sâmbătă, august 8, 2020

Revizuirea Constituției. Acordarea și retragerea încrederii în guvern

Curtea Constituțională a României a dat recent două decizii care privesc direct funcționarea instituției guvernului și relația acestuia cu parlamentul. Cele două au fost tratate de comentariul public în mod radical diferit. Una a fost prilej de acuzații grele la adresa judecătorilor, fiind considerată a fi motivată politic și categoric greșită. Cealaltă a trecut în schimb aproape neobservată, fiind probabil considerată temeinică.

Și eu cred că una din decizii este relativ justificată, dar e cea pe care comentariile publice au considerat-o scandaloasă. Iar pe cealaltă o consider profund eronată, chiar dacă nu știu s-o fi criticat nimeni public – exceptând politicienii implicați, și pe temeiuri greșite.

Să le luăm pe rând.

1. Decizia relativ justificată: este cea din conflictul juridic de natură constituțională provocat de desemnarea drept candidat la funcția de prim-ministru a dlui Orban.

Aici avem pe moment doar un comunicat al Curții care motivează laconic decizia de a constata acest conflict și de a cere reluarea procesului:

„(…) desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern”.

Motivarea întreagă nu e încă publicată, și nu pot spune că sunt de acord integral ce conține un document pe care încă nu-l cunosc.

Însă pe ceva putem fi de acord toată lumea, doar din afirmația comunicată, care justifică pe cât pot spune o bună parte din scandalul și controversa pe care decizia a provocat-o: CCR pune bețe în roate alegerilor anticipate. Asta e adevărat, cred la rândul meu. Ce motiv vor fi având majoritatea judecătorilor să decidă astfel, nu știu, nici nu contează până la urmă. Rolul instituției este să asigure supremația constituției. Iar constituția noastră, însăși, „pune bețe în roate” alegerilor anticipate.

Simplificând, există trei categori de sisteme parlamentare după prevederile privind dizolvarea instituției, condiția necesară și suficientă pentru alegeri anticipate. În cele din prima categorie, vorbim de o decizie politică. Adică, prin definiție, una pe care instituția decidentă, care poate fi parlamentul însuși și/sau primul ministru, are dreptul legal și o ia doar pentru că o consideră oportună în situația dată, fără constrângeri legale efective. În a doua categorie intră sistemele în care legea prevede explicit, limitativ, condițiile în care dizolvarea e posibilă sau chiar obligatorie. Fără excepție, la nivel de principiu, e vorba de situația în care relația instituțională dintre parlament și guvern nu este și nu mai poate fi adusă în stare de funcționare. În fine, există constituții care nu prevăd posibilitatea de dizolvare a parlamentului înainte de termen.

(Am să fac o paranteză aici, unul din efectele mai puțin vizibile ale instrumentului odios al OUG-urilor a fost și o confuzie, o orbire apropo de relația asta. Senzația, care poate ajunge inclusiv temei de reglementări legale și decizii constituționale, e că guvernul poate, dacă nu chiar trebuie să funcționeze cumva independent de parlament – e învestit iar apoi fiecare instituție își vede de treaba ei, una cu oug-uri, cealaltă cu legi, toată lumea e fericită. Democrația noastră, foarte originală…)

Constituția României pune fără echivoc sistemul nostru parlamentar în a doua categorie. Nu există niciun fel de prevedere privind o decizie politică de dizolvare a parlamentului. Nici președintele, nici primul ministru și nici măcar parlamentul însuși nu au acest drept. După ce trec 60 de zile fără guvern învestit, și după ce se încearcă de cel puțin două ori învestirea unuia, doar atunci președintele poate dizolva parlamentul. Nu e obligat să o facă. În această privință, sistemul nostru e identic la nivel de principiu cu cel din Germania: parlamentul se dizolvă doar dacă nu mai poate susține actul de guvernare.

Desigur, Curtea nu i se poate substitui președintelui într-o decizie pe care, la fel de lipsit de echivoc, i-o acordă acestuia constituția. Nici nu poate să permită altcuiva să i se substituie. Nu poate nici măcar să-i facă proces de intenție. Dar aici nu e vorba de așa ceva, nu? Dl Iohannis însuși a spus apăsat și limpede că desemnarea dlui Orban e un prim pas spre alegeri anticipate, declarațiile și acțiunile dlui Orban confirmând asta, e desemnat nu pentru a fi învestit, ci respins. În aceste condiții, Curtea a trebuit să decidă dacă „forțarea anticipatelor” e compatibilă cu prevederile constituției noastre. Eu cred că cei șapte judecători din majoritate au avut destul temei să considere că nu.

Acestea fiind spuse, cu constituția în mână, Curtea a stabilit că președintele și premierul (desemnat) trebuie să coopereze loial cu parlamentul în realizarea guvernării. Din păcate, în direcția cealaltă, în ce privește responsabilitatea parlamentului în relația asta constituția stă ceva mai prost, iar prevederile pe care le are, totuși, Curtea le-a restrâns punându-le condiții străine de textul constituțional. E drept, nu acum, ci acum vreo zece ani – precedent pe care însă îl urmează orbește.

2. Decizia lipsită de temei luată recent (și, vai!, în unanimitate) de Curtea Constituțională este cea care a declarat neconstituțională angajarea răspunderii guvernului Orban pe anumite proiecte de lege.

Reiau paranteza legată de modul în care existența, uzul și abuzul de OUG-uri au avut un efect otrăvitor inclusiv la nivel de percepție, un alt excelent exemplu este modul în care a normalizat ideea de legiferare urgentă. Iată temeiul deciziei:

„(…) conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată.”

Nu, nu și nu. Asta va fi conform jurisprudenţei Curții, dar conform constituției cu siguranță că nu este. Și nici conform bunului-simț imediat: de ce ar fi nevoie, nu de unul, ci de trei(!) instrumente paralele, având același scop, dintre care două în parlament? De ce la două legiuitorul constituant a stabilit abundent asta, începând chiar cu numele (ordonanța, respectiv procedura de urgență în adoptarea unui proiect de lege), iar la celălalt nu va fi pomenit un singur cuvânt care să justifice interpretarea sus-pomenită?

Pentru că e fundamental greșită, desigur. În realitate, angajarea răspunderii Guvernului este o formă particulară a votului de încredere, instrument care într-o formă sau alta există în aproape toate democrațiile parlamentare. Așa este gândit, așa este scris în constituția noastră, mai exact copiat din constituția celei de-a cincea Republici Franceze. Nu *urgența* e cuvântul cheie ci *importanța* adoptării legii, în forma dorită de guvern, – importanța considerată în raport cu programul de guvernare, desigur, căci ideea că există „domenii de maximă importanță” e în sine o trăsnaie intraductibilă, implică că există și domenii de mai mică până la minimă importanță și un criteriu obiectiv care să facă diferențierea între ele.

Problema nu e doar că interpretarea e străină de constituție, o rescriere practic a legii fundamentale. Problema e că rescrierea asta este, mai ales în contextul deciziei precedente, o rețetă de blocaj – și de asta, din perspectiva asta particulară, înțeleg foarte bine reproșul adus Curții la punctul anterior. După ce a fost anunțată am pus public următoarea întrebare Curții Constituționale: „Dacă președintele provoacă un conflict juridic dacă desemnează un premier cu scopul declarat de a pierde votul de învestitură, în vederea anticipatelor, atunci nu cumva și parlamentul provoacă un conflict juridic dacă votează învestirea unui guvern doar pentru a evita anticipatele?”

Jumătate întrebare serioasă, jumătate haz de necaz. Nu se poate conduce politic o țară prin rezolvarea constantă de conflicte juridice între instituțiile statului. Curtea Constituțională, la fel ca orice altă instituție care interpretează o lege, funcționează cu atât mai bine cu cât apare mai rar nevoia de a se apela la arbitrajul ei, prin urmare are o mare problemă dacă provoacă ea însăși nevoia asta. A stabilit, cu temei constituțional, că desemnarea premierului trebuie să aibă ca scop învestirea guvernului său în parlament; n-a stabilit și că învestirea guvernului în parlament trebuie să aibă ca scop guvernarea efectivă. Din contră, fără temei constituțional, a restrâns semnificativ instrumentul prin care guvernul poate pune parlamentul în situația de a-i trece legile sau a-l lăsa fără mandat.

Sigur, ar fi mai bine dacă restabilirea echilibrului în relația instituțională dintre parlament și guvern s-ar face direct din textul constituțional. Prin urmare,

3. Propunerea, opinia mea politică în privința condițiilor și consecințelor acordării sau retragerii încrederii parlamentului într-un guvern este copierea în întregime a modelului german.

Cel de care vorbeam anterior, și cel pe care l-am copiat doar în ce privește protejarea parlamentului de dizolvare ca decizie politică, nu și privind obligația acestuia de a susține actul de guvernare – de unde și situația în care ne aflăm zilele astea.

Mai precis, noua constituție ar trebui să prevadă moțiunea de cenzură constructivă, parlamentul demite un guvern doar în procesul în care învestește de unul singur un altul. De asemenea, angajarea răspunderii Guvernului ar trebui să fie tratată ca vot de încredere, dacă parlamentul o respinge atunci fie învestește alt guvern, fie este dizolvat. Pe model francez, combinat cu cel de aici, angajarea răspunderii va fi restrânsă la o singură lege pe sesiune parlamentară, pe lângă bugetele anuale, lege care trebuie să fie și parte a programului cu care guvernul a fost învestit.

În fine, suplimentar față de constituția Germaniei, ca să preîntâmpine un scenariu care acolo nu s-a întâmplat (încă), parlamentul nu va putea acorda și retrage succesiv încrederea ca să evite alegerile anticipate, dacă face asta pe parcursul unei sesiuni parlamentare va fi dizolvat de președinte.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Bună ziua,

    Consider că nu aveți dreptate la pct.2 și 3. Conform Constituției, puterea legislativă aparține Parlamentului. Guvernul se bucură de o competență legislativă excepțională, fie delegată expres (pentru ordonanțe), fie sub un control parlamentar ulterior (la ordonanțele de urgență). Asumarea răspunderii este procedura care oferă cele mai largi puteri de legiferare Guvernului, pentru că Parlamentul nu are decât posibilitatea lansării opțiunii nucleare – moțiunea de cenzură.

    Teoretic, un Guvern cu majoritate confortabilă în Parlament ar putea renunța cu totul să legifereze în procedura obișnuită și să utilizeze exclusiv prin instrumentul asumării de răspundere. Ar fi aparent în litera Constituției, dar cu siguranță nu în spiritul ei, deoarece prerogativa principală a Parlamentului (legiferarea) ar fi anihilată.

    Sugestiile de la pct. 3 nu au cum funcționa. În primul rând, ar fi nevoie de o revizuire a Constituției, ceea ce în cadrul actual nu se poate întâmpla. Apoi, așa cum a fost gândită Constituția la noi, nici o autoritate nu poate numi singură Guvernul. Prerogativa numirii primului ministru aparține Președintelui țării, nu Parlamentului. În fine, observațiile dvs nu țin cont de motivul real al crizei actuale, care constă în refuzul Președintelui de a numi un candidat care să aibă posibilități reale de a strânge o majoritate parlamentară. Din nou, aparent conform cu litera legii fundamentale, dar cu siguranță contrar spiritului acestuia. Am înțeles cu toții că Președintele nu este mulțumit de configurația actuală a Parlamentului. Dar asta s-a votat în 2016, pentru un mandat de 4 ani. Președintele ar trebuie să își folosească puterile constituționale pentru a determina majoritatea parlamentară să desemneze un candidat credibil.

    • Pot înțelege filosofia asta, nu înseamnă că o accept dar o pot înțelege: „Dacă facem așa uite în ce situație nasoală se ajunge, haide atunci să zicem că constituția zice altfel decât zice”. Doar că nu știu de ce nu o aplicați și punctului 1.! E perfect potrivită și acolo, uite ce avem dacă nu se poate dizolva parlamentul, haide să zicem că se poate dizolva parlamentul. Nu?

      Știți ce au făcut francezii când au ajuns la concluzia că angajarea răspunderii Guvernului poate fi abuzată? Au revizuit constituția. Prin proces politic, explicit. Nu au decis de comun acord, sau au pus arbitrul constituțional să inventeze restricții care nu sunt acolo. De altfel, asta am spus și eu – nu înțeleg reproșul final – punctul 3 vizează explicit o revizuire a constituției. La fel ca titlul articolului :-)

      • Buna ziua,
        Dupa umila mea parere atata timp cat un presedinte provine din sanul unui partid n-o sa fie bine.
        Presedintele o sa incerce si o sa incerce ca atat guvernul cat si parlamentul sa fie de culoarea partidului din care provine si din care face parte de facto. Daca numeste un premier care este sustinut de o minoritate de 10% ce solutii legale ii ramane parlamentului?. Numai sa respinga premierul? Si daca numeste a 2 oara un premier cu 5%? S edizolva parlamentul? Parlamentari nu pot sa il oblige pe cine sa propuna presedintele premier ( pot doar sa il suspende). Dar nici presedintele nu poate lua mana parlamentarilor si sa-i oblige sa asigure cvorumul
        Guvernul, conform constitutiei este controlat de parlament. Si toata raspunderea pentru guvernare este platita de parlamentarii care sustin guvernul.
        Asa este normal. Numai noi vrem sa plantam pomi cu radacinile in sus

  2. e o capcana revizuirea constitutiei.Cel mai bine alta constitutie ,si nu cu dedicatie ptr. un anume om asa cum e asta de acum.ptr. Iliescu.

    • Va fi o ironie aici? Iliescu nu mai e demult în prim-planul politic, demnitatea publică pe care a ocupat-o în virtutea și la scrierea (și revizuirea) constituției a fost cea de președinte al statului. Or, senzația mea, poate mă înșel, este că principala „problemă” identificată în constituția noastră este că președintele este relativ lipsit de putere în raport cu parlamentul…

      • Aveti dreptate: numai ca Iliescu nu avea nevoie de mai multa putere formal, pentru ca o avea de fapt.
        Niciodata, in toate mandatele sale, nu a intampinat Iliescu vreo contra serioasa din partea Parlamentului, deci putin i-a pasat de asta, cand a acceptat introducerea unor prevederi care, potrivit opozitiei de atunci, ar fi limitat riscul aparitiei unui nou ceausescu.
        Asadar opozitia si-a bagat cu mana ei niste fitile care ulterior au fost aprinse de catre psd – mostenitorul direct, de drept, al partidului fostului dictator.
        Fitilele astea au sumbinat in mod continuu, lent si monoton (in sens matematic), ca fierberea broastei, autoritatea Presedintelui in fata Parlamentului.
        … Atunci cand Parlamentul dominat de psd a avut nevoie sa limiteze puterile Presedintelui,

      • Da.. Iliescu nu mai este in prim planul politicii romanesti din 2004.
        Insa Constitutioa a ramas.
        Si Constitutioa a fots facuta ca presedintele – pe vremea aiai Ilescu – sa aiba cat mai putina putere..
        Ca era asa o frica ca „Ilescu poate dizolva Parlamentul”..

        E .. dupa si Basescu si Iohanis incearaca dar nu reusesc sa dizolve Parlamentu.

        Si de final va propun un exercitiu intelectual.
        Daca alrgerile prezidentiale ar fi fost catsigate de Ponta sau de Dancila .. cum ar fi arata oare acest articol?!

  3. Referitor la primul punct ce se doreste a ne arata partialitatea pozitiva a deciziei CCR prin care se arata scopul pozitiv (in spiritul constitutiei ) prin incercarea de a asigura o majoritate in favoarea investirii (nu a noninvestirii )unui guvern este corecta. Noutatea adusa insa prin aceasta decizie (trebuie fara tagada sa asteptam motivarea care ne va arata mai mult )se refera la responsabilizarea declaratiilor politice nu numai in cazul in cauza si prin extensie la toate declaratiile politice a celor ce ocupa functii majore in STAT.Daca premierul desemnat nu poate cere politic picarea propriului cabinet (viitor ) nici alti politicieni (sef de camere sau de grupuri parlamentare ) nu pot cere parlamentarilor sa lipseasca de la vot in mod voit fara motivatie personala (parlamentarul este individual ca decizie in cadrul unui vot si nu poate fi transformat intr-un executant al unei decizii exprimate public de un sef de partid ) . Totusi aceasta decizie, daca este confirmata si de motivatie , pune semnul egal intre o declaratie politica si un fapt ,o actiune imediata . Cumva aceasta decizie creeaza o relativitate a adevarului determinid o obligatie ce pune in dificultate insasi discursul politic .Efectul acestei decizii admite posibilitatea unor declaratii politice mincinoase ,de felul UNA Z ICEM si ALTA FACEM. Imi pare mai corecta abordarea sincera ,de felul doresc anticipate , a nu se uita posibilitatea exista scrisa in constitutie .Autorul are dreptate cind prezinta partialitatea deciziilor CCR si spusele CCR trebuiesc interpretate in toate sensurile nu numai in sensul relatie premie desemnat si parlament, ci si in relatia dintre parlament si premier(sa facem diferenta intre cele doua ). Ceea ce insa imi provoaca un disconfort evident (poate nu am o perceptie corecta ) si ma face sa cred ca toate aceste decizii , cumulate ca perceptie colectiva , vor duce la o noua intelegere a rolului CCR ,intelegere ce va fi corectata ,in noul parlament , ce va rezulta in urma alegerilor anticipate sau la termen .

    • Așa este, pare din acest punct de vedere o decizie fără precedent – și cred că motivarea ar trebui să fie extrem de grijulie, pentru că altfel putem ajunge la o extremă în situația în care avem tot la a doua săptămână un conflict juridic de natură constituțională, iar în cealaltă extremă la o funcționare butaforică a statului, cu un divorț strident între ce declară și ce fac titularii înaltelor demnități în stat.

      Pe de altă parte, date fiind declarațiile fără pic de echivoc ale președintelui și premierului-desemnat („candidatul la postul de prim ministru”) Curtea ar fi avut alternativa să accepte că în ciuda constituției parlamentul poate fi dizolvat direct, prin decizie politică venită din exterior. Nu le pot reproșa că n-au acceptat asta.

      • CCR nu se poate transforma intr-un mecanism (nici macar sau cu atit mai mult ,fie si doar ca perceptie cetateneasca ) ce trece peste decizia parlamentara (parlamentul face legi ) si redeseneaza politic legislatia Romaniei . Viitoarea legislatura trebuie sa stabileasca atributii clare si asta nu doar referitor la atributii CCR ci si referitor la atributiile altor institutii . Romania este o republica semiprezidentiala ,iar parlamentul este forul suprem in statul Roman .Democratia inseamna printre altele (asta daca dorim sa o acceptam )si controlul reciproc al institutiilor statului .Poate ati dori sa imi raspundeti la afirmatia urmatoare : Poate presedintele, in momentul expirarii celor 60 de zile de la prima solicitare de investitura facuta de premierul desemnat ,sa dizolve parlamentul dupa consultarea presedintilor de camere si sefilor de grup parlamentar atunci cind CONSTATA (in urma consultarilor ) inexistenta unui guvern in functie dupa existenta si a unei a doua solicitari refuzate ? . Emiterea unui decret de dizolvare a parlamentului este o decizie proprie a presedintelui si are efect imediat ? O intrebare ce contine o situatie prezumtiva .

        • Statutul de republica semiprezindentiala trebuie transformat fie in una prezindentiala de tip francez, american, rus sau care o fi, de nedorit pt Romania sau intr-una preferabila parlamentara curata in care guvernul conduce cu sustinere parlamentara.
          Daca mecanismul da rateuri, alegeri anticipate conform unei proceduri simple. Nu mai are rost sa aplicam tot felul de modele complicate care produc doar instabilitate si situatii extrem de neclare cu majoritati fluide stabilite ad hoc in parlament fara nici o legitimitate democratica.

          • @Miron Damian (02/03/2020 la 23:32)

            Deci din acel moment al dizolvarii Parlamentului, Romania nu va mai avea o putere (cea legiuitoare) pana cand vor fi terminate alegerile anticipate si noul Parlament va fi instalat (min. 90 de zile). Toti parlamentarii devin „fosti” si pleaca acasa/in campanie electorala.

            Conform ART. 61 din constitutie
            (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tării.

            De asemenea, in tot acest timp, guvernul este interimar – fiind ultimul cazut prin motiunea de cenzura, inaintea urmatoarelor doua incercari esuate de investire a acestora) avand puteri limitate.

            Presupun ca de aceea in textul Constitutiei se specifica „POATE” (optiune nu obligatie) dizolvat parlamentul dupa ce Presedintele Romaniei se consulta cu Presedintii celor doua Camere.

            • Asta spun. Legiuitorul constituant, la fel ca în alte țări (Germania e doar un exemplu) a intenționat și scris constituția astfel încât dizolvarea parlamentului să fie o opțiune in extremis. Condițiile constituționale reprezintă un prag inferior, teoretic președintele poate să încerce oricât de multe ori și oricât de mult timp să găsească o majoritate care să învestească un guvern, dar să dizolve parlamentul nu poate decât după ce a încercat destul timp și de destule ori să învestească un guvern.

    • E una din ironiile situației faptul că atribuția de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională a fost introdusă cu ocazia revizuirii din 2003. Sunt categoric pentru o revizuire constituțională, dar una care e făcută așezat, cu mult cap, nu prin aclamație și cu toporul.

  4. „Mai precis, noua constituție ar trebui să prevadă moțiunea de cenzură constructivă, parlamentul demite un guvern doar în procesul în care învestește de unul singur un altul.”
    Citesc, mă șterg la ochi și citesc din nou…
    Ceee?
    Scenariu. (Foarte probabil)
    Săptămâna 1:
    Președintele nominalizeaza PM.
    Săptămâna 2 Parlamentul îl aprobă. Avem guvern.
    Săptămâna 3 Parlamentul are o „moțiune de cenzura constructiva” pica guvernul și „investește de unul singur altul”. „Constructiv” bineînțeles :)))

    Nu înteleg de ce mai avem atunci mecanismul de numire a candidatului la PM de către presedinte. Așa, de sanchi?

        • Scuze, întrebarea mi-a sunat mai clar în cap când am formulat-o decât a ajuns în scris. „De ce”, nu în sensul că pe ce temei, ci cu ce scop și finalitate.

          Dincolo de ce crede interlocutorul nostru, nu doar în republicile semiprezidențiale șeful statului desemnează (sau numește direct) primul-ministru, ci cu mici excepții în toate sistemele parlamentare, inclusiv monarhiile constituționale.

          La fel de lipsit de excepție este și răspunsul la întrebarea mea: finalitatea acestui mecanism este stabilirea unui guvern pe baza unei majorități parlamentare. De asta, în 1997, în modelul de republică semi-prezidențială, președintele de dreapta Chirac a numit premierul de stânga Jospin. Pentru că acesta avea de partea sa majoritatea parlamentară.

          • Vad ca o luati pe urma ccr-ului care a ajuns sa spuna ca poate citi si gandurile… Nu conteaza scopul, finalitatea, ci doar Constitutia (asa cum e, buna, rea, trebuie respectata pana va fi schimbata). Deci nu judecam aici ce ar vrea unul sau altul, ce se crede ca ar vrea unul sau altul, ci DOAR ce scrie in Constitutie. Iar daca nu e scris ca ceva e interzis in mod explicit, iarasi va contrazic, inseamna ca e permis.

            • Păi, … chiar asta scrie în constituție: președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru. Oare ce înseamnă, pe românește, „un candidat pentru funcția de prim-ministru”? Ce vrea să zică, la ce ar vrea să se refere, oare? Care ar fi pasul următor pentru, reiau, „un candidat pentru funcția de prim-ministru”? Să încerce să devină consilier local în Pașcani? Să se retragă poate la o mănăstire? Nu că ce urmează de fapt n-ar fi trecut, în scris, în legea fundamentală, pentru cine vrea să o citească.

              Dar dacă vreți cu tot dinadinsul să mă contraziceți, ce pot eu să fac.

  5. „De ce considerați că avem la ora actuală mecanismul de desemnare a candidatului la PM de către președinte?”
    Pentru că suntem o republică semiprezidențială. Pentru că ne alegem președintele prin sufragiu universal și asta înseamnă că președintele primește putere în stat. Daca era ales de parlament eram o republică parlamentară și avea un rol onorific… Ca în Moldova, Germania… Dar știți asta foarte bine. Lucru care mă face să vă întreb: de ce îmi răspundeți la o întrebare cu altă întrebare care nu implică și un răspuns clar? Sunteți psiholog cumva? Sau…

  6. „În a doua categorie intră sistemele în care legea prevede explicit, limitativ, condițiile în care dizolvarea e posibilă sau chiar obligatorie. (…)
    Constituția României pune fără echivoc sistemul nostru parlamentar în a doua categorie.”
    Corect.

    Conditiile sunt urmatoarele (Art. 89 rap. la Art. 85):
    1. Presedintele sa desemneze un candidat pt functia de Premier
    2. Parlamentul sa respinga cel putin 2 Premieri desemnati (sa nu acorde votul de incredere)
    3. De la prima solicitare sa se fi trecut cel putin 60 de zile
    4. Presedintele sa se consulte cu presedintii celor două Camere cu liderii grupurilor parlamentare

    Curtea si dvs. considerati ca desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.

    Aceasta conditie insa nu o prevede Constitutia.

    Curtea nu poate adauga la textul constitutional.

    • Nu prevede explicit ci e consecință a faptului că omite existența unui mecanism de dizolvare prin decizie politică prezidențială. Da, nu se poate adăuga la constituție, inclusiv prin a interpreta condițiile puse explicit de constituție în sensul neaplicării lor.

      • Consider ca interpretarea teleologica este admisibila doar daca cea gramaticala lasa loc de echivoc. Or, in cazul nostru nu lasa.
        In subsidiar, chiar daca am admite posibilitatea unei interpratari teleologice, aceasta nu conduce la concluzia ca desemnarea trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.
        Din cate inteleg eu, ar fi in opinia dvs. si aceasta o conditie, pt ca presedintelui nu i-ar trebui sa i se permita fortarea unei dizolvari politice.
        Numai ca exista o diferenta majora fata de prima varianta:
        In primul caz presedintele zice: Parlamentul pleaca acasa si acesta chiar si pleaca.
        In al doilea caz Parlamentul are posibilitatea sa dea votul de incredere premierului desemnat si atunci nu mai pleaca

        • Eu nu m-am referit la interpretarea teleologică, ci fix la cea gramaticală. Tocmai. Spuneți „parlamentul nu mai pleacă acasă dacă dă votul de încredere guvernului”. Ce sens gramatical atribuiți termenului „încredere”, în context? N-ar trebui să fie „votul de evitare a dizolvării”?

          • Daca Constitutia nu prevede conditia amintita, atunci nu vad cum poate rezulta existenta acestei conditii din interpretarea gramaticala.
            Daca Parlamentul da votul de incredere, inseamna ca are incredere in Guvern, pana la proba contrara, adica pana la retragerea increderii prin motiune de cenzura. In acelasi timp votul de incredere are ca efect si evitarea dizolvarii Parlamentului.

            • Îmi pare rău, Tamas Bodi, dar tipurile de interpretare se completează, nu se exclud, și cea gramaticală nu se poate face lăsând la o parte pasaje sau cuvinte. Președintele desemnează un candidat la postul de prim-ministru, spune constituția, care adaugă imediat că numește apoi guvernul pe baza votului de încredere acordat de parlament. Nu e vorba că trebuie să deducem noi vreun scop al primei prevederi, el este scris negru pe alb în același articol.

              Pe de altă parte, ai dreptate și eu cred că președintele nu poate fi condiționat în numirea cuiva anume, asta ar însemna să mergem în extrema cealaltă. Asta am și scris, de altfel („Curtea nu i se poate substitui președintelui într-o decizie pe care, la fel de lipsit de echivoc, i-o acordă acestuia constituția. Nici nu poate să permită altcuiva să i se substituie.”) Dar Curtea poate constata, într-un astfel de caz, că președintele a folosit această prerogativă a desemnării candidatului la postul de prim-ministru cu scopul explicit (repet, vorbim de multiple declarații) de a forța alegerile anticipate.

  7. Din pacate eu consider ca nu aveti dreptate la puntul 1. Un principiu clasic de drept spune ca ceea ce nu e interzis in mod explicit de lege (in acest caz Constitutie) este permis. Afirmand ceea ce ati afirmat, inseamna ca Romania nu respecta in mod evident acest principiu (bine, dar la ce parlament si partide avem era de asteptat, dar ma asteptam ca macar ccr sa se ridice deasupra si sa apere Constitutia, ca doar asta e menirea ei). Pentru ca NICAIERI in Constitutie nu se spune ca Presedintele nu poate desemna acelasi prim-ministru care tocmai a fost demis. Iar restul, ca a fost nominalizat special pentru a fi respins, etc., sunt pure speculatii, bazate e drept pe unele declaratii, dar pe NICI un act oficial in acest sens. Sa mai zic de calitatea partidului care afirma asta, partid care a demis guvernul dupa 3 luni de activitate si care si-a demis singur doua guverne? Cred ca nu mai are sens si oricum e alta discutie.

    • Îmi pare rău, dar în ce privește dreptul public, incuzându-l aici pe cel constituțional, principiul operant e formulat exact invers, e interzis orice nu este prevăzut de lege. Codificarea acestuia e în aliniatul 3 și 5 din articolul 1 al Constituției.

      • Imi pare rau dar nu inteleg! N-oi fi eu specialist in drept, dar unde soune asta??
        Citez: ”
        Art. 1 – Statul român
        (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
        (2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
        (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
        (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
        (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
        Deci unde spune ca e interzis tot ce nu e permis in mod explicit? Ca sa nu ami spun ca ceea ce spuneti e absurd complet! De ex in ce lege spune ca am dreptul sa-mi duc mana la frunte? Nefiind permis in mod explicit in lege, dupa dvs. ar fi interzis!

        • Asta înseamnă stat de drept, și supremația legii. Iar exemplul nu e bun, asta zic, în domeniul dreptului public, și constituțional (simplificând, privind instituțiile statului) operează principiul invers. Statul nu are voie să facă, inclusiv în relația cu cetățeanul, decât ce îi permite legea. Vă puteți duce liniștit mâna la frunte :-) Dar un polițist nu vă poate duce mâna la spate, de exemplu, un contabil nu vă poate taxa dusul mâinii la frunte, un procuror nu vă poate urmări penal și un judecător condamna pentru dusul mâinii la frunte șamd. decât dacă există o lege care să le dea voie să facă asta.

          Divagăm, însă.

          • Imi pare rau, dar nu am gasit nicaieri unde sa se precizeze ca cele doua (sau chiar mai multe) tipuri de drept sunt diferite din acest punct de vedere. Puteti da un link, ceva in acest sens? Evident ar fi preferabil o lege, ceva oficial in acest sens. Dar cum nu am gasit nici principiul „orice nu e interzis in mod explicit de lege e permis”, ma multumesc si cu niste surse serioase, demne de incredere.

            • Doriți un link care să vă asigure că, fără o lege în acest sens, nu puteți fi condamnat pentru nimic, nici măcar, cu titlu de exemplu, pentru a fi dus mâna la frunte? Că asta s-ar putea realiza doar dacă ar fi o lege care să împiedice explicit statul să facă una ca asta?

    • Ar fi trebuit să se apere președintele în felul ăsta? :-) Să spună că ce-a zis, și el și Ludovic Orban, a fost glumă? Poate i-ar fi ieșit, nu știu… Dar știu că nu a fost introdusă o astfel de apărare, iar declarațiile stau mărturie așa cum au fost făcute.

  8. @Miron Damian

    Nu mă îndoiesc că modelul constituției germane ar fi un pas înainte față de constituția noastră actuală.

    Dar în comparație cu modelul francez (în care președintele are dreptul de a dizolva parlamentul maxim o dată pe an) de ce credeți că modelul german ni s-ar potrivi mai bine?

    • După revizuirea constituției, modelul francez nu mai este într-atât de excepțional la nivel european – e aproape similar cu al unei republici parlamentare, cu particularitatea unui șef de executiv ales direct. Și cu un șef al statului care are ce se numește puteri în rezervă, de folosit doar în cazuri absolut excepționale. Când a fost ultima dizolvare a unui parlament francez? :-)

      Dar e chestie de opțiune, în fond; de asta e formulat în acest fel punctul 3. Nici modelul francez, cu un executiv foarte puternic (inclusiv apropo de angajarea răspunderii), nu a fost adoptat acolo fără controverse. A fost un întreg context…

    • De ce cred că modelul german e mai bun? Pentru că e mai stabil și mai puțin predispus la a depinde de conduita politică, abilitatea și integritatea unui singur om, ales în postul de șef al statului.

      • Cred că modelul german ar rezolva problema obligației parlamentului de a susține actul de guvernare.
        Înclin să cred însă că modelul francez ar rezolva ceva mai bine problema responsabilizării actului de guvernare: dacă parlamentul ar devia prea mult de la interesul electoratului, electoratul ar pune presiune pe președinte pentru a recurge la dizolvarea parlamentului.

        • E triumful optimismului asupra experienței. De asta întrebasem mai sus, retoric. Sunt 23 de ani de la ultima dizolvare a unui parlament francez. Nu vor fi avut francezii în acest interval niciun moment de nemulțumire la adresa guvernării? Avem modelul constituțional francez și suntem în 2011-2012, o perioadă în care nemulțumirea la adresa guvernării ajunsese la cote destul de mari. Va dizolva președintele în exercițiu la data respectivă parlamentul?

          Dar am scris deja asta, nu?

          Președinții își vor folosi puterea nerestricționată de a dizolva parlamentul cu un singur scop: ca să pună capăt situației de coabitare, care le limitează sever influența politică. Ca să potrivească încetarea mandatul noului parlament cu cel propriu, astfel încât alegerile parlamentare și prezidențiale să aibă loc simultan.

          http://www.contributors.ro/administratie/%e2%80%9esolu%c8%9bia%e2%80%9d-alegerilor-anticipate-cateva-note/

          • Da, e posibil ca președintele, din cauză că ar avea o obligație politică mare, să-și folosească (sau nu) prerogativa de a dizolva parlamentului în situații nu neaparat optime pentru electorat, ci optime pentru domnia sa.

            Modelul german ar fi oricum un pas înainte. Eventual la pachet cu regandirea rolului senatorilor și a deputaților și a modului cum sunt votați. De exemplu deputații să fie votați pe liste iar senatorii în circumscripții. Decalarea cu doi ani a alegerilor locale față de cele parlamentare. Sau alegerea unei treimi a senatorilor la fiecare doi ani.

  9. Nu inteleg argumentul de la punctul 2. Daca ratiunea de a fi a asumarii raspunderii este importanta si nu urgenta proiectului, cu ce schimba aceasta fundamentul problemei, si anume ca exista doua institutii care legifereaza diferit acelasi subiect?

    Apoi, „a restrâns semnificativ instrumentul prin care guvernul poate pune parlamentul în situația de a-i trece legile sau a-l lăsa fără mandat” este o falsa problema. Guvernul poate oricand sa-si dea demisia daca un proiect de lege vital pentru programul sau de guvernare nu este votat cum considera necesar, ca doar nu guverneaza cu forta. In loc ca guvernul sa ceara un vot de incredere pe un proiect, guvernul asteapta sa vada daca parlamentul ii acorda aceeasi incredere printr-un vot corespunzator propunerii guvernamentale, iar in caz contrar isi dea demisia. Care e diferenta?

    • Același răspuns ca la primul comentariu: pot înțelege filosofia personală a cuiva care-l face să ignore părți din constituție, poate cu bun temei, doar că nu înțeleg să o aplice selectiv. Care e problema dacă parlamentul de dizolvat cu anasâna, atunci? Dacă punem între paranteze atribuția de la art. 114, că doar „nu-i o problemă”, de ce să nu punem între paranteze restricțiile de la art. 89?

      • Asta pentru ca pui problema gresit, cred eu. Nu e vorba de a ignora voit parti din Constitutie, caz in care zici ca trebuie sa se ignore echitabil de ambele parti, ca sa nu se supere nimeni. E vorba de a interpreta textul Constitutiei, caz in care e perfect posibil ca in doua spete diferite interpretarea sa fie in favoarea aceleiasi parti.

        Or, interpretarea textului Constitutiei inseamna si delimitarea intre articole care, luate separat, sunt contradictorii. De exemplu, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, dar guvernul poate adopta ordonante de urgenta, desigur cu niste conditii, dar care inseamna totusi o legiuire temporara care ocoleste Parlamentul. Acum, fiecare articol luat separat il contrazice pe celalalt, pentru ca in limba romana „unica autoritate” nu prea lasa loc de o a doua autoritate. Poti spune ca CCR a dezavantajat sistematic Parlamentul ignorand cu buna stiinta Art. 61, la fiecare OUG? Poate de aceea acum CCR tine partea Parlamentului, in compensatie…

        In cazul de fata, conflictul este intre Art. care specifica ca Presedintele desemneaza un prim-ministru, fara a specifica alte restrictii, si Art. 80 care specifica ca mediaza intre institutii, buna functionare (sau ceva, nu mai caut in detaliu). Pai si ce se intampla cand desemnarea nu mediaza, nu asigura buna functionare etc? E o contradictie intre articole: desemnarea primului ministru ori se face fara restrictii, cum zice Articolul respectiv, ori se supune obligatiilor presedintelui, ca oricare act al acestuia, si atunci are restrictia de a fi in sensul medierii etc. Cine poate decide si interpreta? CCR, cum face si la „unica autoritate leguitoare” care nu e unica. Prin urmare, problema nu este dizolvarea parlamentului cu anasana, ci dizolvarea parlamentului cu incalcarea rolului de mediere si buna intelegere a presedintelui, care sunt si ele prevazute expres in constitutie, deci sunt nu mai putin importante. Ceea ce e altceva.

        • Cumva, ca la fotbal, nu? Ce e perceput ca o greșeală de partea unei părți trebuie compensată de arbitru greșind de partea adversă. Cred că o să constați că și la fotbal filosofia asta nu e deloc validă. În interpretarea legii cu atât mai puțin.

        • Nu exista nic un articol in care cineva desemneaza un prim-ministru.
          Presedintele desemneaza un CANDIDAT.
          Adica pe cineva care da un interviu si este sau NU este angajat de Parlament.

          • Ah, cred că colegului nostru de comentarii i-a scăpat doar termenul în formulare – nu văd în ce scrie un argument bazat fix pe omisiunea asta. Asta nu înseamnă că e importantă precizia, din contră – dar în ce mă privește dacă înțeleg ce vrea să spună interlocutorul atunci din principiu nu mă leg de vreo problemă în modul în care o spune, de la erori gramaticale, omisiuni șamd. Alte probleme are argumentația lui Kinn…

            Și că veni vorba de asta, nu e prima oară când văd asta:

            Ai într-o parte un articol constituțional care dă în detaliu o procedură instituțională (guvernul își poate angaja răspunderea în fața parlamentului reunit în plen asupra unei declarații, program sau proiect de lege, dacă trece o moțiune de cenzură depusă în trei zile guvernul e demis, dacă nu declarația și programul devin obligatorii pentru guvern, proiectul e considerat adoptat de parlament), și la asta ai o interpretare de genul… „nu e foarte clar ce vrea să zică acest articol, adică… chiar așa? nu, fiind foarte neclar trebuie să însemne că are restricții, nu e așa, chiar așa, e neclar…”

            Ai în altă parte un articol constituțional cu o normă generală și de principiu (președintele are rolul de a media între puterile statului) … și, pe baza asta, este clar, dar ABSOLUT clar și lipsit de echivoc ce trebuie să facă în aproape orice situație particulară: nu poate desemna pe ăsta, n-are voie să zică asta, trebuie să facă asta etc. etc.

  10. un PARLAMENT care blochează actul de guvernare prin absenteism poate fi dizolvat, dar instituția prezidențială este prea slabă. Un nou parlament ar trebui ales prin vot obligatoriu din paryra cetățenilor, poate nu vor intra atîția fripturiști.

  11. Dizolvarea Parlamentului ARTICOLUL 89
    (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

    Textul ne spune : in urma consultariii …. —-Consultarea presupune intrebarea adresata de catre Presedinte si un raspuns dat de cei consultati .Ati investit guvern in termenul legal ?—raspuns : NU.
    Textul spune : nu sa acordat votul de incredere — evident nu sa acordat votul de incredere ca decizie finala .
    Textul spune : in termen de 60 de zile de la prima solicitate – atentie SOLICITARE – nu altceva . – trebuie asteptat daca guvernul CITU pica sau nu -.
    Textul spune : respingerea – DOUA SOLICITARI – nu alte masuri . DOUA solicitari au fost facute ca cerere initiala .
    In urma celor spuse este cit se poate de evident ca daca guvernul CITU pica si i se refuza solicitarea presedintele POATE,nu e obligat sa dizolve parlamentul prin DECRET prezidential (act de vointa proprie ) .

      • Ludovic Orban și-a depus mandatul de prim ministru desemnat. Motivația este pe cât de simplă pe atât de clară. Regulamentul acitivităților comune din Parlament prevede un termen de 15 zile în care trebuie să se pronunțe camerele reunite asupra propunerii de guvern. Aceste 15 zile s-au epuizat fără să se fi votat.Constitutia prevede doar existenta unei prime SOLICITARI(sa privim ceea ce inseamna cu exactitate acest cuvint ) si daca prima solicitare (atentie solicitare si atit ) nu a fost aprobata permite existenta unei a doua SOLICITARI ,in cazul nostru solicitarea facuta de premerul desemnat CITU , care daca are aceiasi soarta ca primul guvern ,atunci presedintele dupa ce consulta sefii camerelor si pe cei de grup parlamentar POATE emite decret prezidential de dizolvare a parlamentului . Cele doua SOLICITARI de investitura daca au ca efect final nepunerea in functie a unui guvern (parlamentul este cel obligat sa dea un raspunsnu sa nu dea nici un raspuns ) duce automat la decizia de dizolvare . Daca presedintele face asta (eu unul asa as proceda )cui nu ii convine nu are decit sa sesizeze CCR,dar decretul o data emis produce efecte imediate .Totul conform spuselor lui M.E -O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost – .

        • După cum pare a zice CCR, desemnarea lui Ludovic Orban nu a fost una constituțională. Deci nu are cum să fie considerată.

  12. O mica remarca, Germania nu are constitutie, are o lege de baza dupa care functioneaza, modelul german fiind unul datorita statutului tarii, o republica federala, neaplicabil pt. Romania.
    Inainte de toate trebuie lamurit ce forma de guvernare se doreste, o republica prezidentiala cu puteri largite pt presedinte sau una parlamentara in care presedintele are mai mult un rol decorativ.
    Daca acest aspect este lamurit se poate trece la stabilirea modului in care guvernul si parlamentul functioneaza.
    Ar fi de preferat modelul parlamentar.
    Daca in urma unui vot de neincredere in parlament guvernul cade, parlamentul sa iaba o singura posibilitate a formarii unui guvern.
    Daca nu se reuseste in parlamant gasirea unei majoritati guvernamentale, parlamentul va fi dizolvat automat fara drept de apel si sunt anuntate alegeri parlamentare anticipate.
    Pe toata perioada in care exista acesta instabilitate, guvernul demis gestioneaza tara.
    E simplu iar electoratul are avea ultimul cuvant de spus.
    S-ar evita negocieri inutile, racolari si alte proceduri care greu pot fi explicate electoratului.
    Intrega procedura trebuie tinuta cat mai simplu si pe intelesul fiecaruia altfe electoratul va intoarce spatele politicii, neimplicarea si neprezentarea la vot fiind urmarile instabilitatii politice provocate de politicieni si nicidecum de electorat.
    Este de normal si corect daca politicul nu gaseste formule de guvernare sa ceara un nou vot
    astfel incat in urma acestuia sa fie gasite alte majoritati.
    Si inca ceva, traseismul politic trebuie sanctionat prin retragerea mandatului in momentul in care un parlamentar doreste sa schimbe caruta, traseismul politic nu se poate justifica si nici legitima in nici un fel.

    • Găsirea unei majorități parlamentare este, inclusiv în Germania, un proces destul de delicat. E motivul pentru care legea fundamentală (sau constituția, e același lucru) de acolo prevede că moțiunea de cenzură NU trece decât dacă majoritatea e deja constituită, și practic înlocuiește guvernul în cu aceeași ocazie. Scenariul pe care îl descrieți e imposibil, conform constituției din Germania.

      De asemenea, nici constituția Germaniei nici a oricărui alt stat european nu conține restricții, inclusiv sub formă de sancțiuni de orice fel, la ce e numit „traseism”. Din contră. Dar acesta e alt subiect.

  13. Batalia se da pe prezervarea sau nu a actului juridic (de constiture a statalitatii). Si pe sursa legimitatii (Parlamentul ca organ suprem de reprezentare sau Presedintele ca e liberal si asa vor strainii , ei fiind suverani iar noi vasali)Din comentariile autorului articolului rezulta doua atitudini contradictorii. Pe de o parte sugereaza implict ca prezervarea este preferabila in special informa actuala („De ce cred că modelul german e mai bun? Pentru că e mai stabil și mai puțin predispus la a depinde de conduita politică, abilitatea și integritatea unui singur om, ales în postul de șef al statului.”). Pe de alta parte autorul declara ca ar prefera ca guvernul sa fie abilitat a legifera pe considerente de importanta (pe caresa o defineasca singur) nu de urgenta , situatie in care ar fi contrazis principiul majoritatii (guvernul ar avea o mai mare putere de optiune politica decat chiar Parlamentul).
    Asadar articolul propune discutiei nu o opinie ci doua opinii contradictorii. Jurnalistic este un succes , informativ sau juridic este o masluire. Politic este propaganda pentru inlocuirea majoritatii cu minoritatea. Ca nota de subsol, poate ne explica autorul motivul pentru care instabilitatea politica si institutionala (alegerile anticipate) ar fi de preferat stabilitatii (alegeri la termenele consacrate). Ce anume va face sa credeti ca s-ar fi schimbat optiunea electoratului si care e urgentza de nu poate astepta alegerile la termen ?

    • „Pe de alta parte autorul declara ca ar prefera ca guvernul sa fie abilitat a legifera pe considerente de importanta (pe caresa o defineasca singur) nu de urgenta , situatie in care ar fi contrazis principiul majoritatii (guvernul ar avea o mai mare putere de optiune politica decat chiar Parlamentul).”

      Nici vorbă. De exemplu, autorul notează (știți să faceți distincția între un fapt și o opinie?) că guvernul primește încrederea de la Parlament, inclusiv pe un program politic. Parlamentul decide, la fel cum parlamentul decide și în cazul angajării răspunderii guvernului.

      Nu există un „principiu al majorității” în relația dintre guvern și parlament, și nici nu există în constituția noastră sau în teorie ceva numit „putere de opțiune politică”, expresia e un non-sens, de altfel.

      Sfatul meu e să încercați să comentați pe subiectele pe care le stăpâniți ceva mai bine, mulțumesc.

  14. „A stabilit, cu temei constituțional, că desemnarea premierului trebuie să aibă ca scop învestirea guvernului său în parlament; n-a stabilit și că învestirea guvernului în parlament trebuie să aibă ca scop guvernarea efectivă.”

    Investirea unui sef de lucrare are ca scop efectuarea lucrarii .

    ” a restrâns semnificativ instrumentul prin care guvernul poate pune parlamentul în situația de a-i trece legile”

    Seful de lucrare nu face el proiectul nici legile ci doar le aplica .

    „sau a-l lăsa fără mandat.”

    Ai numit un sef de lucrare (i-ai dat mandat) e normal sa-l demiti (il lasi fara mandat) daca nu-ti place cum executa sarcina pe care i-ai dat-o . Derogarile de la proiect se fac cu aprobare de la legiuitor. Situatiile de urgenta trebuie jusificate.

    • Ironia face ca paralela, deplasată cum este, chiar să ducă, până la un punct, pe care comentariul îl ratează. Dar, mă rog, o mulțime de români apelează la specialiști doar ca să le explice ei după aceea chestiile care țin de domeniul lor. :-)

  15. Nu văd de ce ar fi de neacceptat decizia Curții în ceea ce privește angajarea răspunderii Guvernului. Potrivit Constituției „ARTICOLUL 61 (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” și „ARTICOLUL 102 (1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. ”

    Iar „ARTICOLUL 114
    (1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. ” Asta face din angajarea răspunderii ceva excepțional. Dacă am accepta practica Guvernului PNL, atunci ar însemna că, de fapt, Guvernul devine autoritatea legiuitoare, iar nu Parlamentul. De altfel, chiar declarațiile reprezentanților Guvernului și PNL arată că angajarea răspunderii e doar o partea a luptei politice. De exemplu, domnul Orban zicea, printre altele, asta când vorbea despre angajarea răspunderii pe modificarea legii electorale „Parlamentarii PSD trebuie să aleagă între două rele: alegerea primarilor în două tururi și practic alegerile anticipate”. E un comportament pe care Curtea nu ar avea cum să îl accepte.

    • Angajarea răspunderii guvernului este o procedură parlamentară. Una particulară, simplificată, dar parlamentară.

      Așa cum spuneam mai sus, când francezii au ajuns la concluzia că instrumentul poate fi abuzat, au rescris constituția ca să-i pună limitări. Nu au introdus limitări pe cale de interpretare, una fundamental greșită, de altfel, așa cum explic în articol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Miron Damian
Miron Damianhttp://www.docspoint.ro/
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Şapte ani de la moartea lui Silviu Olariu – fizicianul care s-a opus proiectului „marelui laser”

Silviu Olariu (1955 - 2013) a fost unul dintre cei mai dotați cercetători români care s-au afirmat din anii '70 încoace. A...

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Despre “prigonirea” creștinilor în pandemie și fenomene conexe

Strategia de comunicare marginală vizând faptul că Biserica ar fi fost “prigonită” în pandemie denotă limpede ruperea de prezent a multor credincioși....

Cum să furi un interviu. Caz rușinos cu stiridiaspora.ro și Antena 3

Julia Sandra Vîrsta este o jurnalistă de origine română stabilită de douăzeci de ani în Italia. Nu și-a părăsit vocația, așadar lucrează...

Un rechizitoriu al școlii românești

Premisele educației românești sunt – ar trebui să fie – doar două, mari și late: Țările occidentale europene...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.