joi, martie 28, 2024

“România a Românilor”- despre noua direcţie anti- europeană

Atunci când politica se face pe stadioane, resentimentul devine energia din care se alimentează proiectele politice. Memoria dictaturilor nu este atât de îndepărtată în România încât imaginile cu oamenii “entuziaşti” în aplauzele lor să nu ne pară familiare. Fericirea colectivă , obţinută prin adularea conducătorilor, este parte din reţeta pe care Nicolae Ceauşescu ar fi  înţeles-o fără dificultate. Trecerea de la mobilizarea maselor la imprecaţiile naţionaliste este cât se poate de naturală. Mediul moderaţiei nu  este şi nu a fost niciodată spaţiul dominat de megafoane şi de staţiile de amplificare.   Moderaţia are sens doar în masura în care politica se face la scară umană, iar cetăţenia înseamnă mai mult decât o  expresie a furiei sau frustrării.

Dincolo de stil şi de retorica politică identificabile la alianţa social- liberală, ceea ce nu poate fi omis este  influenţa, din ce în ce mai semnificativă, a direcţiei naţionaliste . Filipicele la adresa popularilor europeni erau dublate de elogiul suveranităţii de care România ar fi , astăzi,deposedată. Nu suntem slugile Europei- mesajul fostului preşedinte interimar este lipsit de ambiguitate. Ideologia pe care se întemeiază actuala majoritate din parlament nu are nimic în comun cu filosofia politică europeană pe care pretinde a o fi preluat.

“România a Românilor”- de la dreapta radicală a lui A. C. Cuza şi Corneliu Zelea Codreanu până la ultimul preşedinte al României socialiste, Nicolae Ceauşescu, denunţarea inamicilor cu care se confruntă elementul etnic românesc  pare să fie numitorul comun al  izolaţionismului şi autohtonismului. Anii de după 1989 au rafinat ceea ce era deja gravat în mentalul  local . Resurecţia anti-capitalismului în primăvara lui 1990 era dublată de devastarea sediului partidelor acuzate de  a fi instrumentele străinilor malefici. Pentru cei care nu posedă o cunoaştere elementară a timpului recent, ar fi util de reamintit că sediul Partidului Naţional- Liberal era  devastat de către populaţia “oamenilor de bună credinţa”,fanatizată de televiziunea română liberă. Istoria de după decembrie 1989 a liberalismului se întemeiază, ca şi în cazul  naţional- ţărăniştilor, pe înfruntarea curajoasă a  populismului şi violenţei. Noul curs al partidului de astăzi înseamnă abandonarea spiritului ce duce mai departe amintirea sacrificiului  celor din urmă Brătieni.

“România  a Românilor”-  europenizarea politicii româneşti este incompatibilă cu recuperarea sensibilităţii ce mizează pe izolare şi pe neîncredere. Visul unei naţiuni unite  prin opoziţia în raport de Uniunea  Europeană este visul unei naţiuni care respinge achiziţiile domniei legii în numele  independenţei sale. Cu două decenii şi jumătate înainte ca  guvernanţii României să denunţe ingerinţele Uniunii Europene, România Socialistă reafirma dreptul fiecărui stat de a –şi gestiona politica   domestică, în spiritul suveranităţii şi al neamestecului în treburile interne. Este o continuitate care merită reţinută.

“România a Românilor”- nimic nu este întâmplător  în România anului 2012. Noua direcţia anti-europeană domină întregul efort al instituţiilor statului. Reacţiile de pe stadioane răspund  politicii de  autohtonism programatic   pe care o promovează ICR, sub direcţia lui Andrei Marga. În această Românie ce exaltă “invenţiile”  tehnologice ale fiilor ei, (ignorând ridicolul la care se condamnă o asemenea iniţiativă), naţionalismul izolaţionist este reacţia naturală  şi legitimă a celor care  asociază suveranitatea naţională cu dreptul de a ignora exigenţele  bunei- guvernări şi ale statului de drept.

În faţa avansului naţionalist, patriotismul  înseamnă, înainte de toate, luciditate  şi loialitate faţă de valorile ce dau spaţiului european şi occidental unicitatea lui. Devotamentul faţă de viitorul european şi  atlantic al României este forma de exprimare a patriotismului ce  refuză cântecul de sirenă al fanatismului şi izolării.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. etnicitatea este fundamentul pe care e construita romanica.
    tot ce nu i rumin e minoritatzili conlocuitoare.
    la 1920 cu asta s a inceput omogenizarea unui spatziu cu cel putzin 50ani mai dezvoltat

    • am citit comentariile,si cam toate va dau dreptate:Anii de după 1989 au rafinat ceea ce era deja gravat în mentalul local .

  2. recent am avut o polemica cu niste prieteni despre neam, ingeri pazitori, judecata neamurilor. despre metafizica neamului si despre valorile neamului si despre valorile crestinismului… acum vorbim despre valorile atlantice si despre valorile europene. nu mai accept conceptul de valoare datorita lui Bloom, el m-a lamurit.
    adica scapam de unul si dam de tat’sau.
    cat timp politicul e rupt de realitatile cotidiene vor exista mereu derapaje de acest gen. nationalismul este al poporului (angajat in viata), integrationismul este al intelectualului (angajat politic).
    spunea odata Cioroianu ca va veni vremea cand Ceausescu va sta pe acelasi rand cu Codreanu. iata ca vremea a venit. amestecarea nationalismului legionar cu nationalismul comunist nu duce la nimic bun. dar se vede treaba ca nu mai e timp de delimitari subtile. in plus nici nu se prea mai pricepe vechiul nationalism (sau daca se pricepe se mai pricepe si ca e daunator sa intri in explicatii – si asta e grav, pentru ca tot se vrea educatie obiectiva).
    nu cred ca noul nationalism al USL tine ca Romania sa fie a romanilor. e retorica politica, manipulare electorala. cat timp se castiga procente folosim orice mijloace: cinism.
    nu trebuie sa uitam niciodata ca omul din popor NU SIMPATIZEAZA STATUL DE DREPT. si nu din prostie ci, cred eu, din ne-necesitate.

  3. Dragi concetateni,
    Daca nu va place imperialismul,amestecul in treburile noastre,sclavia merckeliana si directivele barrosiene, cereti sa iesim din aceasta uniune europeana inabusitoare si dictatoriala.Votati USL
    pe care numai asta pare sa o preocupe(vezi si recentul miting mamut ca si discursul oratorului national crin).Cereti ca la alegeri,odata cu referendumul pentru o noua suspendare a dictatorului sa mai facem unul pentru iesirea de sub tutela sufocanta a Bruxelles-ului.
    Tot ne-am intors la nationalismul inaltator si la protocronism(vezi Marga),la politica pe stadioane
    tip Paunescu.Propunem pentru parlament si demnitati publice si administrative penali in curs de judecare sau deja condamnati.Si ii alegem intr-o veselie.Suntem confortabili cu un prim ministru plagiator dovedit.Avem deci valorile noastre.Pe de alta parte nu putem apartine unui club caruia nu-i acceptam regulile sau o facem numai daca ne convin(alta regula tam pita).
    Sa facem din Decembrie momentul trezirii noastre nationale!Desteapta-te romane!Prin oi insine!

    • Maestre, retorica pe care o practicati e paguboasa si mincinoasa. Lasati imbacsirea politica de-o parte si nu mai umblati cu cioara vopsita. Sau n-o faceti aici, cautati in alta parte, luati si niste pungi cu d-voastra! Demnitatea nationala este altceva decat perorati d-voastra si nu e apanajul unora de-o anumita culoare iar al altora nu.

    • Nu mai bateti campii, memoria ” epocii de aur” nu s-a sters in mintea romanilor, E STE ACELASI SLOGAN CA IN ANII 90 CU” NOI NU NE VINDEM TARA” si am vazut cum ati pradat-o. Nu Europa este de vina ca Voiculestii si Voicii nu se mai satura de furat, dimpotriva Europa incearca sa ne tot spuna sa condamnam hotii si hotiile si sa-i trimitem langa Nastase. Asa ca nu tine prosteala cu Romania- Romanilor, care romani ?! CEI DIN VARFUL PIRAMIDEI USLISTE?!

      • Dar si grecii au mentalitatea nestearsa a epocii lor de aur? Si spaniolii, iata si francezii, italienii, chiar si englezii, dupa alde diriginti ca voi? Daca romanilor le-ar fi placut epoca de aur ar mai fi si acum. Pe urma, se pare ca daramarea epocii de aur n-au facut-o elitele care acum se lamenteaza cu poporul lenes, antieuropean, sovin, cu mentalitate comunista, prorus s.a.m.d. Acuzele de nationalism desuet la adresa cetateanului care isi apara demnitatea si reactia in fata fatarniciei politicienilor cuplati cu mafiilor financiare e o marsavie.

  4. Eu trăiesc în Franța, mă consider „cetățean european”, mai exact, aș dori să existe așa ceva, cetățenie europeană și egalitatea cetățenilor europeni în fața legilor europene care să se exercite la fel pe tot teritoriul european, cărora să li se conformez și bucureștenii și parizienii.

    Nu există așa ceva, pentru că vest-europenii ne consideră inferiori. Nu contest că există și în România ceva izolaționism și autohtonism, dar aceste curente nu au forță. Dacă ar fi avut forță, nu ar fi plecat milioane de români, cum nu pleacă ungurii sau grecii de exemplu. Dacă ar exista cetățenie europeană, cu niște facilități impuse de principiul egalității în drepturi – de exemplu obligația statului în care vrei să te muți de a-ți da trei luni de cursuri de limbă locală – România „izolaționistă” s-ar goli într-un an.

    Revenind la faptul că vest-europenii ne consideră inferiori (ei pun un „încă” în față). Acest principiu este susținut de dreapta europeană de azi. Acest curent trebuie să dispară, să apară o nouă dreaptă, atașată de valorile europene, de piața europeană, nu de națiunile bogate din Vest. Cred că în România există mai degrabă o contra-reacție la curentul retrograd vestic..

      • @ iulia si isaila
        Se intelege din ceea ce sustineti ca in Romania ar fi mai mult europenism
        ca in Europa si ca romanii care pleaca de la bine se duc la rau doar asa din
        auto-sadism.
        Ca de fapt noi am fost niste fraieri cand am lasat sa ni se deschida zabrelele
        pe care ni le facuse nene-al vostru nicu si de care unii ca voi, care da asa mult
        bine in Romania se chinuie prin Franta, tineau cu toate mainile ca sa nu
        navaleasca peste noi „dusmanul boborului”, Democratia.

        Eu zic sa invatati asta: Nu e de vina „alesul” ci (in principal) „alegatorul”.
        Acu, depinde ce o-ti fi fiind domniile voastre.

    • @Isaila. Deduc ca nu sunt nationalisti si sufera de complexe de inferioritate: A. italienii care au populat lumea dupa 1900 B. turcii/portughezii/spaniolii/italienii care au populat Germania dupa 1948 C. algerienii care au populat Franta dupa 1954 D. polonezii care au invadat Germania dupa 2004….. Sau doar gandirea Dvs sufera de inferioritate???….

  5. Nationalismul nu este un lucru rau in sine; depinde de moderatie. Problema este nu doar de izolationalism, ci faptul ca sub aceasta umbrela a nationalismului se ascund de multe ori de fapt trairi si idei xenofobe.

    Oricum, ce ar trebui sa stie toata lumea de bun simt este ca, cu ura nu se construieste prosperitate pe termen lung. Fie ea ura fata de alte nationalitati, fata de pensionari sau alte categorii de cetateni romani, sau de ce nu europeni. De fapt lucru dovedit de starea tarii si societatii romanesti. Eu personal de 20 de ani nu vad altceva decat ura in toate formele ei; politicienii alesi intotdeauna sunt concentrati cum sa distruga celelalte partide si ce au construit ele cu un mandat inainte. Legile economice si administrative mai toate sunt focusate pe control si pe prinderea infractorilor si nu pe sprijinirea celor cinstiti (ura din nou)…

    Este evident ce ne asteapta daca iese USL (nu ca ceilalti ar fi perfecti, de departe nu sunt) – am avut o perioada de proba edificatoare; sincer am crezut ca populatia este in stare sa traga invatamintele, se pare ca nu este. Cum spunea Murphy: daca credeai ca iti merge prost…

  6. Il citesc cu interes ori de cate ori accesez HN. Si asta nu pentru ceea ce spun ci cum spune. Are simtul limbii, articuleaza reconfortant, face din demonstratii un un joc in sine,
    zburda cu placere printre concepte. Este un intelectual in sensul bun a cuvantului. Ii place evident jocul exprimarii in scris. Aproape un calofil. Dar cand recitesti si vrei sa intelegi ceea a vrut de fapt sa spuna lucrurile se muta simetric la minus. Si iti pui intrebarea fireasca: Care este masinaria teribila care genereaza deturnarea acestor tineri?
    Ce-i face pe ei sa plonjeze in deriziriu? Pe timpul statului totalitar, ma refer la perioada de dupa 1963, cand universitatile au inceput sa lucreze relativ normal, apareau articole scrise de destepti dar slugarnice fata de acea stapanire. Intrebati daca cineva ii obliga sa faca asta, si in genera de ce o fac, raspunsul era comun: Este birul pe care il platim pentru a ne vedea de cercetare, de stiinta, de cultura. Si domnul Stanomir ar zice la fel daca ar fi intrebat? Nu stiu. Dar sa fii atat de schematic si de categoric in a aborda insidios valorile romanesti este greu de inteles. Pentru simbrie? Probabil! Atunci este tragic si doar o intamplare mai poate indrepta lucrurile. Romanii mereu au avut parte de
    ea. Sigur va veni si acum. Evident ca nu cu USL-ul, dar va veni

  7. Domnule profesor,
    Ar fi fost de asteptat din partea dumneavoastra o interventie onesta si nepartinitoare, cel putin una care sa dovedeasca respectul fata de profesiune. Principiile care ar trebui sa guverneze relatiile intre state -cam prea apasat si pasional evocate in aceste zile – nu sunt inventia lui Ceausescu, nici a lui Antonescu, nici a lui Stanomir. Sunt principii ale Dreptul international public si sunt prevazute in acte internationale semnate si ratificate de Romania si de toate statele membre ale UE.
    http://sb.shopmania.org/files/content/ro/1/32819/Drept_international_contemporan_-_Texte_esentiale_-_Editia_a_II-a.pdf
    http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/declaratie_principii_drept_international_relatii_state/
    Ar fi bine sa renuntati la manipularea ieftina si sa oferiti texte la nivelul competentei dumenavoastr. Ati fi mai credibil si, cu siguranta, mai respectat.
    Pe de alta parte accept ca aceste principii nu pot fi invocate, ca atare, in interiorul UE. Dar tot in interiorul UE ar trebui sa existe egalitate de tratament. Din pacate, liderii majoritatii europene populare nu s-au ridicat la inaltimea mandatelor pe care le-au primit din partea cetatenilor.
    Cum ar putea cetatenii romani sa interpreteze faptul ca dl. Barosso cere (in Raportul MCV din 18 iulie) guvernului roman, in cele „11 puncte”, sa pedepseasca pe membrii guvernului si pe membrii de partid care critica hotararile judecatoresti? Asta in conditiile in care toata presa internationala consemna in 17 iulie critica publica pe care cancelarul Merkel o facea unei hotarari judecatoresti a unui tribunal din Koln? A auzit cineva de vreo mustrare europeana adresata dnei. Merkel?
    In fata acestei atitudini „europene” de patronaj si tutela nedemna, sa nu ne miram de recursul unor romani la principiile dreptului international public. Responsabilitate nu se poate cere doar romanilor, ci si europenilor. Prin reactia disproportionata si exigentele lor inegal adresate statelor membre, popularii europeni au facut un deserviciu ideii europene. Sa nu ne mintim si sa nu-i mintim pe concetatenii nostri! Din intamplarile din vara au de invatat nu doar romanii, ci si europenii, chiar daca acestora din urma le este foarte greu sa-si admita greselile grosolane. Daca au fost greseli, cine stie?! In absenta unei evaluari lucide si impartiale ale „evenimentelor”, ma tem ca nimic buna nu se va petrece.
    Astept de la dumneavoastra un text corect, care sa informeze si sa ofere cititorilor cunoastere, nu propaganda. Propaganda oricum o primim, pe saturate, de la personaje cu competente indoielnice, ca vrem, ca nu vrem.

    • @Casandra,
      era bine sa amintesti si care era subiectul hotararii judecatoresti de la Koln…fiindca ceea ce faci nici macar manipulare nu este…

      • 1. Cancelarul Merkel a criticat o decizie a Tribunalului din Koln intemeiata pe dreptul fundamental si constitutional la integritate corporala.
        http://www.ziare.com/europa/germania/angela-merkel-interzicerea-circumciziei-ne-face-de-ras-1179234

        2. Chestiunea a fost atat de importanta, incat ministerul federal al justitiei s-a moblilizat astfel incat in cateva luni de zile sa reglementeze in materia contestata.
        http://www.ziare.com/international/stiri-internationale/circumcizia-pe-cale-de-legalizare-in-germania-1192328

        3. „Recomandarea” CE cuprinsa in Raportul MCV din iulie 2012 nu distinge intre spetele pe care membrii guvernului si ai partidelor nu au voie sa le critice. De altfel, ar fi si imposibil.
        O intrebare: vi se pare mai putin important domeniul drepturilor fundamentale ale cetatenilor decat domeniul raporturilor de putere ale diferitelor autoritati publice, asa cum sunt acestea definite constitutionaql? Adica, guvernul poate critica deciziile instantelor daca se efera la drepturile constitutionale ale cetatenilor, dar nu poate critica decizii care privesc raporturile de putere in stat? Chiar aveti pretentia ca sunteti democrat?!
        Poate ca si eu judec decizia tribunalului din Koln ca fiind exagerata sau eronata. Dar de ce nu as judeca si o decizie a unei instante romanesti ca fiind eronata, chiar daca se refera la raporturi de putere in stat? Si de ce un ministru german isi poate exprima opinia, iar unul roman nu poate?

        • @casandra, esti nesincera prin omisiune. Subiectul era foarte clar, circumcizia. care e un subiect foarte special, mai ales in germania, asa ca nu se potriveste deloc exemplul tau, este chiar tendentios si rauvoitor…dar ce sa faci, asa ti se canta, asa joci…

  8. Se vorbeste prea mult de „valorile europene” si prea multi politicieni romani si le revendica si le tranzactioneaza in mod cotidian fara sa sesizeze pericolul hiperinflatiei. Deja avem astazi o inflatie ideatica pe o piata tot mai saraca a ideilor ce tin de politica, de filozofie a statului si de stiinta a dreptului. La orice chestiune grava, sociala sau economica, ni se raspunde solemn ca totul va fi bine cu conditia de a ramane musterii fideli ai „valorilor europene”, oricat de degradate ar ajunge pe tarabele politicii neaose. Cu cat un politician local este mai deconectat de Europa in practici, cu atat discursul sau va fi mai imbibat de „valori europene”, indiferent de tabara ideologica. Devalorizarea inerenta a „valorilor europene” a determinat, in mod paradoxal, NU o retragere strategica de pe piata ideilor a produselor expirate sau deteriorate prin suprauzare, ci o noua miscare speculativa si o noua transa de „valori” aruncata in galantare. „Valorile europene” au fost imprastiate, cu camioanele, prin toata tara, le gasesti pe toate drumurile si toate gardurile, prin toate birturile si garile patriei. Nu mai vorbesc de televiziuni: ele sint construite efectiv din bolovani si schelete europene. Desigur, unii distribuitori, dintre cei mai mari, pretind ca altii -concurenta infama- umbla cu produse contrafacute, iar adevaratele „valori europene” ar fi in pericol datorita uzitarii lor necontrolate prin studouri si pe stadioane. Dar noi stim -am aflat recent pe pielea noastra- ca pana si cioara vopsita este tot o valoare europeana, asa ca ne nutrim pofta de europenitate cu chinezarii si turcisme albastrii, fara prea multe scrupule.

    Daca politicianul roman de taraba isi expune zilnic cu urlete si trambite marfa in oborul televizat, a devenit convins ca traind in mijlocul „valorilor europene” se va umple de seva Europei si ca, de va fi fortat de imprejurari sa incalce vreo valoare sacra, in mod cert va beneficia de dispensa sau macar de un discount de la Centru.

    Desigur, la origine, „valorile europene” aveau acoperire in valori reale, statuate in norma europeana. Se stia de existenta unui set de valori sedimentate de civilizatia iudeo-crestina-atee a Europei, precum si de un set distinct de valori, asa cum rezidau in Tratate ale Comunitatii si, mai recent, ale Uniunii. Valorile europene erau diferite de valorile Comunitatii, si apoi ale UE, si toata lumea cunostea acest aspect. Apoi, valorile crestine au fost evacuate din randul valorilor europene cu amprenta juridica, iar lumea, initial vag nemultumita, s’a impacat cu acest aspect. Dar a venit randul valorilor iudaice, atee si iluministe sa fie eliminate din proiect. De pilda, normele UE asupra circulatiei persoanelor si capitalurilor, de extractie iudaica si iluminista, da, au fost bune un timp, iar Tratatele de dupa Maastricht au recunoscut importanta libertatii de miscare..dar, nu chiar asa, in mod absolut. In definitiv prea multa libertate duce la narhie, doamne-fereste, ce se va intampla cu Europa daca se trezeste instinctul migrator in mase? Asa ca au acordat dispense, au impus tot mai multe conditii, au re-introdus controalele la granita si, recent, au permis Italiei si Frantei sa faca deportari pe criterii etnice. Valoarea europeana a libertatii de miscare s’a diluat pana la punctul in care poate fi receptata cu usurinta de novicii balcanici in ale europenitatii: politrucii romani nu sint tulburati ca autoritatile Centralei UE, ale Frantei si ale Italiei incalca in mod sistematic un principiu prezent in Tratate, ci, din contra, isi acorda concursul si asistenta; cu aceasta ocazie, dragostea fata de Europa si valorile sale s’a intarit si a inceput sa dea semnele unui mariaj trainic.

    Sa luam o alta valoare a europenitatii: respectul pentru diversitatea opiniilor, ce e musai sa fie coroborat cu libertatea de expresie. Ei bine, respectul asta are si el limite, nu poate fi dus pana’n panzele albe. Mai ales atunci cind preopinentii agita stindardul revoltei. Chiar si daca revolta este domestica, solitara, cerebrala, lucida, ramane totusi o insolenta grava, iar insolentele trebuiesc pedepsite. Asa ca mai-marii Centralei Europene s’au autosesizat, s’au strins in comitete si au hotarat sa sanctioneze sabotorii visului si valorilor europene, anume euroscepticii. Euroscepticii nu merita respectul inaltei birocratii de la Bruxelles, iar critica lor trebuie sa fie oprita caci risca sa prinda la mase si sa le zdruncine „valorile europene” care le asigura traiul imbelsugat. Noua linie europeana -combatarea euroscepticismului- a fost rapid preluata de samsarii de „valori europene” din Estul Europei. Popularii au inceput o eroica lupta impotriva populistilor. Cea mai ilara aparitie a fost descinderea popularului eurofob Orban la aleasa si nobila adunare a popularilor ca sa tune si fulgere impotriva socialistilor „eurosceptici” care ar dori in sceret reintoarcerea la comunism. Deci, ce sa retinem din aceasta galceava in sferele albastre ale Europei? ca da, e voie sa injuri Europa, dar cu conditia de a o face din launtrul unui cort politic. Daca esti si ramai neafiliat fata de una din cele 2 mari tabere socialiste -popularii si impopularii- risti anatema euroscepticismului, a sabotorului populist, a extremistului nationalist. Ei intre ei se pot cataloga oricum, nu va exista vreo consecinta juridica, insa tupeul de a critica din exterior activitatea organelor dictatoriale [CE, BCE, ESM] nu va mai ramane nepedepsit. In ultimii 2-3 ani, in cadrul campaniilor electorale din statele UE, toate partidele socialiste au facut stanga-imprejur reanimind discursul patriotard si realipindu’si blazonul nationalist: in Franta, in Olanda, in Grecia, in Spania, in Portugalia curg discursurile inflacate de tip „noi nu ne vindem tarisoara si nu sintem sclavii nimanui”, brusc, in sanul partidelor rosii si’au facut aparitia ciurdine de „eurosceptici” [in fapt eurohateri] si adepti ai teoriilor conspiratiei globale. Dar, acest fenomen -deloc inedit- este considerat corect politic, in special dpdv al dialecticii marxiste, caci tovarasii au tot dreptul sa se critice intre ei si sa intreprinda ritualic autocritici intre sfinti, totul e sa creeze senzatia conflictului, sa inteteasca vechea lupta de clasa, si nici nu mai conteaza despre ce „clasa” e vorba.

    Ca atare, „noua directie antieuropeana” este cat se poate de europeana, este dictata la centru, este de sorginte socialista, si adoptata de majoritatea partidelor declarate de stanga [cu exceptia unor grupuri de comunisti care au pastrat aceeasi linie traditionala, stalinista, internationalista] si menita sa intalneasca pe frontul luptei politice noua linie anti-eurosceptica, adoptata de socialistii populari. Tovarasii si’au impartit sarcinile, si’au trasat principalele elemente ale discursului si acum batalia pe mintile noastre e in toi. Zic ca ar trebui sa le multumim din inima conducatorilor iubiti pentru minunatul si inaltatorul spectacol pe care ni’l ofera chiar in timp ce economia Europei se prabuseste sub loviturile date capitalului si capitalistilor de cele armate rosii si de Centrul de comanda de la Bruxelles.

  9. Buna ziua, domnule Stanomir.
    Bine abordat subiectul. Vin si eu cu ce completari cred ca am.
    Este destul de explicabila dorinta continua din om de a se reintoarce
    in propriul trecut, iar azi, internetul ne ofera multe in acest domeniu.
    Din pacate, daca uitam ca asta e posibil doar in mediul virtual si nu si in
    cel real, aceasta cucerire tehnologica nu ne ajuta cat , pe fiecare in parte
    (si prin efect, pe toti laolalta) ne incurca, pentru ca …picam intr-o stare
    de melancolie pe care singuri ne-o subcutanam ca pe un drog, ca pe unul
    dintre cele mai periculoase dintre ele.
    Inainte de a se deschide granitele celor 27 de „mari” si a se da nastere
    acestui „ocean” care a devenit UE, cei care se opun acum cel mai tare
    sunt cei ce accesau cel mai des si mai usor spatiile extra-nationale.
    Era un avantaj pe care il aveau in comparatie cu „gloata”.
    Cand „gloata” a ajuns si ea la acelasi nivel de a accede, apare ca normal
    „reculul” celor care intr-un fel sau altul, „speculau momentul”.
    Pe cei care incearca sa „dribleze”, cata vreme se mentin in limitele
    regulamentului, ii inteleg (chiar daca nu impartasesc eu acest fel de a
    trai lucrurile). De deplans sunt insa cei care le ridica mingi la fileu
    facandus-si deserviciul de a ramane cu buza umflata si plangandu-se
    mai apoi „intregului” (societatii) ca sa fie despagubiti pentru auto-paguba
    ce isi creeaza.
    Coeziune intre romani nu a existat vreodata (mai ales in directie buna) asa
    ca ce se obtine greu intr-un cerc restrans se va obtine si mai greu intr-un
    cerc largit.
    Cei care isi traduc „aproapele meu” altfel decat sensul adevarat in care
    „aproapele meu” este „orice alt membru al speciei”, aceia care nu inteleg
    ca pentru „a-ti fi cald” ca persoana trebuie nu sa-ti provoci tie incalzire (strict,
    ca o perna electrica) ci ca incalzind mediul in care esti prezent obtii ambientul
    „natural necesar” pentru a-ti putea trai propria viata.
    Isus ii spune acestui mediu „casa”, dar nu facea referire prin asta la ceea ce
    generic denumim casa ci, la „marea casa” in care sunt situate toate celalte
    case (indiferent de punctul geografic unde sunt asezate).
    Romania nu poate fi, in mod natural, mai mult sau mai putin a vreunui roman
    decat a altuia. Decat cu schimbare fortata a regulii (viol) se poate aboli naturalul
    si inlocui cu artificialul.
    Peste 3 milioane dintre cei 23 milioane de „proprietari de drept ai Romaniei” sunt
    in Europa in primul rand „de facto”.
    Procentajul romanilor care si-au manifestat (la termenul constitutional stabilit)
    optiunea de a adera la CE a fost (dupa cate stiu eu) unul dintre cele mai mari
    din Europa.
    Fara a vorbi vreo persoana in numele altcuiva decat a ei insisi, ar trebui ca
    fiecare sa se uite in propriu-i suflet si, sa mai incerce sa-si elimine din doza de
    parsivitate romaneasca pe care cu mandrie (rea) si-o flutura ca pe ceva
    intr-adevar salutabil.

    PS Si spaniolii sunt intr-o febra a obtinerii de „denumiri de origine” a tot soiul de
    produse carora mai alaltaieri, in loc sa le caute „identitatea” le preferau pe cele
    straine „de marca”. Azi, cand au pe cele „de marca” intre produsele de consum
    obisnuit”, „marcile” le put.
    Si romanul vrea sa conserve acum ca bun national si mamaliga, si sarmaua, si
    cascaveaua, si ciorba de burta, si tuica evazionata, si vinul evazionat.
    Mi-a placut mamaliga de cand sunt, si o tin la loc de cinste printre cele ce imi plac.
    Nu am facut din asta (un alt soi de paine) nici fala dar nici rusine. Pur si simplu
    imi place sa acompaniez cu ea anumite feluri de mancare, si atat.
    Asa ca, mai acum vreo doi ani, vorbind cu un co – national si ajungand in preajma
    temei, l-am intrebat:
    Tie,… iti place mamaliga?
    M-a privit un pic blocat si, mi-a raspuns:
    „Adevarul este ca … de cand am venit aici si am dat de paine, mamaliga nici sa
    n-o mai vad”.
    Sa fiti siguri, ca nu vrea „europa”, ca ii injura pe europeni ca „au” si ca ar vrea sa
    stea la el acasa inchizandu-se in proprietatea lui dar … cu conditia sa … „aiba”.
    De unde ? Pai, de la „ei”.

    • @vida clara
      „Cea mai ilara aparitie a fost descinderea popularului eurofob Orban la aleasa si nobila adunare a popularilor ca sa tune si fulgere impotriva socialistilor “eurosceptici” care ar dori in sceret reintoarcerea la comunism. Deci, ce sa retinem din aceasta galceava in sferele albastre ale Europei? ca da, e voie sa injuri Europa, dar cu conditia de a o face din launtrul unui cort politic. ”
      Demszky Gabor cel care a fost primarul capitalei Ungariei vreme de 20 de ani, după 1990. Sociolog , personalitate de anvergură europeană , am avut bucuria să-l cunosc personal la Cluj în urmă cu mai mulţi ani (făcînd atunci o analogie tragi-comică cu Viorel Lis sau Halaicu al nostru !).Gabor Demszky vorbeşte despre situaţia din Ungaria ca despre rezultatul unei fatale combinaţii de Horthy şi Kadar ! Apucături dictatoriale, reflexe fasciste, atmosferă de răfuieli personale şi îngustări drastice ale libertăţii de expresie, corupţie, derapaje administrative , abuzuri … suntem în pragul unei dictaturi conchide sociologul Demsyky .
      Rămîn melancholic şi-ntreb din priviri comesenii : cum , Ungaria ,elevul premiant al Estului? Şi Ieuropa , zic eu timid , pă iei nu-i arată cu dejetul în direcţia coastelor ? Nu-i trece dă mânuţă spre trotuarul cu democraţie ? Nu le dă cu linearu’ la palmă ? …Tăcere , sorbim toţi gânditori din paharu’ cu bere amăruie …

      • Domnule profesor, principiile nu se pun inaintea datelor (informatiile) unei probleme
        niciodata.
        Daca dumneavoastra aveti in fata o problema in care principiul este „adunarea” pe dumneavoastra va intereseaza cum se denumeste fiecare entitate a problemei in parte,
        va schimbati principiul pe care-l aveti fata de „principiul adunarii” in functie daca va e
        simpatic sau nu vreunul din numere (sa zicem un … 13 ) ?
        Democratia are cele mai simple si mai omenesti dintre principii.
        Contine tot ce contine „Declaratia Universala a Drepturilor Omului”.
        Pentru a aplica normele acestea nici nu e nevoie sa absolve cineva cele 8 clase
        ale scolii elementare, fiind suficienti cei 7 ani de acasa.
        Nu am urmarit suficient de indeaproape pe Viktor Orban nici ca sa-l apar si nici ca sa-l
        injur, nu atat de suficient incat sa polemizez cu cineva care pretinde ca l-a observat
        atent.
        Am spus ca ii inteleg pe cei care nu au interes sa fie europeni si care isi doresc ceea
        ce (asa ar fi logic) si-au dorit intotdeauna de cand sunt (o insula proprie, in mijlocul
        „oceanului” dar nu ca a lui Robinson, unde sa-si sadeasca singur fasolea si sa se apere
        singur de granguri, ci un fel insula exotica, in care ei sa stea in hamac, sub un palmier
        care atarna peste albastrul linistit al oceanului (ca nici oceanul nu trebuie sa le strice
        paradisul) ca pe ecranele calculatoarelor iar hrana si cele de trebuinta sa li le aduca
        vreo „matusa Sully”.
        Pai daca sunte-ti atat de romani incat europenismul va manjeste, pentru ce nu-l
        aparara-ti pe fatza pe nea Nicu? Nu da bine la imagine? Pai, fata de cine?
        Ori poate, pentru a va atinge Everestul, aveti nevoie de serpasi?
        Eu nu am nevoie sa-mi duca nimeni bagajul. Mi-e suficient ca fiecare sa si-l duca pe-al
        sau, si sa nu se puna in calea nimanui, dupa cum si lui caut sa-i asigur cale libera.

        Nu uitati de „principii” domn’ profesor. Avandu-le, nu poti calca pe altele, tot asa cum
        calul nu calca pe ce-i cazuti pe jos, dar lipsind individului, din tot-ul cel formeaza
        principiile, si numai unul, calca pe toti de-a randul.

  10. Care sunt caracteristicile „nationalismului acceptabil”? Sunt francezii mai putin nationalisti decat romanii? Nici pe departe! Atunci de ce este OK nationalismul lor si reprobabil nationalismul nostru?
    Daca Hans vine la Jean si ii spune pe cine sa puna presedinte probabil va incasa o bagheta peste ochi si o sticla de Bordeaux in cap! De ce Ion trebuie „sa dea dovada de spirit european” acceptand neconditionat „diktatul” lui Hans?

    • asa este, garett (or whatever), sunt in deplina ‘adeziune’, probabil de considerat ‘ceausista’ (?), la ideea care ai expus-o. Nu e prima oara cand citesc asemenea articole si ma minunez de lipsa de cunoastere adevarata a autorului a ce se intampla p’afara. iar asta cu nationalismul e una din ele. as avea si alte remarci de facut: – ar trebui sa vada autorul adeziunea amotionala (lacrimi in ochi) a sustinatorilor unui anumit candidat la presedentie, fie republican fie democrat, la megalansarile din sali mari cat niste stadioane.. desigur aici nu e vorba deloc de nici un fel de demagogie, e spirit ‘democratic’ pur.. :))..; – in al doilea paragraf se vorbeste de filipice.. pai asta e o metoda de la romani incoace la care apeleaza tarile occidentale fata de forumurile comune cand au ceva ce nu le convine.. e un exercitiu democratic ca oricare altul, atat timp cat portile de dialog nu sunt complet inchise.. ; – pe final, daca romania nu va mai fi a romanilor din cauza unei integrari prost intelese, atunci puteti sa spuneti ca v-ati ratat misiunea istorica aruncand tara intr-o hazna in care traditiile, istoria comuna si sentimentul apartenentei la ceva se vor fi dus pe apa sambetei. In europa de azi nationalismul moderat e ceva binecuvantat, altfel vom ajunge sa traim intr-o aberatie de amestec ca in nord-america, cu diferenta ca daca acolo e de inteles (natiuni formate din emigranti), in tarile europene suna a aberatie. Imi place cand francezii si germanii fac tot posibilul ptr pastrarea traditiilor si tot ce e caracteristic unui nationalism mai mult sau mai putin moderat, pe cand la noi se infiereaza pozitiile care nu sunt pro- ‘sa dezintegram cu voiosie romania in spatiul european’. Asta, in sine, mi se pare o aberatie si un nonsens. Promovati romanismul si specificul national si veti vedea ca lumea o sa va stimeze.. altfel nu veti capata decat laude de ‘corectitudine’ acompaniate de un dipret major ascuns.. va bucurati de fapt de un asemenea dispret, de oameni fara mandrie de tara.

      • Îmi dați voie să reformulez?

        „Promovați valahismul, moldovenismul, ardelenismul, bănățenismul, românismul, balcanismul (transformați porecla în renume), est-europenismul, europenismul și veți vedea că lumea o să vă stimeze”.

        Sunt de acord cu alți comentatori. Autorul pare să marșeze pe ideea că Băsescu este susținut cu fermitate de Angela Merkel pentru a face din el un stindard al orientării europene a românilor. Pe de-o parte, nu poți fi european dacă ești de nicăieri din Europa, dacă nu ești român, francez, sicilian sau alandez (Finlanda). Băsescu pare impresionat cu lacrimi de crocodil de „neînțelegerea intereselor europene” în România. Din păcate pentru el politica doamnei Merkel este falimentară, și cancelarul va fi înlocuit de cei care o pot face, de germani. E adevărat că Merkel a reușit să tempereze naționalismul german (a avut o replică celebră„vreți iar război?), totuși a stimulat egoismul german, ceea ce se întoarce împotriva Europei, fără îndoială și asupra nemților. Pentru că și viitorul Germaniei are destui nori negri (să vorbim numai de descreșterea demografică…)

        • Reformularea va apartine, si e destul de departe fata de ce am intentionat sa exprim. Promovarea spiritului national (traditii, valori/personalitati, interese), a romanismului cu alte cuvinte in cazul nostru, e o formula absolut normala si e practicata de mai toate tarile lumii. Nu stiu ce-a facut merkel nemtilor, dar mandria apartenentei de natie se observa pregnant la majoritatea celor din tarile occidentale.

      • Dumneata, inca un domn mai sus, si multi altii in Romania perpetueaza o confuzie semantica ce favorizeaza pe cei pe care dumneata nu ii pomenesti, dar care cu vocabularul dumitale ar fi numiti „nationalisti agresivi”, contrapondere a celor moderati. Ambiguitatea perpetuata se refera la confuzia dintre doi termeni diferiti: patriot si nationalist. De unde provine diferenta? Patriot este cel ce isi iubeste tara lui, iar nationalist este cel care uraste celelalte tari. De aici obsesia nationalista, cum ca „romanii au fost crestini inainte de Isus”, ca civilizatia romaneasca este baza celei europene(netinand cont de marile hiatusuri civilizationale din istoria noastra), iar maghiarii sunt priviti ca si coloana a V-a a Ungariei care vrea sa reanexeze Transilvania. Din pacate nu exista nationalisti moderati – vezi definitia. Daca urasti celelalte tari in afara de Romania, daca urasti UE, esti nationalist – si te alaturi lui Ponta, Crin, Iliescu(exceptie: Rusia, care nu trebuie urata, ci laudata pentru sprijinul acordat noua impotriva cotropitorilor UE). Deci nu exista nationalisti moderati, cum nu exista fete putin gravide. Ori esti nationalist/gravida, ori nu esti. Nu exista stare intermediara.

        • Am incercat sa discern din avalansa de afirmatii ciudate care le faceti ideea de baza, si cred ca e ‘din cauza limbajului de lemn promovati o eroare semantica, ptr ca habar n-aveti ca nationalismul inseamna a ura europa, a fi xenofob, si ca atare nu exista nationalism moderat sau agresiv, e tot un drac’.. Sper ca am prins ideea principala – am lasat deoparte aberatia cu ideile din familia protocronismului pe care le atasati ideologiei nationalismului, probabil faceti referire la anumite suflete deznadajduite din gruparea vadim-kelaru.. Cred ca intelegeti aiurea termenul de nationalism, probabil aveti vreun dex mai ‘neo-liberal’. Nu cred ca tzutzea, eliade sau gyr au fost xenofobi si nici anti-europa. Si ca sa va dau o veste proasta, exista nationalism moderat, apropiat in inteles cu patriotismul, si nationalism radical (jingoism). Probabil ar trebui sa va mai informati din cand in cand.

  11. Puterea (USL) manipuleaza masele pentru a se mentine la putere si a putea fructifica accesul la resurse in favoarea gastilor politice. Oricare ar fi acelea si ale oricui. Nu este o guvernare pentru prosperitate si democratie, este o guvernare a unora impotriva altora. Europenismul ori nationalismul sunt concepte folosite de politicienii romani (USL, ARD) in interes propriu…..asta este trist….

  12. Personal, consider premizele articolului neadevarate. De fapt, se doreste „spalarea” gastii basiste in culori europene. Nationalismul, primitiv sau evoluat, nu are nici o urma de prezenta in societatea romaneasca. Nu avem nici platforme, nici curente nici actori in aceasta directie. Nu am auzit nici o opinie serioasa exprimata impotriva institutiilor europene sau a valorilor vechiului continent. Au fost, intr-adevar, opozitii la politica de clan a liderilor PPE dar acestia sunt perceputi ca individualitati si nu ca institutii. Exista o opozitie la abuzuri din partea acestor vremelnici lideri dar, nu am auzit pe nimeni ca nu va mai vizita Germania sau Spania din cauza voracitatii unor Merkel sau Barroso. Cam asta se intampla in viata reala, viata care nu e prea usoara pt. romani. A inventa in aceste momente subiecte nationaliste sau etnice mi se pare neproductiv si naiv. Nu vad nici o diferenta intre atitudinea autorului si cea a presedintelui Comitetului de discriminare care incearca de doua saptamani sa creeze o criza pe motive etnice speculand injuraturile dintre doua grupuri de huligani. Repet, viata reala arata altfel, iar pentru cei ce participa indirect la treburile cetatii, le recomand sa faca un efort de imaginatie si sa gandeasca, macar pentru o zi, in afara directivelor si a statului de plata. O seara placuta!

  13. Frumos zis „Romania a romanilor”
    A incercat si Roman, in 90 – 91. Intr-adevar a romanilor a fost.
    Unii, o mai au si acum prin sifoniere.
    Ca sa fii „actionar” nu te poate fauri altcineva, ci doar … daca te nasti
    cu o asa tendinta ( pe care o mai si cultivi toata viata).

    A caror romani ?. A celor care au fost azvarliti peste bord, a acelora
    care efectiv i-au azvarlit sau a „complicilor” (care s-au facut ca ploua) ?

    • Inainte de toate, trebuie spus, asa cum a fost sugerat de profesorul Stanomir, ca pozitia judecata aspru de dansul a fost articulata de protofascistul antisemit Alexandru C. Cuza, in Imn de lupta:

      Vrăjmaşii ne bântuie

      Credinţa ne mântuie

      Român cu jidanii

      Robia satanei

      E harta în toi

      Nu daţi înapoi

      Năvala tot creşte

      Luptaţi vitejeşte

      Pe goană păgânilor

      România românilor”

  14. Romania …. romanilor.
    Ia sa vedem a caror romani.
    Daca spui „a celor puternici”, nu te poate decat ca pe unul care invita
    partea lui de Romanie sa puna mana pe furci, coase si topoare ca sa
    ii apere si lui un scaun la care a visat si pe care nu o sa-l mai vada
    decat la televizor ( adica, ….halalaicu cela de crin)

    Daca Europa o fi bau-baul care e explicatia ce romanii din interior nu
    se roaga de cei din exterior sa se intoarca la painea calda de acasa,
    impartita nu ca in povestea lui Creanga, ci ca niste frati buni, intre ei.
    Nu cumva niste romani se apara (dar se prefac ca nu) nu de rusi, nu de
    ioropa ci alti romani?
    Pai, la cat ii stiu eu, nici in vis nu ma mir dar, de ce nu or fi mergand ei
    „pe bune” si merg ca submarinul? Sau, ca cartita? Sau, serpeste?
    Sa fie a unor romani, in dauna altor romani? Oti. Atat de oti ca zic si
    ei „baieti destepti” celorlalti, ca sa nu mai inteleaga can-canistii care e
    hotul si care e pagubasul.

    Apropo, ce legatura o fi intre alegerile (inca o data pe anul asta jucate
    pe terenul lui psd) si inmultirea orelor de circ la tembelizor.
    Pentru ca au dat-o toti pe „can-can” de pe la inceputul lui octombrie.
    Dau pontii circ la fraieri ca sa vada cati sunt? Pai nu a vazut cand
    cu cacealmaua?

  15. USL joaca un joc periculos. Daca rezultatele vor fi catastrofale, s-ar putea ca pentru ardeleni „Romania a Romanilor” sa se transforme in „Ardealul al Ardelenilor”. Nationalismul local poate sa devina dominant in cazul unei crize economice devastatoare, care poate fi o consecinta a izolarii Romaniei fata de occident.

  16. Românismul și idealul național, nu exclud europenismul. Dimpotrivă, nu chiar președintele Băsescu a spus că unificarea celor două state românești se va realiza în cadrul UE? Mai mult patriotism nu înseamnă mai puțin europenism. Nu poți fi european fără să aparții unei națiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro