Articolul D-lui Valentin Mircea este dens si cuprinzator, incluzand citate din legislatia in domeniu precum si pareri si interpretari proprii. Ma voi stradui in continuare sa le contrazic cu cateva argumente bazate pe fapte si exemple istorice, romanesti. Istoric vorbind industria CATV isi are originea in perioada anilor 80 cand exista o mica economie subterana a producatorilor si montatorilor de echipamente de „antena colectiva” generata de presiunea celor doar doua ore de program TVR. Principial vechea antena colectiva nu difera cu nimic de retelele analogice de televiziune prin cablu singura deosebire fiind data de numarul si tipul surselor de semnal.
La inceputul anilor 90, eliberatii fiind de orice presiune a organelor statului, micii intreprinzatori au inceput sa-si extinda retelele conectand scarile de bloc si diversificand sursele de semnal. Initial au fost videocasetofoane ce rulau casete non-stop apoi antene de satelit cu abonament in cel mai bun caz „pe persoana fizica”. A venit insa o vreme cand retelele s-au transformat in societati comerciale iar confortul preluarii ilegale de semnal a disparut. Operatorii CATV , pot fi deja numiti astfel, au incercat sa preia in mod legal semnalul televiziunilor vestice insa au intampinat mari probleme. Marile posturi TV emise pe satelit nu erau interesate de publicul romanesc ca tinta a reclamelor difuzate iar o relatie bazata pe o taxa per abonat era acceptata doar de la un anumit numar minim de abonati in sus. Orice introducere a unui nou canal implica un numar de luni in care operatorul trebuia sa suporte diferenta dintre numarul de abonati interesati de post si numarul minim de abonati pe toata perioada in care tractiunea postului crestea. Aceste plati masive atarnau greu in fluxul financiar al operatorilor ce incasau bani cu taraita de la clienti.
Anii au trecut, posturile private romanesti s-au inmultit, la fel si numarul de romani ce urmareau exclusiv posturile oferite de reteaua CATV la care erau abonati. Orice post nou aparut nu-si justifica existenta decat daca era difuzat pe cablu iar pentru aceasta intra in competitie pentru un numar de canale limitat tehnic. Astfel in mod natural un operator CATV are un monopol asupra valorii comerciale a abonatilor sai (privita prin prisma calculelor specifice din industria publicitatii), avantaj pe care il fructifica prin taxarea oricarui post nou pentru a fi introdus in lista de programe.
Pentru ca este o negociere comerciala intre parti si pentru ca veniturile unui post tv sunt relativ usor de estimat operatorul CATV se afla in fericita pozitie de a deturna profitul postului tv in beneficiul propriu. Aceasta situatie este descurajanta pentru orice investitor care in mod evident nu va creea o televiziune doar pentru a ingrasa operatorii de cablu. Pentru ca este in mod cert in interesul publicului sa avem o evolutie si o diversificare a posturilor tv trebuie sa existe o varianta de scapare pentru investitor iar aceasta este exact prevederea „must carry”. Investitorul stie ca daca realizeaza un produs apreciat de public va fi eliberat de presiunea operatorului de cablu fiind preluat gratuit si neconditionat de catre acesta.
Revenind la articolul D-lui Valentin Mircea putem observa cateva contraargumente: Rolul primordial al operatorului de CATV este distributia tehnica a semnalului, nu comercializarea drepturilor de proprietate intelectuala (posturile tv). Este absolut normal ca odata ce abonatul a platit taxa TVR sa beneficieze de aceste posturi. Mai departe, atunci cand vorbim de interesul public, de public in general, nu ne putem raporta decat la statistica. A spune ca un post (Mynele TV) sau altul nu reprezinta nimic pentru interesul public inseamna ori o contrazicere a statisticii numarului de privitori ori o asumare a unui rol discretionar de arbitru al gustului publicului. Oricare dintre lupte – cu stiinta sau cu democratia – este o alegere nefericita. In privinta modului in care principiul must carry afecteaza competitia sper ca am aratat convingator mai sus ca exact lipsa lui este cea care ar distruge industria tv.
In privinta incurajarii competitiei voi recurge la un exemplu clasic al zilelor noastre. O competitie sportiva are un public specific deci o anumita valoare de piata. Exista insa si variabile in ecuatie: calitatea comentatorilor, numarul editiilor speciale, etc. Daca drepturile de difuzare se liciteaza ele vor fi castigate de acel post care va reusi cel mai bine sa le fructifice exploatand capacitatile sale specifice enumerate mai sus deci publicul va beneficia de calitatea maxima. Daca insa acel post nu are acces la o buna parte din public fiind blocat de operatori toate „talentele” sale sunt irosite. Apeland la istoria recenta in mod sigur nu lipsa de posibilitati tehnice i-a facut pe cei de la RCS sa nu preia atata timp GSP. RCS se afla in pozitia de a monopoliza o parte esentiala a publicului romanesc deci poate decide indirect politica editoriala si comerciala a oricarui post tv, o putere exagerata si nesanatoasa. Nu degeaba se vorbeste despre ideea de a interzice exclusivitatile si de a separa productia si comertul cu continut de transportul semnalului pana la abonat.
A nu se intelege ca legislatia si activitatea CNA sunt perfecte. Au existat cazuri in care posturile tv au conditionat acceptarea preluarii posturilor importante de sume exorbitante cerute pentru alte posturi de nisa din trust, un alt abuz in dauna abonatului. Poate ca pe viitor CNA va renunta la necesitatea acordului de preluare pentru posturile din must carry, va impune separarea activitatii de transmisie a semnalului de cea de producator de content si , mai ales, ar putea impune „clauza natiunii celei mai favorizate” pentru statiile tv cu aceasta similitudine intelegand ca daca o statie isi da acordul de preluare pentru un operator in anumiti paramatrii atunci acest acord sa fie valabil in conditii similare pentru orice operator din Romania.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
buna ziua
nu speram sa citesc acest raspuns si ..mai mult el sa fie cizelat in planul unui dialog constructiv. Cu rugamintea de accepta o „remarca” e bine de precizat Domnule Nicoara ca Dl Valentin Mircea a publicat subliminal si optiunile Dansului pro Antene si impotriva unui om politic, or echidistanta sau cum sa spun echilibrul „discursului” Domnului Mircea..este similar cu al lui Mircea Badea…nici o diferenta…
rog cei de buna credinta sa semneze si sa continue demersul din lik ul de mai jos, e necesar sa avem dreptul sa nu platim de pomana ..chiar acel pachet must carry..e un must option care ar trebui sa il avem..de a schimba pachetul must carry
http://www.petitieonline.ro/petitie/eliminare_antena_1_antena_3_din_grila_de_programe_a_societatatii_de_transmisie_prin_cablu-p02529049.html
Nu mi se pare absolut deloc ca dl.Mirceasprijina Antenele.Ar trebui sa cititi si articolul dumnealui pe tema must-carry-vezi”link http://www.contributors.ro/media-tech/o-mare-anomalie-%E2%80%Emust-carry%E2%80%9D-din-legea-audiovizualului/.Este interesant ca acolo este atacat de sustinatorii Antenelor pe motivul ca ar unelti la eliminarea din grila a acestora iar Radu Tudor,cunoscuta vuvuzea a lui Felix Voiculescu il ataca pe d.l Mircea pe blogul personal(sau, ma rog, platit de patronul Felix).Cred ca acesta este sensul notei de la finalul articolului pe tema „eliberarii consumatorilor-http://www.contributors.ro/dezbatere/industria-de-cablu–ar-trebui-sa-isi%E2%80%9Eelibereze%E2%80%9D-cinsumatorii/.Asa ca dl.Mircea a reusit performanta de a fi contestat vartos din ambele parti ale scenei,ceea ce,dupa orice logica de bun simt,inseamna ca,chiar este echidistant!Este o gandire corecta,ireprosabila si care deranjeaza doar pe cei care nu inteleg.Asa ca fiti un domn,intr-adevar si recunoasteti ca ati criticat degeaba!Si sa stiti,eu am scos singur Antena 1 si Antena 3 din grila.Nu e greu deloc.”
Nu domnule, nu ati fost convingator in a demonstra ca o obligatie stabilita de un tert ce dispune de un aparat coercitiv este un soi de garantie pentru competitia libera. Din contra, ati demonstrat doar atasamentul dumneavoastra fata de mecanismele statale tipic socialiste prin care se urmareste tinerea sub control a unei piete, si, in domeniu discutat, a mintilor, ideilor si preferintelor cetatenilor.
Retineti un lucru simplu: o piata in care partile ce tranzactioneaza un bun sau un serviciu sint obligate ca la achizitia marfurilor dorite sa plateasca si o marfa nedorita, nesolicitata, nefolosita ulterior, si evaluata in prealabil de catre un tert, NU este o piata libera, ci o piata socializata, in care statul preia din riscurile firmelor ofertante oferindu’le un mediu gratuit de distributie indiferent de calitatea produselor oferite. In acest tip de economie socializata libertatea contractuala NU exista, nu reprezinta o valoare pentru agentiile statale, iar legile ce protejeaza proprietatea si concurenta sint permanent incalcate, deci vorbim de opusul statului de drept. Socializarea riscurilor practicata in astfel de state conduce la nivelarea in jos a calitatii bunurilor si serviciilor prezente pe o piata, caci ofertantul nu se mai gaseste intr’o relatie comerciala fireasca cu clientela obligata de tertul statal sa achizitioneze si plateasca serviciile unor corporatii aliniate in orice circumstante, deci orice negociere directa este exclusa, iar interesele consumatorului sint efectiv calcate in picioare. Astazi aflam din gura unui liberal ca este ceva normal sa platim o taxa pe serviciile nesolicitate prestate de catre regiile statului precum tvr, ba chiar sa contribuim si la functionarea unor unitati private falimentare, ce livreaza servicii execrabile si a caror singura calitate este limba de prestare, si aia batjocorita. Cum ar veni, ne platim singuri maciuca propagandistica care ne izbeste capetele, si, bonus, o liota de vandali psihosomatici cu staif privat ce distruge cu migala neuronii ramasi neatinsi de buldozerele statului.
Imi cer scuze ca indraznesc sa comentez un material redactat de alt autor dar daca tot mi-a fost mentionat numele…
Articolulul este clar si argumentat logic si denota o buna cunoastere a domeniului – nu voi numi totusi acest domeniu CATV deoarece emisiunile TV au incetat de mult sa mai fie singurul serviciu furnizat iar „triple play” este la ordinea zilei. Din punct de vedere economic se realizeaza o economie de scop (mai multe servicii folosind o infrastructura comuna).
Este interesanta observatia ca „must carry” ar fi un fel de premiu pentru posturile TV care au reusit sa convinga publicul, o confirmare a reusitei lor. Are logica dar inclin sa cred ca beneficiile unui asemenea premiu sunt intrecute de dezavantaje.
Dinamica pietei (a oricarei piete), nu este data de cei prezenti si bine asezati (care au o tendinta de a se „molesi”) ci de noii intrati, cei mici care vor sa devina mari. Dinamica, care este o latura esentiala a concurentei, vine mai ales din lupta „incumbents” – cei prezenti – versus „challengers” – noii intrati. Se manifesta, evident, si intre televiziunile consacrate dar noul venit este obligat sa inoveze, sa arate ceva deosebit de cei deja prezenti.
„Must carry”, in forma care exista in prezent in Legea audiovizualului, are un puternic efect de avantajare a celor deja prezenti si bine asezati pe piata, avand in vedere ca este destul de greu sa pierzi acest statut atata vreme cat esti prezent deja in milioane de case.
De aceea, „must carry” nu se aplica prin alte parti decat posturilor publice sau ale minoritatilor nationale si posturilor culturale. Acestea nu se afla, din start, intr-o competitie comerciala sau, cel putin, nu acesta este obiectivul lor principal. „Must carry” este o exceptie de la principiul libertatii comerciale, justificat de anumite obiective de interes public. Or, exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare. Acesta este un principiu juridic si, raportat la contextul acestei teme, un principiu liberal.
Posturile mari, inclusiv din Romania, sunt un „must have”, adica ele si-au castigat locul pe merit (adica, deoarece au telespectatori care ii urmaresc, indiferent daca ne place sau nu profilul sau orientarea unui anume post). Nu se explica insa de ce trebuie sa aiba acelasi statut, prin efectul legii, posturi TV ale caror audienta se afla la o distanta astronomica de cea a primelor posturi – ar putea exista macar un nivel minim de audienta – asta este de bun simt.
Remarc observatia dlui Nicoara asupra faptului ca posturile TV din „must carry” pot conditiona, teoretic, preluarea lor, de preluarea unui alt post (nici eu nu inteleg de ce este nevoie de acord de preluare din moment ce, de fapt, aceasta este obligatorie prin efectul legii !). Este interesant de remarcat aici ca statutul de „must carry” creeaza si obligatii pentru postul TV, care devine un partener comercial inevitabil. Existenta obligatiei de preluare in grila are, pentru postul TV beneficiar, efectul de boomerang de a se afla intr-o pozitie identica unei pozitii dominante – operatorul de cablu are nevoie de el daca vrea sa functioneze legal !
Sunt pentru o separare functionala intre operatorii de cablu si posturile TV pe care le detin si sunt de acord cu ideea dlui Nicoara, de a aplica clauza MFN (most favoured nation) in scopul evitarii discriminarii. Dar insist asupra faptului ca firmele de cablu nu sunt un monopol decat, poate, in masura in care noi consumatorii continuam sa le dam o preferinta exagerata, desi exista alternative viabile. Evident ca preferintele unei majoritati a consumatorilor sunt importante pentru piata dar nu este vorba, totusi, de obstacole insurmontabile. Comportamentul consumatorului este adevaratul decident al pietei si nu poti acuza vreo firma ca profita de faptul ca acesta nu e rational ci bazat pe comoditate.
Nu pot fi insa de acord cu argumentul ca rolul firmelor de cablu ar fi in primul rand acela de a distribui semnalul TV. Acestea pot furniza orice se poate furniza pe cablu si asa a fost spart fostul monopol al Romtelecom asupra telefoniei fixe si asa s-a ajuns ca accesul la internet sa aiba o acoperire mare. Nimic nu poate impedica acesti operatori sa urce in „amonte” in piata furnizarii de continut. Prin similitudine, operatorii de telefonie mobila nu pot fi obligati sa se limiteze la efectuarea de comunicatii mobile ci pot sa ofere – si ofera deja – continut (in prezent, datorita vitezelor mari de internet si a terminalelor moderne, pot fi urmarite inclusiv emisiuni TV). Comerciantii unui anumit produs nu pot fi opriti sa se implice in realizarea unei fabrici care sa fabrice acel produs, direct sau de catre un alt producator (vezi marcile proprii in comertul retail), sau chiar in producerea materiei prime necesare.
Daca gresesc, acesti operatori trebuie sa sufere pe deplin consecintele prin amenzi si despagubiri. Pot fi puse in aplicare mecanisme de preventie a incercarilor de eliminare a concurentilor, cum este separarea functionala intre retransmisie si continut sau reglementarea accesului. Dar nu pot fi obligati sa stea cu piciorul pe frana.