sâmbătă, mai 15, 2021

Revizorul

Proza scurtă a lui Ilf  şi Petrov împarte cu dipticul romanesc această capacitate de a  camufla subversiunea în hainele aparent inofensive ale satirei comuniste. Jocul este unul  atent condus, iar limitele contestării  nu sunt depăşite, în nici un moment. Texte ce apar în patria sovietică, naraţiunile lui Ilf  şi Petrov nu pot propune radicalitatea critică a literaturii  insurgente. Diferenţa faţă de Mihail Bulgakov sau Andrei Platonov ţine de această convenţie, asumată, a prudenţei şi angajamentului ideologic.

Dincolo de acest cadru pe care îl imaginează ca un mecanism de protecţie, ficţiunile lui Ilf şi Petrov  sunt un rezervor de imagini, sunete şi culori  ce contrastează, prin vitalitate şi excentricitatea conduitei, cu norma sovietică.  Atentă la o dinamică a grotescului şi a fantasticului, îndatorată unei  tradiţii gogoliene, “ O personalitate luminoasă” reuşeşte performanţa de a grefa pe trunchiul inovaţiei tehnologice  malformate substanţa etică şi intelectuală a “ revizorului”. Căci micul oraş sovietic în care inventatorul ciudat se joacă de-a demiurgul, nascând lucrurile sale trăsnite, este un microcosmos în care se poate ghici silueta Uniunii Sovietice înseşi . Ştiinţa este văduvită de acea aură mitică  pe care regimul muncitorilor şi ţăranilor o face să se nască în jurul ei. Ea nu mai este instrumentul de emancipare al omului şi vehicol al raţiunii eliberate de misticism, ci o unealtă ce creează confuzie şi introduce în spaţiul sovietic un imprevizibil carnavalesc.

Omul invizibil, “ Transparentul” Filiurin, este un  perfect om mărunt sovietic, pe care un capriciu al unui săpun jucăuş îl transformă în echivalentul revoluţionar al vechiului revizor ţarist. Invizibilitatea sa este punctul de plecare al unui ciudat şi familiar fenomen de hipnoză şi agitaţie colectivă- invizibilul pătrunde în cele mai ascunse cotloane, iar intimitatea, refugiul ultim al celor ce trăiesc în cochilia sovietică, este anulată.  Dotat cu această calitate wellsiană a invizibilităţii, Filiurin este duhul care bântuie acest univers dominat de patimi meschine.  Omul invizibil este  expresia cea mai închegată a suspiciunii ce cariază umanitatea sovietică.

Şi dacă “ O personalitate luminoasă” este o moralitate comunistă cu final optimist, “ Neobişnuitele istorii din viaţa orăşelulului kolokalamsk” sunt tentativa de a constitui un spaţiu faulknerian din cărămizile şui ale  unei lumi  pe jumătate  arhaice şi pe jumătate comuniste. Micile istorii ale lui Ilf şi Petrov nu sunt niciodată inocente, iar cititorul central- european recunoaşte timbrul echivoc al privirii ce refuză tentaţia entuziasmului  decerebrat. Întâmplările din această urbe uitată de lume sunt dintre cele pe care cenzura le poate accepta, invocând  absenţa unui nucleu constestar vizibil. Şi totuşi, Kolokalamskul este infinit mai complicat decât autorităţile sovietice îşi pot imagina.  Entuziasmul întregii comunităţi pentru modernitatea urbanistică pe care o aduce fiul rătăcitor din America de sud este înşelător. Zgârie norul care se ridică,sfidând ordinea patriarhală, este  magnetul în jurul căruia se mobilizează pasiunea pentru noutate şi viitor. Însă această utopie ce mizează pe saltul către lumina tehnologică este subminată de incapacitatea comunităţii de a rezista propriilor năravuri. Decădarea blocului futurist este precipitată de invazia în noul spaţiu aseptic  a obiceiurilor kolomakameştene, de la făcutul focului în bloc până la  transformarea turmelor în locatari-model. Progresul improvizat al puterii sovietice este  la originea unei mutaţii  ce  face să se ivească combinaţii teratologice.

“ 1001 de zile sau noua şeherazadă” este  triumful unei arte a povestirii şi ironiei.  Iconoclast, gestul  lui Ilf şi Petrov plasează strategia fabulatorie  în decorul familiar al unei instituţii sovietice, iar perspectiva ( atât de  premodernă) a execuţiei este înlocuită de procedura ( atât de  materialist-dialectică) a epurării cadrelor. Şeherezada este actorul  abil care îşi salvează, cu graţie şi cerbicie, şeful aflat  în dizgraţie. Momeala ficţională este destinată să adoarmă vigilenţa noilor conducători, iar hainele pe care le îmbracă vechile personaje- mit orientale sunt pe potriva timpurilor sovietice. Lampa lui Aladin, atât de mistică şi de reacţionară, este înlocuită de  atotputernicul carnet de partid. Peşterile în care se adună comori de nepreţuit  lasă loc, în Uniunea Sovietică a lui Ilf şi  Petrov, mult mai terestrelor averi acumulate prin viaţa dublă a ipocriziei şi corupţiei.

Ca şi în  dipticul romanesc, istoria  expune, picaresc, faţa de umbră a unei societăţi ce aspiră la  exemplaritate. Însă imperfecţiunea  se încăpăţânează să supravieţuiască. Dincolo de  suita de istorii, se întrevede edificiul unei puteri de stat ce legiferează epurarea şi teroarea ca forme de disciplinare socială.    Zilele şeherezadei sovietice sunt cronica unui  cotidian post-leninist.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Da, aicea aveti dreptate. Tocmai deoarece proza scurta a celor doi imi intrase in memorie mult mai recent am ramas total dezumflat recitind „12 scaune” si „Vitelul de aur” unde linia partidului este tinuta FOARTE strins. Cine stie ce-o fi fost cu adevarat in sufletele celor doi ? DOAMNE FERESTE ! Iar cei sub 30 de ani, ba chiar mai rau (adica mai batrini), nu pricep SI NU VOR sa priceapa nimic din ce scrieti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

Capcana dilemelor tranziției sau cum să faci omleta fără să spargi oul

"Faceți calculele și apoi trageți linie pentru a ajunge la propriile voastre concluzii, aceasta este rugămintea mea. Pentru că dacă decideți...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro