joi, ianuarie 21, 2021

… Reprezentarea de sine nu miroase-a bine – sau despre democratia dinozaurilor (II)

… se intampla uneori, vorba lui Marin Preda, ca timpul sa aiba rabdare cu oamenii, iar amanarile sa se dovedeasca benefice. Bunaoara, acum. In urma cu vreo trei saptamani scriam textul «… Inainte sa iesim in strada, sa intram putintel in noi insine »(aici) in care sustineam ca actuala criza nu e una a problemelor punctuale, ci una a premiselor. Ca trebuie sa privim adevarul in fata si sa recunoastem ca avem o problema cu democratia reprezentativa. Si ca problema e precum cea a existentei diavolului descrisa de catre Denis de Rougemont in Partea diavolului : « Si de aceea, cititorule, daca inca te mai intrebi unde se afla diavolul, nu cauta mai departe de fotoliul in care stai si te indeletnicesti cu cititul acestei carti » (citat aproximativ, din memorie ; dar ati prins, nadajduiesc, ideea).

De atunci, soarta Greciei si preconizatul referendum propus de catre Papandreou au facut discutia cu atat mai actuala. Si cu atat mai serioasa. De-acum nu se mai vorbeste nici (doar) despre soarta capitalismului, si nici macar despre cea a reprezentarii, ci direct despre « criza democratiei ». Dupa cum remarca Sorin Ionita, comentand (aici) un editorial din The Times semnat de Matthew Parris: « dar dacă, de fapt, ce am construit noi în Occident e o căruţă cu roţi pătrate, ce nu poate să meargă din principiu? Cu alte cuvinte, dacă nu există o cale democratică de a „face lucrurile cum au fost”? » Ingrijorat, Miron Damian sare ceva mai jos, pe Contributors, « In apararea democratiei » : « Criza asta nu a demonstrat câtuși de puțin că e o problemă sau un pericol cu democrația, dacă a demonstrat ceva este exact contrariul. Nu a arătat că Grecia sau Europa trebuie să se bizuie mai mult pe junte militare, ci, exact invers, că trebuie să se bizuie mult mai puțin pe juntele milităroase din elita politică, bancară, economică și mediatică, fie ea națională sau europeană. »

Ca in anecdota invocata si de Miron Damian, imi pare ca toata lumea are dreptate, desi, aparent, asa ceva e imposibil. Nu e. (Stia rabinul ala ce stia). Daca democratia reprezentativa prezinta o uriasa problema in aceste zile – si prezinta, fara doar si poate – nu democratia e o problema. Noi suntem o problema. Altfel spus, problema democratiei reprezentative o depaseste si pe cea a elitelor (juntei, daca preferati) politice, bancare, s.a.m.d., dar si pe cea a masselor.  Si pe cea a reprezentantilor si pe cea a procesului de reprezentare. Problema sfarseste in fotoliul sau ce-o fi in care stati citind aceste randuri.

A continua sa arati cu degetul fie spre reprezentantii incompetenti, fie spre massele de revoltati/indignati la fel de incompetente e totuna cu a lovi un cal mort. Iar asta nu pentru ca reprezentantii n-ar fi incompetenti, corupti, s.a.m.d. – ca sunt cu varf si indesat. Si nu pentru ca massele de revoltati care ocupa strazile fluturand pancarte ar beneficia de vreo calitate in afara indignarii poetice – ca nu beneficiaza. Ci pentru ca a arunca vina pe unii sau pe altii echivaleaza cu masochismul de a te invarti in cercul vicios al democratiei representative. Ce-a fost la inceput ? Oul sau gaina ? Incompetenta reprezentantilor sau incompetenta reprezentatilor ?

Vorba lui Eugen Ionesco : Luati un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios. Din aceasta dilema nu putem iesi decat reformuland problema. Tare mi-e teama ca, fara sa ne dam seama, am luat teoria contractului social prea in serios. Ca ne-am luat prea in serios si, ca urmare, ne-am luat reprezentantii prea in serios. De aceea, singura solutie care se (intre)vede de la stanga pentru criza democratiei reprezentative (vezi Michael Hardt si Antonio Negri pe care-i pomeneam si-n primul episod) ar fi o (vag definita) revigorare a democratiei participative de genul “ne fluturam destele altfel pentru a ne manifesta aprobarea sau oprobiul” sau mai spargem doua vitrine. Daca nu te-ar bufni rasul, te-ar bufni plansul Revolutiei Franceze.

Noi chiar credem ca suntem reprezentati, reprezentantii chiar cred ca ne reprezinta si ambele tabere chiar isi imagineaza ca legitimitatea acestei reprezentari e incontestabila, dat fiind ca autoritatea reprezentantilor e conferita prin procesul alegerilor democratice.

Astea sunt premisele de la care incepem discutia. Dar daca premisele sunt fundamental gresite ? Daca avem o problema cu democratia reprezentativa pentru ca avem o problema cu intelegerea procesului de reprezentare si avem o problema cu intelegerea procesului de reprezentare pentru ca avem o problema cu felul in care ne intelegem pe noi insine ? Cu felul in care ne reprezentam pe noi insine ? Pentru ca, daca-ti arunci ochii inapoi in istorie, doar cateva sute de ani, descoperi – surpriza mare ! – ca premisele pe baza carora operam incercand sa descifram mecanismele de baza ale crizei sunt, in fapt, noutati. La scara istoriei, aburesc inca de proaspete ce sunt.

Nu, nu modernii au descoperit conceptul de reprezentare politica. Exista bine, sanatos, multumesc de intrebare, inca din « intunecatul Ev Mediu ». Cat despre reprezentarea de sine a omului medieval nici sa nu mai vorbim. Daca amandoua intelegerile au fost aruncate estimp la cosul de gunoi al istoriei e pentru ca ne-am lasat vrajiti (sic !) de mitul evolutiei in politica. Or, problema evolutiei e una teleologica. Presupune ca stii in raport cu ce evoluezi, altminteri i-am spune simplu « schimbare ». Daca-i asa, si daca telosul evolutiei e supravietuirea speciei, de evoluat, pentru cateva milioane de ani, au evoluat si dinozaurii. S-au facut tot mai mari si-au supravietuit tot mai bine. Asta pana cand a venit asteroidu’ ala sau ce-a fost si i-a facut praf si pulbere. Avantajul dimensiunilor s-a dovedit fatal – si-asa am ajuns si noi, mamiferele mititele, s-avem o sansa, daca e sa respectam narativa evolutionista.

Propun, asadar, sa nu ne lasam orbiti de mitul evolutionist in politica. Se prea poate ca aceasta criza sa functioneze pentru noi precum asteroidul pentru dinozauri, iar intelegerea reprezentarii politice si a reprezentarii de sine sa se fi transformat, peste noapte, din avantaje in handicapuri majore. Se prea poate ca inca sa ne plimbam prin padurile democratiei reprezentative, leganand dupa noi cozile unei reprezentari de sine desuete, ridicand mirati ochii spre cerul care, dupa ce a explodat, a inceput sa se intunece. Pai, dinozaur de-ai fi, nu te-ar cuprinde asa, o usoara indignare ?

(Va urma)

PS Ma opresc aici, ca nu vreau sa va plictisesc. Si va promit ca partea a treia va fi si ultima – tot ca sa nu va plictisesc. Asta e. Avem atentia tot mai scurta, inteligenta tot mai vizuala (de aici si nevoia de bolduri, power-points, happy faces, etc.), rabdare tot mai putina cu gandirea abstracta. Evoluam, limpede ca lumina zilei. Stai ! Parca a inceput sa intunece si sa ma ia cu frig …

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Democratia e OK. Ce pierde in eficienta cistiga prin flexibilitate iar flexibilitatea e esentiala in vremurile noastre. Poate mai face un ocol inutil dar e manevrabila.
    Nu problema nici cu reprezentativitatea daca e reala desi in ultima vreme e alterata de complexitatea (cum judeca cetateanul problema energiei nucleare, sau raportul fata de Rusia, sau incalzirea globala?) si dinamica timpurilor in care traim(o natiune, multinationala, bransa, industrie poate disparea in 2-4 ani. Nu capacitatea de reactie face referendumul grecesc inacceptabil?) in care traim. Democratia participativa desi are meritele ei nu e suficient de rapida.
    Ce zici de o combinatie? Reprezentanti care sint controlati participativ? Formal. Ceva mai ambitios decit principiile enuntate de Pierre Rosanvallon in Counter-Democracy. Politics in an Age of Distrust?

    P.S. Vorbesc in general pt cam pt mine, in Ro, nu exista nici democratie si nici reprezentativitatea.

    • @ Tio – Desi Rosenvallon e fascinant din multe puncte de vedere, contra-democratia lui nu mi se pare convingatoare, pentru ca tot nu ataca fondul problemei – reprezentarea de sine (self-representation).

  2. – Marin Preda, Denis de Rougemont, Papandreou, Sorin Ionita, Matthew Parris, Miron Damian, Eugen Ionesco (nu Eugene?!), Michael Hardt, Antonio Negri;
    – rabinul, diavolul, The Times, Contributors, Grecia, junta-junta, plinsul Revolutiei Franceze, Evul Mediu , vraji;
    – nu va mai plictisesc.

  3. ,,Pierdut e totu-n zarea tinereții
    Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
    Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec!”
    (Mihai Eminescu, ,,Trecut-au anii…”)

  4. Stii cum faci acum? Exact ca ala care zicea ca socialismul este in teorie ceva perfect, dar ca oamenii care l-au pus in practica au fost niste prosti.

    Exact asa si cu democratia, e sublima dar falimentara.

    Io zic ca ambele opereaza cu notiuni idealizate despre om. Cand colo, omu-i un ticalos notoriu.

    Sa mai asteptam, poate descopera geneticienii astia vreun vaccin…

  5. Democratia e prea centralizata ceea ce duce la prea multa birocratie. Toate marile imperii ale lumii cu birocratia excesiva si-au inceput declunul. Solutia ar fi mai multe decizii la nivel local unde oamenii pot vedea mai clar consecintele politicii. Si daca se iau decizii proaste nu afecteaza si pe cei ce au luat decizii bune.

  6. Cand sunt destept si compilez, folosesc un stylus greu, de piatra ori metal, cu care scrijelesc definitiv peretii pesterilor spre ‘vesnica pomenire’ a amanuntului ca am fost si eu prinprejur.
    Cand sunt smecher, scot de la cingatoare creionul ascutit la doua capete si ma duelez aprig si pe stinga si pe dreapta dupa cum cere prezentul perpetuu.
    Cand caut ceva care ma doare din trecut spre prezent, am la indemina un creion simplu: ascutit la un capat, cu guma la celalalt; cu pasi mici descopar bune -le pastrez- ori rele -le sterg si corectez.
    Cu uimire, cand citesc, vad cum meseriasii -unii destepti, majoritatea smecheri- renunta sa mai caute si dezvolta navalnic partituri in care stiu, spectacular si inutil de toate pentru toti.
    Sa ne rugam pentru un pic de curaj si o umbra de zimbet pe buze.
    Poate depasim criza mon cher!

  7. Care a fost cel dintai oul sau gaina? Da, cam asa se pune problema in sistemele sociale. Oamenii creaza un sistem iar ulterior sistemul influenteaza oamenii, oamenii mai ajusteaza ceva la sistem, modificarile au si ele efecte asupra oamenilor, si tot asa in nesfarsite cicluri.
    Cand sistemul se indeparteaza foarte mult de expectantele oamenilor si provoaca un trai insuportabil fie este reformat de cate un lider ori grup influent mai luminat ori hotarat, fie parte a populatiei promoveaza o schimbare violenta a sistemului.
    Pe de alta parte, ca sa iasa omul din fotoliul sau trebuie sa traiasca un sentiment de urgenta, o traire acutizata de genul „asa. nu se mai poate”; se pare ca pana acum in ciuda incompetentei si coruptiei reprezentatilor politici si a costurilor pe care le genereaza asupra populatiei doar putini oameni au sentimentul acut ca trend-ul actual in politica, administratie este negativ si nu se intrevad nici un fel de imbunatatiri semnificative in viitorul imediat.
    Pentru acest gen de toleranta exista doua surse preponderente, existenta unor beneficii din partea sistemului si nivelul scazut de expectante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.