Era primăvara lui 2016 și, confruntați cu declinul demografic, multitudinea de probleme ale sistemului românesc de educație precum rata de abandon și sporirea analfabetismului funcțional, specialiști în domenii diferite gândeau în locuri diferite, fiecare în propriul microunivers profesional, la reforma educației timpurii în România ca soluție de salvare a viitorului bugetului de pensii.
Cum ideile bune aduc oameni laolaltă, în toamna lui 2017, oamenii ăștia s-au întâlnit si au adus în Parlament soluțiile gândite de fiecare în parte pentru a le arăta țării și aleșilor ei. De atunci până în martie 2018 ei au depus inițiativele legislative pentru obligativitatea grădiniței, finanțarea per capita a ante-preșcolarilor (copii de la naștere la 3 ani) și creditul fiscal pentru educație timpurie.
Schimbarea propusă era uriașă: copiii României aveau să urmeze servicii de educație timpurie de calitate, garantate și susținute de stat prin mecanisme directe sau indirecte, într-un sistem unitar, coerent si sustenabil.
Doi ani mai târziu, necesitatea reformei serviciilor de educație timpurie a fost cuprinsă și în Strategia Națională de Apărare a Tarii și implicit, toate proiectele depuse deveneau instrumente în operaționalizarea acestei strategii. Ceea ce în primăvara lui 2016 era doar o viziune devenea prioritate națională, iar în ultima lună a lui 2020 părea că părinților le va rămâne doar să aleagă serviciile de educație timpurie din proximitate, mecanismele statului se ocupau de restul. Ideal!
Trei luni mai târziu, la final de martie 2021, suntem tot acolo unde eram în primăvara lui 2016, educația timpurie s-a impus doar ca sintagmă în texte din Monitorul Oficial.
- Grupa mare e obligatorie, dar de fapt nu e, pentru ca nu avem un mecanism care sa ne spună ce se întâmpla cu copiii care nu au fost la grădinița atunci când se înscriu la școală
- Costul de finanțare per capita la ante-preșcolari nu a fost calculat de mai marii educației și nu sunt semne ca legea ar intra în vigoare în toamna lui 2021 (data la care a fost prorogat de guvernul Dăncilă)
- Creditul fiscal pentru educație timpurie a fost suspendat pana în decembrie 2021 pentru că ministerul de Finanțe a calculat alt impact bugetar decât în realitate și mult prea târziu după dezbaterea bugetului.
Altfel spus, copiii lui 2018 – peste două sute de mii la număr, cei ai lui 2019 – tot peste două sute de mii și copiii lui 2020 – puțini peste 178.000 (cei mai puțini născuți din ultima sută de ani) au disponibile 22.000 de locuri în creșele acestei Românii în care educația timpurie este o prioritate națională.
Copii lui 2017, ai lui 2016 si 2015, 2014, în medie 200.000 de copii pe an, adică aproape 800.000 au 520.000 de locuri în grădinițe publice și 30.000 de locuri în grădinițe private.
E adevărat că noi, românii, avem o vorba: “copii cresc și pe balta gării”, dar costurile non-investiției în sistemul de educație timpurie sunt enorme.
James Hackman a primit în anul 2000 Premiul Nobel pentru Economie pentru formula sa de calcul a randamentului investiției în educația timpurie: un dolar investit în educația timpurie aduce în viitor 13 dolari. Altfel spus, ce nu investim azi (crezând ca facem economie la bugetul de stat) ne va costa de 13 ori mai mult în viitorul nu foarte îndepărtat.
Românii nu par capabili să investească în nimic ce nu poate fi menționat contabilicește într-o foaie de calcul: drumuri și uzine, borduri și limuzine. “Băgăm bani” doar în ce se vede. Investiția în capitalul uman nu e niciodată pe lista de investiții. Nu a fost în ultimii 30 de ani și nu e nici anul ăsta. Pe cale de consecință, fiecare generație de copii este o generație de sacrificiu pe altarul necesarelor dar deocamdată inutilizabilelor investiții în infrastructură. Promitem creșe, dar uităm să le dăm educatori, nu îi finanțăm pentru că nu “aruncăm bani pe apa Sâmbetei” și sperăm cu toții că “ne vor plăti pensiile”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
de ce furtul este endemic in Romania ? de ce strazile sint pline de scuipati, peturi, chistoace de tigara si coji de seminte ? cei sapte ani de acasa sint esentiali desigur, iar daca din varii motive sint deficitari i as corecta c un invatamint primar preponderent axat pe codul bunelor maniere. iacata un program „romania educata” simplu si ieftin ! (a se vedea tarile civilizate, nu neaparat japonia c o cultura mai aparte, dar de exemplu cele nord europene)
Cei 7 ani de acasa. Familia educa de fapt Copilul.
Depinde despre ce educatie timpurie vorbim.
Locul copilului este langa parintii lui. Nu intr-o institutie a statului care sa il „educe” – adica sa il abata de la drumul sau firesc, anume joaca. Pentru copiii, joaca este un lucru foarte serios. La fel ca afacerea tatalui sau ca slujba de la banca a mamei.
Una din cauzele marasmului moral este tocmai aceasta despartire a copilului de lumea copilariei si de parintii sai. Sub pretejtul pueril ca il invatam „inforamtica” si alte cele.
Cotidianul ”Jurnalul” din 30 mqrtie 2021 are un articol amplu despre construirea de baze sportive în Romania, investițiile în acest scop fiind de 40 de milioane de lei lunar. Cele mai multe din aceste baze sportive sunt în comune. Nu ar putea fi folosiți acești bani pentru a construi grădinițe pentru copii, pentru a moderniza școlile de la țară, pentru a electrifica zone unde nu este electricitate , sau pentru a ajuta oameni săraci să aibă acces la lumină electrică și, astfel, copiii lor să poată folosi eventualele tablete de care a uitat guvernul . De unde provin primarii acestor comune ? Nu au nicio legătură cu oamenii care i-au ales ? Ii preocupă doar interesul personaL?
Am pierdut aproape 2 miliarde de eur din banii europeni, ca urmare a asa-numitei „fazari”. Nu mai vorbeste nimeni despre asta.
Romania isi bate joc de bani, in corpore, de la maturator la primar si la Presedintele tarii. Asta pentru ca nimeni nu se chinuie sa ii obtina.
===
Revenind la subiect, s-ar putea face multe, numai ca politicienii nu inteleg nici ce e cu ei.
Cinic spus, mi-as fi dorit sa avem hoti mai sofisticati, nu lichele politice.
Da, adevarat locul unui copil este alaturi de parinti si bunici. Dar ce ne facem cu familiile unde banii se duc oe bautura, copiii sunt batuti si neglijati. Ori in o asa zisa familie unde o mama are 3-4 copii cu barbati diferiti si nu ii ingrijeste. Ori familii de o mare saracie. Atunci preluare de catre stat in sistem parental ori institutional devine o alternativa pozitiva. Cea mai buna solutie ar fi ca mamele sa se ocupe de copii pana la varsta de 6-7 ani, dar chiar in o familie tanara veniturile nu ajung de la un singur parinte.
Astfel de cazuri sunt rare. Ele insa trebuie tratate ca disfunctii ale familiei si autoritatile locale sunt primele care ar trebui sa intervina pentru a aduce familia respectiva pe drumul cel bun.
Preluarea copiilor de catre stat este o trauma imensa. Din perspectiva copiluilui, oricat de rau ar fi in familie, e mai bine decat „la camin”.
Interventionismul statal in familie este in ultima instanta doar expresia slabiciunii statului si a societatii. Telul politic trebuie sa fie consolidarea societatii, nicidecum disolutia ei.
===
Daca ne uitam cu atentie la veniturile unei familii, vedem ca ajung pentru a creste 1-2 copii, in foarte multe cazuri. Asta inseamna unele renuntari, nu dramatice insa. Dar asistam cateodata la expresia egoismului parental – nu renunta la micile – sau marile – cheltuieli de lux sau inutile. Daca vrei smartpone de 2000 de lei la fiecare 6 luni, s-ar putea sa nu mai ai bani de caiete.
Aici nu alocatiile de stat sunt solutia, ci o mult mai buna coeziune sociala, fie ea locala fie ea la nivelul sectorului de afaceri.
Din pacate, pe masura ce interventionismul de tip socialist creste, coeziunea sociala scade si ea, in paralel cu sufocarea sectorului de afaceri.
===
Cea mai buna sansa pentru toti copiii este un sector de afaceri puternic si divers, care sa asigure venituri parintilor si sanse lor. Imposibil in Republica Socialista Romania de astazi.