luni, februarie 26, 2024

Revăzând „METRONOMUL”

Am revăzut zilele trecute, grație TVR Cultural, Metronom, debutul în lung metraj artistic al regizorului Alexandru Belc. Film ce a ajuns pe marile ecrane din România după ce a fost distins la Cannes pentru regie, la secțiunea Un certain regard.

Mai văzusem filmul în toamnă, iar în ceea ce am scris atunci mi-am exprimat dezamăgirea pentru faptul că în Metronom e foarte puțin vorba despre celebra emisiune de la Radio Europa. Transferată pe unde scurte, grație intuiției geniale a celui mai popular director al postului, legendarul Noel Bernard, după ce difuzarea ei nu a mai fost posibilă la Radio București.

Confruntat tot mai mult cu rigorile cenzurii, cu restrângerea libertății, a independenței editoriale, realizatorul binecunoscutului program, Cornel Chiriac, a profitat de o viză turistică în Cehoslovacia și nu s-a mai întors în România, a ajuns apoi în lagărul de refugiați de la Traiskirchen în așteptarea azilului politic, de unde a fost adus de Noel Bernard la Radioul de la München. Tinerii din film, elevi la un liceu bucureștean de elită, se reunesc la ceea ce în 1972, anul în care se petrece acțiunea, se numea ceai. Ascultă muzică, dansează îndelung pe muzica superbă a lui Mircea Florian. La un moment dat, ascultă emisiunea lui Cornel Chiriac, recte o ediție dedicată amintirii lui Jim Morrison. Îi scriu realizatorului de la München, cerându-i difuzarea unor muzici pe care postul de radio București nu mai avea voie să le transmită.

Tinerii în cauză habar nu aveau că încă din 1971, după devastatoarele Teze din iulie, cetățenilor români le fusese interzisă ascultarea posturilor de radio străine socotite ostile, iar trimiterea de misive către aceste oficine ale propagandei capitaliste, unde lucrau transfugi dispuși să își vândă țara pentru un pumn de dolari, devenise păcat de moarte. Tinerii din filmul lui Alexandru Belc nu știau nici că unul dintre ei, Sorin, devenise, ca urmare a unui șantaj, informator al Securității. Că acesta va veni la ceai cu misiunea precisă de a informa organele Statului despre tot ce s-a petrecut acolo. Sorin a venit conștient că trebuie să își facă datoria, dar și convins că nu o va întâlni acolo pe Ana. Iubita lui de care oricum se va despărți fiindcă, peste foarte puțin timp, el și familia lui vor pleca definitiv în Germania.

În filmul lui Alexandru Belc se aude semnalul muzical al emisiunii, se aude vocea Ioanei Crișan (Trudi Dumitrescu), cea care a anunțat începerea programului cu pricina, din 1969 și până în martie 1975 când Chiriac și-a pierdut viața în condiții nedeslușite pe deplin nici până azi, dar și după ce Metronomul a trecut în sarcina lui Radu Teodor (Radu Maltopol). Se aude și  vocea ctitorului emisiunii. Și cam atât. Filmul este foarte puțin unul despre Cornel Chiriac, de aici și dezamăgirea mea, exprimată în cronica publicată în octombrie 2022. Adică la exact 50 de ani de la consumarea întâmplărilor narate în film.

Am revăzut, așadar, filmul. De data aceasta din condiția de spectator prevenit. Care nu mai prea avea motive să își facă iluzii. Care nu mai aștepta să vadă neapărat un film despre Chiriac, Meronomul lui și Radio Europa Liberă. Tocmai de aceea am apreciat de data aceasta mai mult decât am făcut-o prima oară calitatea operațiunii de reconstituire. Dacă punem la o parte faptul că unora dintre actori regizorul le-a permis să își păstreze o podoabă capilară mult prea bogată prin comparație cu directivele și indicațiile prețioase ale epocii, reconstituirea e, după părerea mea, fără cusur. E exemplar decorul Ioanei Covalcic, designul interior al  apartamentelor din 1972 e reconstituit ca la carte, ca la carte fiind și dansurile (totuși poate prea lungi) de a căror autenticitate s-a ocupat Paul Dunca.

Cu toate Tezele din iulie, cu toată evidenta strângere a șurubului ideologic, în 1972 românii o duceau materialicește încă relativ bine. În magazine se găseau nu, nu de toate, dar încă mai erau cafea, și alte delicatese. Doar libertate nu era. Era, în schimb, furia și omniprezența Securității. Tocmai această furie mi s-a părut a fi excelent surprinsă în Metronomul lui Alexandru Belc. Chiar dacă au fost critici de film ce i-au reproșat lui Vlad Ivanov că se repetă, Anchetatorii poliției politice comuniste erau și Jim, și Jeff ( a se vedea diferențele bine marcate dintre personajele jucate de Alin Florea și Vlad Ivanov), nu aveau nici un fel de scrupul, exercitau teroarea fizică și psihică asupra unor tineri care ce făcuseră? Ascultaseră muzică, o muzică ce le fusese interzisă de un regim din ce în ce mai draconic, și îi scriseseră celui devenit un fel de simbol al libertății, al non-conformismului, al dreptului de a gândi liber și de a spune și scrie ceea ce gândești.

Această revenire la regimul de teroare împrumutată din arsenalul stalinismului era acceptată tacit și resemnat de adulți (semnificativ comportamentul părinților Anei, foare bine jucați de Andreea Bibiri și Mihai Călin), iar acceptarea începuse să prindă rădăcini și în mintea tinerilor. Relevantă conduita personajului jucat de Mara Vicol. Sorin vine la ceea ce azi numim party convins că trebuie să își respecte angajamentul fiindcă altfel ar putea avea de suportat consecințe. I s-ar putea retrage pașaportul. Dreptul de a pleca definitiv din țară. Ana are mica ei revoltă. Pe urmă cedează. Cei doi sunt excelent jucați de Șerban Lazarovici și de Mara Bugarin.

Dar, revenind. Cât de dement putea fi regimul, cât de crud brațul înarmat al partidului, cât de nesiguri pe fidelitatea poporului căruia îi impuseseră doctrina marxist-leninistă trebuiau să fie comuniștii români dacă s-au repezit astfel asupra unor tineri! Și cât de nesiguri dacă se temeau de o emisiune în care, din când ân când, Chiriac își vărsa năduful pe răul comunist. Și cât de ticăloși securiștii pe care i-am văzut și în Tipografic Majuscul, filmul lui Radu Jude, tot cu Șerban Lazarovici, asigurându-ne ipocrit că ei nu au făcut, de fapt,  nimic. Au vegheat doar la respectarea legii și ne-au vrut binele. Au vrut ca noi să trăim în deplină securitate. Securiștii aceia, câți dintre ei or mai trăi, încasează și azi pensii consistente, iar unele posturi de televiziune ni-i prezintă drept patrioți și le înalță ode.   

Strada Film &Marmitafilms Midralgar, Chainsaw Europe cu sprijinul CNC și TVR

 METRONOM

 Scenariu de Alexandru Belc și Patrick Templin

Regia: Alexandru Belc

 Imaginea: Tudor Panduru 

Decoruri: Bogdan Ionescu

Costume: Ioana Covalcic

Coregrafia: Paul Dunca

Cu: Mara Bugarin, Șerban Lazarovici,Mara Vicol, Vlad Ivanov, Mihai Călin, Andreea Bibiri, Alin Florea, Marius Boboc, Andrei Miercure ș.a.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Un articol deosebit, care trebuie sa ramana in „Memoria colectiva” –
    despre viata tinerilor antedecembristi ’89 !
    Va multumim

  2. Tare era rau, dar cum plecau atitia in strainatate? Si ramaneu acolo? Securitaea aia omniprezenta, care stia tot ces e vorbeste prin case, nu auzea asta niciodata?

  3. Si eu care ascultam Metronom inclusiv cu fiul plutonierului de militie din bloc!
    SI lui ii placea muzica rock!
    Bine ca n-a aflat tac’su ca punea bulanu’ pe amandoi, poate mai mult pe mine ca aveam o origine nu foarte sanatoasa.

  4. Poate pentru cei care ati trait acele vremuri, filmul asta inseamna ceva… sau pentru critici. Pentru mine nu e decat o clasica ”plictiseala” de film romanesc facut pentru festivaluri. Cand a inceput si au stat cei doi vreo 5 minute fara sa-si adreseze unul altuia vreo vorba, cu cadre lungi, chinuitoare pe fetele lor, eu, sincer ma asteptam sa se aseze pe treptele Academiei Militare si sa inceapa sa manance ciorba. Ce a refacut din epoca? In afara de doua Dacii, un Trabant, un apartament si niste haine, nu am vazut nimic (a fost ceva de ”anvergura” unei recuzite pentru teatru). Poate e vina mea ca ma asteptam sa vad un fel de Mad Men (apropo de refacut epoci), in fine, inca sunt naiv, nu? Tind sa cred ca pune numai muzica romaneasca din epoca (cu exceptia ”Light my Fire”), tot din lipsa sau din zgarcenie de bani (copyright, nu?). Ma cam indoiesc ca in ’72, niste tineri care pareau destepti, nu ar fi ascultat Led Zeppelin, Deep Purple, Pink Floyd si Black Sabbath, ar fi pus un fel de folk romanesc la nesfarsit!.
    Sincer, mie mi se pare ca regizorul, mult prea dornic de ”arta” si de premii la festivaluri, si-a cam batut joc de subiect. Sincer (inca o data), putea mai mult, sa-l faca mai accesibil (da, mai comercial) publicului tanar, sa vada cu ochii lor cum era atunci, sa nu ma mai trezesc cu adolescenti nascuti dupa 2000 care-mi zic ca ”era bine pe vremea lui Ceausescu”!

  5. Sunt unul dintre aceia care ascultau aproape zilnic Europa libera in anii `70.
    N-am sa uit niciodata emisiunile consacrate lui Jimi Hendrix (dupa 18 septembrie 1970) sau prezentarea albumului Led Zeppelin IV ( „Black Dog”, „Cainele Negru”, prima piesa de pe albumul…parca aud si acum vocea lui Cornel!).
    Bineinteles ca Metronomul duminical (care dura patru ore) era evenimentul saptamanii.
    Am facut armata in anii ´70 si ascultam aproape zilnic emisiunile muzicale de la Europa libera IN DORMITORUL UNITATII. Sunt convins ca Securitatea nu dormea, ca printre noi existau turnatori, dar nu am avut probleme niciodata. Si, daca nu ma insel, cred ca aparatul de radio personal era strict interzis soldatilor.
    Nu stiu pe cine a consultat Alexandru Belc, cine i-au fost „informatorii” sau pe cine mai intereseaza in ziua de astazi ce insemna „un ceai” acum o jumatate de secol, dar sunt convins ca multi dintre cei care faceau parte pe vremea aceea din „lumea mondena” a Bucurestiului nu se recunosc in acest film.
    Revenind la articolul lui Mircea Morariu (al carui parcurs profesional este impresionant !), mi se pare exagerat si plin de sabloane anticomuniste: furia și omniprezența Securității, brațul înarmat al partidului, regim din ce in ce mai draconic, etc.
    Nu aveam pasapoarte, dar magazinele erau pline, aveam caldura si apa calda la discretie, cumparam oficial tigari straine la bucata (la un bar mic de langa „Patria”), participam aproape saptamanal la „ceaiuri”.
    Ce vremuri!
    Nu-mi mai amintesc exact cat a durat perioada in care la radio se transmitea numai muzica romaneasca, dar pana in ´82 in Romania a fost chiar bine. Atunci a inceput adevarata BATAIE DE JOC.
    Desi in facultati existau turnatori, in anii de studentie nu am simtit niciodata presiunea Securitatii.
    Sigur ca cei care au colaborat au fost promovati ulterior, au devenit ambasadori, directori de edituri, proprietari de ziare si beneficiaza si-n ziua de astazi de avantaje pentru care altii au trebuit sa munceasca timp de decenii.
    Nu idealizez absolut deloc perioada premergatoare MIZERIEI care a inceput in 1982, nu stiu cum se traia nici in tara, nici la tara, dar Cornel Chiriac nu-si varsa absolut deloc naduful in emisiunea pe care o prezenta. Criticii regimului erau altii Monica Lovinescu, Nicolae Stanisoara, Virgil Ierunca, de fapt toti cei care prezentau emisiunile politice si culturale.
    Nu contest existenta persecutiei politice in Romania premergatoare Revolutiei, dar ca Paul Goma sau Mircea Dinescu nu au fost multi. Ori de la ei si pana la studentii persecutati este un drum tare lung.
    Revenind la ce-a scris Ciprian mai sus, ei bine, eu am trait acele vremuri.
    Si nici filmul, nici articolul nu corespund cu imaginea pe care o am despre perioada respectiva.

  6. Am citit cu plăcere comentariul dumneavoastră, nu doar că mi ați confirmat ceea ce spun și părinții mei (eu sunt născut în 1979, nu știu nimic despre acele vremuri), dar am aflat mai multe informații din epocă. Eu nu am îndrăznit să „intru”în subiectul conținutului filmului, dar eram sigur că sunt și exagerări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro