“România Educată este proiectul național inițiat de Președintele României, menit să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. La intrarea în cel de-al doilea secol de existenţă ca stat modern şi unitar, este important că educația să dobândească o fundaţie solidă și predictibilă, pe care să continue drumul către „România Educată”.
(http://www.romaniaeducata.eu/despre/)
Orice discuție sau dezbatere critică a proiectului România Educată ar trebui să pornească de la o înțelegere clară și onestă a intențiilor sale declarate și nu de la ce am crede, dori sau visa noi să se întâmple. Asta este proiectul pe acesta îl analizăm, și cu el, bineînțeles modificat după dezbateri, putem încerca să lucrăm ÎMPREUNĂ, colaborând, explicând unii altora, înțelegând alte puncte de vedere, ascultându-ne reciproc. Nu putem progresa decât lucrând împreună, trecând peste orgolii sau dezamăgiri punctuale sau perene, acceptând să fim și vioara a doua sau a treia, câteodată sustinandu-ne cu fermitate și argumente propriile păreri, câteodată acceptând anumite compromisuri, având încrederea că munca noastră comună va conduce la un sistem de educație de care să fim (noi sau măcar copiii noștri) convinși că va produce cetățeni români demni ai secolului XXI.
Pe 18 decembrie la o întâlnire avută cu premianții competiției „Civic Avengers” la Palatul Cotroceni, Președintele Klaus Iohannis, întrebat fiind în legătură cu Proiectul România Educată: “ …avem în momentul de față, baza, din punct de vedere al resurselor umane pentru a implementa acest program? În ce mod se va implementa acest program? În câți ani vom vedea efectele vizibile ale programului dumneavoastră?”, a oferit un răspuns ce poate fi împărțit în trei părți ce sintetizează intențiile proiectului și munca celor implicați în construcția sa. Aceste trei parti ar fi: 1. nevoia de un concept-viziune educațională pentru România, 2. deschiderea proiectului către dezbateri naționale, analize, critici și modificări ample și 3. viziunea implementării făcute cu răbdare și pe termen lung, un fel de “pas cu pas” (și nu folosesc sintagma în sens peiorativ). Iată ce a răspuns președintele:
– CONCEPT – VIZIUNE: “Nu există un concept care spune ce vrea România în domeniul educației. Noi continuăm așa, în virtutea inerției, cum s-a creat sistemul în anii ’60-’70, așa continuă. Pur întâmplător, sunt dascăl – dacă merg într-o școală oarecare, într-o clasă, seamănă izbitor cu ce a fost când am fost eu elev. Or așa, mi se pare că nu este prea bine. Noi vrem să educăm tinerele generații pentru secolul XXI, nu pentru secolul XX, care a trecut.“
– DEZBATERE – POLITICI EDUCAȚIONALE: “Vor fi câteva luni cel puțîn, în care așteptăm, în continuare, să avem input de la diverse persoane, organizații, ONG-uri interesate. Vom avea dezbateri, vom avea confruntări, fără doar și poate, și se va cristaliza un proiect pe care, pe urmă, putem să îl supunem dezbaterii politice și de unde sperăm să apară politici în domeniul educației, care, în fine, ne ajută să punem în practică o educație pentru secolul XXI. “
– IMPLEMENTARE pe TERMEN LUNG “Însă, nu vreau să își imagineze cineva că în două-trei luni o să avem un alt sistem de educație”, “Plus că un sistem mare, marile sisteme publice nu se pot schimba de azi pe mâine, este imposibil. Gândiți-vă că ați intrat la vârsta de 6 ani în școală și când ați terminat ați avut, nu știu, 23-24 de ani. Deci cam atâta este un ciclu. Și atunci, schimbarea întregului sistem durează destul de mult, trebuie inclusiv gândită o politică despre cum implementez schimbarea ca să nu strici mai mult decât construiești în faza de implementare. Deci, practic, va dura până când avem un rezultat foarte bun, dar eu cred că merită.“
Pornind de la acești parametri voi încerca să analizez cum și în ce fel documentele publicate creează viziune, conduc spre dezbateri si creeaza cadrul pentru implementare. Voi comenta puțin asupra a ceea ce pare pozitiv și esențial precum și a ceea ce eu cred că ar trebui detaliat, modificat sau adăugat. În mini-analiza ce urmează (versiunea lunga poate fi citita aici: http://clomaca.edublogs.org/2018/12/30/romania-educata-o-scurta-analiza-si-cateva-sugestii/), mă voi limita la domeniile pe care le cunosc după cei peste 20 de ani de “catedră” în învățământul gimnazial și liceal.
In primul document, introductiv, al proiectului, se definesc cei trei piloni ai sistemului de educație: 1. personalizarea (probablil că mai potrivit ar fi folosirea cuvantului “diferențierea”, care implica o abordare mai realistă), 2. asigurarea calității si 3. flexibilitatea internă impreuna cu adaptabilitatea la schimbările externe și tendințele viitorului. O observație: la primul pilon, se folosește expresia “învățare autentică” fără ca aceasta expresie sa fie definită sau explicată (ceea ce nu se face nici mai târziu in lucrare). Deci ar fi bine de precizat că în literatura de specialitate “învățarea autentică” este un concept constructivist care se referă la creearea înțelesurilor și sensurilor cu exemple din lumea înconjurătoare reală împletite cu cele din viața personală a elevilor. (Newmann, Marks & Gamoran 1996).
Acest prim document se încheie cu înștiințarea că vor fi lansate patru “policy briefs” finanțate de Comisia Europeană, avand ca obiective a) cariera didactică, b) managementul educațional, c) echitatea și d) educația timpurie. Este surprinzător că “Evaluarea” nu și-a găsit găsit un loc printre obiectivele acestor “policy briefs” – ca să folosesc expresia autorilor. Asta in conditiile in care “Evaluarea” a fost chiar obiectivul unuia dintre cele șapte grupuri de lucru implicate in elaborarea proiectului ‘Romania educata’. Despre “Evaluare” OECD-UNESCO, în colaborare cu Ministerul Educației din România, a scris un raport clar și extrem de bine argumentat de 276 de pagini, cu recomandări și sugestii concrete de îmbunătățire al unuia dintre cele mai deficitare sectoare din sistemul educațional românesc, respective evaluarea elevilor, a profesorilor și a școlilor.
Iar acum să trecem la cel de-al doilea document, ‘Viziune și Strategie 2018-2030’:
- se incepe cu afirmația că “Educația este șansa României centenare”, afirmație susținută, daca mai era nevoie, de suficiente argumente pentru a fi intradevar luată în serios.
- introducerea este onestă, precisă și clară în intenții accentuând “nevoia de construi noi modele de organizare a sistemului educațional”
- exemplele alese de țări cu programe educaționale ample și de succes sunt foarte bune, cu mențiunea că toate se referă la țări cu populație mult mai mică decât a României și, cu excepția Singapore-ului, foarte monolite din punct de vedere etnic. Ar fi fost interesant poate sa se fi folosit exemplele și Poloniei, Portugaliei, Canadei sau Australiei. Poate aceste exemple se pot lua in considerare mai departe, in etapa consultărilor. Oricum faptul că Irlanda, cu un președinte sociolog, poet și filosof, Scoția, cu unul dintre cele mai respectate sisteme educaționale mondiale, sau Singapore, care a reușit să devină un exemplu, și în educație, de salt de la lumea a treia la lumea întâia, în mai puțin de două generații, că să nu mai vorbim de Finlada, se află pe lista “scurtă” a țărilor de la care se poate învața, arată că standardele pe care proiectul și le propune sunt cât se poate de înalte.
- cei trei piloni sunt descriși destul de clar, rămânând insa întrebarea legată de implementare.
- cele „12 deziderate pentru Romania educata, la orizontul 2030“ par nu numai bine intenționate dar și argumentate. Totusi, doua observatii majore se impun:
- La dezideratul 4: “Profesorii sunt mentori și facilitatori, veritabili profesioniști în educație”, dincolo de limbajul “de lemn” al “veritabililor” se menționează că“ într-un astfel de sistem cadrele didactice cu performanțe deosebite sunt stimulate iar cele cu carențe sunt ajutate…”. Deci, apare întrebarea: Ce înseamnă performanțe în învățământ? …Rezultate la examene? Rezultate la Olimpiade? Promovabilitate? Oameni de caracter? Elevi implicați în viața comunitară? Absolvenți ce pot lua decizii înțelepte? Foarte neclar, căci dacă în viziunea celor ce au elaborat proiectul, performanța unui professor, pentru care trebuie plătit se limitează la rezultate ca note la examene, atunci avem o mare problema. Orice professor vă va confirma fără ezitare că este mult mai greu să-l aduci pe un elev de la nota 5 la 7 decât să-l menții la 9 sau la 9.50. Și atunci? În lume, salarizarea diferențiată functie de rezultatele de la examene este aproape inexistentă. Da, cei cu carențe, trebuie ajutați concret cu sfaturi și monitorizare pozitivă, însă a diferenția funcție de rezultatele copiilor fără a avea un sistem obiectiv de măsurare a valorii adăugate de fiecare professor la clasă este o inițiativă sortită eșecului, ce nu merită nici măcar experimentată. Se vor crea mai multe probleme decât eventuale soluții la problemele existente.
