vineri, iunie 13, 2025

Revoluția franceză din urne. De ce Marine Le Pen e acum favorită

Victoria în primul tur a președintelui Macron (27,8%), cu peste 4.5% mai mult decât contra-candidata sa Marine Le Pen (23,15%), aparent anunță o repetare a scenariului de acum 5 ani. În 2017 raportul în primul tur a fost 24%-21%, pentru ca în al doilea tur rezultatul să fie fără drept de apel în favoarea actualului șef de stat francez: 66%-33%.

Dar cu cât pare mai evident că istoria se repetă, cu atât aceasta nu o va lua pe exact același făgaș. Deja sondajele ne arată că lupta este foarte strânsă, mai multe proiectând o finală în care Macron ocupă deocamdată primul loc, dar este în marja de eroare (51%-49% pentru IFOP, probabil cel mai credibil institut de sondare) fiind deci dependent de un absenteism care deocamdată se anunță mai important decât în primul tur, ceea ce-i poate fi fatal.

Nu vom rezuma aici campania electorală, totuși trebuie să amintim că ultimul val de Covid, apoi războiul din Ucraina au marginalizat mediatic campania electorală. Și asta în ciuda unei oferte politice importante: 12 candidați. În plus, actualul președinte a ales ultimele zile legale pentru a-și anunța oficial candidatura, a refuzat orice dezbatere și a avut un singur miting important, mizând aproape exclusiv pe statura sa instituțională. Calculul pare că i-a reușit pentru primul tur, dar marea lui problemă este absența unei rezerve de voturi potențiale, aceasta fiind și principala surpriză de duminică.

În 2017, principala rezervă de voturi venea de la candidatul de pe locul 3, François Fillon (Republicanii, LR) care avusese 20%, iar majoritatea voturilor s-au dus în turul al doilea pentru candidatul Macron. Între timp președintele Macron și-a ales cei doi premieri succesivi dintre membrii LR, iar majoritatea principalilor miniștri provin din același partid de centru-dreapta. De facto LR e un partid perceput ca fiind, prin oamenii săi, la guvernare, dar e și principalul partid din opoziția parlamentară. Asta explică mai mult decât orice falimentul, la propriu și la figurat, al candidatei LR Valérie Pécresse (4,78%).

Macron a absorbit electoratul LR din primul tur, dar nu mai poate spera mare lucru de la o fracțiune din alegătorii lui Pécresse care vor veni cu el. Deci actualul președinte-candidat trebuie să privească spre alte voturi potențiale, iar pe 10 aprilie cel care a avut un rezultat spectaculos e Jean-Luc Mélenchon, ajuns pe locul 3 cu 21,95%. Tribunul stângii radicale, fost ministru socialist, aliat în trecut cu comuniștii, a reușit în numele votului util să unească majoritatea stângii și a extremei stângi. Duminică seara și-a îndemnat susținătorii să “nu dea nici măcar un vot” către Marine Le Pen. Totuși e îndoielnic că va fi ascultat, cele două extreme se ating la nivel sociologic împărțind majoritatea electoratului popular, la nivel ideologic prin euroscepticism si anti-mondialism, precum și în ceea ce privește programul economic. Mélenchon e un cunoscut prieten al dictatorilor, are cuvinte de laudă pentru regimul din Cuba, era un prieten al lui Chavez și, ca și Le Pen, era un filo-putinist declarat, schimbând macazul după declanșarea invaziei din Ucraina.

Venind dinspre cele două extreme ale spectrului politic, Mélenchon și Le Pen răspund unei radicalizări populiste și anti-sistem a electoratului francez, fapt ce nu are nimic original în lumea de azi, dar care, prin proporțiile sale, poate determina un seism politic pe 24 aprilie. În acest sens este semnificativă influența pe care a avut-o războiul din Ucraina. Cultura politică și mediatica din Franța este istoric foarte complezentă cu Moscova. În plus există destule dovezi că Rusia a cultivat candidații anti-sistem: Le Pen în primul rând, dar și Mélenchon și Zemmour. Deși opinia publică și-a arătat solidaritatea cu Ucraina, deși războiul este subiectul central al mass-mediei franceze din ultima lună, iar președintele Macron a beneficiat inițial de o creștere spectaculoasă după declanșarea războiului (de la 24% la puțin peste 30%), totuși suma voturilor pentru candidații percepuți ca pro-Putin a rămas constantă, ba chiar a crescut semnificativ spre sfârșitul campaniei. Asta ne arată determinarea unui vot anti-sistem care a depășit net majoritatea absolută (un total puțin peste 60% pentru 8 candidați anti-sistem).

Adevărul este că alternanța e dorită de o majoritate a electoratului. Macron pare că-și leagă speranțele de vechiul discurs despre imperativul de a “stopa extrema dreaptă”, un discurs care istoric este din ce în ce mai puțin eficient. Iar în aceste zile e cu atât mai puțin credibil cu cât Macron pare că și-a dorit această finală cu Le Pen. Lupta cu populiștii e politic comodă, minus atunci când aceștia devin majoritari.

Acum cinci ani Macron însuși a dus o campanie populistă anti-sistem, s-a vorbit despre un extremism de centru căci era îndreptată împotriva politicienilor, dar pro-europeană. Totuși asta lasă urme, a lăsat mulți dezamăgiți, printre care majoritatea alegătorilor săi care proveneau de la stânga și care acum, așa cum ne arată noua geografie electorală, s-au dus la Mélenchon și nu se vor întoarce decât în mică parte pe 24 aprilie. Frustrarea stângii ex-Macron este cu atât mai mare cu cât promisiunea de acum 5 ani a fost tocmai de a limita progresul extremei-drepte, ceea ce nu numai că nu s-a întâmplat, dar presa de stânga consideră că unii miniștrii ai lui Macron au preluat o parte din retorica zonei împotriva căreia președintele se declară acum unica soluție.

În această atmosferă trebuie amintită performanța fostului jurnalist Eric Zemmour, calificat de mulți analiști ca fiind de extremă dreaptă, al cărui radicalism a fost decisiv în dez-extremizarea imaginii Marinei Le Pen. Zemmour a fost nu numai vedeta pre-campaniei, ajungând in sondaje pentru scurt timp pe locul doi, dar și cel care a impus temele acesteia: insecuritatea, imigrația, islamul. În acest context Le Pen a pierdut inițial puncte lăsându-i aceste teme lui Zemmour și concentrându-se asupra  dimensiunii sociale, a puterii de cumpărare, a unui discurs economic etatist. Când populația a început să resimtă efectiv efectele inflației aceste ultime teme au devenit decisive. Trebuie aici spus că așa cum dispariția dreptei la nivel național e cauzată de faptul că Macron i-a luat locul, simetric, dispariția socialiștilor nu e rezultatul fenomenului Mélenchon, care e mai degrabă o cauză, ci a instalării partidului Marinei Le Pen pe sociologia și geografia electorală sedusă de populismul economic care caracterizase mult timp electoratul stângii socialiste și comuniste.

În concluzie putem spune că retorica “barajului în fața extremei-drepte” nu va putea funcționa la fel de bine ca acum 5 ani. Seduce un electorat al stângii, mai ales a celei moderate (de la socialista Hidalgo cu doar 1,75% și în jur de 5%-7% votul util pentru Mélenchon) care e insuficient pentru a decide rezultatul final. În general stânga s-a radicalizat anti-sistem și va fi foarte tentată să se abțină. Votul pe cartiere va arăta dacă o teamă colectivă a celor proveniți din imigrație nu-l va ajuta poate pe Macron, dar nici asta nu este suficient.

O altă temere poate fi mai eficientă: cea de programul economic al Marinei Le Pen. De altfel fenomenul Zemmour a rezistat unei prăbușiri (a luat 7%, ceea ce i-a asigurat locul patru și un viitor în politică) tocmai din cauza virării spre stânga a programului economic al Marinei Le Pen care prevede, spre exemplu, scăderea vârstei de pensionare, pe când Macron anunță creșterea acesteia. Deși sondajele deocamdată arată că electoratul lui Zemmmour se duce masiv către Le Pen, nu este clară măsura în care dezbaterile pe programe, care vor începe abia acum, nu vor demobiliza votul anti-sistem de pe dreapta. Votul Le Pen a fost până acum un vot de protest, perspectiva unei victorii efective a acesteia îi poate face pe unii să se răzgândească. Electoratul conservator îl poate salva pe progresistul Macron pentru că nu gustă aventurile economice. În plus bilanțul economic al lui Macron este decent, chiar bun din punctul de vedere al scăderii șomajului, singura mare promisiune împlinită. E adevărat însă că acest bilanț pozitiv s-a făcut cu prețul unor datorii record care nu lasă prea mare marjă de manevră următorului guvern, oricare ar fi acesta.

Marine Le Pen era acum cinci ani partizana ieșirii Franței din zona euro, ceea ce contat mult în înfrângerea pe care a suferit-o. Acum și-a schimbat programul, e mai puțin anti-europeană, dar victoria sa ar reprezenta o catastrofă pentru instituțiile europene și pentru întregul sistem politic european. Să nu uităm însă că Franța este cea care a provocat un seism similar atunci când prin referendumul din 2005 a respins Tratatul constituțional european.

Franța, încă din anii 1960, își alege câte un “monarh republican”, apoi utilizează alegerile sau referendumurile pentru câte un regicid simbolic: De Gaulle, Giscard, Mitterrand, Chirac, Sarkozy și Hollande sunt o succesiune de aleși ai națiunii franceze pe care aceasta i-a respins cu ură la un moment dat. E o tradiție a raportului societate-președinte ce poate deveni relevantă în actualul context.

Actualul președinte-candidat Macron știe că acum va trebui să se alieze cu o parte dintre cei care au participat la atmosfera de ura la adresa sa pentru a ieși la liman pe 24 aprilie, dar și pentru a mai putea regăsi o majoritate parlamentară în următorii cinci ani. Să vedem dacă la nivel de lideri politici și de opinie, dar și la nivelul electoratului, va găsi noi aliați. Dacă nu reușește atunci Franța va trece nu numai printr-o alternanță politică, ci și printr-o schimbare de regim.

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. Scorul lui Melanchon cred ca arata cel mai clar evolutia / avansul / cresterea populatiei musulmane in Franta: un plus de 3-4% in 5 ani.
    Macron poate sa ne arate fundul la televizor 2 saptamani si tot va castiga alegerile, are asigurate cel putin 20% de la votantii lui Melanchon, care se stiu vizati. Plus vreo 3-4% de la „ecologisti” si 2-3% de la ciudatii anti-capitalisti, desi unii se vor duce si spre LePen.
    Ce mai poate creste procentul lui Macron:
    1. Doamna Le Pen va avea marele dezavantaj ca lumea va fi de data asta atenta in etapa asta si la ce vorbeste, nu numai la ce reprezinta. In plus, „presa” o va face zob la orice greseala.
    2. Orice stire despre razboiul din Ukraina.
    3. Suntem in Ramadan, nu se fac atentate in ramadan.
    Ce poate scadea procentul lui Macron:
    1. Un atentat terorist de amploare.

  2. Cine voteaza acum pt un apropiat al lui Putin ( Orban , Le Pen, Trump…) primeste certificat triplu de cretin, odios si complice la genocid. NImic altceva nu conteaza , nici-o agenda , de stanga, de dreapta, nimic. Votul este un act de incredere. Nici un om care merita incredere nu l-ar fi putut si nu il poate admira pe Putin – lista lui de crime este lunga si veche de multi ani. Nici un apropiat al lui Putin nu poate fi acum conducator de stat European.

  3. Franta este – cum bine a spus-o chiar De Gaulle – o tara inguvernabila; au reusit sa ajunga pe locul 4 mondial si locul 1 in Europa in ceea ce priveste datoria publica. In mandatul lui Macron deficitul comercial s-a adancit, gaura din bugetul public datorata securitatii sociale s-a marit si mai mult iar somajul n-a fost indiguit; 450 de mii de imigranti extraeuropeni pe an vin si ei sa ingreuneze factura, iar pauperizarea maselor s-a adancit si mai mult. Pe scurt, bilantul ultimilor 5 ani al regelui de la Elysée nu este deloc grozav, iar partidele istorice de alta data s’au probusit complet. In acest context, n-ar fi exclus ca francezii sa dea cu basca de pamant la turul al 2 lea si sa pregateasca o mare surpriza. Si prin ricoseu o enorma satisfactie locatarului de la Kremlin !

  4. Cel mai tare ma bucura ca verzii francezi de abia au luat vreo 4%. Bravo cocosilor.
    Cind am auzit ca putin vrea sa intre in Kiev, ma gindeam ca a luat exemplu de la nemti, care au intrat in Paris, in pofida rezistentei La resistence, care le intepa cauciurile bicicletelor. Din fericire pt lumea larga, putin s-a cacat pe el.
    Da fonfanitii au invata ceva, se pare. Ca neutru nu tin nici cu Micron, nici cu Le Pen. Sunt bucuros ca nu trebuie sa aleg. Daca ar iesi Le Pen mi-ar pare rau sa distruga proiectul FCAS. Parca totusi Micron… am impresia ca a invatat cite ceva..

    • „Cacat” e un substantiv al limbii germane banuiesc. Altfel nu-mi imaginez cum e inca postat aici. Limbajul românilor „descātusati” si „cu adevarat liberi” denotā doar proastā crestere. Indiferent in care parte a lumii trāiesc. O bucatā de România trāieste in Germania.

      • Ha, ha, ha.. Am tradus „Scheisse” din germana, sau shit… pe aici cuvintul a devenit f popular.
        Un fenomen interesant e ca locuind de f multi ani intr-o tara straina cam pierzi sensul cuvintelor. Se vede mai ales la copiii care folosesc cuvinte pu, pi++da etc. se pierde din taria lor.

        • Hello neamțu țiganu,
          Constat că sunteți activ. Vroiam să vă întreb de mult: vă cheamă cumva Sylvester Popescu, colonel de aviație și dizident. Sau dacă îl cunoașteți. Nu vă întreb care a fost și este legenda-rea dumneavoastră în Germania. Succes în activitate.
          Cum ați aflat că Putin a procedat la actul fiziologic invocat de dumneavoastră? L-ați mirosit cumva la posterior?

  5. Marine Le Pen NU e favorita. În primul rand nici un sondaj de până acum nu a dat-o câștigătoare. Primul sondaj apărut după turul 1 o dă la 5 puncte în spatele lui Macron. Deci chestia asta cu MLP favorită ține de astrologia est-europeană.

    Stanga franceză are o tradiție antifascistă care deși nu mai afectează neapărat generațiile tinere rămâne foarte prezentă în mentalul colectiv al generațiilor de peste 40 de ani. Cei care l-au votat Chirac în 2002 vor merge să voteze Macron. Descompunerea stângii la prezidențiale nu înseamnă că nu continuă să existe un socialism municipal sau un comunism municipal și că nu exista rețele care se vor pune în mișcare. MLP nu va trece.

  6. Mie mi se pare ca acesta e de fapt scenariul pe care il doriti Dvs. ( banuiesc, vreo antipatie fata de Macron ): ´Eric Zemmour, calificat de mulți analiști ca fiind de extremă dreaptă´, inteleg ca aveti unele rezerve; ´Macron pare că-și leagă speranțele de vechiul discurs despre imperativul de a “stopa extrema dreaptă”, un discurs care istoric este din ce în ce mai puțin eficient´, chiar asa, ar trebui sa va credem pe cuvant ? , nu aveti timp pt. explicatii ?, caci istoria Frantei din ultimul secol demonstreaza chiar acest fapt, ca francezii s-au unit intotdeauna in fata pericolului extremei drepte. Populistii lui Mélenchon nu ar vota-o in niciun chip pe M. Le Pen , cu exceptia unei minoritati , ´in necaz´ , e ca si cum s-ar spune ca simpatizantii lui B. Sandersl-ar vota pe Trump ! , aceasta bagare la gramada a ´populistilor anti-sistem´, indiferent de ideologie, e un sofism, o manipulare, e ca si cum s-ar spune ca fascistii si comunistii s-ar fi putut ´infrati´, cand de fapt erau dusmani de moarte. Sondajele ii dadeau chiar mai putin avantaj lui Macron in primul tur iar in al doilea cam cinci, sase procente ( un exit-poll belgian din timpul zilei ii dadea la egalitate ) . Probabil ca dupa alegeri veti veni cu un articol nou-nout in care sa ne explicati stiintific cum au decurs lucrurile. Dar iata ce scriati in 2017 :
    Prezidențiale 2017: Franța în zona crepusculară ( 08/03/2017 )
    În acest context dominat de scan­da­luri, devine din ce în ce mai clar că Marine Le Pen va avea acces în turul doi la un electorat care în mod normal nu ar vota-o. Deși bine plasat în son­daje, Macron va fi strategic unul dintre cei mai comozi adversari ai celei care e văzută ca reprezentând extrema dreap­tă, dar care pe fond concentrează o paletă mai largă de sensibilități politice antisistem. Această paletă va fi cu atât mai mobilizată, cu cât Macron e can­didatul cel mai favorizat de media, un candidat care nu e al partidelor, dar este puțin credibil în retorica sa anti­sistem. Extrema stângă și stânga PS îl detestă, pentru că e văzut ca un liberal și un profitor al victoriei socialiștilor din 2012. Social-liberalii din PS îl vor vo­ta din primul tur, pentru a-l ajuta să se califice în fața oricărui candidat de dreapta. Dar asta va limita rezerva sa de voturi pentru al doilea tur. Le Pen mizează oricum și pe dreapta eu­ro­sceptică, pe dezamăgiții de Fillon, dar și pe susținătorii cu orice preț ai ace­luiași Fillon și care s-au radicalizat an­tisistem. Împotriva lui Macron, can­di­data FN poate deci coaliza toți dez­a­măgiții mondializării și ai UE, ceea ce ar însemna jumătate din electorat. ( … ) Teoretic, un candidat de dreapta ar putea-o bloca pe candidata FN cu mai mult succes, dar acum acesta nu mai e Fillon.
    Chiar asa, ar trebui sa va (mai) credem pe cuvant ?! …

    • În Ardeal circulă o legendă urbană că educația pisicilor se face băgându-le cu nasul în propria mizerie. Nu știu dacă metoda merge și cu militanții de extremă dreapta cu pretenții de politologi.

    • p.s.
      Ambivalenta unor conservatori romani fata de proiectul european poate fi explicat, cred eu, prin faptul ca sunt discipoli, directi sau indirecti, ai lui Pierre Manent, care a inventat un nou tip, personal, de ´liberalism´ francez , marca inregistrata, ca toate produsele franceze ( si care nu e totusi acela moderat al lui Aron, care, oricum, isi avea alte justificari la vremea lui ). Manent a scris prefata unei noi editii a Consideratiilor ( cred ) lui De Maistre, e in relatii ambigue cu gandirea politica a lui C. Schmitt ( unul dintre discipolii lui romani a scris, sub indrumarea lui, o teza laudata despre C. Schmitt ; si de aceea Manent ´rezoneaza´ cu coronascepticismul apocaliptic al unui alt schmittian renumit , G. Agamben, ambii citati papagaliceste si dati ca exemple de ´luciditate´ de conservatorii romani , Agamben fiind numit ´mare teolog´ ! ), vehement ´eurosceptic´, pur si simplu imbraca in costum de haine liberale o filosofie sau mai degraba teologie politica ´reactionara´ – si de aici aceasta linie politica duplicitara si ipocrita, sotto-voce: da, vrem Europa, dar Europa crestina, traditionala, a natiunilor, ´a noastra´ etc., si la fel si cu alte concepte politice liberale, sectionate si subminate din interior, intoarse pe dos. Nu ca ar fi vorba de vreo simpatie pt. Le Pen sau pt. alti populisti, pe care aristocratii ii dispretuiesc, e pur si simplu ura ideologica fata de ´globalistul´ Macron , deci nu socialistii si tratskystii se aliaza cu extrema dreapta, ci tocmai Dreapta ´conservatoare´ traditionalista si suveranista – asa cum a mai facut-o in istorie, s-a vazut cat de repede se poate schimba discursul cand conditiile sunt sau par mai favorabile, cu Trump, daca ar fi castigat si al doilea mandat probabil ca ´dezlegarea la vorba´ ar fi fost deplina.

      • @L.A. Nu cred că se poate vorbi în România de o influență a lui Pierre Manent, despre Aron nici nu poate fi vorba – lectura lui Aron pe care o au conservatorii români este parțială, se rezumă de multe ori la „Opium…”, sau este oricum deformată. Nu. Noi știm precis cum s-a constituit „grupul de la Păltiniș” și cine le-a fost mentor: legionarul Noica (pentru că în ciuda a ceea ce stă scris pe wikipedia Noica a fost, după 1939 legionar trup și suflet). Daca săpați în publicistica lui Pleșu veți găsi și niște memorii suave cum îl vizita el, tânăr student, pe Nichifor Crainic.

        Vă recomand analizele scrise de Michael Shafir, George Voicu, sau Denise Rosenthal. Oricum, nu mă întind pe tema asta, dar ceea ce îmi este foarte clar este că ceea ce în Romania drece drept dreaptă „conservatoare” respectabilă ar fi nefrecventabilă în cele mai multe țări vest-europene.

        • Multumesc.
          Sunt de acord ca nu e un curent de gandire ´Manent´ autentic, acesta ar putea fi o simpla nota neglijabila, un articol frantuzesc de lux ( ´sosetele de la Paris´ ), de altfel Manent e un liberal-(neo)conservator original si destul de izolat, fondator de ideologie, probabil, fara descendenti, voiam sa spun ca oricum aceasta nu e decat in mica masura fidela lui Aron ( daca bine retin, Manent are unele ciudate accente ´anisioniste´ , un tip foarte bizar de neo-conservatorism )´. Conservatorismul romanesc e sincretic, o spoiala de conservatorism francez si un strat inca mai superficial de conservatorism anglo-american si neo-conservatorism ( o americanizare subita, dar zici c-ar fi de sute de ani … ) , substratul e intelectualitatea ´interbelicilor´ ( totusi, nu toti interbelicii erau de dreapta ! ) , cu toate influentele adiacente, rebelii europeni ai anilor 30 , rusi, francezi, germani , englezi … Filosofia politica a lui Aron si apoi Manent sau altii ( Scruton ) au adaugat un luciu de respectabilitate. Nu as exagera totusi cu tendintele spre extrema dreapta, cred ca unii ( nu toti ) conservatori s-au adaptat din mers, oportunist, stiute fiind ambitiile lor politice : cand de dreapta criptolegionara, apoi liberali ´sorosisti´ , apoi neo-conservatori , dupa aia paleo-conservatori si cine mai stie ce, dupa vremi . Dar trebuie spus lucrurilor pe nume : de ex., dnul Neamtu, care pare sa fi reusit o revolutie completa, de 360 de grade, caci evolueaza in marginea nebuloasei aur, vad ca acum ´colaboreaza´ cu spor cu un notoriu antivaccinist islamo-ortodoxist antisemit. Pt. cine are memorie, sunt cunoscute si colaborarile de dupa revolutie cu cercurile ortodoxist-nationaliste ce au infiintat platforma Rost, etc., etc. Asta e natura ´conservatorismului´ haotic si rapsodic romanesc.
          Cat despre Noica, personal nu prea am indoieli ca a ramas toata viata credincios ubirii de tinerete, asemenea lui Tutea, e in caracterul acestor oameni care nu s-au pocait cu adevarat sa se inraiasca odata cu timpul, sa-si sublimeze si ´spiritualizeze´ crezul politic , prin chiar suferintele indurate ( care nu sunt, nu pot fi un garamnt al ´adevarului´ , au suferit oameni de toate credintele si ideologiile ) si sa incerce sa construiasca o scoala ´metapolitica´ clandestina, un nou front , etc. Filosofia tarzie a lui Noica pastreaza aceleasi trasaturi de misticism ´cosmist´-nationalist delirant, ´holomerul´ lui , dupa Gestalt german si Daseinul primului Heidegger, e o teoretizare a supraomului intruchipat in ´Capitan´ si al ´elitei´, etc. – de unde si vorba cunoscuta ca intelectualii ´vad idei´ – , sunt pasaje care arata destul de limpede ca elitismul culturalist al lui Noica isi pastra totusi si un substrat ´fiziologic´ sau pur si simplu rasist, dar cine sa scrie la noi o cercetare analitica a acestui fenomen ? Cand vezi ca scoala de la Paltinis a reusit sa produca noi generatii de intelectuali de dreapta, tot mai maniaci si care acum ii inchina ode lui Trump sau mai rau ? Eu cred ca acesta e un alt simptom de faliment spiritual si moral.

          • Eu cred că e un simptom de normalitate. Mai discutați și cu oameni care muncesc, să vedeți care e realitatea lor. Că de trăit din bani publici e simplu, da’ banii ăștia publici sunt luați de la cineva, nu îi aduce premierul de-acasă.

        • @L.A. Cred că aveți dreptate în privința oportunismului și adaptabilității intelectualilor „conservatori” români, și în general vă împărtășesc opiniile. Denise Rosenthal scria în 2000 (Les angoisses fin-de-siècle des intellectuels roumains : démocratie, conservatisme et antisémitisme) așa: „Lorsqu’ils en eurent le plus besoin, (au moment de leur arrivée au pouvoir en 1996), la culture ne put fournir aux intellectuels culturels des arguments modernes, séculiers, démocratiques et libéraux pour gouverner. Au contraire, la culture roumaine, en tant que source de légitimité de leur politique, a renforcé ses dimensions conservatrice, religieuse, élitiste, pseudo-démocratique, monarchiste, voire antirépublicaine. […] En l’absence de tradition républicaine, démocratique et libérale roumaine, la préférence politique des intellectuels culturels penche largement vers une monarchie constitutionnelle dont ils aimeraient certainement demeurer le corps consultatif.”

          De atunci au trecut 22 de ani și, cum spuneați, vedem produsul școlii de la Păltiniș. Dar după mine eșecul moral nu apare doar la urmași. Traducerea, publicarea și popularizarea în Romania a lui Dughin și Carvalho nu e opera urmașilor. Nu poate exista scuză morală sau intelectuală pentru elogierea lui Olavo de Carvalho. Cine o face este rinocer. Punct.

          O ultimă nuanță aș mai aduce. Ceea ce până la urma mă amuză pe mine în toată povestea asta este eșecul patent al acestei găști de se face cunoscută la nivel european. Ceea ce un Slavoj Žižek a reușit pe stânga, „mandarinii” de pe Dâmbovița eu eșuat pe dreapta. Faima și aura lor tutelară se întinde de la Isaccea la Gogoșu. Și cred că în anumite momente de luciditate o știu și ei și probabil că e pedeapsa pe care o merită: condamnați să fie aristocrați într-o pârloagă.

          • As avea cateva remarci despre subiectul Carvalho, caci e fascinant. Dupa cate am remarcat, se formase o adevarata ´alianta´ transatlantica, filiera braziliana, chiar urmaream intr-o vreme blogul lui Carvalho, unde acesta posta literalmente mii de texte ( si gaseai acolo schimburi de amabilitati ´conservatoare´ romano-braziliene de tot hazul, desigur, Carvalho vietuia in Statele Unite, unde se intalnea cu amicul lui, S. Bannon ). Aceasta spune totul despre respectabilitatea intelectuala la care ai ajuns, daca ti-ai gasit omologul in Carvalho! Dar, in lipsa de altceva mai bun … Intr-adevar, mediul intelectualilor traditionalisti de la noi ar fi ceva marginal si excentric in alte parti, daca te uiti bine, A. de Benoist e un monument de eruditie prolifica, prin comparatie, de altfel unul dintre primii trei conservatori romani, repet, il numea pe acesta, intr-o admiratie aproape extatica, ´unul dintre cei mai mari ganditori ai sec. XX ´ !, cum sa te mai miri apoi ca acelasi intelectual zice ce zice despre imigrantii care ameninta identitatea culturala ( si rasiala, se subintelege ) europeana ?!
            Eu comentez din postura de ´cititor profesionist´, nu de ´creator´, daca intru la marile edituri intalnesc nume de scriitori romani – uneori aproape ignorati in tara, nu dau acum exemple ( as adauga totusi, in continuarea numelor importante mentionate de Dvs., pe Dna Irina Livezeanu – cu are un text memorabil despre acest subiect, notele lui Adrian Marino despre paltiniseni, cu consecintele stiute ), oricat m-as chinui nu gasesc niciunul dintre marii boieri ai spiritului, unii dintre ei, intr-adevar, prolifici autori de nisa, scrutoni sau fukuyame din Carpati, trebuie sa fie intr-adevar frustrare. Aceeasi defazare tragicomica, din nou, cand vezi un mare conservator furios ca citeaza din mari somitati politologice ca Dinesh D’souza ! Spune-mi ce citezi ca sa-ti spun cine esti.
            Carvalho, popularizat de un cunoscut blog de ´adevarati´ truthersi, alaturi de luminile conservatoare autohtone, era un personaj pitoresc, ocultist si un fel de Sufi ´traditionalist´ in tinerete, apoi catolic ´integrist´ si astrolog ( ! ), guru planetar, in ( pe nedrept) celebra ´confuntare´ cu Dughin, de fapt inceputul unei amicitii spirituale, caci, natural, oamenii au realizat ca ceea ce ii unea era mai profund ( ceea ce e valabil pt. ura/dragostea dintre trumpisti si putinisti ), in aceasta dezbatere colosala Dughin parea cel decent in comparatie cu exaltatul Carvalho. Publicarea acestui ´document de rationalism occidental ( ! )´, al iudeo-crestinului Carvalho, desigur – caci era de partea cea buna a baricadei geopolitice si restul nici nu mai conteaza -, e mai degraba efectul inadecvarii patetice a intelectualitatii conservatoare de la noi, captiva obsesiilor sublimate ( din nevoi de auto-legitimizare ) si nostalgiilor fata de un trecut si o cultura imaginate, nici macar atat de ´vechi´, mai degraba retro. In definitiv, problema e urm. : un intelectual public de mare anvergura nu e o persoana privata – ca sa poata sa faca si sa spuna ce-i vine si ce-i place, pe cont propriu, ci are o f. mare responsabilitate si, platonizand, e de cea mai mare importanta educatia viitoarelor generatii, acest ´traditionalism´ interbelic imbibat de misticisme nihiliste nici macar nu e conservatorism, – deci problema ne priveste pe toti, sunt mai ingrijoratoare derivele intelectualilor – iar ingenuitatea e o circumstanta agravanta -, decat obisnuitele ´derapaje´ ale politicienilor, rezervor inepuizabil pt. critica de moravuri in criza de idei.

          • @L.A. Irina Livezeanu este într-adevăr foarte importantă în înțelegerea derivelor „mandarinilor” post-decembriști. Tot interesantă și mai recentă este teza Cameliei Runceanu sub îndrumarea Gisèlei Sapiro, deși regretul meu personal este că în multe locuri documentația și argumentați impecabilă nu conduce la enunțarea unor concluzii evidente.

            Că să revin mai on-topic și pentru că l-ați numit pe A. de Benoist, trebuie spus că acesta a avut contacte cu diaspora românească de extremă dreaptă: Vintilă Horia și Mircea Eliade au fost în comitetul de patraonaj al Nouvelle École. Nu mă aventurez prea departe pentru că subiectul relațiilor dintre extrema dreaptă franceză și diaspora românească nu e foarte explorat. Ceea ce începe însă să devină clar este că influența extremei drepte în comunitatea românească din Paris a crescut de-a lungul deceniilor, s-a instituționalizat și, după parearea mea, rămâne o forță. Biserica ortodoxă românească din strada Jean-de-Beauvais a fost păstorita decenii întregi de sinistrul Visarion Puiu și de la fel de sinistrul Boldeanu. Puiu a fost tartorul misiunii ortodoxe în Transnistria (despre rolul acesteia în Holocaust au scris recent Popa, Biliuță și Solonari) iar Boldeanu, care a slujit la reînhumarea lui Codreanu, a fost legionar pe față până la moarte – participa regulat la „congresele” din Spania. Faptul că asociația cultuală care conform legii din 1905 este proprietara bisercii a încredințat cheile edificiului și a ales întru păstorire genul ăsta de personaje se explică desigur prin prisma anticomunismului dar, dincolo de un punct, rămâne de neiertat. Câți studenți, doctoranzi, exilați sau expați s-au rinocerizat de-a lungul anilor în acel mediu probabil nu vom ști niciodată. Dar, după părerea mea, nu trebuie să ne mire că ceea ce trece în România drept „intelectualitate” manifestă indulență sau chiar simpatie pentru Zemmour și clanul Le Pen.

            • Multumesc pentru referinte ! Articolele ( si cartile ) Dnului George Voicu ( trebuie sa recunosc, citisem ceva, putin, cand au aparut ) sunt o adevarata revelatie pt. mine. In paranteza, unele citate din tanarul M. Sora par luate direct din Spengler ! ´Nae Ionescu era viu, spontan, precum viata insasi´, Lebensphilosophie de Dambovita. De altfel secta charismatica din jurul ´Profesorului´ pare sa fi fost si ea o imitatie a George-Kreiz , stiut fiind ca intelectuali irationalisti ca L. Klages erau venerati de ´interbelicii´ nostri, se poate vorbi de un sincronism ´revolutionar-conservator´ ( ´Schimbarea la fata … ´ are accente national-bolsevice ). Ar fi foarte mult de cercetat despre aceste reseaux metapolitice, dar putem banui si de ce mare parte a manuscriselor lui Eliade au ramas la sertar, de la eliadologi ca autorul ´apasului metafizic´ nu putem avea asteptari prea mari ( lucrare laudata si, banuiesc eu, ´supervizata´ de Dnul A. Plesu – care nu pierde nicio ocazie sa sara in apararea nedreptatitilor interbelici, victime ale corectitudinii politice, cu aceeasi, ad nauseam, tactica ´comparativistica´ -, si in paralel cu alte hagiografii faimoase ). Jurnalele Monicai Lovinescu surprind ceva din atmosfera pariziana suprarealista a acelor cercuri ´metapolitice´ scrantite …

  7. O groaza de analize nejustificat alarmiste despre aceste alegeri. Macron rămâne de departe candidatul cel mai solid si va câștiga detașat in turul 2. A făcut câteva gafe sau chiar măgarii, atât in poziția de ministru al economiei, cat si in ultimii 5 ani ca președinte (vânzarea Alstom, afacerea Benalla si, mai ales, folosirea frecventa a companiilor de consultanta, asa zisele cabinets de conseil, pentru definirea politicilor guvernului, etc). Una din acestea, Mc Kinsley, cea care i-a construit partidul politic (zice el gratis!!!), este tot timpul abonata la contracte cu guvernul si nici măcar n-a plătit taxe in ultimii 10 ani.
    Obrăznicia lui Macron, care a refuzat sa participe la o dezbatere cu ceilalți candidați, amintește de cea de acum doi ani a lui KW Iohnais, deși o comparație dintre cei doi președinți nu este posibila, Iohanis este in alta categoria, cea a sub-mediocrilor. De asemenea Eric Zemmour sau chiar Mme Le Pen sunt mult deasupra extremiștilor noștri, fie ca ei se numesc Simion sau altcumva.

    Intre doua rele francezii vor alege pe cel mai mic, care este clar Macron. Si aritmetica primului tur susține asta.

    • Nu vad de ce vinzarea Alstom ar fi fost o greseala! Din contra, as zice. Am fost de mai multe ori la Alstom si am lucrat cu ei la niste programe europene. Desi aveau multi specialisti f buni si chiar simpatici, organizarea de stat imi amintea acut de vremea impuscatului.
      Cel mai bun era prinzul, se lungea si doua ore, era bine stropit cu vin bun.
      De ce ar trebui o firma sa fie, de facto, in posesia statului?

      • Compania Alstom era o companie strategica pentru Franța, fiind lider in echipamente pentru domeniul energiei nucleare (turbinele Arabelle).
        Daca vânzarea ar fi fost fără constrângeri totul ar fi fost halal. Mai studiați istoria întregii afaceri. Acum Macron vrea să cumpere înapoi anumite parți din companie, inclusiv turbinele amintite mai sus.

  8. Macron nu este doar candidatul răspopit de la stânga la centru al unui partid nou apărut. El este și candidatul preferat al marilor trusturi de presă (al patronilor marilor trusturi, deci, implicit și al angajaților lor).
    Nu se va întâmpla nicio surpriză pentru că:
    – Macron va face iar o mișcare ca între tururile alegerilor din 2017 (vizita în orașul-martir Oradour-sur-Glane). Cred că acum, are chiar mai multe alegeri: pe subiectul război în Ucraina, pe subiectul ajutorării Franței periferice, cea mai ușor de influențat cu sperietoarea extremismului.
    – Zenmour nu va mai avea acces pe platouri, ca să roadă din piedestalul macronian. Sau dacă o va face, va fi mai moderat, ca unul care a câștigat bani grei în presă. Dacă nu mai vrea să fie vedetă națională și nici burghez super-bine plătit, treaba lui.
    – deja, Melenchon, Pecresse și-au îndemnat electorii spre Macron;
    – Marine LePen nu arată că ar vrea cu adevărat să câștige, nu transmite niciun entuziasm. La fel și Pecresse – când începe să vorbească, începi să cauți febril un canal cu fotbal. Melenchon e un moșuleț veșnic excitat de căutarea unor formulări „memorabile”, pe care să și le poată include în memoriile lui de 30.000 pagini. Zenmour e și mai mult cu literatura.
    Așa că, se poate, dar nu se va întâmpla. (Decât dacă a fost programat.)

  9. E firesc sa ne preocupe avansul extremei drepte sau stangi franceze, dar mi se pare ciudat sa ignoram autodistrugerea celui mai mare partid de „dreapta” din România, care si-a (ori i-a fost) mazilit într-o noapte liderul înscăunat acum 6 luni si si-a ales un nou lider, fara contracandidat si cu unanimitate de voturi. Asta in condițiile in care a facut o alianta cu un alt partid cu care tinde sa anihileze orice șansa a opozitiei din Parlament de a exercita un minim de control asupra calității guvernării.

  10. Au dispărut practic cele două partide tradiționale care au guvernat Franța până 2017. Socialiștii cu 2 % ști conservatorii cu 5 % nu mai contează în politica franceză de azi. Vorturile în turul doi merg la E. Macron, la fel ca cele de la ecologiști. O parte de la stânga, de la Melenchon va merge la vot împotriva Le Pen. E. Macron va obține peste 51 % în turul doi, probabil ca. 10 % mai mult decât M. Le Pen. Urmează alegerile pentru Palamentul francez unde extrema dreaptă / Rassemblement National obține foarte puține mandate. Nu e clar cu care Parlament va guverna E. Macron 2022-2027. Are o majoritate în Parlament care îl susține?

  11. UEsi liberalismul sunt problema. Macron trebuie sa dea socoteala acum francezilor cu lozinci goale si maine legate. El nu este un om liber si Franta nu este o tara libera- sunt subordonati UE. Liberalismul inseamna ca toti oamenii au aceleasi drepturi si ca statul national este irelevant. Europa Centrala Europa de Est Balcanii se pot muta in Franta. In plus, toti oamenii supusi persecutiilor si refugiatii de razboi din toata lumea ( multe milioane in dictaturile si razboaiele din Africa si Asia) au dreptul sa se mute in Franta. Si peste toate astea vin refugiatii economici din Africa si Asia, care desi nu au drepul sa se mute in Franta, dar intrand liber si fiind atat de multi, este imposibil sa-i scoti afara. Asta este catastrofa experimentului EU. Asta nu inseamna sa fie votata prietena dictatorului ucigas in masa dar cineva care respecta democratia ( nu dictatura) trebuie sa intoarca rapid Europa din stratosfera, cu picioarele pe pamant, inainte de a se dezintegra urat.

  12. Nu e favorita dar nici Macron nu va lua nici scorul imens de acum 7 ani. Cat timp Pputin face pe nebunul in est nu va lua niciun aliat /simpatizant de-al vreun vot castigator!

  13. Franţa şi-a distrus propriul main establishment politic( socialişti-liberali/conservatori) prin acest Macron, un fost socialist, devenit centrist dat ales de dreapta franceză. În 2017 cacealmaua sânga-dreapta a lui Macron „a ţinut”, fiind ales cu voturile stângii+dreptei franceze. De ce ar mai trebui stânga şi dreapta clasice să-l mai ajute încă o dată pe Macron? Care Macron, cel puţin în politica externă, a făcut un număr imens de gafe iritând pe toată lumea.
    Orice ar alege Franţa între Macron şi Le Pen nu va rezolva nimic, ba dimpotrivă. Franţa nu mai este ce a fost odată, nu mai este lumina Europei şi nici farul democraţiei. Sic transit gloria Mundi.

  14. „victoria sa ar reprezenta o catastrofă pentru instituțiile europene și pentru întregul sistem politic european.” Pai aici este problema, la eurocrati. Daca Le Pen castiga, toate aceste institutii europene impreuna cu birocratia lor infernala vor fi reformate masiv, ceea ce nu este deloc un lucru rau, dimpotriva este ceva ce au cerut si britanicii de-a lungul timpului cat au fost membri UE. Europa n-o sa-si revina din groapa in care s-a afundat niciodata cu astfel de politici stangisto-marxiste, iar legat de relatiile dintre Le Pen si Moscova, sa nu uitam ca insusi Macron are relatii excelente cu Putin si i-a vandut arme pana in ultima clipa, arme cu care astazi sunt bombardate orase din Ucraina. Cred ca toata Europa si-ar dori o reintoarcere la „business as usual” cu Rusia, din pacate. Este foarte trist, insa aceasta este UE.

  15. Atat ne mai trebuie, Le Pan la Elysee, in conditiile actuale, razboi la usa noastra.
    Va dati seama ca prin acesta alegere UE va fi dezmembrata iar NATO va iesi foarte slabita si sifonata.
    Ganditi-va la contingentul soldatilor francezi care apara impreuna cu altii Romania.
    Partidul lui LePen a primit finantari din Rusia lui Putin tocmai sa slabeasca UE si sa poata fi dezmembrata din interior.
    Spe ca francezii sa-si dea seama de consecintele acestui pericol chiar daca Macron nu este perferatul lor, acum in Franta nu este momentul pt jocuri politice periculoase.

  16. Macron a avut o imagine mai buna cand o avea pe Merkel alaturi. Cu Scholz nu mai este
    la fel, fiecare pe turta lui. Macron a proms dar nu a reusit sa reformeze UE, sa rezolve in bine problema migrantilor arabi, ale vestelor galbene. Se confrunta si cu o scadere evidenta a nivelului de trai, cu reforma abrupta a invatamantului. Intrevederile cu V.Putin au fost inutile, fara rezultate concrete.

  17. Marine Le Pen nu e favorita cum pare sa indice titlul articolului.Am fi putut spune ca e favorita daca in turul1 ar fi primit mai multe voturi ca Macron iar sondajele pentru turul 2 ar indica victoria ei in alegeri .Nu asa stau lucrurile si tocmai de aceea titlul induce cititorii in eroare .Asta nu inseamna ca ea nu are nici o sansa sa castige alegerile .Daca va fi asa atunci franta fie va merge spre un frexit dezastruos fie va ceda locul de lider al ue germaniei

  18. Foarte corect si bine scris articol. Va castiga probabil Macron, dar nu poti sa nu intrebi ce a ajuns Franta azi. Daca adunam voturile de la extrema stanga si dreapta acestea sunt usor peste 50 la suta in primul tur. Franta care nu e niciodata multumita cu ce are a ajuns sa fie o tara a extremelor politice. Nationalismul gaunos francez e de vina…tocmai citeam acum cateva zile in le Monde …Jardin de Luxembourg …cea mai frumoasa gradina din lume! . Da e frumoasa, dar sunt si altele la fel de frumoase si in Franta si in alte tari! Si pot da o lista intreaga de astfel de enormitati zilnice de la TV si din presa
    Da ,Franta are o mare istorie si un mare destin pe care Cioran l-ar fi vrut si Romaniei.
    Numai ca Franta si conducatorii ei moderni nu au inteles ca nu se poate trai numai din trecut…iar prezentul Frantei este al unei puteri mai mititele, si de aici marile frustrari nationaliste alimentate permanent si de fel de fel de populatii din colonii traitoare in Franta si la care multi francezi se uita chioras. Cata dreptate avea Cioran cand zicea : Franţa este un tot ce tinde să devină nimic, România un nimic ce tinde…

  19. Macar stie cineva ca ea ne-a divulgat ca Germania polueaza de 6x mai mult ca Franta (înca au carbuni rusesti în industrie) si Bruxelles-ul decide ce preturi trebuie sa aiba Franta la electricitate si gaz? Chiar daca Franta e independenta energetic si ar putea furniza curent la juma’ de pret, trebuie sa plateasca polutia Germaniei? Sau stie cineva ca jumate din eoliene nu functioneaza, sunt fabricate în China si aduse în Franta prin dezvoltatori din Germania, si energia asta „verde” ne-au ridicat facuturile cu 30% ?

  20. Vad ca tuturor le e frica de extremismul stg dr francez. Hai sa fim seriosi, francezii nu sunt capabili de extremism, se dau si ei asa, sa para oameni seriosi.
    Prin urmare Le Pen, oder Macron tot un drac, nici un presedinte nu poate misca ceva in Franta.
    Privind Europa poate nu i-ar strica inca un dus rece, dupa catastrofa putin. Sper ca batrina Europa sa se trezeasca, sa revina la ce ar trebui sa fie, o comunitate a popoarelor europene si in nici un caz un superstat birocratic si autoritar.

    • De acord.Indiferent cine ajunge presedinte mai are nevoie si de o majoritate parlamentara.Iesirea frantei din ue si nato nu depinde exclusiv de presedintele frantei si ar fi nu iresponsabila ci catastrofala.UE trebuie reformata , debirocratizarea si transformata intr o asociatie libera de state cu legi compatibile si nu neaparat identice sau comune .UE e prea centralizata acolo unde nu trebuie ( milioane de reglementari la propriu nu la figurat) si prea descentralizata acolo unde ar trebui sa fie centralizata: o politica externa comuna,o aparare comuna,o moneda unica obligatorie pt toti,o politica monetara comuna si o politica comuna in ceea ce priveste frontierele

  21. Populiștii, fie de dreapta sau de stânga, numai soluții pe termen lung. Și sunt stereotipi. Modul lor de Percepție a lumii e miopia, identificând doar una-doua cauze ale “marasmului” prezent și (in cazul ca ajung la butoane) încercând sa le corecteze, cel mai adesea cu metodele pe care le criticau. Un experiment Le Pen după un cel catastrofal al lui Trump poate ar lămuri o parte dintre credulii soluțiilor extreme că acestea mai mult strică decât ajută. E necesară mai multă integrare europeană, cu accentuarea prerogativelor executivilor naționale și limitarea atribuțiilor instituțiilor legislative naționale. Doar astfel se pot evita blocajele ce consuma resurse și se exclude prostia naționalismului protejat prin legi complicate și zeci de interpretări diferite ale clauzelor constituționale. Indiferent de limbă și simțire, doleanțele europenilor sunt aceleași și se rezumă la democrație, libertate, putere de cumpărare. Pe fundamentul asta trebuie construit, nicidecum pe vreun specific național, care este numai tencuială. Nu are nimeni vreunavantaj dacă e mai întâi franțuz, neamț sau român și abia apoi european.

      • populist este un termen peiorativ folosit de UE la adresa politicienilor democrati care asculta ce vor alegatorii. opusul populistului este politicianul nedemocrat , care ii spune el alegatorului ce trebuie sa doreasca ( socialismul multilateral dezvoltat)

    • E necesară mai multă integrare europeană, cu accentuarea prerogativelor executivilor naționale și limitarea atribuțiilor instituțiilor legislative naționale.

      Hantzy, imi pare rau dar mi se pare ca mergi pe o pista falsa.
      1. Natiunile (statele) europene sunt inca extrem de diferite, atit economic, cit si d.p d.v mentalitate, educatie, credinta.
      2. Indiferent de limbă și simțire, doleanțele europenilor sunt aceleași și se rezumă la democrație, libertate, putere de cumpărare. Nu e adevarat, nu toti au acelesi doleante, unii beau tuica, altii beau bere.
      3. A incerca cu forcepsul sa impui niste ordonante in numele unui „adevar” birocratic va avea consecita inversa.
      4. De altfel sefii Eu vorbesc de o Europa cu doua viteze, unii sunt in Schengen, altii nu , unii au euro altii nu.

      Cel mai mare pericol e ca incercarea de a impune anumite masuri ar putea duce la distrugerea ideei generoase EU. Vezi Brexit, vezi miscari nationaliste, Catalania, flamanzii si valonii, vezi Polonia, vezi Ungaria… Forza Italia, Le Pen etc.

      • Nu cred, NT. EU nu impune nimănui nici bere, nici vin. Nu se dorește uniformizarea națiunilor, asta e marota unora ca Le Pen, Orban sau Farage. Niciunul dintre aceștia nu poate indica însă vreo măsură antinationalista impusă de PE sau de Comisia Europeană.
        UE cere independența presei și mi-e greu să cred, indiferent de naționalitatea fiecărui european, că asta nu ar fi o valoare unanimă. Doar că în Ungaria sau Polonia o astfel de cerere, absolut normală, este interpretată de regimurile existente și servită populației drept un atac nepermis la suveranitatea statului. Adică praf în ochi. Și nu e singurul exemplu.
        În general mișcările naționaliste sunt în minoritate absolută, dar filozofia lor este foarte îngustă, ceea ce le permite să fie foarte eficiente în nișa lor politică. Dar menținerea lor la conducere, acolo unde au reușit să ajungă, se face tot cu fonduri europene, într-un registru populist și aruncând momeli economice populației, care devine astfel mai puțin atentă la derapajele nedemocratice. O vreme cel puțin. Ignorarea drepturilor unor minorități trece ușor neobservata de ceilalți. În plus, sunt de ajuns câteva povești bine ticluite pentru că mulți să aibă senzația că trebuie să aleagă între două rele, un fel de mărul mic sau nimic. Sau că, dacă acceptă azi ceva drepturi pentru homosexuali, mâine vor fi nevoiți să le accepte și pentru pedofili. Sunt încă mulți astfel de naive între „nationalistii” din Europa.

  22. De ce nu se dă/ nu dau din documentarele despre GULAG? Ele au apărut totuşi la TELENCICLOPEDIE la TVR anul asta.

  23. UE este de vina. Din cauza ideologiei liberalismului a reprimat orice discutie democratica despre imigratie, categorisind in mod fals intrebari legitime drept rasism, astfel descurajind orice politician decent sa abordeze subiectul. EU nu i-a intrebat si a calcat cu bina stiinta peste drepturile democratice ale francezilor de a nu trai cu atat de multi straini in tara. Daca EU nu respecta democratia, oamenii nu au alta optiune de a incerca sa-si apere drepturile, decat extrema dreapta infiltrata de rusi.
    Partidul Conservator englez a fost democrat -a ascultat nelinistea cetatenilor si a facut referendum, apoi Brexit, coborand la zero voturile pt partidul de extrema dreapta englez , care si el era infiltrat de rusi. Daca nu respectau democratia, erau in aceeasi situatie catastrofala ca Franta, de a alege intre un balon umflat in stratosfera si lucratoarea diavolului. Evident ca sub nici o forma, cine cu capul pe umeri si inima nu poate vota raul absolut.

  24. Si sa nu uitam ca Germania a fost, in practica si in liniste, aliata Rusiei, pana acum o luna. Prietenii lui Putin nu au disparut din Germania, sunt tot acolo asteptand momentul de a actiona. Cu Franta si Germania in mana lui Putin, EU si Europa nu au nici o sansa.

  25. Cineva a scris pe Twitter,
    „Yes, Macron, Russians and Ukrainians are „brothers”, because they live near each other and sound alike to foreigners.
    Like, you know, Spaniards and Catalans. Or Serbs and Croats. Or that famous brotherhood of Jews and Arabs.
    Good call, Macron. As they say in French, muy bueno.”

  26. Hantzy, pe ce te bazezi atunci cind numesti mandatul lui Trump catastrofal? Mie mi s-a parut deosebit de reusit, pacat ca nu l-a obtinut si pe al doilea.

    • Deosebit de unul bun, după părerea mea. Comprimat în câteva rânduri, mandatul lui Trump poate fi comparat cu o cursă de dragstere. Pilotul are câteva secunde la dispoziție pentru a accelera un bolid pregătit dinainte și a-l propulsa dincolo de linia de sosire. Nu e nevoie de strategii complicate, doar accelerație la maxim și speranța că nu apar perturbații care să afecteze deplasarea rectilinie. La asta a dovedit Trump că se pricepe. Dar conducerea unui stat nu seamănă cu o astfel de cursă, fiind mai degrabă una de anduranță, în care trebuie mereu corectată atât viteza cât și direcția vehiculului. Ori Trump nu a convins. Nu a folosit avansul oferit de accelerația de la start pentru a crea valoare nouă, ci a blocat prin protecționism vamal mecanismele pieței libere. Dar nici aici nu a fost consecvent. A renegociat cu Mexic si Canada, dar a pierdut Pacificul de Vest, unde China a realizat cea mai extinsă zonă comercială a lumii, la care au aderat aliații tradiționali ai SUA, adică Japonia, Australia, Coreea de Sud. A renunțat la Acordul de la Paris. Toți partenerii încercau să păstreze intact rondul de flori, ocolindu-l, el a mers prin mijloc. Vor fi nevoie de ani mulți pentru a repara ce a stricat atât de repede. A fost dur cu partenerii și permisiv cu adversarii. A mințit în ce privește wealthcare, promițând un sistem utopic, a folosit resursele statului american în scop personal, cerându-i lui Zelensky anchetă care să-l vizeze pe Hunter Biden. Metoda sa de îmbogățire presupunea sărăcirea celorlalți, iar nu o nouă paradigmă în care să câștige toți. Ori astfel cresc tensiunile și ar fi fost nevoie și de alte masuri încă mai evoluate decât zidul mexican pentru oprirea ilegalilor. Fizic privind, Cu cât diferența de potențial este mai mare, cu atât e nevoie de o izolație mai costisitoare pentru a împiedica un scurtcircuit. La un moment dat costurile depășesc profitul.
      Modelul său de conducere stereotipic nu putea dura mult. O mică denivelare pe carosabil, o pietricica sau o pală de vânt și bolidul ajunge în șanț. Corona a arătat asta. SUA au avut de la început de două ori mai mulți morți la milionul de locuitori decât Germania, iar vaccinul nu a mai putut schimba situația.

  27. Foarte multe comentarii despre UE in raport cu Franta. Este de remarcat ca in ultimii 20 de ani s-au intensificat miscarile de dreapta cu tendinte nationaliste. Aceasta pentru ca extinderea UE a pornit cu stangul. Trebuia ma intai o moneda comuna, legi fiscale si administrative comune, justitie comuna, energetica comuna, armata comuna. Au ales varianta care a convenit nucleului franco-german, piete de desfacere, forta de munca noua si ieftina. Sa va aduceti aminte in anii 2000 cand UE a impus cote de lapte, vin, zahar noilor tari aderate! Birocratizarea excesiva si proiecte europene cu finantare, nerealiste si paguboase au fost bani irositi, migratie necontrolata din tari musulmane, cu cote impuse au motive pentru care s-a ajuns la Brexit.

  28. Nu trebuia nimic comun. Trebuia cooperare larga la nivel de state, fara uniune. Este o constructie artificiala, ideologica, cu erori fatale, ne-democratica, ca si comunismul. f avantajoasa la un moment dat pt statele si cetatenii din centrul si estul Europei, f dezavantajoasa pt cetatenii si statele din vest, dublata de interese economice si financiare f puternice. Vedeti politica UE condusa neoficial de Merkel si fratia Ruso-Germana. Sa speram ca Putin nu castiga Franta, pt ca o sa fie o catastrofa. Cel mai rau este sa nu fii liber, sa fii legat de maini si de picioare, sa nu poti sa decizi si sa reactionezi rapid, in interesul tau, la schimbari. Sa astepti sa decida altii pt tine.

    • Dv.spuneti ca nu trebuie nimic comun. Atunci dupa atatia ani de UE, cer abia acum reconsiderarea corecta a justitiei in Hu si Po si ameninta cu taierea banilor din fondurile UE. Tarziu CE a ajuns la concluzia ca trebuie o armata comuna, energetica, justitie.

      • UE nu e chiar așa de veche pe cât credeți. Efectiv, perioada 2007-2009 marchează începutul uniunii în forma actuală. Au existat mai multe etape premergătoare uniunii, cum ar fi Euratom, Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, Piața Comună, apoi Colaborarea politică europeană, Comunitatea europeană vestică, Colaborarea juridică, Politica externă comună șamd. UE este deci etapa naturală, firească, de comunitate politică, socială și administrativă, nicidecum o construcție artificială, împotriva cetățenilor europeni. Nesincronizarile inerente începutului se datorează mai ales guvernelor naționale, iar nu instituțiilor europene. Ar fi și imposibil, întrucât UE nu are alt program decât Declarația universală a drepturilor omului, adoptata de Adunarea generală a ONU în 1948 (citez) ca ideal comun spre care trebuie să tinda toate popoarele şi toate natiunile, pentru ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se straduiasca, avînd aceasta declaraţie permanent în minte, ca prin învăţătura şi educaţie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure prin măsuri progresive de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universala şi efectivă, atît în sinul popoarelor statelor membre, cît şi al celor din teritoriile aflate sub jurisdicţia lor. Nimic ilegitim, nimic brutal, totul deja acceptat și dorit de oricine, indiferent de naționalitate și orientare politică.
        Asta e și lucrul pe care-l eludeaza mereu euroscepticii, neputând niciodată indica o cerere sau recomandare antiumana sau măcar absurdă a instituțiilor europene. Toți vorbesc de subordonare suprastatală, uitând că UE nu există în afara statelor membre, că cetățenii înșiși își votează reprezentanții în PE, aceștia fiind cei care negociază și investesc executivul european, după proceduri similare celor naționale.
        Iar UE nu e ultima etapă. Cetățenii europeni, deși cu precauție și pe îndelete, își doresc în fapt mai multă integrare, dar totul trebuie făcut gradual și bine cântărit. Va urma probabil o colaborare militară, asa cum are loc una pe teme polițienești și penale. Dpdv energetic, doar proiectele mari, la nivel continental, vor putea asigura indecenta si costurile suportabile. Uniformizarea legislației muncii și a protecției sociale este un fapt aproape împlinit.

  29. Cred ca se pune un accent prea mare pe alegerile prezidențiale din Franța și se ignoră importanța legislativelor din iunie. Puterea președintelui nu este nelimitată și indiferent cine va câștiga alegerile (f probabil Macron) nu poate conduce tara cu o majoritate parlamentară ostilă. In majoritatea cazurilor cand a existat o coabitare președinții au numit prim ministri din partidul care controla Parlamentul, chiar daca ii fusese adversar electural, pentru ca altfel introducea o instabilitate politică inutilă. Au fost acte care dovedesc maturitatea politica a președinților Franței. Alegerile din iunie vor fi un test mai dificil pentru Macron și nu este deloc sigur că LREM va repeta scorul din 2017.

  30. 24 aprilie: și cum ziceați, dle Gussi, că pupila lui Putin era „favorită”, cînd toate cifrele demonstrau exact opusul, iar rezultatul a confirmat? Ghinion, „favorita” dumneavoastră a luat 42%!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro