joi, martie 28, 2024

Revolutie sau evolutie in educatie ?

De Anul Nou, densitatea urarilor de mai bine pe unitatea de timp atinge recorduri. In acest context de speranta, educatia copiilor nostri apare a fi extrem de importanta, mai ales atunci cand lucrurile in acest domeniu nu merg cum ar trebui. E legitim sa vrem o revolutie care sa transforme din temelii si repede sistemul de educatie. O intrebare insa nu ne da pace daca incercam sa vedem cum am putea trece de la dorinta la schimbare efectiva: este sau nu „revolutia” instrumentul adecvat pentru a obtine conditiile de educatie si mai ales rezultatele pe care ni le dorim de la copiii nostri ?

Finlanda e una din tarile cu sistemul de educatie cel mai ravnit la nivel mondial. Si asta mai ales pentru ca in ultima vreme elevii finlandezi ocupa primele locuri in clasamentele internationale realizate pe baza anchetelor de tip PISA ori TIMSS. Virtutile sistemului de educatie finlandez sunt astfel popularizate cu intensitate in mare parte din tarile lumii, in special din Europa si America in timp ce tarile asiatice par a-si dezvolta propriul „model”, mai aproape de cel din Coreea de Sud.

Astfel, sistemul finlandez de educatie se caracterizeaza prin autonomie sporita a profesorului, interventie in educatie redusa din partea politicului, absenta unui sistem centralizat de evaluare. Pornind de la acesti parametri de intrare – sistem educativ puternic descentralizat – si de iesire – performante scolare notabile in comparatii internationale – numeroase reforme educative s-au orientat in aceeasi directie cu speranta ca, daca se vor asigura conditii asemanatoare cu cele din Finlanda, rezultatele vor fi pe masura. Problema de care se lovesc in mare parte cei care decid soarta educatiei in diferite tari este ca revolutia in acest domeniu e o utopie. Dar e o utopie care-i incanta pe electori si de aceea trebuie sa fie intretinuta.

Cu alte cuvinte, in educatie, schimbarea prin revolutie e un slogan aducator de voturi, dar si de multe dezamagiri, daca e utilizat fara masura. Transformarea durabila a unui sistem de educatie se face prin evolutie, prin solutii proprii, adecvate problemelor care apar in timpul procesului de schimbare si prin masuri de sustinere pe termen mediu si lung a reformei. Exemplul finlandez ne invata, intre altele, si acest lucru.

In anii 1960, Finlanda avea un sistem de educatie mult diferit de cel de astazi in care nu toti elevii aveau acces la o educatie de calitate. De aceea, in 1968, Parlamentul finlandez adopta o legislatie menita sa puna bazele unei educatii de calitate pentru toti. Trei principii fundamentale se regasesc in aceste noi legi: 1) dezvoltarea si adoptarea unui curriculum national in care sa se prevada standarde clare de atins pentru toti elevii; 2) schimbari fundamentale in ceea ce priveste formarea profesorilor si a invatatorilor; 3) dezvoltarea unui inspectorat al statului cu functia de evaluare a predarii si invatarii la nivelul fiecarei scoli. Pornind de la aceste principii, recunoastem cu usurinta orientarea puternic centralizatoare a reformei finlandeze din anii 1960-1970.

Adoptata in 1968 de Parlament, aceasta noua legislatie a fost pusa in aplicare la nivelul intregii tari pana in 1977. Dupa cum noteaza un raport din 2010 al OCDE (unde se incearca sa se explice cum au ajuns finlandezii sa aiba sistemul educativ de astazi), in anii 1970, schimbarile din Finlanda nu au fost lipsite de rezistenta. Numeroase municipalitati nu voiau pur si simplu sa-si schimbe sistemul de educatie. A fost extrem de complicat de asemenea ca profesori, obisnuiti in vechiul sistem sa aiba elevi selectati, sa accepte sa lucreze cu o populatie scolara mult mai eterogena, care reunea in aceeasi clasa elevi de nivele scolare extrem de diferite. Schimbarile au fost acceptate treptat, de cele mai multe ori prin iesirea la pensie si venirea unor profesori noi, formati in noul sistem.

Unul din elementele esentiale ale formarii profesorilor si invatatorilor in reforma finlandeza a fost asigurarea unui echilibru intre specializarea pedagogica si specializarea din domeniul de referinta. Pregatirea pedagogica a viitorilor profesori si invatatori nu este disociata de pregatirea de specialitate, ci integrata acesteia. Pentru finlandezi este extrem de important ca profesorii si invatatorii sa fie in egala masura buni specialisti in domeniul lor de competente si buni pedagogi.

Incepand de la mijlocul anilor 1990, in sistemul finlandez apar noi schimbari: se reduc interventiile din partea guvernului, dispare inspectoratul central care evalua calitatea scolilor, curriculumul national devine mai mult un instrument de orientare decat un program de urmat cu rigurozitate, scolile capata mai multa autonomie. Formarea profesorilor si a invatatorilor urmeaza insa aceeasi dubla orientare: dobandirea unei expertize in materie de continut si a unei expertize pedagogice.

Evolutia sistemului finlandez pune in lumina mai bine unele dintre concluziile raportului american McKinsey, din noiembrie 2010. Realizata de o firma americana de consultanta, cercetarea in urma careia a rezultat acest raport, are ca punct de plecare doua intrebari principale: Cum ajunge un sistem de educatie bun sa devina foarte bun ? Cum un sistem de educatie foarte bun devine excelent ?

Pentru a raspunde la aceste intrebari au fost examinate 20 de sisteme de educatie din intreaga lume. Au fost realizate peste 200 de interviuri cu responsabili in educatie si au fost examinate in jur de 600 de interventii in sistemele de educatie analizate. Una dintre concluziile acestui raport arata ca un sistem de educatie nu se transforma dintr-o data ca urmare a descentralizarii si a acordarii unei autonomii sporite profesorilor. Exemplul finlandez confirma acest lucru.

Autonomia si descentralizarea pe care le vedem in sistemul finlandez de astazi intervin dupa mai bine de 20 de ani de control centralizat al reformei in educatie si de ameliorare sistematica a curriculumului si a formarii profesorilor si invatatorilor. Numai dupa ce reforma centralizatoare si-a atins scopul a fost posibila introducerea unei perspective mult mai flexibile de transformare a sistemului de educatie. Sistemul educativ finlandez de astazi este rezulatul unei evolutii in care recunoastem cele doua etape mentionate de raportul McKinsey: prima cu profunde orientari centralizatoare a determinat transformarea sistemului dintr-unul bun intr-unul foarte bun; a doua, caracterizata prin descentralizare si autonomie, a facut ca un sistem de educatie foarte bun sa devina unul excelent. Elementul de legatura, in absenta caruia nicio reforma nu ar fi fost posibila este formarea corespunzatoare (de specialitate si pedagogica) a profesorilor si a invatatorilor.

Revenind la nevoia de reforma a sistemului educativ romanesc, nu pot decat sa-mi doresc la acest inceput de an sa fim in sfarsit capabili sa analizam limpede unde ne aflam ( semanam mai mult cu Finlanda din anii 1960 sau cu cea de astazi ?) astfel incat sa reusim sa initiem o dezbatere autentica asupra instrumentelor celor mai potrivite care sa produca schimbari durabile si adecvate situatiei noastre.

Distribuie acest articol

51 COMENTARII

  1. Este evident că un bun sistem de educație implică pregătirea adecvată a cadrelor didactice, atât din perspectiva specialității, cât și din aceea pedagogică. Însă dincolo de raportarea legitimant-birocratică la diferite clasamente ori modele de succes, chestiunea insolubilă în legătură cu educația este relevanța ei umană și socială, în lumea în care trăim. Fiind un sistem democratic, al egalității de șanse, educația este chemată, la modul ideal, să elimine prejudecăți și conformisme. Or, establishment-ul oricărei societăți, tradiționale sau moderne nu va încuraja niciodată creativitatea și gândirea critică, prin care să fie în vreun fel subminate autoritatea și legitimitatea puterii, de orice fel ar fi aceasta: politică, economică, mediatică, spirituală. Prin urmare, limita definitorie a oricărui sistem educațional o constituie prezervarea status quo-ului, conservatorismul mental, lingvistic, comportamental, instituțional. Iar dacă ne gândim la necesitatea inter- și a trans-disciplinarității în educație, pe de o parte, și la relațiile complexe și problematice ale sistemului educațional cu familia, respectiv societatea, pe de altă parte, vom constata nu doar că revoluția nu este posibilă, dar și că evoluția este, în cel mai bun caz, înceată, greoaie, cu sincope, ipocrizii, suspiciuni, diversiuni, iluzii.

    • De acord, numai ca asta spune si strutul din celebra vorba („a baga capul in pamant ca strutul”) care asteapta ca lucrurile sa se rezolve de la sine. Din punctul meu de vedere ar fi o atitudine lipsita de realism.

    • „Or, establishment-ul oricărei societăți, tradiționale sau moderne nu va încuraja niciodată creativitatea și gândirea critică, prin care să fie în vreun fel subminate autoritatea și legitimitatea puterii, de orice fel ar fi aceasta: politică, economică, mediatică, spirituală.”

      Aceasta este o prespunere care trebuie dovedita. Iar eu nu cred ca este adevarata, in general. Daca va uitati la statele din „lumea civilizata”, acestea sunt exact cele care incurajeza creativitatea si gandirea critica. Astfel, rationamentul dumneavoastra are o mare problema.

      Revenind la articol, ideea pare a fi ca avem nevoie de flexibilitate (centralizare urmata de descentralizare), dar mai presus de toate, de buna-vointa. Din pacate, cred ca, in cazul nostru, exista o componenta majora de rea-vointa.

  2. OK politicul se implica mai putin in educatie, dar economicul?

    Pana la urma cum e: educatia duce la prosperitate sau prosperitatea duce la educatie?

    • cand Petru Maior si Gh. Sincai ii luau de mana pe copii de tarani si ii duceau la scoala nici urma de bunastare. Ba chiar unii preoti erau serbi. Dar erau oameni care isi dadeau viata pentru principiile si valorile in care credeau. Lumea noastra ceva mai hedonista… vrea eficienta… Tot felul de dobitoci se intreaba la ce le foloseste una sau alta… cu cea mai mare nesimtire… eh… Un regim cumplit… de lipsuri si foamete… i’ar aduce cu picioare pe pamant… si eu cred ca se va iintampla pentru ca prea e mare nesimtirea lumii in care traim.

    • Angajarea politica in favoarea unor masuri de reforma inseamna atat capacitate de a convinge romanii de justetea masurilor care se impun cat si mobilizarea resurselor necesare (inclusiv a celor financiare) pentru ca schimbarea sa devina efectiva.

  3. falimentul invatamantului primar si secundar este usor de vazut numai daca ascultam behaiturile, bocanelile si zgomotele facute de asa zisi colindatori.
    Ma gandesc ca amaratii aia de pe strada ar fi interesati sa invete a colinda mai bine macar pentru ca cersetoria lor sa aiba macar un is ceva mai simpatic. Asa… pic de simpatie nu am. Dar nu sunt ei de vina… ci profesorii lor si/sau parintii care nu ii trimit la scoala.
    Dar de ce sa ii trimita la scoala cand statul roman nu mai are nevoie de oameni cu scoala. E suficient si o diploma la gigi.impex.srl se vede treaba si poti ajunge fie in diplomatie fie in institutiile statului… daca ai pile evident. Dar un sistem care primeste astfel de oameni… nu are loc nici macar pentru unul cu o educatie serioasa. De ce ? Pentru ca acela vede ! Vede si intelege nepotismul, pup-in-curismul si coruptia. Acela nu e imbecil si vede impostura sefilor. Asa ca de ce sa ii indispunem pe sefi… Ia mai manati maaaai! bum-bum-bum

  4. Daca ar fi sa ne raportam la Romania cred ca cele 3 elemente mentionate de dumneavoastra ar fi:

    1. autonomie sporita a profesorului
    Cred ca avem o autonomie destul de mare. Practic un profesor poate sa predea din ce manual vrea, cam in ce ordinea vrea. Si cred ca este un lucru bun. De asemenea, daca este „prieten” cu conducerea, sunt sanse mari sa nu dea socoteala nimanui in ceea ce priveste calitatea predarii (unul din „avantajele” titularizarii in sistem).

    2. interventie in educatie redusa din partea politicului
    Cred ca politicul intervine foarte des in numirea directorilor, dar nu pentru a influenta calitatea predarii ci pentru a satisface clientela de partid si pentru a cheltui bani prin firmele proprii. O alta influenta se manifesta in ceea ce priveste instabilitatea legislativa.

    3. absenta unui sistem centralizat de evaluare.
    Cred ca pana la bacalaureatul „Funeriu”, sistemul de evaluare era foarte descentralizat. Practic depindea de capacitatea directorului de a influenta profesorii care asigurau paza la examene. Acum este mai centralizat iar rezultatele sunt cele care se stiu.

  5. Iată unde ne aflăm:

    Iuga, PwC: Universităţile nu formează angajaţii de care avem nevoie. Am ajuns să testăm candidaţii la limba română
    28 mai 2012
    http://www.zf.ro/profesii/iuga-pwc-universitatile-nu-formeaza-angajatii-de-care-avem-nevoie-am-ajuns-sa-testam-candidatii-la-limba-romana-9677173

    România produce 50.000 de ingineri pe an, dar angajatorii spun că aceştia „nu ştiu meserie cu adevărat“
    19 nov 2012
    http://www.zf.ro/profesii/romania-produce-50-000-de-ingineri-pe-an-dar-angajatorii-spun-ca-acestia-nu-stiu-meserie-cu-adevarat-10335028

    Comisia Europeana: Peste 40% din adolescentii romani de 15 ani nu au competente adecvate de citire, in matematica si stiinte
    de V.M. HotNews.ro
    Marţi, 20 noiembrie 2012, 19:52
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13653869-comisia-europeana-peste-40-din-adolescentii-romani-15-ani-nu-competente-adecvate-citire-matematica-stiinte.htm

    • Nemultumirea fata de scoala romaneasca si rezultatele ei este cunoscuta. Important e sa gasim calea care sa ne scoata din aceasta situatie.

  6. Revoluție sau evoluție sau … contrareformă! în educație. Contrareformă în educație
    este denumirea corectă pentru ce face guvernul USL în educație începând cu Mai 2012.

    • Bine-ar fi fost sa fi inceput doar din mai 2012 !!! A inceput insa de mult mai multa vreme. Acum „culegem” rezultatele reformelor esuate in educatie de peste 20 de ani. Si daca nu facem nimic, o vom tine tot asa inca multa vreme.

  7. Educatia pe latura pedagogica a lipsit dintotdeauna din universitati …era formala . In univ se facea numai si numai specialitate . Acum din pacate si nivelul universitatilor a scazut foarte mult si nici macar pe latura specialitatii nu mai sunt in stare sa scoata absolventi pregatati. Majoritatea tinerilor care intra in invatamant sunt un dezastru . Pe de alta parte programele scolare incepand cu ciclul primar si pana la sfarsitul liceului sunt supraincarcate , se apasa tare numai si numai pe pedala informatiilor care sunt turnate de voie de nevoie in capul copiilor. Cei care sunt suficient de inteligenti si/sau beneficiaza de un mediu familiar corespunzator ( adica parinti care sa se ocupe si sa fie capabili sa plateasca nenumarate meditatii ) fac fata . Restul e vai mama lor . Defectul major incepe cu primele 4 clase cand practic datorita programei si numarului mare de elevi din clasa este imposibil pentru un invatator sa se ocupe individual de copii …si incepand cu clasa a 5 este deja o falie foarte mare intre cei nenumarati care nu stiu sa scrie si sa citeasca si cei putini care stiu . Dupa clasa a 5a falia devine si mai mare si asa ajung la liceu semianalfabeti ….continuarea o stim cu totii…termina si liceul …bacalaureatul pana acum se cumpara (de vreo 2 ani de cand cu supravegherea video treaba s-a mai schimbat)…..iar la facultate deja nu mai era o problema sa ajungi si sa termini ( e tot o chestie de bani)
    Practic deficienta majora este a programelor scolare, a medodelor didactice si inexistenta unor standarde de performata obligatorii de atins si unitare la nivelul fiecarui nivel de clasa. Ca profesor daca te duci la ore si reciti acolo niste lectii , mai pui si niste note , ai un dosar gros cu tot felul de frectii extracurriculare, parteneriate , etc se cheama ca ti-ai facut treaba .

    Sunt sceptica in existenta cuiva capabil sa schimbe lucrurile. Practic ineficienta sistemului de invatamant o vedem zi de zi .

    • „Educatia pe latura pedagogica a lipsit dintotdeauna din universitati …era formala .”

      Nu am avut sentimentul ca pregatirea pedagogica a fost formala in timpul facultatii. E drept ca i-am dat mai putina atentie deoarece nu prea ii intelegeam rostul. Ulterior insa, cand am ajuns sa ma confrunt, ca profesoara, cu diferite situatii am stiut unde pot gasi idei si, eventual, solutii. Un sprijin a fost si faptul ca pedagogia si metodica specialitatii au devenit din ce in ce mai importante la examenele de definitivat, gradul II si gradul I. Un profesor nu se formeaza in doar 3-4 ani de facultate, ci in cel putin 10 ani dupa care trebuie sa-si actualizeze si sa-si perfectioneze constant pregatirea, atat pe planul specialitatii cat si pe cel pedagogic.

  8. Fara o buna politica (cu alt cuvant, strategie) nu ajungi sa ai un bun invatamant
    … in veci. Iar fara un bun invatamant, de unde sa creasca aceia care sa
    promoveze mai tarziu o buna politica in sprijinul unui bun invatamant ?
    Cand va aud cu „fara politica” odata ce fiinta umana in absolut tot ce misca in
    trecerea ei prin Viata este „politica” imi dau seama ca, prea repede … nu ne trece.
    Cei care duc politica unei vieti „fara politica” mor convinsi ca ei nu au facut
    politica.

      • Aaa, nu ma refeream la dumneavoastra personal. Am spus „va” la modul
        general, referindu-ma la „roman in general”.
        Nu doar romanilor nu le cade pe gust „ganditul profesionist” ( spus, asa
        cum ai spune „box profesionist”.
        In ring, nu se da cu maciuca, nu se da cu „sisul” scos din maneca, nu
        se pun bucati de fier in manusi, nu … te tine unul si te pocneste altul,
        etc ci .. se respecta regula jocului.
        Este, cum ziceau ispirestii nostrii; „lupta dreapta”.
        Oamenii care nu stiu sa-si pastreze demnitatea nici cand pierd, si …
        pe cale de consecinta, nici cand castiga, nu sunt …politici.
        Nimic nu are fiinta umana mai puternic decat „gandul”.
        In politica, instrumentul asta numit „gand”, este de folosit pentru a
        „misca muntii”.
        Te concentrezi ( cu privirea ochilor sau cu a mintii) pe ceva anume si
        … il inalti ca pe un zmeu de hartie (asa cum misca Samantha obiectele)
        pana la cer.
        Problema e ca, de unul singur reusesti cel mult, sa-ti ridici privirea.
        ……..imi continui firul… mai tarziu. Saluatri si numai bine!

  9. Un articol mai mult decat binevenit! Si remarcabil si pentru distanta fata de politic, ceea ce nu s-a prea intamplat in ultima vreme, inclusiv in acest domeniu al educatiei!

    Ceea ce am remarcat a fost, in paralel cu prezentarea dinamicii sistemului educational finlandez, sublinierea constantei pregatirii cadrelor didactice de la diferitele niveluri! Parerea mea este ca aici avem in sistemul educational romanesc un mare minus in acest moment! Cu siguranta sunt un numar insemnat de profesori capabili, bine pregatiti si dedicati profesiei, capabili sa-si imbunatateasca formarea profesionala! „Dascali”, asa cum li se spune deseori, si in sensul bun al termenului!

    Tragedia este ca in ultimii 20 ani s-a simtit o constanta, anume acea interventie „economica” negativa in educatie: salarii mici sau f mici, care a dus ca f multi profesori tineri sa plece din sistemul de educatie, iar tineri absolventi capabil sa nu doreasca sa intre in acest sistem. Rezultatul este o scadere generala a nivelului mediu de pregatire profesionala al corpului profesoral.

    Aceasta situatie a mers mana in mana cu o bulversare a scalei valorilor in acesti 20 ani. Daca ne uitam la ce se promoveaza de catre mass-media, este evident ca numai despre sustinere a unei educatii de calitate nu se poate vorbi!

    Ambele aspecte de mai sus nu au facut alceva decat sa scada respectul pentru scoala si pentru profesori! Pentru multi acestia nu sunt altceva decat niste paria ai societatii! Si noi vrem sa discutam despre educatie de calitate in astfel de conditii?

    Spre deosebire de Finlanda, in Romania avem de a face si cu o mentalitate de tip balcanic, de „a te strecura”, ceea ce ingreuneaza mult orice reforma.

    Si totusi, cu toate aceste greutati, eu cred intr-o reforma a educatiei romanesti, cu rezultate pozitive, dar care sa fie adaptata mentalitatilor de la noi. Si nu o vad in acest moment pe calea unei descentralizari excesive, ci mai degraba ca o paralela a primei etape a reformarii sistemului educational finlandez, acela al centralizarii! Iar economicul tb sa aiba o parte a lui, prin asigurarea unor venituri decente profesorilor, nu in directia unui huzur cum isi inchipuie unii, dar in directia asigurarii unui nivel de satisfacere a unor cerinte elementare.

    • Multumesc pentru comentariu. Aveti dreptate, salariile mici din invatamant sunt o problema importanta. O cunosc foarte bine deoarece timp de 11 ani am lucrat in invatamantul secundar romanesc. Momentul cel mai dificil din punctul de vedere al profesiei a fost cand nu mi-am putut permite sa cumpar o carte pe care mi-o doream foarte mult. Aveam 8-9 ani de lucrat in invatamant si din salariul meu pe o luna nu am putut sa rup o parte pentru o carte. Si nici pentru urmatoarele luni nu vedeam nicio posibilitate pentru a asa ceva.

      Pe de alta parte insa, cunosc din interior si celelalte aspecte despre care nu obisnuim sa vorbim prea mult. Stiu nenumaratele forme prin care se manifesta lipsa de responsabilitate a profesorilor, carora le ia UNEORI mai mult de jumatate de ora sa parcurga drumul de la cancelarie pana la sala de clasa, profesori care UNEORI vorbesc copiilor de toate, ca sa treaca ora, si mai putin ceea ce trebuie, iar ALTEORI nu lucreaza decat cu elevii buni si foarte buni, lasandu-i pe ceilalti de izbeliste. Cunosc de asemenea mecanismele perfide ale meditatiilor impuse. Cunosc si modurile subtile prin care se exprima coruptia de la examene. Stiu toate acestea foarte bine. Si inca multe altele.

      Mai presus de toate insa, sunt convinsa ca asemenea comportamente nu se explica numai prin salariile mici si insuficiente. Au radacini mult mai adanci, in mentalitatea despre care vorbiti si dvs. Iar pentru a diminua impactul acestora asupra calitatii invatamantului si implicit a calitatii salariilor din invatamant (de ce asemenea oameni ar trebui sa aiba salarii mai mari???) cred ca ar fi in primul rand nevoie de un control strict: nu insa de un control birocratic, ci in primul rand de un control din partea profesiei.

      Multi, putini, cei care mai cred in meseria de profesor si invatator si o repecta, sa se adune si sa gaseasca solutii impreuna pentru a face sa dispara asemenea comportamente. In acelasi timp, dinspre sistemul de educatie, ar fi nevoie de mecanisme prin care asemenea initiative sa fie recunoscute si incurajate, inclusiv financiar.

      • Este bine ca subliniati mult mai explicit si aspectele pe care eu le-am rezumat prin sintagma de „mentalitati balcanice” … Problema este ca aceste mentalitati nu le intalnim doar la unii profesori sau invatatori, ci in forme diferite si la alti membri ai societatii romanesti, care au ceva de spus intr-o reforma a educatiei … Pt ca educatia nu se poate rezuma strict la cea scolara; dar trebuie sa aiba un anumit caracter unitar pentru a fi eficienta …

        De acord cu afirmatia ca nu ar trebui ca salariile sa creasca pentru cei cu mentalitati anti-educationale, ca sa ma exprim astfel … Poate ca nici nu trebuie sa vorbim intotdeauna numai despre salarii, poate se pot gasi si alte forme de sprijin material care sa creasca respectul pentru profesie si, mai ales, sa atraga oameni dedicati si bine pregatiti! Un sprijin pentru achizitia de carti si alte materiale cu relevanta profesionala (mijloace informatice, de exemplu), pentru participarea la programe culturale sau de perfectionare, inclusiv de tip „team building” in care sa fie atrasi si membrii familiei cadrului didcatic, de ce nu chiar un sprijin pentru tinuta (ca la armata!). Nu neg si nu ignor dificultatile, care pot fi legate fie numai de optuzitati sau chiar pot cocheta cu coruptia, dar cu rabdare si ingeniozitate se pot face destule …

        Cineva si-a exprimat indoiala in privinta centarlizarii, acceptand doar situatia organizarii centralizate a evaluarilor elevilor, totusi eu cred ca sunt si alte situatii in care normative centralizate pot opera cu succes. Inclusiv in privinta controlului calitatii corpului profesoral. Pe de alta parte si eu simt ca ar trebui sa existe practic organizatii profesionale ale profesorilor (nu ma refer la sindicate, ci efectiv la organizatii profesionale) care sa impuna reguli generale de natura profesionala, dar si morala sau de alta natura pentru diferitele categorii de membri ai corpului profesoral si sa judece incalcarea lor. Descentralizarea poate fi buna, dar regulile trebuie sa fie unitare si le impui cumva pe o cale centralizata. Doar dupa ce devin o practica curenta te poti astepta sa actineze pe cale pur democratica si descentralizata …

        Oricum, problema reformei educationale trece, dincolo de criza morala a societatii romanesti, si prin capacitatea de a avea un corp profesional format din cadre didactice bine pregatite si dedicate profesiei, evident si cu un profil moral si profesional adecvat!

  10. Nu cred ca orice incercare de centralizare mai mult decat acum va avea vreun succes. Singurul lucru care s-ar putea face ar fi asigurarea prin metode organizatorice a unor examene nationale corecte.

  11. Doamna, ma bucur sincer ca v-am citit editorialul. In Romania anumite cercuri intelectuale au ajuns sa propage ideea ca descentralizarea este panaceul tuturor problemelor din orice domeniu. Pai sistemul feudal este descentralizat, ce nu ne place?! Cand aud propuneri despre autonomia liceelor si cresterea puterii directorilor ma apuca nabadaiile. Pai asa s-a ajuns la regimul seniorial din universitati – prin autonomie si descentralizare. Iar despre licee s-a vazut ce se face in exact acele domenii in care directorul sau inspectoratele locale au avut puteri – camine inchiriate si subinchiriate, cantine concesionate, portari angajati pe spaga.

    Imi pare rau ca nu este abordata destul problema accesului la invatamant pentru elevii din mediul rural. Situatia este crancena…

    • E o grava eroare, aveti dreptate. Asta ne invata modelul finlandez, vazut din perspectiva istorica. Descentralizarea e buna, dar numai dupa ce, prin centralizare, control riguros si o formare adecvata a profesorilor si invatatorilor, s-a asigurat masa critica ce e capabila sa sustina asemenea masuri. Altfel descentralizarea duce la haos, la pierderea identitatii si mai ales aduce enorm de multa inechitate. E intr-adevar dramatica situatia copiilor din mediul rural despre care se vorbeste in ultima vreme doar prin campanii de presa, facute cu scop publicitar in primul rand.

      • Vi se pare ca in 22 de ani de centralizare se formeaza vreo masa critica, de profesori, de parinti, de specialisti? Eu nu-i vad pe nicaieri. Vad aincremenirea in tiparele comuniste, care deserveau un alt regim economic-social. Care tipare constituie o frana a dezvoltarii Romaniei.

        • Imi pare rau, dar nu stiu la ce va referiti. In ultimii 22 de ani in sistemul educativ romanesc nu s-a facut nici o reforma centralizatoare, nici una de descentralizare. S-au luat masuri „dupa ureche”, s-au initiat legi, unele „cu dedicatie” (cum ati aratat dvs. insiva de multe ori) iar altele foarte ambitioase, dar irealiste in conditiile in care nu au avut suportul politic, social si profesional ca sa se aplice….

          Principiul fundamental dupa care a functionat sistemul educativ romanesc este „merge si-asa”. E normal sa nu existe aceasta masa critica.

    • Si daca centralizarea este folosita pentru imbogatirea fabricilor de diplome, trimiterea tuturor tinerilor la facultate, fie ca au, fie ca nu au resursele intelectuale necesare? ce facem daca, asa cum spune Mihail Hardau, „univ, Spiru Haret si alte univ. controleaza ministerul educatiei si parlamentul Romaniei? La ce ne trebuie o astfel de centralizare, ca aia pe care o doriti dv. nu exista?

      • Orice institutie scolara e o „fabrica de diplome” in esenta. Nu am inteles niciodata cliseul acesta prin care se desemneaza invatamantul privat.

        Meritocratia pe care o sustineti (vorbind de „resursele intelectuale necesare”) tine de o alta epoca. Vrem, nu vrem, in Romania unul din efectele occidentalizarii incepute imediat dupa caderea comunismului este masificarea rapida a invatamantului superior. Fireste, suntem liberi sa continuam sa sustinem elitismul invatamantului superior, dar asta ne scoate in afara timpului in care traim.

        Problema Universitatii Spiru Haret e veche si nu am rezolvat-o. De prin anii 1990, profesorul Cezar Barzea explica intr-un raport facut cu prilejul unei reuniuni internationale modul cum s-a format aceasta universitate si mai ales cine sunt cei care i-au pus bazele inca din decembrie 1989.Nu l-a auzit nimeni, nici in Romania, nici in afara. Intre timp situatia s-a agravat. Si va continua sa se agraveze fara indoiala in ceea ce priveste aceasta universitate.

        Eu nu am spus ca doresc centralizare ori descentralizare. Ceea ce am sustinut intotdeauna este sa luam masurile adecvate situatiei noastre dupa ce vom fi analizat insa si cum stau lucrurile la altii. Exemplul finlandez, pe care nu l-am inventat eu, arata ca efectele pozitive ale descentralizarii pot fi vazute numai in anumite conditii. Si de-ar fi doar acest exemplu. Raportul agentiei de consultata McKinsey din 2010 spune acelasi lucru. De ce in Romania lucrurile ar trebui sa fie altfel ? Poate voi reusi sa gasesc un raspuns la aceasta intrebare dupa ce-mi va ajunge cartea profesorului Lucian Boia.

        • Chestia nasola e ca romanul nu e finlandez sa poata trece prin centralizarea de care vorbiti (si ma refer desigur la decidenti ), asa cum nu e nici ceh sa-si merite un Havel…au exact ce-si merita, sa le traiasca si la mai mare! Sau la mai mic, depinde din ce unghi privesti problema…
          In rest numai bine…mi se pare ca va stiu de undeva…cred ca ati stat in P4, in Puskin…
          PS. Sistemul educational din Finlanda o fi cel mai bun, si probabil ca este (sa nu uitam ca se aplica totusi la o populatie relativ mica de elevi/studenti: oameni putinit, entropie mica), yet scholarii cu cel mai mare impact asupra lumii stiintifice, economice, medicale etc provin din sistemul american…in final asta e ce e important post-educational ,aportul fiecaruia la „impinsul” civilizatiei a inca unui pas inainte…Inceputul era facut de Funeriu, clasificare reala a univeristatilor (liceele puteau sa urmeze foarte bine), fonduri pe baza de clasificare (care a fost intocmita initial de profesionisti externi si nu de abramburici de tot felul)…asta forteaza la calitate si excelenta: concurenta…universitatile slabe ca si liceelele se autoelimina…

            • Absolut (si in ceea ce priveste vremurile si in ceea ce priveste opiniile)! Saru’mina si La Multi Ani!! Deci nu m-a lasat inca memoria…asa e… P5 primul camin…stateam peste drum in Codrescu…
              Spor la treaba…ziceti ca ziceti bine…

        • ” Vrem, nu vrem, in Romania unul din efectele occidentalizarii incepute imediat dupa caderea comunismului este masificarea rapida a invatamantului superior ”

          Afirmatie surprinzatoare si foarte discutabila. Masificarea ( in detrimentul calitatii ) recte „invatamantul de masa” , nu a fost nici pe departe un efect al occidentalizarii, initial a fost o politica de stat comunist ( similara electrificarii pentru industrie ) cu scopul explicit de a crea „forta de munca” adica ceea ce mai tarziu se va numi „omul nou”. Mentalitatile inca existente in invatamantul romanesc si „”masificarea” de care vorbiti dvs au inceput de fapt prin anii `70 . In 1973 a terminat ultima serie de liceu teoretic . In anul urmator a fost desfiintata si in locul ei au aparut liceele industriale . Liceul trebuia sa devina „de masa” si tot romanul a avut sansa sa intre ” la liciu” ( inclusiv cu media 1,50 sau 2,00 !) si prin aceasta (an)alfabetizare mascata el incepea de fapt sa nu mai stie sa scrie corect romaneste… Asa a fost creat „omul nou ” care in realitate nu trebuia sa fie bun nici de carte, nici de munca, nici de integrare civilizata in societate, pentru ca de fapt asta se si dorea : disparitia „claselor sociale” si aparitia „ poporului unic muncitor ” ( un fel de „noi muncim, nu gandim ”) adica o masa de manevra amorfa ideala pentru orice gen de manipulare politica si sociala.
          Revenind la subiect , Occidentul poate fi acuzat de multe rele ( teoria relelor importate din Occident, recent reactivata prin noul curent anti-european si anti-occidental de la noi , dateaza de fapt din anii `50 ) dar nu de „masificare” in detrimentul calitatii. La noi , occidentalizarea a fost in mod cert un pretext invocat pentru „masificare” ( recte pseudo-facultati si pseudo-universitati , in realitate fabrici de diplome pentru studenti , mai exact un fel de firme private si pusculite cu bani pentru fondatori ). Invatamantul privat ( adevarat) inseamna calitate, nu bataie de joc si inflatie de diplome fara acoperire. Din aceasta perspectiva ( si nu numai ) societatea romaneasca a depasit demult , si cu mult, societatea occidentala , chiar stabilim lejer noi recorduri. Presa noastra scria odata ca , raportat la numarul de locuitori, avem mai multe universitati si facultati ( gen Facultatea de Psihologie de la …Baile Herculane ,etc.) pe cap de locuitor decat statele europene cu traditier. De fapt ( presa a semnalat in numeroase randuri ) , avem si cele mai numeroase taxe pe cap de locuitor, cel mai mare numar de ofiteri de informatii/ servicii secrete pe cap de locuitor, cel mai mare numar de parlamentari,etc. ,etc., si ca o rezultanta probabil , cel mai mare numar de dosare pe cap de judecator .
          Starea de fapt a societatii romanesti demonstreaza ca la noi educatia nu este in realitate o valoare sociala .
          Situatia de cosmar in care a ajuns invatamantul este o consecinta a acestei stari de fapt , dar aceasta nu poate fi o scuza pentru nimic , cand dupa mai mult de doua decenii vrem sa facem reforma unui sistem condus ( inca) de fratia unor plagiatori in serie, ceea ce ne duce cu gandul la o celebra directiva NKVD (45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă ” – Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secretaa a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492
          ) , iar mentalitatile profesorilor pot fi inca tributare trecutului lor social.

          • Am vorbit despre masificare rapida si nu doar de masificare. Masificarea invatamantului superior nu e un fenomen negativ ci reprezinta o consecinta normala a evolutiei societale, E nevoie din ce in ce mai mult de oameni cu pregatire universitara. Masificarea rapida la care fac referire in articol e sustinuta de date pe care va las sa le interpretati singur.

            Potrivit datelor furnizate de UNESCO, in deceniul 2000, rata de crestere a numarului de studenti, fata de nr. de studenti existenti in 1990, era urmatoarea: Franta – 19%, Elvetia-14%, Polonia – 250%, Ungaria 173 %, Romania 135% , Cehia – 115%. Vorbim astfel despre masificare in intreaga Europa, doar ca in statele foste comuniste lucrul acesta se produce intr-o maniera extrem de accelerata.

            • M-am referit la situatia din Romania ( se discuta de multa vreme daca Romania este sau nu integrata in Europa ) pentru ca aceasta situatie ma interesa de fapt ( printre altele, am fost profesor 6 ani prin satele din Dobrogea ) , dvs va referiti la situatia din Europa , deci dialogul poate continua oricand pentru ca ambele puncte de vedere sunt valide : )).

            • Eu ma refer la situatia Romaniei dintr-o perspectiva comparata: V-am lasat sa apreciati dvs. dimensiunile masificarii rapide despre care e vorba in articol. Chestiunea integrarii sau ne-integrarii Romaniei in Europa tine de o alta problematica asupra careia putem discuta. Aceasta presupune fie o perspectiva interna, fie una externa, fie, mai bine, zic eu, una comparativa, care sa le uneasca pe primele doua.

    • „sistemul feudal era descentralizat”… :))))
      Sunteti produsul perfect al acestui sistem de invatamant.
      O feuda, domnul meu, era cat se poate de centralizata. Iar „in sistemul feudal” e vorba, pe scurt, despre feude. Nu despre „descentralizare”. Nu aveti proprietatea termenilor. Altminteri, dupa ce v-am citit comentariul, va dau dreptate: situatia este crancena.

      • Hai sa luam un exemplu concret. In regatul Frantei in secolul al XII-lea regele domneste prin drept divin si reprezinta centrul. Ducele Normandiei este vasal regelui si ii datoreaza serviciu militar (un numar limitat de zile pe an) sau eventual bani, in rest bate moneda si face pace si razboi. Ducele este rege in ducatul sau, judecator suprem putand pronunta sentinte capitale si senior ereditar dar prin gratia regelui Frantei si teoretic pamanturile acestuia puteau fi confiscate. Dar descentralizarea merge si ma departe. Ducele Normandiei are o curte formata din baroni care depun juramant feudal si care sunt seniori ereditari pe pamanturile lor si le administreaza ridica taxe si au si anumite puteri judecatoresti. Dedesupt vavasseur-ii cu drept de basse justice si anumite privilegii reduse. Deci dupa cum spuneam – descentralizare si subsidiaritate.

    • Gresiti!

      Problema in universitati este ca conteaza numarul locurilor cu finantare de la buget care le primeste, politic, facultatea X si nu calitatea absolventilor.

      Daca urmariti cum circula banii de la MEC la facultatea X, o sa ajungeti la concluzia ca sistemul este foarte centralizat.

  12. In ultimul timp calitatea absolventilor care aleg sa fie profesori a scazut. O arata notele de la examenele de titularizare. Principala cauza o reprezinta salarizarea.

    Dupa ce se va rezolva problema salarizarii, cred ca principala intrebare este cum pot fi concediati profesorii care nu au ce cauta la catedra. Nu cred ca un sistem centralizat este raspunsul la aceasta intrebare.

    • Ei, da, discutam de o masura strict capitalista: corespunzi, ai salariu bun (cel putin in gama profesiei), nu, out!

      Totusi am doua comentarii:

      1. Cat timp apar idei de tipul „o angajare la 7 disponibilizari” (ideea ultracentralizata, de altfel) orice initiativa de acest tip este sortita esecului! „Moartea capitalismului” in versiunea Boc …

      2. Criteriile de apreciere tb sa fie oneste. Actualele comisii de etica sunt inca departe de ceea ce trebuie. O organizatie profesionala, gen un Ordin al profesorilor, ar putea mai degraba sa stabileasca niste criterii respectabile si respectate!

      • Sunt de acord ca este important cine masoara. Si cred ca cel care ar trebui sa decida cine merita sa ramana in invatamant este elevul (de fapt parintii lui). Banul urmeaza elevul este un pas important in aceasta directie.

        • Dar asta nu e descentralizare, e vorba doar de o schimbare a principiilor care guverneaza finantarea invatamantului: de la o finantare orientata spre institutii sau, altfel spus, spre furnizorii de educatie, la o finantare orientata spre utilizatori. Nu am nicio problema de a incerca si asa ceva, dar nu la nivel de sistem, ci eventual, intr-o maniera experimentala, la nivelul catorva judete. Dupa aceea analizam, vedem ce a mers si ce nu, discutam un timp suficient si apoi decidem daca extindem sau nu. E posibil sa ne dam seama ca e mai bine sau dimpotriva, ca e mult mai rau. Daca analizam tipul acesta de finantare la altii, gasim argumente si intr-un sens si intr-altul.

          • Din cate stiu eu, a fost un proiect pilot. De asemenea pana una alta este vorba de respectarea LEN. Parerea mea este ca atat in mediul universitar cat si in cel preuniversitar, principalele probleme sunt legate de distributia banilor in teritoriu (care este puternic centralizata si rareori se are in vedere valoarea). Daca distributia banilor ar fi depolitizata, celelalte probleme se vor rezolva in timp. Cel putin o perioada, MEC-ul poate controla calitatea prin organizarea de examene corecte. Elevii (parintii de fapt) vor alege scolile care au rezultate bune la examenele nationale.

          • Un argument in favoarea principiului banii urmeaza elevul, cred ca ar fi meditatiile care functioneaza foarte bine. Profesorii castiga bani de la elevii care vor sa invete mai mult sau nu reusesc din varii motive sa inteleaga la scoala. Un profesor este bun pentru un anumit elev, iar numarul celor cu care face pregatire depinde de calitatea orelor.

            Cel mai puternic argument impotriva voucherelor este acela ca, elevii „cu probleme” vor fi respinsi de toate scolile. O problema cu acest tip de argument ar fi ca elevii respectivi au ajuns sa fie „cu probleme” tocmai pentru ca „au fost repartizati” in clase in care personalitatea lor nu a fost pusa in valoare. Ei au ajuns sa fie cu probleme tocmai din cauza sistemului care nu permite optiunea (nici din partea profesorului, nici din partea parintelui).

  13. Jur ca as fi fost un profesor exceptional. Am fost olimpic national la doua materii diferite.
    Dar, eu de ce sa nu traiesc bine? De ce, daca prestez o munca grea, complexa, pentru care m-am pregatit intens, sa nu fiu si remunerat corespunzator?

    Cine spune ca profesorii trebuie sa faca asta doar din pasiune ori e prost, ori ipocrit. Sunt prea putini cei care aleg din pasiune, pentru marea majoritate e ultimul tren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro