Evoluţiile politice de la Chişinău sunt extrem de interesante, foarte alerte, aproape imposibil de prevăzut. Motivul este slaba structurare a partidelor politice care depind foarte mult de un lider dar mai ales de exerciţiul puterii.
Dovada cea mai bună a acestei dependenţe de putere este ceea ce se întâmplă în interiorul alianţei PAS – PPDA. După părăsirea puterii la sfârşitul anului trecut, alianţa dinte cele două partide a trecut prin cea mai tumultoasă perioadă din scurta sa existenţă. Principiul unor candidaturi comune la alegerile locale sau parlamentare parţiale nu s-a putut impune. Nici ideea unui candidat unic pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie nu pare a întruni consensul celor două partide. Maia Sandu, care doreşte să repete confruntarea directă cu Igor Dodon din 2016, a realizat că s-ar putea să aibă concurenţi chiar pe partea dreaptă. Nici PDM nu pare a fi dispus să renunţe la ideea unui cadidat propriu sau măcar să anunţe susţinerea unui candidat al altor partide pentru turul doi.
Ȋn aceste condiţii, partidele se concentrează mai mult pe disputele politice care ţin de guvernare.
Era evident că PDM, în absenţa lui Vladimir Plahotniuc, va trece printr-o perioadă de frământări interne. Pavel Filip are legitimitatea funcţiei de fost prim – ministru dar nu poate asigura resursele pe care Plahotniuc le punea la dispoziţie. PDM ar fi dorit o alianţă cu PAS – PPDA care să preia puterea dar Maia Sandu are încă numeroase reticenţe legate de o asemenea colaborare. Ȋn condiţiile în care ambele blocuri politice din afara guvernării au ezitări legate de viitorul lor politic, era doar o chestiune de timp până când dizidenţele să apară. Ȋn cazul PDM, dizidenţa s-a remarcat foarte abrupt, prin părăsirea partidului de 6 deputaţi, în frunte cu Andrian Candu. PDM a votat pentru susţinerea guvernului Chicu dar a rămas în opoziţie. Această ambiguitate a fost sancţionată imediat în plan public. Candu şi adepţii săi au sesizat că, odată ce s-ar parafa o alianţă PDM – PSRM, toţi semnatarii acesteia ar fi puşi la remorca lui Igor Dodon, iar PDM a fost de acord cu acest divorţ pentru a-l prezenta ca pe o despărţire definitivă de trecutul marcat de Plahotniuc.
Apropierea recentă între PSRM şi PDM a fost negociată de Dodon cu Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM care s-a manifestat în spaţiul public ca principalul susţinător al al unei asemenea alianţe. Personal, Diacov nu are decât de câştigat dintr-o asemenea alianţă, ceea ce nu se poate afirma cu certitudine despre Pavel Filip. PSRM s-a arătat dispus să ofere PDM ministerele Apărării, de Externe şi Integrare Europeană şi Economiei. PDM a cerut aceste portofolii pentru a da asigurări opiniei publice în sensul menţinerii vectorului pro-european al Republicii Moldova, chiar şi cu un guvern condus de PSRM. Din perspectiva poziţionării externe a Republicii Moldova, este evident că PSRM are mai multă nevoie de un guvern cu PDM, pentru a recâştiga încrederea UE şi a obţine fondurile europene care au fost suspendate după ieşirea ACUM de la guvernare. Dodon şi Filip pot prezenta un eventual acord PSRM – PDM în acest fel dar pentru cei care studiază atent situaţia de la Chişinău un astfel de guvern nu va avea mai multe uşi deschise la Bruxelles. Dovada este vizita la Chişinău a lui Luc Devigne, director general adjunct pentru Europa şi Asia Centrală din cadrul SEAE, care a fost foarte categoric: justiţia este controlată politic, iar combaterea corupţiei este practic inexistentă. De remarcat nivelul foarte scăzut al reprezentării UE în relaţia cu Republica Moldova: toţi comisarii pentru Extindere au avut ca prioritate o vizită la Chişinău după începerea mandatului, doar pentru actuala Comisie problema este expediată la nivelul unui înalt funcţionar. Blocada lui Igor Dodon la Bruxelles este evidentă, iar reacţia României după înlăturarea ACUM de la guvernare se armonizează perfect cu cea de la Bruxelles.
O înţelegere între PDM şi PSRM ar avea avantajul creării unei majorităţi transparente. Este însă foarte posibil ca PDM să dorească şi poziţia de prim – ministru pentru Pavel Filip, înainte sau după alegerile prezidenţiale, mai ales că pentru PSRM nu ar fi un preţ prea mare pentru a asigura astfel un al doilea mandat pentru Igor Dodon.
Marea necunoscută din această ecuaţie este însă poziţia Moscovei. Dodon ştie foarte bine că este nevoie acută de finanţări externe. Lipsa banilor europeni ar putea fi suplinită de ajutorul Moscovei, cel puţin aceasta este promisiunea lui Vladimir Putin. Moscova nu va acorda vreo finanţare decât atunci când momentul alegerilor va fi mai aproape. Din acest motiv, Dodon ar dori să organizeze alegeri cât mai rapid, parlamentare sau prezidenţiale. Ceea ce nu poate lua în calcul Dodon este climatul internaţional. Indicii bursei de la Moscova nu arată foarte bine datorită neînţelegerilor dintre Federaţia Rusă şi statele OPEC. Ȋn plus, nu se poate estima impactul crizei coronavirus asupra economiei globale. Pe zi ce trece, ipoteza unei finanţări de la Moscova – dar şi de la Bruxelles – pentru Republica Moldova va deveni din ce în ce mai puţin probabilă.
Noua alianţă PDM – PSRM se va realiza dar aceasta nu înseamnă o garanţie suplimentară pentru niciunul din aceste partide din perspectiva viitoarelor alegeri şi nicio îmbunătăţire a situaţiei din Republica Moldova. Singura variantă câştigătoare ar fi stabilirea unor priorităţi de politică internă şi externă pe termen lung şi alegerea unui preşedinte din afara partidelor reprezentate în Parlament capabil să pună în aplicare aceste priorităţi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E o mare greșeală să luăm rakețeala drept politică! Nu există nicio „politică” în Moldova fără influența Rusiei. Cu sau fără finanțare de la Moscova. UE e tot mai departe, iar România este sufocată de impotența și prostia politicienilor ei (lipsiți deasemenea de putere reală și deasemenea având ca Dumnezeu punga).
„Slaba structurare a partidelor” înseamnă pur și simplu că acestea abia există.
A existat de 30 de ani o inconstiență generalizată asupra a ceea ce se intîmplă în Basarabia,din partea noastră a tuturor -guverne, opinie publică, presă ,societate civilă . S-a reactionat ca sub efectul unei transe iraționale , fără să ne dăm seama că scadența lucrului in sine ne privește direct și inevitabil. Toate acestea se plătesc și se vor mai plăti – ACUM. Permanent si-au arătat dinspre acel teritoriu spiritual românesc (da ! sic !)tot felul de primejdii către care am refuzat să ne intoarcem fața.Inexplicabile,obscure și labile , pentru mine rămân motivele. VREM, NU VREM, intr-un fel sau altul ne vor marca toate, ne vor determina și ne vor cere un efort sufletesc și de rațiune din ce in ce mai imperativ.Toate acestea reieșite din evenimentele derulate, din starea de fapt instaurată ca o consecință a lor ,dar si de sublimarea aflată în curs .
Nu exista nicio Bessarabie ruseasca inventata de rusi dupa ce au pierdut Razboiul Crimeei – denumire preluata ca atare de regatul romaniei care sustinea rusii albi – ci doar o rep.moldova stat membru ONU. Si, DA, mai devreme sau mai tarziu veti plati cu varf si indesat, deoarec v-ati facut statul cu rusii de la inceput.
(o anomalie istorica pe cale de disparitie care s-a facut stapana pe un stat numit in bataie de joc ROMANIA cu ajutorul rusilor ELIBERATORI si in inchipurea rromilor, civilizatori, avand in vedere faptul ca i-a eliberat din robie si i-a adus inapoi din TRANSNISTRIA)