joi, aprilie 18, 2024

Revolutie! (Updated)

In 2014 vom aniversa un sfert de veac de la revolutiile din 1989. Au fost miscari sociale anti-utopice, anti-ideologice, anti-teleologice. Unii le-au numit chiar anti-politice. Traim in aceste zile o renastere a spiritului civic in Ucraina. Cum observa Adrian Karatnicky, unul dintre cei mai competenti comentatori pe acest subiect, este vorba de o euro-revolutie. Revolutiie au loc atunci cand vechiul regim este compromis irevocabil, iar cetatenii nu mai suporta metodele si minciunile sale. In cazul Ucrainei, este vorba de o revolutie pro-europeana si de o respingere radicala a dictatului putinist. Se reia proiectul intrerupt al Revolutiei Portocalii din 2004 pe care Vaclav Havel a numit-o prima revolutie post-comunista din ceea ce a fost candva Blocul Sovietic. Democratia se confrunta direct cu inamicii sai.

Revolutiie implica pasiuni idealiste, discontinuitati, fracturi, sfidari ale logicii consimtamantului, deschiderea spatiului public catre forme de expresie spontane si directe. Cititi cartea Hannei Arendt despre revolutii. Egor Sobolev, unul din liderii revolutiei de la Kiev o spune cat se poate de clar cand afirma ca opinia generala este favorabila idealului american si european: „Puterea reala trebuie sa fie a cetatenilor, nu a ministrilor, nu a presedintilor, nu a politicienilor”.

Timpul istoric se concentreaza, isi schimba semnificatiile traditionale. Toate tabuurile si conventiile se prabusesc. Revolutiile celebreaza transgresiunea ordinii stabilite si instaureaza o noua ordine, novus ordo seclorum. Noile structuri prind fiinta pe ruinele celor vechi. Se cauta ceva cu totul diferit, ceea ce filosofii germani din posteritatea lui Hegel numesc das ganz Andere. Revolutiile, in gand si in istorie, sunt expresii ale negativitatii, ale transcenderii unui continuum inghetat, suprimare, conservare, depasire, adica Aufhebung.

Ceea ce parea menit sa dureze pentru o perioada indefinita de timp se dezintegreaza peste noapte. Un sociolog american, Aristide Zolberg, a scris candva un studiu, devenit clasic, despre revolutii ca moments of madness (momente de nebunie). Meteorologia politica capoteaza la capitolul anticiparii unor asemenea explozii sociale. La Kiev, Lviv si in atatea alte orase, inclusiv in fieful partidului lui Viktor Ianukovici din Ucraina de Est, la Donetsk, se iese in strada si se cere demisia guvernului si a presedintelui. Manifestantii accepta coordonarea cu partidele de opozitie, dar raman in genere sceptici in raport cu clasa politica si cu oligarhii. Avem de-a face cu o revolutiei politica nascuta dintr-o revolta axiologica cu baza generationala. Doua sunt scopurile pe care le putem identifica acum: redobandirea suveranitatii politice si recucerirea suveranitatii nationale. Acestea au fost obiectivele miscarilor anti-totalitare din Europa de Est si Centrala, de la Revolutia Maghiara la revolutiile din 1989.

Mitul politic al revenirii in Europa, o naratiune mobilizatoare care a inspirat si a galvanizat revolutiile din 1989, a renascut acum in Ucraina. Prin Europa se intelege statul de drept. Prin Europa se intelege eliminarea coruptiei. Prin Europa se intelege normalitate democratica. Ma grabesc sa precizez ca prin mit politic nu inteleg o himera, o reverie, o fictiune, ci un discurs menit sa organizeze spatiul asteptarilor si sperantelor. Nu judecam mitul politic prin veracitatea sa, ci prin credibilitate. Politicul este un teritoriu in care se confrunta mituri si contra-mituri, fantasme si contra-fantasme. Revolutionarii din Ucraina au ales mitul politic european pentru ca sunt constienti ce inseamna Putin si putinismul. Fireste, nu doar din acest motiv, dar si din pricina sa. Sunt satui de ucazurile venite de la Kremlin. Vor proceduri si norme, nu represiune, santaj si amenintari.
.
http://www.revista22.ro/avertisment-catre-viktor-ianukovici-ar-putea-avea-aceeasi-soarta-ca-ceausescu-34599.html

http://www.revista22.ro/articol.php?id=34635

http://www.nytimes.com/2013/12/03/world/europe/ukraine-unrest.html?hp&_r=0

http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2013/11/crackdown-kiev

Despre revolutiile din 1989:

http://www.ceupress.com/books/html/TheEndandtheBeginning.htm

http://www.polirom.ro/catalog/carte/revolutiile-din-1989-intre-trecut-si-viito-442/

http://www.curteaveche.ro/de-la-utopie-la-istorie-revolutiile-din-1989-si-urmarile-lor.html

Update (3 decembrie 2013): Am dat azi dimineata un interviu pentru sectia ucrainiana a „Europei Libere”. Am aratat ca revolutia din Ucraina, aflata in plina desfasurare, cu consecinte greu previzibile, se deosebeste de cele din 1989 la nivelul obiectivelor. Legitimarea ei este direct legata de Revolutia Portocalie cu ale sale promisiuni abandonate, uitate, tradate.

Schimbari politice dramatice nascute din cauze structurale, revolutiile au propria lor logica, diferita de aceea a calculelor pragmatice proprii vremurilor „normale”. Atunci era vorba de miscari anti-totalitare. Regimul Ianukovici nu este unul dictatorial in sens clasic ci mai degraba ceea ce profesoara Karen Dawisha a definit drept electocratie. Exista partide politice (relativ) coagulate, desi substanta lor ideologica ramane difuza si incerta. Trebuie luat in consideratie factorul geopolitic (UE in extindere, imperialismul rus). Recursul la violenta a fost o miscare aberanta, lucru dovedit chiar de bataia in retragere a guvernantilor de la Kiev. Asistam la o mobilizare civica de mare anvergura, o revolta (ori o revolutie, vom vedea) impotriva autoritarismului kleptocratic. Trebuie tinut seama de rolul Iuliei Timosenko si al apropiatilor ei.

Efectele in regiune nu trebuie subestimate. Polonezii urmaresc cu mare atentie aceste evenimente. In discursul rostit la Kiev, liderul opozitiei, Jaroslaw Kaczynski, le-a reamintit protestatarilor ucraineini cuvintele lui Ioan Paul al II-lea: „Sa nu va fie teama!” Editorialul din „Washington Post” de azi invita la moderatie. Cred ca pana acum protestele au dovedit calm si auto-limitare. Vom vedea daca se va merge pe calea poloneza din 1989, a mesei rotunde. Pentru aceasta e nevoie de disponibilitatea ambelor tabere, de acceptarea compromisurilor rationale.