- la dezideratul numărul 6, “Sistemul de Educație este unul echitabil și de calitate pentru fiecare elev”. Aici se pare ca avem o problema fundamentală, ce re-aduce în discuție “fricile” acestui proiect, precum frica de schimbări radicale. Despre ce este vorba. Se spune că (p.12)”…Trebuie să existe un grad suficient de autonomie instituțională de gestiune a resurselor….“. Deci doar „gestiunea resurselor! Oare doar in asta consta “autonomia instituțională ”?
Tot in al doilea document se propun “Două scenarii pentru structura sistemului de educație” care precizează câteva direcții generale comune încurajatoare precum:
- tranziții mai flexibile între cicluri (profesional, vocațional, teoretic)
- rolul crescut al consilierilor (să sperăm că și numărul lor) și al portofoliilor educaționale.
Foarte bine. Din păcate nu se folosește momentul pentru a initia o schimbare majoră (de paradigmă) a pregătirii pedagogice a profesorilor din ciclul gimnazial și liceal, respectiv promovarea unei duble specializari a viitoarelor cadre didactice, specializare dublă care există de zeci de ani în alte țări cu sisteme educationale mai flexibile si adaptabile.
Din economie de spațiu și timp al cititorilor, mă voi referi doar la scenariul 2, Asta pentru că acest scenariu se poate alinia și raporta mai ușor la ceea ce se întâmplă în lume. Asta nu înseamnă că scenariul 1 nu are multe atu-uri. Îi las pe alții însă să le argumenteze.
Deci:
- Ce se prezintă la capitolul “Educația timpurie” este, după părerea mea, dominat de aspectele pozitive. Aproape la fel și la educația primară, cu simpla precizare că este mai multă nevoie de claritate în ceea ce privește evaluarea, de exemplu alocarea calificativelor de “progres”.
- La “Evaluarea secundară inferioară”, se începe foarte bine cu “structural, educația gimnazială este comprehensive și nediferențiată” apoi se întră într-o zona gri cu “notarea clasică”.
- Se trece prea ușor peste sau prin evaluare fără a se face trimitere la “călcâiul lui Achile” al evaluării, cea “formativă”.
- Paragraful despre tranziție este foarte bun, merită citit și analizat.
- La capitolul ‘Educație secundară’, merită apreciată abordarea care spune că “Structural, educația gimnazială este comprehensivă și nediferențiată”. Poate fi organizată atât în instituții generalizate cât și în școli generale (alături de educația primară) sau în colegii și licee (alături de educația secundară superioară)”. Ceea ce înseamnă că:
- școlile și comunitățile locale vor avea opțiunea de a alege o organizare mai aproape de:
- sistemul finlandez de exemplu, unde gimnaziul este integrat cu școala primară, clasele 1-9
- sau de cel australian de exemplu, unde gimnaziul este integrat cu liceul, clasele 7-12. Se oferă astfel flexibilitate.
- școlile și comunitățile locale vor avea opțiunea de a alege o organizare mai aproape de:
- in timp se poate vedea ce variant ar merge mai bine în România, care variantă se poate lua in considerare pentru implementare larga sau răspândire.
- În principiu aceasta abordare ar putea conduce la rezolvarea problemei ineficienței gimnaziului, după mulți veriga cea mai slabă a sistemului educațional românesc.
- Tot la partea pozitivă cred că se poate menționa si felul în care s-ar face tranziția către învățământul superior, cu:
- șase materii, trei ca trunchi comun: limba română, matematică și o limba străină la care se adaugă trei probe la alegere
- deci, șase examene de bacalaureat.
Astfel România s-ar alinia mai mult programelor și cerințelor din alte țări. Aici se poate discuta și analiza detaliat despre lărgirea sau nu a opțiunilor sau despre necesitatea ca toată lumea să dea acest examen și la matematică, în special la matematicile “grele”. Spun asta căci în sistemul de Bacalaureat International de exemplu, care de altfel este menționat în Proiect ca o alternativă, există 3 (trei) cursuri de matematică dintre care elevul poate alege funcție de abilități, interes sau intenții de studii universitare. În unele tari, matematica nici nu este obligatorie pentru orice absolvent.
Câteva comentarii despre obiectivele sistemului de bază (primar-secundar inferior și secundar superior) 2018-2030, de asemenea prezentate in al doilea document al proiectului.
Profilul elevului (Simion Mehedinti il numea “profil de caracter”):
- foarte bun în intenție caci trebuie sa avem o întelegere comuna despre ce fel de absolvent dorim sa avem
- are 12 puncte declarative. Ar fi fost o potrivită ocazie ca cele 12 aspecte să fie reprezentate de 12 valori care să:
- reprezinte ceea ce ne dorim ca elevii să dobândească și să trăiască efectiv odată cu absolvirea ciclului respectiv.
- exprime succint, poate chiar printr-un singur cuvânt, caracteristicile “profilului”, ceea ce le-ar face mult mai ușor de însușit de către copii.
- fie repetate la diverse activități scolare, scrise pe afișe sau pe pereți prin clase sau holurile școlilor, astfel atât copiii cât și părinții le-ar vedea tot timpul și le-ar intra atât în conștient cât și în subconștient.
- fie explicate prin programe, apoi însușite și practicate prin activități
Câteva exemple care ar acoperi multe din cele 12 amestecuri de competențe, trăsături de caracter sau chiar conținuturi enunțate în proiect, ar putea fi: onestitate, demnitate, responsabilitate, comunicare, auto-cunoaștere, empatie, toleranță, capacitatea de a gândi singur, capacitatea de a reflectă, implicare în comunitate, principialitate, etc.
Obiectivele sectoriale
- sunt pline de intenții bune
- se adresează direct problemelor enunțate în rapoartele de lucru ale celor șapte comisii:
- curriculum centrat pe competențe
- re-organizarea evaluărilor,
- situare în primele 30 țări la testele PISA până în 2030
- încurajarea inovării și creativității
- trecerea către cataloage electronice (cele fizice nu mai există în alte țări de zeci de ani)
- identificare abilităților și ariilor de performanță a fiecărui copil
- dezvoltarea serviciilor de consiliere
- identificarea mai rapidă a elevilor cu risc de abandon școlar
Felul în care aceste obiective vor putea fi implementate, cel puțin la modul general este conturat în cel de-al treilea document, acela ce prezintă concluziile comisiilor de lucru și detaliază obiectivele trecute în revistă mai sus.
Câteva concluzii
În ansamblu, proiectul România Educată ofera o baza serioasă de discuție, pentru că oferă pentru analiză toate problemele învățământului românesc, fie chiar prin omisiune sau lipsa de curaj. Cei ce au creat proiectul, precum și președintele care și l-a asumat, nu se feresc de a pune (aproape) toate cărțile pe masă. Există o intenție clară de viziune comună, de deschidere către dezbateri, de flexibilitate și bune intențîi. Rămâne de văzut dacă în urma intervențiilor, corecțiilor, sugestiilor și implicării celor interesați de educație, acest proiect va fi modificat, re-aranjat și ASUMAT de către cei ce au putere decizională, mai concret de partide.
În luna martie va fi dezbătută și probabil votată o nouă lege a învățământului. Este total ne-încurajator, din punct de vedere al proiectului România Educată, să asculți pe doamna ministru a învățământului discutand punctele importante ale acestei noi legi în presa scrisă și la televiziuni, fara a menționa DELOC proiectul, ca și cum el n-ar exista. Asta in conditiile in care legea in dezbatere are foarte multe lucruri în comun cu proiectul, ca de exemplu:
- pregătirea psiho-pedagogică mai riguroasă a cadrelor didactice
- accent mai mare pe învățământ profesional și dual
- necesitatea educării unui absolvent flexibil, adaptat lumii contemporane
Această abordare ‘separatistă’ și ne-cooperantă este contrară spiritului si intențiilor proiectului. De aceea ar fi tare de dorit ca factorii de decizie sa înțeleagă mesajul negativ transmis de acest gen de abordare si sa incerce sa abordeze obiectiv ideile propuse in proiect. Altfel criticile vor continua și de o parte și de alta doar pentru că celălalt “nu e de-al nostru”. Și tot așa.
Pe de alta parte, de foarte multe ori chiar și cei mai progresiști dintre noi găsesc greu de acceptat că nu numai scopurile celor interesati sau cu putere de decizie in educatie ar trebui să fie cumva convergente dar și procesele constructive, abordarea umană, felul în care relaționam unii cu alții, capacitatea de a avea răbdare și a asculta fără a “sări” la concluzii sau a-i judecă pe alții cu ușurință. Cu alte cuvinte, ar trebui să acționăm cu totii așa cum ne dorim să acționeze și cei ale căror idei și scopuri sunt diferite de ale noastre. Altfel nu putem avea nici macar dezbateri adevarate, ca sa nu mai vorbim de COLABORARI.
O ultima remarcă. Sper (și știu că nu sunt singurul care crede asta) ca în etapele viitoare, cei ce lucrează la definitivarea și transformarea proiectului în realitate să îi consulte direct – nemijlocit si pe cei care sunt cei mai buni cunoscatori ai educatiei din Romania si din lume prin perspectiva atat istorica cat si contemporana, triumviratul pedagogic romanesc de pe axa Cluj-Iasi-Bucuresti: profesorii Ion Albulescu, Constantin Cucos si Ovidiu Panisoara.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1. Învățământ diferențiat în cadrul aceleiași unități școlare (cei cu abilități la franceza să poată frecventa cursuri mai specializate decât colegii = formarea de cursuri de nivel). Nu clase =ani de studiu, ci cursuri. Când ai terminat „generala” și vrei sa te axezi pe A+ la franceza, știi că vei găsi cursuri A++ la liceul x, specializat pe anumite obiecte.
2. Învățarea continua = long life learning. Traim într-o lume globalizată și accelerat in schimbare. Învățarea continua este necesară că apa. Reconversia profesionala este necesară că apa.
3. Implementare, nu vorbe. E plina lumea de spam.
FRAGMENT DE PROPUNERE …
…………………………………………………Concomitent cu o educare continuă a tuturor cetățenilor ar trebui să avem în vedere elevul sau studentul, ”produsul” cel mai important pregătit de școala românească. Cu o întindere în timp care poate depăși douăzeci de ani, dacă socotim și studiile doctorale și un consum consistent de resurse, ”fluxul tehnologic școală” pare să conducă detașat în topul ”producției sociale” și asta fără a mai vorbi de importanța ”produsului”.
Iată de ce considerăm că tratarea domeniului trebuie privită dintr-o perspectivă amplă, care să ofere orizonturi și să nu se cantoneze la copieri de modele sau reeditări de programe ori strategii și politici ale unor funcționari care și-au demonstrat dimensiunile aducând domeniul în locul în care se află. Cu aceleași cantități de resurse, dar cu altă calitate a gândirii putem asigura un viitor mai bun cetățenilor României.
Pentru atingerea țelului considerăm de maximă importanță adoptarea unui set de instrumente de magement care să asigure coerență, stabilitate, credibilitate și eficiență domeniului. Astfel socotim că mai întâi avem nevoie de o viziune asupra educației. Asta ar însemna întocmirea de un grup de specialiști din mai multe domenii (unele dinafara învățământului) a instrumentului de management numit Viziunea Educația României 2045, un document care să arate ce se dorește a se obține prin educație.
Mai departe ar fi necesară adoptarea unei Concepții asupra educației (document cu bătaie în timp de 5-10 ani, care să aibă în vedere nu numai școala, ci și alți factori, inclusiv administrația), iar subsecvent Concepția privind efectuarea educației în școala românească în perioada 2020-2030. Acestea ar trebui să arate cum să facem ceea ce ne-am propus.
Numai având aceste instrumente de management putem cere factorului politic legislație în domeniul învățământului. O legislație împărțită pe răspunderi și apoi structurată pe paliere ale activității.
În continuare, abia după alocarea de resurse putem să trecem la întocmirea de strategii, de modele ale absolventului, la programe didactice și în cele din urmă la manuale ș.a.
Socotim că un astfel de demers ar conduce la o eficientizare reală, ar da sens educației și ar asigura coerența necesară. Pe o astfel de abordare s-ar putea ușor și logic ajusta schimbările necesare pentru acordul cu evoluțiile sincrone ale culturii și civilizției, ca și pentru un schimb echivalent și mai ales fructuos de valori în ritmul tot mai alert al mondializării.
Acest document nu ofera nicio viziune, niciun concept. Este o colectie de academisme ieftine si de idealuri.
In esenta, nu este nimic altceva decat (inca) o incercare esuata de a perfectiona un produs – educatia in acest caz – de care nimeni nu are nevoie.
Sa nu confundm dorinta de a avea o educatie mai buna cu cererea pentru o educatie mai buna.
Societatea romaneasca este organizata in asa fel incat nimeni nu are nevoie de absolventi bine pregatiti.
Presupuand ca de maine vine Superman si reorgtanizeaza educatia in Romania in asa fel incat ies numai persoane hiperpregatite in doi ani, ce credeti ca se va intampla?
Vor pleca cei mai multi, daca nu toti, acolo unde este cerere reala de asa ceva.
///
Criza educatiei romanesti nu este una interna, de organizare a sa. A incerca o reforma a educatiei pe calea reortanizarii sale denota lipsa de ingelegere a modului in care functioneaza capitalismul.
Criza educatiei romanesti vine din absenta cererii pentru absolvenit bine pregatiti. Aceasta lipsa vine la pachet cu refuzul sistematic de a permite concurenta in educatie. Nu exista concurenta in educatia din Romania din acest moment.
Documentul ignora aceste doua cauze cruciale ale dezastrului din educatie:
a) lipsa cererii de educatie de performanta
b) lipsa concurentei in educatie si precaritatea concurentei in societatea romaneasca, in general.
La randul sau, lipsa cerereii de educatie provine din:
a) remunerarea exagerata a sectorului de stat (atat in volum total cat si in suma per individ) – in acest sector nu este insa posibila evaluare diferentiata a performantei ceea ce face ca o diploma cumparata sa valoreze la fel cu una luata pe bune
b) lipsa concurentei pe piata muncii, rigiditatea sa , atat sub aspectul formelor de angajare cat si sub aspectul mobilitatii sale – cee ce face sa nu mai fie important cat de bine stii ceva, ci cat de smecher esti sa te „agati” undeva cat mai bine platit; de unde nu mai pleci, chiar daca esti nemultumit, pentru ca in alta parte sunt alti nemultumiti realtov bine platiti, dar care nici ei nu pleaca in alta parte
c) insuficienta capitalului romanesc – atat ca valoare per antrepriza cat si ca volum total
Cauza externa este posibilitatea rezolvarii problemei educatiei prin stabilirea in alt stat membru al UE sau oriunde in lume. Aceasta migrare are drept cauza in principal perceptia lipsei de perspective de realizare personala, ceea ce cuplat cu nevoia unui trai mai bun pentru copii impiuge persoanele cele mai capabile in afara tarii.
////
Concluzia mea: intr-o tara ne-liberala cum e Romania reforma educatiei nu poate fi decat o consecinta a reformei statului, o parte a sa, bazata pe concurenta si piata libera.
Ori, documentul este atat de departe de asa ceva, este atat de puternic ancorat in ideea falsa a etatismului, a statului care comanda si gestioneaza direct si nemijlocit fiecare aspect, cat de mic al educatiei, incat este imposibil sa conduca la vreun rezultat.
Este inaplicabil si are aspectul unei povesti cu zane pentru ca nu corespunde economiei de piata, dovedeste ignoranta crasa si incapacitate de a intelege.
Inteleg pe deplin dorinta autorului de a colabora pentru un astfel de proiect important pentru tara.
Dar premisa proiectului, anume ca se poate imbunatati educatia pe calea reorganizarii sale este eronata. In consecinta, tot ce s-a contruit pe aceasta premisa este inutil. Ca si orice dezbatere a rezultatelor.
///
De fapt, societatea romaneasca nu doreste o educatie mai buna, din simplul motiv ca asa cum e, convine majoritatii cetatenilor ramasi in tara. Avem o educatie adaptata societatii Romaniei de astazi.
Din acest motiv, oricum ai incerca sa o reformezi, educatia va gasi mijloace sa se re-adapteze societatii. Educatia nu va schimba societatea, pentru ca este produsul ei. Educatia reformata se va readapta societatii.
Sa nu ne auto-inselam luand declaratiile principiale ale catorva drept dorinta sociala. Parinti, profesori, politicieni, chiar si societati comerciale sunt multumite de actuala educatie. Chiar si autorii programului sunt cat se poate de multumiti de educatia din Romania. Unii s-au prefacut doar ca vor o reforma a sa.Toti profita, ce motiv ar avea sa schimbe?!
Sunt cu totul de acord cu punctul de vedere al dlui. Dedalus. Realmente ne confruntam cu doua concepte complet diferite: „cererea pietei” si dorinta de stabilitate a membrilor participanti „la/pe piata”. Factorii interesati in asigurarea educatiei natiunii -membrilor ei mai tineri adica-, cunosc probabil la fel de bine astfel de detalii. In definitv, societatea se misca in anume sensuri, cu anume viteze, s.a.m.d. Ce vor insa membrii ei, este cu totul altceva. Esential in ecuatie este modul in care se misca sau functioneaza…”piata”. Libera sau controlata Desigur: controlata!, vor spune cei iesititi din comunism, pentru ca in mintea lor, asta inseamna stabilitate economica si finaciara ai la modul personal asigurarea unei vieti calme si indestulate dupa pensionare adica.
Toti care isi imagineaza ca ar avea un cuvant de spus, doresc cei mai bun pentru toti.Ceea ce nu cred ca este adevarat. Un exemplu ar fi, ONG-urile, sau feluritele asociatii profesionale, sau nu, care urmaresc acelasi lucru: sa ofere consultanta (chiar de buna calitate), clientilor/ oricui, dar sa obtina si ei un oarece profit cu care sa evolueze… .Nu cred in dedicarea vietii lor, pentru ….altii. Asa ceva au facut prea putin si prea de mult…Adica crestinii autentici.
Avertisment!. Acestia inca mai exista. Si sunt greu de inlaturat din viata sociala.Chiar imposibil.
Lucrurile pot fi simplificate admitand faptul ca societatea capitalista, urmareste profitul,ori acest lucru ar trebui sa insemne acceptarea filosofiilor materialiste. Iata ca nu e asa. Segmentul credinciosilor catolici, evolueaza destul de interesant si bine, biserica respectiva nu-si pierde adeptii, simpatizantii. In schimb biserica drept pravoslavinca/ortodoxa, pierde teren.
Ex. In fiecare an, in perioada „postului pastelui ” mai ales, cercetez asupra cantitatii de „carne” vanduta/cumparata in post. Rezultatul?. Suma viciilor egal constant. Cantitatea ramane constanta…Ceea ce mi se pare incredibil. Cum adica?. Atunci…? S.a.m.d., s.a.m.d.
P.S. Dupa cum se vede, abordarea unui astfel de subiet, suscita divagatii, dat fiind cnatitatea de aspecte si factori de influenta ce intervin. Nu cred ca ne desurcam prea bine, inca, pe o tema ce se afla sub influenta unor factori tot mai coimplexi si din ce in ce mai importanti.
Pe curand.
Distrugerea invatamantului romanesc a inceput cu aparitia universitatilor private si proliferarea celor de stat prin orase unde nici macar un liceu serios nu exista in 1990.
Universitati private adapostite prin sali de sport, cu profesori navetisti sau inventati si rectori fara doctorat au fost sis sunt doar niste srl-uri care vand diplome unor copii lenesi sau subdotati.
Primul pas o posibila recuperarea a acestui bolnav este de tip chirurgical: desfinntarea tuturor universitatilor private si restrangerea numarului celor de stat la maximum 8.
Si cele de stat vand diplome. Iar daca vor ramane doar 8, cele 8 vor ajunge mai devreme sau mai tarziu sa vanda diplome si ele. Pentru ca nimeni nu cere cunostinte, ci diplome. Nevoia este de diplome, nu de cunostinte.
Daca insa cele 8 vor insista in a livra cunoastere reala, absolventii lor vor emigra, pentru ca vor fi prea putini oricum in Romania pentru a schimba ceva si oricum ar trebui sa fie nebuni sa nu se duca acolo unde cunostintele lor ar fi apreciate.
Iar daca cele 8 universitati vor fi impinse sa aiba multi absolventi, vor fi nevoite sa scada nivelul admiterii si al cunostintelor pentru putea trage de studenti pana la absolvire.
////
Desigur, alta ar fi situatia daca absolventii de liceu ar fi mai buni. Dar pentru asta ar trebui schimbate liceele. Sigur insa ca la liceu e prea tarziu sa mai faci educatie de perfomanta daca elvii care intra in ele sunt slab pregatiti in gimnaziu.
Bine, hai sa perfectionam gimnaziile! Sigur, merge numai daca ai un invatamnt primar bun. Bine, hai sa il schimbam si pe acela! Cum?
Ok, perfectionam tot traseul educativ. Cum o facem insa daca la finalul sau tot nu avem cerere pentru absolventi? Ne intoarcemn de unde am plecat.
////
Eroarea prgramului Romania educata este chiar in asertiunea de inceput „Educatia este cheia dezvoltarii unei tari”. A fost luat efectul dezvoltarii – o educatie puternica, ca urmare a cererii drept cauza a dezvoltarii.
Toate bune si frumoase dar realitatea este ca degradarea invatamantului romanesc a inceput cu cel superior unde s-a facut o liberalizare idioata. Standardele au scazut mai apoi in cel mediu ca o consecinta directa a degradarii din cel superior.
Astazi, la 27 ani de la liberalizarea invatamantului superior nu exista in R nici o singura universitatea privata care sa poate concura cu universitatile vechi de stat (Buc, Iasi, Cluj, Timisoara, chira si Constanat sau Craiova), si asta dupa degradarrea indusa si celor de stat.
Acesta ar trebui sa dea de gandit celor care promoveaza orbeste politici care nu se potrivesc Romaniei. Din pacte ideologia, fie ea de stanga sau de dreapta, tot ideologie este, si nu poate schimba faptele seci.
Btw, diplome se obtin usor si in alte tari (intamplator cunosc bine si sistemul universitar din W).
@cinicul
solutia propusa de tine nu corespunde unei societati libere. fabricile de diplome functioneaza perfect intr o cleptocratie etatista (cazul romaniei). diplomele, masteratele, doctoratele sint folosite intr o astfel de societate pentru o justificare formala a lefurilor si functiilor din aparatul birocratic. intr o lume meritocratica, creatorul / angajatorul privat se sterge la fund cu doctoratul tau romanesc.
Va rog sa cititi ultimul meu comentariu de mai sus. Un vechi adagio spune ca daca datele contrazic modelul trebuie sa ignoram datele.
Ideologia, fie ea si liberala, nu poate schimba rezultatele.
Daca politici de tip liberal nu dau rezultate in mod repetat intr-o tara ca R (inclusiv in perioada interbelica) inseamna ca acele politici se potrivesc acele tari.
Cei aceea, meritocratie?.Suna foarte bine, dar nici insasi ea, Istoria, nu pomeneste despre asa ceva. Pana la „aplicaitunea” asta, mai e un drum foarte lung de parcurs.Pentru ca, sa nu uitam ca asa ceva suna a truism si idealism filosofic.Pardon, chiar religios.
Un potrverb (romanesc?) spune ca „pana la Dumnezeu te mananca sfintii”. Probabil ca de fapt se intrampla alt ceva si anume ca „pana la Dumnezeu, te judeca sfintii”. Ceva asemantor cu modul in care sa aplica judecata valorii la noi pe pamant, pe trepte : Judecatorie, Tribunal, curtea de apel, Curtea Suprema si celelalte instante, care or mai fi.
Meritocratia este doar un termen, aferent filosofiilor idealiste. Poate acolo sus, sa functioneze…Sa nu ramanerm naivi. Suntem printre sacali.
ma gindesc ca unul care intelege deplasarea electronilor in atom, poate sa si imagineze si miscarea salbaticiunilor ce populeaza terra. e drept, salbaticiunea e impredictibila, ce n a vazut parisul, dar n o poti acuza ca traieste n lumi paralele. nu stiu de unde ai dedus habotnicia in comentariul meu, dar nici nu mi ai zis ceva despre modelul tau „realist” care se nvirte dupa soare.(dupa enumerarea ierarhiei justitiare, imi imaginez ca esti omul dreptului !)