joi, martie 28, 2024

Români și bulgari – nu veniți în Marea Britanie, aici plouă mult

Guvernul britanic vrea să descurajeze afluxul de români și bulgari, așteptat la începutul anului viitor, odată cu sfârșitul perioadei de restricții pe piața muncii pentru cetățenii celor două state.

Printre mijloacele preconizate se numără, potrivit relatărilor, și o campanie de publicitate care să arate dezvantajele traiului în Marea Britanie, inclusiv vremea proastă.

Preocuparea privind o așa numită “invazie” a românilor și bulgarilor a ajuns în mod public și la cabinetul premierului britanic.

Purtătorul de cuvânt oficial al lui David Cameron a confirmat că guvernul examinează metode de a reduce numărul celor care vor veni în Marea Britanie din cele două țări, estimat la 250000 în următorii cinci ani.

Nu au fost oferite detalii, dar s-au dat asigurări că Marea Britanie va respecta libertatea de mișcare a persoanelor, drept fundamental consfințit în piața unică europeană.

Acest lucru înseamnă că după 1 ianuarie 2014 nu vor putea fi reînnoite restricțiile impuse pe durata maximă de șapte ani de la aderare la UE pentru cetățenii României și Bulgariei.

La ora actuală, un cetățean român sau unul bulgar poate lucra legal în Marea Britanie dacă o face pe cont propriu, având așa numitul statut “self-employed”, sau dacă are permis de muncă pentru un anumit post.

După 31 decembrie 2013 această restricție va dispărea, iar românii și bulgarii se vor bucura de exact aceleași drepturi ca și cetățenii celorlalte 24 de state membre UE rezidenți în Marea Britanie.

Cotidianul Financial Times scria că potrivit unor surse guvernamentale o opțiune ar fi expulzarea persoanelor care nu au găsit de lucru la trei luni de la sosire sau care nu dispun de fonduri ca să se întrețină la șase luni de la sosire.

O altă variantă examinată ar fi cea a limitării accesului la beneficii sociale cum ar fi alocațiile sau accesul la îngrijire medicală.

Purtătorul de cuvânt al premierului a ținut să minimizeze speculațiile cu privire la o campanie de publicitate menită să prezinte în România și Bulgaria dezavantajele traiului în Marea Britanie, inclusiv vremea ploioasă, dar această speculație a făcut deja înconjurul presei britanice.

Președintele comisiei parlamentare pentru afaceri interne, Keith Vaz, de a Partidul Laburist din opoziție și un vechi prieten al României, a calificat strategia de descurajare a românilor și bulgarilor drept o farsă.

“Pe de o parte, ministerul de interne nu-i dorește aici, pe de altă parte ministrul pentru Europa spune că în Uniunea Europeană există libertate de mișcare”, a afirmat deputatul Vaz care a adăugat că până la urmă strategia guvernamentală va avea exact efectul contrar celui scontat.

Guvernul condus de premierul Cameron este îngrijorat de impactul pe care un nou aflux de cetățeni veniți din estul Europei îl va avea asupra pieței muncii, a celei imobiliare și a serviciilor sociale într-o perioadă de stagnare economică.

Un deputat al Partidului Conservator, Stewart Jackson, care reprezintă circumscripția Peterborough din zona central-estică a Angliei, unde migranții din Europa de est, mai ales polonezii, reprezintă 10% din populație, a anunțat că va depune o propunere legislativă de prelungire a restricțiilor impuse românilor și bulgarilor.

O astfel de propunere legislativă are puține șanse de a fi adoptată, dar numeroși deputați, și nu doar Conservatori , ci și Laburiști, susțin, chiar dacă doar în privat, astfel de inițiative, reflectând nivelul de îngrijorare al unora dintre alegătorii lor, care nu privesc cu ochi buni sosirea a sute de mii de migranți din estul și centrul Europei în ultimii nouă ani.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Deocamdata fac o mare publicitate acestui subiect, si intr-adevar efectul va fi cel contrar.

    Daca depui un efort sa restrictionezi ceva, inseamna ca e mai bun. Secret de marketing. Asa ca lumea va fi si mai interesata de UK…

  2. nu cumva? Cameron & al, fiind politically correct nu puteau sa faca referire directa la neamul lui Parpanghel. Pe „valahii” care fac treaba i-au acceptat/adoptat de multa vreme.

  3. Ma astept (da ce spun eu ma astept, sunt sigura) ca diplomatia romana o sa isi intareasca eforturile de sustinere logistica si juridica a cetatenilor romani ce vor lucra pe teritoriul UK, sa sprijine zeci de case de avocatura sa isi deschida filiale in UK – care vor indruma angajatii romani si se vor asocia cu alte case de avocatura britanice, sa sprijine si sa faciliteze asocierea diferitilor executori judecatoresti romani ce vor executa angajatorii englezi, sa faca lobby pe langa mass media britanica pentru demascarea angajatorilor britanici „necuseri”, sa … .

    Hai baieti, hai ca se poate sa le luam banu’!

  4. Daca existau persoane din Ro si Bg care au uitat, sau habar nu aveau ca o sa fie scoasa acea restrictie, acum stie toata Europa, ba o sa le surada ideea si celor care se afla in IT sau FR si nu le merge prea bine.
    Sa ii vad atunci pe englezoi, cum or sa faca fata unor angajati care vb. fluent 3 limbi europene.

    Daca aveau ceva in tartacuta taceau si le faceau, puneau niste piedici legislative si gata.
    Mare smecherie sa dai niste legi de genul:
    – ocuparea temporara a unui spatiu public sau privat, fara autorizare, sa se pedepseasca cu inchisoarea si amenda de la 1000 – 10.000 de lire (dupa caz sau nationalitate, ramane la latitudinea politistului) si totodata puscarie pt. amenzile neplatite pt mai mult de 1 an;
    – triplarea taxelor de aeroport pentru calatoriile doar dus;
    – obtinearea unor autorizatii speciale pentru toti cei care inchiriaza locuinte, pe o perioada mai scurta de 3 luni sau dc. nu supraimpozitarea acestora;
    – o lege ca la noi pt. autoturismele inmatriculate in alta tara, nu mai mult de 3 luni de la intrarea in tara;
    – amenzi mai mari pt. cei care dorm in masini in locuri publice coroborate cu marirea taxelor de parcare pt. cei care-si lasa masinile in locurile publice;

    Sunt doar cateva exemple, care puse in practica de acum, o sa faca viata un chin unei anumite categorii de persoane si aici nu ma refer la oamenii cinstiti care-si cauta sau doresc un loc de munca, sunt fix si cu dedicatie pt. nostri „trubaduri”.

  5. Genul asta de sperietoare se repeta cam la 2 ani. Imi aduc aminte ca dupa intrarea Romaniei in UE se spunea la fel despre invazia de romani. Studiile facute mai tarziu privind imigratia in UK au infirmat total aceste temeri. Iar Romania are si ea un potential de emigratie limitat, au plecat deja citeva milioane de oameni in Italia si Spania. O ocazie buna pentru politicianul britanic de a mai cistiga un pic de popularitate.

  6. Stati linistiti, nu venim in UK. Plecam in Germania. Astia au si bani sa ne angajaze si nici nu se vaicaresc atata de imigranti.

  7. Vreau sa revin cu niste date, chiar si estimative. Potrivit Ambasadorului Romaniei la Londra, in Regatul Unit erau in 2008 circa 50000 de cetateni romani. In iulie 2012 erau, potrivit aceleiasi surse 130000 – 150000 de romani, una dintre comunitatile cu cea mai rapida crestere. Tot Ambasadorul Jinga informa in vara lui 2012 ca infractionalitatea romaneasca in Regatul Unit a crescut in 2011 fata de 2010 cu 70%.

    Dintre cetatenii statelor membre UE rezidenti in UK, romanii au fost pe locul doi dupa polonezi la numarul de infractiuni comise, sursa informatiei fiind ACPO, Asociatia Comisarilor Sefi de Politie.

    • Și încă ceva: mulți dintre românii sosiți de curând în Regatul Unit vin din Italia și Spania, unde și-au pierdut locurile de muncă.

      De asemenea, Marea Britanie nu este singura țară care a uzat de dreptul de a impune restricții pentru accesul pe piața muncii românilor și bulgarilor pe durata maximă de șapte ani. Același lucru l-au făcut și Germania, Franța și Olanda.

  8. Anglia e cea mai civilizata lume a momentului. Are de ales din pacate intre tiganii romani si tiganii arabi. asta e problema….

  9. Din pacate cocalarii au luat drumul Angliei. Pana in 2008 nu ii interesa engleza, ca de, ei au scoala vietii. Nu dadeau doi bani pe limbi straine.
    Dupa 2008, au inceput sa apara vara pe la terase in Romania tot felul de dubiosi mandrii sa isi etaleze rudimentele de limba engleza obtinute pe la vreun coltz de strada in UK. Curios lucru, pana atunci nu ii interesa cum e cu educatia, acum brusc vor sa se exprime in engleza.

    • Nu știu câți dintre românii veniți în Regatul Unit – majoritatea constructori și menajere – cunosc bine engleza. În orice caz, procentual mult redus față de românii care merg în Italia și Spania și cunosc limbile oficiale de acolo.

  10. Adevarul e ca romanii au confundat US cu UK. Si s-au inselat. UK nu e melting potul cate e US. E doar o tzara europeana xenofoba ca si celelalte. Romanii au crezut ca daca e aceeasi limba e si aceeasi cultura. Din pacate nu e! Englezii sunt genul de popor cate dau vina pe straini pt necazurile proprii.
    Si totusi, e vina lor, a englezilor ca au dat-o in bara. Au crezut ca sunt ca SUA, da nu sunt. Sa le cititi comentariile pe ‘the economist’ , ce complexati si ofticati sunt pe nemti ca le merge bine in UE, si lor nu. E jenant, ca o tzara ca UK sa fie eurofoba dar asta e realitatea.
    O contributie de 150 de lire pe cap de englez pt UE, li se pare mult. Adica 600 de roni. E jenant ca o tzara atat de deschisa devina atat de reactionara. Pacat.
    Cum spunea un oficial polonez, englezii au stat la masa UE, au mancat si au baut si acum nu vor sa plateasca nota de plata. Shame on you, Brit!

      • http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/09/poland-and-britain

        Uite aici despre discursul lui Sikorski, ministrul de externe polonez de la sfarsitul lui 2012. A fost destul de mediatizat si l-am retinut. El calculase contributia UK la UE ar fi doar de 15 lire pe cap de locuitor pe an, unul dintre multele argumente prin care incerca sa ii convinga pe englezi ca au mai mult de castigat in UE decat in afara.
        Apoi, eurofobii au sarit ca nu ar fi doar 15 lire ci mai degraba 150 de lire pe cap de locuitor pe an.
        Ca si cand 150 de lire pe an ar fi mult pentru un englez! Suma asta poate sa o plateasca si un roman din salariul mediu pe economie romanesc, daca se ambitioneaza.

        • Nu înțeleg, cine sunt „eurofobii” și pe cine reprezintă ei? Și dacă ministrul de externe al Poloniei a afirmat ceva, înseamnă neapărat că un adevăr absolut?

  11. Am citit cateva articole din presa britanica in legatura cu subiectul de mai sus. Mai toate articolele indicau faptul ca este practic imposibil de estimat la cat se va ridica numarul de cetateni bulgari si romani ce vor „asalta” piata muncii din Marea Britanie incepand cu anul viitor. Cel putin agentiile guvernamentale britanice n-au reusit sa produca nici un numar cat de cat realist. Probabil de aici emotia si panica starnite in randul oficialilor britanici inca de la sfarsitul anului 2012. Inteleg ca MigrationWatch estimeaza undeva la 250.000 numarul de potentiali imigranti din Romania si Bulgaria. Fie! Pana la urma totul se va reduce la o furtuna intr-un pahar cu apa si in realitate numarul de imigranti va fi redus. Oricum, aceasta prezumtiva campanie de descurajare a imigratiei din Romania si Bulgaria s-ar califica fara probleme in topul ipocriziei de natura guvernamentala la nivel mondial. Interesante si comentariile pesimiste ale cetatenilor britanici in legatura cu tara lor ca urmare a balbelor oficialilor de la Londra.

  12. Britanicii, daca vor campanie media de descurajare fata de romani si bulgari ar putea face niste clipuri cu femeile urate din Regat, fantomele indracite din City si mancarea proasta. Garantat se va reduce numarul de doritori.

  13. in uk lucreaza multi romani ..dar reginei ii este teama de o invazie si mai mare de tigani romani si bulgari ,,,nu-i este teama de romanul sau bulgarul care munceste ..
    iar printul charls de ce nu are restrctii cand vine la noi in romania si are aici domenii achizitionate vezi doamne ca mostenire ,,cum se face ca un om de frand nu are nici o mostenire prin nici o tara ..prin europa stramasii nostriii se intindeau pe mari suprafete si acum suntem rau vazuti de troti din cauza unor tiganii care de fapt nu au nici o legatura de sange cu noi romanii ,,,niste paraziti care doar vor sa fure sa cerseasca si sa insele si sa perimeasca ajutoare si sa lase in urma lor locul infestat ..te ataca in ziua mare si-ti fura genta si portofele …si uite ca acesti paraziti traiesc de mii de ani doar furand si cersind si noi suntem de vina ca le dam ajutoare ,,de ce sa le dam? la batranii nostrii abandonati care mor de frig si foame ? de ce nu le dam ajutoiare ? pentru ca ei sunt mostenitorii acestor pamanturi si au luptat pentru integritatea lor iar n oi dam ajutoare la tigani care apoi vin si te fura si nu plagtesc nici impozite si nici facturi .,,fdar noi de ce trebuie sa platim ? cand nici noi n u avem?
    uk ,,vrea sau nu vrea sa primeasca romani si bulgari ei vor ajunge acolo si ei sunt deja acolo…cum se face ca toti dau legi impotriva noastra ? si noi nu dam nici o lege impotriva lor?

    suntem prostii europei si ai lumii ? probabil ca da ,,atata timo ce ne conduc niste prosti hoti tradatori de neam si inculti …asa suntem vazuti prin ei ..cei ce ne reprezinta care de fapt se reprezinta pe ei nu pe noi ,,,noi nu ne carectizam si asociem cu ei ,,,cu hotii hotilor care nu a avut romania nicioadata asa ceva ,,,
    \

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro