marți, decembrie 3, 2024

«Rocadă», «comasare», «austeritate». Iohannis în criză de soluții

Președintele Iohannis are cel puțin o calitate esențială în politică: răbdarea. Nu degeaba grădinăritul e principalul lui hobby. Criticii săi au confundat cu lenea non-acțiunea și non-comunicarea domniei sale (de altfel, a vorbi pentru un om politic înseamnă a acționa). L-au făcut « ficus », când de fapt Klaus Iohannis aștepta sezonul potrivit. Tăcerea și așteptarea s-au dovedit strategii politice reușite, de vreme ce va cumula zece ani în poziția de șef al statului român. Sfârșitul însă se anunță delicat. Nu numai pentru că așa a fost și pentru predecesorii săi. Ci și pentru că așteptarea nu mai ajută la nimic atunci când diverse valuri vin peste tine. Are soluții președintele pentru anul electoral ce vine, pentru problemele social-economice, pentru soarta partidului său, pentru a ieși onorabil din funcție? 

Principala problemă a actualului moment politic, inedit prin perspectiva unei posibile « rocade », vine din conjunctura între apropierea intrării în anul electoral și semnele unei fragilități economice și a finanțelor publice. Ca și războiul din zonă, această situație îl incită pe președintele Iohannis nu doar să-și dorească continuarea actualei coaliții, ci și să numească, a câta oară, un nou premier de la PSD. Ca în cazul contractului politic PNL-PSD, și aici situația ar fi inedită. Există precedente în numirile făcute de Traian Băsescu (pe Ponta de două ori) și Klaus Iohannis însuși (Grindeanu, Tudose, Dăncilă), dar de fiecare dată era o situație de coabitare. Acum președintele Iohannis speră să păstreze un control iluzoriu prin miniștrii PNL, dar de facto transferă puterea executivă către PSD. 

Riscurile economico-finaciare, deci și cele ale adâncirii crizei sociale, pot explica dorința de a transfera cartoful guvernării, care poate deveni foarte fierbinte. Dar și riscurile politice sunt considerabile. Asta explică de ce PNL și-ar dori un pact care să-i asigure continuarea coaliției după 2024. Pe fond, PNL este într-o situație în care varianta pe care o urmărește acum, a acestui pact cu PSD, chiar dacă îi permite păstrarea unor poziții pe termen scurt, îl condamnă definitiv la irelevanță politică. Din, iată, efemer lider al zonei anti-PSD, devine o anexă a acestuia. Nici electoratul, până la urmă nici PSD-ul, nu-i mai vor vedea rolul în teatrul nostru politic. Pariază totuși liberalii pe un viitor în care această perspectivă a totalei irelevanțe să fie foarte îndepărtat? Sau Iohannis este cel care nu are soluții pentru PNL, făcând totuși promisiuni deșarte pentru a mai câștiga timp? Acest timp ar duce coaliția guvernamentală până la finalul mandatelor sale, apoi potopul? 

Emil Constantinescu a contribuit semnificativ la dispariția PNȚCD-ului fără de care nu ajungea președinte, Traian Băsescu a rupt PDL-ul pe când era încă în funcție, azi e foarte probabil ca Iohannis să sacrifice PNL. Dar nu o face din capriciu, ci pentru că în actuala conjunctură soluția salvării PNL nu se află la Cotroceni.

Din spectacolul politicii românești reiese, poate mai clar ca niciodată, măsura în care perspectiva alegerilor induce o formă de panică în rândul principalelor partide. La antipozii unor cavaleri care merg la un turnir electoral, oamenii noștri politici, mai ales cei de la putere, caută cu înfrigurare diverse artificii pentru a goli momentul electoral de conținut democratic. Se pregătesc schimbări de legi, de calendar electoral, se rediscută modalitățile de finanțare a partidelor, se reîmpart influențele mediatice etc. Totul nu atât « pentru victorie », cât pentru a perpetua o situație în care fiecare își prelungește rentele, fără însă a avea o responsabilitate clară. Nu prea știm cine ia deciziile, de ce, câteodată nu știm nici ce decizii sunt luate. Faimosul interviu al ministrului de externe la BBC nu a fost un dezastru, așa cum s-a spus, ci un moment al adevărului: România nu e democratică pentru că nu e nimeni care asumă cu adevărat responsabilitatea deciziilor luate, responsabilitatea guvernării. Această fugă de responsabilitate e sistemică, asta se vede de la tăcerile dese ale șefului statului, la incapacitatea retorică a primului-ministru, trecând prin multitudinea de miniștrii fără însușiri, deci fără reputație sau altă ambiție politică decât aceea de a rămâne și în următorul Executiv. Aceeași logică poate fi dedusă și din suprarealista sarabandă a numirii oamenilor (ne)potriviți în locurile (ne)potrivite. Se vorbește despre politizarea diverselor funcții, de fapt aceste funcții prin lege presupun o responsabilitate politică, dacă însă sunt trimiși oameni maxim incompetenți de către partide, care oricum nu au politici clare pe domeniile respective, asistăm de fapt la o depolitizare prin incompetență. 

Se va spune că nu este un fenomen nou, totuși e o realitate cumulativă care agravează capacitatea instituțională de a reacționa, mai ales atunci când la orizont apare o criză economică. În plus, sociologia partidelor s-a schimbat, « teritoriul » ocupă un loc din ce în ce mai mare în aceste numiri, pentru că rolul său în campanii electorale a crescut o dată cu scăderea ratei de participare la alegeri. Centrul a rămas în diverse domenii predominant, dar atunci nu sunt numiți atât oameni de partid, cât cei din fosta tehnocrație « de partid și de stat », care azi e arondată formal sau informal diverselor servicii « de informații » (informații secrete, desigur). Competența vine astfel din afara sferei politicului, șeful statului devenind deci dependent de soluții, politice sau de guvernare, care vin dintr-o zonă care nu va avea de ce să-l servească spre sfârșitul celor două mandate.

În acest context, degradarea perspectivelor economice, care s-a văzut în raportul FMI și nu numai, a readus în spațiul public o serie de expresii (austeritate, gaură în buget, tăieri de cheltuieli, înghețarea angajărilor la stat) care echivalează cu tot atâția nori negri care pot schimba calculele actorilor politici. Culmea este că aceste expresii au apărut inclusiv în discursurile lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, aceștia pare că au fost nevoiți să iasă din amorțire, dar lipsa lor de exercițiu oratoric a dus la intervenții care ar trebui să crească îngrijorarea publică. 

Discursul premierului de la începutul ședinței de guvern din 20 aprilie arată că lucrurile par să se agraveze, « nu vorbim de măsuri de austeritate », dar deja folosirea cuvântului este semnificativă, cu atât mai mult cu cât, pentru Premierul-președinte PNL: 
« Pe măsuri de cumpătare, cred că se poate discuta. Aș vrea să spun din capul locului că aceste măsuri nu vor viza afectare anvelopei salariale, investițiile și nu vor fi introduse taxe și impozite noi (…) Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile (…) Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care la finalul primului trimestru am constat că există un deficit în colectare. Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public să își plătească datoriile către stat și, în același timp, dau sarcină instituțiilor statului să facă în așa fel încât să își îndeplinească sarcinile de serviciu și să asigure colectarea acestor venituri ».

Nu este acesta mai degrabă un discurs al neputinței în fața unei situații serioase? E îndoielnic ca cineva să se bazeze pe promisiunile sau amenințările unui prim-ministru a cărui plecare e deja anunțată. În plus, tot ce spune că « nu va face », e semnificativ numai pentru tipul de soluții pe care le are Guvernul la dispoziție. Nu știm ce va face succesorul său. Dar în aceste condiții, PSD se mai mai aruncă către guvernare?

Gravitatea situației e demonstrată și de faptul că Nicolae Ciucă a ținut să găsească vinovați, pe fond să fugă de responsabilitate, am văzut că de vină ar fi « marii contribuabili » și « fiscul », de altfel Iohannis declarase și el pe 13 aprilie: « Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine, dar trebuie corectat și pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole banii trebuie folosiți mai judicios ».

Declarațiile cuplului Iohannis-Ciucă sunt departe de a asigura pe cineva că situația e sub control, un alt exemplu e afirmația președintelui că:

« Ideea mea și a Coaliției nu este să băgăm România în vreun scenariu de austeritate. S-a dovedit când am avut criza bancară 2008, 2009, 2010 că austeritatea nu este o soluție și sper să rețină bine toți politicienii și cvasi-politicienii. Austeritatea nu este o soluție ».

Să readuci spectrul crizei din 2008-2009, resimțită social în România mai ales din 2010, nu e un semn de înțelepciune, mai ales când spui ce soluții sunt proaste, dar nu spui ce soluții sunt bune:

« Și ca s-o spun foarte clar, să înțeleagă toată lumea, atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus și cred că voi mai avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Deci, repet, nu vor exista tăieri de salarii. Sunt complet împotriva unor tăieri alandala (…) Eu îmi doresc și asta le-am transmis celor din Coaliție, îmi doresc un plan judicios, făcut cu cap. Adică tăiem de acolo unde se poate tăia fără a pune ceva în dificultate ».

De fapt, tăierile de salarii (și de pensii) au loc în fiecare zi, inflația a tăiat din puterea de cumpărare în mod semnificativ. Iar inflația va mai rămâne ceva timp în jurul a zece procente.

Creșterea economică de care a vorbit șeful statului în mai multe ocazii e o proiecție care se poate dovedi eronată, pe când problemele sociale sunt o realitate care va avea consecințe politice.

Lipsei de soluții de la nivelul puterii nu-i răspunde o retorică care să dovedească adecvare la nivelul opoziției, AUR rămâne în retorica populistă clasică, dar până și USR-ul se pierde in formule facile, una dintre ele e cea folosită chiar de președintele acestui partid: « Realitatea este că avem cel mai scump Paște din ultimii 20 de ani. Poate dacă președintele s-ar mai da jos din avioanele de lux și ar face piața ar înțelege ce trăiesc românii ». USR nu va putea propune o alternativă credibilă la actuala putere dacă va utiliza astfel de formule de tipul « cel mai scump Paște din ultimii 20 de ani », care nu numai că nu au nici o noimă economică, dar și arată nevoia de a ascunde în spatele unor sloganuri refuzul de a asuma, măcar retoric, soluții articulate.

Între tentația populistă, pe care o aduce orice an electoral, și lipsa de soluții, sau de voință politică pentru implementarea lor, așa cum e cazul reformei pensiilor speciale, România pare blocată. E nevoie de competență, de voință politică și de o majoritate politică clară, dar coaliția PNL-PSD nu oferă decât ultimul element. Și deocamdată aceasta este singura « soluție » a președintelui Iohannis. Nu numai că e insuficientă, dar s-ar putea ca în curând cele două partide să-și dea seama că nu vor mai putea/vrea să continue în aceasta formulă. Oricum, problemele economice și sociale s-ar putea dovedi mult mai greu de gestionat decât cele legate de perspectiva următoarelor alegeri. Reflexul sistemului politic de a privi în situații de criză către Cotroceni, combinat cu lipsa de soluții a președintelui Iohannis, creează o situație în care singura variantă va fi apelul la ajutor extern, și nu numai european. Probabil nu suntem departe de anunțul venirii unei delegații FMI în România. Moment în care asigurările din discursul guvernanților de azi riscă să nu mai valoreze mare lucru.

Articol apărut si pe senspolitic.ro

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Cum USR a demonstrat ca nu are organ pentru a face alianțe cu alte partide, n-are decât să câștige următoarele alegeri cu peste 50% si sa-si facă de cap singuri…

    Când inteligentul electorat din scumpa noastră patrie a aruncat voturile ca la zaruri, adică: PSD – 28,9%; PNL – 25%; USR PLUS – 15%, AUR- 9%, UDMR -5.74% foarte greu să se poate construi acea majoritate stabilă, necesară unei guvernări coerente şi de durată. Apoi, aceasta majoritate de cca 60% aflata acum la guvernare, de ce ar fi ilegala si departe de gustul rafinat al poporului?? Cele 60% din voturi au fost date de panamezi? In Romania coaliţiile n-au funcţionat şi nu vor funcționa niciodată.
    Nici aia, nici ailaltă şi nici aceasta.

    In Anglia sau in SUA nu se întâmplă asemenea blocaje…acolo nu se guvernează cu alianțe împotriva firii. Acolo un electorat educat de-a lungul anilor in ale democrație știe ce vrea la un moment dat, adică republicani sau democrați, conservatori sau laburiști

    • „Apoi, aceasta majoritate de cca 60% aflata acum la guvernare, de ce ar fi ilegala si departe de gustul rafinat al poporului”

      Majoritatea este imorala. Pentru ca unul dintre membri coalitiei, PNL, a castigat voturile in 4 randuri de alegeri pe o promisiunea electorala exprimata clar, pe toate canalele posibile: „votati-ne ca sa scoatem PSD-ul din administrarea tarii”

      Cei 25% dintre votanti care au votat PNL-ul in 2020 nu au votat alianta actuala, ci „viceversa”. Si sper ca PNL-ul sa plateasca pretul politic corect pentru „realizarea” asta. Ca Iohannis nu o mai poate face.

      • …unul dintre membri coalitiei, PNL, a castigat voturile in 4 randuri de alegeri pe o promisiunea electorala exprimata clar, pe toate canalele posibile: „votati-ne ca sa scoatem PSD-ul din administrarea tarii”
        Votul final a aratat ca multi dintre votanti nu au fost convinsi de argumentul scoaterii PSD din guvern. Deputatul l-a convins doar pe Iohannis, care a ocolit PSD si a acceptat PM propus de alianta de 50%+ dintre PNL si USR. PSD a fost de neocolit dupa votul de cenzura a propriului guvern de catre parlamentarii USR-Barna.

    • @ „Rug Și Flacără”. Mă îndoiesc că alianța PSD-PNL ar fi „împotriva firii”, cum o numiți. Dimpotrivă, este conformă cu firea componenților. Ar fi fost cum ziceți prin anii ’90. Acum ar trebui să se ia cu acte.
      Iar scopul dlui Gussi este o evidentă propagandă împotriva USR (prin lozinci strecurate într-o pretinsă analiză), precum „retorică populistă”, „formule facile” și celelalte însăilări/etichetări de joasă speță intelectuală, fără nici o valoare argumentativă. În ce mă privește, am învățat de mult să gîndesc singur!

    • Sper ca de acum inainte politica aliantelor politice sa devina normalitate in Romania si nici o data sa conduca un singur partid.

    • In SUA nu exista coalitii pentru ca sistemul lor de vot favorizeaza partidele mari, nu pentru ca ar fi electoratul mai educat. Daca s-ar schimba sistemul de vot sa nu mai castige cel care are cele mai multe voturi in primul si singurul tur, ar ajunge si ei repede la coalitii.

      Ce sa mai zic ca UK, desi au acelasi sistem de vot „first past the post”, au avut o coalitie la guvernare in 2010-2015.

      https://en.wikipedia.org/wiki/First-past-the-post_voting

  2. Un material bine documentat. Totul arata in concluzie ca: 1. Romania nu are o democratie consolidata si functionala. 2. Legislatie evaziva, pe grupuri de interese, incoerenta si stufoasa.3. Sectorul de stat supraextins, corupt, ineficient.4. Mediul de sfaceri privat fsra sustinere fiscala si administrativa.5. Organizare administrativa din 1968, cu cheltuieli nejustificate. 6. Lipsa unor formule de control si sanctionare, responsabile, pentru orice fleac trebuie sa faci un proces in justitie, cu aglomerarea inutila a instantelor. 7. Mass media, mai ales tv urile aservite politicienlor si nu expertilor si cercetatorilor buni profesional.8. In 30 ani au fost scrise sute de strategii care nu au rezolvat nimic. 9. Scoala si educatia formale fara substanta profesionala reala. 10 Coruptia si minciuna au capatat formule tot mai subtile si extinse.11. Statul si justitia nu au fost capabile sa retina marii evazionisti si sa recupereze sumele respective, tot mai multe prescrieri. 12. Stat esuat si mafiot pe toate paliere de actiune.

  3. Bună analiză.
    Avem cea mai incompetenta și iresponsabilă clasă politică din ultimii 33 de ani. Viitorul este incert și sumbru, multiple crize bântuie prin Europa și prin România. Nu de competență trebuie să fie vorba ci de responsabilitate. Dar nu vad niciun „cap limpede”, rațional și coerent. Avem toate șansele să ne prăbușim economic și social. Ferească Dumnezeu de un război!
    Vin vremuri grele și suntem mai năuci ca niciodată.

    • Referitor la KWI, omul pare incolor, inodor și insipid dar să recunoaștem că a fost/este cel mai bun președinte de la 1989 încoace. Dacă ia Moldova, atunci va intra în Istoria României cu statuie în piețele publice.

      • Presedintele cel mai slab din istorie , fara proiecte , fara idei , fara dialog . Cel mai cheltuitor si arogant presedinte .

      • Cu toate pacatele (Lenuta, fracsu,s.a. ) sa dam Cezarului ce-i al Basescului, el a fost primul care a inceput sa bage carbuni in relatia cu Moldova, burse,cetatenie, interconectari curent gaze, lobby la Bruxelles pentru Moldova etc etc.

        • Raspuns d-lui Al Gore(tex)
          Desi nu incurajez ideea de a-l compara pe d-l Basexul cu Herakles, trebuie sa recunoastem ca o prima propunere de a de-ruta apele raurilor Alpheus si Peneus (citeste o hotarare politica demna, neechivoca, asumata, responsabila) prin grajdurile lui Augias (citeste clasa politica romaneasca) ii apartine acestuia. Dar, socotelile sale nu erau neaparat pentru a desfiinta judetele ci de a spulbera coteriile create in cei 30 de ani de necuratienie a grajdurilor administratiei publice ( si centrale, deopotriva cu – sau, mai ales – , cele locale. Gandirea sa mi-a parut putin infantila fiindca regruparea se realiza in mai putin de 1/2 dintr-un ciclu electoral astfel incat, lucrurile sa fie exact ca la inceputul acestei „operatii speciale”. Asadar ulii, eretii si apoi masa imensa a ciorilor se regrupau pe crengile similare a altor copaci. Daca – prin absurd – astazi povestea reorganizarii ar prinde contur real, in final se va dovedi un fiasco. Oricum, intr-un anumit tip de stabiliment, daca lucrurile nu merg bine nu schimbi paturile ci pensionarele acelui stabiliment. Dar „pensionarele” sunt bine organizate in fratii de interese (asociatia satelor, a comunelor, a oraselelor, a municipiilor, a primarilor, a responsabililor de scari de bloc… Ehei, sunt multe, variate si puternice forme ale „reprezentarii democratice” care, odata puse in miscare, prin fake-uri, santaje, promisiuni, mita sau varii mijloace vor tine in viata pe toti acei de care vrem sa scapam; pei ei, pe urmasii urmasilor lor, etc. De-rutarea cursurilor de apa sta la indemana votantilor, gradului lor de intelegere a situatiei, de intelegera faptului ca „in ei sta si numar si putere” – cum ii incuraja Eminescu si, mai ales, de capacitatea de a discerne intre fake-uri si cantecul sirenelor populiste si, fatalmente, mincionoase. Dar asta ar insemna ca populimea sa devine o masa de cetateni responsabili, avizati, cu oares’ce cultura politica… Sa ne dea Dumnezeu mintea de pe urma!

  4. Inca o data, se confirma ca incompetenta, lipsa de viziune si impotenta reformista a politicienilor romani este compensata, intr-o oarecare masura, de organismele internationale din care facem parte si care ne impun incadrarea in anumiti parametri. Sigur, nu sunt politicienii europeni mult peste ai nostri, dar sunt capabili sa tina stacheta ceva mai sus. Nu-i neaparat foarte greu, avand in vedere „performantele” alor nostri (cel mai recent exemplu, ce-mi vine-n minte, este sinistrul domn Daea – anacronic, fornaitor, penibil si deprimant).

    Lipsa de educatie si de instruire a „elitelor” politice romanesti ne ingroapa, incet, dar sigur. Iar interventia (mai mult sau mai putin) discreta a „serviciilor”, in politica romaneasca, ajunge sa para chiar dezirabila. Intr-un mod democratic, desigur…

  5. ”…Probabil nu suntem departe de anunțul venirii unei delegații FMI în România….”

    dupa indicatorii macro actuali, ”IMF reloaded”, pare foarte posibil in conditiile actuale in care guvernul nu este in stare de corectiile necesare si ajustarea structurala de care tot vorbim de ani si ani…iar FMI-ul vine cu ”reteta” clasica- taierea cheltuielilor bugetare, marirea taxelor…si cam atit…adica excat ce nu vrem/putem sa facem noi azi, singuri-singurei…vin altii sa le faca pentru noi

    …este o rusine si situatie penibila pentru un stat membru UE…in care vina exclusiva apartine guvernantei indiferent de culoarea ei, dar, in integralitatea ei …

    in orice SA aceasta duce la demiterea consiliului de administratie si numirea unui administrator judiciar

    • Da, dar FMI-ul vine si cu banii imprumutati la o dobanda rezonabila astfel incat sa ai o rezerva pe perioada „ajustarii” cheltuielilor. Altfel, esti la mana pietei si dobanzile pentru Romania sunt mari, ca se stie ca suntem la ananghie.

  6. Cred că ne facem probleme degeaba. De la Băsescu încoace, de cînd SRI & STS au preluat pe umerii lor puternici firava democrație și număratul voturilor nu mai trebuie să ne zbatem în angoase și dileme, așa că ne-am luat o grijă de pe suflet fiindcă de treburile astea cu cine cîștigă la vot se ocupă organele competente. Problemele mari apar la organizarea clanurilor și împărțirea sferelor de influență care stabilesc și delimitează domeniile din care fură fiecare, domenii cunoscute îndeobște sub numele de ”ministere”. Cu viitorul guvern iar nu trebuie să ne agităm prea mult fiindcă oricum rezultatele de la alegeri nu contează, toți se bagă în politică pentru furăciune, așa că la o adică putem avea fasciști, comuniști, progresiști, socialiști și liberali uniți în cuget și simțiri care asigură printr-o alianță puternică stabilitatea politică și liniștea care îi era atît de dragă lui Iliescu. Atîta timp cît există bani de furat nu-s probleme, alianța rezistă. Singura mea frămîntare a mea este legată de opoziție, adică pe cine o să mai inventeze băieții din pădure după USR și AUR pentru echipa de zgomote. Rămîn alde Șoșoacă cu răgetele ei, Drulă cu ranga, Simion cu bundiță și chimir, Barna pe trotinetă și Orban cu chitara să continue show-ul, sau o să avem o nouă trupă de simpatici? Cum o să-i cheme, vin cu numere noi și originale sau o lălăie pe aceeași partitură, o să fie stand-up comedy ca la Șoșoacă, sitcom ca la USR sau dark-comedy ca la AUR? Și o ultimă întrebare: vor fi în stare noii guvernanți să se împrumute în patru ani mai mult decît Cîțu în patru luni?

    • @cetățeanul turmentat
      „adică pe cine o să mai inventeze băieții din pădure după USR și AUR pentru echipa de zgomote”
      Pe oierul aroman Becali cu sau fara ranga pentru Mybach l-au speriat.
      A3 a lui Felix Motanul e bine mersi, nu?
      Mai lipseste un partid ecologist-samanatorist-antiamerican.

  7. Aceeași varză o vedem cu mici variații cam în toată Europa. Cu excepția Poloniei, Ungariei a Franței. În Ungaria li Polonia guvernările stabile se datorează unor personalități puternice ce sunt tot mai rare în zilele noastre. Deci mai devreme sau mai târziu, odată ce acele personalități vor ieși din scenă, se vor alinia și ele la „practicile europene”.

    În Franța stabilitatea guvernării se datorează președinției puternice gândită de De Gaulle după chipul și asemănare sa în 1958. De remarcat că sistemul politic francez actual nu a fost rezultatul niciunei adunării constituante. Țara ajunsă la disperare și paralizie de guvernări șubrede și impotente a apelat la un pensionar fără nicio funcție publică să o scoată din belea cum o ști el. De Gaulle a cerut puteri absolute pentru 6 luni și le=a primit fără multe nazuri. A clocit o constituție după cum a avut chef, și a supus-o unui referendum la care unde națiunea a fost amenințată de general ca nu cumva să îndrăznească să n-o voteze cu o majoritate confortabilă. Iar boborul înfricolșat s-a confromat cumnite. 😂

    Bătrânul general avea un dispreț total și nedisimulat pentru democrația parlamentară ce sfâșiase Franța timp de peste 80 de ani în timpul republicilor #3 & #4. Unul din gauliștii de frunte (viitorul președinte Valéry Giscard d’Estaing) descria cu humor în memoriile sale o întâlnire a lui De Gaulle cu candidații partidului său de la mijlocul anilor 50. De Gaulle în fapt nu avea nicio poziție în partidul gaullist. Venea doar o dată pe săptămână la Paris la Hôtel Lapérouse unde se adunau adoratorii său într-un salon. După o așteptare febrilă ce putea dura 10 dar și câteva ore, generalul apărea preocupat. Făcea câteva recomandări sibilinice (Pe care dreptcredincioșii se străduiau să le intepreteze cât mai corect. Vai celui ce călca pe bec! 😁) și pleca de regulă fără a răspunde la întrebări, mai ales că nimeni nu prea îndrăznea să întrebe. Marii preoți ai cultului gaullist dădeau uneori interpretarea canonică a dorințelor generalului.

    Totuși unul din candidați la alegerile parlamentare și-a strâns tot curajul pe care-l avea în el și a îndrăznit să afirme cu o voce tremurândă că ar fi de mare ajutor dacă generalul însăși ar candida pe listele partidului: Generalul s-a uitat undeva afară pe geam ca și cum n-ar fi auzit întrebarea și răspuns vorbind la persoana a III-a: „Generalul De Gaulle are de apărat un nume și o reputație în fața națiunii, a lumii și a istoriei. Generalul De Gaulle nu se poate tăvăli în mocirla politicii de partid.” După care a plecat brusc fără să salute. 😀

    Întreg sistemul politic francez contemporan a fost gândit de De Gaulle în 1958 ca să asigure o putere executivă cât mai stabilă. Parlamentarele se desfășoară la puțin timp după parlamentare. Sunt în două tururi și de regulă îi asigură președintelui o majoritate confortabilă. Mandatele inițiale de 7 ani (reduse acum la 5) asigurau de asemenea posibilitate implementării unor programe de guvernare ambițioase. Sistemul îl avantajează enorm pe un președinte capabil.

    Sigur sunt și dezavantaje: Politicile proaste se desfășoară neabătut și pe termen îndelungat. Ultimii 3 președinți ai Franței Sarkozy, Hollande & Macron sunt fiecare personaje de carnaval. Sarkozy și Hollande și-au demolat în urma mandatelor propriile partide și mai mult ca sigur că nici din taraba lui Macron nu va rămâne decât praful și pulberea. Franța a pierdu aiurea 15 ani. Însă rămâne un enorm avantaj: O guvernare bună sau rea e relativ stabilă. Iar responsabilitatea guvernării îi revine dincolo de orice dubiu unui singur individ: Președintelui. Nu există loc pentru fofilare. E exact ceea ce-i lipsește unui sistem de guvernare parlamentar.

    • Macron este un vizionar .Toate deciziile lui, incepind cu modificarile ce tin de virsta de pensionare si cele politice ce inglobeaza si latura militara a Frantei si pe cea a UE ,sunt parte a viitorului .Deja Franta a devenit a doua mare exportatoare de armament inlocuind pozitia Rusiei si deja Franta si Germania incep a dubla forta SUA din NATOul european atragind si Finlanda si Suedia ceea ce ofera SUA posibilitatea de a construi un nou NATO in Pacific impreuna cu natiunile prietene :Coreea de Sud ,Australia ,Noua Zeelanda si Japonia .Parteneriatul dintre NATO si noul NATO 2, format in Pacific ,va deveni o imensa forta militara ce opreste toate ideiile belicoase ale Rusiei si Chinei .

    • Ce imiplac baietii (de baieti), care nu au reprezentarea scrisului si urmarilor acestor scriituri …
      Care vasazica, de G a fost premiat si medaliat cu :
      – Grand Croix of the Legion d’Honneur” în 1945 pentru că a dovedit excelența sa ca lider militar;
      – „Marea Cruce a Ordinului Dragonului lui Annam” și „Comandantul șef al Legiunii Meritului SUA” în 1945. .
      – „Marele Cordon al Ordinului celor două râuri din Irak”;
      – „Marele guler al Ordinului Pahlavi din Iran”.
      – „Medalia Mexicului” și
      – „Medalia Rancagua din Chile”.
      Adica, un nimeni, un parvenit, un autist (vorbea cam singur dupa J.S.), un obscur, a carui viata se reduc la scrisele (dar nedemonstratele) lui J.S. .
      Apropos,asa ca intre ardelenezi,”pe ce te bazezi cand scrii d’alde astea”?

  8. Fiecare vede altceva . Toata suflarea romanesca stie care sunt prerogativele Presedintelui ce in cazul actualului Presedinte sunt respectate cu sfintenie Presedintele evitind in acest fel atacurile politice ale celorlalti .Textul de fata, supus noua dezbaterii , contine o anume neintelegere a modului de functionare a Statului .Competentele Presedintelui nu sunt parte a deciziilor economice Presedintele putind doar sa atentioneze Executivul atunci cind legile aduse in fata natiunii si in fata Parlamentului, la vot, prezinta mari lacune de Constitutionalitate .Dealtfel Presedintele ne-a arat foarte clar care este situatia economica ce beneficiaza, in acest moment ,de o crestere semnificativa ca si procent exprimat totul facut impreuna cu banii din PNRR ce vedem ca sunt obtinuti de catre Guvern .Conditionalitatile PNRR sunt si ele cunoscute .Dezvoltarea Romaniei este si ea vizibila iar cetatenii care merg prin tara vad cu usurinta totul .Politic , Presedintele deja a facut foarte multe pentru PNL oferind functia de Premier unui General (o decizie exceptionala si anticipativa ) al Armatei romane venita chiar inainte de inceperea razboiului din Ucraina .In plan extern Presedintele se dovedeste a fi un important decident al UE care transmite mai departe toate deciziile, luate acum ,de comun acord de toate tarile membre si care sunt venite de la NATO si de la Bruxelles.In paralel ,aflam cum Presedintele , ce are prerogative importante atunci cind ne referim la sistemul militar romanesc el fiind comandantul fortelor Armate ,ajuta masiv Armata ucraineana si pe cetateni acestei natiuni devenita prietena .Daca facem referire la PNL ,dincolo de partea din presa ce ii este potrivnica(prietenii stiu de ce ) vom observa cum daca „Rotativa” este pusa in aplicare automat Ciuca devine Vicepremier postura care il va avantaja in toate deciziile viitor luate de catre PNL. In acest caz vom vedea un PNL foarte critic la adresa PSD mai ales acum cind toate deciziile importante, incepind cu legile pensiilor si terminind cu cele din sectorul administrativ- teritorial sau cu cele ce tin de vinzarea activelor neperformante ale statului , vor trebui adoptate cu rapiditate .Exista insa si posibilitatea ca Ciolacu (PSD) sa renunte in a obtine functia de Premier (motivele sunt multiple si ele tin si de expertiza miltara atit de necesara in acest moment)sau ca negocierile sa nu poata fi finalizate ceea ce ar oferi PNLului o alta sansa atunci cind ne referim strict la gestionarea alegerilor viitoare .Oricum ar fi reforma statului trebuie facuta si noile legi trebuie puse in practica .Singura necunoscuta este momentul dar vom asista la o implicare declarativa a Presedintelui (probabil undeva spre sfirsitul anului sau la inceputul anului 2024 )moment in care cistigatorul voturilor de dreapta va fi PNL ce isi va suma punerea in practica a legilor atit de mult disputate .Austeritatea iese din discutie si Presedintele a explicat clar care sunt motivele unora ce doar doresc a creea panica nejustificata .Ideea de a deforma spusele Presedintelui si de a induce in cetatean o anume forma de ingrijorare publica este nu numai gresita dar si inoportuna .In Romania zilelor nostre Opozitia politica nu prea mai exista . Opozitia nu poate sa se uneasca spre a fi o contracandidata in alegeri .Nici USR si nici AUR nu pot deveni aliate asa cum s-a intimplat cindva la o Motiune de cenzura si nici partidele mici ,desprinse din PNL , nu au putere electorala de a intra in Parlament ele neavind niste vectori de imagine care pot trece sticla .Inca patru ani ,incepind din 2024, PNL si PSD pot guverna tara . Numai un rezultat ce trece de 20 de procente, vot obtinut in alegeri, poate aduce USR linga PNL. In caz contrar PSD si PNL fara UDMR de aceasta data (mai ales acum cind Orban de Budapesta se desprinde de UE ) vor avea peste 60 de procente , vot obtinut in alegeri , dupa redistribuiri .In principal scoaterea UDMR de la guvernare si punerea in aplicare a legilor devenite obligatorii , vor face ca PNL si PSD sa cistige Alegerile din 2024 .

  9. In 2011 , a fost dat sa citesc o adeverinta de scutire de plata a asigurarii de sanatate. Argumentul : MARE CONTRIBUABIL. Scutit de taxe. Mirarea a fost cu atat mai mare: varsta patronului , 82 de ani. Angajati : doi. Au trecut ani. In continuare, …” Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili”…. „Fluturasul salarial” imi comunica plata taxelor. Banca, imi spune ca angajatorul nu a platit. Eu nu sunt naiv. Sunt doar platitor. Pentru multi hoti si impostori .

  10. Poate numai regimurile fanariote au fost atat de corupte decat guvernabtii de azi, dar nu sant sigur. Măcar fanariotii au făcut ceva scoli si spitale. Struto-camila actuala se pregătește de încă 5 ani de jaf al contribuabilului roman.
    Insa spre deosebire de acum vreo 5 ani nu exista nici o speranța macar a unei urecheli dinspre UE sau USA. Nu mai vin romanii din Suedia cu plăcute de înmatriculare m…e PSD. Exista o descurajare fără precedent în ultimii 33 ani. Peste tot aud doar: asta-i situația, nu se poare face nimic. Parlamentul este un balci în care se mănâncă bine și se înjură birjareste.
    Lucrurile nu stau bine și la case mai mari și mai arătoase.
    Criza covid a arătat mai peste tot cât de slaba este puterea legislativă în comparație cu executivul. Cel mai grav este ca după aceasta criza în nici o tara parlamentele nu si-au reimpus autoritatea limitând capacitatea executivului de a impune masuri abuzive.

  11. Predictia mea (o am de la instalarea guvernului Ciuca): nu va exista „rocada” de premieri in aceasta legislatura. Pentru a fi posibila „rocada”, premierul trebuie fie sa-si dea demisia, fie sa fie destituit prin motiune de cenzura a guvernului (nu vorbim de deces, arestare). Motiunea trebuie votata favorabil in parlament de actuala majoritate. Premiera realizata de Dragnea va ramine unicat. Singura optiune fezabila: demisia. Parerea mea e ca Ciuca este candidatului aliantei PSD-PNL la prezidentiale, si atunci demisia dintr-o functie iese iarasi din discutie (mai ales pentru un fost militar). De ce toti liderii PSD zic „nu exista sa nu trecem noi la putere”? Pentru ca nu zic, in aceeasi propozitie, si cind inentioneaza sa faca asta, adica in dec 2024 (sau mai repede, daca grabesc generalele), bineinteles cu sprijinul aliatilor de acum si de atunci – PNL.

  12. Paradoxul este că noi toți suntem patrioți, deci alegătorii sunt patrioți și alegem niște corupți, ticăloși, trădători, càrtițe, inculpați, infractori! Oare de ce?

  13. 1.Solutia salvarii PNL se afla la Johaniss acum 4 ani, dar ea a ,,fasait” (cu tot cu cei 400 de specialisti in economie) prin incapacitatea de a da Romaniei ,,copilul” asteptat de 3 decenii: PROEICTUL DE TARA!
    La fel ca Johanis, am ca hoby gradinaritul, avind afini canadieni, aronia, smochini, etc. in gradina, iar acum incerc sa cultiv DAFINI, experimentul de doi ani cu 2 exemplare fiind reusit!Este un hoby respectabil pentru oricine, fiind ceva totusi ,,productiv”, daca la locul de munca nu produce nimic!
    Rabdarea inseamna ca ceva ca gradinaritul sa te linistesca, sa-ti sustina rabdarea – pe care o am pina la intrare in incapacitatea de plata, cind ,,proiectul de tara” pe care l-am realizat va interesa pe cineva…
    2.Doar la gradinarit ma ,,aseaman” cu d-l Johaniss, in rest dumnealui a fost un fel de ,,meteorit”, care a trecut peste presedentie, Romania facind pasi ,,decisivi” spre indatorare si deficit bugetar si mai ales in PRIVATIZAREA DOMENIULUI SANITAR, care inseamna ca asistenta sociala/medicala a trecut totalmente in zona privata din cea publica.Nu l-am auzit vreodata sa fie contra acestor doua situatii dezastruoase ori sa vina cu solutii de la ,,consilierii prezidentiali”.
    In TG. Jiu ,,palatele” medicale private scot din functie ca imagine si asistenta medicala platita cladirile spitalicesti vechi si anoste, iar asistenta medicala stomatologica la stat este transferata integral la privat.
    Astfel, statul social-sanitar este inexistent, iar daca guvernul l-a mutat la privat era explicabil, pentru economii bugetare pe seama sanatatii celor cu salarii si pensii minime pe economie.Insa ca PRESEDENTIE trebuia ca macar aceste doua aspecte sa fie vizate de Johaniss!
    3.Salvarea PNL sau PSD este imposibuila in starea actuala economica-industriala, iar totul se desfasoara in perimetrul frustant al salariilor, in loc ca discutia si actiunea pentru depasirea deficitului sa fie purtata acolo unde este SOLUTIA, respectiv DEZVOLTAREA INDUSTRIALA majora, sustenabila de un proiect de tara operational…
    Asa ca pina la urma AUR va face guvernul in 2024, dupa cistigarea alegerilor pierdute deja de PNL (surclasat ca intentie de vot), urmind ca PSD sa aiba aceeasi soarta dupa deficitul bugetar anual pe 2023, cu economia dizolvindu-se treptat, ca urmare a lipsei de orizont si busola economica a celor doua mari partide!
    Nu pare a mai fi altceva ceva de asteptat de la acest trio politic insitututional : PNL, PSD, Presedintie!
    4.Lipsa (fuga) de responsabilitate devine SISTEMICA din momentul in care controlul (sistemic al) societatii – economic si social – dispare din lipsa viziunii si instrumentarului de dezvoltare economica, care sa sustina in functionare optimala, materiala si financiara, sistemul societatii economice nationale!
    Fiecare din domeniile economice si bugetare ar trebui sa fie ,,controlate/monitorizate” in timp real prin proiecte specifice, reunite in PROIECTUL DE TARA, imposibil de realizat in lipsa CERCETARII ECONOMICE FUNDAMENTALE, realizabila prin ,,reunirea/unificarea” cercetarii economice cu cercetarea institutionala!Numai de aici poate rezulta proiectul de tara, dar el nu face parte din CEREREA POLITICA a PSD sau PNL de la PIATA STIINTIFICA pentru astfel de lucrari de economie aplicata!
    Este de mirare ca dezastrul bugetar nu este si mai profund datorita lipsei oricarui aport politic-guvernamental in directia dezvoltarii si reglajului functional al economiei romanest!, antreprenoriatul roman purtnd povara disolutiei industriale si a vinzolelii legislatiei financiare si fiscale care pune la pamint tot mai multe afaceri.
    5.USR NU este o alternativa la guvernare asa cum avea POSIBILITATEA DUPA UZURA ,,ECONOMICA a PNL si PSD.Pe linga ca n-are un ,proiect de tara”, a refuzat cunoasterea si evaluarea propunerii in acest sens catre parlamentari ai acestuia.
    La oferta ,,scrisa” si predata personal a proiectului de tara catre ,,parlamentarul de gorj MIRUTA”, facuta in noiembrie anul trecut, n-am primit nici un raspuns.
    In loc de alternativa la guvernare, USR a devenit ,,batul bagat prin gard” prin CONSTATARI sterile, care sa agite apele fara viziune si solutii contra deficitului bugetar si balantei de plati externe, sau a indatorarii Romaniei.
    6. Cresterea economica este o falsitate economica-politica, ea fiind urmare a cuprinderii rezultatelor societatilor de comert straine in PIB, care nu au aport ca produs national brut!
    Aceasta realitate explica de ce incasarile bugetare sint cu 10 procente mai mici raportate la PIB, fata de cele din tarile dezvoltate, in care au ca pondere minora rezultatele comertului.
    Comertul care domina cifric PIB-ul nu produce valoare adaugata ca activitatea din industrie sau servicile industriale, astfel ca lauda cu cresterea PIB-ului este dezumflata, deoarece nu are aport in incasari bugetare.Aceasta minciune statistica va trai pina cind PNN (produsul national net) va reflecta realitatea in ce priveste randamentul economiei nationale.
    In concluzie, PIB-ul reflecta corect activitatea economica pentru tarile industrializate, pentru cele ca Romania mascheza dezastrul financiar care urmeaza imprumuturilor, ce tin in viata o economie in deriva consumatorista.

    • Realitatea este cu totul alta indiferent de optiunile dumneavoastra politice .Inceputul anului 2024 va reconfigura intreaga situatie ce cuprinde : pensiile speciale , modificarile in sectorul adminstrativ – teritorial si vinzarea (privatizarea ) activelor neperformante totul fiind deja stiut ca si obligatie .In paralel, sumele oferite de Guvern ca si ajutoare totul facut pe segmente de populatie ce sunt usor defavorizate si ofensiva ,devenita cistigatoare din Ucraina ,va inlatura , daca nu de la sine atunci fortat , partidele ce sunt deja identificate in presa ca extremiste cu tendinte nonpatriotice si pe cele anti UE .Romania nu isi mai poate permite asocierea politica cu astfel de entitati in acesta situatie de criza majora acum cind decuplarea de rusia devine totala si atinge toate subiectele importante .Identitatea neamului romanesc se situeaza, de veacuri, alaturi de Europa si nicidecum de cei care europenii fiind se asociaza acum cu o parte a Asiei cea nedemocrata sau care fraternizeaza cu cei care timp de zeci si sute de ani ne-au tot asuprit poporul .Nu confundati dorintele cu realitatea . Majoritatea cetatenilor Europei si un imens numar de cetateni planetari vor in UE si vor sa traiasca alaturi de noi si nicidecum alaturi de altii .

    • Nu este chiar așa, România nu este Iadul Europei. Să nu uităm de unde am pornit în 1989. Azi suntem ca nivel de bunăstare la nivelul Portugaliei, Poloniei, Hungariei, depășind Grecia, Letonia, Rusia și toate țările balcanice. România este clasificată ca very high developement de către organismele internaționale. Dar da, mai e mult până departe, dar România se află în unul din cele mai faste momente din Istoria națională. Iar acțiunile României sunt în creștere la Bursa mondială a dezvoltării.

  14. CATALINN DRULA – SALVEAZA ROMANIA DE DEFICITUL BUGETAR!!!

    1.Pe E-mail am primit de la dinsul urmatoarele solutii!
    a.Oprirea jafului public si bugetar – fara sa spuna cum!
    b.Reducerea taxelor pe munca!
    c.Stimularea productiei de bunuri si servicii!
    Acest jaf este sustinut SI de USR, care n-a cuvintat contra finantarii partidelor cu sute de milioane de lei anual, tot din bani imprumutati.
    Reducerea taxelor pe munca este generatoare de deficit bugetar, fiind tot o ,,cheltuiala” bugetara.
    Stimularea productiei de bunuri si servicii numai ,,cu gura” deoarece partidul n-are proiectul national de reindustrializare.Mai mult ca atit, oferta acestuia facuta parlamentarului Miruta in Noiembrie si cea facuta prin E-mail partidului si separat d-lui Mituta au ramas fara raspuns!
    Pe linga ,,batul printre gard” cum am scris in comentariul precedent, USR cauta sa convinga ,,din poarta in poarta” (informatica), despre capacitatea lui nemarginita de a elabora solutii…dar toate numai cu gura.Daca ar fi vorba de niste cintareti de mina doua n-ar fi nimic, dar ca politicieni-gurisi de aceeasi clasa, ce sa mai vorbim?Mai rau de atit nu poate ajunge un partid nou, in care ca orice roman, am investit incredere si mai mult ca atit CREDINTA ca el va intelege si actiona, spre a iesi din ecuatia de PARTID NOU, FARA PROGRAM ECONOMIC NOU, CARE SA SCOATA ROMANIA DIN POLITICIANISMUL ,,GURISTILOR” POLITICI.
    2.Cu ani in urma, cind partidul era doar in ,,format” de ONG, am propus initiatorului politic d-lui Ciolos, cunoasterea si evaluarea proiectului de tara despre care am scris, dar am fost refuzat direct.Dumnealui mi-a spus ca nu crede ca o singura presoana poate construi asa ceva, un astfel de proiect fiind doar o ,,opera colectiva” a unor specialisti in economie!Iar viitorul partid dispune de ei!Daca ne amintim programul de guvernare cu care d-l Ciolos a venit acum vreo 2 ani in competitia de P.Ministru, era vorba de cca. 150 de pagini de insiruire de masuri punctuale care trebuie realizate daca va fi numit P.Ministru.
    Cu un proiect de tara, probabil ca nimeni dintre cei care trebuiau sa-l numeasca si voteze n-ar fi avut curajul sa fie contra, fara a se descalifica si a fi eliminati definitiv din viata politica!
    Am amintit acest episod, deoarece USR si d-l Cartalin Drula & Co. s-au ratacit pe acelasi drum al esecului programatic politic si economic, care garanteaza aterizarea linga PNT.cd.Dezastrul care urmeaza consta in iesirea la suprafata politicii romanesti a tuturor partidelor de factura populist-extremista.
    3.Ca partid nou, USR pare a fi blestemat sa n-aiba parte de nici un conducator cu viziune si capacitatea de a distinge starea Romaniei esuate din toate punctele de vedere si sa raspunda PROGRAMATIC, nevoii de a-i construi viitorul altfel de cum il vad astazi PSD si PNL!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro