duminică, mai 22, 2022

România are resurse pentru democraţie

Autoritarismul şi lipsa de scrupule ale guvernanţilor PSD şi ALDE care au emis la adăpostul întunericului controversata OUG 13/2017, sfidînd protestele civice din toată ţara, aruncînd România în haos politic şi proiectînd-o într-o zonă de umbră pentru partenerii străini sînt strigătoare la cer. În vechiul stil al propagandei comuniste, PSD şi ALDE au cîştigat alegerile cu promisiuni populiste, fără a-şi declara adevăratele intenţii. Păpuşarul PSD-ului, machiavelicul domn Dragnea, a distorsionat realităţile, neutralizînd retoric limitele bugetului şi promiţînd „marea cu sarea”, pentru a practica apoi, prin marionetele sale de la Guvern, în noaptea de 31 ianuarie 2017, cea mai oneroasă „midnight politics” din ultimele decenii, întrecută poate doar de mineriadele anilor ʹ90.

Deşi apatia electorală din decembrie 2016 a permis gangsterilor din PSD şi ALDE să ajungă la putere, masivele reacţii de protest civic din ultimele săptămîni spun o altă poveste: România are resurse pentru democraţie. Indignarea civică în faţa ameninţării la adresa statului de drept şi a fundamentelor democraţiei a atins cote maxime după emiterea  pîrdalnicei ordonanţe de guvern în noaptea de 31 ianuarie.

Vreau să cred că OUG 13/2017 va fi abrogată, cu toate efectele ei. Altminteri, guvernul de gangsteri care a modificat în nocturnă Codul de procedură penală şi Codul penal, pentru a se absolvi pe ei înşişi, riscă să scrie cea mai ruşinoasă pagină din istoria României ultimelor două decenii. La fel ca la eroul lui Shakespeare, Macbeth, mîinile lor vor rămîne pătate de un sînge care nu se spală. Aceşti politicieni de mucava riscă să compromită toate progresele României din ultimii 10-15 ani. Evident, populaţia rurală şi de vîrsta a treia care i-a readus la putere în decembrie nu înţelege poate nici acum cît de grave sînt efectele ultimelor isprăvi guvernamentale ale „aleşilor”. Perplexitatea cetăţenilor indignaţi de „golanii din Piaţa Universităţii”, ce protestau împotriva lui Ion Iliescu în 1990, nu a murit. Altminteri, Bucureştiul nu ar avea numai primari PSD, în frunte cu o campioană a agresivității propagandistice cu iz autoritar ca Gabriela Firea.

Trei au fost momentele politice în care resursele pentru democraţie ale României au ieşit puternic la iveală: alegerea preşedintelui Iohannis prin mobilizarea electorală masivă din 2014, Revoluţia #Colectiv şi actualele proteste civice pentru apărarea statului de drept împotriva tentativelor de hold up dragneocratic. Ultimele fiind, desigur, în curs… Sub privirile îngrijorate ale partenerilor occidentali şi ale oamenilor de afaceri străini care nu înţeleg cum a devenit România peste noapte un mediu instabil și impredictibil.

Pînă una-alta, strada continuă să susţină democraţia din România şi nu poate fi considerată un „outsider” în jocul politic. Aşa cum o prezintă, desigur, canalele de propagandă mediatică ale PSD-ului, invitînd mereu în studio cîte un discipol fantezist şi fără scrupule al răposatului Vadim Tudor ca Lia Olguţa Vasilescu, actualul Ministru al Muncii. Care, în ”buna” tradiţie sociopată a maestrului, emite numai minciuni conspirative şi aberaţii. Regula prudenţei elementare faţă de acest gen de personaje este să nu creditezi nimic din ce spun ca adevărat. Dar magia dezinformărilor a captivat, din păcate, multe spirite ce urmăresc religios posturile de televiziune sus-amintite.

Nu vreau totuși să generalizez. Admir curajul domnului Mihai Chirică, primarul Iaşiului şi vicepreşedintele PSD de a declara public ceea ce gîndeşte probabil orice om decent şi bine informat din România: OUG 13/2017 trebuie abrogată de urgenţă şi Florin Iordache, vinovat că a aruncat România în criză politică prin acţiunile sale iresponsabile, trebuie să-şi dea demisia – şi, adaug, să fie cercetat de DNA. De asemenea, cred că demisia Ministrului Florin Jianu e un act demn, care îl recuperează public, deşi nu reuşeşte să spele crimele împotriva statului de drept ale colegilor săi de Guvern.

Dacă PSD vrea să mai aibă vreo legitimitate – puterea nu e totuna cu legitimitatea – după malversaţiunile scandaloase ale aripii Dragnea-Iordache-Grindeanu, va trebui să abroge rapid şi necondiţionat OUG 13/2017, cu toate efectele ei, să prezinte demisiile Miniștrilor din cabinetul Grindeanu şi să formeze un nou guvern cu oameni care gîndesc ca Mihai Chirică. Desigur, în speranța ca asemenea oameni să existe, şi să nu fie vorba doar de un dizident… Altminteri, dragneocrația e o formulă de guvernare cam sinistră.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Da, aceste ordonante sint date cu dedicatie. Da, sint date de borfasi ca sa scape ei si colegii (si ceva colaterali).
    Dar nu mai perpetuati dezinformarea:
    „Evident, populaţia rurală şi de vîrsta a treia care i-a readus la putere în decembrie”.
    Mit spulberat; vin din urma alte „valuri.

    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-parlamentare-2016/ires-profilul-alegatorului-de-la-scrutinul-de-duminica-631028
    Sau
    http://www.gandul.info/politica/votul-care-a-spulberat-un-mit-cine-sunt-votantii-psd-din-2016-16026229
    Si daca mai cautati va ingroziti: citi din cei cu studii superioare au votat PSD.
    A da vina pe „prostimea” de la sate, sau pensionari este gestul de a-ti fura singur caciula :P

  2. doamna autoare ; ceea ce se intimpla in romanica azi nu i un accident
    radacinili au fost puse inca de la infiintarea acestui stat
    romini vechi si noi au trait bine dupa avutul celor din Transilvania care nu au corespuns sa fie cetateni ai acestei tari
    piramida societati rominesti este construita inca din 1920 dupa un anumit sistem valoric
    oare crede vreun romin ca comunitatea nemteasca sau evreiasca s ar fi lasat condusa de indivizi ce azi formeaza guvernul romanicai ?
    ati vazut poza de azi din Parlamentul European cind s a discutat problema romaniei ?
    nimeni nu da doi bani pe cuvintul rominilor ; astia n au auzit ce i aia onoare

  3. o rectificare : ALDE, reprezentata de fotomodelul cpt (cel putin asa se crede) cleptocrat (nedeclarat) si liberal (sa si buimaceasca adversarii), n a ajuns la putere, de altfel el a fost la limita accesibilitatii, precum pmp ul altor trepadusi de aceiasi factura. ALDE a fost cooptat pentru a imparti prada si responsabilitatea (dezastrului anuntat) , a mima democratia si pluripartidismul. PSD ul este jupinul si partidul stat, ALDE este doar o anexa, un GAZ (gospodarie auxiliara)

  4. Nu stiu cine esti, Victor L, dar stiu prea bine cum s-a votat la sate. Chiar si cei cu studii superioare! Stii ce inseamna sa ti se aminteasca de catre primar ca EL da autorizatzia de constructie, ca ek te lasa sa faci o mica afacere, ca iti taie ajutorul social daca nu votezi intr-un anume fel? Ati fost vreodata pe feudele lor? Pentru ca asta sunt: vechili in slujba boierilor din fruntea partidului X sau Y.
    Sau cine a mai votat PSD in orase? Functzionarimea de tot felul – mereu dispusa sa calce pe cadavre pentru 100-200 de lei -, cadre didactice, medicii si asistentele de spital, adica bugetarii in general, precum si cei care beneficiaza direct de contractele grase cu statul, indiferent de pregatire. Nu mai pomenesc pensionarii, care pur si simplu coplesesc ca numar salariatzii. Si acestia au vrut aia 50 de lei, cat le-a venit in plus la pensie.
    Dar, dincolo de cine a votat PSD, chiar credetzi ca e normal ce se intampla?!?? Credetzi ca mandatul incredintzat le permite politicienilor din Guvern sa promoveze hotzia generalizata in institutzii publice? Credetzi ca este normal ca in fatza legii unii sa fie mai egali decat altzii?!?? Credetzi ca e normal ca unul care a furat un sac de cartofi si e prins sa ia 2 ani de puscarie in penal, cu cazier, iar un primar sa faca abuz de „doar” 199 999 lei si sa fie doar sanctzionat administrativ – daca se poate cu o mustrare „tovaraseasca” -, iar prejudiciul sa se recupereze in „civil”, la Sfantu: Asteapta?!?? Ei bine, eu nu cred ca e normal!!!
    Da, ii blamez pe cei care nu au fost la vot, dar, ca exemplu, unii nu au putut! Sunt studentzi care aveau examene a doua zi. Sunt angajatzxi in Bucuresti care nu au acolo domiciliul si nu au putut vota, pentru ca erau de serviciu!!! Aici legea este acum pur si simplu discriminatorie, Pana la urma, se voteaza pe liste. Ce rost mai are ideea de vot in colegii electorale?!?? Dar sunt destul care au stat acasa pe motiv ca nu au pe cine alege. E, cumva, de intzeles lehamitea, ca nu numai politicienii PSD sunt patatzi. Si celelalte partige au petele lor. Dar indiferentza civica a nascut, ca si somnul ratziunii, mostri…
    Revin insa la acelasi lucru. Chiar credetzi ca votul electoratului sau permite PSD-istilor, plus ALDE, cu al sau fante de mahala, sa faca ce vor? Sa se comporte ca niste vechili cu serbii legatzi de pamant?!?? Sa fura fara sa raspunda, sa nu aiba de dat socoteala de nimic? Nu am uitat in nici un caz purcoiul de bani primit de Sevil Shaideh la ak sau minister, cu titlul de „fond de dezvoltare regional”, pe care sa-l imparta discretzionar, la ordinele sefului sau. Iar cei ce-i primesc n-au a da socoteala nimanui de ce fac cu ei, decat, poate, lui Liviu Dracnea si lacheilor lui. Credetzi ca e normal?!??? Ei bine, nu !
    Absenteismul la vot nu e apanajul Romaniei. Mai peste tot in tzarile civilizate e asa. Dar oamenii au legi clare, economia merge mai departe, spitalele funtzioneaza, nu da faliment un popor si o tzara pentru ca vrea nu stiu ce politician, fie si ales cu majoritate la voturi. Asa ca sa lasam balta compozitzia alegatorilor PSD. Indiferent cine au fost, nu li s-a dat PSD-istilor mandat in alb pentru furt generalizat pentru ca, vezi-Doamne, nu stiu ce conventzie scoate abuzul in serviciu din legislatzie. Aia au acolo alte incadrari juridica, va garantez! Si nu e normal nici pentru cei care au fost momitzi si mituitzi cy ceva firfirei in plus sa creada ca e normal ce se intampl aCUM, AICI. Dar deh, nici Iuda nu a fost platit cu mai mult de 30 de argintzo…
    PS Ca sa fie clar, inainte de a posta toate astea, am intrebat oameni de specialitate cum stau lucrurile. Asa ca sa nu venitzi cu gogoasa „manipularii”, dezinformarii etc. Stiu foarte bine ce am spus. A bon entendeurs, salut!

    • @ Genix,
      nici eu nu stiu cine esti.
      Insa eu spuneam despre constatarile seci de dupa alegeri. Atit.
      Sint acuzati pe nedrept unii oameni.
      „Bazinul” de vot al PSD s-a intelectualizat.
      Comentarii ca ale tale pot face si eu; cunosc oarecum santajul de la sate.

      • oare or mai ramas oameni normali in romania ? sau numai romini ?( un dusman al rominilor o zis asta intii!)
        tot citesc p aci cum ca de aia s o ajuns la asta ca uni nu s au dus la vot !!
        pai trebe sa fii idiot de a binelea sa crezi ca aia care nu s or dus, au toti aceeasi opinie cu tine !
        ca civismul nu i o caracteristica a omului nou,rominul, asta i cert

        • dar e o scuza foarte buna pentru esec: aia, daca veneau, ii doboram!
          de fapt absenteistii sunt toti niste pomanagii, la fel ca si marea masa inerta de votanti Iliescu. unii inca n-au aflat ca ceausescu n-a murit. de fapt nu suntem siguri de dragnea daca nu cumva este ceasca reciclat

          • io nu sint atit de categoric in ai numi pomanagi si nu l cunosc pe dragnea asta, cum nu l cunosteam nici pe ceausescu ! ce stiu !? ca sint olteni amindoi !( o sa ziceti ca s rasist !? dar io stiu doar atit despre ei ca persoane ! apoi ce concluzii trag alti despre ce stiu io,ii treaba lor !)
            aspectul care pe aceasta pagina este elocvent (atit autori cit si comentatori) ca votanti psd sint considerati prosti,de la tara,neinformati,pomanagi , sau ca inainte asa erau doar ca acum ar fi si de alt tip, arata doar ingustime intelectuala
            intre comunisti sint destui oameni inteligenti doar ca nu au morala ; si astia sint organizati !
            au trecut vreo 27 ani si incet incet se va cristaliza si situatia din romanica ; in sensul ca oameni nu vor mai fi strins uniti in jurul partidului ( ca partidu nu mai poate sa i multumesca pe toti : apartamentele le au dat in 92, functionarimea si asa ii greu de sustinut de tot mai putini cei care intr adevar produc si burghezo mosierimea comunista se descurca si fara), iar cei ramasi pe dinafara privatizarilor si griji partidului, vor trebui si ei sa fie reprezentati cumva

            • Pomanagii … n-am gasit alt termen mai la indemana
              Cei care asteapta sa faca altii in locul lor, (nu neaparat sa primeasca de pomana) ca ei sunt prea preocupati cu chestii personale.
              Sunt convins ca pot fi si comunisti de mare valoare dar de la o vreme ma indoiesc ca poti fi in aceeasi partida cu unul ca dragnea si cu secretara lui de scoala generala ajunsa ministru de interne si sa nu-ti pui probleme existentiale

    • Poate votantii pe care-i cunosc NU sunt esantion reprezentativ dar:
      – el 93 ani, ea 87, NU internet, n-au votat niciodata PSD si chiar glumeau ca de le-ar da pensii de magistrat tot NU ar vota cu ei.
      – el inginer sistem, ea programator (corporatista!) votat mereu PSD; el inginer, ea medic votat PSD.
      – 2 familii de muncitori, NU AU votat niciodata PSD, desi la un moment dat era candidat in comuna unde stau un var PSD-ist.

      Voturile PSD au inceput sa fie foarte numeroase de la persoane bine informate, din motive care imi sunt neclare. Oarecum am identificat o spalare pe creier (ex. USR este finantat de dusmanul nr. 1 al tarii?! Soros).

      • Exact, asta va trebui sa recunoastem: PSD-ul nu mai este votat preponderent de catre „prostimea” de la tara, pensionari ori asistati social.
        Chiar nu inteleg la ce ne foloseste dezinformarea, bagind capul in nisip.

        • Si as mai adauga ceva: comunismul, in Romania, nu a fost instaurat doar cu tancurile sovietice ori cu „dictatura” proletariatului. Ci si cu aportul multor intelectuali care au avut revelatia „luminii de la rasarit”.

  5. Tot incercand sa vad un sens in discursul liderilor psd „Dragnea-Iordache-Grindeanu,” „olguta”, plus fufa aceea, consilier din Constanta (i-am uitat numele si i s-a sters din internet) care se intreaba, – din calitatea ei de bugetar – cu ce contribuie „putorile” care isi pierd timpul la proteste, la bugetul tarii (absolut dementiala interventia) cand aceia de fat contribuie mai mult decat de zece ori acelasi numar de sustinatori psd si altiii… nu reusesc sa obtin un raspuns logic…
    De fapt ei nu raspund protestatarilor, nu raspund niciodata intrebarilor presei decat – mereu – paralel cu subiectul – dar se adreseaza sustinatorilor.
    Culmea este ca, raspunsurile fara logica, menite sa transmita semnale sustinatorilor, nu sa raspunda contestatarilor cu argumente, deci aceste raspunsuri pornesc de la ipoteza ca sustinatorii psd sunt niste retardati, care inghit fara discernamant orice li se serveste pe tava.
    Oare, cum te-ai simti ca public tinta pentru aceste mesaje?
    Nu pot sa cred ca toti au acest nivel.
    Cel putin, d-l Chirica, primarul Iasului si alti cativa, par sa fie de alta parere.
    Care este, totusi secretul ca psd este controlat de aceasta gasca?

    • nu,nu au toti acelasi nivel ! ha ha Intrebarea dvs poate fi retorica,dar ii in acelasi timp timpa ! cum si poti sa enunti asa o copilarie ?
      aia care vor azi anti psd zic ca votanti psd sint prosti ! oare ?

  6. Adineauri am vazut la BBC cum prezentau copiii din Piata Victoriei si lozincile lor. Va rog sa credeti ca prin acesti copii la fel ca si in 89 prin cei care au strigat Vom muri dar vom fi liberi, ne putem recastiga stima occidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro