miercuri, octombrie 27, 2021

România centenară- vânt de nebunie

Cine mai vorbește astăzi în România despre sărbătorirea Centenarului Marii Uniri fără să riște un surâs ironic din partea celor ce se află în preajmă?
Cuvântul nu se mai găsește decât pe afișul câte vreunui spectacol ori al unui festival de teatru care a programat o “ acțiune’’ pe această temă eminamemte cu speranța că astfel își va spori șansele de a primi o finanțare cât mai consistentă.
Politicienii nici nu vor să audă de împlinirea celor 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, în schimb ne dau asigurări că avem vreme să omagiem faptele înaintașilor că doar sărbătorirea Centenarului va dura- cum altfel?- până în anul 2020. Și atunci de ce atâta grabă?
Există, desigur, și așteptata, însă și complet nefericita excepție și ea este reprezentată de președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Care se leagă de Centenar cum se leagă de un fir de pai candidatul la înecare doar-doar va putea justifica astfel, în ochii concetățenilor, necesitatea unei legi ori a unei ordonanțe de urgență care să motiveze amnistia și grațierea. De care el, numitul Dragnea Liviu Nicolae, pușcăriabil de meserie, are nevoie ca de aer.
Citesc zilele acestea cartea profesorului Ioan Stanomir, apărută cu foarte puțină vreme în urmă la editura Humanitas. Carte care își ține promisiunea făcută de autor în Prefață de a nu cădea pradă entuziasmelor de paradă. La Centenar Recitind Secolul României Mari nu dorește “a fi o cronică a izbânzilor noastre, după cum nu posedă tonalitatea unei intervenții în prime-time la o televiziune de știri”. Istoriei de parastas pe care o punea la zid încă prin 1977-1978 regretatul Vlad Georgescu, Ioan Stanomir îi opune o privire critică, un inventar a câte lucruri esențiale am ratat noi, românii, în 100 de ani. Autorul se reclamă a descinde din pozițiile junimiste care refuzau demagogiile patriotarde.
Nu poate, cred, fi zilele acestea o lectură mai potrivită decât cartea lui Ioan Stanomir, zile în care România se află pe masa de disecție de la Strasbourg, organismele Uniunii Europene fiind exasperate de-a dreptul de câte lucruri nu tocmai ok și neconforme cu standardele internaționale s-au petrecut ori se petrec în țara noastră în vremea guvernării PSD-ALDE. Miercuri, adică astăzi, premierul României, etern săraca cu duhul Viorica Vasilica Dăncilă, va trebui să furnizeze explicații în fața euro-parlamentarilor. Misiune imposibilă pentru femeia din Videle-Teleorman.
O carte scrisă de Tom Gallagher și apărută în românește în anul 2010 se chema Deceniul pierdut al României. Cartea conținea o demonstrație impecabilă a cât de nepregătită a fost țara noastră în anul 2007, atunci când a aderat la Uniunea Europeană și câte concesii i-a făcut aceasta pentru ca românii să fie admiși cu drepturi depline în rândul națiunilor europene. De la apariția cărții au trecut deja opt ani și aproape că este imposibil să identifici schimbări în bine Românii care, în anul 2007, își doreau apartenența la UE și îmbrățișarea valorilor europene sunt mai dezbinați ca niciodată. Ba pe tema legilor justiției, ba pe aceea a definiției constituționale a conceptului de familie. Politicienii se reclamă unii pe alții, își fac unii unora altora plângeri penale ba pentru înaltă trădare, ba pentru furt din avutul țării. PSD și președintele acestuia sunt măcinați de coșmarul iminenței loviturii de stat, par a fi descinși din Alecsandri sau Caragiale, se fac de râsul lumii pretinzând că în 10 august manifestanții pașnici au vrut să dea un puci și, sub înaltul patronaj al președintelui Iohannis, pregătesc un altul care Liviu Dragnea știe sigur că se va consuma înainte de finele lunii în curs.
O stare de oboseală, de sfârșeală a pus stăpânire pe România, Ministerul Finanțelor Publice anunță senin că nu putem trăi din resurse proprii mai mult de cinci luni pe ani de unde necesitatea împrumuturilor masive, nebunia zburdă în voie în Kiseleff și pe culoarele Palatului Victoria. Analfabetismul, prostia sunt mărci de identificare ale guvernării, Biserica ortodoxă și Academia patronează dezbinarea în numele conservării românismului. Iar unii vorbesc, iresponsabil, despre utilitatea unui ROEXIT.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „…organismele Uniunii Europene fiind exasperate de-a dreptul de câte lucruri nu tocmai ok și neconforme cu standardele internaționale s-au petrecut ori se petrec în țara noastră în vremea guvernării PSD-ALDE”

    Mă gândesc și eu, în urma parcurgerii textului articolului, că într-o zi pe dl Greg Abbott l-ar cuprinde, așa, o sminteală dictatorial-autonomistă. Apoi, cetățenii ar vota prin absurd pentru instaurarea unui regim autocrat și ieșirea din Federație. Oare ce ar face Washingtonul? Ar spune că statul Texas trebuie izolat și exclus degrabă pentru a nu contamina și alte state, ori pentru că reduce eficiența așocării resurselor în cadrul SUA?

    Nu șriu multe despre medicină, dar dacă mă doare o mână, un membru în general, îl tratez, nu îl amputez.

    Oare Uniunea Europeană cum va proceda? Când un membru al ei se îmbolnăvește este exclus. După izolarea și excluderea Ungariei Uniunea va deveni mai puternică? Dar dacă după aceea vor fi excluse, ori vor părăsi Uniunea de bunăvoie, Polonia și România, UE va fi și mai puternică?

    Amputându-și membrele organismul devine mai puternic? Dacă boala va lovi în cele din urmă în inimă? În nucleul dur, în Italia, spre exemplu, va fi oare amputată și inima? Oare excluderile și izolările nu fac Uniunea mai slabă, în loc să o întărească? Care este tratamentul pentru salvarea întregului organism? Dacă el nu există, inamicii Uniunii au reușit. iar UE se dezintegrează singură. Un prim pas este făcut tot de peste Ocean prin reînființarea postului de radio Europa Liberă în limba română. Mă tem că nu este de ajuns.

    • Hmm, sa speram ca e asa. Ramanand in limitele comparatiei dv, Texasul poate clar a fi considerat o mana sau un picior al US, dar ce ne facem daca, gratie performantelor noastre post-aderare (nemaivorbind de perioada pre-aderare), ioropenii ne vad nu ca pe mana sau picior, ci ca pe apendice, sau, mai rau, parul din urechi :)

  2. Problemele nerezolvate de 29 de ani au crăpat acum, tocmai în anul Centenarului. Dormeam în dulcele stil mioritic, euforizaţi de apartenenţa la UE şi NATO şi deodată Lumea a început să se agite. Iar am fost prinşi în off-side, pe româneşte în c… gol. Şi ne agitam trişti şi ridicoli neînţelegând ce se petrece în jurul nostru. Şi mai ales fiindcă NU ŞTIM care ne mai sunt interesele. Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă.

  3. „…nebunia zburdă în voie în Kiseleff și pe culoarele Palatului Victoria.”—> Parca as privi o scena din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Am senzatia ca retraiesc momente din anii ’90. Este ca o intoarcere in timp. Insa sunt fericit la gandul ca vine Michael si concerteaza la noi , la invitatia lui Iliescu…. „Multumim” PSD!

  4. In anul centenarului s-a intamplat un singur lucru bun: MAJORITATEA CONSERVELOR S-AU DESFACUT PENTRU, SE PARE, O BATALIE FINALA .
    Asa dar azi le-am cam vazut. Cine putea crede ca in 1990 ca Marian Munteanu este si el asa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.