miercuri, ianuarie 26, 2022

Reprezintă partidul PRO ROMÂNIA o primejdie reală pentru PSD?

La extrem de puține ore după pronunțarea achitării domnilor Victor Ponta și Dan Șova în dosarul Turceni-Rovinari, PSD și vectorii săi de imagine au luat cu asalt televiziunile și site-urile prietene spre a-și exprima pretinsa solidaritate cu cei doi, cu ani în urmă membrii de seamă și cu funcții ai partidului.
Sigur, totul a fost o simplă mascaradă. O solidaritate de fațadă. Lacrimi de crocodil în cascadă. De fapt, un instrument politic căruia, în strategia PSD, îi revenea rostul de a exploata la maximum din ce în ce mai pronunțata vulnerabilitate a DNA, în contextul mai mult decât curioaselor achitări pe bandă rulantă pronunțate de instanțe. Îndeosebi de ÎCCJ.
Nici nu se gândeau în acele ore pesediștii cât de împotriva intereselor lor și ale președintelui partidului, dl. Liviu Dragnea, se vor dovedi la scurtă vreme după aceea achitările cu pricina. Cum vor trebui vorbeții de serviciu ai partidului să își înghită limba. Mai mult. Să scuipe convingător și partinic rănile pe care au mimat că le-ar linge devotat și sincer.
Plouă de atunci în PSD cu demisii, pleacă oameni cu funcții iar, pe surse, se amplifică zvonurile ce vorbesc despre alți și alți parlamentari,primari, consilieri locali și județeni care și-ar negocia trecerea la partidul PRO ROMÂNIA al domnilor Victor Ponta și Daniel Constantin.
Concomitent, crește vizibil nervozitatea șefilor de astăzi ai PSD. Însuși dl. Liviu Dragnea și-a pierdut calmul și i-a calificat pe doi nenumiți foști premieri ai partidului nici mai mult, nici mai puțin decât șobolani. Este indubitabil vorba nu doar despre dl. Victor Ponta, ci și despre dl. Mihai Tudose. În vorbă s-au băgat tot felul de doamne și domnițe agramate și cu școală puțină de genul polițistei telefonizate Carmen Dan ot Videle care tună și fulgeră la ordin. Furios s-a dovedit și dl. Oprișan. S-a înscris la cuvânt si chinuitul la vorbe și idei Paul Stănescu. Nu au stat degeaba nici doamna Firea, nici tovarășa Rovana. Orele și zilele care urmează se vor arăta, după părerea mea, la fel de inflamate. Arsenalul de vorbe de sorginte stalinistă va fi reactivat în forță. PSD se teme vizibil că își va pierde, din cauza hemoragiilor ce nu vor putea fi stopate doar cu ajutorul imprecațiilor domnilor Dragnea și Vanghelie, a doamnei Dan &co confortabila majoritate parlamentară. Devenind, în consecință, din ce în ce mai vulnerabil în fața ALDE și a președintelui acestuia dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Care, așa după cum anticipam într-un comentariu apărut în primele zile ale săptămânii pe site-ul contributors.ro, începe să guste și domnia sa, tot după achitare, deliciul bătutului cu pumnul în masă.
Reprezintă, însă, în realitate, partidul PRO ROMÂNIA un pericol pe termen lung pentru PSD și pentru președintele acestuia, dl. Liviu Dragnea? După părerea mea, nici vorbă. Dl. Ponta, cu atât mai puțin dl. Constantin, nu au nici pe departe forța necesară pentru a face opoziție reală.Spre a deveni o ofertă de stânga reală. Totul se va limita la a transforma partidul PRO ROMÂNIA într-un fel de canal colector în care își vor vărsa năduful nemulțumiții îndepărtați de Dragnea din funcțiile de atât amar de ani deținute la vârful PSD, dar și la lupta de uzură desfășurată îndeosebi pe ecranele televiziunilor aflate în disperată căutare de rating. Noul partid al domnilor Ponta și Constantin nu dispune nici de timpul,nici de forța de a se organiza temeinic până la viitoarele alegeri. Va însemna, cred, mult mai puțin decât a însemnat la vremea ei repausata întru Domnul Alianța pentru România a d-lui Teodor Meleșcanu. La scurtă vreme după eliminarea din fruntea PSD a d-lui Liviu Nicolae Dragnea, vor urma mai mult ca sigur revenirile la matcă cu pupăturile în Piața Endepenți aferente. Imoralitatea din politică nu piere!

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. „Plouă de atunci în PSD cu demisii…”

    Partidul d-lui Ponta, Pro România, este o variantă „updatată” a PUNR, din care foarte probabil chiar acesta va face în cele din urmă parte. Obiectivele le sunt comune, iar declarațiile d-lui T Băsescu din ultima vreme indică reorganizarea acestora. Nu se ceartă nimeni cu nimeni, nici măcar din Opoziție, este doar puțin balet pentru public. Consilierii PSD au arătat că falsa opoziție funcționează întotdeauna, prin urmare, nemulțumirile față de PSD (atâtea puține câte există) ar trebui capitalizate politic de același grup de interese, nu lăsate formațiunilor precum PNL (deși există numeroase prietenii transpartinice „useliste”), sau, mai rău, USR și Cioloș.

    Cleptocrația se menține la putere, iar dl Ponta nu face altceva decât să recupereze electoratul nemulțumit de politicile PSD. Sunt aceiași, din aceeași gașcă de tâlhari care jefuiesc din puținul meu. Pentru credibilitate în rândul publicului, nu ar trebui să fim surprinși dacă vor primi și membri din ALDE, PMP, ori din PNL. Și de-abia scăpasem de dl Ponta…Și de mentorul domniei-sale, încă din perioada pariziană, dl Năstatse.

    De fapt, nu dl Tudose a fost numit „șobolan” (care părăsește corabia la necaz), ci d-nul Năstase, alături de discipolul domniei-sale. Metafora a avut rolul de a atrage atenția publicului, nu-i nimic jignitor (PSD se află la greu iar prietenii apropiați, foștii tovarăși de drum, îl părăsesc etc.), și iată că acum discutăm despre asta… Avut efect! Încă o dată, bravo consilierilor PSD!

    • Nastase a fost PRIMUL MENTOR al lui Ponta.Cel care l-a format insa ca OM POLITIC nu a fost Nastase ci BASESCU. Basescu este MARELE MENTOR al tuturor , mai putin al USR care nu utilizeza tehnici si strategii basiste – si de-aia or si ramane intre 10 si 4 la suta. Dragnea insusi si cu Tariceanu si-au insusit chiar filosofia lui Basescu care suna cam asa : OCUPA TOT SPATIUL MEDIATIC si ceartat-te cu tine insuti ca sa nu-i lasi pe ceilalti sa se mai vada. Orban da semne in ultima vreme ca ar incerca si el o recuperare. Johannis stie si el , dar nu poate . Cat il priveste pe PONTA – el PLAGIATOR A FOST PLAGIATOR RAMANE ! actuala miscare copiaza pana la detaliu ceea ce a facut la un moment dat , pe post de cartita basista, Generalul Oprea . Doar ca Generalul a plecat din opozitie unde era restul PSD si s-a alipit la robinetul dulce al puterii Basescu + Boc. Ce crede ca va optine Ponta ca va obtine propunandu-le unor PSD ist sa plece de la macelarie ?

      • Base, care se lauda ca nu are nici o carte in casa, stie probabil expresia englezeasca: ‘There’s no such thing as bad publicity’. Cel mai rau lucru care ti se poate intampla este nu sa fii vorbit de rau, ci sa nu se vorbeasca de tine. Tragic acest stil de politica se practica peste tot, iar Twitter face facila aceasta prezenta mediatica continua, iar unii chiar abuzeaza de ea.

  2. Clica incompetentului plagiator e un pericol nu pentru condamnatul Dragnea (el insusi un dezertor de la o clica la alta), ci pentru Romania. Asa numitele partide au fost si sint doar grupari de oportunisti fara nici o calificare si de slugi. O democratie simulata pentru favoruri si imbogatire personala. Un singur loc daca ar cistiga la alegere si tot e prea mult. Fuga din clica unui condamnat in cea a unui plagiator arata ca sint si lasi si oportunisti si slugi in acelasi timp. Aceeasi Marie cu alta palarie. Tot ei vor conduce tara, asta e grav. 30 de ani in democratia furtului si a incompetentei ne-a pregatit deja pe urmatoarea suta de ani… Exemplu: http://www.ziare.com/fonduri/fonduri-europene-structurale/romania-zboara-din-lista-proiectului-pilot-al-ue-de-crestere-a-absorbtiei-fondurilor-europene-comisia-va-ajuta-bulgaria-si-alte-4-state-1515150

  3. Dacă în viitor opoziția din România va fi reprezentată de partidul lui Ponta, atunci chiar nu mai există nici un viitor pentru noi.

  4. In articolul de acum cateva zile dedicat achitarii lui Tariceanu am citit sintagma ”curioasele achitări pronunțate de ÎCCCJ, ” Intre timp, fara sa fi aparut alta achitare de marca vad ca aceleasi achitari au devenit ” mai mult decat curioase ” Sunt absolut de acord cu calificativele date achitarilor mentionate. Inalta Curte / Sectia Penala si Curtea Constitutionala (care si ea a deraiat intre timp) au fost ridicate in slavi in 2012 spunandu-se ca ele – ”institutiile” au reusit sa blocheze Lovitura de Stat pusa la cale de USL impotriva Presedintelui legitim – ba chia celui mai legitim al Romaniei. Sa vedeti ca daca reuseste si Dragnea sa obtina o achitare va urma o feroce campanie a PSD de punere la zid a celor care isi permit sa considere CURIOASE activitatile celor doi STALPI ai Statului de Drept.

  5. Inca odata, ” marinarul ” , cel care conducea partidul sau si tara ca pe o corabie ( la bordul careia neascultatorii trebuiau sa fie ori aruncati in lanturi in cala , ori spinzurati de catarg ), a avut dreptate.
    In mocirla politica din Romania,nu se poate face ordine decit prin ” solutii imorale „.
    Se pare ca Dl. Iohannis a inteles, acum, acest adevar esential pentru politica dimboviteana.
    Daca va fi in stare sa se pastreze nepatat si va sti sa se debaraseze de ” transfugi”, asta este o cu totul asta poveste. Dumnezeu sa-i dea minte si mai ales clarviziune politica.
    Dar tristetea ramine. O fi fost Dl. Ponta achitat , dar sa-i uiti ,brusc toate pacatele, mai ales „PLAGIATUL” si faptul ca pentru Dsa ” MINCIUNA ” si ” AVIDITATEA DE PUTERE ” erau congenitale, imbracind forme paranoice, este greu pentru price fiinta care pastreaza un minim de morala.
    Dar, revin, probabil ca nu se poate altfel in Romania.
    Nu cumva, insa, s-al preferi pe Ponta lui Ciolos, este inceputul unei noi drame pentru Romani, prelungirea de fapt a starii actuale de lucruri ? Nu cumva disidenta Dlui Ponta este inca o solutie a MASKIROVKAI ruso – sedurste, menuta sa salveze PSD dela o prabusire totala , oferind gloatei electorale romanesti un model de teapa ei ?

    • Si autorul articolului si comentariile sugereaza ca „proiectul Ponta” ar fi o amenintare pentru PSD pe termen scurt: poate pierde majoritatea in urma unei motiuni de cenzura. E un pas important pe calea spargerii majoritatii toxice si cred ca singurul posibil. Apoi, vom mai vedea.
      D-l Nicolescu are dreptate in privinta „solutiei imorale” aplicata de Base, dar aceasta solutie este singura solutie politica. Mai mereu in istoria moderna si interbelica a Romaniei s-a uzat de „transfugi”, „tradatori” pentru a schimba guvernarea (vezi Emanoil Costache Epureanu, conservator dizident, in 1876, devine prim-ministru al unui guvern liberal sau Constantin Argetoianu, ministru in guvernul Partidului Poporului, ]n 1920,dar si in guvernul PNL, in 1927).
      De aceea nu vad legatura lui Iohannis cu „proiectul Ponta”. Apelul la „solutia imorala” nu cred ca e imoral in politica.

  6. Nici lipsa de timp si nici de forta nu vor esua ProRomania, ci anuntul unui ,,proiect politic”, fara absolut nici un PROIECT ECONOMIC NATIONAL.Acest lucru a dezumflat pina la ,,pana politica” maretele promisiuni ale lui Ponta:12 miliarde de Euro investitii, 250 de mii de noi locuri de munca, 4 la suta crestere industriala pe an, asediul investitorilor americani si chinezil, etc…
    Un lider care si-a consumat deja TOATA carisma de tinerete si energie nu mai poate renaste, decit adaugind proiectului politic reconstructia industriala pe care a promis-o.Altfel asa cum arata analistul, totul este o iufa politica a nemultumitilor din PSD, pe care pina la urma partidul o sa-i ,,recucereasca”, fiindca ,,are cu ce”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro