marți, mai 17, 2022

Republica Moldova dincolo de Vilnius: cum schimbăm macazul?

Un an turbulent pentru Republica Moldova ar putea avea un final fericit, cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28-29 noiembrie 2013. Parafarea Acordului de Asociere (AA) cu Uniunea Europeană, anticipată  cu ocazia acestui eveniment, ar constitui un succes major pentru Chișinău. Însă, în lipsa unor rezultate rapide cu impact vizibil asupra vieții celor 3,6 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova, statul vecin riscă o reîntoarcere a comuniștilor în 2014, ceea ce ar echivala cu un volte face al Chișinăului și o înghețare a parcursului european.

Bucureștiul și Bruxelles-ul au un an la dispoziție pentru a facilita o accelerare a pasului reformelor în Moldova și pentru a demonstra unei societăți profund divizate motivele pentru care apropierea de vest este preferabilă cântecelor de sirenă ale Uniunii Eurasiatice promovate de Putin. Pe termen lung, principala provocare a politicii României privind Republica Moldova va fi mutarea Chișinăului de pe traiectoria oferită de Parteneriatul Estic –  benefică, dar tangentă aderării la UE – , pe un azimut care să-i ofere perspectiva de stat membru, pe același palier cu statele din Balcanii de vest. Strategia pentru a răspunde acestor provocări trebuie pregătită cât mai repede, fără a aștepta rezultatele unui Summit de la Vilnius pe care, desigur, ni-l dorim cu toții un succes pentru Chișinău.

În ultimii cinci ani, Republica Moldova a evoluat după principiul “doi pași înainte, unul înapoi.” În intervalul 2009-2012, guvernul condus de Vlad Filat a făcut progrese marcate în relația cu UE, Chișinăul devenind, din elev-problemă, premiantul clasei. În octombrie 2012, Comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, exprima satisfacția față de eforturile Chișinăului, declarând că Republica Moldova s-a transformat din “participant ezitant la Parteneriatul Estic în cel mai promițător stat partener.” (Füle 2012) Povestea de succes a Republicii Moldova din această perioadă a fost posibilă în bună măsură grație voinței politice demonstrate de Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) de a transpune în practică reformele cerute de Bruxelles, fapt tradus în dinamica bună a negocierilor pe marginea Acordului de Asociere. Scrutinul pentru alegerea președintelui, finalizat cu succes în 2012, a contribuit și el la imaginea de performer regional a Republicii Moldova.

Anul 2013 a scos, însă, în evidență fragilitatea progreselor înregistrate de Chișinău. În intervalul ianuarie-iunie, Republica Moldova a traversat cea mai gravă criză guvernamentală și constituțională din 2009 încoace. Cauzele imediate ale blocajului politic prin care a trecut Republica Moldova se regăsesc în angajamentul inegal al partenerilor din AIE față de implementarea reformelor cerute de Bruxelles. Faptul că Partidul Comunist și-a conservat, în acest interval, baza de putere, a permis unor actori din coaliția de centru-dreapta să folosească tehnici de presiune pentru a submina autoritatea premierului Vlad Filat, ducând, în martie 2013, la căderea guvernului condus de acesta.

Sursele profunde ale fragilității echilibrului politic din Republica Moldova se leagă însă de capacitatea limitată a AIE de a transpune discursul pro-european și reformele agreate cu UE în măsuri cu impact vizibil asupra populației. Un raport publicat recent de Friedrich Ebert Stiftung atrăgea atenția asupra faptului că, în relația cu Chișinăul, Uniunea Europeană a pus un accent disporporționat pe implementarea acquis-ului comunitar, aplecându-se prea puțin asupra măsurilor cu potențial de întărire a instituțiilor statului și de limitare a fenomenul corupției (Rinnert 2013). Rezultatul a fost că, deși Republica Moldova a devenit un perfomer pe hârtie, în practică cetățenii au continuat să se confrunte cu aceleași probleme ale tranziției post-sovietice: sărăcie endemică, infrastructură în stare deplorabilă, un aparat birocratic opac și corupție generalizată.

Nu-i de mirare deci că, la nivel de societate, discursul pro-european nu a avut impactul necesar pentru generarea unei mase critice de natură a legitima în mod decisiv forțele de centru-dreapta. Un sondaj realizat de IMAS în mai 2013 (în timpul crizei guvernamentale) arăta că 36% dintre cetățenii RMD erau favorabili integrării europene, în timp ce un procent egal preferau o apropiere față de Rusia. (IMAS 2013) Faptul că populația Republicii Moldova rămâne profund ambivalentă în ceea ce privește modelul care ar trebui urmat de țara lor trebuie să constituie un duș rece pentru optimiștii care, în frunte cu Comisia Europeană, vedeau Chișinăul ancorat solid pe drumul pro-european. Această realitate nu trebuie însă privită ca o falie identitară sau citită în cheie etnică, ci considerată ca o expresie a faptului că, până acum, Uniunea Europeană nu a adus beneficii tangibile pentru populație.

În aceste condiții, în lipsa unei schimbări majore în următoarele luni, guvernul condus de Iurie Leancă riscă să cadă victima unui vot negativ la alegerile legislative de anul viitor. Acest lucru ar însemna o revenire la putere a comuniștilor lui Voronin, cu consecință probabilă deraierea parcursului european al Republicii Moldova. Iată, deci, că pentru performerul Parteneriatului Estic, scenariul armean rămâne o posibilitate distinctă, în special în condițiile în care Federația Rusă demonstrează un apetit sănătos pentru tehnici de presiune desprinse din manualul de realpolitik imperial (vedeți ca exemplu declarațiile din septembrie ale vicepremierului Rogozin).

Dacă Uniunea Europeană s-a pripit să proclame Republica Moldova o poveste de succes, acest lucru nu înseamnă că sprijinul Bruxelles-ului față de forțele pro-europene de la Chișinău trebuie să înceteze. Din contră, UE, cu România vârf de lance, trebuie să operaționalizeze urgent un set de acțiuni prin care să ajute guvernul Leancă să arate cetățenilor Republicii Moldova că integrarea europeană aduce prosperitate și bună guvernanță.

Dincolo de discursuri politice și negocieri tehnice, există câteva măsuri prin care Bruxelles-ul poate aduce schimbări reale în viața cetățenilor moldoveni. Prima dintre ele o constituie accelerarea discuțiilor privind liberalizarea regimului de vize. Eliminarea vizelor pentru Moldova înainte de alegerile din 2014 ar constitui un semnal puternic de sprijin pentru coaliția actuală și o expresie a voinței Uniunii Europene de a lupta pentru a păstra Moldova în orbita sa. În egală măsură, intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat trebuie să-și facă efectele în cel mai scurt termen. Conform unor studii, deschiderea pieței UE pentru produsele moldovenești va duce la o creștere cu 16% a volumului exporturilor spre vest, lucru care s-ar traduce într-o creștere economică adițională de 5%, dar și într-o slăbire a potențialului Moscovei de a folosi șantajul comercial pentru a păstra Republica Moldova în siajul său. (Radeke 2012)

În paralel, Bruxelles-ul trebuie să se concentreze pe operaționalizarea unui parteneriat cu Republica Moldova în vederea creșterii capacității instituționale a statului și reducerii corupției. România poate contribui exportând modelul DNA și participând la programe comune de luptă împotriva corupției.

Bucureștiul mai are, de altfel, câteva instrumente prin care poate sprijini, pe termen scurt, Republica Moldova. Prima dintre acestea o constituie folosirea celor 100 de milioane de euro promiși de președintele Băsescu în programe care să vizeze modernizarea infrastructurii acestui stat. Folosirea acestor fonduri pentru investiții în drumuri, apă, canalizare, electrificare, sau pentru racordarea satelor la rețeaua de gaze constituie o utilizare pragmatică, de natură a avea un impact tangibil pentru populație. Un astfel de program trebuie să constituie o prioritate pentru Guvernul de la București.

Programul de burse oferit studenților moldoveni ar putea fi dublat de contribuția la oferirea unei alternative de calitate la ei acasă. Bucureștiul s-ar putea implica în finanțarea unei universități de elită la Chișinău, atrăgând crema profesorilor români și facilitând parteneriate cu instituții de calibru din Uniunea Europeană. O astfel de instituție, modelată după principiul Grandes écoles din Franța, ar avea drept obiectiv formarea unei noi generații de funcționari publici și sprijinirea dezvoltării culturii antreprenoriale.

Nu în ultimul rând, România dispune, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de o serie de instrumente financiare care pot fi folosite pentru sprijinirea Republicii Moldova. Programele deja existente de cooperare transfrontalieră (CBC) pot fi potențate prin folosirea unor linii de finanțare noi, precum Mecanismul de Conectare a Europei, în vederea dezvoltării conexiunilor de infrastructură cu Republica Moldova. Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș, un proiect aruncat cu nonșalanță la coșul de gunoi de o guvernare preocupată de asigurarea accesului elitelor bucureștene la stațiunile de schi de pe Valea Prahovei, ar putea căpăta noi valențe strategice privit prin prisma nevoii de a crea legături rapide și moderne între spațiul european și Republica Moldova.

Dincolo de perspectiva pe termen scurt, însă, România trebuie să gândească o strategie pentru a sprijini Chișinăul să treacă de la procesul de aproximare a normelor europene la cel de aderare la UE. În prezent, ca stat membru al Parteneriatului Estic, Republica Moldova nu are perspectiva de a deveni membru în Uniune. De altfel, acest format a fost creat tocmai pentru a oferi o alternativă acelor state din vecinătate pe care Bruxelles-ul nu este dispus să le coopteze în clubul celor 28 de state membre. Poziția oficială a României este aceea că Republica Moldova trebuie să obțină o perspectivă de aderare la UE, pe același palier cu statele din Balcanii de vest. Însă linia care trebuie urmată pentru a realiza această schimbare de paradigmă nu pare a fi deloc clară autorităților de la București. Aceasta trebuie definită în cel mai scurt timp, și toate acțiunile României în ceea ce privește Republica Moldova trebuie subsumate strategiei de a transforma Chișinăul în stat candidat.

Deși, în săptămânile următoare, dezbaterea publică privind Republica Moldova va fi dominată de apropierea summit-ului de la Vilnius, România trebuie să fie pregătită să privească dincolo de acest jalon. O analiză lucidă arată că, indiferent de succesul acestui moment, Chișinăul riscă, printr-o revenire la putere a comuniștilor, să torpileze eforturile de a se desprinde din zona tampon post-sovietică și de a căpăta aripi europene. Pentru a preîntâmpina un asemenea rezultat, trebuie să fim pregătiți să acționăm urgent – în cooperare cu forțele pro-europene de la Chișinău și cu partenerii din UE – , pentru a accelera reformele și a ameliora acele probleme care sunt cele mai relevante pentru cetățenii moldoveni. Acțiunile noastre ca stat trebuie să vizeze, în primul rând, transformarea procesului de integrare într-unul de aderare. Iar pentru asta trebuie să trecem, de la voluptatea și emoția discursului și vizitelor oficiale, la o abordare strategică prin care să operaționalizăm acțiuni pragmatice și vizibile, menite să securizeze ancorarea pro-europeană a societății din statul vecin.

Surse:

Füle, Stefan (2012). Rede anlasslich des EU-Moldova Forums in Berlin am 22.10.2012. http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-12-753_en.htm

IMAS (2013). Barometrul Socio-politic. Sondaj la nivel național Republica Moldova, mai 2013. http://imas.md/files/pdf/Diverse/Barometrul_Socio_Politic_Mai_IMAS-Iunie+2013+RO.pdf

Radeke, Jorg (2012). The DCFTA between Moldova and the EU – A Risk Assessment. Berlin: German Economic Team Moldova.

Rinnert, David (2013). The Republic of Moldova in the Eastern Partnership. From Poster Child to Problem Child, Friedrich Ebert Stiftung, august 2013.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Soluția ”cumpărării” simpatiilor pro-europene ale moldovenilor prin avantaje materiale nu are cum să dea rezultate nici măcar pe termen scurt, cu-atât mai puțin pe termen lung.

    În realitate, orientarea pro-europeană a Republicii Moldova are la bază modernizarea societății ca urmare a contactului cu civilizația occidentală. Moldovenii care studiază în România sau care lucrează prin Spania și Portugalia sunt mult mai pro-occidentali decât generația părinților lor, dar aceștia din urmă tot cu comuniștii vor vota, până vor trece la cele veșnice. Lor nu le mai schimbă nimeni mentalitatea.

    Aveți exemplul fostei RDG, acolo statul german unificat a îngropat o mie de miliarde în 20 de ani, a adus teritoriul la standardele vest-germane, dar nostalgiile comuniste încă persistă. Pentru că așa funcționează mintea omului, nu de altceva. Abia generația care termină astăzi liceul e imună la nostalgiile comuniste, pentru că ei nu mai cunosc altă Germanie. Însă părinții lor, care în 1991 aveau poate doar 15-20 de ani, încă bat câmpii despre binefacerile socialismului est-german.

    Iar pe de altă parte, așa cum s-a mai discutat și cu alte ocazii, ceea ce contează până la urmă e doar distanța față de Frankfurt. Orice-ar face România, Moldova nu va deveni o Elveție sau un Luxemburg în timpul vieții noastre. Drumul românilor spre vest trece prin Budapesta și Viena, iar până la Frankfurt încă mai e de mers. Și pentru moldoveni la fel.

    • Romania poate lua niste masuri rapide : sa de-a cetatenia romana la rusi, ucrainieni, gagauzi, moldoveni (mai putin) si ei cu timpul vor parasi tara vecina spre Europa Civilizata. Sa fie facut VOTUL OBLIGATORIU ca sa mearga la alegeri toti basarabeni nu doar rusofoni (cu prioritate). Romania sa ridice urgent vizele la basarabeni pentru ca multi nu au mai fost in tara noastra de peste 5- 7 ani sau niciodata in tarile din UE si nu cunosc ce viata preponderent pozitiva este in Romania iar presa sau netul prezinta mai ales lucrurile negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alexandru Coita
Alexandru Coita este antreprenor și specalist in politică externă și securitate. A fost secretar de stat (tehnocrat) în guvernul Ungureanu și reprezentant al Camerei Deputaților pe lângă Uniunea Europeană. A susținut cu succes în 2015 teza doctorală cu tema riscurilor politice la adresa securității energetice a UE.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro