România , corupţia şi planificarea subdezvoltării

România politică traversează un moment fast. PSD se pregăteşte de plebiscitul intern pe care Liviu Dragnea l-a imaginat, cu aceeaşi energie şi minuţiozitate cu care a orchestrat şi mobilizarea de la referendumul din 2012. PSD face un pas înainte. De la un fost preşedinte trimis în judecată la unul deja condamnat în primă instanţă, iată un drum care nu ne poate face decât să fim optimişti cu privire la viitorul patriei noastre.

Căci despre patria noastră este vorba în această istorie de alegeri interne a PSD, istorie ce oscilează între sordid şi ridicol. Teleormanul peste care Liviu Dragnea a domnit şi domneşte, suveran, este imaginea emblematică a tipului de dezvoltare durabilă pe care social-democraţia autohtonă îl poate oferi. Liviu Dragnea este expresia feudalismului baronial pe care fesenismul l-a sădit în viaţa noastră publică. Captivitatea în care se află întregi comunităţi locale alimentează marasmul moral şi economic.

În acest sistem rafinat timp de decenii, corupţia nu este un accident, ci un mod de viaţă. Cei care nu îl acceptă sunt marginalizaţi, intimidaţi sau alungaţi. Oligarhiile judeţene şi municipale pe care le-a consolidat fesenismul nu pot admite nici o formă de contestare. Justiţia independentă este inamicul lor implacabil.

Subdezvoltarea multilateral dezvoltată

S-a vorbit, în aceşti din urmă ani, de un proiect naţional, de un plan ambiţios şi vizionar care să acorde naţiunii noastre capacitatea de a gestiona un viitor dificil şi incert. S-au convocat întruniri şi s-au întrunit colective academice. S-a discutat, pe larg şi elegant, despre regionalizare. Strategia este cuvântul miraculos care se află pe buzele tuturor.

Şi totuşi, acest plan invocat există deja. Este un plan ale cărui articulaţii sunt relevate, cu fiecare dosar instrumentat de DNA şi cu fiecare percheziţie.
Este un plan care a fost urmărit fără ezitare de o elită politică ce a cultivat rapacitatea şi voracitatea. Iar acest plan are un nume, pe care este momentul să îl rostim ca atare, corupţia. Corupţia, ca temelie a subdezvoltării durabile a României, este planul pe care îl putem urmări, în aceste două decenii şi jumătate de postcomunism.

Detaliile lui sunt vizibile în primăriile şi consiliile noastre judeţene, în agenţiile şi ministerele noastre. Corupţia este fundamentul pe care s-a ridicat structura malformată a unei ţări europene debilă instituţional şi inepte economic. Corupţia este ingredientul care a făcut să funcţioneze, impecabil, un circuit al spolierii, mitei şi ineficacităţii.

Primăria Bucureştului este un caz exemplar care ilustrează această tranformare a corupţiei în factor de consolidare al subdezvoltării. Oraşului mutilat de construcţii diforme şi de demolări ilegale, Sorin Oprescu şi grupul său infracţional i-au oferit alternativa himerelor şi a jafului. De la şofer la consilieri, toţi sunt prinşi în acest angrenaj ce drenează resurse şi procură foloase necuvenite. Asfaltările, bordurile, facturile la apa menajeră, incuria de la CET-uri, toate acestea sunt parte din tabloul subdezvoltării planificate şi executate , atent.

Dinspre comunităţile locale spre administraţia centrală, venalitatea funcţiilor şi traficarea politică a oficiilor alese sau numite a devenit o regulă pe care nimeni nu pare să o pună sub semnul întrebării. Resursele statului par inepuizabile. Noi şi noi sinecuri sunt inventate, noi şi noi strategii de extorcare sunt puse în aplicare. Planificarea subdezvoltării naţionale impune disciplină, complicitate şi continuitate. Tot atâtea virtuţi pe care politicienii noştri le pun în slujba naţiunii.

Din acest plan nu se poate naşte decât un stat fragilizat, dominat de o birocraţie cupidă şi pilotat de un parlament ce alege să ignore exigenţele domniei legii, spre a-şi apăra privilegiile. Carierele lui Gabriel Oprea, Liviu Dragnea sau Călin Popescu- Tăriceanu ilustrează vitalitatea unui model ce îmbină, în doze echilibrate, demagogia şi ineficacitatea. Planificarea subdezvoltării este strategia prin care monopolul asupra deciziilor şi resurselor este conservat. Şi maniera prin care orice alternativă este descurajată.

Realitatea acestei corupţii tentaculare este punctul din care trebuie să pornească orice radiografie a stării de fapt. După cum este obligatoriu să admitem succesul remarcabil al planificării subdezvoltării. Starea infrastructurii, a educaţiei şi sănătăţii indică înaintarea fermă pe acest drum al subdezvoltării multilateral dezvoltate. România anului 2015 este imaginea impasului istoric în care ne aflăm. De confruntarea acestui impas depinde ieşirea din acest viitor al venalităţii, exploatării şi ineficienţei.