Distribuie acest articol

51 COMENTARII

  1. Daa, glorioasa revolutie romana, care a inlaturat de la putere comunisti si a dat puterea unor comunisti. Eu zic ca Securitatea era mult prea puternica pentru a putea fi invinsa, frica era prea mare. N-a fost nici o revolutie, doar o schimbare la fata. Big brother si-a ales un alt chip sub care s-a aratat multimii.

    Chiar apartine puterea in SUA cetatenilor?

    • Ba eu cred ca a fost o revolutie la mijloc. E drept, a inceput ca o lovitura de stat, s-a manipulat, dar reactia populatiei a fost neasteptata si au trebuit sa adapteze pe parcurs, altfel si-o luau si ei. Se vede clar la TV, in primele zile musiu Ilici o tot tinea in continuare cu „tovarasi”, probabil scenariul zicea doar schimbare la varf si tot comunism in continuare.

      PS: faptul ca tot securistii/PCRistii sunt si acuma prin Parlament tine si de legile care s-au votat de atunci incoace. Daca se dadea interdictie totala la orice functie la orice membru PCR sau membru al familiei ar fi fost alta situatia, dar probabil ar fi ramas prea putini candidati. Dar banii tot i-au pus bine diversi, ca deh, era „haos” si s-au si ars niste dovezi/arhive din intamplare.

      • Revolutia din Romania a fost diferita de celelalte. Dictatura era extrem de personalizata, tara era izolata in Est si in Vest, mizeria era universalizata (moral si material), Ceausescu, beneficiarul unui cult delirant, nu a ezitat sa recurga la violenta. In cdecembrie 1989 s-au petrecut doua lucruri (cel putin): o revolutiei spontana si o lovitura de stat in care, dupa unel ezitari initiale, Securitatea a jucat un rol decisiv. Dar ca efecte, pe lunga durata, se aseamana cu cele din Europa Centrala. Vechiul regim s-a naruit. Cel nou a mostenit multe din tehnicile si oamenii celui vechi, dar a acceptat, in cele din urma, alternanta si pluralismul.

        • Revolutia din Romania nu a fost, domnule profesor!

          A fost o lovitura de stat, sustinuta inclusiv prin crima (presupun ca nu puteti numi „proces” sau „executie” mascarada de la Targoviste).
          Si s-a recurs la crime – da, la plural, daca ne reamintim de mortii inutili de dupa „caderea” regimului – tocmai pentru a inabusi revolta spontana a cetatenilor, care risca sa „degenereze” in revolutie.

          Desigur, cei care stiu au cam disparut: unii de maorte naturala, altii au fost sinucisi, si altii – vedeti Ion Illich Iliescu – sunt la adapostul combinat al varstei, (pseudo)imunitatii si pozitiei „onorifice” (recunosc, asocierea dintre personaj si onoare imi provoaca un rictus amar).

          Deci NU!

          P.S. Am avut ocazia sa discut, in acele zile, cu o persoana bine situata in ierarhia operativa a trupelor de elita romanesti (credeti-ma, am avut si asa ceva, si imi permit sa cred ca rivalizau ca eficienta cu Navy Seals sau Sayeret). Mi-a spus ca daca „s-ar fi vrut” – asa se vorbea pe atunci, si sunt convins ca sunteti familiarizat cu limbajul – revolta populara ar fi fost inabusita in cel mult 48 de ore. Numai ca nu „s-a” vrut: unii doareau cu disperare painea, asa ca noi ceilalti am capatat circul!

          • Va inteleg si va respect pozitia. Eu discut revolutia ca schimbare radicala, indeosebi la nivelul efectelor. Tocmai pentru ca lucrurile au fost atat de tulburi, tocmai pentru ca Iliescu,Roman, Dan Martian, Magureanu, Brucan, Voican-Voiculescu au deturnat miscarea revolutionara, s-a intarziat atat de mult in directia pluralismului real. Nu mai vorbesc de aversiunea declarata pentru piata libera si de incurajarea „capitalismului” de prada. De acord cu Dvs ca, intr-un interval foarte scurt, sperantele au fost destramate, iluziile s-au risipit, starea de gratie a fost inlocuita de starea de greata, iar esalonul doi al nomenclaturii PCR a renascut ca „emanatie”. Un slogan din Piata Universitati din primavara anului 1990 surprindea tragedia: „Pacat, pacat/De sangele varsat!” Tot atunci s-a scandat” „Unica solutie/O noua revolutie!”

          • Sinteti cel putin ciudat. Cica „revolta populara ar fi fost inabusita in cel mult 48 de ore.”

            Toate armatele din lume pot ineca in singe, atit propriul popor cit si alte popoare. Vreti sa mai adaugati serviciile de informatii, unitatile speciale, etc? N-aveti decit. La ce concluzie puteti ajunge?! Ca revoltele pot fi inabusite?! E stupid. Bineinteles ca mitralierele si tancurile nu cultiva morcovi si nici literatura de avangarda.

            Iar revelatia dumneavoastra este hilara. Cica nu s-a vrut. Bineinteles ca nu s-a vrut, asta se vede din actiunile armatei. Cei care NU au vrut sa traga in romani sint tot ROMANII. E admirabil. Nu stiu cum puteti aprecia negativ inapetenta armatei romane de a-si maceli poporul. Ce criterii de valoare folositi dumneavoastra. Spre comparatie, evaluati „patriotismul” armatei siriene. Sute de mii de morti, milioane de refugiati and still counting.

            Si culmea ciudateniei in teoria dumneavoastra nu sint constatarile de pina acum. Culmea culmilor e concluzia „Revolutia din Romania nu a fost”. Pai daca nu a fost revolutie, atunci de ce mai vorbiti despre inabusirea revoltelor populare si despre „nu s-a vrut”????!!!!!

            Ce o fi greu de inteles? Unde scrie ca dupa o revolutie, poporul trebuie sa aleaga cu intelepciune cei mai buni lideri si cele mai bune partide? Unde scrie asa ceva? In istoria carui popor? In care filozofie?

            Romania era insetata de libertate. Asta e tot ce conteaza in 1989. Ce a urmat revolutiei, nu mai conteaza. Orice ar fi urmat, era de un milion de ori mai bine decit ce avusesem inainte. Eram LIBERI. Prosti, e adevarat. La fel de prosti pe cit fusesem in comunism. Dar liberi. In sfirsit liberi. A fost incredibil sentimentul acela. Stiam ca va fi greu. Dar scapasem din ghearele mortii.

            • ” Eram LIBERI . ….In sfirsit liberi.”

              Ma scuzati ca va adresez o intrebare oarecum personala : de unde stiti ca ati devenit liberi ?!?Sau , altfel spus, pe ce va bazati ?

            • Poporul n-a ales pe nimeni si nimic, domnule DanielS: nu i s-a oferit sansa sa aleaga!

              In rest, nu intru in polemica, dar nu pentru ca m-ati convins ci din respect pentru credinta si entuziasmul dumneavoastra. Imi voi permite doar o intrebare (retorica, desigur): care credeti ca ar fi fost sansele de supravietuire ale „eroilor balconului”, daca piesa nu era regizata?

            • In momentul in care FSN a devenit partid, lucrurile s-au lamurit. Din arbitru exterior si neutru (cum se pretindea), a devenit actorul principal, a organizat alegerile pe baza de frauda semantica si de agresiuni propagandistice desantate. Avea control total asupra judetelor, asupra TVR (zisa „Libera”), Radio, presa scrisa (minus „Romania Libera”). Este de ajuns sa recitim „Adevarul”, „Azi” si „Dimineata”.

            • Domnule profesor,

              La alegerile din 1990 am facut parte din echipa tehnica de specialisti IT desemnati sa asigure functionarea primului transfer „la distanta” al rezultatelor din istoria electorala a Romaniei.

              Nu intru in detalii tehnice, va asigur insa ca datele transmise din teritoriu treceau prin canale atent controlate, sau erau generate ad-hoc in serverele din „camera obscura” in care noi nu aveam acces.
              Regret ca nu pot spune mai multe: traiesc inca in Romania si asta intentionez sa fac si in continuare (adica sa traiesc).

              P.S. Despre „conventia CID”, „cazul difuzoarelor” si incendiul de la Biblioteca Nationala va invit sa aflati singur.

            • Cum spuneam, este bine ca discutia are loc. Inteleg temerile Dvs. Cei care au controlat acele alegeri de pomina sunt in continuare pe cai mari. Dar cred ca s-a trecut pragul fricii. Sper ca nu ma insel. Ganduri bune.

            • Cu scuzele de rigoare vreau sa va spun tuturor ceva despre naivitatea mea. Am asistat personal la multa mizerie morala dupa revolutie. Mi s-au propus avantaje mizerabile. Am vazut multi oameni acceptind asemenea avantaje. Si am dedus alte compromizuri oribile. Am vazut mizerii la care au participat oameni dragi si apropiati mie. Nu pot sa dau detalii, despre alegeri, despre furturi, etc. Le stim cu totii.

              Ma simt inselat de revolutie?! Nici o secunda. Dumneavoastra toti imi predati lectii despre cit de intelept ar fi putut fi acest popor. Eu va spun ca asteptarile dumneavoastra de la poporul roman sint MULT peste calitatile noastre. Ar fi putut fi MULT mai rau fara revolutia din 1989. Cam toti sinteti perfectionisti si neiertatori. Scuze.

              Eu sint fericit cu ce-am avut. Putea sa iasa mult mai rau la revolutie. Cu multi morti si cu Ceausescu inca la putere. Chiar si in 2013. Din punctul meu de vedere, revolutia a fost o nebunie foarte inteleapta. Un dar aproape divin pentru un popor cu apucaturi ciudate. Eu pretuiesc acest dar numit revolutia din 1989.

        • ,,Cel nou a mostenit multe din tehnicile si oamenii celui vechi, dar a acceptat, in cele din urma, alternanta si pluralismul.”

          O vorba buna despre regimul Iliescu ? Nu ma asteptam. Ah nu, va referiti cu siguranta la decembrie 2004.

          • O vorbă bună despre regimul Iliescu? Asta-i culmea!
            Cum rămâne cu victimele Lovilutziei (că Revoluţia a fost confiscată de şleahta bătrânului politruc), cu cei schingiuiţi în timpul Mineriadei (cunosc PERSONAL câteva cazuri), cu ratarea Unirii cu Basarabia (mă refer la momentul 1991)?
            Pentru Iliescu, doar blesteme!!!!!!!!!
            Acest OM AL MOSCOVEI este blestemul României – s-a visat a fi un altfel de Ceauşescu şi, din păcate pentru njoi, a fost!!!!!!!!!!!!!!!
            Din fericire a venit acel 2004 care nu vă place dvs!

        • N-are rost sa insir evenimentele domnule profesor. Orice alta impresie aveti dumneavoastra, sint sigur ca faceti o eroare. Meritul rasturnarii regimului ceausist este strict al revolutionarilor.

          Nimeni n-ar fi putut ajunge la putere in 1989 fara milioanele de romani din strada. Deci a fost revolutie. Oricine s-ar lauda ca l-a rasturnat pe Ceausescu prin lovitura de stat, ar fi o lauda absurda. Repet, meritul e al oamenilor din strada.

          Mi-am riscat viata in 1989. Ca mine alte milioane de romani. Noi am obtinut ceea ce ne-am dorit in 1989. Libertate. Majoritatea revolutionarilor NU am cerut avantaje materiale. Va atrag atentia ca asociatiile de revolutionari numara vreo 170 de mii de revolutionari dubiosi. Cred ca ii confundati pe acestia cu milioanele de romani care am invins regimul comunist, cu riscuri mari.

          Ceausescu ar fi trait minim 100 de ani. Ar fi fost si astazi in functie daca era dupa politicienii de atunci sau dupa serviciile de informatii, romanesti sau straine. Sinteti nedrept cu noi, milioanele de atunci. Foarte nedrept.

          • Nu am afirmat niciodata ca nu a fost o revolutie in Romania in decembrie 1989. Chiar aici am spus acest lucru. Dar revolutia, reala si insangerata, a fost ulterior confiscata, deturnata, rapita, cum vreti sa spuneti. Da, revolutionarii dispusi sa-si riste viata (au murit peste o mie de oameni) sunt cei care l-au rasturnat pe dictator. Lovitura de stat a fost menita nu atat sa-l rastoarne pe NC (lucrul avusese loc), ci pentru a preveni avansul revolutiei intr-o directie pe care „emanatii” nu o doreau.

            • Domnule profesor, in 1989 eu NU eram anti-comunist. Nu aveam experienta de viata. Nu intelegeam mecanismele societatii libere. Dar imi doream libertatea!! Plingeam noaptea de frica mortii. Dar imi doream LIBERTATEA. Si am obtinut-o impreuna cu restul romanilor.

              Nu regret nimic. Eu nu puteam avea atunci axperienta si cunostintele pe care le am acum. Cine va spune ca noi romanii, tineri sau batrini, aveam vreun plan clar ce o sa facem cu libertatea, VA MINTE. Stiam despre pluripartidism, libertatea cuvintului si a presei, economia de piata, dar toate la nivel de concept. Concret nu stiam NIMIC. Privesc in timp si-mi dau seama ca Romania nu putea sa evolueze mai repede. Nu cred ca realizati cit de timpiti eram. Nu va dati seama cit ne afectase izolarea fata de lumea libera. Sau poate ca va dati seama, dar ne supraestimati capacitatea de a ne reveni dupa dementa comunista. Nu regret nimic de la revolutie. Absolut nimic.

              Parerea dumneavoastra despre „avansul revolutiei intr-o directie pe care emanatii nu o doreau” e una perfectionista. Din punctul meu de vedere, citatul e dovada ca dumneavoastra ne-ati supra-apreciat in 1989. Stiu prea bine ca sinteti expert in istoria comunismului si va apreciez munca. Dar nu va dati seama cit de prosti eram. De fapt nici acuma nu ne-am revenit complet. Deceniile comuniste au brazdat urme adinci in constiinte.

              Lovitura de constitutie din 2012 m-a trezit la realitate. Si eu aveam mult mai multa incredere in Romania. Si BUM! Realitatea mi-a demonstrat concret ca supraevaluasem Romania post-comunism. Inca nu ne-am revenit.

              Si ma-ntorc rapid in 1989 ca sa constat: nu se putea altceva dupa revolutie. Un lider comunist. era optiune unica pentru Romania. Daca vreti sa alegeti un comunist mai bun decit Iliescu, va inteleg. Dar nu puteati alege altceva decit strict dintre comunisti. Asa erau vremurile.

    • Nu neg ca a existat o miscare populara autentica de contestare a comunismului, dar cred ca, in esenta, a fost o lovitura de stat. Regimul comunist nu ar fi avut nici un regret sa procedeze ca armata in Egipt in urma cu citeva saptamini: „revolutie? Pac-pac! Hai, cine mai pofteste revolutie?”.

      Nu cred, nu cred, ca a existat pluralism politic in Romania. Eu niciodata n-am avut cu cine vota, ca nu am putut alege intre fosti comunisti deveniti peste noapte banditi dind lectii de capitalism. Nici acum nu exista pluralism, ca dovada ca nu apare inca o doctrina de dreapta si nimeni nu vorbeste de reducerea taxelor si a birocratiei. Sigur, candidati au mai fost, Ratiu, Coposu, dar din pacate n-au aavut nici o sansa.

      Nu ar fi cedat Iliescu puterea in 1996 daca n-ar fi stiut ca totul va ramine exact la fel!

      • Ca să poți proceda ca în Egipt, trebuie să te poți baza pe loialitatea armatei, iar Ceaușescu nu avea această loialitate. În 1989 nu mai eram în armată, dar ceva mai devreme l-aș fi împușcat personal, dacă aș fi avut ocazia. Aveam armă, aveam 60 de cartușe muniție ”de război” (cum se spunea pe vremea aceea) și eram în MApN, nu în MI (pentru cine știe cum erau organizate lucrurile :P ). Însă mi-a lipsit ocazia.

        Ceaușescu nu avea mari unități care să-i fie loiale (”mare unitate” având aici sensul de pe vremea aceea). Masacrul de la Otopeni a avut loc în condițiile în care ambele părți combatante erau convinse că apără revoluția, nu pe Ceaușescu. Separat de asta, legenda spune că la Cluj au încetat focurile de armă abia când comandantul unității de la Șintereag a amenințat că intră în oraș cu 200 de tancuri de partea demonstranților.

        Nu vreau să fiu nepoliticos, dar pe baza aceea ce ați văzut la televizor din evenimentele din Egipt, nu puteți aprecia situația din RO din 1989 și eventuala susținere pe care să o fi avut Ceaușescu în rândul armatei. Și aici mă refer din nou la MApN, nu la MI. DSS-ul era la MI :P

        • Are dreptate Profesorul Tismaneanu cand scrie ca „In decembrie 1989 s-au petrecut doua lucruri (cel putin): o revolutiei spontana si o lovitura de stat”

          Dar are si el dreptate DanielS cand scrie ca e scarbit de accent pus pe „lovitura de stat”…

          Problema este ca contra-revolutia (care a fost atat de reala ca revolutia spontana si lovitura de stat) a fost aproape stersa din istorie…fara contra-revolutia, nu putem intelege destul de bine eroism real de atunci. Dovada ca contra-revolutia a existat incepe aici:

          http://romanianrevolutionofdecember1989.com/text-of-securitate-general-iulian-vlads-29-january-1990-declaration-identifying-the-terrorists/

          • Din pacate, ceea ce traim astazi este exact rezultatul loviturii de stat, deci realitatea contemporana nu poate fi inteleasa in absenta analizarii acestui factor.

            Regret faptul ca DanielS considera aceste comentarii ca o minimizare a contributiei revolutionarilor: nu asta am dorit, ci doar sa arat ca scenariul era deja scris iar revolta populara a permis actorilor sa intre in scena.

            Si repet intrebarea: in absenta unui scenariu bine pus la punct, care erau sansele de supravietuire a celor care au aparut in balconul CC-ului?
            Eu unul am facut armata la TR, intr-o unitate de transmisiuni – ca atare, nu cred ca am tras mai mult de un incarcator pe parcursul a noua luni – dar tot n-as fi avut probleme sa elimin „julietele” din balcon. Iar daca vorbim de un tragator de elita, dotat cu armament de ultima generatie si sistem de vizare nocturna, it’s like stealing candies from a kid!

  2. Stimate domnule Tismăneanu,

    Aș fi foarte prudent să aplaud mișcările de la Kiev- nu e nici un fel de revoluție – și lecțiile istoriei ne învață că Revoluția din Ungaria- aia care a fost reală- a avut doar sprijin pe gură de la Europa Liberă- drept urmare câteva mii de cetățeni budapestani care au crezut că chiar vin americanii- au avut surpriza neplăcută să se întâlnească cu tancurile rusești. Cam așa e și cu Ucraina- unde UE nu dă că n-are de unde, SUA cu atât mai mult dar se așteaptă ca frații ucraineni să renunțe la gazul ieftin pentru prostii scumpe. Să scoți elemente asociale pe stradă (revedeți faza cu buldozerul care n-avea ce căuta dacă nu se urmărea exact violența) dă extrem de prost în rândurile majorității- adică exact ce contează.

    • Macar pentru ca am scris numeroase studii pe tema revolutiilor din 1989 (v. linkurile), dar si despre anul 1968 si Revolutia Maghiara (octombrie-noiembrie 1956), v-as ruga sa nu ma banuiti de naivitate ori de lipsa de documentare. M-as feri de expresii de genul „elemente antisociale”. Nu servesc analizei, ba chiar ne imping intr-o directie falsa si contraproductiva intelectual. Orice miscare sociala mobilizeaza forte extrem de eterogene. Importanta este directia ei, cine ii confera voce, valorile pe care le promoveaza.

  3. „Revolutiie au loc atunci cand vechiul regim este compromis irevocabil, iar cetatenii nu mai suporta metodele si minciunile sale.”
    Sau cand acordurile semnate dupa al 2-lea Razboi Mondial expira si cade pe umerii KGB-ului sarcina de a pune in aplicare actul final. Nu demult citeam comunicatul emis in Dec. 1979 de noul guvern al Afganistanului, instaurat imediat dupa ce trupele speciale sovietice intrasera in palatul prezidential si il lichidasera pe presedintele Afganistanului. Similaritatile acelui text cu comunicatul FSN din 22 decembrie m-au lasat cu gura cascata. Se pare ca luna decembrie e preferata pentru astfel de actiuni. Ochii pe Ucraina!

  4. Actualele proteste din Ucraina reprezinta, fara indoiala, rezultatul dorintei de integrare europeana a cetatenilor. Chiar daca un segment notabil din populatia tarii sustine o apropiere de natura eurasiatica, este limpede ca majoritatea doreste apropierea de valorile europene.
    Cu toate acestea, consider ca o asemanare dintre actuala miscare proeuropeana si Revolutia din 1989 ar fi nu neaparat nepotrivita, cat inoportuna. Nu contesta nimeni ca populatia doreste o schimbare de paradigma, insa actuala miscare este mult mai apropiata de cea pentru formarea unei societati civile veritabile si de creare a unei noi clase politice (care include dorinta de eliminare din viata publica-politica a persoanelor asocitate cu ‘ancien regime’-ul lui Leonid Kuchma – Vladimir Putin).
    Este mult mai usor de analizat evenimentele in mod retrospectiv (multi is doresc, la nivel subconstient, sa analizeze evenimente profitand de hindsight bias). Pentru a putea cataloga actuala miscare ca o Revolutie trebuie ca deznodamantul sa produca o schimbare majora in societate (iar aici nu ma refer doar la demisia/demitarea lui Ianukovici). In acest moment, nu este exclus un astfel de deznodamant, insa probabilitatea sa este redusa.
    Cat priveste oportunitatea, exista riscul ca actuala miscare ce doreste a fi Revolutie sa isi piarda dinamismul prin urmarirea unor obiective foarte inalte, urmand ca timpul sa dilueze ‘avantul originar’. Nu putine au fost cazurile cand revoltele sociale care se concetrau asupra unor obiective pe termen scurt, capabile de transformari profunde, au eliminat/restrans posibilitatea de a regenera miscari sociale de o anvergura mai mica, dar cu obiective de lunga durata si bine conturate.
    Pentru ca a fost invocata o comparatie cu Toamna Natiunilor, as dori sa mentionez ca tara cu cea mai violenta incercare de desprindere de lagarul comunist (Ungaria: desi multi definesc Revolutia din 1956 ca o revolutie, consider ca magnitudinea a fost mai apropiata unui razboi Maghiar-Sovietic) a sfarsit de sub tutelajul comunist prin reformarea conducerii MSZMP (actualul partid socialist MSZP este autodeclarat succesor al MSZMP, situatie de neconceput in multe tari din Europa de Est), Polonia cu numeroase revolte (1956, 1968, 1970, 1980) si-a incheiat epoca socialista prin negocieri la masa rotunda cu reprezentantii Solidaritatii, iar Romania, fara nicio miscare notabila, a fost singura care sa se rupa de comunism cu varsare de sange. Evident, au fost si exceptii (Bulgaria, Albania).
    Vom vedea daca Ucraina se afla pe un butoi cu pulbere, insa consider ca este preferabil ca pulberea sa fie impartita pe mai multe segmente…

    • Va multumesc pentru substantiala interventie. De acord cu Dvs, potentiala revolutie din Ucraina (continare a celei din 2004) este sui generis, deci nu e vorba de o identitate cu cele din 1989. Dar si acestea au avut caracter emancipator-civic. Este si o revolutie morala intrucat propune ruptura cu regimul duplicitar, pseudo-democratic al lui Kucima, el insusi un urmas al lui Kravciuk.

  5. Dl. profesor, nu m-ati convins ca am avea de-a face cu o revolutie. I would not make a mountain out of a molehill sau too soon to call. Este o revolta spontana „la cald” referitoare la intreruperea cooperarii Ucrainei cu UE. Rusynul se vede din nou tradat de o conducere obedienta Moscovei, conducere sustinuta in estul tarii dominata etnici rusi si in acelasi timp in intregime nepopulara in vest (Galitia, Volhynia, Bukovina, etc) adica in provinciile istorice ce au apartinut de realmul austro-german. De ce nu este revolutie? (1) Nu exista vreo forta politica bine definita in spatele miscarilor de strada din Ucraina (2) O „revolutie” presupune schimbari care au loc pe o perioada lunga de timp (cel putin ani de zile) – a se vedea Revolutia Americana, Franceza, Bolsevica, Iraniana.

    • Este potential o revolutie. Dar revolutiile pot fi reprimate, deturnate, mistificate etc Vom vedea. Revolutia de Catifea de la Praga nu avea in spate ceea ce numiti „o forta politica bine definita”. Revolutiionarii de la teatrul „Lanterna Magica” nu erau un grup omegen, ba chiar dimpotriva. Aveau in comun un singur lucru: angajamentul anti-totalitar, atasamentul indefectibil pentru drepturile omului. Va multumesc pentru comentariu.

      • Touché pussycat! Da, de acord, potential o revolutie.
        Noi va multumim pentru subiecte interesante. De fiecare data!
        Cu bine.

  6. Merg pe mâna dumneavoastră cu evaluarea situației din Ucraina.

    Faptul că dl Ianukovici tocmai a plecat în China după bani este convergent cu modul de gândire al grupului USL și arată disperarea de a crea o alternativă financiară la occident. Faptul că dl Băsescu tocmai a tăiat banii sau cel puțin i-a amânat neaprobând memorandumul cu FMI și generând reacția furioasă a dlui Sârbu arată disperarea de aceeași natură a guvernului USL.

    Am impresia că în spate se află presiuni economice subtile menită să destabilizeze regimurile pro-ruse și pro-chineze, cuplate cu presiuni civice pentru eliberarea unor deținuți politici comune din Ucraina și China (în Ro slavă Domnului nu avem). Dacă evenimentele din Ucraina vor lua amploare este bine și pentru România, iar soarta economică și politică a cleptocraților și a fanilor lor din spațiul academic nu va fi prea roză.

    Doamne ajută.

  7. Eu nu mai cred in revolutii. Am avut una si rezultatul nu a fost cel asteptat. Dar nici sa ii lasi pe netrebnici sa isi faca de cap… nu stiu cum e mai bine.

    Mituri, sperante, naratiuni mobilizatoare.. toate nu fac decat sa arate catre un adevar simplu. Exista o parte a oamenilor care fie traiesc in zone rurale, fie nu au ajuns la un anume grad de intelegere a traiului in comun, fie sunt prea saraci sau nu sunt independenti financiar, fie… &c… oameni care prefera sa fie supusi ai unei puteri ce isi asuma responsabilitatea vietii lor. Si mai sunt alti oameni care sunt mai urbani, mai independenti, care au constiinta faptului ca impreuna s’ar putea organiza mai bine, stiu mai multe, se informeaza sau incearca sa se informeze, vor un trai mai bun si li se pare ca merita un astfel de trai. Si fiecare va crede ca el este natiunea/neamul/societatea. Fiecare il va urî pe celalalt, fiecare va crede ca el are dreptate si celalalt nu. Fiecare va proiecta in viitor naratiuni in care sperantele lor vor fi organizate intr’o poveste cat mai veridica… dar care ii va oculta pe ‘ceilalti’.

    Stau si ma gandesc ca daca ar fi un singur mit tot ar fi bine dar de regula exista mituri concurente care fac apel la credintele oamenilor, la acele pasiuni, emotii atavice ce ii fac pe oameni sa se arunce unii impotriva celorlalti. Si asa in loc societatea sa traiasca in armonie… ura si dihonia incepe sa le clocoteasca oamenilor in vene, mai ales cand mass media este controlata de oameni fara scrupule. Poate ca asta e singurul motiv pentru care cineva poate fi nostalgic dupa regimul comunist: lumea ii ura pe activisti (ei insisi se urau unii pe altii) iar televizorul era mai mult o mobila dar oamenii nu se urau in asa hal, nu se banuiau, nu se … mai citeau si ei o carte. Ba nu, citeau orice carte le cadea in mana. Timpul curgea altfel.

    Eu cred ca problema nu este regimul, mitul sau ideologia… ci societatea. Ea este cea care nu este pregatita sa intre in lumea moderna, ea este cea care cu un picior inca se afla in vechiul regim, in feudalism, in zona tulbure a unei religiozitati smintite care il face pe om sa se predea in fata greutatilor, il face sa nu inteleaga ca „unde’s doi puterea creste”, il face sa nu creda ca el poate shimba ceva, il face sa nu poate intra in societate cu altii asemni lui.

    Ma uit cu tare multa compatimire la ucrainieni… si stiu ca orice vor face le va fi tare tare greu asa cum si noua ne va fi cu siguranta in continuare. Dosmanii nostri nu cred ca sunt Iliescu, Ponta, Antonescu, Basescu, Udrea sau Videanu… piedica mare este marea masa a concetatenilor nostri care inca supusi si nu cetateni, oameni care nu au invatat la scoala ca a minti, a fura, a ravni avutul altuia, a fi mandru, &c sunt pacate nu virtuti. Ei sunt dusmanii nostri. Adrian Marino vorbea despre un nou pasoptism. EU as miza pe un nou iluminism. Cred ca lectura textului lui Kant ce este iluminismul ar trebui putin reluata azi.

    In concluzie, eu as fi mai mult pentru educatie decat pentru revolutie. Si cred ca avea multa dreptate acel prieten care imi spunea ca trebuie sa ne straduim sa schimbam in bine lumea in care traim dar sa fim pregatiti ca schimbarile sa se arate mult dupa disparitia noastra. Numai ca intre timp multi dintre intelectuali s’au transformat mai degraba in rinoceri decat in carturari… si cum ziceam timpul curge altfel azi decat acum doua secole si mai bine.

    • Partea cu societatea este adevărată, numai că în 1989 nici societatea nu-l mai dorea pe Ceaușescu, ci dorea exact un ”gorbaciovist” ca Iliescu, un ”despot luminat”, cum se visa el.

      Sprijinul popular de care s-a bucurat Iliescu a fost real, inclusiv la alegerile din 2000. Numai că României i-ar fi trebuit un astfel de lider comunist în 1975, nu în 2000.

      • Daca imi ingaduiti, doresc sa spun ca sunt de acord cu Dvs. Iliescu in decembrie ’89 was too little, too late. Murisera peste o mie de oameni. Cehoslovacia, Polonia, Ungaria erau democratii de-acum pluraliste (in statu nascendi, fireste). Cazuse Zidul Berlinului. Hans Modrow era o solutie expirata, adica o pseudo-solutie. La fel si Petar Mladenov. Iliescu era un reformator in cel mai bun caz dubcekist. Ori poate doar cekist :) Pluripartidismul nu a fost si nu este his cup of tea. Ii place „partidul mare”, de tip chinezesc. Apoi, panicat (omul este un anxios), a actionat cum stim. A detestat si detesta societatea civila. Simpla pomenire a acestui concept il agaseaza (stiu ce spun). Despre Modrow e important se retinem ca fusese party boss la Dresda. Deci acolo unde Vladimir Putin conducea rezidenta KGB…

      • Este exact ce ziceam… pentru o parte a populatiei schimbarea ar fi trebuit sa se intample in ’71, ’74, sau ’77. Pentru alta parte insa o alta parte a populatiei acea perioada de dupa ’74 si chiar in anii ’80 a fost de exceptie.

        Chestiunea cu schimbarea (revolutia) este ca aduce un conflict de temporalitati. Lumea poate cadea de acord ca un regim nu mai este dezirabil dar modelele invocate cel mai adesea difera dramatic. In 1990… erau oameni care visau lumea interbelica, altii care aveau nostalgii dupa stalinism, altii dupa deschiderea din anii ’60, &c. Fiecare cu experienta lui. Lumea era profund fragmentata… si normal atata vreme cat spatiul public fusese dominat doar de discursul public. Societate civila nu exista iar cei care si’au spus societate civila dupa ’90 semanau sau se cunosteau suspect de mult cu cei care colaborasera in perioada anterioara. O buna parte din nervozitatea comunistilor a provenit cred eu si din faptul ca ii cam stiau pe acesti societanti civili (dupa modelul „Si tu, Victoras!?”). Asa cum zicea cineva, pentru ca cineva sa inteleaga ce s’a petrecut in politica romaneasca in anii ’90 ar trebui intai sa inteleaga ce s’a pentrecut in Uniunea scriitorilor in anii ’80.

        Bernard Paqueteau vorbea intr’un articol despre societatea fragmentata lasata de Ceausescu. Cred ca este mult adevar in acea imagine de oglinda sparta tinuta laolalta doar de imaginea dictatorului care se oglindeste in mai fiecare segment social. Ajunsesem ca intr’un joc (crud si psihopat in totalitarismului lui) cum e cel din celebra carte Regii desertului (Sandkings, 1979) de George R. R. Martin. Il uram toti pe ceausescu dar ajunsesem dependenti si/sau obsedati de el… Eram intoxicati nu de partidul unic ci de discursul unic. Nu intelegeam sa negociem, nu intelegeam ca pot exista si pareri diferite, nu intelegeam multe. Si nu este numai Iliescu in galeata asta. Nuuuu… Era totusi o lumea care inca avea reflexul meditatiei, fie ea autiste dar totusi meditatie si lectura.

        Ceea ce nu am avut noi cred este un front democratic (nu al salvarii nationale) care sa produca un spatiu public in care ideile sa fie negociate. A fost o perioada in care CPUN a functionat ca un spatiu de negociere, negociere viciata de la bun inceput de pozitia privilegiata asumata de FSN… ce babilonie era atunci. Stateam noapte sa ascultam disputele din cpun… ar merita candva revazute toate astea. Atunci fragmentarea societatii s’a vazut in deplinul ei abis. Si si atunci o parte dorea ca o schimbare sa se intample cat mai repede iar altii doreau „linistea noastra”. Noi ne uitam la Iliescu … la mineri, la militieni, la SPP, &c… dar nu vedeam societatea, lumea care in majoritatea ei il sustinea. Inca platim asta. Exact asta platim acum.

        Nu zic ca ce s’a facut atunci a fost gresit. Ci ceea ce nu s’a facut. Poate nici nu se putea… poate ca nu erau mijloace, poate au fost adesea initiative demne de toata lauda… dar un spatiu public … nu s’a realizat spre beneficiul acestei tari. Pentru ca numai intr’un spatiu public se poate manifesta societatea civila. Noi nu am avut o societate civila ci o protipendada creata de mass media. Mass media explodase atunci… parea o minune. Acum avem dimensiunea acestei minuni…. si ea era tot revolutionara ca si societatea civila.

        Imi aduc aminte prin 1996 parca, la Gaudeamus… toamna… la Teatrul National, o imagine cutremuratoare a „societatii civile”. Un patron de editura… editura tanara, dinamica si cu mare prestigiu… lansa colectia „cartea care dainuie”. Erau carti cumplit de scumpe pentru o lume saracita de criza. Si patronul nostru vorbea aflat fiind in fata unei imagini uriase cu Scoala de la Atena a lui Rafael pe fundal, un fototapet in care fata lui Platon era inlocuita cu fata patronului respectiv, si alte fețe erau tot asa inlocuite pentru a sugera ca avem un fel de „Scoala de la Bucuresti” acolo, in vreme ce publicul imbracat saracacios era format din gura casca, pameni care nu ar fi avut nici cea mai mica posibilitate sa cumpere cartea respectiva. Imi era clar ca lumea din jur… nu era tocmai asezata cum trebuie.

        Dar lumea a crezut in repetarea constanta a povestii cu „societatea civila” si a crezut in schimbare… pana cand criza si copurptia a facut viata insuportabila. si atunci o buna parte din acei 85% (chiar si acesti 85% sugereaza ca… era ceva gresit) au hotarat sa sustina o alternativa, sa il sustina pe cel cu gura mai mare. „Societatea civila” a sasit si ea in ajutorul proiectului de schimbare… cantaretii cantau, scriitorii scriau, &c… totul pentru schimbare. Si hop revolutiaportocalie. Dar lucrurile era iar aparente pentru ca acei 85%… erau tot acolo. Ba mai mult, noile cadre de partid cam proveneau din acel 85%. Si asa din revolutie in revolutie am ajuns sa discutam despre o posibila confruntare intre doua personaje hilare in vreme ce pe margine se agita niste Agamita Dandanache demni de rasul curcilor pentru ca patriarhii nu mai rad de mult.

        Dar cum ziceam, nu aceste personaje sunt problema ci societatea care le’a secretat si acum le sustine. O societate care nu mai are nici nu sens al respectului pentru harnicie si sarguinta, pentru munca si invatatura, pentru omul integru si onest. Putem deplange aceasta dar pana nu facem ceva pentru a imbunatati aceasta lume ajunsa in fundul abisului degeaba ne lamentam ca unul sau altul face lucruri reprobabile. Altfel spus nu personajele de la televizor sunt problema ci cei care consuma programele lor imunde. Si lumea pare ca inca merge inainte desi pe dinauntru … te si intrebi ce o mai tine laolalta.

  8. In mod normal, in Ucraina ar trebui sa aiba un referendum care sa hotarasca incotro se indreapta tzara. Foarte probabil Estul va vota cu Rusia si Vestul va vota cu UE. O despartire a la Cehoslovacia ar fi apoi binevenita.
    Evident, actualele demonstratii nu vor rezolva situatia. Comunistilor nu le e frica decat de violenta. Asa a fost in ’56, asa a fost in ’89-90. In Romania, unul din putzinele momente cand lui Iliescu i-a tremurat kuru’ a fost in 13 iunie ’90 cand „incendierea Reichstagului” organizata de Chitac si Diamandescu scapase putzin de sub control. Si in Dec. 1989 si in primavara lui ’90, revoltele populare au esuat pentru ca nu a fost destul de violente. In ’89, violenta a venit din partea represiunii, nu din partea revoltatilor. Erau indivizi care strigau „fara violenta”, evident parte a planului pus la punct de la Moscova. Cum ar fi fost daca ar fi fost ocupate cateva sedii de militie si securitate, eliminati locatarii si inarmati cetatenii? Poate, cine stie, planurile Moscovei ar fi fost date peste cap. In 28 ianuarie 1990, sute de mii de manifestanti ostili FSN-ului au intrat in Pta Victoriei. In sediul Guvernului erau Iliescu, Romani, Voican, toata floarea FSN-ului. Politie nu era. Daca lumea ar fi luat cu asalt sediului Guvernului si i-ar fi linsat pe toti astia cum ar fi fost? Nu era mai bine pentru Romania. Dar nuuuu, nu, au aparut iar imbecilii cu „fara violenta” si apoi au aparut malacii lu’ Dan Iosif din Banu Manta si dobitocii au vazut ei cum e treaba cu „fara violenta”. La fel si cu Pta Universitatii: sa te baricadezi intr-un perimetru timp de 6 saptamani e absolut aberant. Nu s-a intamplat nimic.
    P.S. – A propos de Dan Iosif: dle. Tismaneanu, este adevarat ca parintii lui Dan Iosif erau fosti ilegalisti? Daca da, e foarte probabil ca Ion Iliescu, fiu de ilegalist si el, cunostea familia, inclusiv pe Dan Iosif, inca dinainte de 1989. Daca ne puteti oferi niste amanunte, n-ar strica, sa vedem cum se leaga chestile astea cu „revolutia”.

  9. ” In cazul Ucrainei, este vorba de o revolutie pro-europeana si de o respingere radicala a dictatului putinist ‘
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    Tot ceea ce se întâmplă nu este legat direct de cooperarea cu UE. Acesta este un proces intern, o tentativă a opoziţiei de a destabiliza poziţia autorităţile legale ale ţării. Aceasta nu este o revoluţie, acestea sunt acţiuni bine pregătite şi după părerea mea ele nu au fost pregătite pentru ziua de azi, ci pentru alegerile prezidenţiale din anul 2015 .

    Tot ceea ce se petrece este un start fals ca urmare a unor anumite circumstanţe .
    Vedem grupuri de activişti bine pregătite şi instruite, iar opoziţia ori nu poate controla situaţia, ori toate acestea sunt un paravan pentru extremiştii politici . Evenimentele din capitala ucraineană seamănă mai mult cu acte de vandalism decât cu o revoluţie.

  10. In ;89 n-a fost revolutie ci restauratie, ne-am reintors la capitalism.
    in UE avem de aface cu o democrtie cel putin originala ,daca nu chiar curioasa, unde exista mebrii de rangul I, II, si III si cum zicea „impuscatul” nu putem vorbi de democratie intr-o comunitate in care uni sunt foarte bogati si altii foarte saraci.

    • La care capitalism ne-am întors în 1989 ?!

      În România nu e nici astăzi capitalism, nici democrație și nici piață liberă.

  11. O delectare, ca intotdeauna, dle Tismaneanu.
    Mi-ar placea sa le reuseasca ucrainienilor apropierea de UE.
    O data pentru ca e faina lupta oamenilor pentru democratie si stat de drept si apoi pentru ca noua, romanilor, ne-ar prinde bine.

  12. Cu mult timp înainte de decembrie ’89 se simţea că se pregăteşte ceva. Semne erau şi în ţară şi în afara ei. Semne care în toamnă se aglomerau. Cu două săptămâni înainte de Timişoara mi s-a întâmplat ceva curios. Aşteptam un tren în gara Braşov, dimineaţa pe la 5.30. După sosirea unui rapid de Bucureşti am văzut un grup de vreo douăzeci de bărbaţi atletici cu un mers sportiv, milităros, corect. Mergeau tăcuţi, toţi îmbrăcaţi în negru sau în tonuri apropiate, traversând spre oraş, holul gării. Nu i-aş fi reţinut dacă nu ar fi răspândit în jur un soi de teamă, de mister, chiar. Mai târziu când am văzut câţiva inşi identificaţi ca fiind terorişti mi-am amintit de ei. Cu toţii ştim tăcerea care domnea pe străzi. Era o tensiune în aer. În Bucureşti, unde fusesem într-o scurtă călătorie, în aceeaşi toamnă, era o linişte, de-a dreptul, bizară. Sunt absolut de acord cu cei care spun că, în primă fază, toţi voiam să cadă dictatorul. Foarte puţini eram conştienţi că el este produsul unui sistem malefic.Mă refer la cei care am trăit doar această perioadă. Iar dintre aceştia foarte mulţi eram, întradevăr, doar nişte plante de seră lipsiţi fiind de contacte directe cu democraţiile occidentale. Bineînţeles că Ilici şi cei din jurul lui şi-au dat în petec de la prima apariţie la balcon, iar faptul că nu-i lua nimeni în gloanţe când peste tot se trăgea bezmetic, m-a pus şi pe mine pe gânduri. Este iarăşi adevărat că fără ieşirea masivă în stradă, chiar dacă am fost traşi pe sfoară într-un mod criminal, participând, fără să ne dăm seama la contrarevoluţie, lucrurile ar fi avut un curs mult mai tragic dar, cu siguranţă, nu pentru multă vreme. Dar, cel puţin, nu am fi participat la răfuiala dintre ei legitimându-le poziţiile pe care, acum sunt sigur, şi le schiţase dinainte. Ce a fost şi ce a urmat apoi poate fi încadrat în celebra maximă a lui Maurice Merleau-Ponty: ”Revoluţia în mişcare e sublimă, ca instituţie, însă, e deplorabilă”. Despre cei din societatea civilă care s-au autoinvitat, într-un mod pe care mi-e jenă să-l numesc, la ”Şcoala din Atena” chiar uitasem. E la fel de ridicol ca reprezentările plastice ale dictatorului, dar nu mă miră deloc.

  13. in 89 s a dat liber la omorit civili.dimocratzia socialista s a reformat in dimocratzia rumina originala.oricum dupa 89 procesul de apropiere a provinciilor patriei s a intensificat.constructia ruminului s a desavirsit

  14. 25 de ani de mers inapoi. Poporul e mai incult si mai prostit ca niciodata, penalul Nastase dezveleste bustul lui Titulescu la Bruxelles (!!!), pe harta cu autostrazile cu care se tot lauda ca le vor face apar orasele botezate cu nume de judete si invers, bataia de joc e maxima, Brucan a fost un naiv cu cei 20 de ani ai lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro