vineri, iunie 13, 2025

România, din nou în era bănuielii

Vinerea trecută, SRI și-a ținut făgăduiala și a desecretizat Protocolul încheiat în anul 2009 cu Parchetul General. 18 pagini conținând prevederi și înțelegeri fundamentate pe o întreagă sumedenie de legi, în primul rând pe Constituția României, toate în vigoare la ora semnării actului cu pricina. Din câte se pare, doar un singur act normativ dintre cele menționate în preambulul Protocolului a fost, între timp, declarat neconstituțional de CCR.
Din data de 30 martie până astăzi, probabil și o anumită, o bună perioadă și după Sărbătorile pascale, prevederile acestui act de colaborare vor fi întoarse pe toate fețele de jurnaliști și analiști politici. Discuția pare a se anunța încă și mai complexă în condițiile în care pe piață circulă informații ce susțin că, în aceeași perioadă, ar mai fi fost încheiate încă multe alte protocoale (vreo 65 la număr) ale cărui prim semnatar ar fi principalul Serviciu secret din România. Și omniprezentul general Florian Coldea.
E vorba despre înțelegeri între instituții importante care -spun unii- nu ar fi fost tocmai conforme nici cu normele specifice de existență ale unui Stat de drept autentic, nici cu respectarea drepturilor omului. Înțelegeri despre care se susține că ar fi fost într-atât de draconice încât fosta Securitate comunistă ar crăpa de-a dreptul de invidie.
Nu se poate să nu observi cât de diferită este interpretarea dată Protocolului în cauză. Unii îl socotesc a fi fost un simplu instrument de lucru în vederea depistării celor despre care existau suspiciuni că ar încălca legea, că ar săvârși acte de corupție. La o adică, admite o parte din această categorie de comentatori, s-ar putea identifica, totuși, o seamă de prevederi ce s-ar situa la limita legii. Despre care s-ar putea spune că ar favoriza Statul în dauna drepturilor și libertăților cetățenilor.
Interpretarea în cauză vine, în general, din partea celor care fie nu au avut nici un fel de probleme cu legea, fie nu se numără printre colaboratorii acelor instituții de presă ai căror patroni ori comanditari politici au avut ori mai au încă astfel de probleme. E vorba, în principal, despre cotidianul Evenimentul zilei și despre posturile de televiziune Antena 3,România tv și TVR 1, prin principalul său talk-show politic România 9. Dacă stai și le dai ascultare unor inși precum Mihai Gâdea, Mircea Badea, Marius Pieleanu, Ion Cristoiu, Dan Andronic, Sorin Roșca-Stănescu, Răzvan Savaliuc, Bogdan Chirieac, Val Vâlcu plus hiper-agitatul Ionuț Cristache, parașutat de PSD cu misiune în Televiziunea publică, din anul 2009 și până în clipa în care organele abilitate au interzis colaborarea dintre SRI și Parchet viața în România ar fi fost una de infern. Cu toții am fi fost supuși unei supravegheri minuțioase, Statul și-ar fi privit toți cetățenii ca infractori in nuce.

În ceea ce mă privește, mărturisesc că nu am simțit deloc o astfel de atitudine. Pe de altă parte, nu m-aș simți deloc confortabil dacă aș afla că alegațiile în conformitate cu care instituțiile de forță din România, instituții plătite din banul public, inclusiv din impozitele și taxele achitate conștiincios de mine, au exercitat draconice operațiuni de supraveghere. Că ar fi fost un fel de loji masonice, de copii ale italienei Propaganda Due.
Cert e că din ianuarie 2017, atunci când, după victoria covârșitoare în alegeri, coaliția PSD-ALDE a preluat puterea, România s-a întors dramatic într-o nouă și extrem de pernicioasă eră a bănuielii. Într-un astfel de context nu văd de ce nu am lua în calcul și ipoteza în conformitate cu care suntem protagoniștii, mai corect spus, victimele unei colosale manipulări menite să le faciliteze actualilor conducători ai României, vârfurilor coaliției PSD-ALDE, personal lui Liviu Dragnea definitiva compromitere a Ministerului Public, a DNA, a SRI, a celorlaltor servicii secrete.
Totul făcut din perspectiva planului preluării controlului total și cum nu se poate mai anti-democratic de respectiva coaliție, recte de tartorul-șef, numitul Dragnea Liviu Nicolae, asupra țării.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Acest procol, ca toate celelalte ce vor fi desecretizate spre spaima secureilor, este profund anti-constitutional si anti-democratic!
    Nicaieri in lume nu exista asa ceva, nici macar in Botswana!
    Romania, de fapt, s-a confruntat cu o Lovitura de Stat, reusita de altfel, in care o ceata de dementi cu multe stele pe umeri, au reusit sa preia puterea de facto!
    Ne numim tara democrata? Pai atunci respectivii ar lua parnaie pe viata si averile confiscate si date nevinovatilor condamnati de acest regim nazistoid!
    Ce zici de asta?

  2. Oriunde am fi, cand apar pesonajele mai sus citate din presa mai ales dar si din politic ar trebui sa ne ridicm si sa anuntam ca trebuie sa parasim locul, atmosfera devenind irespirabila. Asa zisele reactii politicoase nu-si au locul si sa ne amintim de Cezar care a spus ca cu dusmanii Romei cat timp acestia sunt inarmati el nu negociaza.

  3. Nu trebuie ignorata PREZUMTIA DE PROSTIE. A noastra in primul rand, pentru ca am acceptat ani de zile imaginea de super INTELIGENCE a unui Maior si unui Coldea. A noastra in primul rand , dar si a lor. Caci si din al dolea rand unde s-au pitulat cei doi trebuie extrasi pentru totdeauna. Cu motivarea ca alte nulitati care sa le ia locul se pot gasi cu maxima usurinta. *** Sa ma explic. Daca se confirma numarul de 65 de protocoale, devine destul de clar ca varfurile SRI ului nu au complotat de fel in contra Statului Legitim .
    Oamenii o luasera sarmanii doar pe calea MAREȚELOR RAPORTARI. Aproape sigur in documentele lor interne nu se ascundeau , ci se si făleau cu acest numar de protocoale care ilustrau o probabila STRATEGIE A APROPIERII SRI DE POPOR ca odinioara PCR ul. Doar specificul secretos al activitatii i-a tinut in frau sa nu organizeze mai demult marete adunari PUBLICE de BILANȚ in care sa se fuduleasca cu INTENSA INSERTIE PROTOCOLARA la care se dedau in loc sa se concentreze pe obositoarea munca de prindere a spionilor.*** Ca o paranteza – si asa numitele ”liste negre” au de fapt la origine tot niste pomelnice cu dosare aflate deja pe rol, intocmite in stil de RAPORTARE CEAUSITA, facuta de alti destepti – sau de aceiasi – catre MCV . Atat ne duce capul, atat facem – iar maravul se ia repede – dovada ca si MCVistilor le-a placut si au cerut o continuare *** Că redactorii Protocoalelor nu concurau de fel cu briliantele o dovedeste si clauza aceea conform careia Parchetul trebuia sa ”RAPORTEZE” SRI ului ce a facut cu informatiile. In mintea lor aceasta trebuie sa fi fost o nevinovata modalitate tehnica de asigurare a unui feed back, adica inca un prilej de a contabiliza – cum ne place noua – presupuse succesuri desenand pe perete un bastonas care taie alte 4 bastonase paralele …de unde vine si ideea statului paralel .
    Si chiar si cealalta dudă – aia cu ”echipele operative” – tot rezultatul unei gresite raportari la naravasa limba romana imi pare a fi. *** Desigur vina ca si prezumtia evocata la inceput se imparte fifty-fifty intre semnatari , cu o circumstanta agravanta pentru magistratii care , daca nici limba romana nu au asimilat-o functional , te poti intreba la ce sa e mai astepti.***Evident ca PSD , ALDE and Friends speculeaza la culme aceste penibilitati, dar si materia prima care le-a fost oferita e prima-lux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro