miercuri, martie 22, 2023

Retragerea de la post a reprezentantului în România al comandantului suprem al Forţelor Armate Unite (1972)

La reuniunea din 17 ianuarie 1972, membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au aprobat ca „Şerb Ion să fie trimis în judecată pentru deţinere ilegală de documente şi divulgarea secretului de stat (subl.n.)”. Explicarea acelei decizii este simplă: în anul 1971, generalul român a fost urmărit de ofiţerii Direcţiei a IV-a (contrainformaţii militare) din cadrul Consiliului Securităţii Statului şi a fost arestat la 5 octombrie 1971 de reprezentanţii Direcţiei a XIII-a Cercetări Penale (U.M. 0651 Bucureşti).

Fostul locţiitor al comandantului Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (funcţie îndeplinită în perioada iulie 1969 – septembrie 1971) a fost acuzat de faptul că a deţinut ilegal documente la domiciliu (printre acestea aflându-se două hărţi cu însemnări) şi a divulgat secrete de stat în favoarea Uniunii Sovietice.

Pe baza probelor aflate la dosarul de trimitere în judecată (încheiat la 7 martie 1972) şi a articolului 169 din Codul Penal de la acea vreme, Ion Şerb a fost condamnat, la 10 aprilie 1972, la şase ani de închisoare (o sursă orală a menţionat greşit şapte ani) şi degradat prin Decizia nr. 25/1972 a Tribunalului Suprem – Completul Militar Bucureşti. Drept urmare, la 15 aprilie 1972 Ion Şerb a ajuns la Penitenciarul Aiud pentru a executa condamnarea primită.

Până în prezent nu am reuşit să identificăm sursa românească pe baza căreia a fost publicat în Occident, în februarie 1972, zvonul privind executarea prin împuşcare a generalului român în luna ianuarie 1972.

Fabulaţiile cu privire la soarta lui Ion Şerb au fost continuate de Ion Mihai Pacepa. Fostul general de Securitate a afirmat în prima sa carte de aşa-zise memorii că, după o întâlnire în Crimeea dintre Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu (3 august 1976), liderul suprem al P.C.R. a revenit la Bucureşti şi ar fi emis un ordin pentru punerea în libertate a lui Ion Şerb.

La rândul său, în anul 1997, scriitorul Mihai Pelin a afirmat că Ion Şerb a fost reţinut pentru o scurtă perioadă, după care a fost eliberat, însă nu a precizat nici o sursă care să confirme informaţia sa.

Din fericire, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a pus la dispoziţia istoricilor o fotocopie a fişei matricole penale întocmită pe numele lui Ion Şerb. În partea de jos a documentului scrie clar, la rubrica „Ieşiri definitive”: „28.12.1972 liberat – graţiat conf. Decret. 522/72 (subl.n.)”.

În concluzie, nu a existat nici o intervenţie a lui Leonid Brejnev în favoarea lui Ion Şerb în cursul întâlnirii din Crimeea a liderului U.R.S.S. cu Nicolae Ceauşescu (3 august 1976). În acel moment, Ion Şerb era liber şi îndeplinea funcţia de şef al Seviciului desfacere la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti. Denigrarea de către Ion Mihai Pacepa a fostului său şef, cu orice preţ (inclusiv prin minciuni ordinare), nu constituie însă o noutate.

În urmă cu câţiva ani presupuneam că mareşalul Ivan Iakubovski a intervenit pentru a calma situaţia după arestarea generalului Ion Şerb şi, în cursul întâlnirii de la Bucureşti cu Nicolae Ceauşescu (19 ianuarie 1972), el a propus şi s-a acceptat de către liderul politic român retragerea de la post a generalului-colonel Gheorghi P. Romanov. Reprezentantul pe lângă armata română al Comandantului Suprem al Forţelor Armate Unite ale statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia era direct implicat în cazul de spionaj al generalului Ion Şerb şi autorităţile de la Bucureşti doreau retragerea imediată de la post a generalului sovietic, fără declanşarea unui scandal diplomatic public.

Astăzi deţinem şi dovada scrisă a intervenţiei în acea problemă foarte gravă a mareşalului Ivan Iakubovski şi o publicăm în continuare. Precizăm faptul că succesorii generalului Gheorghi Pavlovici Romanov în funcţia de reprezentant pe lângă armata română al Comandantului Suprem al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia au fost următorii generali: A.A. Dementiev (martie 1972 – august 1976), Vasili Karpovici Diatlenko, V.A. Makarov, G.G. Borisov şi Alfred Grigorievici Gaponenko (din aprilie 1989).

Niciodată autorităţile de la Moscova nu au numit în acea funcţie şi în cele de comandant suprem sau şef al Statului Major al Forţelor Armate Unite persoane care nu aveau cetăţenie sovietică, fapt care poate să fie interpretat ca o lipsă de încredere a conducătorilor politici şi militari de la Moscova în generalii şi, în principiu, în cadrele armatelor celorlalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Ideile lui Adolf Hitler cu privire la „Herrenvolk” şi „Untermensch” au fost aplicate şi de către autorităţile de la Moscova, sub forma excepţionalismului rusesc, inclusiv în domeniul conducerii militare.

Stenograma discuţiilor care au avut loc la Bucureşti, la 19 ianuarie 1972, cu ocazia primirii de către Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer, a mareşalului Ivan Iakubovski (comandantul suprem al Forţelor Armate Unite ale statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia) şi a generalului de armată Sergei M. Ştemenko (şeful Statului Major al Forţelor Armate Unite ale O.T.V.). Extrase.

STENOGRAMA

discuţiilor avute cu ocazia primirii de către tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer, a comandantului suprem al Forţelor Armate Unite ale statelor participante la Tratatul de la Varşovia, mareşal al Uniunii Sovietice, I. I. Iakubovski

Mareşalul I. I. Iakubovski a fost însoţit de şeful Statului Major al Forţelor Armate Unite ale statelor participante la Tratatul de la Varşovia, generalul de armată S.M. Ştemenko, şi de ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti, V.I. Drozdenko.

La primire au participat general de armată Ion Ioniţă, ministrul Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România, şi general colonel Ion Gheorghe, prim-locţiitor al ministrului Forţelor Armate, şeful Marelui Stat Major.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cum merg lucrurile?

I. I. Iakubovski: Mulţumesc, totul merge bine.

Pot să vă raportez că toate problemele care trebuia să le rezolvăm – nu numai astăzi, ci în general – le-am rezolvat pe baza comunului acord reciproc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta e foarte bine. Cred că lucrează bine Comandamentul, pentru că mergem spre securitate.

I. I. Iakubovski: Comandamentul lucrează bine pentru că armatele sunt conduse de partidele comuniste şi muncitoreşti.

Tov. I. Gh. Maurer: În general, armata luptă pentru pace!

I. I. Iakubovski: Luptă pentru pace, sub conducerea partidelor noastre.

Tovarăşe Ceauşescu, în primul rând aş vrea să vă transmit salutările tovarăşilor Brejnev, Podgornâi, Kosâghin şi altor membri ai Biroului nostru Politic cu care am avut prilejul să mă întâlnesc şi să discut înainte de plecarea mea la Bucureşti. Eu am raportat în ce problemă plec la Bucureşti şi conducerea noastră mi-a dorit succes, rugându-mă în principial să transmit salutări tovarăşului Ceauşescu, tovarăşului Maurer şi celorlalţi conducători români.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mulţumesc.

Vă rog să transmiteţi tovarăşilor Brejnev, Podgornâi, Kosâghin, din partea mea, a tovarăşului Maurer, a celorlalţi tovarăşi ai noştri, salutări şi cele mai bune urări. De altfel, în curând ne vom întâlni la Praga.

I. I. Iakubovski: În ce priveşte întâlnirea noastră, cred că vi s-a raportat, însă aş vrea să vă raportez şi eu în calitate de comandant suprem. Noi am desfăşurat o activitate bună. După părerea mea, în toate problemele am căzut de acord.

Am trimis o dare de seamă cu privire la activitatea pe anul 1971, însă trebuie să spun şi acum că rezultatele sunt pozitive. […]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Legat de aceste probleme, este şi problema care v-a ridicat-o tovarăşul Ioniţă. Sigur, poate nu este a Comandamentului, dar într-un anumit fel este şi a Comandamentului. Dacă vom ajunge la un război cu partenerul nostru din NATO, ca să spun aşa, acesta va fi totuşi un război atomic. Mă refer la ciocniri locale. Or, problema aceasta trebuie s-o discutăm, suntem într-un pact, suntem ţări socialiste, vom fi împreună şi ne punem problema apărării antiatomice, dar este şi problema asigurării cu mijloacele atomice de luptă. Sigur, nu mă refer la faptul că România trebuie să primească acum armament atomic, dar va trebui să discutăm şi să vedem în ce măsură ţările membre ale Tratatului de la Varşovia au asigurate aceste mijloace de luptă.

Acestea sunt problemele care trebuie să le discutăm.

Eu am ridicat aici numai câteva probleme. […]

În legătură cu reprezentantul Comandamentului în România, deşi tovarăşul Iakubovski nu a pus problema aceasta acum, însă am fost informat că în faţa tovarăşului Ion Gheorghe s-a ridicat. Nu avem nimic de obiectat, cu toate că s-ar putea lucra mai bine fără acest reprezentant, dar acestea sunt lucruri practice. După cum ştiţi, la timpul respectiv, noi am spus că nu dorim un reprezentant – vă aduceţi aminte – însă dacă Comandamentul crede că are nevoie de un reprezentant, în România, hotărâţi dumneavoastră cine să fie, deşi principial am spus că nu este nevoie. Dacă totuşi doriţi să aveţi un reprezentant aici, care să vă uşureze legătura între armata noastră şi Comandament, nu avem nimic împotrivă; dacă este tovarăşul Romanov sau vreţi pe altcineva, la fel, nu avem nimic împotrivă.

I. I. Iakubovski: Dumneavoastră aţi ridicat o problemă foarte mare; tehnica şi înzestrarea armatei constituie una din problemele principale. […]

În ce priveşte a doua problemă, eu vă mulţumesc; noi vom selecţiona un alt om în locul tovarăşului Romanov. Vom discuta şi cu tovarăşul Ioniţă. Tovarăşul Romanov are totuşi şapte ani de când este aici şi are o vârstă de 68 de ani.

Eu vă mulţumesc foarte mult pentru faptul că aţi găsit posibilitatea să ne primiţi. Noi rugăm pe tovarăşul Maurer să aprobe protocolul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu sper să stabilim o mai bună colaborare, nu numai în cadrul Comandamentului, dar şi cu armata sovietică. Tovarăşul Iakubovski reprezintă Comandamentul, dar este şi adjunct al ministrului apărării al U.R.S.S. Cred că vom găsi până la urmă soluţii la toate problemele.

I. I. Iakubovski: Eu simt că relaţiile noastre se îndreaptă către relaţii şi mai bune.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aşa trebuie să fie.

I. I. Iakubovski: Eu voi face totul ca să întărim prietenia noastră, să întărim forţele noastre armate, pentru că într-adevăr NATO este NATO.

[…]

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Relaţii Externe, dosar nr. 3/1972, f. 2-3; 6-9.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Fuga lui Pacepa a fost o mare bucurie pt multi dintre noi, speram ca incepe ceva impotriva comunismului.
    Dar a spus si f multe aiureli, probabil din dorinta de a fi interesant pt americani, amaericani cam naivi ce´redau tot ce li se psune. De fapt se dovedeste ca nici securistii nu prea stiau pe ce lume sunt si la ei, ca si in multe alte locuri, vezi si KGBul in Ucraina, competenta si adevarul nu erau la loc de cinste.

    Nici spionii nu mai sunt ce erau odata!

    • Nu cred ca multi romani, au aflat imediat de fuga lui PACEPA in iulie 1978, in Germania, si apoi SUA…nici nu stia lumea cine este Pacepa…ulterior au aflat, unii foarte tarziu, mai mult din emisiunile unor posturi de radio komplet straine…stiu ca si punescu, poetul-suina, mai avea dezlegare de la comunistii care conduceau, sa publice prin revista flacara, cate ceva din aceste infromatii sensibile…Nu cred ca americanii erau asa naivi cum sustii, fiindca avusesera de a face cu destui de alde Pacepa, de pe la noi, si de prin alte tari socialiste, inclusiv din udssr (cum scriau jarmanii)…verificau de zeci de ori si din tot ,,feliul” de surse….Pacepa a fost important pentru ei, dar nu iesit din comun…nu e cazul sa absolutizam chestia cu Pacepa, a fost o lovitura mai mult morala si politica pentru semianalfabetul din scornicesti, dar el si-a vazut de treaba si stim cum a fost dupa 1978…..p.s. Pacepa fusese prins cu niste ani in urma prin RFG (pe la un cimitir de acolo), impreuna cu alti agenti din tarile comuniste, pe la sfarsitul anilor ’50, daca nu gresesc si apoi, eliberat el si inca vreo cativa, dupa ,,interviu”, dar altii au ramass acolo…

    • Hello Neamțu Țiganu,
      How do you do?
      Bine că ați lămurit și chestiunea Pacepa. Dar rolul KGB și GRU în mardirea lui JFK de ce îl lăsați?
      Americanii nu erau și nu sunt naivi în războiul serviciilor de spionaj. În fond și la urma urmei, James Aldrich nu era șef suprem peste CIA. Pentru comparație, Sir Roger Hollis a fost în MI5 din 1938 și director MI5 de prin 1948-1950 până prin 1973. Există suspiciuni rezonabile că a fost de prin 1930-1934 agent GRU, cu numele de cod Eli. În final, a fost supus „lichidării amiabile”, adică nu mai avea funcții executorii și nu a fost condamnat în justiție. Știți ar fi fost cam nasuliu să o tăbârceasă pe Regina Elisabeta a 2 -a la Old Bailey, ca să depună mărturie despre cum l-a înnobilat.

  2. Nu știam că generalul asta dădea documente rușilor.
    Și mă mira mult că nu a fost executat.
    In RSR se ajungea la zid pentru chestii mult mai ușoare( gen trafic de vin)

    6 ani de pușcărie . 😀
    Trădarea de tara era mai lejer pedepsita decât violul?
    In RSR violul ” asigura” între 7 și 14 ani de pușcărie. Daca victima murea, pedeapsa era Jilava și glonț 7,62 mm.
    A fost așa unu executat că a violat o fetiță de vreo 6 ani.
    Publicată in presa vremii poza lui și pe drumul către plutonul de execuție.

    Poate generalul asta, Șerb Ion , avea groase pile inconfesabile.
    Altfel nu explic condamnarea lejera.
    Sau a fost victima unei răfuieli între ” greii” statului și securitate ?

      • Eventual știați.
        Că nu ne cunoaștem educatule.
        Cine in schimb se mulțumește doar cu tiktok , „crede și nu cerceta”, poate liniștit să citească articole fara sa comenteze.
        De regulă nici nu le înțelege.
        PS.
        Istoria se referă la trecut.
        Pe care nu îl putem schimba. Dar putem învăța pentru a nu repeta aceleași greșeli.
        „Învață istoria ca să poți prevedea viitorul. ”
        Neimportant pentru dumneavoastră.

    • ”Poate generalul asta, Șerb Ion , avea groase pile inconfesabile.”

      Era omul rușilor, asta era pila lui, cât se poate de confesabilă.

      Oamenii rușilor (Iliescu, Militaru și alții) aveau o anumită ”imunitate”, altfel Ceaușescu ar fi fost înlocuit el însuși. Până la urmă, în decembrie 1989 exact asta s-a întâmplat, Ceaușesecu a fost înlocuit de oamenii rușilor.

      Cine ar mai fi lucrat pentru ruși, dacă ar fi fost pedepsit la fel ca și cum ar fi lucrat pentru americani? 😀

      • La 16 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu şi-a adus aminte de Ion Şerb în contextul unor „manifestări «în cinstea Congresului [al XIV-lea al P.C.R.]», care au avut loc la ambasadele noastre la Moscova, la Budapesta, la Berlin şi la Praga, organizate de diferite grupuri mici, după cum se arată, dar care sunt elemente, cum spun cei de la Moscova, declasate, fără serviciu, studenţi, speculanţi şi membri ai unor grupări extremiste, sub influenţă occidentală”.
        Nicolae Ceauşescu îi considera vinovaţi pe liderii politici de la Moscova şi Budapesta pentru că au permis acele manifestaţii publice în faţa ambasadelor României şi a insistat mult pe ideea complotului internaţional împotriva ţării pe care o conducea, astfel: „Probabil că unii vor să şi provoace, să sustragă atenţia! Este clar că agenţi au avut şi mai au şi acum în România! La timpul respectiv am condamnat pe generalul Şerb, care pe urmă a venit şi a recunoscut faptele. Dar trebuie să luăm o atitudine foarte fermă şi orice trădare trebuie lovită fără nici un fel de clemenţă! […] Scopul este acelaşi – de a încerca, pe calea aşa-zis paşnică – reinstaurarea societăţii capitaliste, adormind vigilenţa popoarelor, corupând, făcând promisiuni şi recurgând la toate mijloacele şi la toate căile. Să adoptăm o poziţie foarte fermă şi pe plan internaţional, şi în ţară! Acum vedem că ce bine este că am plătit datoria!? Ce ne-ar fi frecat ăştia!”.

        • Asta demonstrează cât de mult ajunsese Ceaușescu să piardă contactul cu realitatea: chiar nu mai era conștient de faptul că nu poate rămâne la putere fără acordul Moscovei. Ajunsese atât de convins de propria propagandă (”cel mai iubit fiu al poporului”) încât ignora complet resentimentele populare ale românilor la adresa lui.

          Din câte povestea taică-meu, la început popularitatea lui Ceaușescu fusese reală: în 1968, la invadarea Cehoslovaciei, toată lumea îl asculta electrizată. Erau mândri că nu participă la invazie și erau dispuși să-l urmeze chiar cu riscul ca România să fie și ea invadată.

          20 de ani mai târziu, nimic din toate astea nu mai era valabil: noi nu mai dădeam doi bani pe orice ar fi spus Ceaușescu. În materie de politică internă, el continua niște declamații ridicole de la tribună, niște clișee lipsite de orice convingere și orice credibilitate, în timp ce noi văzusem deja cum Kadar în Ungaria și Gorbaciov în URSS discutau liber cu oamenii, în mijlocul lor și ascultându-le probleme reale. Exact cum avea să procedeze și Ion Iliescu, începând din 1990.

          • „Din câte povestea taică-meu, la început popularitatea lui Ceaușescu fusese reală”.
            Intr-adevar. In piata se strigase „Nicule, salveaza-ne!”.
            Adrian Paunescu ii cultiva megalomania.

            Dupa aia a devenit diabetic.
            Programul de alimentatie „stiintific” continea indemnuri sa se consume urzici. Un veganist avant-la-lettre. ;)
            Si Leanta a ajuns sa il controleze in ultimii ani.

  3. @dl.Opris: excelent !
    As sugera, in continuare, (daca se poate !) pentru o mai buna cunoastere a istoriei, intelegerii vremurilor si elemente relevante si semnificative din perioada 1968-invazia Cehoslovaciei de catre URSS+tari pact Varsovia
    Multumesc inca odata din partea „unui traitor pe viu” (si resimtite acut), al acelor evenimente dramatice pentru romani.
    …se „leaga bine ” cu articolul dvs. foarte interesant, util si mai ales, contrafactual.

    • Vă mulțumesc foarte mult.
      Dacă mă apuc de Cehoslovacia 1968, trebuie să pomenesc din nou despre laserul românesc care tăia tancuri sovietice pe Prut. :))) În acest fel, ajung la domeniul dumneavoastră de referință: energia. Pe atunci nu se punea încă problema vopsirii acesteia în verde, probabil și pentru faptul că memoria colectivă privind faptele reprobabile comise de legionari era încă vie.
      Acum mă gândesc să scriu despre compnaia FIAT în România, în anii ’60-’70 sau despre problemele privind capitalurile sociale ale Băncii Anglo-Române și Băncii Italo-Română în anul 1988 (la un pas de a fi închise). Eventual, poate că voi reveni la Nicolae Ceaușescu și la prezența sa la Academia M.V. Frunze de la Moscova. Sunt trei subiecte inedite, din câte îmi dau seama.

      • In puţinele carti despre laser de atunci se scria ca trebuie o cantitate enorma de energie, echivalenta cu consumul/productia unei tari pentru a crea un laser care sa poata distruge obiective precum tancuri. In ’68 eram in scoala militara, trecusem in anul al doilea, am intarziat putin plecarea in concendiu/nu ni se zicea vacanta, era doar de o luna, iar pe filiera oficiala / neoficiala nu ni se spunea de vreun laser fantasmagoric. Singurele modificari, am mai postat asta, un an am fost inzestrati cu pusti-mitraliere ZB calibru 7.92 mm si pistol-mitraliera sovietic, cel din ultimul razboi mondial, cu incarcator circular (sector), erau decalibrate acestea. Despre postarea de trupe sovietice la Prut nu pot aduce marturie, stiu ca a circulat dar nu mai stiu daca pe filiera civila sau militara, desi sunt inclinat sa cred ca era pe ambele. Nu eram atat de indoctrinati cu NATO, nu aveau de ce sa ne ocupe, cat cu Uniunea sovietica si Ungaria, lucruri care se vad si astazi, dar cu sentimente divizate (nu Ungaria, Rusia da!).

        • ”trebuie o cantitate enorma de energie, echivalenta cu consumul/productia unei tari pentru a crea un laser care sa poata distruge obiective precum tancuri”

          Oricine a înțeles vreodată cum funcționează o oțelărie electrică, a înțeles și absurditatea unei asemenea afirmații. Oțelăria electrică are un consum mare, dar nu consumă cât o țară. Iar un tanc nu trebuie neapărat topit fizic pentru a fi scos din luptă.

          Actualul conflict din Ucraina a demonstrat clar cum sar turelele la tancurile sovietice, iar un dispozitiv laser între 10 și 50 kW ar putea face, în principiu, același lucru, fără a avea nevoie de cantități astronomice de energie și fără a topi fizic tot tancul. Tocmai de asta folosim lasere, pentru a folosi mai puțină energie, concentrând-o pe o suprafață foarte mică. Un laser nu e ca un far de mașină.

          Povestea cu laserele era falsă fiindcă România nu avea cum să aibă o asemenea tehnologie în 1968, însă asta nu înseamnă că tehnologia respectivă e imposibilă. În Irak și Afghanistan, trupele americane aveau lasere de 10 kW montate pe Humvee, lasere care funcționau la distanțe de ordinul a 200-300 de metri și puteau trage de până la 2.000 de ori pe zi. Erau folosite pentru a detona dispozitive explozive improvizate, fiindcă asta foloseau insurgenții, dar pot fi folosite și pentru a provoca explozia muniției de pe un tanc sovietic (așa îi sare turela).

          O detonare a unui dispozitiv exploziv improvizat, provocată de un laser de 10 kW:

          https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c8/ZEUS_engagement.jpg

          Și aspectul vehicului, cu unitatea laser montată pe el:

          https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/27/Zeus_system.jpg

          • Domnule Harald,
            Aiurați pe chestiuni care s-au îngălbenit, s-au uscat și au căzut, ca frun-zele din Neanderthal.
            În mai, acest an, în poligonul de la White Sands-Texas, USA, în cadrul programului de testare pe teren, început în noiembrie 2021, în garnizoana din Germania a Diviziei a 2-a de cavalerie a USARMY, 4 transportoare blindate Stryker, fiecare echipat cu un laser cu fibră optică cu Ytterbiu, cu 50 kW putere de ieșire, au efectuat un stagiu de testare în condiții de luptă. Rezultatele au fost pozitive. Astfel spus, un master-sergeant Jimmy a încercat să găsească utilizări practice ale laserilor.

            • „În mai, acest an (…)”

              (…) sunt 54 de ani de la evenimentele din 1968. Garantat armata română nu avea lasere de 50 kW în 1968, însă asta nu înseamnă că un laser de 50 kW consumă ”cât o țară”, despre asta era discuția.

              Oricum, e foarte bine că a dat Domnul să scrieți și puterea laserelor la care vă referiți.

          • Domnule Harald,
            Adăugire la comentariile despre cum aiurați pe chestiuni care s-au îngălbenit, s-au uscat și au căzut, ca frunzele din Neanderthal.
            Pentru penetrarea unui fuzelaj de dural, de 5 mm grosime, folosind un laser cu fubră optică dopată cu ioni 3+ de Ytterbiu de 50 kW la 1076 nm lungime de undă sunt suficiente câteva microsecunde. Mai puneți 1-2 microsecunde pentru detonarea a ceea ce este sub fuzelaj și treaba e gata. Cioaca este cum livrați fasciculul laser pe țintă nealte-rat pe țintă la, să zicem 5 – 50 km. Pentru asta este folosit un fel de telescop cu optică adaptativă. În acest moment, INFLPR, din Măgure-le, nu miroase nici în vis cum se simulează/proiectează un sistem cu optică adaptativă. Bine, nici măcar nu au făcut vreun laser cu fibră optică. Și asta lșa niște salarii bune – 25.000 -35.000 Lei pe lună un C.Ș. 1 cum sunt de exemplu Dr. Traian Dascălu și Dr. Adrian Petriș, adjunctul și moștenitorul răposatului Academician Vlad Ionel Valentin (era să spun Vlad Iulian, prietenii știe de ce).
            Master-sergeant Jimmy este un personaj generic. Dacă vă interesează, vă pot comunica numele gradatului US Army care a dat primele declarații despre chestiune.

            • @Johnny The Kidd – și de unde ați tras concluzia că aș avea eu vreo afiliere cu Institutul de la Măgurele? Tot de-acolo de unde ați tras concluzia că @neamtu tiganu ar fi avut legături cu Securitatea? Există un termen de specialitate pentru astfel de convingeri 😀

          • Domnule Harald,
            Cu tot respectul, sper să mă iertați de întrebare: dumneavoastră ați citit și, mai ales, înțeles ce am postat referitor la considerațiile dumnea-voastră?
            O să mă uit pe wikipedia, să văd ce este cu Zeus al US Army.
            Ideea de bază este că la noi, specialiștii militari și civili întru laseris-tică, încă de pe vremea lui Ceșcuță, au făcut o asemenea mâncare de rahat, mai ales pe bază de raportări false de rezultate, că nici măcar în Rusia lui Putin nu găsești !!! Au mințit de vreo 50 de ani!!!.

          • Nu doresc sa intru în polemică, ceea ce am postat apărea într-o carte despre laseri în jurul anului 1966. Pe atunci erau puţine surse de informare ştiinţifică, dar nu aceasta este problema, iar explicaţia cred că era o simplă „translatare” liniară, gen regula de trei simplă, luată din cine ştie ce publicaţie de popularizare. La acea oră banuiesc că laserele erau voluminoase, nu se compară cu jucăriile sau pixurile miniaturizate de azi, iar raportul dintre puterea consumată pentru a avea loc unda de laser şi puterea la ieşire în flux era de câteva ordine de mărime mai mic decât ce se întâmplă acum (îmi cer scuze dacă terminologia nu este adecvată, cel puţin sper să fie intuitivă. Randament cu alte cuvinte). Nu ştiu când s-a făcut trecerea de la laserele pasive (gen termometrie, telemăsurare etc) la cele active, care pot provoca distrugeri. Dacă la inventarea lor, cuplurile de materiale solide şi/sau gazoase care permiteau fenomenul laser se puteau număra pe degete, astăzi în mod sigur sunt multe astfel de cupluri. Colaborarea cu universitatea americană s-a întrerupt odată cu alegerea preşedintelui Reagan şi restricţiile COCOM, iar invitaţiile pentru burse în SUA au devenit de la un moment dat nominale, pentru a nu fi trimişi acolo persoane fără activitate de vârf sau numai cele cu dosar curat, chit că şi prin nominalizare se puteau alege persoanele dorite, nu cele competente. Cei implicaţi ar putea da detalii.

            • Domnule Vasile Cornea,
              Dacă tot ați intrat în polemică, sper să nu vă supere dacă vă întreb dacă ați auzit de practica PCR (Pile-Combinații-Rela-ții) care este principiul esențial de funcționare a societății ro-mânești. Partidul Comunist Român, sau din România, as you wish, era ca societatea românească. În opinia mea, dacă nu vă supără, Practica PCR (PPCR) avea un element esențial: un leader, civil sau ofițer, care are revelații, care știe ce este adevărat și ce nu. Nu-i așa că toată chestiunea începe să semene cu folclorul triburilor din junglă, cu mult înainte de era noastră? Dacă leaderul, liderii respectivi sunt normali d.p.d.v. psihiatric și/sau dacă au și un anumit nivel de educa-ție sau pur și simplu au noroc, socitatea dintr-o anumită țară prosperă. Dacă nu…Se poate constata că toți ofițerii pe care i-am menționat în postările mele au fost și sunt din categoria ceaușei. Adică oameni de diverse extracții sociale, de obicei nici măcar cu o spoială de educație pe care statul comunist român i-a selectat și promovat. Știți, pregătirea politică făcu-tă, de obicei, de politruci/ofițeri poltici nu asigură o pregătire profesională mai ales în domeniile tehnice de bună calitate. După aceea, urmează dezastrele tehnice și economice făcu-te în stil stahanovist… Exemplificările sunt nenumărate: IAR 93, 99, avionul de luptă rrrooomânesc- mai zboară cineva cu așa ceva, industria română a găsit vreun cumpărător, pe banane stricate, pentru așa ceva?
              Dumneavoastră ați introdus noțiunea „restricţiile COCOM”. Ceva-ceva este adevărat. La modul concret: în 1983, colo-neii Gr.N. Popescu și Marius Eugen Opran (MEO) au ajuns la University of Texas at Dallas pe relațiile făcute de regreta-tul Profe-sor Ioan Ioviț Popescu,
              pe un subiect legat de la-serii cu colorant. Gr. N. Popescu era Ok profesional. Pe ME O, care este mare specialist în fibre optice, dacă îl întrebi ceva despre ecuațiile Helmholtz de propagare a luminii prin fibra optică cu weakly coupling, începe să zbiară că să nu-l iei cu ecuații. MEO declară o teză de doctorat pe subiectul Large Military Platforms Stabilized with Fiber Optic Gyro-scopes. MEO este, încă, un caz fericit..Vă imaginați cum proiectează generalul Marcu Tudor, frățiorul lui Vadimache, o schemă electronică? Mental, pentru că altfel se rupe masa pe care o proiectează generalul, de efort intelectual, evident.
              Nasol era și este faptul că their US counterparts erau și sunt pe bune. Adică știu carte….Cel puțin în cazul României, nu mai era nevoie de „restricţiile COCOM”.
              Și, dacă nu vă supără, în ce an a defectat Ioan Mihai Pace-pa, știți ăla care se ocupa de spionajul științific și tehnologic?
              Parcă prin 1978…
              Aș mai adăuga o observație și o întrebare: dacă tot vorbiți despre laseri din „din cărți despre laseri în jurul anului 1966”, nu v-ați întrebat vreodată cam care este nivelul intervențiilor publice, la Antena 3 de exemplu, pe acest subiect ale ofițeri-lor mari experți în laseristică? O să constatați că este cam tot de prin anul 1966, da’ toamna prin noiembrie câmd dă bru-ma…Toți acești generali și colonei televizați ar trebui să fie brici d.p.d.v. profesional, că de aia iau solde imense și pensii speciale din banii contribuabililor. O întrebare logică ar fi, da-că tot suntem la nivelul „din cărți despre laseri în jurul anului 1966”, cum de ați scăpat să fiți general? Sau sunteți conspi-rat, în argou de IFA, constipat,suferind de sindromul „cotoi constipat în călduri”?

            • Nu ma supar, numele meu este cel real, eu am parasit sistemul dupa putin peste 5 ani si pina la pensie nu am mai avut treaba cu armata decat prin concentrarile de la Capu Midia. Repulsiile mele nu au fost si nu sunt fata de armata ci fata de unele din personajele ei. Chestia cu generalii de la Antene sau de la alte posturi nu ma preocupa, am avut de-a face cu generali si colonei de carton, tratati cu dispret de catre subordonatii mai mici in grad si functie dar competenti profesional. Deci nimic nou sub soare. Ca sa pui un colonel, om de peste 40 de ani sa invete matematica – teoria campurilor, integrale de toate soiurile, dezvoltari in serii (iarasi de toate felurile) si sa le stapaneasca, constituie un fapt irealizabil. Poate legarea rezistentelor si a condensatoarelor in serie si in paralel sa le fi fost accesibila, celor care nu erau ingineri pe bune. Iar cu trimiterea in State a unor persoane fara competenta stiintifica, eu am folosit cuvantul „chit ca”, amandoi fiind concordanti asupra chestiunii. Dar e bine sa ne limitam, mai ales ca problema cu laserii este colaterala fata de subiectul interventiei domnului Opris.

        • Criza politico-militară foarte gravă din Cehoslovacia nu a avut nici o legătură cu proiectele de cercetare de la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti. Deşi în România s-au vehiculat în mod frecvent zvonuri despre existenţa unui aparat special cu laser, care ar fi fost utilizat de militarii români pentru topirea sau distrugerea unor tancuri sovietice (care ar fi încercat să treacă Prutul imediat după invadarea Cehoslovaciei de către unităţile militare sovietice, poloneze, ungare, est-germane şi bulgare), nu există nici o dovadă că evenimentul respectiv ar fi avut loc. În schimb, se cunoaşte faptul că în anul 1968 s-a realizat şi pus în funcţiune la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti primul laser cu mediu activ solid din România – în cadrul Laboratorului „Metode optice în fizica nucleară”, condus de profesorul Ion Agârbiceanu, membru al Academiei Române. La acel proiect au lucrat fizicienii Ionel Valentin Vlad (viitor preşedinte al Academiei Române, 2014-2017) şi G. Nemeş.

          • Domnule Petre Opriș,
            Foarte bun articolul pe care l-ați postat !!! Referitor la comentariile despre arma laser românescă, fiind direct implicat în astfel de mișculații, inclusiv în prezent, pot să vă spun că băteți câmpii !!! Dar, rău di tăt !!!
            Arma laser românească – stadiul actual: vă rog să îmi indicați o adre-să de email și vă trimit ce documentație am. În esență, un start-up, a-dică, un srl, înființat în 2016 și cu 0 (pe litere: zero) angajați cu sediul în comuna Blejoi, Județul Prahova, denumit DEUS EX TECHNOLO-GIES, a primit, prin încredințare directă, ca urmare a protecției Direc-torului General al R.N. ROMARM, un contract cu fonduri UE de 7.000. 000 EURO, ca să realizeze contractul „Sistem laser defensiv CER-BER”. Startup-ul a încheiat un contract cu INFLPR – Laboratorul MALIRM, cu fostul director al INFLPR, Dr. Traian Dascălu, care pri-mește 5000000 EURO. Ca să facă laserul !!! Dar, în Secția Laseri a INFLPR, din timpuri immemorabile, adică de vreo 25 de ani, nimeni nu a mai realizat vreun laser. Cum am ajuns la toată această mișcula-ție? Vă reproduc un schimb de mesaje între mine și gen. brig. Dr.Ing. Marius Eugen Opran, pe linkedin- EuȘ Aceasta este schema bloc a laser-ului CERBER pe care vă chinuiți de 5 ani să-l faceți? Eu o voi simula/proiecta în 30-40 de zile, după care discutăm cu ministrul de resort; Gen Opran: John, mi-a dat directorul ROMARM, doi juniori pe care să-i îndrum și care nu au habar de laseri. Vrei să ți-i pasez să-i taxezi?.
            În această chestiune, dacă doriți continuarea, la aflarea căreia, doam-na Emilia Șercan, cu doctoratele ofițerilor implicați ca bacșiș, va dis-părea cu viteză o viteză hiperluminică de warp 500, vă întreb foarte serios, nu credeți că ar fi un caz de Parchet General, cu prezentarea evoluției în public?
            Sunteți inexact în comentariile referitoare la primul laser corp solid românesc. Am lucrat în Camera 410 cu Dr. Ing. George Nemeș – a fost șeful meu direct, în colectivul din care făcea parte Ing. Anton Agafiței, care , împreună cu Dr. Blănaru a realizat primul laser din România, un laser He-Ne, în timp ce șeful nominal, Prof. Agârbiceanu își bea cafeaua în biroul de la parter al Șefului Secției Laseri și secretar PCR, Dr. Drăgănescu….
            M-ar distra teribil dacă veți posta acest comentariu și dacă îmi veți cere să declar, cu materi

            • Cariera profesională a academicianului Ionel-Valentin Vlad:
              „După terminarea studiilor, a început activitatea de cercetare la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, în Laboratorul „Metode optice în fizica nucleară” (condus de Prof. Ion Agârbiceanu, membru al Academiei), în care a realizat primul laser cu mediu activ solid din România (în 1968, împreună cu G. Nemeş). În acelaşi an, a fost atestat cercetător ştiinţific”.
              Sursa: Academia Română, https://acad.ro/birouPrez/cv/CV-Vlad-ro.pdf

              În ceea ce priveşte tancurile sovietice aflate lângă Prut în anul 1968, rămâne cum am stabilit.

          • Domnule Petre Opriș,
            Evident că un amărât ca mine nu se poate pune cu o instituție atât de puternică așa cum este Academia Română.
            Până acum știam că primul laser din România a fost realizat cam simultan cu americanii și sovieticii. A fost un laser He-Ne. Cei care l-au realizat efectiv au fost Ing. Anton Agafiței și Dr.Ing. Blănaru, care s-a făcut american (US citizen). Am lucrat în domeniul laseri corp solid și optică neliniară sub directa conducere a Dr. Ing. George Nemeș din ianuarie 1985. În 1991, Dr. Ing. George Nemeș a emigrat în USA.
            Vă mulțumesc pentru informația că primul laser corp solid din Româ-nia a fost realizat în 1968. Nu știam acest lucru.
            Vă mulțumesc pentru link-ul cu cv-ul regretatului Academician Vlad Ionel Valentin.
            Aș îndrăzni să vă comunic detaliul că, în România, în cercetarea știin-țifică, de multe ori, „nimic nu este ceea ce pare a fi”, ca să-l citez pe William Shakespeare.
            Ca să fiu mai explicit: prin 1966-1967 (nu sunt sigur de data exactă), în Secția Laseri, unde, la demisol era laboratorul de holografie al Dr. Vlad Ionel Valentin, s-a înființat Laboratorul Dispozitive Speciale Laser, laborator militar. Important pentru acest laborator au fost doi colonei, ambii declarați Dr.Ing. în Electronică, Marius Eugen Opran și Theodor Necșoiu. Marius Eugen Opran a fost coleg de promoție la UPB cu Vlad Ionel Valentin și George Nemeș. Conform cv-ului, în 1983, Marius Eugen Opran, la aceea dată colonel MApN, a obținut titlul de doctor la University of Texas at Dallas. Tot conform cv-ului acestuia, statul român l-a persecutat nerecunoscându-i doctoratul obținut la Dallas, în calitate de colonel al unei armate parte din fostul Tratat de la Varșovia. Cum a ajuns acest cv la mine? M-i l-a trimis generalul ca să extrag o listă de articole publicate (lucru imposibil de altfel) pe care s-o inserez la cele două articole care urmau să fie pu-blicate în revista UPB care are Factor de Impact, cu el prim autor. Avea nevoie de aceste articole pentru ca să poată să își susțină doc-toratul la UPB.
            Greșesc dacă amintesc faptul că Ioan Mihai Pacepa a defectat în 1978?
            Domnule Petre Opriș, totuși, la bază, dumneavoastră ați urmat cursu-rile unei școli de ofițeri. Dacă dumneavoastră susțineți că un colonel al armatei unui stat comunist efectuează un stagiu de lucru de cel mult o lună și obține titlul de doctor la o universitate din USA, amărâ-tul de mine vă întreabă dacă nu ați lămurit și misterele Triunghiului Bermudelor și, ca bacciș, nu ați prins și monstrul din Lochness?
            Ar mai fi o întrebare: unde sunt laseri corp solid rezultați din efervescența cratoare pe care o descrieți pe baza documentelor Academiei.
            În ceea ce priveşte tancurile sovietice aflate lângă Prut în anul 1968, rămâne cum am stabilit, adică opiniunea publică vrea să vadă show-ul cu topirea lor reloaded.

  4. Numiti-ma extremist, dar intre Ioan Pacepa si niste hartii ale statului securisto-comunist eu inclin mai degraba sa-l cred pe Pacepa. Hartiile alea puteau fi cu usurinta falsificate.

    • Pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc veți putea găsi mai multe fişe matricole penale.
      Mult succes în teoria conspirațiilor!

  5. Ca de obicei un articol excelent. Vad ca generalul Serb a trăit pana în 2004 probabil cu o pensie bunicica, iar după 1989 fost chiar ales primar în comuna natala. Dacă trăia și azi ar fi avut o pensie speciala.

  6. PS
    Vad ca omul nostru fusese voluntar în divizia Tudor Vladimirescu. A fost cumva reactivat în dec 89 de generalul Militaru?

    • Nu ştiu nimic despre o reactivare a lui Ion Şerb în decembrie 1989. Atunci avea doar gradul de soldat. Graţierea nu a modificat sentinţa din 10 aprilie 1972, prin care Ion Şerb şi-a pierdut gradul de general – implicit, dreptul la o pensie militară (nu specială).

  7. Memorabila (și acida!) ironia din intervenția lui Maurer: „In general, armata lupta pentru pace!” Conu’ Jean nu s-a dezmințit, lundu-l peste picior pe mareșalul sovietic. Asta îmi aduce aminte de gluma care circula, in epoca, la noi (citez aproximativ): Țările socialiste vor lupta pentru pace până n-o mai rămâne piatră pe piatră… Și încă una, tot din „arsenalul” aceluiași șef de guvern. Coniacul preferat i se servea, la mese, pe un mic afet din lemn, sticla cu licoarea stand inclinata, semănând a piesa de artilerie. După ce o isprăvea până la ultima picătură (!), el spunea satisfăcut: „Am mai băut un tun!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro