joi, martie 28, 2024

Rezistența realului și provocarea ideologiei

Patologiile ideologice ale modernității târzii, de la marile totalitarisme, declinul familiei începând cu anii ’60, până la căderea contemporană a spațiului public în teritoriul confuziei, trebuie să fie analizate într-o genealogie intelectuală a ostilității față de realitate. Condiția omului modern nu poate fi înțeleasă fără a privi către amurgul filosofiei occidentale, ruptă între cei doi poli care fuseseră ținuți împreună în era creștină, esența și existența.

Sursele perplexității nu lipsesc. De pildă, care sunt resorturile interioare dar și condiționările istorice care fac posibil un text în care găsim următoarea echivalare: anticomunism=elitism=colonialism & rasism? Sau cum se poate susține că ceea ce se întâmplă în Ucraina este un „război civil”, în care „fiecare tabără are partea ei de vină”, și nu o invazie rusă? De ce problema refugiaților se pune în termenii unui umanism sentimental (de parcă responsabilitatea ar fi purtată de un oarecare Hans dintr-un orășel german care își încuie ușa casei în fața aproapelui), și nu în termenii unei banale aplicări a legilor unui stat și ai mizelor geopolitice ale actorilor din Orient? De ce mulți nu doar că nu au curajul, dar nu mai au nici resursele intelectuale pentru a respinge ideologia gender, redefinirea familiei și provocările bioetice în care tot mai multe lucruri sunt permise?

Ne confruntăm așadar cu decuplarea de la realitate. Toți privim aceleași lucruri, dar felul în care „filtrăm” aceste date și în care trasăm cauzalitățile ridică ziduri între noi. Sunt oameni care văd în creșterea (oricum modestă) a prezenței militare americane în estul Europei o „provocare la adresa Rusiei” sau obscure jocuri economice, dacă nu chiar „neocolonialiste”. Alții depun eforturi eroice pentru a relativiza problemele structurale din lumea islamică: „Și totuși să nu uităm de Cruciade, discursul politic bizantin, înfloritoarea civilizație otomană, moștenirea colonială… Oricum, nu i-au zgândărit americanii când s-au dus să le ia petrolul?!”. Stânga zilelor noastre este campioana absolută a ratării contactului cu realitatea. Aproape niciun diagnostic venit din această direcție nu e corect, chiar dacă, punctual, poate indica fapte empirice verificabile. Și aceasta pentru că viziunea sa globală este viciată, ea reprezentând cazul extrem al domniei subiectului modern asupra realului.

Modernitatea exacerbează slăbiciunile gândirii occidentale și îi respinge promisiunile. Căutarea esențelor, dincolo de o realitate văzută ca „umbră”, „emanație” sau teritoriu al „aparenței”, specifică  liniei Parmenide-Platon-Aristotel-Augustin-Toma de Aquino a putut fi făcută fără mari daune istorice atâta timp cât realului i se acorda o relativă „demnitate”,  o finalitate sau cel puțin rolul de oglindă analogică a Absolutului. Dar revoluția carteziană postulează realitatea din perspectiva Subiectului ce se simte străin chiar și în propriul trup. Singurul lucru de care putem siguri este că gândim. Cu Descartes sau Kant, ne aflăm încă, formal, în zona „esențialismului” care însă pune în paranteze realitatea nu pentru că, în sens obiectiv, un Absolut care o ține în ființă ar conta în vreun fel, ci pentru că Subiectul o supune propriului regim de gândire. Cu Hegel intervalul se prăbușește: Absolutul, care funcționează în logica dialecticii gândirii, coincide cu realitatea, iar realitatea cu raționalul. „Tot ce e rațional e real, tot ce e real e rațional”. De acum, e chiar Subiectul cel care ține în ființă realitatea. Este linia dreaptă spre ideologie.

Contestările nu au rezolvat această suspiciune față de realitate. Proiectul fenomenologic al lui Husserl rămâne încă în tentația esențialistă: realitatea trebuie să fie pusă în paranteze, în epoche, pentru a ajunge la „esența” lucrurilor: de la „ființa real-concretă”, la „ființa în sine”. Contestatarii acestei linii vor îmbrățișa frenetic celălalt pol, al existenței: Nietzsche respinge tendința „apolinică” de a ține în frâu Viața (dionisiacă), iar Heidegger critică „onto-teologia” care ar fi uitat „Ființa”. Vor propune un infinit al purei existențe, o reluare modernă a lui Heraclit, un pelerinaj nesfârșit în teritoriul devenirii, al vieții și al morții. O celebrare a purei imanențe și a efemerului, lipsită însă de o deschidere analogică, deci de un sens care să armonizeze zgomotul înfricoșător al acestui infinit dezarticulat.

Rezistența realului, „Widerständigkeit des Realen” (Max Scheler) ar putea fi un principiu care să contracareze această pierdere contemporană a contactului cu realitatea. Ar fi vorba de o viziune în care lumea nu este simplul instrument al conștiinței, ci trece prin reductio in mysterium (Erich Przywara). Lumea este bogăția inepuizabilă a concretului, minunea diversității și chiar a unor contradicții ce nu pot fi „îmblânzite” nici de platonism, nici de idealismul absolut, nici de fenomenologie. Premisa pentru a-i redescoperi tainele, legile și promisiunile este de a accepta că este ireductibilă la concepte, ba chiar că acestea din urmă sunt „neputincioase” în fața ei. Este o viziune în care particularul, suprafața sunt  frumoase și de prețuit, fără a fi nevoie de a căuta „sublimul” sau „absolutul” din spatele lor, iar fiecare persoană este o noutate absolută. Hannah Arendt vorbește despre „love of the world”. Condiția pentru a evita patologiile ideologice, atomizarea, însingurarea, este convertirea privirii, pentru a reînvăța să primim o lume care ne surprinde, ne pune în gardă, ne încântă.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. hmmm. istoria este ciclica, sub alte forme desigur
    trogloditul care traia din camata / specula / jaf / inselaciune si minciuna, pentru ca i era prea greu sa puna saminta n ogor a ajuns la maturitate. pamintul se nvirte n jurul lui. sau cel putin asa crede. ce uita (trogloditul) este faptul ca lumea i ceva mai mult decit argintii lui murdari

  2. Interesant articolul. Ce este de remarcat este faptul ca toti filosofii enumerati de dumneavoastra in articol s-au facut prea putin intelesi. Ba chiar mai mult, scrieriile lor se axau pe lucruri/informatii abstracte pe care mare parte a populatiei nu era in stare sa o digere… Sunt de aceeasi parere cu dumneavoastra ca lucrurile in aceasta lumea sunt mai mult concrete decat abstracte. Rezolvarea problemelor conflictuale enumerate de catre dumneavoastra nu pot fi rezolvate rezumandu-ne doar la ideologii, ci trebuie coroborate cu ce se poate face concret.
    Problemele nu le pot rezolva ideologiile, intrucat cum zicea Marx (departe de mine gandul de a fi marxist, dar il aprob in anumite lucruri):”Filozofii n-au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă a o schimba.” Aceasta schimbare trebuie facuta in „bine”, dar cine este „atat de obiectiv” incat sa spuna ca binele colectiv sa primeze cu cel individual. Nu poti sa impui lumii ceva ce nu vrea sa accepte la nivel de individ. Este o problema care ramane deschisa in continuare. O zi buna va doresc!

  3. Excelent dle Vara
    Batran fiind, este o placere si o onoare sa citesc un text de asemenea calitate, venind din partea unui reprezentant al unei generatii cu mult mai tinere.
    Sincere felicitari

  4. Foarte frumos si edificator text, pentru a intelege faptul ca ideologizarea existentei (lumea reala) vine neglijarea ei, daca nu din negarea ei. La situatia asta s-a ajuns, dupa cum arata autorul, printr-o indelungata istorie a intruziunii rationalului in real, iar, cu Hegel, a inlocuirii realului cu rationalul, la care se adauga inversarea perspectivei, subiectul ganditor instituindu-se ca unic centru al realitatii.

  5. Frumos …

    As putea incerca eu sa raspund la intrebari prin aceasta convertire a privirii la care faceti vorbire.

    Sa le luam pe rand:

    De pildă, care sunt resorturile interioare dar și condiționările istorice care fac posibil un text în care găsim următoarea echivalare: anticomunism=elitism=colonialism & rasism?

    Viziune ideologica: daca nu e stanga e … dreapta. Practic se poate sesiza aceasta polarizare de facto in multe parti ale lumii de la concret la subtil. Subtilul fiind discursul etic, statul etic, statul economic finantat de la centru de genul proiectelor finantate din bani europeni. Problema apare in politizare discursului … care il face greu de ignorat.

    Sau cum se poate susține că ceea ce se întâmplă în Ucraina este un „război civil”, în care „fiecare tabără are partea ei de vină”, și nu o invazie rusă?

    Pentru ca la o analiza obiectiva, care a eludat marea majoritate a presei si a fost ignorata este legata de ignorarea evenimentului central care a declansat conflictul: interzicerea limbii ruse ca limba administrativa in districtele cu populatie … preponderent rusa. De ce sunt rusi in estul Ucrainei si de ce in Ucraina sunt spre exemplu si romani … ?

    De ce problema refugiaților se pune în termenii unui umanism sentimental (de parcă responsabilitatea ar fi purtată de un oarecare Hans dintr-un orășel german care își încuie ușa casei în fața aproapelui), și nu în termenii unei banale aplicări a legilor unui stat și ai mizelor geopolitice ale actorilor din Orient?

    Nu se poate, pentru ca discursul fondator European, care asa cum spune domnul Naumescu intr-un articol recent tot aici pe Contributors, sufera de legitimitate. Mai exact multiculturalismul si valorile care deriva din acest discurs care inseamna acceptarea diversitatii umane care nu poate brusc sa se limiteze la europeni doar de dragul apartenentei geografice pentru ca deligitimeaza multiculturalismul si devine brusc xenofob.

    De ce mulți nu doar că nu au curajul, dar nu mai au nici resursele intelectuale pentru a respinge ideologia gender, redefinirea familiei și provocările bioetice în care tot mai multe lucruri sunt permise?

    Sunt destul de multi care o fac. Biserica Ortodoxa Romana are un proiect in acest sens si strang semnaturi pentru a organiza un referendum de modificare a constitutiei pentru a clarifica uniune matrimoniala ca fiind intre barbat si femeie.

    Sunt oameni care văd în creșterea (oricum modestă) a prezenței militare americane în estul Europei o „provocare la adresa Rusiei” sau obscure jocuri economice, dacă nu chiar „neocolonialiste”.

    Pai ma intreb cum ar vedea Americanii o baza de aparare cu rachete antibalistice ruseasca in Cuba in contextul prezentei miltare extinse, tot ruse, tot in Cuba :) Cred ca ar fi siguri ca au venit in concediu … si s-ar bucura sincer pentru relansarea turismului cubanez.

    Alții depun eforturi eroice pentru a relativiza problemele structurale din lumea islamică: „Și totuși să nu uităm de Cruciade, discursul politic bizantin, înfloritoarea civilizație otomană, moștenirea colonială… Oricum, nu i-au zgândărit americanii când s-au dus să le ia petrolul?!”.

    Problemele exista, nimic de zis, da daca te uiti in curtea proprie te intrebi la modul cel mai sincer de ce sa-ti mai bati capul si cu problemele altora … Dar concret pot sa ma gandesc ce au cautat americanii in Irak, Afganistan, Libia, Siria … adica, care erau amenintarile concrete masive la securitatea Americii pe care le puneau aceste state ? Adica ultimul atac de anvergura al Irak-ului, Afganistanului, Libiei si Siriei asupra US-ului au fost turnurile gemene ? Nu stiu poate nu-mi aduc eu aminte … da oricum pe Saddam pe care l-au dat jos americanii nu tot ei il pusesera acolo ? In rest Primavara Araba … am gasit un articol pe aceasta tema scris de un arab:

    http://www.yourmiddleeast.com/opinion/the-arab-spring-didnt-happen-for-the-reasons-you-think-it-did_26967

      • Pai ideea nu e neaparat sa iei partea cuiva ci sa incerci sa vezi realitatea asa cum e: nici afectuos dulceag, nici partinitor, nici ostil, nici scarbit ca sa intelegi ce se intampla si iei decizii in consecinta.

  6. Daca vi se pare ca omul modern este ostil realitatii, s-ar putea ca insasi privirea dvs sa „reziste realului” cu care aveti contact, datorita filtrului propriului dvs discernamant, ceea ce este absolut firesc, dar si vechi ca lumea…
    Rezultatul este, pe cat de previzibil pe atat de steril, in opinia mea, deoarece nu constituie altceva decat un rechizitoriu suplimentar, care incrimineaza (mereu, si de la capat…) „acea” categorie de oameni a caror judecata difera de conceptia dvs despre lume, ca reper absolut! Altfel spus, cadeti in propria capcana, rezistand realitatii care, in mod cert, trebuie sa fie un pic mai complexa decat vi se pare ;)
    Desigur, si intrebarile pe care le schitati au raspunsurile incorporate si dirijate catre tinta dvs finala: „ei” nu sunt ok!
    Deci, incercarea dvs de a va intelege contemporanii imi pare, mai degraba, orientata catre confirmarea propriilor dvs idei (prejudecati…?) si valori, decat catre reala provocare a intelegerii celuilalt…
    Am admirat totusi ceva in acest text : fraza finala, un indemn valabil pentru fiecare dintre noi! As zice, chiar, fara exceptie :)

    • Nu era mai bine sa cititi articolul? Ati fi vazut ca nu era cazul sa luati lucrurile personal, deci nici sa atacati autorul personal. Realitatea e frumoasa si plina de oportunitati.

  7. Hmmm…. Adica traim in Absurdistan si ne miram ca ni se intimpla asta? Toata aceasta ameteala ideatica se intimpla in Europa! In rest omenirea nu a ajuns atit de spalata pe creier incit sa nu aiba curaj sa vorbeasca sau sa reactioneze l aberatii politically corecte. Multiculturalismul obligatoriu european ar fi privit drept tradare de tara si tratat rapid ca atare. Culmea fatarniciei e ca avem relatii economice si culturale cu asemenea tari! Sintem deschisi sa ii intelegem cit mai bine! Sintem deschisi la propria noastra aneantizare! Idioti utili si cocute plingarete se gasesc peste tot! De fapt democratia a murit si s-a instaurat democratura in care federatii de minoritati de tot felul ocupa integral agenda publica majoritatea avind doar rolul de bun platnic. A fi alb, crestin, straight, cu studii superioare si adept al pastrarii culturii in care te-ai nascut inseamna a fi in mod clar nazi. Nu e nevoie de alta demonstratie. Daca esti si blond cu ochii albastrii, se considera a fi circumstante agravante! Ni se spune ca platim pt pacate istorice comise de strabunii nostri. Sintem vinovati fiindca sintem urmasii lor. Chiar daca nu am inventat noi sclavagismul, de exemplu, si chiar daca cea mai valoroasa marfa in Africa a constituit-o secole de-a rindul sclava alba, blonda sau roscata. Asta nu se aminteste. Scrieri vechi si povesti sint aranjate pt a nu mai aparea asemenea pasaje. Doar albii sint asupritori – in definitiv au facut prostia sa duca tehnologie, vaccinuri si stiinta acolo unde era epoca fierului….. Nu au fost tocmai sfinti dar chiar sa fim condamnati in grup pt crime ale unor criminali venali? Cum ar fi sa luam toata istoria la rind si sa incepem a numara crimele facute de toti migratorii si sa incepem a le cauta urmasii si ai pune sa plateasca despagubiri?

  8. Pe bune, ce vrei sa spui, in plus, nu reusesc sa identitific argumentele. Ce-i asta, cineva spunea ceva, altcineva altceva, si tot asa. Sunt numai crampeie ale unor idei.
    Italicele, ghilimelele si majusculele nu spun mare lucru folosite asa; din pacate, aici, imi amintesc de limba de lemn. Sorry.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alin Vara
Alin Vara
Eseist. Studii de istorie și teologie la București, Budapesta, Bonn și Roma. Ultimul volum publicat: Sensul martiriului. Între viața cu Hristos și neantul renunțării, Galaxia Gutenberg, 2017

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro