marți, noiembrie 28, 2023

România centenară- vânt de nebunie

Cine mai vorbește astăzi în România despre sărbătorirea Centenarului Marii Uniri fără să riște un surâs ironic din partea celor ce se află în preajmă?
Cuvântul nu se mai găsește decât pe afișul câte vreunui spectacol ori al unui festival de teatru care a programat o “ acțiune’’ pe această temă eminamemte cu speranța că astfel își va spori șansele de a primi o finanțare cât mai consistentă.
Politicienii nici nu vor să audă de împlinirea celor 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, în schimb ne dau asigurări că avem vreme să omagiem faptele înaintașilor că doar sărbătorirea Centenarului va dura- cum altfel?- până în anul 2020. Și atunci de ce atâta grabă?
Există, desigur, și așteptata, însă și complet nefericita excepție și ea este reprezentată de președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Care se leagă de Centenar cum se leagă de un fir de pai candidatul la înecare doar-doar va putea justifica astfel, în ochii concetățenilor, necesitatea unei legi ori a unei ordonanțe de urgență care să motiveze amnistia și grațierea. De care el, numitul Dragnea Liviu Nicolae, pușcăriabil de meserie, are nevoie ca de aer.
Citesc zilele acestea cartea profesorului Ioan Stanomir, apărută cu foarte puțină vreme în urmă la editura Humanitas. Carte care își ține promisiunea făcută de autor în Prefață de a nu cădea pradă entuziasmelor de paradă. La Centenar Recitind Secolul României Mari nu dorește “a fi o cronică a izbânzilor noastre, după cum nu posedă tonalitatea unei intervenții în prime-time la o televiziune de știri”. Istoriei de parastas pe care o punea la zid încă prin 1977-1978 regretatul Vlad Georgescu, Ioan Stanomir îi opune o privire critică, un inventar a câte lucruri esențiale am ratat noi, românii, în 100 de ani. Autorul se reclamă a descinde din pozițiile junimiste care refuzau demagogiile patriotarde.
Nu poate, cred, fi zilele acestea o lectură mai potrivită decât cartea lui Ioan Stanomir, zile în care România se află pe masa de disecție de la Strasbourg, organismele Uniunii Europene fiind exasperate de-a dreptul de câte lucruri nu tocmai ok și neconforme cu standardele internaționale s-au petrecut ori se petrec în țara noastră în vremea guvernării PSD-ALDE. Miercuri, adică astăzi, premierul României, etern săraca cu duhul Viorica Vasilica Dăncilă, va trebui să furnizeze explicații în fața euro-parlamentarilor. Misiune imposibilă pentru femeia din Videle-Teleorman.
O carte scrisă de Tom Gallagher și apărută în românește în anul 2010 se chema Deceniul pierdut al României. Cartea conținea o demonstrație impecabilă a cât de nepregătită a fost țara noastră în anul 2007, atunci când a aderat la Uniunea Europeană și câte concesii i-a făcut aceasta pentru ca românii să fie admiși cu drepturi depline în rândul națiunilor europene. De la apariția cărții au trecut deja opt ani și aproape că este imposibil să identifici schimbări în bine Românii care, în anul 2007, își doreau apartenența la UE și îmbrățișarea valorilor europene sunt mai dezbinați ca niciodată. Ba pe tema legilor justiției, ba pe aceea a definiției constituționale a conceptului de familie. Politicienii se reclamă unii pe alții, își fac unii unora altora plângeri penale ba pentru înaltă trădare, ba pentru furt din avutul țării. PSD și președintele acestuia sunt măcinați de coșmarul iminenței loviturii de stat, par a fi descinși din Alecsandri sau Caragiale, se fac de râsul lumii pretinzând că în 10 august manifestanții pașnici au vrut să dea un puci și, sub înaltul patronaj al președintelui Iohannis, pregătesc un altul care Liviu Dragnea știe sigur că se va consuma înainte de finele lunii în curs.
O stare de oboseală, de sfârșeală a pus stăpânire pe România, Ministerul Finanțelor Publice anunță senin că nu putem trăi din resurse proprii mai mult de cinci luni pe ani de unde necesitatea împrumuturilor masive, nebunia zburdă în voie în Kiseleff și pe culoarele Palatului Victoria. Analfabetismul, prostia sunt mărci de identificare ale guvernării, Biserica ortodoxă și Academia patronează dezbinarea în numele conservării românismului. Iar unii vorbesc, iresponsabil, despre utilitatea unui ROEXIT.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „…organismele Uniunii Europene fiind exasperate de-a dreptul de câte lucruri nu tocmai ok și neconforme cu standardele internaționale s-au petrecut ori se petrec în țara noastră în vremea guvernării PSD-ALDE”

    Mă gândesc și eu, în urma parcurgerii textului articolului, că într-o zi pe dl Greg Abbott l-ar cuprinde, așa, o sminteală dictatorial-autonomistă. Apoi, cetățenii ar vota prin absurd pentru instaurarea unui regim autocrat și ieșirea din Federație. Oare ce ar face Washingtonul? Ar spune că statul Texas trebuie izolat și exclus degrabă pentru a nu contamina și alte state, ori pentru că reduce eficiența așocării resurselor în cadrul SUA?

    Nu șriu multe despre medicină, dar dacă mă doare o mână, un membru în general, îl tratez, nu îl amputez.

    Oare Uniunea Europeană cum va proceda? Când un membru al ei se îmbolnăvește este exclus. După izolarea și excluderea Ungariei Uniunea va deveni mai puternică? Dar dacă după aceea vor fi excluse, ori vor părăsi Uniunea de bunăvoie, Polonia și România, UE va fi și mai puternică?

    Amputându-și membrele organismul devine mai puternic? Dacă boala va lovi în cele din urmă în inimă? În nucleul dur, în Italia, spre exemplu, va fi oare amputată și inima? Oare excluderile și izolările nu fac Uniunea mai slabă, în loc să o întărească? Care este tratamentul pentru salvarea întregului organism? Dacă el nu există, inamicii Uniunii au reușit. iar UE se dezintegrează singură. Un prim pas este făcut tot de peste Ocean prin reînființarea postului de radio Europa Liberă în limba română. Mă tem că nu este de ajuns.

    • Hmm, sa speram ca e asa. Ramanand in limitele comparatiei dv, Texasul poate clar a fi considerat o mana sau un picior al US, dar ce ne facem daca, gratie performantelor noastre post-aderare (nemaivorbind de perioada pre-aderare), ioropenii ne vad nu ca pe mana sau picior, ci ca pe apendice, sau, mai rau, parul din urechi :)

  2. Problemele nerezolvate de 29 de ani au crăpat acum, tocmai în anul Centenarului. Dormeam în dulcele stil mioritic, euforizaţi de apartenenţa la UE şi NATO şi deodată Lumea a început să se agite. Iar am fost prinşi în off-side, pe româneşte în c… gol. Şi ne agitam trişti şi ridicoli neînţelegând ce se petrece în jurul nostru. Şi mai ales fiindcă NU ŞTIM care ne mai sunt interesele. Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă.

  3. „…nebunia zburdă în voie în Kiseleff și pe culoarele Palatului Victoria.”–> Parca as privi o scena din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Am senzatia ca retraiesc momente din anii ’90. Este ca o intoarcere in timp. Insa sunt fericit la gandul ca vine Michael si concerteaza la noi , la invitatia lui Iliescu…. „Multumim” PSD!

  4. In anul centenarului s-a intamplat un singur lucru bun: MAJORITATEA CONSERVELOR S-AU DESFACUT PENTRU, SE PARE, O BATALIE FINALA .
    Asa dar azi le-am cam vazut. Cine putea crede ca in 1990 ca Marian Munteanu este si el asa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro