joi, martie 28, 2024

Revizuirea, sub semnul bunei guvernări

La peste o săptămână de la lansarea poiectului de revizuire a Constituţiei, ne-am fi aşteptat să avem reacţii legate de fondul propunerilor sau măcar anunţate dezbateri publice în care să se înfrunte puncte de vedere pro şi contra. Deocamdată, nu avem decât deja clasica diviziune dintre putere şi opoziţie: puterea nu foloseşte purtători de cuvânt pe acest subiect în afara iniţiatorului, opoziţia se complace în a lansa proiecte de lege care privesc doar chestiunea numărului de parlamentari. Dezbaterea pe marginea revizuirii Constituţiei nu a reverberat până acum în Parlament, neexistând o reacţie bine conturată la nivelul grupurilor parlamentare care să privească articole luate individual. Iar dezbaterea din spaţiul public este cantonată pe găsirea unui răspuns la întrebarea: cresc sau nu puterile Preşedintelui?

Întrebările fundamentale la care orice proiect de revizuire a unei Constituţii sau orice proiect de Constituţie nouă ar trebui să răspundă sunt dacă drepturile fundamentale sunt mai bine garantate sau mai uşor de încălcat şi care este natura regimului politic. Cum Titlul II rămâne, în versiunea proiectului de revizuire, relativ la fel ca în prezent, cu excepţia introducerii răspunderii magistraţilor pentru erori judiciare şi cu mărirea duratei de reţinere a unei persoane de la 24 la 48 de ore, răspunsul este că drepturile fundamentale vor avea acelaşi grad de garantare ca şi până în prezent. Câtă vreme nu vom avea o lege organică privind răspunderea magistraţilor, nu vom putea şti în ce măsură justiţia va apăra mai eficient sau nu drepturile cetăţenilor. Trebuie însă mai întâi acceptat principiul că este nevoie de o astfel de răspundere.

Răspunsul la cea de-a doua întrebare pare la prima vedere mai complicat, dar în esenţă nu este nevoie să facem calcule şi consideraţii prea laborioase. Ar căpăta Parlamentul mai multe puteri dacă s-ar adopta modificările propuse? Argumentul că a doua Cameră ar fi o piedică în calea corupţiei sau că cele două Camere s-ar controla reciproc nu rezistă. Totul depinde de compoziţia politică a Parlamentului: numai dacă ar exista o majoritate politică într-o Cameră şi o altă majoritate în cealaltă Cameră acest argument ar sta în picioare. Este vorba însă de o situaţie care în România în 20 de ani de bicameralism nu a existat, chiar şi în condiţii de profundă transformare a legislativului pe durata unui mandat de 4 ani, manifestată prin apariţia de noi grupuri parlamentare, migraţii frecvente de la un partid la altul, etc. Dacă acest argument nu rezistă, să examinăm succint ce va face Parlamentul ales după o eventuală revizuire a Constituţiei în sensul proiectului propus spre dezbatere:

  • noua procedură de adoptare a legilor descrisă de art. 76 introduce distincţia între prima şi a doua lectură. Nu se specifică de fapt cât să dureze nici prima, nici a doua lectură, ci doar că între cele două etape trebuie să treacă nu mai mult de 30 de zile. Cu alte cuvinte, Parlamentul nu va avea constrângeri suplimentare în analiza unui proiect de lege iniţiat de Guvern. Nu va scădea numărul amendamentelor, ci este posibil ca întreaga procedură de vot să dureze mai puţin. Nu va exista o certitudine în acest sens – doar o posibilitate;
  • consultarea Parlamentului în cazul referendumului iniţiat de Preşedinte nu dispare, ci doar se instituie un termen în care voinţa Parlamentului trebuie exprimată. Este aceasta o limitare sau un aspect procedural? Înclin spre a doua variantă de răspuns, din moment ce o putere aleasă prin vot îşi auto-limitează în continuare prerogativa de a iniţia un referendum;
  • o noutate este consacrarea constituţională a controlulului Parlamentului asupra activităţii serviciilor de informaţii. În mod cert, printr-o astfel de prevedere, nu scade puterea Parlamentului. Scepticii pot argumenta că rămâne identică, din moment ce acest control era deja exercitat prin comisiile de specialitate ale Parlamentului. Cei mai puţin sceptici vor putea argumenta că astfel creşte puterea Parlamentului, printr-o recunoaştere mai puţin simbolică decât ar părea la prima vedere;
  • limitarea angajării răspunderii Guvernului prin noua formă propusă a art. 114 oferă categoric mai multă putere Parlamentului;
  • noile obligaţii ale CSAT de natură constituţională în raport cu Parlamentul (transmiterea pentru aprobare a strategiei de securitate naţională şi transmiterea de rapoarte de activitate) face ca acest organism să fie supus controlului parlamentar şi totodată clarifică anumite aspecte care ţin de raporturile între cele două instituţii care ar deveni mai bine formalizate.

Aşadar, pe orice poziţie ne-am situa, cu condiţia păstrării obiectivităţii şi luând în calcul diferite modalităţi de acţiune în practică ale puterilor, Parlamentul nu va avea, în condiţiile adoptării proiectului de revizuire, mai puţine puteri decât în prezent dar va fi obligat să acţioneze cu mai multă responsabilitate.

Aceeaşi analiză merită a fi făcută şi referitor la puterile Preşedintelui:

  • propunerea de modificare a art. 85 în sensul ca revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului să se facă doar după consultarea prealabilă a Preşedintelui nu reduce puterea primului – ministru de a opera modificări în cabinetul pe care îl conduce pentru că şi în prezent Preşedintele este cel care are decizia finală. Prin aplicarea acestei noi dispoziţii, ar trebui să fie conturat un punct de vedere comun între cei doi reprezentanţi ai puterii executive, ceea ce nu ar înlătura în totalitate un dezacord pe parcurs asupra persoanei care ocupă o anumită poziţie în guvern dar ar reduce cu mult posibilitatea apariţiei unei asemenea situaţii;
  • propunerea de a modifica art. 95 referitor la procedura suspendării Preşedintelui de către Parlament nu are sensul de a lăsa nesancţionată o eventuală încălcare a Constituţiei de către Preşedinte. Singura modificare este că avizul Curţii Constituţionale ar deveni obligatoriu. Din moment ce este vorba de încălacrea Constituţiei şi avem un organism însărcinat cu verificarea respectării Constituţiei, este normal ca acest organism să aibă şi puterea de a interveni mai eficient în procedura de suspendare pe baza unei presupuse încălcări a Constituţiei. Suspendarea nu ar mai putea fi un mecanism de presiune politică, ci o veritabilă frână în calea unor eventuale excese de natură constituţională ale Preşedintelui;
  • Procedura de respingere tacită a candidatului pentru funcţia de prim – ministru în caz de neacordare a votului de încredere, descrisă de noua formă a art. 103, nu înseamnă că Preşedintele îşi va putea impune candidatul dacă acesta nu reuşeşte să găsească o majoritate în Parlament. Preşedintele va trebui să desemneze în acest caz un alt candidat. Actuala Constituţie instituie un termen în care Parlamentul trebuie să acorde votul de încredere dar nu spune ce se întâmplă dacă Parlamentul refuză să discute propunerea în acest interval.

Constatăm prin urmare că Preşedintele nu capătă noi atribuţii, ci doar că sunt mai bine clarificate cele existente.

Astfel, regimul politic românesc va rămâne, dacă se vor adopta integral ppropunerile de revizuire, semi-prezidenţial. Preşedintele nu va putea să dizolve mai uşor Parlamentul (modificarea art. 89 în sensul reducerii termenului de la 60 la 45 de zile trebuie citită doar coroborat cu forma propusă a art. 103) şi nici nu va putea sa îl revoce din funcţie pe primul – ministru.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să încercăm a vedea cum ar fi funcţionat regimul nostru politic din 2004 până în prezent dacă s-ar fi operat sub imperiul Constituţiei în foma propusă spre revizuire. Nu am fi avut un referendum inutil ca urmare a suspendării din funcţie a Preşedintelui. Ar fi existat un consens mai larg asupra formulei de guvern într-un an electoral (2008). Preşedintele şi primul – ministru ar fi fost obligaţi să găsească formule de compromis în ceea ce priveşte componenţa guvernului. Cu alte cuvinte, conflictele dintre puteri nu ar mai fi avut la bază interpretarea diferită a dispoziţiilor constituţionale insuficient formulate dar nici nu ar fi dispărut. Nu am fi avut de-a face probabil cu un consens politic, ci cu o dezbatere reală între guvern şi opoziţie dar şi în interiorul puterii executive.

Propunerea de revizuire a Constituţiei nu schimbă natura raporturilor între puteri. Dacă ar fi de găsit un punct comun între toate modificările propuse, acesta ar fi noţiunea de accountability, nu în sensul ca o putere să tragă la răspundere unilateral altă putere, ci în sensul de componentă a bunei guvernări care se aplică nu doar puterii executive, ci în cazul tuturor chestiunilor care ţin de funcţionarea unui regim politic. Precizarea unor termene mai clare, prezumarea respingerii sau acceptării unei propuneri prin trecerea unor intervale de timp vin să întărească cealaltă componentă a bunei guvernări, eficienţa. Un regim politic care să pună în aplicare buna guvernare în accepţiune europeană nu ar avea de ce să fie pus sub semnul întrebării, cu atât mai puţin să fie respins încă înainte de a înţelege cum ar putea funcţiona.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Dezbaterile de fond la care faceti vorbire nu se vor produce, pentru ca interesul celor care ar trebui sa le poarte este sa creeze zgomot de fond, nu sa limpezeasca ceva.
    Iar buna guvernare ca efect al revizuirii presupune calitate umana din partea decidentilor. Or prioritatile lor nu coincid cu cele ale celor guvernati.
    Recomand, pina la o astfel de dezbatere, un text scris chiar despre oamenii care vor decide pina unde se va merge cu revizuirea, aici :
    http://cursdeguvernare.ro/nicio-revolutie-in-tara-lui-cozmanca-ii-nemodificarea-constitutiei.html

  2. si faptul ca justitia nu se mai poate opune taxelor aberante sau diferitelor taieri operate de Guvern … nu pare o diminuare a drepturilor simplilor cetateni? Ca mie asa imi suna … dar probabil dupa cum ati subliniat: peste 80% din articol se refera la probleme politice si nu prea va intereseaza nici pe dv prima intrebare.

    • Situatia economica e trecatoare, justitia nu. Banuiesc ca te referi la posibilitatea diminuarii pensiilor. Aici e o situatie speciala. Pensiile de azi sunt platite de angajatii de azi, nu de cei de ieri. Tu, ca fost angajat, ai platit pensiile parintilor tai. Banii pe care ii tot dam la leafa in contul fondului de pensii nu sunt un cont bancar, sunt bani cu care platim pensiile parintilor si bunicilor nostri. Dar cati bani poate avea un pensionar; asta nu depinde de cat a cotizat el de-a lungul vietii, ci strict de situatia economica a tarii si a lumii. E absurd ca Justitia sa decida cati bani trebuie alocati pentru pensii in perioada de criza. Daca e criza, atunci e criza pentru toti, nu numai pentru ne-pensionari. Altfel spus, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

  3. Aştept o continuare. Ce se întâmplă cu cea de-a treia putere în stat, cea judecătorească? Cred că acolo sunt modificări substanţiale, ce pun indirect magistraţii sub controlul clasei politice.

  4. Problema fundamentala rezida in modul prin care Basescu a interpretat Constitutia prin procedura de desemnare a premierului. Aici si atunci s-a debalansat puterea in favoarea presedintelui care a reusit, prin coruptie poitica, sa schimbe structura parlamentului prin migrarea unor oportunisti catre centrul de putere al partidului din care provine presedintele. Practic, daca aceasta interpretare procedurala nu se anuleaza, democratia este o vorba in vant, iar coruptia politica va fi institutionalizata. De acuma se va putea zice pe buna dreptate ca avem un model original, dar fals al democratiei. Orice teoretician sau analist al doemniului care se face ca nu abserva aceasta gigantica problema nu va face decat sa cautioneze un regim care va avea mari derpaje democratice. Restul sunt amanunte nesemnificative. Ceea ce e si mai grav este ca partidele de opozitie nu sezizeaza aceasta problema desi au fost principalele forte politice afectate de aceasta procedura. Ai zice ca le convine!

    • Problema fundamentala este modul de gandire.
      Este iluzoriu sa crezi ca intr-un Legilsativ toti cei care voteaza decid in acea chestiune. Indiferent de Legilsativ, tara, partid, doar cativa decid, restul se aliniaza sau nu la decidenti. Exista opinia cum ca indiferent de partid, tara, etc. maxim 5 (cinci) persoane decid, nu intotdeauna aceeasi ci functie de chestiune …
      Sa ne gandim la urmatoarea chestiune. Desemnarea unui Prim-Ministru, stric, fara aspectul numit validarea in functie.
      Daca aceasta decizie ar fi la Legislativ (in cazul Romaniei nu este) atunci ar decide cei cativa din partidul sau alianta majoritara. Maxim 5 persoane, intr-un mod care nu este transparent, care cel mai probabil va servi interesul decidentilor. Mai mult, raspunderea este diluata spre inexistenta atat datorita numarului (se imparte) cat mai ales fata de ALEGATORI care nu numai ca nu stiu discutiile, resorturile ci nici NU POT sa-i influenteze prea mult in decizie! Decidentii vor putea astfel sa-si faca pohta fara sa raspunda cine stie ce. Demos cratos este in directie opusa.
      Daca decizia este la o singura persona, votata de alegatori, aceasta va fi mai transparenta si posibil de tras la raspundere mai mult decat in primul caz. Mai mult. Este cazul actualei Constitutii.

      Mai exista situatia in care Primul-Ministru este ales direct de catre votanti. Atunci cei cativa decidenti din partide nu mai decid deloc.

      Batalia politica privitoare la acest aspect este aceasta: cei cativa care decid in partide vor sa obtina si decizia desemnarii Primului-Ministru. Nu spun nimic de cazul in care alegatorii decid direct cine sa fie Prim-Ministru si numesc mai democratic (demos cratos) daca decid ei (maxim 5 cum spunea) binenteles sub fumul numit Legislativul decide.

      In aceasta chestiune, a desemnarii Primului-Ministru, propunerea de modificare nu aduce schimbari semnificative, mai ales pentru a nu da apa la moara „dictatorul vrea mai multa putere” proclamata pentru a ascunde ca de fapt cei cativa care decid in partide vor mai multa putere. Pe linga ei si altii sunt pentru asta, desigur.

      Democratia vine de la demos cratos si trebuie sa te intrebi ce decide demos-ul, daca poate sa traga la raspundere pe reprezentanti si in ce masura.

      • Pai revenim la problema de baza: cum sa existe democratie daca cele cateva componente de baza (partidele) sunt total nedemocratice ? Nu exista nici un fel de democratie la intocmirea listelor de candidati. La niciun partid. Treaba cu democratia de aceea este asa de grea, caci trebuie sa fie o rezultanta a multe conditii logice „SI”. Daca o singura componenta nu este democratica, se cheama ca nu avem democratie. Va salut.

    • @albescu _partidelor din Opozitie chiar le convine „procedura” amintita. Mai devreme sau mai tarziu se va produce rocada – cand vor accede si ei la Putere -, iar ‘procedura” le va veni manusa si lor, beneficiind (in aceeasi maniera) de roadele „procedurii”, marca Antonie Iorgovan. Si tacerea (Opozitiei) este un raspuns, nu-i asa?!

  5. Suntem tare ciciiti. E o bucata de vreme de cind D-l Iosif Boda , unul din nanasii constitutiei postdecembriste a afirmat de doua ori: avem o constitutie gaunoasa, avem o constitutie schweizer, mai mult gaura decit brinza. Ca simplu cetatean am de facut doua observatii : in constitutia din 1923 proprietatea era garantata prin lege, in cea actuala statul garanteaza dreptul de proprietate. Consider actuala formulare o aiureala ale carei efecte au fost o multime de procese pierdute de stat la CEDO.O alta problema ar fi ca nu s-a prevazut verificarea de catre curte a constitutionalitatii unei legi inainte de promulgare, ajungindu-sa in situatia celui care merge la buda si isi da izmenele jos dupa si nu inainte cum e normal. Astept formarea unui colectiv de juristi care s-o ia la purecat si s-o corecteze propozitie cu propozitie( inclusiv intregul cotet legislativ).Pentru a deveni stat de drept avem nevoie de un instrument legislativ de calitate. O zi buna !

  6. Articolul acesta este scris parca de unul din consilierii presedintelui. De ce nu se spune nimic de numirea judecatorilor la CSM? Conform noului text, numarul judecatorilor alesi in adunarile generale ale magistratilor scade de la 14 la 10, inainte erau 9 judecatori si 5 procurori. Dupa noul text numarul acestora este egal 5-5. Creste in schimb numarul „reprezentantilor societatii civile”. Inainte numarul acestora era de 2 si erau numiti de catre senat, iar acum este de 6 si sunt numiti 3 de catre parlament si 3 de catre presedinte. Ati omis lucrul acesta din articolul dumneavoastra domnule Radu Carp.
    Parlamentul nu ar trebui sa aibe nevoie de acceptul cc-ului pentru a suspenda presedintelui. Acest prerogativ al parlamentului de a suspenda presedintele face parte din sistemul de check and balances intre puterea executiva si cea legislativa necesar oricarui sistem democratic. Conform noii propuneri Presedintele poate dizolva parlamentul (daca in 45 de zile nu a investit un guvern si nu in 60 ca si pana acum), iar parlamentul nu mai poate suspenda presedintele decat cu acceptul Curtii Constitutionale.
    Domnule Radu, acum observati vreo diferenta in favoarea presedintelui? In loc sa trecem si noi la un parlamentarism pur, ne indreptam spre un semiprezidentialism cu un presedinte mult mai puternic, in genul sistemului francez.

    • Acum mai bine de 200 de ani oamenii au ajuns la separarea puterilor in stat tocmai pentru a nu mai exista abuzuri asupra lor (oamenilor).
      Toate cele 3 puteri in stat trebuie sa se supuna legii fundamentale inclusiv Legislativul (Parlamentul).
      ‘Check and balance’ (echilibrul) se realizeaza atat prin prevederi specifice cat si prin separarea si EGALITATEA dintre puteri. Aceasta egalitate nu exista in unele Constitutii inclusiv in cea romaneasca.

      Prevederea actuala referitoare la caracteristica consulativa a avizului CC (Curtea Constitutionala) se refera la lipsa obligativitatii pentru Legislativ de a suspenda Presedintele (parte din Executiv). Acesta (Legislativul) poate sau nu sa suspende un Presedinte care se face vinovat de incalcarae grava a Constitutiei.
      In orice text constitutional se presupune ca situatia exista, adica exista incalcarea grava a Constitutiei.

      Prevederea ACTUALA referitoare la suspendarea Presedintelui aparent nu ia in calcul folosirea abuziva de catre Legislativ a acesteia. Numai ca Legislativul trebuie sa respecte Constitutia iar aceasta spune clar „in cazul incalcarii …”. Cine decide daca a existat sau nu incalcare grava? Curtea Constitutionala.
      Chiar si in actuala formulare CC se putea pronunta asupra constitutionalitatii suspendarii: adica daca Legislativul poate sau nu suspenda un Presedinte care nu a incalcat. In 2007 nu a facut-o, s-a spalat pe maini desi era in puterea Curtii.

      Astazi, pe linga prevederile existenente in Constitutie mai exista si asa numitul amendament Sova, initiat de Dan Şova senatorul P.S.D. care apoi a votat impotriva propriei initiative. Acesta permite Curtii Constitutionale sa se pronunte cu privire la orice hotarare luata de Legislativ, inclusiv in cazul unei noi tentative de suspendare a Presedintelui!

      Propunerea de modificare a Constitutiei nu face decat sa clarifice acest aspect, nu aduce o modificare dupa cum am explicat mai sus.
      Si astazi, chiar daca in 2007 un abuz a fost efectuat pana la sfarsit, avizul constitutionalitatii unei hotarari a Legislativului ESTE OBLIGATORIU!

      • În momentul de față există un arbitru clar între Parlament și Președinte, cetățenii. Modificarea propusă de Traian Băsescu nu face decât să introducă încă un actor aici, de fapt, să întărească un alt actor, Curtea Constituțională. Astfel, în mod clar, Parlamentul pierde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro