joi, martie 28, 2024

Resurse conceptuale pentru programul teoretic al evoluției biologice (1)

În condițiile existenței unui interes destul de puternic al publicului instruit pentru programul teoretic al evoluției biologice ar putea fi de folos o trecere în revistă a înțelesului unor concepte cu care funcționeză “teoria evoluției”, sau “evoluționismul”, așa cum sunt denumite în literatura de popularizare. Astfel de concepte în forma actuală a cunoașterii biologice sunt: organism, specie, genă, populație de organisme, comunitate de organisme, ecosistem organizare ierarhică, nivel de organizare, mediu, la care se pot adăuga și altele.

Schema explicativă evoluționistă cea mai cunoscută publicului face apel la o selecție a organismelor pe baza performanței în procese de competiție cu alte organisme. Selecția duce în final la apariția unor organisme de fel diferit, adică din altă specie. Felul diferit e evaluat ca diferit pe baza unor trăsături diferite ale organismelor. Organismele performante au niște trăsături care le conferă avantaje relative în competiția cu alte organisme pentru resurse. Trăsăturile organismelor depind de niște procese interne ale lor determinate de niște gene din interiorul organismelor, precum și de condițiile externe din așa-numitul mediu al organismelor, tehnic vorbind anumite variabile măsurabile relevante pentru organismul respectiv.

În acest text pun la dispoziție câteva informații la zi despre conceptele de organism, specie și genă.

1 Conceptul de organism.

În pofida preocupărilor existente de a formula un concept general de organism în biologie nu există un astfel de concept. Pepper si Heron (2008) trec în revistă criteriile și dificultățile și propun o abordare pragmatică în care în diferite contexte de cercetare se folosesc definiții de interes metodologic pentru acel domeniu particular. Cauza profundă a faptului că nu se poate găsi o definiție generală este procesul de evoluție și diversificare a ce numim organisme. Noi numim organism in limbaj comun entități foarte diferite structural și funcțional. Problema tranzițiilor majore din evoluție și a apariției noilor planuri de organizare este una centrală în biologie (Queller si Strassman 2009, Diaz-Munoz și colab. 2016).

În stiintele sociale este consacrată ideea că organizațiile sunt un echivalent funcțional în societate al organismelor biologice (Strassman și Queller 2009) ceea are drept rezultat dezvoltarea unor domenii de cercetare a populațiilor și comunităților de organizații – a se vedea literatura de la conceptele respective). Și organizațiile sunt foarte diverse structural și funcțional ca rezultat al unor procese de evoluție socio-economică.

Eforturile de dezvoltare a unei teorii unitare despre organisme nu sunt abandonate (Zamer și Scheiner 2014), ele se înscriu în evoluția culturală a conceptului de organism odată cu evoluția teoriilor științifice despre procese biologice (Wolfe 2014) asociată unor anumite organizații din sistemele socio-economice.

Pentru ecologi este importantă clarificarea presupozițiilor metodologice cu privire la ce înțelegem prin individ biologic în cadrul fiecărei cercetări, de exemplu distincția dintre genet și ramet specifică organismelor clonale (Vallejo-Marin 2010, Liu și colab. 2016). Definiția metodologică a organismului cu care lucrăm are consecințe asupra estimării efectivului populațional al speciilor (a numărului de organisme dintr-o populație), cu implicații asupra măsurilor de management necesare în cazul speciilor periclitate (Tepedino 2012).

2 Conceptul de specie

Literatura de specialitate pe plan internaţional este enormă, nu există un concept de specie general acceptat (Ghiselin 2001, Hey 2005). În funcţie de proprietăţile şi procesele luate în considerare sunt propuse definiţii diferite ale speciei (Karanth 2017 tabelul 1). Zachos (2016) oferă o sinteză recentă într-o carte dedicată problemei (se poate consulta ataşat cuprinsul şi o parte din capitolul introductiv). Applicabilitatea unui concept sau altui variază la de la un grup taxonomic la altul. Rosello-Mora şi Amann (2001) sintetizeză informaţia la nivelul acelui an pentru procariote (pentru literatură mai recentă se poate explora arborele de citare în Google Scholar – circa 1600 de citări). Simmonds (2018) sintetizează literatura despre aplicarea conceptului de specie la virusuri. În domeniul managementului diversităţii biologice cel mai util este un concept ecologic de specie (Freudenstein şi colab. 2017). Acest concept este înrudit cu cel biologic de specie folosit pe scară largă în România, dar nu poate fi echivalat cu acesta. Speciile criptice (Fiser şi colab. 2017), identificate prin tehnici moleculare, sunt foarte relevante pentru managementul diversităţii biologice, iar înţelegerea lor poate avea consecinţe şi asupra modului cum evoluează conceptul de specie. Dezbaterile de idei sunt foarte folositoare în acest domeniu, ca oriunde în ştiinţă. Pentru relaţia dintre conceptul de specie şi teoria filogenetică în contextul unei dezbateri tipice comunităţii academice se poate citi Wheeler şi Meyer (2000).

Conceptul de specie popular între biologii și ecologii din România are ca sursă conceptul de specie biologică al lui Mayr (pentru o contextualizare a se vedea de Queiroz 2015) sosit în România prin teoria de organizare a sistemelor biologice a lui Zawadski (1963). Danielopol şi Cristescu (2015) şi Danielopol şi Tăbăcaru (2015) discută pe larg contribuţia lui Nicolae Botnariuc şi a lui Gheorghe Racoviţă la dezvoltarea acestor elemente de biologice teoretică în ţara noastră).

O explicaţii generală de uz didactic poate fi găsită pe larg într-un text anterior aici, din care am reluat în acest paragraf câteva informații cheie. Din punct de vedere al biologiei cuvântul specie se referă la o familie de concepte care se pot grupa în două mari tipuri: tipul instrumental şi tipul natural. Specia în sens instrumental (acronim SSI) se referă la organismele clasificate de către om în acelaşi grup (set, mulţime), în funcţie de nişte criterii, de nişte trăsături ale organismelor. Tipurile de SSI diferă în funcţie de tipurile de criterii folosite şi de metodele de aplicare a criteriilor folosite. Dintre disciplinele biologice taxonomia se ocupă de SSI. Specia în sens natural (acronim SSN) se referă la niste entităţi care există în natură, nişte sisteme naturale formate din organisme aflate în interacţiune unele cu altele sau din populaţii de organisme aflate în interacţiune. Tipurile de SSN diferă între ele în funcţie de modul cum e conceput sistemul natural, în funcţie de tipurile de relaţii dintre organismele din aceeaşi specie considerate relevante şi în funcţie de faptul dacă se iau în considerare sau nu şi relaţiilor organismelor din aceeaşi specie cu organisme din alte specii, sau cu obiecte nevii din mediu. Dintre disciplinele biologice ecologia şi teoria evoluţiei se ocupă de SSN, iar sistematica încearcă să stabilească o legătură explicită între SSI şi SSN.

3 Conceptul de genă

3.1 Introducere, modele teoretice

Există o dinamică accentuată a înțelesului conceptului de genă care a dus la apariția în literatura de specialitate chiar la exprimări emoționale cum ar fi criza conceptului de genă (El Hani 2007). Această dinamică este asociată evoluției cunoașterii biologice atât în ce privește explicarea unui anumit fenomen (de ex. transmiterea inter-generațională a caracterelor, determinarea fenotipului), cât și în ce privește diversificarea fenomenelor explicate prin apel la conceptul de genă (de exemplu asociate procesului de dezvoltare ontogenetică). Autorul menționat sintetizează în interesul oamenilor de știință literatura (până în 2007) despre aceste aspecte și cea despre încercarea de a formula un concept unitar de genă în aceste condiții.

Gerricke și Hagberg (2007, tabelele 1 și 2, figurile 2-5) identifică și caraacterizeză următoarele modele istorice de genă : mendelian (gena e un construct ipotetic, instrumental), clasic (gena e o entitate reală localizată pe cromozom care determină un caracter), modelul biochimic clasic (anterior descoperirii lui Wattson și Crick), modelul neoclasic în care gena constă într-un segment de ADN, și un model modern în care gena redevine un construct ipotetic constând în diverse segmente de ADN implicate în procesul de dezvoltare (cu o clasificare a genelor în funcție de rolurile lor în dezvoltare). Smith și Adkison (2008) dezvoltă contribuția lui Gerricke și Hagberg (2007) oferind și diagrame pentru clarificarea conținutului modelelor respetive pentru uz didactic (figurile 1 -7).

Mayer și colab. (2013) detaliază în tabelul 1 numeroasele variante ale modelului modern (conceptul sistemic de genă, definiția ENCODE a genei, analiza semiotică a genelor, functorul genetic, genon, transgenon).

O sinteză de foarte recentă despre conceptul de genă și o încercare de a da o definiție unitară o fac Portin și Wilkins (2017). Gena este definită de ei ca secvențe de ADN eventual necontigue cu efecte în rețele reglatoare genetice care au în final consecințe asupra fenotipului.

3.2 Perspective filosofice

Ca și în cazul conceptului de specie una din temele autorilor din domeniul filosofiei biologiei este abordarea pluralistă sau căutarea unui concept unitar de genă. Aparatul analitic al filosofilor permite găsirea unor nuanțe conceptuale diverse ale conceptului de genă în literatura biologică din diferite discipline acolo unde biologii tind să facă niște clasificări mai simple în propriile articole de sinteză (Folguerra și Pallitto 2018).

Unele lucrări de popularizare de tip best-seller au răspândit pe scară largă un anumit concept de genă, de tip obiect, ceea ce întârzie transferul conceptelui modern de genă în limbajul comun.

Articolele de analiză conceptuală și a teoriilor științifice permite evidențierea categoriilor de concepte de genă. De exemplu Chen (2018) evidențiază că în experimentele din genetica clasică genele sunt individuate ca termeni generali (eng. type), în timp ce în experimentele transgenice sunt individuate ca obiecte particulare (eng. token, https://plato.stanford.edu/entries/types-tokens/ ), mai precis ca un subtip al genei moleculare.

Griffiths și Stotz (2006) punctează faptul că în unele modele teoretice genele se referă la obiecte, în timp ce în altele genele se referă mai degrabă la procese. Conceptul post-genomic de genă este un concept funcțional, gena nu mai poate fi caracterizată doar prin proprietăți structurale ale ei. O sinteză foarte consistentă despre ce (nu) este o genă, în care se pune accentul tot pe distincția metodologică obiect-proces poate fi găsită în Schmidt (2013).

Poate că cel mai interesant din perspectivă filosofică pentru biologi și ecologi este faptul că acest caz, conceptul de genă, ilustrează foarte bine ce înseamnă dinamica cunoașterii științifice (Mayer și colab. 2013). O lucrare foarte bună, deși mai veche (Rosenberg 1997), discută în capitolul 4 detaliat relația dintre teoria geneticii mendeliane și cea a geneticii moleculare (întreaga lucrare merită citită, liniile de forță descrise structurând și astăzi biologia).

3.3 Predarea conceptului de genă

Manualele universitarea tind să fie în întârziere față de cunoașterea științifică în ce privește conceptul de genă (Albuquerque 2008) și chiar să inducă confuzie prin faptul că diferite concepte sunt utilizate în diferite contexte, sub același termen de genă, fără explicitarea cauzei utilizării diferite. Înțelegerea studenților cu privire la chestiuni biologice foarte importante diferă în funcție de modelul de genă folosit (Gerricke și Hagberg 2007), iar în manuale există adesea o incoerență conceptuală prin hibridizarea unui anumit concept de genă cu altul din altă epocă istorică de dezvoltare a biologiei (Gerricke și Hagberg 2010, tabelul 2). Situația variază de la un domeniu la altul, în ecologie și evoluționism dominând modelul mendelian și fiind complet absent modelul modern (Gerricke și Hagberg 2010, figura 9).

În general în predarea universitară din SUA dominau în 2010 conceptul mendelian și cel neoclasic (Agorram și colab. 2010), ceea ce ducea la dificultăți în înțelegerea conceptului modern de genă. Autorii propun includerea în predare a unor elemente istorice de dezvoltate a conceptului de genă.

Predarea unor concepte de genă este potrivită și la nivel de liceu (de exemplu conceptul molecular clasic, unele aspecte care au dus la criza conceptului de genă), dar a altora e potrivită numai la nivel universitar (Mayer și colab. 2013, tabelul 1).

3.4 Implicațiile modului de a gândi despre gene

Cunoașterea științifică considerată adevărată influențează sistemul de valori și practicile sociale. Atitudinile de neimplicare civică au fost corelate cu credința că există un determinism genetic al trăsăturilor grupurilor de oameni (studiu pe profesori din 23 de țări, între care și România, Castera și Clement 2014). Gericke și colab. (2017) pun în discuție, pe baza unor cercetări empirice, faptul că o mai bună cunoaștere biologică despre gene ar putea să schimbe credința relevantă social că există un determinism genetic al comportamentelor. Willoughby și colab. (2018) găsesc, totuși, o anumită corelație inversă între credința în voință liberă și determismul genetic. Factorii care influențează comportamentul cultural sunt foarte numeroși, cunoașterea științifică biologică fiind doar unul dintre ei.

Odată transferat conceptul de genă în literatura dreptului de proprietate și comercială prin patente, etc, are loc o stabilizarea instituțională a înțelesului său. Torrance (2010) face o consistentă analiză a felului cum e folosit termenul genă în drept și economie și compară cu conceptul de genă în biologie. Numărul de patente în  care se folosește termenul genă sau ADN a crescut foarte mult începând cu anii 1990. Această situație a făcut ca oamenii de știință să nu disemineze publicului larg informațiile despre dezbaterile interne legat de conceptul de genă, care ar fi periclitat beneficiile obținute din patente. O genă înțelească obiect e mai ușor e patentat decât o genă înțeleasă ca proces.

3.5 Consecințe în domeniul ecologiei și managementului diversității biologice

În aceste domenii există o practică de utilizare a unui concept de genă ca obiect, în tradițiile mendeliană și a geneticii populaționale. Totuși aceasta nu e lipsit și de unele dezavantaje. De exemplu în cazul organismelor modificate genetic un argument pro este că modificarea genetică este punctuală, țintită, și nu va avea efecte sistemice, nu poate scăpa de sub control. Din perspectiva unui concept procesual, sistemic de genă, o astfel de afirmație este mult mai greu de susținut.

Semnificația rolului diversității genetice și ea este altfel interpretabilă în condițiile înțelegerii aspectelor ce țin de dezvoltarea ontogenetică a organismelor, de exemplu în chestiunea plasticității fenotipice a unor specii, a mecanismelor care stau la baza apariției ecotipurilor, a ce se află în spatele unor caracterizări a speciilor ca fiind stenobionte sau euribionte, toate cu importante consecințle în înțelegerea rolului speciilor în producția de diferite servicii ecosistemice prin trăsăturile lor funcționale fenotipice, separat sau în interacțiune în comunități.

Abordarea istorică și cunoașterea contextului de utilizare a diferitelor concepte de genă în teoriile din biologie poate oferi nu doar satisfacția unei înțelegeri coerente, raționale, ci și capitalul de cunoaștere necesar pentru a aplica în management o teorie sau alta în funcție de obiective, contextul comunității științifice și contextul cultural al țării respective (ce cred oameni despre determinismul genetic, etc).

Încheiere

Se poate observa din cele de mai sus în mod nesuprinzător că reprezentărilor relativ simple din literatura de popularizare le corespund în realitatea cunoașterii biologice reprezentări complexe a căror diversitate și schimbare permanentă e susținută de procesele de evoluție a științei atât din cauza interne (căutarea adevărului științific), cât și din cauze externe (interesele extra-științifice ale oamenilor de știință.

O imagine asupra existenței acestei situații și asupra unora dintre detaliile ei poate fi folositoare în nuanțarea punctelor de vedere susținute public și, posibil, la micșorarea faliilor ideologice rezultate din raportări diferite la știință.

În opinia mea există o datorie profesională a profesorilor de biologie de nivel preuniversitar să fie la curent cu conținutul acestor cunoștințe și astfel în fază cu preocupările colegilor din lumea civilizată. Acest text poate fi privit și ca un instrument pentru reducerea costurile de documentare a profesioniștilor din domeniu și astfel ușurarea deschiderii unor punți de dialog cu colegi din alte domenii.

Cu privire la folosirea lui de către adepții utilizării ideologice a științei sunt sceptic, dat fiind că în acest caz nu cunoașterea științei este motivația principală. Totuși, nu exclud un anumit interes, deoarece în zonă ateistă prin contaminare din cea agnostică există o cultură a onestității intelectuale.

În textul următor voi prezenta conceptele de populație, comunitate de organisme și pe cel de ecosistem.

Bibliografie

Cele mai multe din textele de mai jos sunt disponibile în format pdf pe motorul de căutare științifică Google scholar și în biblioteca electronică Anelis plus. Persoanele care doresc să să primească o arhivă cu această literatură pentru uzul personal pot să scrie la adresa virgil.iordache[at]g.unibuc.ro

Pentru conceptul de organism

  • Diaz-Munoz S. L., Boddy A. M., Dantas G., Waters C. M., Bronstein J. L., 2016, Contextual organismality: beyond pattern to prrocess in the emergence of organisms, Evolution, 70, 2669-2677
  • Liu F., Liu J., Dong M., Ecological consequences of clonal integration in plants, 2016, Frontiers in Plant Science, 7, Article 770, 1-11
  • Pepper J. W., Herron M. D., 2008, Does biology need an organism concept ? Biol. Rev., 83, 621-627
  • Queller D. C., Strassmann J. E., 2009, Beyond society: the evolution of organismality, 364, 3143-3155
  • Strassmann J. E., Queller D.C., 2010, The social organism : congresses, parties, and committees, Evolution, 64, 605-916
  • Tepedino V. J., 2012, Overestimating population sizes of rare clonal plants, Conservation Biology, 26, 945-947
  • Wolfe C. T., 2014, The organism as ontological go-between: hybridity, boundaries, and degrees of reality in its conceptual history, Studies in History and Philosophy of Biological and Biomedical Sciences, 48, 151-151
  • Zamer W. E., Scheiner S. M., 2014, A conceptual framework for organismal biology: linking theories, models, and data, Integrative and Comparative Biology, 54, 736-756

Pentru conceptul de specie

  • Danielopol D. L., Tăbăcaru I. G., 2015, The species concept, thematic subject in natural sciences – the scientific approaches of Emil G. Racovitza and Nicolae Botnariuc, Trav. Inst. Speol. Emil Racovitza, LIV, 3-26
  • Danielopolo D. L., Cristescu M. E., 2015, The contribution of Nicolae Botnariuc to evolutionary biology using systems theory, Genome, 58, iii-vi
  • De Queiroz K., 2005, Erns Mayr and the modern concept of species, PNAS, 102 S1, 6600-6607
  • Fiser C., Robinson C. T., Malard F., 2018, Cryptic species as a window into the paradigm shift of the species concept, Molecular Ecology, 27, 613-635
  • Freudenstein J.. V., Broe M. B., Folk R. A., Sinn B. T., 2017, Biodiversity and the species concept – lineages are not enough, Syst. Biol., 66, 644-656
  • Ghiselin M. T., 2001, Species concepts, Encyclopedia of Life Sciences, John Wiley & Sons, 1-5
  • Hey J., 2006, On the failure of modern species concepts, Trends in Ecology and Evolution, 21, 447-450
  • Praveen Karanth K., 2017, Species complex, species concepts and characterization of cryptic diversity: vignettes from Indian systems, Current Science, 112, 1320-1324
  • Rosello-Mora R., Amann R., 2001, The species concept for prokaryotes, FEMS Microbiology Reviews, 25, 39-67
  • Simmonds P., 2018, A clash of ideas – the varying uses of the “species” term in virology and their utility for classifying viruses in metagenomic datasets, Journal of General Virology, 99, 277-287
  • Wheeler Q. D., Meier R., 2000, Species concepts and phylogenetic theory – a debate, Columbia University Press, New York
  • Zachos F. E., 2016, Species concepts in biology – Historical development, theoretical foundations and practical relevance, Springer, Switzerland
  • Zavadski, 1963, Teoria speciei, Ed. Științifică, București

Pentru conceptul de genă

  • Agorram B., Clement P., Selmaoni S., Khzami S. E., Chafik J., Chiadli A., 2010, University students’ conceptions about the concept of gene: interest of historical approach, US-China Education Review, 7, 9-15
  • Albuquerque P. T., 2008, Gene concepts in higher education cell and molecular biology textbooks, Science Education International, 19, 219-234
  • Castera J., Clement P., 2014, Teachers’ conceptions about the genetic determinism of human behaviour: a survey in 23 countries, Sci & Educ, 23, 417-443
  • Chen R.-L., Individuating genes as types or individuals: philosophical implications on individuality, kinds, and gene concepts, disponibil la http://philsci-archive.pitt.edu/15214/ , accesat în 11 noiembrie 2018
  • El-Hani C. N., 2007, Between the cross and the sword: the crisis of the gene concept, Genetics and Molecular Biology, 30, 297-307
  • Folguera G., Pallitto N., 2018, Diversidad, pluralismos, reducciones en la biologia: analisis de las relaciones entre nociones de gen, Metathoeria, 8, 63-73
  • Gerricke N., Carver R., Castera J., Evangelista N. A. M., Marre C. C., El-Hani C. N., 2017, Exploring relationships among belief in genetic determinism, genetics knowledge, and social factors, Sci & Educ, 26, 1223-1259
  • Gerricke N. M., Hagberg M., 2007, Definition of historical models of gene function and their relation to students’ understanding of genetics, Sci & Educ, 16, 849-881
  • Gerricke N. M., Hagberg M., 2010, Conceptual incoherence as a result of the use of multiple historical models in school textbooks, Res Sci Educ, 40, 605-623
  • Griffiths P. E., Stotz K., 2006, Genes in the postgenomic era, Theoretical Medicine and Bioethics, 27, 499-521
  • Meyer L. M. N., Bomfim G. C., El-Hani C. N., 2013, How to understand the gene in the twenty-first century ? Sci & Educ, 22, 345-374
  • Portin P., Wilkins A., 2014, The evolving definition of the term „gene”, Genetics, 205, 1353-1364
  • Rosenberg A., 1985, The structure of biological science, Cambridge University Press, Cambridge
  • Schmidt K., 2013, Was ist ein Gen nicht ? Über die Grenzen des biologischen Essentialismus (Bielefeld: transcript, 2014), http://www.ruhr-uni-bochum.de/philosophy/mam/ethik/content/was_ist_ein_gen_nicht.pdf accesat în 11 noiembrie 2018
  • Smith M. U., Adkison L. R., 2010, Updating the model definition of the gene in the modern genomic era with implications for instruction, Sci & Educ, 19, 1-20
  • Torrance A. W., 2010, Gene concepts, gene talk, and gene patents, Minn. J. L. Sci & Tech., 11, 157-191
  • Willoughby E. A., Love A. C., McGue M., Iacono W. G., Quigley J., Lee J. L., 2018, Free will, determinism, and intuitive judgement about the heritability of behavior, Behavior Genetics, publicat on-line, https://doi.org/10.1007/s10519-018-9931-1

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Evolutia per ansamblu, cu toate detaliile ei, poate fi privita ca evolutia locala a universului pentru a genera inteligenta. Iar supravietuirea e doar una din conditiile necesare evolutiei inteligentei. Intamplarea si competitia sunt alte conditii necesare sistemului istoric al evolutiei.

    Civilizatiile dezvoltate tind sa avanseze foarte rapid, culminand cu ceea ce se numeste singularitate tehnologica. Ceva similar cu divinitatea din perspectiva determinismului stiintific, cea din urma fiind o notiune stricta pe care civilizatia noastra a reusit deja s-o depaseasca.

    • Și inteligența ce este? Din păcate definirea ei este la stadiul de etichetă, gen ”Soarele este luminătorul cel mare care ne dă lumina pe timpul zilei”, nu unul de genul ”corp cosmic compus din gaze care intră în reacții nucleare datorită atracției gravitaționale și fuzionează, furnizând energie, iar masa mare a acestui corp cosmic creeză premisele apariției unor corpuri mai mici gravitând în jurul lui, fără energie proprie – planetele”; această definiție este de tip descriptiv fundamental, descrie procesele ce au loc și definesc la nivel de bază fenomenul. În cazul inteligenței, descrierea este doar la nivel exterior – nu se știe ce o cauzează, și care este motivul diferenței dintre inteligența animală, orientată fundamental spre supraviețuire, și cea umană, capabilă de liberă voință, discernământ și gândire abstractă.

      • Cateodata sunt suficiente definitiile simple, intuitive. Luminatorul cel Mare, de exemplu, este suficient ca intuitie pentru practicarea agriculturii. Dar si pentru aceasta definitie este nevoie de inteligenta, iar aceasta este dinamica. Adica in timp definitiile se perfectioneaza. Unele se simplifica, altele se complica, altele se inventeaza sau dispar in istorie.

        Definitiile sunt foarte utile. Intuitiile la fel, sunt esentiale pentru elaborarea noilor definitii.

      • Aveți un comentariu foarte interesant care punctează rolul definițiilor în știință. Trebuie spus că definițiile pot fi și puncte de plecare, și rezultat final în privința unor entități noi, dar întotdeauna în științele empirice se află între ele măsurători și modelări pornind de la acestea. Definițiile nu sunt alfa și omega, sunt doar niște resurse într-un proces de cunoaștere care duce la diferite produse, între care unele sunt definiții noi instrumentale pentru ceva.

        Felul în care se predă cunoașterea în licee și chiar în multe universități eludează acest proces, ceea ce rigididează mintea oamenilor. De aceea este esențial ca în universități profesorii să fie și cercetători, ca să poată forma oamenii în spiritul acestui proces, doar al produselor lui de la un moment de timp sau altul. Asta schimbă mentalitatea absolvenților către o atitudine mai critică asupra cunoașterii, analiza ei contextuală, nevoia de a face efort pentru o aducere la zi ei oricând e nevoie.

        gânduri bune,

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. În ce spuneți se face apel la conceptul de emergență ca presupoziție și se aplică la entități fizice și intelingență, cumva ar ieși ca proprietate nu tocmai fizică din entități fizice.

      Într-un text viitor o să pun la dispoziție și o sinteză despre emergență, scară și organizare ierarhică. Se va putea vedea că și ele au propria lor diversitatea de abordări.

      Disconfortul cu privire la lipsa unei unități argumentative simple în privința cunoașterii ștințifice se poate depăși într-o anumită măsură prin organizarea ei pe multiple niveluri de abstractizare, arhitectural.

      gânduri bune,

  2. Există și posibilitatea să trăim de fapt într-o simulare (sau ceva asemănător). A spus-o și Elon Musk (https://www.youtube.com/watch?v=0cM690CKArQ), deși nu cred că se califica să conducă un autovehicul în acel moment ;–). Ce vreau să spun: nimeni nu-și închipuie, atunci când se duce la teatru, că personajele s-au născut acolo pe scenă, înainte să se tragă cortina. La fel și cu universul. Când s-a tras cortina?
    Este (măcar) o posibilitate, cine nu admite posibilități de genul acesta, tot fanatic se cheamă că e, oricum ar da-o.

    • Bună ziua,

      Mulțumesc pentru comentariu. E unul din miturile în circulați în imaginarul popular după filmul Matrix.

      Există argumente solide în filosofia minții că lucrurile nu pot sta în acest fel. Din perspectivă biologică ați putea avea o privre pe capitolul Psychobology din cartea Foundations of Biophilosophy, https://www.springer.com/us/book/9783540618386

      Dacă o doriți în format electronic pentru uz privat îmi puteți da un mail la adresa indicată în textul articolului.

      gânduri bune,

    • @kairos – o simulare este întotdeauna un model simplificat al originalului. O simulare egală sau mai complexă decât originalul este lipsită de sens. Foarte bun exemplul cu teatrul, numai că e complet paralel cu realitatea. Acolo e într-adevăr o simulare, însă doar în scop de divertisment. Nimic real și util nu se poate obține din acea simulare.

      • In aviatie si in general in inginerie, simularea este facuta pe modele cat mai complex posibile luand in considerare si cazuri de „OR EXCLUSIVE”; se folosesc „Fault Simulators”.

        In alte domenii (psihologie, biologieetc.) nu am informatii certe si poate, intr-adevar, se folosesc modele simplificate.

        • Da. De-aia modelele din aviație se numesc machete, fiindcă sunt la fel de complexe ca originalul și se zboară cu ele :)

  3. Mulțumesc pentru răspuns. A fost mai mult un pretext pentru un exercițiu mental. Nu partea cu „simularea” era importantă ci cea cu cortina. Știința este de multe ori prea rigidă iar unii au o fervoare aproape religioasă vizavi. Am îndoieli că se pot aduce argumente solide în domeniul acesta vreodată.

    • @kairos – faptul că unii își fac religie din știință, e adevărat. Partea cu cortina e un pic mai complicată. Se zice că atunci când Adam și Eva au descoperit că le-ar trebui niște haine, ei își decoperiseră de fapt vulnerabilitatea. Ocazie cu care au găsit nu doar o metodă de a se proteja, dar au descoperit și că alții ar putea fi vulnerabili, adică există metode de a le face rău altora în mod conștient. Folosind arme pregătite din timp, cu sânge rece, nu într-o încăierare generată de o furie de moment. Cam acela a fost momentul când s-a tras cortina.

      P.S. Cimpanzeii nu poartă haine și nici nu se omoară unii pe alții folosind arme special confecționate din timp. Deci a existat un moment când strămoșii oamenilor au început să se diferențieze de strămoșii cimpanzeilor și prin asta, pentru cine dorește o abordare de pe poziții ateiste.

  4. Kairos, citit si va veti face o opinie informata. Argumente constrangatoare nu veti gasi, dar unele mai bune ca altele veti gasi.

    Ganduri bune,

    • Știți cum e, teoria ca teoria dar practica ne omoară. Mai ales în cazul discuției de față, în care fiecare avem un material de studiu dedicat – pe noi înșine!

  5. Nu poți studia ceva fără a avea o idee minimă despre ceea ce reprezintă. Studierea Soarelui ca sursă de lumină este greșită – el este ceva cu mult diferit, și abordarea aceasta nu poate duce undeva.
    Într-un fel este precum crearea unei reflexii într-o oglindă – un model în mintea umană, care reflectează realitatea. Dar poate o oglindă să se reflecte pe ea însăși?

    • @Klopo_Tare,
      Cred că metafora ne ajută în acest caz mult mai mult, apropo de intuiții. De exemplu, Soarele (lumina) pentru intelect și focul pentru conștiință. Focul are nevoie neapărat de combustibil, trebuie întreținut, se atașează de obiect, dar generează lumină. Poate fi ca o lumânare sau un incendiu devastator.
      Totuși, important, posibilitatea lor exista înainte să se aprindă primul foc, iar tocmai acest lucru face ca înțelegerea naturii lor să fie imposibilă.

    • Mai multe oglinzi se pot reflecta una în alta. Mintea umană nu e unică, există mai multe minți care se studiază unele pe altele și unii au numit asta psihologie :)

      • @harald,
        Da, dar totuși nimeni nu poate aduce măcar o dovadă că nu e singura conștiință din univers.
        Despre cortină, să trag linie: dacă cineva a găsit fosile de dinozauri, nu înseamnă (neapărat) că ei au existat „per se”; teoria evoluției își păstrează neștirbită validitatea științifică, dar nimic mai mult. Universul e mult mai complicat decât au unii pretenția că-l înțeleg.
        Nu aș vrea să fiu bănuit de vreun „bias”; poate că nu contează, dar astăzi parcă mai toată lumea are câte o agendă.

        • @kairos – ce relevanță are dacă în partea opusă a galaxiei se află vreo conștiință sau nu? Oamenii discută despre ”univers” ca și cum ar discuta despre sistemul solar. În realitate, sunt sute de miliarde de stele doar în galaxia noastră și sute de miliarde de galaxii în univers. E ca și cum niște furnici europene n-ar lua în calcul furnicile australiene: existența Australiei le depășește capacitatea de înțelegere, de asta nu le iau în calcul :)

          În rest, cam câte fosile de dinozauri aveți impresia că s-au găsit? 10-15 schelete? :) E ca și cum ați pretinde că diversele cioburi de ceramică, deși se găsesc cu milioanele, n-au fost niciodată vase întregi :)

          • @Harald,
            Relevanță pentru CINE?
            Da, cum am mai spus, universul este mult mai complicat (chiar infinit de complicat, nici nu se putea altfel), decât au unii pretenția că-l înțeleg.
            Numărul fosilelor nu are nici o legătură cu discuția de față.

            • @kairos – dimpotrivă, numărul de fosile de dinozauri este extrem de relevant pentru discuția de față. N-ar fi plantat nimeni ca scop în sine milioane de fosile ale unor specii care derivă unele din altele. Singura concluzie logică este că acele milioane de fosile găsite provin de la miliarde de exemplare care au trăit în realitate. Acele fosile sunt doar reziduuri ale unor procese reale, procese care aveau sens la vremea când s-au petrecut. Plantarea de fosile în folosul omului de azi ar fi necesitat resurse alocate conștient, pentru un scop lipsit de sens.

            • @kairos – ce-am citit mai sus era cat se poate de incoerent. Ce-ar fi sa mai citesti o data si tu si sa vezi la ce concluzie ajungi?

      • Este vorba de o analogie, mintea umană(ca o clasă, cuprinzând toate mințile umane) reprezintă un anumit nivel de inteligență, iar teorema incompletitudinii a lui Gödel sugerează un fapt interesant: că o inteligență de un anumit nivel dat nu poate să se autodefinească/analizeze complet, ea poate să facă asta doar cu cele de nivel inferior. În cazul inteligenței umane, ea poate să analizeze și definească pe cea animală, dar pe ea însăși nu.
        Mai intervine și aspectul sursei inteligenței umane, care pare să fie conștiința. Animalele sunt înzestrate cu autopercepție, dar nu sunt capabile de gândire abstractă și liberă voință (ele sunt prizonierele instinctelor).
        Ori conștiința nu este actualmente definibilă în termeni biologici – nu există nici o posibilitate de definire a procesului de gândire abstractă în creier. Cea concretă este abordabilă cu tehnologia de astăzi (tomografia) dar cum se formează gândurile abstracte, nelegate de senzații fizice, este un proces încă inabordabil.

        • @Klopo_Tare – teorema incompletitudinii a lui Gödel …

          … e un simplu exercițiu intelectual. Cu valoare zero în afara exercițiului intelectual.

          Animalele sunt înzestrate cu autopercepție, dar nu sunt capabile de (…) liberă voință (ele sunt prizonierele instinctelor)

          Genul ăsta de aserțiuni provin de la oameni care n-au crescut în viața lor nici măcar o pisică. Asta ca să nu aducem în discuție câinii ciobănești, caii sau delfinii. În esență, niște oameni care citează la nesfârșit alți oameni își extrag din asta motive de orgoliu.

  6. cunoasterea nu este decit inteligenta rupta de perspectiva filozofica a existentei umane..omul incepe sa inteleaga inainte de a avea absolut toate datele demersului sau..intelegind, omul nu face altceva decit sa participe la ceva si nu sa declanseze acel ceva…cu alte cuvinte, inteligenta nu are nici macar ,,curajul,, de a declara razboi lucrului in sine, daramite sa mai si incerce sa-l descifreze…se spune ca acest moment declanseaza aparitia artei..adica exista minti lucide si responsabile care nevroind sa se impace cu ideea ca se poate exista in proximitatea idescifrabilului si arogantului lucru in sine, refuza sa mai inteleaga si altceva si incep sa inventeze o alta lume…o lume in care onestitatea intelectuala e o particica nesemnificativa din cea totala.
    Singurul lucru care ar putea reabilita omul ar fi acela sa demonstreze ca pentru el inteligenta este ceea ce este cochilia pentru melc..adica o chestie greoaie care te ajuta sa supravietuiesti.

    • @doru,
      La partea cu supraviețuirea lucrurile devin cu adevărat interesante. Nici melcul, nici alte animale nu acționează împotriva instinctului de conservare (poate doar măgarul :)), nu au tentative de sinucidere, de exemplu. Pentru om, se pare că unele lucruri sunt mai rele decât moartea iar inteligența e dar și blestem în același timp.

  7. La Multi Ani tuturor!
    Si poate ca voi mai reveni articolul fiind interesant si incitant .

    Doresc sa fac o subliniere necesara:

    Conceptul lui Mayr privind specia nu este decat cel al lui Buffon pe care lumea il cam uita. Desigur ca updatat cumva cu terminologia mai moderna dar de fapt tot acela. Desigur Mayr nu a stiut asta in anii de dupa 1940 cand l-a introdus in scrierile sale! :) si dupa stiinta mea pe atunci nu l-a citat pe contele Buffon ca pe un real precursor dar totusi s-a corectat tarziu insa dupa ce lumea stiintifica il credita pe el si nu pe Buffon cu definirea conceptului asa cum putem vedea si din acest opus.
    Asadar Ernst Mayr in 1981 in The Growth of Biological Thought a scris ca: „Truly, Buffon was the father of all thought in natural history in the second half of the 18th century” si desigur ca si a definitiei speciei asupra careia s-a apleca si el incepand cu anii 40 ai secolului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro