Am încercat să ating principalele chestiuni la care trebuie să fim atenți atunci când analizăm amendamentele constituționale.
Scriam săptămâna trecută despre amendamentele constituționale (Textul – aici) care transformă parlamentul într-o superputere, rupând astfel echilibrul între puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. Conform noii Constituții, parlamentul este „organul reprezentativ al poporului român, forul suprem de dezbatere și de decizie al națiunii și unica autoritate legiuitoare a țării“ – spre deosebire de formularea Constituției actuale, care spune că parlamentul „este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Pe scurt, dacă, în redactarea actuală, Constituția consacră prevalența parlamentului în ceea ce privește reprezentarea poporului și legiferarea, de mâine parlamentul capătă supremația absolută și în ceea ce priveşte dezbaterea și decizia privind orice chestiune disputată. Parlamentul devine ultima instanță de decizie chiar și în chestiuni care exced competențele sale fundamentale. Restul amendamentelor constituționale trebuie citite prin această prismă – de fiecare dată când este neclar cum va fi interpretat un anume text, trebuie să ne reamintim că parlamentul este cel care va da, adesea, interpretarea finală.
Referendumul
Text propus – Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi. Text actual – Preşedintele României, după consultarea parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Dizolvarea parlamentului
În ceea ce privește dizolvarea parlamentului, în cazul în care acesta nu acordă votul de încredere necesar formării guvernului în 30 de zile, textul noii Constituții este cel puțin ambiguu:
„Art. 89 – (1) După consultarea președinților celor două Camere și a președinților partidelor, formațiunilor sau alianţelor politice parlamentare, președintele României dizolvă parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru învestitura guvernului, în termen de 30 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea cel puțin a unei solicitări de învestitură.
Art. 89 – (1 indice 1) Președintele dizolvă parlamentul dacă o hotărâre în acest sens este adoptată cu votul a două treimi dintre membrii fiecărei Camere“.
Există două interpretări: una potrivit căreia președintele poate dizolva parlamentul în două cazuri – în cazul refuzului de a acorda votul de încredere pentru guvern sau dacă două treimi dintre membrii fiecărei Camere votează o hotărâre de dizolvare a parlamentului; și o a doua interpretare conform căreia președintele poate dizolva parlamentul dacă acesta refuză să acorde votul de încredere pentru guvern doar dacă două treimi din membrii fiecărei Camere sunt de acord cu dizolvarea parlamentului. Cu alte cuvinte, se va susține că este interpretabil dacă cele două alineate ale articolului 89 trebuie citite ca fiind condiții alternative sau condiții cumulative. În opinia mea, ar fi absurdă interpretarea conform căreia parlamentul poate fi dizolvat de către președinte doar dacă parlamentul este de acord să fie dizolvat și votează pentru asta cu o majoritate calificată de două treimi. Îngrijorarea provine din faptul că decizia finală aparține de mâine „forului suprem de decizie“ care este parlamentul, care ar putea avea o viziune complet diferită asupra procedurii prin care poate fi dizolvat.
În privința referendumului, parlamentul capătă puteri uriașe. Dacă azi punctul de vedere al parlamentului cu privire la referendumul declanșat de președinte este pur consultativ, de mâine, fără acordul expres al parlamentului, niciun referendum nu va mai putea fi organizat. În plus, se interzice prin Constituție organizarea de referendumuri care să privească aspecte legate de o eventuală revizuire constituțională. Prin această interdicție se dorește evitarea în viitor a unor situații constrângătoare pentru parlamentari rezultate din votul popular – de tipul celor generate de referendumul din 2009. Cred că, în aceste condiții, putem afirma fără teama de a greși că în România se vor organiza doar referendumuri pe teme care convin parlamentarilor, evitându-se astfel întreaga discuție cu privire la obligativitatea de a respecta și de a implementa rezultatele unui referendum consultativ, atunci când acestea îi dezavantajează pe aleșii poporului. Această limitare este extrem de periculoasă pentru că, practic, se ajunge la o limitare indirectă a suveranității exercitate de popor, la îngrădirea exprimării ei libere prin condiționarea organizării referendumului de acordul parlamentului și de tema supusă referendumului. Aceste restricții golesc de conținut prevederile articolului 2 din Constituție, care stă la baza sistemului de drepturi și libertăți cetățenești, și transformă parlamentul într-un grup care poate exercita suveranitatea în nume propriu:
„Art. 2 – (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu“.
Controlul CCR
Decizie CCR 727/2012 – Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, şi, integrat acestuia, controlul de constituţionalitate al hotărârilor parlamentului care pun în discuţie valori şi principii constituţionale nu este numai o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei. El reprezintă un mijloc pentru a înzestra Curtea Constituţională cu o capacitate coerentă de expresie, de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic.
Competenţele CCR
Printr-o modificare aparent benignă se elimină prevederea constituțională conform căreia, în plus față de competențele stabilite prin Constituție, CCR poate primi atribuții suplimentare prin legea sa organică. De fapt ceea ce se urmărește prin această modificare este eliminarea controlului de constituționalitate al CCR asupra hotărârilor parlamentului. În vara trecută, excluderea hotărârilor parlamentului de la controlul CCR a fost una dintre mutările esențiale în cadrul tentativei de lovitură de stat. Hotărârile parlamentului rămân acte extrem de importante în noua Constituție. Parlamentul se pronunţă, de exemplu, prin hotărâre cu privire la organizarea referendumului și, așa cum am arătat anterior, în respectiva hotărâre va aprecia și cu privire la posibilitatea de a organiza un referendum pe un anumit subiect, mai exact va decide dacă acea chestiune pune sau nu în discuție chestiuni care țin de revizuirea Constituției. Ar fi extrem de periculos ca o astfel de hotărâre să nu mai poată fi atacată la CCR și să consacrăm constituțional dreptul absolut de decizie al parlamentului cu privire la referendum. În Decizia 727/2012, CCR spune că un control de constituționalitate eficient presupune că toate actele care pot pune în discuție valori sau principii constituționale ajung în fața CCR. Această competență reprezintă „expresia diversificării şi consolidării competenţei Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, şi un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi democratic, fără a putea fi considerată o acţiune conjuncturală sau justificată pe criterii ce ţin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridică, politică şi socială dovedeşte actualitatea şi utilitatea acesteia, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a fost chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor hotărâri ale parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.
Sub acest aspect, chiar dacă atribuţia privind controlul constituţionalităţii hotărârilor parlamentului a fost acordată Curţii Constituţionale prin legea sa organică, aceasta a dobândit valenţă constituţională în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie“.
ÎCCJ şi parlamentarii
Competența exclusivă a ÎCCJ de a-i judeca pe parlamentari și cea a PÎCCJ de a-i ancheta este eliminată din Constituție. Singura explicație care poate fi oferită pentru această schimbare ține de dorința aprinsă a parlamentarilor de a evita ÎCCJ, care a început să pronunțe pedepse exemplare în cazurile care ajung în fața sa. Logica prevederii în vigoare azi – care există în Constituție din 1991 – este aceea de a introduce checks and balances, permițând ca vârfurile puterii legislative să poată fi anchetate și judecate doar de vârfurile autorității judecătorești. Se asigură, astfel, faptul că dosarele cele mai sensibile din punctul de vedere al persoanelor anchetate sunt instrumentate și judecate de magistrați cu experiență, aflați la apogeul carierei, tocmai pentru a se evita riscul eventualelor erori sau excese ale puterii judiciare.
În aceste articole am încercat să ating principalele chestiuni la care trebuie să fim atenți atunci când analizăm amendamentele constituționale. Spațiul fiind limitat aici, vă invit să accesaţi www.expertforum.ro, pentru o analiză mai amplă a implicațiilor principalelor modificări constituționale, precum și a procedurii de revizuire aflată în curs în aceste zile.
E ironic că revizuirea care ar fi trebuit să ”clarifice” lucruri din actuala Constituție reușește fix contrariul, să aducă un set de prevederi contradictorii și confuze. Dizolvarea parlamentului e un bun exemplu. Singurul argument – dacă poate fi numit așa – pentru a considera că cele două aliniate formează o clauză unică e faptul că, de unul singur, aliniatul (1) …concurează cu ce ar fi a treia clauză de dizolvare – dacă e imposibilă investirea unui guvern după alegeri. Noul articol 103 prevede 3 solicitări de învestire ratate înainte de dizolvare, art. 89 (1) doar 1… Altfel, interpretarea celor două aliniate ca fiind cumulate nu se bazează pe absolut nimic, și e absurdă: de ce ar fi listate condițiile pentru același act în două aliniate diferite, fără măcar o legătură explicită?
Autoritas, non veritas facit legem….
Mi se pare evident ca ceea ce consideram interpretare absurda a celor doua articole este ceea ce se doreste, adica parlamentul poate fi suspendat numai cu propriul lui acord. Daca sunt neclaritati in interpretare, vom consulta spre lamurire… parlamentul.
Laura Stefan,
Tot respectul pentru acuitatea cu care ati facut aceasta analiza.
Imi permit sa va pun cateva intrebari:
1. Este Constitutia un cod de legi (fie si supreme) sau este mai degraba un cod de principii, valori fundamentale si reguli de functionare a institutiilor statului ?
2. In eventualitatea in care Constitutia nu este un cod de legi cat este de justificat ca adunarea legislativa (Parlamentul) sa se constituie in Adunare Constituanta ?,,,,,Nu este cumva, acest act, un abuz de putere si un conflict de interese ?
3. Oare nu ar fi corect (democratic) ca Adunarea Constituanta sa fie formata o parte din oameni , neangajati politic, cunoscuti pentru promovarea si respectarea valorilor, mandatati special in acest scop, prin votul cetatenilor., o parte din specialisti in drept constitutional si o alta parte din delegatii ale tuturor partidelor politice (cu rol consultativ)?
Multumesc