joi, martie 28, 2024

Români odihnindu-se

Săptămâna trecută, am fost invitat de Colegiul Noua Europă să particip la o dezbatere pe tema specificului naţional, ocazionată de controversata lucrare a profesorului Lucian Boia „De ce este România altfel?”. Deşi a fost o dezbatere foarte interesantă, n-am intenţia să prezint un inventar al părerilor laudative sau critice la adresa acestei lucrări, exprimate în cadrul conferinţei (pentru detalii, a se vedea Dilema Veche, numărul 472, 28 februarie-6 martie 2013). Voi menţiona în trecere doar că, în ceea ce mă priveşte, nu m-am simţit contrariat sau ofensat de eseul domnului Boia şi, aplecat spre o interpretare a spiritului mesajului (şi nu doar a literei sale), am extras din carte ceea ce cred că ar trebui să motiveze românii în cazna lor de progres individual şi colectiv: i) nevoia de a privi istoria naţională din alte perspective decât cele inoculate de propaganda naţionalistă, ii) exerciţiul igienic al introspecţiei lucide şi critice, iii) utilitatea autoamplasării noastre într-o analiză comparativă cu veritabile valori europene, iv) şansa ca strigătul (pe alocuri prea zgomotos, recunosc) despre „altfelul” românesc să ne urnească înspre ceva bun etc. În plus, cartea profesorului Boia m-a provocat să răspund eu însumi la întrebarea despre specificul naţional. Mai jos, o încercare de răspuns făcută publică în respectiva dezbatere.

Zdrobit de anvergura personalităţilor prezente la acea conferinţă, am fost nevoit să încep cu un succint autodenunţ: neavând competenţe de istoric, sociolog, antropolog, istoric literar, politolog sau filosof, n-am căderea să vorbesc despre altfelul românesc din perspective ştiinţifice. Dezavantajul major este că, neavând carte, n-o să am parte, adică parte de argument de autoritate şi credibilitate doctorală. Avantajele nu sunt însă de colea: lipsa corsetelor documentare şi certificatoare, şansa speculaţiei şi-a metaforei şi, nu în ultimul rând, sper, indulgenţa cititorilor. Peste toate însă, ocazia avocatului din mine de a pleda pentru o cauză. Iar cauza asta este nici gloria istorică naţională slăvită de manualele şi versurile patriotarde ale tinereţii mele, nici aşa numitul „excepţionalism pe dos” al poporului român (de care se distanţează cu îndârjire criticii domnului Boia). În aceste condiţii, „clientul” meu s-ar putea numi „autoportretul original al românilor”. Asta pentru că, în opinia mea, dacă România este cu adevărat specială, ceea ce o face altfel este taman autoportretul pe care şi-l creionează românii înşişi. Nu ştiu dacă autoportretele naţionale de dinainte de 1989 seamănă fidel cu cel desenat după Revoluţie (intuiesc că da, dar n-am competenţa să certific o atare similitudine), însă eu aş prefera să mă refer la acesta din urmă şi voi încerca să încapsulez fiecare din tuşele istorice specifice diverselor perioade într-un laitmotiv, un slogan sugestiv pentru fiecare epocă evocată:

  1. Cred că, într-o ordine cronologică şi logică, ar trebui să vorbim de fundalul autoportretului: tricolorul găurit al Revoluţiei, expresia sincerei speranţe în mai bine, stropită cu şampanie („Zarea”, evident!), chefuri , chiote de bucurie şi mândria de a fi, în acele zile de decembrie, pe TF1 şi BBC. O speranţă întemeiată pe celebra descătuşare triumfalistă „Fraţilor, am învins”, dar şi pe recomandarea, plină de înţeles şi de subînţeles, „Mircea, fă-te că lucrezi”.
  2. Pe urmă, pe acest fundal, a apărut un curcubeu în care se îngrămădeau tot felul de culori confuze zugrăvind un popor marcat de dubii („21-22, cine-a tras în noi?”), de revelaţii mesianice („Iliescu-apare, soarele răsare” ), de delimitări ferme („Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush”), de convingeri patriotice („Nu ne vindem ţara”),  de angajamente neechivoce („Noi muncim, nu gândim”), de strigăte disperate („Vino Doamne să vezi ce-a mai rămas din oameni”), de diagnostice ultimative („Singura soluţie, înc-o revoluţie”, „Monarhia salvează România!”) şi lista poate continua… A fost perioada anilor ‘90-‘92 în care românii, treziţi din euforia chefului şi-a speranţei cu tricolor găurit, s-au trezit într-o stare de angoasă şi agitaţie. Un popor pe care Revoluţia pare să-l fi luat pe nepregătite, să-l fi scos dintr-un anume soi de tihnă şi căruia i-a adus disconfortul de a-şi gestiona el însuşi proaspăta libertate câştigată. Cred că cea mai bună etichetă asociată acestei perioade este o replică celebră, care mie personal îmi este foarte dragă, ca şi filmul lui Corneliu Porumboiu A fost sau n-a fost, din care a fost extrasă: iritat şi agasat de insistenţa moderatorului unui talk-show pe tema revoluţiei din urbe şi a chestiunii dacă ceea ce s-a întâmplat atunci se poate numi revoluţie, un bătrânel invitat în studio răspunde tranşant, aproape furios: „Ce mai tura-vura dom’ne, ce ne tot învârtim atâta-n jurul cozii, am făcut şi noi revoluţia aşa cum ne-am priceput…”. Da, se pare că românii au făcut revoluţia lor aşa cum s-au priceput, asta e, tot răul spre bine, merge şi-aşa…
  3. După aceşti ani în care ne-am tot „explorat” dinăuntru şi-am pus pe pânza autoportretului toate culorile vacarmului post-revoluţionar, a venit şi timpul să ne radiografiem din exterior. A urmat epoca ieşirilor nerestricţionate, tot mai facile, în vest, vestul pictat serafic de imaginaţia noastră de oropsiţi ai comunismului. Era vremea în care occidentul, minunat pe de-a-ntregul, era întotdeauna termenul bun al comparaţiei, iar România, hâdă în integralitatea ei, era termenul malign. Iar analiza comparativă era marcată de constatarea seacă, deloc tragică, veselă chiar, „Nu ca la noi”: Ei au străzi curate, nu ca la noi, oameni politicoşi, nu ca la noi, magazine pline, nu ca la noi etc… (Îmi amintesc în acest context de reacţia unui amic proaspăt descălecat pentru prima oară la Paris care se minuna entuziasmat că descuie camera de hotel cu o cartelă, „şi nu cu cheia, ca la noi”…) Iar acest „nu ca la noi” era marcat nu atât de suferinţă ori de ruşinea inferiorităţii noastre (reale sau doar bănuite), cât de bucuria de a descoperi (şi gusta din) superioritatea lor (certă sau doar închipuită).
  4. Ne-am întors, apoi, acasă. Şi-am văzut că lucrurile nu prea merg. Că sistemul sanitar e bolnav (Moartea Domnului Lăzărescu), că cel de învăţământ e vai de capul lui, că în cutare domeniu n-avem legi, iar în altul avem prea multe, fatalmente contradictorii, că investitorii nu se prea înghesuie, că proiectele de autostrăzi sunt fete-morgana etc. etc. Am început, de data asta, să înjurăm vârtos, să ne plângem că patria e locuită şi să urlăm din toţi bojocii , cu acelaşi „dispreţ exuberant” (vorba lui Emil Cioran), „La noi, ca la nimeni”. Este epoca în care începem, carevasăzică, să ne declarăm altfel. Autoportretul începe să prindă un contur mai ferm…
  5. A urmat apoi intrarea în NATO şi accesul în Uniunea Europeană evenimente care păreau, ca şi Revoluţia, să ne fi luat pe nepregătite. Unde mai pui că ele coincideau cu sondaje de opinie interne care atestau că românii vor asta dar, în acelaşi timp, într-un procent mai mare, regretă, nostalgic, epoca Ceauşescu. O culoare oximoronică a autoportretului românilor din perioada postrevoluţionară, traductibilă prin celebra butadă, concluzia plină de înţelepciune cu care se declarau închise dezbaterile din fierăriile post-revoluţionare ale lui Iocan: „îi mai bine-acuma, dar era mai bine şi-nainte”.
  6. Odată intraţi în Europa, am constatat că nu prea facem faţă exigenţelor Uniunii. Arătaţi cu degetul de coechipierii europeni şi ruşinaţi de poziţiile codaşe ocupate în competiţia cu aceştia în diverse domenii,  ne-am reîntors acasă otrăvind fântânile, decişi să ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul şi să gustăm din savoarea autocompasiunii, un bovaric paleativ naţional şi veritabil brand de ţară. Aşadar, autoportret cu autojale, bocită în sughiţuri mioritice, la un pahar de vin de pelin şi de pupături bahice sub lozinca de bodegă „când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acuma”. O lozincă pe care o savurăm intens, bucuroşi că bodega este inundată doar pe jumătate de recentele inundaţii, iar noi celebrăm victoria împotriva vicisitudinilor cocoţaţi pe taburete mai înalte decât stihiile naturii.
  7. Pe urmă a apărut o voce critică, cea mai vândută voce critică din 2012, care a dinamitat din nou mituri ale istoriei şi isteriei autohtone, a susţinut că această istorie este altfel decât cea pictată în manuale şi a denunţat tarele noastre naţionale (obedienţa şi oportunismul, mahalagismul, atrofierea civismului, apetitul pentru compromis şi pentru minciună, lipsa de educaţie, apatia etc.). Supăraţi că ni se pune iarăşi oglinda-n faţă, în loc să ne asumăm respectivele păcate ca surse motivaţionale pentru dezrobire, noi am preferat să denunţăm exagerările din rechizitoriul domnului Boia (urmăriţi, vă rog, comentariile furibunde ale forumiştilor!), am abandonat subit jalea, ne-am revenit din beţia şi beatitudinea autocompasiunii, şi-am redevenit, carevasăzică, demni: „ia să ne mai lase dom’ne Europa-n pace, că doar nu suntem paşalâcul ei”. Iar în ceea ce-l priveşte pe Lucian Boia, să-i fie ruşine pentru asemenea blasfemii. Bună ocazie să ne reamintim că, nu-i aşa?, noi suntem urmaşii Romei, că noi suntem cei mai drepţi şi viteji dintre traci, că noi am fost secole de-a rândul de strajă Europei în timp ce ea-şi făcea catedrale şi că, la limită, dacă e cineva care să ne judece, acela nu poate fi decât Eminescu. Una peste alta, Câmpia Libertăţii spune că Avram Iancu suntem toţi! Suficiente motive, nu-i aşa?, sa fim mândri că suntem români.

Aşadar, Fraţilor, am învins, autoportretul e gata. Am făcut şi noi Revoluţia aşa cum ne-am priceput. Pe-atunci, Occidentul era roz, nu ca la noi. De fapt, la noi, ca la nimeni. În orice caz, îi mai bine azi, da’ era mai bine şi-nainte. Şi, hai noroc, când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acuma, c-aşa-i românu’, aşa a fost mereu!

Fraţilor am învins, am învins, am învins! Faceți-vă dară că lucraţi.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Bineinteles ca Romania e … altfel. Si Franta, si Anglia si – la urma urmei – toate tarile sunt „altfel”. Atata doar ca in cartea Dlui Boia prin „altfel” se intelege cumva mai inapoiata, mai rea, mai … altfel decat tarile civilizate din vestul Europei.
    Nu era necesar sa ne spuna asta Dl Boia, o stim cu totii, cei care am pasit in afara hotarelor. Si dece ? Asta ar fi fost intrebarea esentiala, la care autorul nu rasounde. Raspunde in mare masura Dl Murgescu intr-o carte serioasa, scrisa cu metoda de un istoric aplicat. Atata doar ca aceea e mai greu de citit, autorul mai putin cunoscut si „strategia de marketing” a editurii a fost minima in cazul ei.

    • Frumos scris, domnule Ţuca. Dar poate ca ar fi fost bine daca in cartea aia sau in discutiile ulterioare, ba poate chiar in insiruirea momentelor de mai sus, cineva ar tine in paralel si evidenta populatiei. Cand scazi de la 24 de milioane la 19-20 intr-un sfert de secol din cauza emigratiei inseamna ca ai pierdut aproape o treime din populatia activa. Daca ne mai gandim si la motivul pentru care multi au plecat si nu s-au mai intors sau inca nu vor sa se intoarca, mi se pare evident ca desi e doar o treime, este de fapt acea treime care ar fi putut face diferenta..

      Eu nu cred in patriotism. E un cuvant gol.. E ca si cum ai zice ca tii cu Steaua pentru ca stai in Ghencea.. dupa 20 de ani singura constanta e ca o data ai copilarit in Ghencea.. si totusi tii cu Steaua. La fel si patriotismul.

    • Acum, fiecare înţelege ce vrea şi ce poate. Eu, unul, nu am înţeles deloc că ar fi mai rea decât alte ţări România. Ideea cred că ar fi că trebui să putem să ne vedem aşa cum suntem nu cum ne-ar plăcea să fim.

    • Desigur, dle Valeriu, dar, daca permiteti, mai e ceva! In parte, la ei e mai bine si la noi mai rau, fiindca stam la noi de o viata si la ei pentru o vacanta. Cunoastem bine realitatile noastre si superficial pe ale lor.
      Aveti mai multa dreptate cand spuneti ca toate popoarele sunt altfel, decat ca ”altfelitatea” e diferita. Ascultati vocile autocritice nemtesti, frantuzesti, cehesti, turcesti, etc. si veti vedea ca si ei se vad altfel. Este o tendinta generala care se numeste, in psihologie, narcisism….
      Ar mai fi si ca ne comparam cu cine nu suntem comparabili.

  2. Dimitrie Cantemir via Daniel Barbu (Bizanț contra Bizanț):

    Scrisul istoric are menirea de a elibera iubirea de patrie, amor patriae, din robia sentimentelor și a miturilor și de a o reconcilia cu adevărul…

    • Referitor la articolul lui Cristian Ghinea din Dilema

      Da, Boia, exasperat de tsunami-ul verii trecute, a sărit calul (pînă i-a ros greabănul) aruncîndu-ne în cap „nevrozele” lui. După cele scrise pînă atunci avea tot dreptul: i s-o fi părut că întregul său efort a fost doar un soi de blowing in the wind. Împungînd taurul din postura unui picador, se trezi cu matadorii lipsă. Fiindcă, pînă la urmă, asta este Ghinea (și alții): un pseudo-Manolete care fîlfîie muleta din tribune. Din cînd în cînd mai înfige cîte o banderilla unde trebuie, apoi se refugiază REPEDE în spatele scîndurilor propriei fudulii (callejon în termenii tauromahiei). Că doar n-o să riște vreun corn în burtă !

  3. Aproape perfect, domnule Tuca! Felicitarile mele.
    (Zic „aproape perfect” neuitand niciodata raspunsul care l-a lasat fara scara pe
    mesterul Manole, pentru ca niciodata vreun lucru poate fi atat de perfect incat sa
    nu mai venim si noi, cei de pe urma, si sa mai ne dam vreo parere (mai buna
    sau mai rea).
    Nimic nu ma consuma mai mult decat vreun oarescine care venea, imediat dupa
    ce tocmai incheiam de facut gardul si se uita in lungul lui (pe-o parte si pe alta)
    dandu-si cu parerea ca daca faceam „altfel” (si indica el cum) lucrul imi iesea si
    mai bine.
    De parca gardul il faceam lui sau, de parca il oprisem eu sa-si dea cu parerea
    cand chiar se mai putea corecta ceva si nu doar asa ca sa vorbim sa treaca timpul.
    Si eu gasesc ca pe roman nu-l supara nimic mai rau decat daca il avizezi ca
    geamul prin care priveste el nu e geam ci oglinda, trezindu-l astfel la realitatea
    ca tot ce vazuse el stramb dar atribuise oricui alcuiva in afara lui insusi trebuie
    sa isi atribuie chiar lui in persoana.
    Acum e mult mai usor de ajuns la „cunoastere”. Sunt infinit mai multe posibilitatile
    de a studia azi (de auto-studiu fac vorbire) decat atunci cand singura adevarata
    sursa era biblioteca.
    Din pacate insa, avantajul are si dezavantaj. Daca inainte puteam vorbi toti fara
    a asculta cineva la o viteza relativ mica acum vorbim toti si nu asculta nimeni la
    o viteza astronomica (comparativ cu cea anterioara).

  4. uite asa ne veselim cu pastrama si cu vin
    tabloul plai cu boi si romani odihnindu se este corect pictat dar ii lipseste vibratia / geniul.
    dupa ce au urlat din toti bojocii pe la universitate, elevii si studentii de atunci au plecat „afara”. cei mai multi au ajuns relativ repede deasupra mediei autohtonilor din tarile respective.
    mai tirziu, alte milioane poate lipsiti de sclipirile primilor, dar onesti si muncitori si au cistigat piinea prin tarile europei. asadar nu omul ci mai degraba locul / sistemul.
    fara design si coloana vertebrala nu putem progresa.
    oamenii sint diferiti, dar egali in fata legii. asta n a mers atunci si nu merge nici acum.
    iar o tara in care omul se simte abandonat si inselat de cei platiti sa l serveasca nu poate merge inainte.

  5. Superb domnule Tuca, va invidiez (sincer si mult ) pentru ce si cum ati scris .Mi-e drag (cred ca aceasta-i expresia potrivita) de dumneavoastra ca nu ati scris cu tafna intelectualo-snoaba si plina de gretzuri simandicoase (o fi asa ceva? nu stiu dar asa mi-a venit sa scriu) despre noi, despre romani .Ati scris cu intelegere si cu drag, dinauntru nu din afara, ca un parinte despre copilul lui sau ca un frate despre alt frate ,domnule nu e grozav, nu e harnic , nu e foarte reusit dar ….e al meu :)
    Felicitari pline de invidie, inca odata.
    Mie cartea domnului Boia (istorica fiind) nu mi se pare a aduce mari noutati, e un eseu nu un tratat deci e normal, dar nici nu mi se pare ,,vanzatoare de tara” sau,,calomnioasa” ci, cel mult constatativa : acestea sunt faptele, acestea sunt concluziile ,randurile domniei sale nu au nici patima, nici ura, doar o usoara si ostenita dezamagire si ,uneori, o retorica cu umbre de umor.

        • Si eu va felicit. Dar, pentru Dumnezeu, dle, Tuca, Ion Caramitru NU a spus atunci ”Mircea, fa-te ca lucrezi!” asa cum Traian Basescu nu a spus romanilor ”O să trăiți bine!” Primul a zis ”Mircea, arata ca lucrezi!” voind sa spuna in deruta si agitatia generala, ”da celor care ne privesc increderea ca situatia e sub control si nu urmeaza anarhia!” iar Basescu a facut o urare ”Sa traiti bine!” , nu o primisiune. Va dati seama ca desi se potriveste mai bine autoportretului dvs. , vorba aceasta a ramas in istorie, desi e neadevarata si desi nu au trecut decat 23 de ani de la rostirea ei si ea a ramas inregistrata? La fel cum a ramas primul combustibil al urii fata de Traian Băsescu, care ne-a adus pe mana cui ne aflam azi?

  6. Simti cum se accelereaza pulsul autorului pe masura ce cronologia se apropie de prezent. Lucrarea d-lui Boia cred ca este una dintre putinele incercari oneste de a arata adevarata fata a caracterului colectiv romanesc (cu alte cuvinte, a specificului national) analizat pe un termen convingator de lung. D-le Tuca, lipiti excelent timbrul de valoare potrivita pe scrisoarea d-lui Boia.

  7. Cred ca oricine poate citi cartea dlui Boia si sa afle lucruri interesante (daca nu le stia deja…) fara sa fie nevoie sa-si insuseasca „amarul” autorului… Cartea a fost scrisa pentru un public foarte larg, asa ca trebuie sa fie vandabila…
    Mi-as permite semnalarea unei inexactitati: replica originala nu era „Mircea fa-te ca lucrezi”, ci „Mircea, arata ca lucrezi”, in contextul in care dl Dinescu nu stia ce sa spuna sau ce sa faca.
    Mai multe aici:
    http://adevarul.ro/news/societate/ion-caramitru-revolutionar-mi-e-jena-revad-imaginile-revolutie-1_50ad3b4f7c42d5a6639133cc/index.html
    si aici:
    http://mariusmioc.wordpress.com/2009/02/25/tvr-22-decembrie-1989-pregatirea-intrarii-in-emisie-caramitru-mircea-arata-ca-lucrezi-video/
    Din pacate filmul nu se mai vede, dar replicile sunt transcrise mai jos.

  8. Articol tipic pentru „intelectualii romani” neimplicati dar suparati pe viata. Bascalie de cea mai joasa speta pe o tema delicata. Ultimele paragrafe sunt ilustrative:

    „Aşadar, Fraţilor, am învins, autoportretul e gata. Am făcut şi noi Revoluţia aşa cum ne-am priceput. Pe-atunci, Occidentul era roz, nu ca la noi. De fapt, la noi, ca la nimeni. În orice caz, îi mai bine azi, da’ era mai bine şi-nainte. Şi, hai noroc, când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acuma, c-aşa-i românu’, aşa a fost mereu!

    Fraţilor am învins, am învins, am învins! Faceți-vă dară că lucraţi.”

  9. Grozav să vedem unul dintre profitorii sistemului, direct beneficiar al haosului legislativ și judiciar din România, cum se erijează în instanță morală, cum ne dă lecții despre cât de contemplativi, impulsivi și în definitiv leneși suntem.

    Suntem cum suntem pentru că „clienții corporate” ai Țuca et comp. se ocupă primordial cu extracția de rentă economică și trafic de influență politică în această țară de lumea a 3-a, deci de unde bani și impozite pentru educație și salvarea domnului Lăzărescu. Că ei o fac cu directa colaborare ai ștampilaților poporului, într-un infinit cerc vicios, e cât se poate de adevărat – dar e jenant ca tocmai beneficiarii indirecți ai acestei situații să ne țină prelegeri.

    Se încadrează perfect în ciclul „Băsescu: Europenii (a se citi românii) nu muncesc destule ore”, „Lăzăroiu (BNR): Țăranii români sunt electorat pomanagiu și trebuie să dezamorsăm situația prin confiscarea pământului și gonirea la oraș”, ș.a.m.d.

    • de fapt poate ar fi trebuit trei feţe triste …

      în rest, cinste lui Boia şi editurii; ei şi-au făcut banii în mod absolut onest scriind şi promovând (incluzând prin dezbateri la respecticul colegiu) o carte de succes

      se exploatează excelent neliniştile identitare, nevrozele masochiste ale clasei mai alfabetizate; e un fel de Dan Brown mioritic

      am fost un pic dezamăgită de carte – sperând să aducă multe noutăţi, de fapt are puţine lucruri noi, în afară de erori şi vituperări, e doar o versiune mai tabloidă a cărţii mai vechi „România, ţară de frontieră” – asta nu doar eu am remarcat-o

      ceea ce nu înseamnă că nu-i voi cumpăra cărţile viitoare :)

      pe aceeaşi temă, apreciez că un mare succes editorial ar fi o carte care ar „traduce” markerii genetici ai neamului pe înţelesul profanilor; dar musai să aibă un titlu bubuitor „românii sunt de fapt bulgari/albanezi/sârbi”
      dar nu ştiu dacă ar fi la fel de promovată şi de „europofili”; una sunt datele genetice seci, exacte şi altele jelaniile în care se compară nemernicia neamului cu măreţia uniunii mântuitoare …

    • Daca-i de la BNR, probabil e Lazea, nu Lazaroiu. Dar chiar a spus asa ceva? Unde, cand, va mai amintiti? As fi curios sa citesc exact ce-a spus…

      • Firește, era vorba de Lazea, am confundat cu Sebi Lăzăroiu pentru că doctrina e fix aceeași, conservator-darwinistă:

        „Orice politică de consolidare a terenurilor trebuie abordată atât cu instrumente de natură stimulativă, cât și cu cele de natură punitivă. Și asta deoarece numai cu partea bună, cu binele, nu se ajunge prea departe. (…) Partea stimulativă în această poveste a consolidării o constituie programele de genul rentei viagere sau pensionării anticipate care, însă, nu mai sunt disponibile, potrivit discuțiilor existente la nivelul Comisiei Europene (CE). (…) Însă, întrebarea logică pe care ar trebui să ne-o punem este cu privire la partea penalizatoare, cea care l-ar putea obliga pe micul fermier, vrând-nevrând, să meargă spre consolidare. (…) N-am făcut nimic dacă aplicăm o taxă mărită celor fermierilor mijlocii sau mari. Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii subzistență, pe cei care sunt mici. Sigur, lor nu le va conveni această măsură. Aici vorbim de o măsură pe termen lung și de una cu efecte benefice”

        http://www.criticatac.ro/19703/economistul-ef-de-la-bnr/

      • Iar partea cu ‘electoratul pomanagiu’ nu e nici ea invenția mea, vine tot de la BNR (Lucian Croitoru):

        Numărul votanţilor dependenţi de redistribuire care efectiv votează a devenit mai mare decât numărul celorlalţi votanţi. Ei îi votează pe politicienii care promit conservarea redistribuirii sau creşterea ei, şi nu pe cei care încearcă să reducă excesele. Astfel, redistribuirea excesivă pune bazele pentru „tirania majorităţii”.

        Tot mai mulţi oameni dependenţi de redistribuire ajung să se considere nu atât proprietarii drepturilor de redistribuire stabilite prin lege, cât mai ales proprietarii valorilor acelor drepturi. Din această cauză, mecanismele de corecţie a exceselor nu se pot utiliza sau se utilizează prea târziu, deoarece par nelegitime.

        http://www.gandul.info/financiar/lucian-croitoru-9916077

        Deci am bălmăjit două personaje (Croitoru și Lazea) într-unul singur, și i-am greșit numele. Dar cred totuși că parafraza mea se susține, precum și pretenția că aceste personaje acționează concertat: trebuie să înțelegeți că „noi” facem parte dintr-o clasă diferită, că diferența între „noi” și „voi” e una de substanță, o altă treaptă a dezvoltării umane, pe scurt că sunteți vinovați de ce pățiți și numai dacă vă abandonați complet în mâinile noastre vă vom tămăduii, dar ca la orice boală grea o să vă doară, dar durerea, austeritatea, șomajul, analfabetismul, dezindustrializarea, disoluția democrației, feudalizarea, însușirea de către noi a tot ce credeați că e al vostru, cianurarea sunt de fapt lucruri bune căci asta e calea spre vindecare.

    • Nu va surprinde ca Marele Maestru nu a simtit nevoia de a iesi in public cu probemele din justitie in care intreaga familie are o bogata expertiza?! In schimb are o pornire de nestavilit de a da lectii de moralitate. Daca tot vrea sa ne uitam in oglinda poate ne spune ce vede cand face si el acest exercitiu! Sau poate pune o oglida si peste hotararile pronuntate de aproapele sau!

  10. .
    Dupa ce mamaliga a exploda in 89t,Romania s-a aflat tot timpul sub imperiul a ceea surprins atat de bine Stanescu in cartea sa profetica,aparuta in 90:ACUM NU E MOMENTUL!!!!

  11. „Supăraţi că ni se pune iarăşi oglinda-n faţă, în loc să ne asumăm respectivele păcate ca surse motivaţionale pentru dezrobire, noi am preferat să denunţăm exagerările din rechizitoriul domnului Boia (urmăriţi, vă rog, comentariile furibunde ale forumiştilor!), am abandonat subit jalea, ne-am revenit din beţia şi beatitudinea autocompasiunii, şi-am redevenit, carevasăzică, demni: „ia să ne mai lase dom’ne Europa-n pace, că doar nu suntem paşalâcul ei”. ”

    Poate ca sunt si din aia de au turbat patriotic cu Traian si Burebista in brate pe langa cartea domnului Boia. Dar sunt si destui care nu au facut asta.

    Cartea domnului Boia are unele hibe. Prima si cea mai cea e ca a bagat levierul in argumentele istorice ca sa forteze demonstratia. Demonstratia aia cum ca suntem al mai prost neam din lume. Sau macar din Europa. Ori asta nu e adevarat. Romania e o tara cu potential mare, nefolosit cum trebuie, dar nu nici pe departe a mai rea tara din lume. Nici macar din Europa.

    A doua e ca din pastelul asta negru-gri se adapa cu mare drag o clasa bine definita din Romania. Ia uite cati tresalta cand afla cat suntem de rai, mai ceva ca aia care tresalta cand afla cati suntem de buni (burcul lumii, Burebista, pavaza crestinatatii, etc). Suntem rai, domnule, omul asta ne-a aratat oglinga, sau cum zice cineva „a aratat adevarata fata a caracterului colectiv romanesc”

    Mama, ce vorbe mari.. Caracterul colectiv, nenica..Eu cand vreau sa vad asta, „fata colectiva adevarata” sau cand nu ma simt prea bine fizic, merg la tara, la parinitii mei. Trei zile de prasila (prasila inseamna dat cu sapa pe langa porumbi, taiat buruieni, ocolit porumbul,asta ca sa traduc) printre tarani, da, aia care mai sunt acum la tara. Seara vin (din vita nealtoita, din aia anti-UE), povesti si somn

    Poate ca leacul asta ar merge si la altii, cand incep sa aiba vedenii cu „caracterul colectiv al neamului”. Nu stiu daca domnul Boia mai are pe cineva la tara.

    Sanatate.

    P.S. E o carte buna care chiar studiaza metodic unde si cum am gresit in istorie. Dar aia e groasa si plicticoasa, e mai buna maneaua asta de jale.

    • silicon_v „e mai buna maneaua asta de jale”

      Hahaha..Silicon, trai-ti-ar „tara” cu toti ai tai.Totusi, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului. Nu e o manea, e un șlagăr.O forma mai evoluata, cu refren memorabil si usor reproductibil, de mare fredonabilitate.
      Succes la public garantat, forta slagarului sta in aceea ca oricine poate fredona refrenul, nu e nevoie de insusiri sau competente muzicale (si nici istorice).

    • @silicon
      Si eu vin de la prasila, silicon, si eu beau vinul si tuica pe care mi-o fac doar ca a trebuit sa
      le las de izbeliste nadajduind sa ma intorc mai puternic. Nu am vrut sa slugaresc la „frate”,
      am refuzat si refuz ca din, cel putin in teorie, egali (toti eram „actionari, beneficiari si
      proprietari”) sa devin … ce, rob la cei care se prefaceau a fi egali?
      A fost acelasi lucru ca asta vara la ceea ce ar fi primit certificarea de „referendum” daca
      toti romanii ar fi fost tot atat de lipsiti de minte si si-ar fi dat votul intr-o proportionalitate
      suficient de mare pentru a certifica „dragostea cu sila” ca pe „dragostea adevarata”.
      Comunismul a fost (este) un joc scarbos, dar asa scarbos cum era trebuia infrant
      respectandu-i-se chiar regula jocului, asa cum era.
      Era suficient sa fi avut cap o cat mai larga majoritate, era suficient ca oamenii sa se fi
      implicat politic si nu avea din ce exista. Dar, s-au lasat pe mana trisorilor si tot pe mana
      trisorilor merg si azi.
      Nu castigi un joc (sa zicem de rugby, sau de box, ca sa dau exemple de doua care-mi
      sunt mai putin placute) incalcandu-le regulile.
      Daca comunismul a putut dura atat a putut dura din cauza trisorilor de meserie,
      trisorii ramanand trisori indiferent de sistem, iar cu ramanerea mea in slujba trisorilor
      le-as fi dat (si eu) certificare de „jucator” si m-as fi negat chiar pe mine.

      Daca tot e sa fiu rob sa fiu la straini, pentru ca astia daca au o alta situatie nu o au
      pentru ca m-au jecmanit direct pe mine (una este sa-ti violeze drepturile propriu-ti
      confrate si alta este sa te talhareasca de ale tale drepturi un strain din lumea larga)
      dar n-am plecat cu gand sa vin sa-mi cumpar apartament sau bmw ci scule necesare
      unei gospodarii care sa-ti dea nici mai mult (dar nici mai putin) decat autonomie.
      Cei ca mine dupa asta (autonomie) tanjesc iar cine o are pe asta nici nu o vrea pe
      a altuia dar nici nu si-o da pe-a lui altcuiva. Solutia este … o majoritate de autonomi.
      Din pacate cei 50 de ani de comunism s-au adaugat peste ceea ce si-asa era prost
      si a distrus si mai mult procentajul tanjitorilor de autonomie individuala creand o
      imensa masa de heteronomi.
      Cu cei ca mine patricii nu ajungeau patricii, ct popestii nu ajungeau ct popesti,
      pontii nu ajungeau ponti, iliestii nu ajungeau iliesti si romanii nu ar fi ajuns cel
      mai mare popor migrator de la huni incoace ci ar fi stat fiecare la caminul lui.
      Acuma … ca n-oi ajunge vreodata sa implinesc „marea” mea eliberare este alta
      poveste dar ca voi tinde pana in ultima clipa a vietii spre asta, ramane propria mea
      realitate.
      Vroiam sa zic ca nici macar faptul ca venim sau ca stim cam aceleasi lucruri nu ne
      da garantia ca strategia aplicata spre viitor ne aseaza (in mod obligatoriu) pe un
      drum comun.
      E posibil ca si domnul Tuca sa stie (si, impropriu spus, sa-i placa) prasi, tot la fel
      cum vazuram ca si Boc stia sa dea cu coasa, fara a insemna ca toti cei ce stiu
      cosi au apreciat asta.

    • Vai, dar sunteti necivilizat, retrograd, ba chiar inapoiat, si-as fi in stare sa jur ca parintii dvs. nu folosesc nici hibrizi transgenici, nici pesticidele corespunzatoare, n-au nici imprumut la banca, nici nu asomeaza ramatorul cand ii suna ceasul si nici macar nu toarna apa corespunzator etichetata si imbuteliata in zeama aia oribila si neconforma pe care o numiti vin, ci pun apa din fantana, fara ca macar sa stie daca are temperatura recomandata…
      Am dreptate? Eh, atunci vedeti dvs.??? De-aia-i Romania altfel.

  12. O carte deosebita, care spune lucrurilor pe lume. Evident ca deranjeaza, pentru ca majoritatea generatiilor in viata atasate realm-ului romanesc a studiat o istorie deformata, bazata pe minciuni sfruntate. Ma refer la minciunile legate de etnogeneza poporului roman, limba romana, cristalizarea Tarilor Romane, istoria Transilvaniei si nu in ultimul rand generala inapoiere a populatiei ce a locuit pe aceste pamanturi comparativ cu cele avansate, vest si central europene. Poporul roman ramane pana in ziua de azi un popor de tarani neinstruti. Nu de prosti, nu de inferiori, ci pur si simplu de needucati, de nedusi la scoala. De-a lungul timpului am petrecut prea mult timp la coada vacii, jucandu-ne cu orataniile prin ograda si cu socotelile prin nisip. Prea multe improvizatii. Prea mult praf ascuns sub covoare. La asta ne rezumam daca vrem sa generalizam grosier. O cultura mica (atentie, nu neinsemnata!). Nu am asezat colonii, nu am fost neam de navigatori, ne-a placut sa demolam ce au cladit bine si putin inaintasii. Am avut parte de un mare favor de la D-zeu sa locuim o tara frumoasa de care cei mai multi nu au stiut cum sa isi bata joc, sa profite, sa parvina si sa umileasca pe cei putini si drepti, ce au urmat si urmeaza legi scrise si nescrise. Elita a fost si este de calitate indoielnica. In permanenta fomista, a cautat sa intre in gratiile puterii, indiferent de oranduire (marea majoritate a intelectualilor intra in aceasta categorie, din pacate).
    Cartea d-lui Boia nu se vrea datatoare de solutii. Constata. Si cine are minte deschisa va intelege perfect care este mesajul tranmis de autor.

  13. De la carpa-n bat printre ruine itindu-se a capitulare neconditionata pana la oasele incrucisate pe fondul negru al pirateriei voioase, gaura din tricolor se cere, cum bine observati d-le Tuca, mereu si mereu umpluta.
    Pentru a fi fluturat cu succes, steagul de batalie are nevoie de o stema pentru a deveni drapel si de o lance pe masura pentru a-l purta ca stindard.
    Drapelul e un fel de a fi ce uneste trecutul cu viitorul tocmai prin prezentul onorat de vietile noastre polifonice. Ca ce se aude-vede n-o fi cel mai elevat concert simfonic poate ca e adevarat. Insa de aici pana la a te declara victima zgomotelor cacofonice este ceva distanta.
    Asa pricajiti cum suntem, oscilam cu naturalete de la mamaliga, branza,varza, barza, gumari la panetoni, camembert, brocolli, flamingo, prada; folosim cu profit si lumanarea si proiectorul iar din jocul de lumini si umbre rasarim, ca romani, cu siguranta altfel.
    Cu acest „altfel” dl Boia a pus paie pe un foc ca parea sa se stinga; nu e deloc putin lucru si ar trebui sa-i fim recunoscatori.
    Altminteri nu este de loc limpede ca daca am fi mai nemti-francezi-americani-rusi-chinezi-etc am avea satisfactii indicibile. Acest „altfel” este o marca ce ne individualizeaza fara sa ne fixeze intr-un insectar al lipsei de surpriza.
    Si daca e sa traducem in termeni strategici, cand este sa fii imprevizibil se cheama ca esti un jucator redutabil.

  14. Felicitari D-le Tuca, frumos spus dar… as mai avea ceva de zis!

    Cartea d-lui Boia, asa cum stiti si dvs. f. bine, e un proict care doreste sa ne corecteze sau sa demoleze niste mituri istorice proprii poprului roman (nu vreau sa intru in detalii… toate popoarele au asa ceva) dar atunci cand iti propui ceva e mult mai simplu sa ajungi la rezultat decat atunci cand nu stii unde trebuie sau vrei sa ajungi!
    In felul asta poti intotdeauna demonstra ce vrei doar spunand O PARTE din adevar… dar asta nu inseamna ca e si real! (ca ex.: unii zic ca Mihai Viteazu’ a fost doar un aventurier, ”uitand sa arate si documentele ce pot indica contrariul, sau ceilalti care zic ca a fost cel mai mare patriot si vizionar din istoria noastra, lasand la o parte alte documente ce indica contrariul). Ca de obicei adevarul e undeva pe la mijloc, nu suntem nici mai buni nici mai rai decat altii din Europa sau din lume, si credeti-ma am umblat cam o treime din lumea asta. Chiar si acum locuiesc in Germania si pot face o comparatie… drept e ca sunt unii compatrioti de-ai nostri, mai tuciurii, care ne cam fac de ras in Europa mai ales ca se cheama ”romi” iar pana la roman nu e departe pentru multi oameni de aici care nu au o educatie…macar medie sau carora nu le pasa de diferenta.
    Nu vreau sa ma leg si de faptul ca dl. Boia se pare ca nu e roman…
    O seara buna tuturor si o primavara frumoasa!

  15. De când ma știu, aud vorbindu-se despre romani ca fiind ori cei mai prosti ori cei mai deștepți,
    ori cei mai harnici,ori cei mai leneși,ori cei mai hoți ori cei mai cinstiți,întotdeauna în extreme.
    Nimănui nu-i trece prin cap ca am pute fi și noi oameni normali.
    Si eu cred ca suntem.Cu mai buni și mai rai,ca toată lumea.
    Doar ca suntem prost conduși,
    PS. Nu am citit cartea.Titlul spune totul.

    • Bun, domnule, foarte bun comentariul dumitale. Scurt si cuprinzator.
      Insa, daca toata lumea ar gandi si intelege aceasta lipsa de exceptionalism, multi scribi n-ar mai avea ce scrie… asa ca mai bine pretindem ca Romania e altfel.

  16. Asta nu merge la comentariu?
    Muncitorul: Sefule, mi s-a rupt coada la lopata! Ce fac?
    Maistrul: Sprijina-te si tu de betoniera pana iti aduce alta…

  17. Cand se discuta pe marginea unei carti de felul celei scrise de d-ul Boia, sau despre autorul ei, in mod firesc opiniile sunt impartite si insirate intre doua extreme: respingerea indignata si cazutul pe spate de admiratie, cu toate variantele intermediare…
    Poate ca SOLUTIA/SOLUTIILE la problemele reale (pt ca de asta e nevoie, in fond si in finalul unor concluzii la discutii…) se afla pe undeva pe la mijloc.
    Spun asta pt ca REALITATEA imediata reclama solutii la probleme si mai putin, mult mai putin, e opinia mea, stagnarea in analize intelectualo-stiintifico-istorico-etc. a problemelor.
    Se consuma, cred, prea mult timp si energie cu VORBELE. Macar sa le transformam in CUVINTE care, dupa cate stim, au FORTA si se pot converti in ACTIUNE.

  18. Nu comentez incercarea de autoportretizare. Doresc sa fac doar cateva scurte observatii:
    1. Lucian Boia vorbeste despre demitizarea istoriei de foarte mult timp. Chiar si inainte de ’89 avea acest tip de abordare.
    2. Cel mai trist este ca dupa 23 de ani nu avem analize stiintifice cuprinzatoare si consistente, rupte de partizanat politic, de conjuncturi sau de idei preconcepute, ale comportamentelor din societatea romaneasca si, mai ales, ale cauzelor profunde ale acestora. Trebuie sa vina un istoric sa scrie despre ceea ce ar fi trebuit sa fie o preocupare cvasipermanenta a sociologilor, antropologilor, psihologilor sau chiar a filozofilor. Cred ca, macar acum, lucrarea domnului Boia sa fie o provocare careia sa ii urmeze replici cel putin la fel de serioase.

  19. Maestre,
    Fara seaman – si amintind de cel al imparatilor romani – Va e talentul literar, himalayana intelepciunea, inegalabil spiritul, jeromian umorul, imperial zimbetul de erou neinfrint si bun de imprimat pe bancnote si monede profilul 101% traco-daco-roman. Se vede de pe Luna singele albastru amestecat cu Dom Perignon care Va clocoteste in artera aorta si in vena cava superioara. Dar si sanatatea de sta sa plezneasca a contului Dvs. bancar. ;)

    Pentru toate acestea, dar si pentru infinit de multe altele, mii de plecaciuni, Maestre!

    PS
    Am un necaz cu un vecin. De fapt cu capra lui. Cind as putea sa Va deranjez ca sa Va prezint spetza? Bien sur ca venim cu specialitati locale: caltabosi, tzuika, brinza, minz, viezure… Totul frumos ambalat si pus in portbagajul Porsche-ului care ne-a crescut pe linga casa si zice nevasta sa Vi-l dam, asa, ca pe o mica atentie.

  20. De acord cu T.St.

    Nu stiu inca multe despre cartea respectiva – dar sunt sigur (din comentariile de mai sus) ca nu prima si nici ultima incercare a unui autor care se simte dator sa maximizeze orice ocazie de a arunca cu noroi in Romania (admitand ca e suficient noroi inauntru).

    Insa sentimentul pe care mi l-a generat articolul de mai sus poate fi exemplificat prin urmatoarea luare de pozitie:

    Iaca si nea Ion (Florentin) ca e si el om … sa zica si el ceva de bon ton … ca tot romanu(?) care se pricepe la agriculturi, fotbal, medicina … si istorie … deci stie si cum e cu neamu aista amarat si muscat din toate partlie, chiar si de proprii caini din curte…

    Ca poate nu mai merge cu contractele grase de asistenta juridica pe bani publici si d’asta e timp de dat o tura prin bloggosfera ca sa-i infunzi mai bine pe ‘ai pe care i-ai jupuit pan’amu? Dupa ce le-am luat banu hai sa ne „vorba aia” in capul lor sa fie tacamu complet.

    Pai la asa romani de seama cum zice Tuca – asa istorie cum zice Boia – greatza maxima.

    Recomand un pic de auto- retinere si de respect stimabile, si mai incercati un dialog fata catre fata (sau fata catre coada vacii) cu rudele sau cunostintele de pe la tara – cele care nu stau la vila ci in bordei si nu se dau jos din bentely ci din caruta, iar la lucru se duc la sapa in soare si ploaie nu la dineuri de aranjat procese pe din dos …

    Ia sa vedeti – pe ei i-a ajutat cineva de vreo 70 de ani incoace – faceti asta inainte sa va raliati haitei de imbuibati care musca din mana care ia hranit cu oase zdravene de ros …

    Scuzati-mi sfanta manie proletara – si retineti comentariul pentru dvs, nu e nevoie sa-l raspanditi … mersi

  21. Nimeni nu a gasit locul de unde pare-se s-a extras titlul : Tarani odihnindu-se de Camil Ressu. surprins ca nu a detectat nimeni…. Deci bascalia e chiar mai adanca decat se observa la prima vedere :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro