marți, august 11, 2020

România fără (e)valuare

România nu are valoare, pentru că nu are (un sistem) de evaluare a acțiunilor individuale, activităților, strategiilor sau politicilor publice. Este o afirmație dură, dar am de gând să vă demonstrez adevărul spuselor mele, prin câteva exemple. Ezitam să deschid subiectul, în acest moment de criză, însă cred că tocmai acum este momentul unei estimări a imperfecțiunilor sistemice ale guvernării, a raportărilor triumfaliste şi a lipsei de evaluare.

Ce înțelegem prin evaluare? Fără a recurge la definiții sofisticate, evaluarea este o activitate umană, veche de când lumea. Homo sapiens se întreba demult ce valoare au gesturile și acțiunile sale? Este vreo valoare în acţiunea sau intervenţia mea?

Practica evaluării s-a dezvoltat de-a lungul timpului, iar omul modern a început să teoretizeze această (bună) practică. Aşa se face că avem azi comunități epistemice sau asociații ale evaluatorilor, se fac cercetări doctorale și se publică articole științifice, în reviste specializate de evaluare.

Dacă ar trebui să dau o definiție simplă a evaluării politicilor publice aș recurge la definiția dată de Adrian Miroiu, profesorul român care s-a ocupat cel mai mult de acest domeniu. Astfel, Adrian Mirou spunea că evaluarea politicilor publice reprezintă examinarea empirică obiectivă și sistematică, cu ajutorul metodelor de cercetare socială, în termenii obiectivelor propuse de acestea.

Dar cum se face la noi această apreciere obiectivă, sistematică, bazată pe metode științifice? Presupunerea mea este că există o influență (bias) psihologică și istorică asupra modului în care apreciem acțiunile noastre.

Când zic influenta psihologică, mă refer la existenta unei stime de sine exagerate, în rândul multor români. Uitați-vă la versurile câtorva manele celebre, mult apreciate. Cea mai semnificativă mi se pare tema: „… Am valoarea cea mai mare ca un as/ Am valoare/ Voi muriți de necaz…”, de Leonard & Nino, temă regăsită și la mai celebrii Ștefan de la Bărbulești, Adrian Minune, Nicolae Guță. Dacă vi se pare că „eșantionul” nu este reprezentativ, vă mai dau un exemplu de autoevaluare a unui deputat PSD ce spunea către tovarășii lui: „…uitați-vă la masa asta, ce somități sunt…avem în spate o profesie, avem un nume, avem valoare” (1).

Când mă refer la influența istorică mă gândesc la moștenirea raportărilor triumfaliste în administrația publică, plecând de la raportarea îndeplinirii Cincinalului „în patru ani și jumătate”, obicei la care nu s-a renunțat nici azi.

Acum, haideți să vedem cum stăm la nivelul politicilor publice? Cred că suntem țara europeană cu cele mai multe politici, strategii și planuri alternative, dar nu se vede nicăieri modul în care acestea au fost puse în practică/ implementate. Evaluarea este o condiție fundamentală în aprecierea modului în care o politică publică și-a îndeplinit obiectivele (evaluarea ex-post) sau dacă este nevoie să sufere ajustări (evaluare formativă). Fondurile europene sunt condiționate de existența evaluării. Am încercat să aflu dacă există o evaluare a programelor europene din perioada 2007-2013, dar nu am reușit. Am găsit o Bibliotecă de evaluare dar ea este secvențială, cu vreo 11 itemi de evaluare. Dacă nu știi exact anul apariției, tipologia de evaluare, metodologia folosita, fondul sau altă caracteristică, rezultatul căutării este „0”. Vă las să găsiți, de exemplu, evaluarea ex-post, obiectivă și sistematică, a programelor europene cele mai cunoscute, PODCA sau POSDRU.

Între timp, îmi îndrept atenția spre alte programe. Haideți să luam Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), foarte drag lui Dragnea și lui Vâlcov. Există pe site-ul MDRAP o serie de strategii, de prezentări, planuri de implementare etc dar nu am găsit, nicăieri, vreo evaluare. Dacă vrea cineva să aprecieze modul în care s-au cheltuit banii europeni pentru dezvoltarea locală, în special racordarea întregii populații la rețele de canalizare și de apă potabilă, poate să urmărească investigația Recorder. Aprecierea Recorder este că, în acest program (măsura 3.2.2), sunt „…bani europeni fraudați, rețele nefuncționale care pun în pericol viețile oamenilor și un stat complice la jefuirea propriilor cetățeni”. Dar investigația Recorder nu este o evaluare a programului, ci o investigație jurnalistică ce a dus la autosesizarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Dar, chiar dacă ar exista experți și expertiză, evaluarea programelor publice a devenit un fel de bau-bau pentru politicieni. Dacă luăm doar exemplul evaluării școlilor doctorale din universități sau din Academia Română, putem vedea că articolul 158 din Legea nr.1 / 2011 prevede evaluarea a calității școlilor doctorale, odată la 5 ani, în vederea acreditării lor. Această prevedere nu s-a aplicat până azi, altfel ar fi dus la închidere multor scoli doctorale, mai ales dacă s-ar fi evaluat doar articolul 170, din aceeași lege, privind etica universitară (2).

În final, cred că am adus destule exemple despre nevoia de evaluare sistematică și obiectivă a politicilor și programelor, mai ales a politicilor de sănătate și a urgențelor civile, ca lecție învățată din această criză existențială. Altfel, putem privi criza ca o oportunitate de apreciere și judecare a funcționării mecanismelor de bună guvernare.

NOTE__________________

1. Vedeți un articol recent despre soarta acelui grup „Cum a scăpat Adam de încă cinci ani de închisoare: A „turnat” restul „somităților pădurii” și și-a recunoscut fapta”, disponibil la: ” href=”https://www.bizbrasov.ro/2018/09/28/cum-scapat-adam-de-inca-cinci-ani-de-inchisoare-turnat-restul-somitatilor-padurii-si-si-recunoscut-fapta/”>https://www.bizbrasov.ro/2018/09/28/cum-scapat-adam-de-inca-cinci-ani-de-inchisoare-turnat-restul-somitatilor-padurii-si-si-recunoscut-fapta/

2. Vedeți, între altele, seria de investigații ale Emiliei Şercan, „Urgia la Academia de Poliție: 74,3% dintre tezele de doctorat verificate sunt suspecte de plagiat (I-VII)” , disponibile la: https://pressone.ro/autor/emiliasercan

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Statul român seamănă teribil de mult cu un organism invadat de coronavirus.

    Ștrangulat de divizii întregi de oameni care-l prăbușesc din interior, mâncatori de resurse fără vreun folos pentru organismul pe care-l distrug zilnic, de decenii, din tată-n fiu de comisar sovietic până la nepoții care căpușează serviciile de informții strecurați pe funcții perfect inutile și imens răsplătite pe viață.

    Evaluarea înseamnă repere autentice, axe clare restaurate în profilul serviciului public: competență-onestitate-procedură-dedicare în interes public. Nicuna din aceste valori nu a scăpat neinvadată de virus, sistemul imunitar al organismului social a fost pervertit și reprogramat să răsplătească impostura și sa penalizeze dedicarea și competența.

    Dacă recitiți directivele NKVD pentru estul european ocupat de sovietici veți recunoaște, punct cu punct, schema-program după care funcționează statul român si astăzi.

  2. Piata este evaluatorul suprem.

    Cum Romania a luptat 2 sapatamani pentru piata (decembrie 1989) si 30 de ani impotriva pietei, piata este in prezent firava.

    Lipsit de reglajul prin piata, statul roman se straduieste sa puna in loc „evaluari” care nu merg si nu vor merge niciodata.

    Am ajuns la stadiul in care nici nu ne mai dam seama ca luptam impotriva pietei. Consider ca pana cand nu vom scapa fizic, prin moarte naturala, de masele de criptocomunisti deghizati in capitalisti, nu vom progresa.

    • dar ei se propasesc, prasila e buna.
      vezi mario.
      apoi prc nu e deloc cripto, nici havana, nici caracas, nici parisul la o adica.
      si cu atat mai putin bucurestiul, care se mandreste cu criminalii lui si cu „ce vremuri bune erau, in cismigiul anilor 50”

      In Asiria, de pilda, nu s-a scpat nici azi de tembeli.
      Astfel ca moartea – data natural sau nu – rezolva zic eu doar problema dpdv al celui mort.
      Viata pe glob este o eterna suferinta de la cain incoace.

  3. Nu te poti astepta ca un partid de analfabeti functionali, ca PSD sa aiba criterii, nici PNL care doar pare putin mai frgventabil, dar acestea nu exista nici la USR+. Pur si simplu acestia cred ca declararea bunelor intentii este totul. Dl. Ciolos, dl. Barna si alti vectori de imagine din USR+ cred ca administratia Romaniei este o cutie magica, tot ce trebuie sa faci este sa ajungi la ea, sa o deschizi si sa-ti spui dorintele. Imi aduc aminte de o intrebare atribuita reginei Elisabeta, sotia lui Carol I obligata de acesta sa vorbeasca romaneste si care l-a gasit pe suveran, umbland dezbracat in camera lui: “ De ce Maria ta umbli in pul descult?” Si voi USR+ de ce o faceti?

    • Sefa turmei de oi e tot o oaie, ce ati vrea?!

      Cum e turcul, e si pistolul – ca sa vorbesc si eu in parabole.

      Peste 30-40 de ani va fi mai bine. Cu istoria trebuie sa ai rabdare.

      Astia-s oamenii, cu astia defilam! Mergem inainte.

      • va fi mai bine peste 30 de ani cand cei de azi isi vor aminti ce bine era acu 30 de ani ?
        niet.
        apoi granita cu urss ramane fizic.

  4. Dureroasa tema ne propuneti, D-le Profesor!
    In naivitatea tineretii, la Revolutie am crezut ca principala schimbare pe care o va suferi Romania va fi indreptarea scarii valorilor. De la cea rasturnata, pe care am experimentat-o in comunism, o sa ajungem la una reala, asa cum imi imaginam eu ca ar avea tarile occidentale.
    Cu ce ne-am ales in schimb? O negare agresiva a valorilor (indiferent ca sunt valori morale, culturale, materiale) si inlocuirea lor cu minciuna, kitsch si manipulare. Din ce cauza? Pentru ca acesta este nivelul celor care ne conduc (nu toti, sunt si oameni de o certa calitate morala, dar sunt minoritari). De ce este acesta nivelul celor care ne conduc? Pentru ca noi i-am ales, i-am promovat, i-am sustinut. Daca noi toti suntem buni, cum se face ca cei care ne conduc sunt rai? Trebuie sa recunoastem – clasa politica este o oglinda a societatii. Cu studii mizere, pe la institutii improvizate, singura lor dorinta este parvenirea, iar noi acceptam aceasta mentalitate.
    Traim o vreme a superficialitatii, a spoielii. Intrebati despre evaluarea rezultatelor proiectelor. Pai oamenii care ccordoneaza aceste programe nu le fac pentru ca au o dorinta nemarginita sa obtina un rezultat. In majoritatea cazurilor, le fac pentru ca trebuie sa le faca. Noroc cu UE ca ne-a trasat niste directii, ca altfel…
    Sa conduci un grup de oameni, sa coordonezi o anumita actiune, tine de capacitate si de vocatie. Ce capacitate si vocatie ar putea avea niste insi care nu se pricep la nimic, dar sunt numiti politic in anumite functii? Cu ce scop? Pentru a-i recompensa, folosind resurse ale societatii, pentru sprijinul dat partidului si pentru a controla politic institutiile statului.
    In invatamantul superior mai exista, totusi, o forma de decizie autonoma izvorata din alegerea rectorului, practica la care alte institutii nici nu pot visa. Iar in aceste conditii, uaic ramane o enigma pentru mine.

  5. Daca statul ar face mai putine, nu mai multe, poate si ceea ce face ar putea fi evaluat mai obiectiv, nu tot de catre stat, ci de catre cetateni. Dar mi se pare ca e rost de noi comisii si comitete de experti care produc pareri, si apoi va fi iar rost de noi comisii care isi dau cu parerea despre cele deja existente.

    Spune un comentator ca noi i-am ales. Pardon, noi am ales doar politicienii. Expertii, directorii, managerii si toti ceilalti care conduc de fapt statul spre propriul lor folos, nu i-am ales niciodata si nici nu dau socoteala nimanui niciodata. Politicienii urmaresc partial propriile interese si partial interesele celor care-i voteaza. Restul isi urmaresc interesul lor 100%, intocmai ca la privat, nu e nici anormal, nici de neimaginat, nici imoral, e ceea ce se intampla in mod firesc in orice tara si creeaza aceleasi probleme in orice tara.

    De exemplu, orice comisie lucreaza in propriul ei interes, nu in interesul statului care a creat-o. Are ca scop principal nu sa atinga obiectivele declarate, ci sa-si justifice in continuu existenta. Daca maine se infiinteaza „comitetul de studiere a problemelor generate de purtarea papucilor la romani”, pe scurt CSPGPPR, de maine pana in eternitate, comitetul va produce in continuu documente despre „paralela papuci-slapi” si altele, si va sugera noi legi in legatura cu purtarea papucilor, si vom avea si politicieni care vor spune „sa facem legea asa cum ne sugereaza expertii de la CSPGPPR, de dragul sanatatii romanilor”.

    Daca un oarecare lucru tine de stat, atunci ar trebui sa fie neaparat politic, ca sa poata sa dea socoteala cei care se ocupa de respectivul lucru in fata cetatenilor. Daca „repectivul domeniu nu trebuie politizat”, atunci respectivul domeniu nu trebuie sa tina de stat. Nu se poate si cu capra si cu varza.

    Sa dau un exemplu, politicianul X vrea ca in scoli sa se introduca materia Y. Daca acceptam ca X poate sa o introduca, atunci acceptam ca X poate sa se implice in cum e predata, poate sa-i dea afara pe cei care nu o predau cum vrea el etc. si, in fine, acceptam ca X e raspunzator de rezultat. Daca nu acceptam ca X sa poata sa ia astel de decizii, ci ca respectivele aspecte trebuie sa se ocupe etericii „experti in educatie”, atunci nu se poate nici sa acceptam ca X poate sa decida sa introduca materia Y in scoli (cu alte cuvinte, ca statul poate decide ce trebuie sa invete copii romanilor), decat ajungand la rezultate submediocre. Daca cel care decide nu e responsabil, rezultatul e intotdeauna, fara exceptie, prost la inceput si catastrofal in timp (mai putin in situatia nefericita in care se infiinteaza o comisie de evaluare care va demonstra ca rezultatul e bun chiar daca e prost).

  6. Pai daca 30 de ani doar s-au facut ievaluari???

    Acum cereti Dvs, evaluari???
    No ca v-a auzit Presu si a decis sa evalueze., de fapt domnia sa spune ca re-evalueaa..
    Stati asa si nu clipiti – pas cu pas vine si re-evaluarea.

    Dar sunt si lucruri bine care se intampla in RO.
    Nu scrie nimeni despre ele?

  7. Si pentru asta, nu se incepe de la selectia riguroasă a personalului de firme specializate, pe care le avem, la normarea muncii pe orice nivel al tuturor instituțiilor statului și crearea facultății, unice în șară care să pregătească viitoarea elită politică specializată în politici publice și conducere?
    Totul în țară merge după ureche, contează funcția și statutul pe care îl ai cu privilegiile aferente și nu contribuția pe care ți-o aduci, plus valoarea colectivă, succesul personal cu care să te afișezi cu care să-și arate puterea ca să fii validat de societate.
    Avem o mentalitate încă feudală la nivelul elitei de orice natură și în orice domeniu, suntem ahtiați după putere, De sus până jos, toată lumea se vrea să fie un mic sau mai mare boiernaș, cu bani, statut social cu privilegii (secretară și mașină la scară), putere cu influență, fără nici un merit, fără nici un efort, dacă se poate, pentru că am fost educați să fim niște oportuniști machiavelici, într-o societate alienată în care totul este de vânzare.
    Percepem progresul, modernismul tot ca niște feudali doar suntem superiori tradiționaliștilor care sunt niște retrograzi, niște inculți; ce compromis colectiv, ce comuniune pașnică, ce democrație?, revoluție, să venim noi că vă arătăm noi valori!
    Și totuși există blestem și totuși există speranță pentru că fizica cuantică a arătat și demonstrat sfârșitul materiei (e=m x c*) si sunt tare curios ce va urma cu adevărat și nu pseudoprogresismul de acum.
    Nicăieri nu se spune vorba din bătrâni: ,,cum e șeful așa e și subalternul” , ci ,,ne merităm conducătorii pe care îi merităm” și ,,să faci ce zice popa nu ce face popa”că doar e și el om.
    Mulțumesc.

Lasă un răspuns la panduru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Marian Zulean
Marian Zulean
Marian Zulean este profesor la Universitatea din București. Domeniile sale de interes sunt politicile publice, studiile de securitate și sociologia militară.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

Molecula mea de gaz din aragaz

În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.