joi, martie 28, 2024

România condusă din infern

În cazanele cu smoală ale politicii românești, se fac și se prefac sensuri: ale cuvintelor, ale acțiunilor, ale legilor. Sulfuroasele legi ale supercomisiei Iordache devin, în urma unor asemenea prefaceri, un progres pentru emanciparea justiției de ingerința politicului, o contribuție valoroasă la întărirea statului de drept și un pas înainte pe calea democrației. Vizita lui Frans Timmermans la București de pe 1 martie, care a avut un timing corelat cu tentativele actualei Puteri de a o demite din funcție pe Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al DNA (cu care Timmermans s-a și întîlnit), prin marioneta sa Tudorel Toader, a fost „încurajatoare” (Teodor Meleșcanu) și lipsită de accente critice (Florin Iordache). Mai mult, a fost un prilej de a rezolva „diferența de opinie” dintre Bruxelles și București printr-o „conlucrare bună” (ibid.), care a pus bazele unei viitoare comunicări între oficialii locali și cei europeni.

Această răstălmăcire a mesajului diplomatic transmis de prim-vicepreședintele CE la București de către Putere a fost cu atît mai grosolană cu cît tot dl Frans Timmermans a declarat înainte de a vizita România că nu va ezita să ceară activarea Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona cu privire la suspendarea României, dacă această țară nu va urma anumiți pași la capitolul justiție. În fapt, dl Timmermans a activat deja, în 2017, chiar dacă „cu părere de rău”, Articolul 7 („opțiunea nucleară”) pentru suspendarea Poloniei. De ce? Tot din pricina unor pași înapoi în materie de independență a justiției, pe care guvernul ultra-conservator polonez îi consideră, printr-un discurs paralel care seamănă cu ce auzim azi în România de la politruci precum Iordache, Tăriceanu sau Nicolae, niște reforme necesare pentru a face justiția mai eficientă și a pune capăt corupției din sistemul juridic. Chiar dacă dl Timmermans a oferit la București asigurări diplomatice despre lipsa intenției Comisiei Europene de a activa Articolul 7 în cazul României, dezamorsînd pentru moment temerile și comparațiile cu cazul Poloniei, trebuie să înțelegem că aceste asigurări sunt condiționate de probarea faptului că guvernanții din România intenționează să întărească democrația și domnia legii – nu să „alerge într-o direcție greșită”. Acest discurs diplomatic se poate modifica, așa cum s-a întîmplat și după introducerea „reformelor justiției” din Polonia.

Tentativele PSD-ALDE de a mistifica spusele dlui Timmermans, ca și cînd acesta ar fi oferit asigurări necondiționate că UE va ridica MCV-ul și va introduce România în spațiul Schengen, sunt, așadar, un discurs sulfuros sub care această coaliție încearcă să-și deghizeze adevăratele intenții. Intențiile de a merge pînă la capăt pe drumul erdoganizării și putinizării României, pentru a o jefui în tihnă, cu o justiție îmblînzită – epurată de dna Kövesi și alți combatanți – și fără a fi nevoiți să se mai supună standardelor europene.

Discursul cu miros de pucioasă al actualei Puteri e axat pe o suveranitate națională depășită, la care orice țară din UE a renunțat în fapt, cel puțin în parte, chiar din momentul aderării, și pe disprețul față de domnia legii și drepturile omului. Un avertisment pentru România tot mai dragneizată este, de altfel, că, în Ungaria și în Polonia, ca și în alte țări est- și central-europene, încep să fie erodate nu doar domnia legii, ci și protecția drepturilor omului. Adică vocile criticilor guvernărilor iliberale est-europene încep să fie reduse la tăcere.

Suveranitatea națională și „neamestecul în treburile interne” au fost temele  favorite ale național-ceaușismului. Cred că nu e cazul să demonstrez aici cît de nefastă a fost acea retorică pentru România. De la istoria unui „popor viteaz” condus de eroi ca Burebista, Decebal și Mihai Viteazu, pînă la clișeele populiste de azi, vînturate de iubitorii de referendumuri Dragnea și Firea sau de un ministru al Justiției ca Tudorel Toader, care propune apelul la voința populară dacă nici o instanță juridică nu-i va permite să o demită pe dna Kövesi, injustiția și cleptocrația au fost tot mereu ascunse sub vorbe dulci care măgulesc „poporul”.

Costurile corupției și fraudelor comise de diverși baroni, precum „Dumnezeul” județului Teleorman, sunt plătite – sper să fie limpede – de același „popor”, adică, într-un limbaj liberal-democratic pe care îl prefer, de cetățenii obișnuiți. Cu cît aceștia sunt mai prost situați social și economic, cu atît plătesc costuri mai mari. Le plătesc prin lipsa unor medicamente vitale, prin spitale de mizerie, prin drumuri proaste și școli aflate în paragină, cu toalete medievale în  curte. Ironia este că o parte din cetățenii români care poartă povara corupției în cel mai înalt grad sunt și cei mai creduli și manipulabili – ei nu au, din nefericire, nici realismul, nici cultura politică ce le-ar permite să discearnă ipocrizia și minciuna de intențiile reale ale politicienilor. Nu înțeleg nici că un politician certat cu interesul public, anchetat sau învinuit de o instanță pentru fraudă sau corupție, nu are cum să lucreze pentru binele comun – să facă ceva în folosul „poporului”.

Discursul populist fabricat în retortele actualei coaliții e ceva mai „sofisticat” ca vechile clișee național-comuniste, deși nici acelea n-au fost lipsite de eficacitate retorică – dovadă și uriașul succes al fesenismului și vadimismului după căderea lui Ceaușescu. Dar, pentru cineva cît de cît avizat, acest discurs e la fel de tributar unor ridicole teorii ale conspirației, de genul celor anti-Soros fabricate de dl Orban Viktor și repetate papagalicește de politicieni români de mîna a treia ca dna Vasilica Dăncilă, ca vechea retorică anti-imperialistă.

Leszek Kolakowski scria undeva că demonii din politică sunt în general grosieri și primitivi – ei nu se compară, de pildă, cu rafinații lor colegi mai „iezuiți” din cler. Infernul lui Dragnea și al slujbașilor săi e și el unul de mîna a doua sau a treia. E vorba de niște minciuni care miros de la o poștă a pucioasă „made in CEE”. Totuși, maligna versatilitate a actorilor iliberali est- și central-europeni este într-un fel notabilă și nelipsită de complexitate. Partidul polonez Lege și Dreptate subvertește vocabularul catolic (prin definiție universalist)  pentru a construi o dogmă naționalistă și xenofobă, folosind, cu instrumente populiste, capitalul moral al vechii lupte politice anti-comuniste pentru a legitima iliberalismul și euro-scepticismul. În România, după decenii de iubire interzisă față de Europa occidentală, are succes retorica suveranistă și populistă a unei coaliții ca PSD-ALDE, asezonată cu profilul neaoș al „marelui” Dragnea, și cu cel al „cuvioaselor” Firea și Dăncilă. Pesediștii de azi, campioni la populism și retorică neo-ceaușistă, îi acuză pe colegii lor din Opoziție – se sparie gîndul, vorba cronicarului – că sunt „securiști”. Dna Firea și toată galeria de primari PSD din București împart cu amîndouă mîinile banii publici ai primăriilor pentru renovarea strămoșeștilor biserici și construirea de noi lăcașuri de cult (ale aceleiași confesiuni ortodoxe, desigur, pentru că „a fi român înseamnă a fi ortodox”). Adică practică un soi de neo-ceaușism capitalist și preacuvios sau, cu vorba incisivă a lui C. T. Popescu, „un ceaușism cu Mall-uri și biserici”. „Dumnezeu e pesedist” – ba chiar, ar trebui adăugat pentru mai multă rigoare teologică, „pesedragneist”.

Dacă m-ar întreba cineva cum înțeleg iadul pe pămînt, cred că i-aș răspunde că iadul e locul în care nu mai contează nici un fel de valori umane și în care nu mai există gratuitate. Iar infernul politicii este cel în care cinismul absolut este deghizat sub masca grijii neprecupețite pentru oameni – pentru „popor”. Am văzut asta la dictatori din secolul XX ca Lenin, Hitler și Ceaușescu.

Dar să nu ne facem totuși iluzii: politica e de multe ori „murdară”, teatrală și bazată pe un discurs ipocrit. De pildă, fostul președinte Traian Băsescu era un bun actor, echipat cu un discurs elocvent – cu totul altceva decît intervențiile sale mai curînd suburbane din ultima vreme. (Nu m-am numărat niciodată printre „adepții” săi, dar nici nu am căzut în capcana USL-istă, tocmai pentru că am apreciat că dl Băsescu era, cel puțin, un politician mai redutabil, adică unul care juca mai bine teatru, cînd nu prelua atribuțiile prim-ministrului anunțînd tăierea salariilor bugetarilor, decît adversarii săi politici de atunci). Sintagma „actor politic” poate avea și o semnificație literală. Președintelui Klaus Iohannis i se reproșează de multe ori, chiar și de către propriul său electorat, tocmai lipsa talentului actoricesc – faptul că nu se străduie  pară într-un anumit fel: mai combativ cu PSD, mai indispus față de dna Dăncilă, mai comunicativ (sau măcar mai puțin disprețuitor) cu jurnaliștii. Politica este și în statele democratice o artă de a construi cu ajutorul simbolurilor, gesturilor și discursului o anumită  imagine. Nu este o artă a onestității – cu excepția momentului cînd, vorba lui Mark Twain, there is money [reward, benefit] in it. Totuși, chiar și așa există unele deosebiri între o politică democratică și liberală, cu toate scăderile sau neajunsurile liderilor politici din societăți bazate pe respectul pentru domnia legii și drepturile omului, și una iliberală, autoritară sau totalitară. Deosebirea majoră este că numai cea de-a doua e în mod sistematic cinică și inumană – adică infernală.

Dar nici infernul iliberalismului sau neo-ceaușismului contemporan nu este de neglijat. În Cabinetul Dăncilă, dar și la „greii” iliberali din Parlament – Dragnea și Tăriceanu  – acest infern este tot unul de mîna a doua. Dar e destul ca să alergăm, în frunte cu toți acești politicieni din Liga a II-a, „în direcția greșită”.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Nu voi osteni cu :
    Raspuns minciunilor si diversiunii puterii din presa si de peste tot: Presedintel Iohannis nu are nici-o obligatie legala sau constitutionala sa o revoce pe Dna Kovesi
    . Nerevocand-o adica ascultand si de opinia CSM face doar ce are dreptul sa faca si nimic in plus conform legii 303/2004 si Constitutiei. Asta si doar asta trebue sa spuna toti tolomacii si toti increzutii de analisti din tabara noastra (daca nu or fi si ei tot conseve fsniste) de cate ori apar in media. :)

    PS Asta ne trebuie acum. Nu divresiuni savante care nu ne ajuta cu nimic. Macar #rezist are curajul sa stea in strada chiar si in frig sau ploaie ca sa nu intram cu totii in infern si putin sonatul dar simpaticul Malin Bot nu mai oboseste sa spuna toti finutii netrebnici si astfel complici cu iadul pe care ni-l vesteste autoroarea acestui articol

  2. Tratarea nediferentiata a politicii romanesti, ca toata facand parte din acelasi “cazan”, nu este o abordare prea inspirata, care sa lase un cat de mic loc de intors, o cat de mica speranta. Nu cred in teza ca dreapta ar fi colega de cazan cu smoala cu stanga. Dupa cum vedem, nici republicanii si democratii americani nu fierb in aceeasi smoala, ci in cazane si la focuri diferite. Daca este adevarat ca Timmermans s-a intalnit, joi, cu Kovesi, de ce nu a dat un mesaj amaratilor din #Rezist, care tremura prin piete si risca sa li se imputineze randurile? Asa cum a spus-o explicit Klemm, sambata, ca are deplina incredere in DNA si in Kovesi? Privind afirmatia ca suveranitatea nationala ar fi “depasita”, cred ca Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Cehia, Austria, probabil incepand de duminica si Italia, si alte tari au dat cele mai viguroase semnale ca suveranitatile statale au inceput sa fie recuperate si reconsolidate. Despre ce vorbim? Supranationalismul este pe cale sa ajunga praf istoric, precum internationalismul. Interesul national nu se mai joaca la ruleta partidelor transnationale, a familiilor politice, ci a devenit un scop primordial in cadre nationale si pentru constructii politice nationale. Ati vazut cum europarlamentarii PSD au votat impotriva familiei lor politice europene cand a fost vorba de rastignirea Poloniei? Si mi-e teama ca rezultatul votului SPD, anuntat azi, in favoarea reeditarii “marii coalitii” cu UCD/UCS arata ca alianta dintre stanga si dreapta (cum a fost la noi USL) chiar nu este o fantasmagorie, ci o a treia cale anti-criza.

      • Cazanele cu smoală se referă evident, dacă citiți sintagma în contextul intregului articol, la Puterea actuală, adică la Coaliția PSD-ALDE și aliații lor.

        Sunt însă de acord cu dl Gabriel Deliu, care amintește irelevanța clasificărilor stînga-dreapta în politica românească. PSD are numai o fațadă social-democratică, dar nici o legătură reală cu stînga. E un partid conservator (a se vedea pozițiile față de familie și Biserică) și naționalist-ortodoxist (grija pentru multimea bisericilor ortodoxe, plus pelerinajele organizate de Pandele-Firea catre moaște o dovedesc din plin). Dna Ana Gomes, unul din criticii cei mai vocali ai PSD din Parlamentul European (din aceeasi familie politica, formal cel puțin), a recunoscut și falsitatea „stîngii” pesediste.

  3. Minunat discurs, infernala realitate! Va citesc intotdeauna cu multa placere stimata domana.Pacat ca scrieti destul de rar.

  4. Așa este, distileria de legi din parlament funcționează și pe țuțuroi curge ceva care o să ne dea la toți dureri de cap. Timmermans a venit să vadă cine a pus dragnea pe clanță, i-a tras de urechi pe cei obraznici, i-a mîngîiat pe creștet pe cei cuminți, ne-a amenințat pe toți cu articolul 7 și ne-a spus că s-ar putea să pupăm schengenul ăla pentru care deja am plătit o poală de bani dacă alergăm cu Kovesi în frunte după iepurele anticorupției. Sau poate că nu, subiectu’ e delicat, rămăne să mai vedem… Nu a mai fost ca la Băsescu și lovitura lui de stat cînd au venit toți la Bucarest ca să-l scape pe întîistătătorul statului de drept, probabil și-au dat seama că ar fi penibil, acum jumătate din puciștiii care-i dădeau la temelie băsescului sînt liberali care au luat drumul Damascului și s-au pocăit în timp ce însuși marele reformator s-a dezbrăcat de caracter și a urcat pe ring în chiloți ca să-și apere amanta și familia de amestecul justiției în problemele lui personale. Așa că mîna dreaptă a lui Junckers le-a dat o smetie pandurilor din Teleorman ca să le așeze capul în direcția corectă a alergării, uitînd că de fapt ei fug de lege și nu la maraton. Dacă Kovesi a făcut sau nu belele și care sînt alea o să aflăm mai tîrziu, după ce se prescrie, că așa e moda pe la noi. Oricum nu are nicio relevanță, toți care au trecut pe acolo au făcut treburile pentru care au fost puși pe funcție de către cei care i-au numit iar nasuliile comise ca și faptul că uneori defectează sînt trecute la pierderi colaterale. Cei care au spate asigurat rămîn în picioare, cei care cad sînt aruncați leilor, justiția independentă merge înainte și totdeauna există cineva care să-i spună încotro este direcția.

  5. „Ironia este că o parte din cetățenii români care poartă povara corupției în cel mai înalt grad sunt și cei mai creduli și manipulabili – ei nu au, din nefericire, nici realismul, nici cultura politică ce le-ar permite să discearnă ipocrizia și minciuna de intențiile reale ale politicienilor. „– Pai aici este marea noastra problema iar acesti oameni nu mai pot fi convinsi ca PSD este un lucru rau. „Somnul rațiunii naște monștri”

      • Buna Dimineata
        Legatura “indisolubila “ intre Infern si Speranta era parca inscriptia pe usa de intrare: voi ce Intrati Aici Uitati Orice Speranta- poate fi interpretat de genul- voi ce intrati in Infernul Romanesc NU le mai dati Sperante celor din GIO, procedati cu datul la gioale pana ce Infernul va deveni altceva!

  6. National-comunismul incepe in Romania/RPR, dupa tezele din aprilie ale PMR/ gh.dej, din aprilie 1964, ca o salvare a dictatoruluicomunist roman, incapabil sa renunte la filozofia acumulata in cei zece ani de studiu in „universitatea”inchisorilor inerbelice.,care statua STALINISMUL drept unica si singura cale spre cele mai inalte culmi de dezvoltare ale societatii…….In mod constructiv si personal, colegul de inchisoare si celula,urmatorul dictator si unic conducator al PMR/PCR, ramane un stalinist convins,care promoveaza national-ceausismul .Dupa 1989 apare pluripartidismul , ca persoane juridice, dor consubstantiale ca fiinta PCR.Reforma, promovata prin alegerile din 2016 , confirma restauratia, neocomunistii revenind la unitarism prin PSD/dracnea. Similitudinea organizarii congresului al XIV-lea,din anul 1989, al PCR/ceausecu ,respectiv al „congresului”PSD/dracnea, din 10 martie 2018, ne confirma ca revenirea la vechile
    practici este o trista realitate, pe care o constatam, inventariem si o traim fara a avea certitudinea ca-prin vot popular- situatia se va remedia.

  7. Răstălmăcirea semnificației vizitei lui Timmermans e un obicei de-al nostru turco-fanariot.
    Politicieni fără rușine, fără obraz. Au impresia că prostesc lumea. Și din nefericire chiar au dreptate, la intern….
    Cum explicăm lucrurile astea d-na Palade?!? De ce ne arătăm atât de îngăduitori cu hoții si atât de intransigenti (ipocrit si rau voitor) cu oamenii de valoare?!? Cum de cei care îi înjură vajnic pe Liiceanu, Patapievici, Pleșu, Boia, Djuvara nu își pun problema că nu au citit NIMIC din ce au scris oamenii aceia?!?? De ce porcăiala de la A3 este suficienta?!?!
    Cum de aceiași se plâng constant de hoția/corupția care ne macină dar continuă să îi apere exact pe corupti?!? Si culmea, mai toate site-urile ortodoxe fac exact la fel.

    Oare slovenii, croații sunt ca noi?!? Balcanici sunt si ei și s-au „bucurat” si ei de stăpânirea otomană.

    • PSD, cu dublul sau discurs, unul la extern si altul la intern, mosteneste vechea duplicitate (si propaganda) a PCR, iar A3 metodele sale de dezinformare a populatiei. Ar mai fi leac, daca s-ar dobindi mai multa cultura politica si reflexe mai critice.

      Croatia si Slovenia s-au simtit totdeauna mai aproape de Occident ca noi… Termenii nostri geopolitici realisti de comparatie ar fi Ungaria, Bulgaria, poate si Ucraina – adica „periferia” Europei invecinata cu rusii, turcii etc.

      Demonizarea elitelor intelectuale face parte din recuzita populismului. Chiar daca televiziunile Puterii ridica in slavi infractori, macar sunt „oameni din popor”, nu intelectuali sau „straini”… Si Fidesz, partidul lui Viktor Orban ii demonizeaza cu succes pe intelectualii lui Soros…

      • “(…) intelectualii lui Soros…” ?! De unde pana unde? Cred ca v-a luat valul cu stereotipul “intelectualii lui Basescu”. Asta este insa altceva. Intelectualii se pot grupa in jurul unui presedinte national, al unui premier sau guvern, pot fi – si sunt – ai unei natiuni. Dar nu “ai lui Soros”. Ai lui nu pot fi decat banii lui. De fapt, asta este si expresia care se vehiculeaza, “banii lui Soros”. Nu “intelectualii lui Soros”, care este o expresie cu incarcatura vadit prozelitista. Este deja un fapt probat ca Soros vrea sa-si faca prozeliti, punandu-si banii la bataie. Ca urmareste sa castige adepti pentru ideile si planurile grupului de interese din care miliardarul american face parte. Acest scop si aceste mijloace il pun insa in conflict cu guvernele nationale, care au un mandat popular si o responsabilitate exclusiva fata de cetatenii tarilor lor. In contrast, Soros nu are niciun mandat si nici-o responsabilitate fata de popoarele respective. Dupa felul cum Soros si-a nemuncit banii, este limpede ca felul cum ii foloseste nu este si nu are cum sa fie strain de felul cum i-a obtinut.

        • Nu stiu cine sunteti dvs. si cu ce va ocupati (atit identitatea, cit si ocupatia mea sunt clare, in schimb), dar este un fapt că in Ungaria intelectualii care au legaturi cu universitatea lui Soros sau cu fundatiile lui sunt deja priviti ca niste cetățeni de gradul doi. In schimb, ceea ce sustineti dvs. despre planurile lui Soros de a atrage persoane catre grupul sau de interese, in scopul de a alimenta un conflict cu guvernele naționale, e o pura speculatie – ca sa nu zic propaganda…

          • Caracterul critic al ideilor, uneori poate hipercritic, este in ton cu ceea ce numim intelectuali critici. Nu incurajez pe nimeni sa abdice de la acest statut drenator, de care politica si societatea au nevoie. Cred ca audienta de care vi se bucura ideile critice se datoreaza tocmai distantarii de abordarile nerealist-laudative. Cel putin pana la reactia lustruitoare fata de cel pe al carui camp financiar nu zburd si nu as putea zburda vreodata, din motivele ingrijoratoare pe care le-am aratat. Insa ca principiu, cineva care siesi nu-si refuza ideile critice, nu le poate refuza altcuiva. Ar fi o problema. De subiectivitate, poate si de ceva putred in… Ideoland. Cei care interactionam in virtual nici nu avem cum sa ne cunoastem, unii cu altii, dupa datele civile. Ci doar dupa temele, ideile, argumentele si contra-argumentele, inevitabil diverse, din dialogul virtual. Altfel, Facebook-ul si Twitter-ul nu ar fi aparut sau ar insemna sa dispara. Credibilitatea discursului critic la adresa lui Liviu Dragnea chiar nu merita sa fie pusa la indoiala de catre discursul lustruitor de imagine la adresa controversatului George Soros. Cred ca rafinamentul ducerii unei discutii de idei divergente este inepuizabil si de dorit.

            • Am impresia că m-am referit strict la intelectualii est-europeni sustinuti de fundatiile si universitatea intemeiata de Soros, nu la toate celelalte actiuni (speculatii financiare) prin care Soros si-a obtinut averea – care tin de profilul sau mai controversat. Acesti intelectuali isi datoreaza o parte din studii si formare tocmai sprijinului lui Soros, care nu e conditionat de vreo loialitate fata de toate proiectele sale. Daca tot vorbiti de spirit critic, haideti sa nu facem un amalgam. Una este persoana, cu toate proiectele sale financiare, alta este sprijinul acordat intelectualilor est-europeni. Acum, tocmai acesti intelectuali sunt demonizati prin diferite teorii ale conspirației promovate cu succes de guvernul maghiar de pildă. Dragnea e doar un imitator mărunt, desi a preluat si el, ca si o parte din corifeii săi, ceva din retorica Fidesz-ului. Iar pentru anumiti conspirationisti din SUA, Soros e chiar „a busy man”: el ar fi la originea celor mai multe „conspirații” ce ar fi fost în spatele manifestatiilor anti-Trump sau al altor evenimente. Pentru un om de virsta lui e cam mult, nu credeți? Plus protestele pe care tot el le-ar fi finantat la București…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro