joi, martie 28, 2024

Romania imputita ca un peste: Sau cum rusinea unui plagiat romanesc te prinde si-n SUA

… pentru ca da, ati ghicit, desi ma doare inima s-o spun, nu pot sa nu constat evidenta: cand vine vorba despre educatie, Romania s-a imputit ca un peste – de la cap! Si nu, cand spun “cap” nu ma refer la cazurile celebre deja, de prim-ministrii plagiatori, lista deschisa de Victor Ponta, chit ca atunci am fost solicitat de catre revista Nature, cea care a facut public plagiatul, sa fiu printre profesorii care sa-l “autentifice”. Asta e lesne. Despre ei am tot scris, pana am facut bataturi la buricele degetelor. Dar nu, premierii plagiatori, ministrii plagiatori sau politicienii plagiatori in general nu reprezinta “capul” acestei natii. Din fericire.

            Din nefericire, stiu ce spun atunci cand spun “din fericire”. M-am ocupat de politica dinainte de ’89 pana-n zilele noastre, mai intai ca student, apoi ca ziarist, apoi ca academic. Am luat interviuri, am facut anchete, am scris articole de ziar dar si carti de filosofie politica sau articole de specialitate, din Europa pana-n America. Chiar daca nu ma amagesc ca inteleg politica, imi place sa cred ca politica nu ma mai poate deziluziona. Vorba unui proverb turcesc: “Cand te culci pe podea, n-ai cum sa cazi din pat.” Nu mai am iluzii despre politicieni, iar asteptarile mele sunt doar sa fie, pe cat posibil, oameni de bun-simt. Si cativa mai sunt. Dar, precum pielea de sagri din nuvela lui Balzac, numarul lor se restrange de la o zi la alta. Repet, insa: politicienii nu sunt capul nici unei natiuni. Profesorii sunt!

            Sa ne lamurim: daca in Romania avem “educatori” (la gradinita), “invatatori” (la scoala elementara”) si “profesori” (de-acolo-n sus), in America avem doar doua categorii: “invatatori” (“teachers”) pana termini liceul, si “profesori” (“professors”) de la colegiu in sus (cu o ierarhie in care n-are rost sa intram acum). N-as intra in aceste detalii daca n-as vrea sa atrag atentia asupra “capului”, care nu e format nici din politicieni, nici din educatorii din gradinita, nici din profesorii de liceu, s.a.m.d. Nu! Capul, in orice natiune, e format din cei care-i formeaza pe toti ceilalti, fie ei educatori de gradinita, invatatori, sau profesori de liceu. Educatorii educatorilor. “Capul” e cel care educa educatorii care-i educa pe toti ceilalti, fie ei viitori politicieni, ingineri, medici, zidari, oameni de afaceri, fermieri sau hoti. Cum ii cresti asa ii ai. Din pacate, insa, cata vreme nu intra in politica, profesorii-plagiatori nu prea risca sa intre in vizorul verificarilor si ma ingrozeste gandul proportiei de falsi profesori care distrug Romania, distrugandu-i educatia de la cap. Suntem o tara imputita pentru ca suntem o tara traumatizata. Si suntem o tara traumatizata pentru ca ne place.

            Sa ne-ntelegem: un profesor plagiator nu este profesor, dupa cum un sarlatan care pretinde ca e medic desi n-are diploma nu e medic. Dar, daca nu vrem sa ne fie copiii operati de catre medici care nu sunt medici, nu ne ingrijoram (sau prea putin) de posibilitatea ca educatorii copiilor nostri, sa nu fie educatori. Or, ceea ce ne starneste automat revolta spune multe despre felul in care ne ierarhizam prioritatile. Ne revolta falsii medici. Ne revolta falsii calugari sau falsele calugarite. Ne revolta falsii politisti sau falsii prieteni, si cate si mai cati. Nu, insa, si falsii profesori – profesorii plagiatori. Astia ne lasa mai degraba indiferenti cata vreme nu-i putem folosi in lupte politice. Pare-se ca ne revolta doar cei care ne pot ataca trupurile, buzunarele sau inimile. Mintile? Capul? Meh! Unde nu-i cap, vai de picioare? Meh! Cu astia suntem ingaduitori. E ca la buzile publice (in tinerete, chiar am scris o piesa de teatru pe tema asta): pute, dar e caldut. Or pentru asta, ca romani, s-ar cuveni sa ne fie, foarte, foarte rusine!

            Ca roman, rusinea asta m-a ajuns pana-n si-n Texas. Nu voi da deocamdata nume, nu din vreo sfiala sau precautie, dar pentru c-am fost rugat sa n-o fac pana la terminarea investigatiilor. Considerati intamplarea care urmeaza un soi de buzdugan aruncat la inaintare de catre un zmeu politicos. In ciuda opiniei generale, lumea academica e mica. Scriind (si) despre Evul Mediu, am ajuns sa-l cunosc si sa ma imprietenesc cu unul dintre foarte putinii profesori de filosofie politica specializati in acea perioada din SUA. Acum cateva luni, ma trezesc cu un email amuzat-furios de la el: tocmai fusese instiintat de catre o profesoara de medievalistica din Danemarca (!) despre cartea unei profesoare de la Universitatea din Bucuresti in care el si inca un profesor britanic fusesera plagiati din greu acum vreo douazeci de ani. Cum spuneam, lume mica, timpul trece repede. Dovezile? Irefutabile! Si totusi, profesoara in cauza (care studiase cu britanicul!) se incapatana sa nege evidentele si sa-si gaseasca scuze. Mai in gluma, mai in serios, m-a intrebat daca toti romanii reactioneaza la fel daca sunt prinsi cu plagiatu-n gura si se jura ca nu fura. Mi-a venit sa intru-n pamant de rusine. Fara metafore.

            Povestea nu s-a oprit cu acel plagiat – si inca mai continua. Pe scurt, pare-se ca doamna cu pricina si-a construit intreaga cariera academica plagiind pe rupte din diferite surse. Nefiind insa om politic, a fost lasata in pace. Deocamdata i-au fost retrase doua publicatii din Romania, dar lucrurile sunt departe de a se fi incheiat. Intre timp, in loc sa-si puna cenusa-n cap, falsa profesoara a ajuns chiar sa conduca un program platit binisor din bani europeni menit sa convinga tinerii romani despre avantajele … studiilor universitare! Ba chiar a inceput sa-si ameninte, catusi de putin voalat, colegii romani care au inceput sa se delimiteze de ea. Mesajul? “Sa nu m-apuc sa va caut si eu pe voi la publicatii, ca nimeni nu e fara de pacatul plagiarismului!”

            Si nu, din pacate nu exagerez catusi de putin. Persoana cu pricina a devenit un cui batut din ce in ce mai adanc in talpa mea romaneasca, altminteri suficient de batucita. Profesori din Europa si America ma intreaba aproape saptamanal – de-acum fara urma de gluma – daca asa reactioneaza toti universitarii romani, daca e vreo “traditie” a locului ca plangeri oficiale transmise conducerii Universitatii din Bucuresti sa ramana fara raspuns, desi intervalul normal pentru a raspunde la un email e de maxim 48 de ore, s.a.m.d.. Ultimul email l-am primit zilele trecute, ca urmare a unui interviu dat de catre fostul ministru Florin Roman, in apararea premierului Ciuca pe fanatik.ro. Pentru necunoscatori, Florin Roman si-a dat demisia tot in urma unui plagiat dovedit. Si, din nou, am fost intrebat cum se face de toata lumea din Romania foloseste aceleasi scuze? Poate este ceva adevarat, poate ca asa este sau era legislatia romaneasca, poate ca le scapa lor ceva?

Inteleg ca e greu sa intelegi ca atatia oameni “importanti” te pot minti in fata, cu atata tupeu, dar si colegii din vest trebuie sa inteleaga ca-n Romania se poate. Cum poate Florin Roman, care a “studiat legislatia la greu” (mai bine studia cartea) sa spuna “Foarte puțini în România studiază legea, pentru că plagiatul în România nu-l stabilesc nici eu, nici dumneavoastră, nici altcineva, îl stabilește comisia de la nivelul ministerului sau Comisia de Etică”? Uite ca poate! Noi asteptam legi care sa ne spuna daca ne-a cazut piatra-n cap! Sangele care ne tasneste din teasta nu-i o dovada. Ma-ntreb: Daca vreun medic sarlatan ii da un leac care sa-l omoare, va chema o comisie “de specialitate” sa determine, legal, daca e mort sau nu? Ii pun eu diagnosticul, c-am facut si medicina – e deja mort pe dinlauntru!

Va spun sincer – m-am saturat de plagiarismul romanesc. Mi se apleaca. Cati mai trebuie sa moara, atat la propriu cat si la figurat, pana cand romanii vor intelege cat de tare s-au imputit de la capul universitar? Daca si amicul Vasile Dancu, in tinerete altminteri un academic respectabil, sau presedintele Iohannis, in tinerete un decent profesor de liceu, gasesc scuze si asteapta verdicte de la comitete si comitii care sa constate ca li s-a furat butelia si de aia nu-si mai pot fierbe cafeaua, se cheama ca romanii n-au mai multe sanse decat nenorocitii din Jonestown, sectantii care-au facut sinucidere in masa pentru ca asa le-a zis liderul Jim Jones.

Dar, daca e vreo consloare, sinuciderea romanilor nu-i in jungla din Guyana, ci in Gradina Maicii Domnului.

Distribuie acest articol

98 COMENTARII

  1. Oportunul articol se întemeiază pe o deplin justificată revoltă împotriva imposturii, doar că autorul neagă dintru început cauzele, de altfel evidente.

    Este adevărat că românilor le este mai frică de moarte decât să moară proști, astfel că finanțează cu totul disproporționat sănătatea față de educație, dar cauzele sunt eminamente politice. Implicând, da, politicieni-sociologi ipocriți precum domnul Dîncu, rătăcit nu se știe cum pe la Ministerul Apărării.

    Manipularea grobiană – inclusiv prin sondaje de opinie – a făcut posibil ca România să fie capturată de cleptocrație transpartinică de peste trei decenii. Furtul [intelectual] a început de la adevăratul ”cap”, cel care alocă fondurile și stabilește prioritățile. Iar hoții s-au înconjurat și i-au încurajat de/pe hoți.

    Plagiatele lor au fost realizate prin complicitatea unor persoane din mediul academic, la fel ca pe vremea Elenei Ceaușescu. Iar perpetuarea modelului se datorează unor politicieni aflați în slujba cleptocrației, asemenea domnului Dîncu și a tovarășilor domniei-sale. Astfel a apărut Legea lui Severin: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, trebuie schimbată”.

    Subfinanțarea și politizarea Educației sunt cele două cauze pentru care nivelul de competitivitate a domeniului a scăzut atât de mult în România! Cei mai buni absolvenți din România nu merg în învățământ, ci pleacă din țară. Cei mediocri, merg în mediul privat. Iar cei care mai rămân, merg să suporte mizeriile celor numiți politic (de la ministru, până la femeia de serviciu din instituția de învățământ), pe un salariu de nimic.

    …Iar asta este o chestiune politică, domnule Fumurescu, nu ține de istorie, de geografie, de karmă, de conjunctura astrală, ori de „plăcerea” culturală de a fi furați și umiliți a românilor. La ultimele alegeri, românii au votat conform conștiinței și interesului propriu. Și am avut un guvern care părea să pună capăt catastrofelor generate de cleptocrație pe care le semnalați, domnule Fumurescu.

    La doar câteva luni, când a început organizarea concursurilor pentru numiri în funcții pe criterii de merit și competența, Președintele Republicii a demolat guvernarea aducând la conducerea României marionetele cleptocrației. …Și pe domnul Dîncu la Apărare, culmea imposturii! Despre ce vorbim?!

    • Astia sunt oamenii, cu astia defilam. :-).
      Cei care ar putea schimba lucrurile, pleaca din tara. Cei care raman nu au niciun interes sa le schimbe ceva.

      Romania crede in Mos Craciun- tot spera ca vor fi vreodata politiceni responsabili si competenti, care sa puna interesul public deasupra interesului personal. Iata veste proasta: nu exist Mos Craciun!

      De de se poate la altii? Nicidecum pentru ca Mos Craciun as avea rezidenta in Vestul Europei :-). Ci pentru ca:
      a) sistemul politic impiedica fixarea la putere a unei gasti care sa epuizeze resursele tarii
      b) au economie de piata si libera concurenta.

      Romania nu indeplineste conditiile acestea:
      – pe a) pentru ca din puncte de vedere istoric este prea devreme
      – pe b) pentru ca exista o mostenire comunista in constiinta sociala

      Ce ar trebui facut?
      – revizuit sistemul politic – atat cat se poate cineva folosi de fortele istoriei, adica nu prea mult
      – adoptat in mod real modelul capitalist, liberal (fara nicio legatura cu partidul cu acelasi nume din Romania)

      Toate problemele discutate – sistemul de sanatate catastrofal, educatia prabusita, ierarhia sociala data peste cap, plagiatul ca norma sociala (ca despre asta e articolul :-)) si multe altele – sunt consecinte ale neindeplinirii conditiilor amintite, nu cauze a ceva.

      ===
      Cum pot fi indeplinite conditiile a) si b) ?
      Fie prin rabdarea timpului, fie prin conducere autoritara luminata.

      Pana atunci, dragi tovarasi, spor la plagiat! :-)

    • Problemele cu doctoratul:
      Este recompensat financiar.
      Ultima oara cand am verificat era obligatoriu pentru invatamantul superior…

      Acest cumul de factori te obliga sa faci un doctorat, cand poate nu ai chef sau nu esti pregatit. In esenta, se demonetizeaza acest certificat de maturitate in cariera/ domeniu de activitate…
      Problema s-ar rezolva recompensand doctoratul in alt mod (sau deloc) si asigurandu-te ca e doar pentru cine doreste sincer sa se aventureze intr-unul.

      Eu vad doctoratul ca pe un demers extrem de personal & facultativ, poate mai mult ca pe un hobby. Luminatii nostri au ales sa-l transforme in bacalaureat. La bac se copia(za?) pe rupte, ca la orice examen obligatoriu. E o realitate legata de natura umana. Obligatia va fi, inevitabil, fentata.

  2. 1- Cred ca foarte mare vina o au si conducatorii de doctorate.
    2- Daca s-ar desfiinta plata/indemnizatia de 15% pentru doctorat, dar si suma acordata conducatorului de doctorat, TOATA aceasta PLAGA a plagiatelor ar inceta.
    Oare in USA se plateste spor de doctorat? Sau in (ce) alte tari?

    • Fenomenul este cu mult mai raspandit decat apare in domeniul doctoratelor.
      Chiar daca s-ar renunta la sporul de doctorat, plagiatul ar ramane.

    • La punctul 2, desigur, stimularea ,,obligatorie”, prin lege, duce la o cursa pentru a folsi doctoratele pentru obtinerea unor avantaje materiale, direct sau indirect. Totul sub aparenta setei si admiratiei românilor pentru titluri.
      In Suedia, de unde am experienta, doctoratele sint un subiect inexistent. Un doctorat poate fi un atu la negocierea unui salariu sau a unui post mai bun, dar fiind prin negociere, doctoratul nu e o garantie in obtinerea acestora. Tentatia e deci mult mai mica pe linga faptul ca sistemul de control in Occident e mult mai strict.
      Cind se pune aceasta problema lumea se face ca nu pricepe.

      • Aveti dreptate.
        Exista si riscul sa fii considerat over-qualified intr-o lume in care asteptarile sunt sa urmezi ordine.
        Suedia este un caz special, in general in sens pozitiv. Au creier, au inventivitate, pragmatism si nu sunt atinsi de o mare parte din pecinginea mentala si culturala din Europa continentala de vest.
        Dar, au social-democratie cu taxe spoliatoare ca nici macar ABBA simbolul national al lor nu mai are rezidenta fiscala in Suedia.

    • Ha, ha, ha…

      La punctul 2. e de fapt chiar mai grav ca-n România. La „liberal arts” (umanioare pe românește) sistemul e complet în vrie. Mari universități precum Harvard au renunțat complet la a cere teste de competență SAT și ACT. Așa cum în vremea „comunismului hard” admiteau cu pe criterii sociale („originea sănătoasă”) acum încearcă să bage cât mai mulți catindați din ghettouri care unii abia pot silabisi. Iar curriculum-ul trebuie adaptat la materia primă. Un cunoscut are fiica la Yale unde face ceva științe sociale (am reținut dor minor în „gender studies” 😁) . Taxa anuală de studii e vreo $60000 + $25000-$30000/an casă și masă. Tipa a făcut un semestru 3 materii: badminton, arta graffiti și ceva gender studies. 😀. Calificativele se dau pe „proiecte de grup” ca să poată trece toți analfabeții și dogații. Omu săracu’ zice că prea deșteaptă nu era ea nici înainte. A fost șocat că au admis-o. Dar acum cică se tâmpește tot mai tare în fiecare an…👌

      Școlile tehnice se mențin, dar restul sunt franjuri. Indivizi ca Ponta ar fi făcut sau nulitățile din sistemul universitar românesc ar fi făcut cariere fulminante dacă avea șansa să ajungă în SUA în ultimii ani. Să ne amintim doar la cât de tâmpă era ministresa de finanțe a lui Ponta (aia de-i ziceau Madam Usturoi – după ce a avut ideea de reface economia română prin impozitarea babelor ce vând usturoi în Obor 😃). Aia era absolventă de științe economice la Harvard…

      Branșele tehnice și de științe aplicate se mențin la un nivel înalt. Dar restul sunt probabil mai salbe ca alea județene din România…

  3. Totul are la baza lozinca ca “merge și asa”. “Asa” a mers înainte de ‘89, așa și acum pentru ca personajele sunt la fel sau educate in același spirit. Cei care au fost altfel (adică așa cum trebuie), au avut și curaj, și au luat sapa sau mapa in spinare si in primii ani după ‘90 deja erau plecați. E plin US si Canada de profesori către vârste de pensionare originari din România ( mai ales inginerie). Și in DE sunt mulți, mai ales originari din Ardeal si cu rădăcini germane. Asta a fost primul si cel mai important, după părerea mea, val de emigrare. Apoi, plecând adevarata elita, a început măcelul, cu rezultatele ce se văd.

  4. Mă surprinde că (inca) aveți așteptări! De la Universitatea București (și celelalte Universități din tara). „The CWUR World University Rankings 2019/2020 ranks UB on the 955th place worldwide. ” (Sursa chiar aici: https://unibuc.ro/despre-ub/ub-astazi/ub-in-cifre/?lang=en).

    Da, acum vreo 30-40 de ani, când învățământul din Ro era de tip sovietic – cu științele și ingineriile tehnice la maxim, absolventii Universităților din Ro erau foarte apreciați. Primul val de migranți in Canada și SUA de după „revoluție” s-a bazat pe acea recunoaștere a calității învățământului științific și tehnic de atunci. Diplomele de studii erau recunoscute aproape instantaneu. Medicina, și atunci, și acum, trebuie refăcută. Umanioarele, nu erau chiar foarte agreate, trebuiau dovedite.

    Calitatea învățământului a scăzut considerabil în cei 30 de ani, pile, amanți, amante, fii, fiice. Cine mai știe o brumă de carte este vânat de angajatori. Cei mai buni absolvenți tehnici nu rămân pe salar de asistent, cei mai buni medici nu rămân sa „pupe inelul”, cei mai buni economiști au unde se angaja. Și nu este vorba strict de salarul de asistent. E vorba, mai ales, de mediul ierarhic umilitor, medieval.

    Daca in științe și inginerie, 1+1=2 și contribuții personale se pot aduce unei biele-manivele prin patente, in umanioare, doar creativitatea (sau munca) pot aduce plus valoare. Creativitatea este redus distribuită, deci munca ar rămâne singura cale de a aduce plus valoare și contribuții personale intr-o teza de doctorat. Asa cum și spuneți, așteptările trebuie reduse la podea. Cine mai muncește în ziua de astăzi?

    Cat despre răspunsul la un email, asta arata din nou, modul medieval-arhaic de organizare a instituțiilor academice. Cui aparține exact acea adresa de email? Cine are dreptul să deschidă acel email? Cine credeți că citește mailurile? Cine va așteptați să răspundă? Câți din profesorii universitari își manageriază personal adresele de email? Au ei libertatea de a răspunde unei solicitări, sau trebuie să treacă solicitarea prin Consiliul profesoral, prin Senatul Universității, prin semnăturile n+1 administrative? Nu mai bine „move to Spam folder”?

    Sunteți plecat de prea mult timp și ați uitat metehnele. Care s-au accentuat și mai mult în cei 30 de ani. Dar cum bine ați spus, nu sunteți naiv. Doar …va e jena.

    • @Stefan _ „Mă surprinde că (inca) aveți așteptări! De la Universitatea București (și celelalte Universități din tara).”

      „Prima instituţie modernă de învăţământ superior de pe teritoriul principatelor române unite a fost Universitatea din Iaşi, fondată la 26 octombrie 1860. Este considerată continuatoarea simbolică a Academiei fondate de Vasile Lupu în 1640 şi a Academiei Domneşti a lui Antioh Cantemir (1707). ” (https://www.historia.ro)

      La alegerile pentru funcția de Rector, nu au îndrăznit să mai candideze alte cadre didactice, lăsându-i calea liberă domnului Tudorel Toader. Cel care a nenorocit Justiția din România de nici acum nu-și mai poate reveni. După articolele critice din presă și după ce s-a înscris la concurs în semn de protest un student, s-au alăturat și două cadre didactice. Totul din rațiuni politice!

      Acesta este nivelul de evoluție al învățământului superior românesc. Și asta nu pentru că „așa sunt românii”, ci pentru că acesta este mediul social caracteristic guvernărilor cleptocratice.

      Parafrazând ceea ce spunea cineva despre Rusia (guvernare oligarhică, formă particulară de cleptocrație), se poate afirma fără reținere că în fiecare stat este prezentă Mafia, dar, în România, Mafia are propriul stat.

  5. Aberatia unui domn ce ocupa de prea multa vreme si fara vreun merit functia de ministru al invatamantului referitoare la lipsa definitiei plagiatului in justitie ne arata inca o data ca nu avem mari sperante. Cei care mai au bun simt in tara asta sunt deznadajduiti.

  6. Mie îmi place că de cîte ori vine vorba despre plagiat, primul care e scos la înaintare și tăvăleală e doftoru’ Ponta. Despre leul deșertului care cu o mînă trăgea în talibani, cu una saluta și cu ailaltă scria cum devine cazu’ cînd o iei la măsurat ca un doctor (” Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale.”), nu mai zice nimeni nimic, mai cîrîie cîte unul pe ici pe colo și cam atît. Nu mai iese lumea cu copii și căței în fața guvernului ca să-l dea jos pe impostor, nu se indignează musiu Steven van Groningen de la Raiffeisen, ambasadorii care ne predau democrație tac suspect, tineretul studios stă prin cîrciumi în loc să lupte cu petu-n mînă împotriva prim ministrului plagiator, ce mai, lespedea blatului e așezată deja peste mormîntul în care e îngropată afacerea. Exact ca în cazul lui Kovesi, care nu a plagiat decît între 5% și 11%, deci nu se pune. Era tînără, a greșit și ea și a rămas un pic gravidă, doar nu o să o nenorocim icoana făcătoare de minuni a anticorupției pentru atîta lucru. Pînă la urmă asta e problema cea mai gravă a României, dubla măsură, unii hoți sînt băgați la ocnă, alții sînt promovați bine-mersi și sînt vînduți drept salvatorii neamului după ce au fost legendați corespunzător de specialiștii în interes național ai ”sistemului”.

    • e bine sa tinem cont si de nuante, ca altfel am ajunge la concluzia ca Dacia 1300 (un fel de Renault 12) si Rolls Royce Flying Spur e tot autoturism, deci cam acelasi lucru fara deosebire de neam, educatie si conditie sociala.
      Io, Mircea zic ca ar trebui rezolvata situatia asta putreda dintre Istru si Marea cea Mare in trei moduri la alegere:
      1. renuntarea la „doctorat” cu restituirea foloaselor materiale si scuza publica pentru violarea eticii ziua in amiaza mare si in vazul minorilor nevinovati (nu as merge si pe pedepsirea suspiciunii de exhibitionism)
      2. refacerea integrala a tezei cu sustinerea publica, restituirea foloaselor necuvenite si amenda
      3. aplicarea celor doua legi penale care sanctioneaza plagiatul in Romania

      • Nu e vorba de nuanțe, e vorba că avem un frumos Rolls Royce (caroserie de prim ministru sau procuror șef al UE) care are sub capotă un motor amărît de Dacie și ne este vîndut drept RR autentic. Înșelăciune tipică de samsar auto, caracter așijderea, mai are rost să vorbim despre ținută morală, etică sau onoare în cazul ăsta?
        Cît despre măsurile despre care spuneți, ar fi binevenite, cu excepția faptului că titlul de doctor trebuie retras și anulat, nu lăsat la voia ipochimenului care poate să renunțe sau nu, iar despre refacerea tezei de doctorat nu pot spune decît că am luat-o ca pe o glumă! Îi vedeți pe Petre Tobă și toată tîrla de generali-doctori capabili să scrie din capul lor măcar o compunere de clasa a cincea despre cum și-au petrecut vacanța la bunici? Eu unul nu-i văd în stare, deși poate că ar ieși ceva bun de prezentat la emisiunea iUmor!

        • Așa este, aveți dreptate! Plagiatul este furt și nu poate fi considerat altfel.
          Totuși logica lui „doar puțin gravidă” merită, cred, a fi analizată. Dacă motorul este totuși de RR, dar numai capota de Dacie? Posibilitatea asta există, măcar teoretic, și ea până la urmă. Altfel spus, dacă doar introducerea, contextul, de exemplu pasajele privind condițiile de oportunitate sunt singurele care conțin citările neconforme, dar nu și cuprinsul, adică scopul în sine al studiului, cum ar trebui atunci să vedem umplerea efectivă a unui gol existent prin contribuția personală a doctorandului? Deși umbrite de un preambul ilegal, concluziile studiului pot fi valabile. Și atunci mai poate fi folosit studiul pentru o dezvoltare ulterioară a subiectului sau poate fi utilizat un alt candidat chiar fără citare – căci ar fi un nonsens să oferi trimiteri bibliografice către ceva ce oficial nu (mai) există? Poate că o reajustare a legislației în domeniu n-ar fi chiar o eroare. Dar până atunci, desigur, plagiatul este furt.

  7. Articolul e foarte bun. Chiar daca sintagma „Romania imputita” ma supara rau.
    (Imi ramine o nemultumire: dece nu dati numele ipochimenei? caci pina va fi dovedita legal de plagiat de catre institutiile „abilitate”, unora le va creste barba :D )

  8. Foarte interesanta discutia numit Teza de doctorat si Plagiatul .Tot foarte interesant este faptul ca nimeni nu aduce in discutie alte posibile Plagiate ce tin de diplomele acordate la finalul Studiilor Universitare sau chiar cele acordate ca Masterate . O Teza de Doctorat , o lucrare oarecare , ce are in componenta, un final , ce desemneaza un anume text sau o anume competenta este parte a unei munci facuta in echipa , munca ce contine nu numai partea de intelegere, a subiectului temei , de catre Masterand , Doctorand ,ea fiind in final rezultatul acceptului celor ce gireaza aceste lucrari prin oferirea titlului final de Doctor in …. .Asadar un Doctor in … nu poate deveni decit cel care se prezinta in fata unei Comisii de specilalitate si care dupa dizertatia ce cuprinde lucrarea Doctorandului ca si dupa raspunsul oferit de catre acesta nelamurilor membrilor Comisiei de avizare poate sau nu sa devina detinatorul titlului Academic in cauza .Plagiatul devine realitate doar atunci cind cu buna stiinta Doctorandul si Comisia, ce ofera acest titlu, in urma unui parcurs cunoscut , stie deja ca lucrarea contine o forma de plagiat . Ideea ca plagiatorul a pacalit Comisia de avizare si a obtinut astfel titlul in cauza nu se sustine .Dealtfel nu toate lucrarile sau Diplomele de doctorat sunt plagiate .A existat in Romania o perioada unde astfel de Diplome se puteau obtine fara a fi supuse unui control rigid al plagiatului , in forma cunoscuta azi , perioada in care legislatia era laxa si permisibila .Dar fara o prezentare in fata unei Comisii si fara un accept al acesteia , finalizat prin oferirea unei Diplome de Doctorat , nimeni nu putea obtine asa ceva .A cauta acum vinovatii este gresit .Desigur cei care sunt vinovati se stiu si o minima decenta ar trebui sa faca parte a unui gest de retragere dar de aici si pina la a generaliza subiectul este drum lung .Este o pagina urita a Invatamintului Romanesc si raul facut este foarte mare .Romania a trebuit sa treaca prin multe si inca destinul natiunii nu este incheiat .

    • @bunul samaritean _ „Plagiatul devine realitate doar atunci cind cu buna stiinta Doctorandul si Comisia, ce ofera acest titlu, in urma unui parcurs cunoscut , stie deja ca lucrarea contine o forma de plagiat . ”

      Întocmai aceasta este și opinia mea. Așadar…

      Consider că este cu totul nedrept, ca să nu folosesc cuvinte mai „tari”, să se spună despre toți studenții români și profesorii lor că sunt suspecți de furt intelectual. Dimpotrivă, cei pe care i-am cunoscut au muncit de „le-au ieșit ochii din cap” cel puțin trei ani pentru lucrarea de doctorat. Este impardonabil să le batjocorim efortul!

      După cum am arătat într-un alt comentariu, au fost câțiva pe care nu i-am cunoscut personal, cărora le-au fost retrase titlurile științifice. Aceia sunt excepțiile.

      „Excepționalii” au legătură cu politicul, indiferent că sunt/devin oameni politici, ori sunt/devin cadre didactice. Domnul Gabriel Oprea, spre exemplu, era conducător de doctorate. Profesorul Vasile Dîncu are aceeași afinitate în raport cu Ministerul Apărării, pe cât baba și mitraliera. Domnia-sa este, însă, strategul și liderul „de facto” al PSD, cea mai reprezentativă marionetă a cleptocrației românești. Or, autorul articolului exclude din start cauza determinantă, de natură politică, a situației pe care o critică, creând o fractură logică prin negarea realității evidente.

      Precum grandomania Elenei Ceaușescu, cea a „excepționalilor” îi împinge spre titluri științifice. Firește că „excepționalul” domn Darius Vâlcov, spre exemplu, nu și-a scris lucrarea, ci a cerut să i se acorde titlul. Unul dintre profesorii cu funcție administrativă ceva mai înaltă din universitate i-a cerut unui subaltern să o scrie. Firește că a copiat și, foarte probabil, acela s-a și rugat Cerului ca plagiatul să fie descoperit. Unii zic că chiar el ar fi spus că a scris lucrarea „excepționalului” și a indicat sursele din care a copiat.

      Dacă cineva pune întrebarea corectă „De ce au acceptat cele două cadre didactice să se umilească pentru importantul membru al Grupului de la Scroviștea ?”, răspunsul este clar, limpede, evident: DIN RAȚIUNI POLITICE.

      …Aceleași rațiuni pentru care nimeni nu a îndrăznit să tulbure drumul spre Rectorat al domnului Tudorel Toader, spre exemplu.

      Pentru că dacă te opui cleptocrației, sperând în sprijinul Justiției – sugrumată în lesa Secției Speciale – sfârșești pe acoperiș, precum domnul Panait, sau fără venituri, precum domnul Danileț șamd. Cariera ta [universitară] s-a încheiat!

  9. Am incercat de multe ori sa promovez educatia legata de plagiat, sub multele sale forme.
    Am fost refuzat – de la dizgratios pana la politicos – cu incrancenata fermitate, daca imi permiteti.
    Mi s-a raspuns in fel si chilp „Ce e asa de mult de spuns despre faptul ca nu e bine sa copiezi!?”. „Stie toata lumea!” – pana la cinicul „Asa ceva nu ar avea nici un impact asupra comunitatilor!”

    Nu au fost refuzuri din partea unora care sa fi beneficiat de pe urma blocarii, ci din partea unora care nu beneficiau in vreun fel de pe urma plagiatului.

    ===
    Am avut si surpriza de a constata ca unii sunt de buna credinta cand spun ca daca ai schimbat cuvintele din textul original, nu mai trebuie sa citezi!

    Plagiatul este normal in Romania, este o norma sociala. Cand cineva publica ceva, romanii considera ca este un bun al tuturor, care poate fi folosit fara nicio jena fara a mai pomeni pe bietul autor.

    Asa ca sunt de fapt 2 categorii de plagiatori (ca in zicerea celebra cu un subiect nepublicabil :-)):
    a) cei care plagiaza constient
    b) cei care nu stiu ca plagiaza.

    • La admiterea ln doctorat in Occident este obligatoriu un curs de etică stiintufyca care durează cam o săptămână iar examenul final trebuie absolvit cu min 80%.

    • Cu olecuta de umor, as zice ca ,schimband vorbele( scrise),plagiatorul ,macar ar citi lucrarea plagiata si i ar ramane si lui ceva in dovleac. Asa doar cu copi paste ? Mai tine cineva minte copiutele,si ce se spunea despre ele?

  10. Foarte bună prezentarea! Calitate ireproșabilă a gândirii și stilului.

    Vast domeniu al realității – DOCTORATUL – este astăzi în România o ”instituție” anulată prin eșuarea scopului.

    UTILITATE redusă la aproape nimic – pentru că pur și simplu nimeni nu avansează după publicarea unei lucrări – cunoscându-se bine faptul că 90% din descoperirile contemporaneității se produc în state cu universități de top.

    ORIGINALITATEA inexistentă sau minimă – (în sensul în care substanța lucrării nu poate fi asemănată cu prea multe datorită însușirilor sale excepționale) – nu mai este astăzi un reper al școlii doctorale.

    ”Două drepte tăiate de o secantă se întâlnesc de acea parte a secantei pentru care suma unghiurilor interne de aceeași parte a secantei e mai mică decât suma a două unghiuri drepte” – axioma paralelelor – are unicitate negreșit! A word to the wise!

    ETICHETELE DE CALITATE pe diplomele de doctorat sunt absolut NECESARE astăzi în România, însă deocamdată lipsesc elementele etice necesare constituirii unei reale comisii. Pur și simplu o plagă nu se poate vindeca spontan, fără o minimă acțiune din exterior.

    Există o tendință naturală de însănătoșire, bine explicată în sociobiologie – însă, în chestiunea universităților românești – care au eșuat anul trecut din Topul 1000 QS World University Rankings, nu se poate aplica ideea unei vindecări prin activarea resursei umane interne, moral activată. Este imposibil să extragi din complacere o societate universitară fără o forță externă care să reușească să aducă lumină în această chestiune atât de dureroasă.

    În profesia mea, am întâlnit multe figuri doctorale – atât în universități, cât și în alte domenii de specializare. Ce m-a surprins la aceștia? În primul rând chipul, fizionomia, lipsa arhetipului. Acei oameni sunt departe de un concept doctoral, social acceptat. Domeniul lor în plan umanist este rigid, sărac, – cantitatea de idei minimă sau absentă, aplecarea spre abstractizare nulă, orientarea către social prin poziționări în zonele critice – total nulă, limitele ființei – mai mult decât evidente.

    Și da, în consens cu paragraful de mai sus – putem astăzi, întrând într-o sală de conferințe să recunoaștem după chip un real om cu studii doctorale! Așa cum în alt exemplu, având în față două zeci de colegi cu doctorat – am putea în mod aprioric – doar privindu-i și discutând 5 minute cu fiecare – să indicăm precis, categoric și într-o valoare foarte apropiată de realitate pe cel care a compilat, furat = plagiat.

    ”Peștele de la cap se împute” – așa cum în societate corupția începe de la nivel înalt. PRINCIPIUL asanării este simplu și TREBUIE să-și găsească RAPID un fundament LEGAL, insistent și concret aplicat cât mai repede: ”conducătorul de doctorat” urmând să cadă la primul PLAGIAT dovedit.

    ”Pe trotuarul cafenelei pe scaune și-n picioare stau notabilii orașului – reprezentanții județului în vacanță parlamentară, membrii tribunalului, funcționari de la prefectură” – I.L. Caragiale.

  11. Uitati o poveste care nu are legatura cu Romania. Un stat dezvoltat acorda burse de studiu unor stundenti straini. Nu stie nimeni exact pe ce criterii sunt acordate, dar, daca te uiti bine printre studentii bursieri, observi ca unii sunt foarte buni, atlii nu prea. Aia care sunt buni sunt cate 1-2 de prin toata lumea, iar aia slabi in general sunt in grupuri mai mari din anumite tari – unele fara cine stie ce traditie, dar cu resurse naturale. Ma rog, amanunte.

    Si acum problema. Profesorii sunt pusi pe fapte mari. Unii predau materii tehnice destul de grele la un nivel avansat. Cine nu stie, nu trece. Universitatea are un renume de construit si de aparat, si nu poate acorda diplome oricui.

    Cei din tari ca X, Y, Z, care sunt la nivel de tabla inmultirii si ecuatii de gradul 1, n-au absolut nicio sansa sa treaca. Si aici e aici. Cum adica sa nu treaca? Statul tarii gazda, reprezentat de organismul de cooperare internationala ABCD, i-a considerat pe acesti studenti suficient de buni sa primeasca o bursa si a platit catre universitate costul studiilor, iar universitatea spune ca ei nu pot trece examenele? Asa ceva nu se poate. Pai asta ar pune multi oameni importanti din organismele alea de cooperare intr-o situatie foarte neplacuta fata de partenerii lor din tarile cu pricina. In plus, dupa un asemenea incident, le-ar fi imposibil sa mai trimita alti bursieri, ceea ce ar inseamna mai putini bani pentru universitate, deci si pentru salariile profesorilor. Trebuie cumva gasita o solutie sa fie bine, ca sa nu fie rau. Trebuie ca studentii in cauza sa fie ajutati sa recupereze materia si sa poata trece examenele – bineinteles, pe munca lor. Sa fie adusi de la nivelul de tabla inmultirii la ecuatii diferentiale, sau ce au ei de invatat pe acolo, ca sa poata sa treaca si ei examenul corect cum fac aia din alte tari.

    E ceva rau in asta? Nici vorba. Din contra, e o intentie nobila sa ajuti studentul sa recupereze diferenta. Ce poate fi mai frumos. Dar normal ca in practica diferenta aia e cam mare. Singurele solutii reale erau de alta natura. Cel mai dur dintre profesori, spaima facultatii, dadea la examen aceleasi subiecte in fiecare an – bineinteles, foarte grele. Extrem de grele, dar aceleasi. Asa ca trebuia doar sa ai bunavointa sa faci rost de intrebarile de anul trecut si sa memorezi niste raspunsuri, si luai si tu o nota de trecere.

    Normal ca el nu spunea asa ceva. Era in continuare un dur si un tartor. Avea si el un renume de aparat si o imagine de sine. Dar se afla discret, pe surse. Si ce este memorarea si reproducerea unor raspunsuri scrise de altii in situatia asta? Tot un furt intelectual – in masura in care cel care le fura le si intelege. Altfel banuiesc ca e doar furt. Nu se poate numi plagiat, dar asta e chestie de nuante. Conducerea univarsitatii facea galagie mare cu plagiarism in sus, plagiarism in jos, si chiar te dadeau afara daca te prindeau cu asa ceva, dar in realitate fara furt intelectual sistemul nu putea functiona.

    In Romania s-a intamplat, in mare, ceva asemanator, dar la scara industriala. Ambitiile partidului au creat un sistem de invatamant care nu putea functiona fara furt intelectual. Am vrut sa-i batem pe capitalisti la educatie cum am vrut sa-i batem si la gradul de urbanizare, la productia de otel pe cap de locuitor si la numarul de medalii la jocurile olimpice. Unii elevi si profesori chiar au putut face perofmanta dupa standardele pe care si le dorea partidul, si o tara intreaga s-a simtit reprezentata in lume de medaliile luate de lotul national de matematica. In acelasi timp si in acelasi sistem, multi alti elevi nu ar fi putut trece anul scolar nici dupa standardele normale din alte tari, iar multi profesori nu ar fi putut ajunge profesori. Lucru cu care tot partidul ar fi avut o problema. Iar partidul ar fi cautat sa pedepseasca vinovatii. Cine e de vina pentru ca la liceul X un numar mare de elevi nu au putut promova examenul de bacalaureat? Cine e de vina pentru faptul ca majoritatea elevilor nu inteleg integrale (care oricum nu le vor folosi la nimic) si ca nu pot scrie comentarii la limba romana la nivelul cerut in baremul de corectare? Cine altcineva decat profesorii, pentru ca nu i-au ajutat pe elevi sa invete, asa cum le-a cerut partidul in functie cu secretarul sau general semi-analfabet.

    Singurele metode ajutor posibile ca sa fie toata lumea multumita erau din categoria copiat comentarii si cartea pe genunchi la examen, pana cand a venit Funeriu cu camerele si le-a distrus viitorul copiilor. Nu mai stiu cum mai e acum, dar banuiesc ca s-au gasit intre timp solutii sa fie din nou bine, ca sa nu fie rau.

  12. „M-am saturat de plagiarismul romanesc”, spuneti, si eu la fel. Insa toate plagiatele despre care s-a scris provin din zona stiintelor umaniste, de securitate si medicina. N-am auzit de plagiate in matematica,fizica, chimie, inginerie. Aici un plagiat sare in ochi imediat, dar nu e exclus. Or fi si de astea, dar nu le stim noi. Originea plagiatelor in Romania sta in orgoliul gaunaos de a te impopotona cu titluri academice, doua facultati, trei mastere, doua doctorate despre care, cred uni, ca ii face automat destepti .Modelul Elena Ceausescu plina de titluri academice, dar semi-analfabeta, face ravagii printre diverse persoane mediocre, dar infipte, agresive, care vor cu orice pret sa parvina, sa ajunga sus, si uite ca au ajuns…generali, prim-minsitrii, ministrii, judecatori, procurori, profesori universitari, academicieni. Si asta nu se intampla numai in Romania, fenomenul exista la nivel inalt si in Franta si in Germania. Se mai lasa cu o demisie….dpana si dna Ursula van der Leyen a fost acuzata de plagiat,dar nu a fost cazul.
    Si astfel presupusele plagiate devin o arma politica, un mijloc de a darama colegii de catedra. Caci pana la decizia finala daca ai plagiat sau nu, asupra persoanei acuzata pluteste neincrederea , suspiciunea , rusinea. Au fost cazuri cand s-a dovedit ca plagiatul a fost inventat din invidie, razbunare si acuzatorii nu au patit nimic, in schimb cei acuzati au avut caderi nervoase.
    Pana si Einstein a fost acuzat de plagiat , e nevoie doar sa cautati pe google si veti gasi numeroase articole. Are dreptate Kant cand spune “„Dintr-un lemn atât de strâmb ca acela din care este făcut omul, nimic întru totul drept nu poate fi construit” ,idee reluata de Isaiah Berlin intr-o splendita carte.

    • Te înșeli cu privire la plagiatul in domenii tehnice. Am văzut, din păcate, teze de doctorat din Ro, care deși aveau un subiect bun și o tratare buna a lui preluau date și imagini din domeniu fără sa citeze. Aici avem de a face cu cei cărora nici măcar nu li se pare ca plagiază pentru ca pentru informația in cauza nu exista in limba romană. Din păcate, așa ceva scade valoarea unei teze de doctorat pana la invalidarea ei. Așa ceva e imposibil intr un domeniu ingineresc, tehnic, științific, de top dintr o țara vestica. Doctoranzilor nici macar nu le trece prin cap plus ca sunt atât de focusati sa obțină ei rezultate ca un asemena gând nici nu exista. Și ca o Cireașa de pe tort universitățile (in DE) au softuri atât de bune de depistare ca nu trece nimic de ele( din orice limba ai traduce).

      • Te inseli. Am condus doctorate 10 ani in Franta. Am gasit plagiate in teze din stiintele naturii ,dar le-am putut corecta si opri sa devina plagiate adevarate. Ideea ca in Romania totul e prost si in Occident totul e cinstit si onest e gresita.
        Ma gandesc ca si dumneata esti poate un mare savant ca si dl Fumurescu care pe Scopus-Elsevier are H index 2 , unde aici in tara asta hoata si plina de plagiate inseamna ca esti un nimeni in domeniul in care lucrezi!
        Va fi o adevarata provocare pentru editorul Contributors sa accepte acest mesaj, dar care vai,spune purul adevar, adica cei care scriu despre plagiate nu au scris mai nimic la randul lor. Una e sa scrie despre plagiate Liiceanu si alta Fumurescu.

        • Doresc sa dau o informatie despre H index, despre care cei din stiinte umaniste de pe aici, zic ca nu conteaza. Sa vedem….
          Cateva H index de pe Google Scholars stiinte umaniste alese la intamplare:
          Jacques Derrida-citari : 365983 , H index 226
          Michel Foucault -citari : 1268055 H index 311
          Martin Heidegger -citari : 393645 H index 258
          Gabriel Liiceanu : citari : 1637 H index 19

          Puteti verifica imediat pe internet. Se observa ca marile personalitati recunoscute universal au H index foarte mare, sunt tradusi in zeci de limbi ale planetei,inclusiv limba romana. Dl .Liiceanu are un H index respectabil specific unui mare profesor universitar.

          Pe scurt , daca nu ai macar H index cat Liiceanu, trebuie sa muncesti din greu si dupa aceea sa iti dai cu parerea despre lumea academica si Romania „imputita ca un peste”. Autorul articolului pare sa nu fie la curent cu frecventele retrageri de articole din revistele Science si Nature, deoarece savanti din natiuni dezvoltate fabrica date , produc date false , sau copiaza date din lucrari anterioare:
          Mai jos lista celor 36 de retrageri de articole din 2021 din Scientic Reports, Nature in anul 2021:
          https://www.nature.com/srep/articles?type=retraction&year=2021
          deci numai dintr-o singura revista a publicatiilor Nature intr-un an!.
          E nevoie sa scrieti pe google -retraction scientific papers Nature sau Science si veti gasi o gramada.
          Pe scurt nu numai Romania e „imputita ca un peste” ,daca vrem sa fim obiectivi, mirosul asta are un iz planetar.

            • Nu este cazul. Editura Humanitas e o editura de prestigiu in Romania. A traduce Fiinta si Timp de exemplu, nu este o simpla traducere din engleza sau germana. Implica cunostiinte aprofundate de filozofie, greaca veche, germana. Traducerea in sine este o opera stiintifica de prim rang. Pentru cei care nu stiu, exista dictionare de semnificatii ale diverselor cuvinte folosite de Heidegger pentru a exprima aproape inexprimabilul. Exista o “limba” specifica operei acestui mare filozof. Citirea unei asfel de carti in limba romana e la randul ei un act de curaj intelectual. Incercati…si veti vedea ca aveti nevoie de luni bune pentru a citi si intelege o astfel de carte care a marcat toata filozofia secolului XX.Pe scurt, orice citare este o citare indiferent ca vine dintr-o carte sau o lucrare de specialitate.

            • @matrix Se discuta despre universitari, H-index si cariera universitara. O asemenea cariera se face prin articole/carti originale publicate la edituri academice, cu referenti, editori, etc. Nu vorbim de carti pe care le poate citi oricine, cu mai mult sau mai putin efort si in plus aparute la propria editura!
              Acestea sunt regulile universitare: ori le aplici pentru toti, ori nu. Nu puteti calcula H-index-ul ( pt ca ati venit cu acest argument) asa cum va convine, ci cum este el acceptat in comunitatea stiintifica internationala.

            • Ce spune AlexaA e ridicol. Google scholar nu este inventat de mediul acedemic roamanesc.

            • nu AlexA, problema este ca „matrix” sustine ca pot emite opinii doar anumite persoane, indiferent de cat de bine argumentate/neargumentate sau adevarate/false ar fi punctele de vedere, adica revenirea la (neo)feudalul „magister dixit”

            • @matrix
              „exista dictionare de semnificatii ale diverselor cuvinte folosite de Heidegger pentru a exprima aproape inexprimabilul”
              Va referiti la Heidegger nazistul? – https://www.theguardian.com/books/2014/mar/13/martin-heidegger-black-notebooks-reveal-nazi-ideology-antisemitism
              Ma refer bineinteles si la coreligionarii mei, Hannah Arendt de exmplu, pe care ii stiu ca la un punct in timp fie si-au pierdut compasul moral fie au suferit de un sindrom Stockholm cronic.

          • Este vorba de Martin Heidegger, cel mai mare filozof al secolului XX. Da, a fost nazist ca si Cioran, Eliade, Petre Tutea care au fost legionary, adica tot nazisti. Si multi altii….Altii au fost comunisti ca Albert Camus, sau Sartre….Ar trebui sa nu ii mai citim? Vad ca citati un articol de The Guardian, fara sa fi citit acele caietele negre, care se numeasc asa din cauza copertilor de culoare neagra, nu din alt motiv. Probabil ca nu le-ati citit….dar exista carti intregi despre Heidegger nazistul…si care sunt citite mult mai putin decat opera sa filozofica.
            Ironia istoriei este ca nu intelegem nimic din ea…Supravietuitorii holocaustului si-au construit un stat peste teritorii si o populatie care exista acolo de veacuri, si asa au aparut razboaiele, tabere de refugiati, asasinate si razbunari care nu se mai termina. Pe scurt, daca noua ni se cere sa invatam ce a insemnat holocastul din scoala, urmasii milioanelor de victime nevinovate ale acestuiam ucisi sistematic si cu sange rece, continua de 60 de ani dramele nesfarsite ale suferintei umane.

            • Eram sigur ca mai devreme sau mai tarziu efectele propagandei KGB-iste se vor face vazute in comentarii.
              Ignoranta cu privire la istoria statului Israel este abisala.
              Filozofii astia nazisti si legionari au pregatit foarte mult timp terenul dpdv ideologic pentru ethnic cleansing in Transnistria la un „mod amatoricesc” adica infometare si boli urmata mai tarziu de masina industrializata de crime nazista, prin sclavie si exterminare fizica „eficientizata”.

          • Dar ca in orice domeniu avem si contraexemple: marele scriitor italian Umberto Eco (si distins profesor universitar) are h=2 pentru articole stiintifice indexate in ISI Web of Science, punctaj care nu i-ar fi permis ocuparea unei functii de profesor sau conferentiar in Romania…

    • Din pacate exista plagiate si in domeniul tehnic.
      In anul 1999 lucram in Centrul de Calcul (zis si Biroul Informatic al unei fabrici proaspat privatizate prin metoda Mebo.
      Juniorii informaticieni, adica eu si inca un coleg, ii scriam lucrarea de doctorat fiului directorului. Adica luam dintr-o lucrare veche despre roboti industriali 3D (sper ca imi amintesc bine subiectul) si transpuneam totul in 2D.
      Inclusiv formulele, ne chinuiam sa facem din 3 formule 2 si sa le scriem cu editorul din WordPerfect, ecuatiile la fel.
      E mult de atunci, dar cred ca s-a terminat cu bine, parca am primit si un mic premiu pentru ‘aportul stiintific’

      • Amintirile Dv. sunt exact ce trebuie la acest articol. A plagiat baitul directorului sa nu ? E dovedit plagiatul, ati facut vreo plangere la Comisia Nationala de Etica?
        Daca nu , si daca nu aveti treaba cu lumea academica semanati cu autorul acestui articol, adica un comentator al lumii academice fara nici o opera, fara implicatii caci nici in cazul Dv nici in cazul marelui autor nu se dau nume, locuri, date concrete. Frica de responsabilitate este specifica lumii de azi…ne dam cu parerea pe internet,dar nu ne implicam.

  13. Cauza plagiatelor este și, de vreo 25 de ani, slaba calitate a învățământului la toate nivelurile. Diplomele, certificatele la absolvire în preuniversitar se obțin ușor; facultate face oricine vrea; nr. locurilor la facultăți-licență, master, doctorat este mult prea mare ca să nu dilueze calitatea candidaților, deși în plus populația școlară a scăzut. În consecință, neavând cine să le acceseze, cine reușește pe locurile pentru doctoranzi și mai departe cine sunt conducătorii tezelor (unii dintre ei urcând treptele academice fără operă)? Totul pare un cerc vicios și este o mare minciună pe care un intelectual nu are cum s-o accepte în viața lui. Din păcate, universitarii valoroși se simt inconfortabil și atât.

  14. Invatamantul romanesc nu a fost grozav nici inainte de 1990 dar dupa 1990 a decazut cumplit. Ceea ce spuneti este perfect adevarat. Coruptia in sistem este multipla si la toate nivelele. Dv.ati ridicat doar o margica din miile existente care sunt in sistem. La noi conteaza nu profesionalismul ci a cui pila esti. In sistemul universitar avem inca un sistem feudal, asistentii si lectorii scriu cursuri, articole, tin ore si examene pentru cei superiori. De multe ori superiorii nu au nicio contributie. La fel si in cercetare, aceiasi mizerie, dreptul de proprietate intelectuala nu exista decat pe hartie. Codul de etica este doar o forma. Nici in urmatorul deceniu, nu veti vedea reforme reale, pentru ca aici majoritatea nu o doreste, iar cei care o vor sunt marginalizati sau daca sunt mai tineri emigreaza rapid.

  15. Domnul AF are perfectă dreptate să se enerveze din cauza situației doctoratelor dar fiind pe o treptă de sus pe scara academică nu vede ce este jos . Sau poate vede dar nu este momentul să spună deși domnia sa împreună cu toți care au o pregătire serioasă , certificată și peste hotare , ar trebui să facă memorandumuri și petiții pentru îndreptarea sistemului de învățământ din Romania . Acest sistem construit în interesul profesorilor și nu al elevilor , dublat de un învățământ privat (pentru cine are venituri corespunzătoare prețilui meditațiilor ) , cu programe care nu pregătesc elevii pentru economia de după 1990 și cea informațională , cu materi inutile care fac să fie păstrați profesori sau să fie angajați *anumiți* pensionari , cu note de trecere date pe lipsa de cunoștințe sau pe participarea la meditații sau pentru ca liceul sau universitatea să nu fie închise și să-și piardă serviciul , directorii , contabili , administratorii , femeile de serviciu etc Acei doctori în științe sunt și ei produsul unui sistem de învățământ eșuat , care produce cu toată industria meditațiilor , 40% absolvenți *analfabeți functional* . Singurele lucrii care funcționează în învîțământul românesc sunt drepturile sindicale ale cadrelor didactice (sindicatul este cureaua de transmisie între clasa muncitoare bugetară și patronat adică colegii lor) , meditațiile contra cost și vacanțele cât mai dese și mai lungi (de preferință peste hotare și dacă se poate pe banii elevilor sau în schimb de experiență cu profesorii din Ceylon sau Zanzibar) . Poate este doar impresia mea dar aș fi curios dacă s-ar face un sondaj nepărtinitor și publicat , despre situația reală spusă (anonim !) de părinți și elevi deși realitatea zilnică ne o dovedește .Cer scuze cadrelor didactice care sunt oneste și dedicate profesiei lor , eu m-am referit în special la cei de la minister , inspectorate și majoritatea cadrelor didactice din marile aglomerații urbane .

  16. Romania de cacao. Marea majoritate a romanilor nu vad nimic rau in plagiat. Doa de copiat se copiaza de la clasa a cincea in sus.

    • @Mihai _ „Romania de cacao. Marea majoritate a romanilor nu vad nimic rau in plagiat. ”

      Fără îndoială, fiecare își formează opiniile în raport cu informațiile, cunoștințele, mediul șamd. pe care le cunoaște.

      Învățământul doctoral este unul dintre ciclurile studiilor universitare, conform prevederilor Legii nr. 288 din 2004, nu o sursă de venit suplimentar, sau un mijloc de a obține o diplomă care poate fi înrămată.

      Se întâmplă ca, dintre persoanele care au absolvit studii universitare de doctorat pe care le cunosc, să nu fie niciuna care să fi plagiat Teza, sau articole, comunicări științifice șamd. Deși exigența privind originalitatea este deosebită la universitatea pe care o cunosc ceva mai bine, au existat totuși unele persoane, pe care nu le-am cunoscut, cărora titlurile le-au fost retrase din motive de plagiat. Puține, cu fermitate și fără tam-tam, încercare de mușamalizare etc.

      Așadar, contrar opiniei unor colegi comentatori și a mesajului transmis de articol, furtul reprezintă excepția, nu regula, conform percepției/experienței mele. Majoritatea românilor, care lucrează în diverse domenii muncesc onest, după știinâa mea. A considera invers, cred că este o jignire la adresa efortului lor.

      …Și al meu, al rudelor, al prietenilor și colegilor mei, că nici noi nu furăm.

      Discursul conform căruia „toți fură” este propriu hoților, care vor să transforme furtul în ceva comun, acceptabil, firesc.

      Deși România este o cleptocrație, asta nu înseamnă nicidecum că toți cetățenii sunt hoți, ci că ei sunt guvernați de hoți. Hoții care spun că „toți fură” vor ca furtul (inclusiv cel intelectual) să nu mai fie condamnat (a se vedea Legea Severin, spre exemplu), iar tâlharii să se amestece cu victimele, trecând drept cetățeni onești.

  17. Normal ca raspund greu cei din conducerea UB, ca sunt „putini” si incaseaza DOAR vreo 3-4 mii de euro pe luna: 9 prorectori plus rectorul. Daca autorul citeste lista de publicatii a unora dintre ei, intelege mai bine. Asta, daca gaseste lista in cauza, fiindca nu toti respecta regula de a-si publica pe site CV-ul si lista de publicatii. Sunt discreti adica…, nu altceva.
    Ii sugerez sa inceapa cu lista de carti ale rectorului si sa treaca apoi la prorectori. O sa aiba revelatii!
    Dar sa vada si cate granturi au papat oamenii de-a lungul anilor, unele pe teme de neinteles, din care nu a rezultat nimic concret. ///

  18. pfff…ati uitat academicienii. dincu vasile pe care l pomeniti este academician in stiintele securitatii nationale, isarescu mugur (alias manole) este si ala ditamai academicianul, la fel si daianu (scapat tot din padurea baneasa). nu le o fi teama (le a trecut o data glontul pe linga ureche in 89)? ca rusine si onoare n au de unde.

  19. Pai ce sa mai zici cind ministrul educatiei din RO zice: „Ați vazut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu nu”

    Pe de alta parte, un inteleg mai greu asta „Sa ne-ntelegem: un profesor plagiator nu este profesor”. Cine zice?
    Daca nu ai o institutie cu autoritate in domeniul plagiatului care zice asta, ce te faci? Ca asa si eu pot sa zic ca un profesor nu-i profesor pt. ca nu-mi place mie, insa cind vine vorba despre autoritate legala in orice domeniu treaba se schimba. Si sint de acord ca din cauza raspindirii acestei practici ilegale e greu sa ai in RO o institutie verticala. Totul e strimb, iar asta se vede cel mai bine din afara.

  20. „Dar, precum pielea de sagri din nuvela lui Balzac…” id est „La peau de chagrin” din 1831… m-a amuzat pentru că mi-a adus aminte de când eram copil și mă întindeam, când mă trezeam, și mama râdea: „S-a scumpit pielicica de măgăruș…”
    Anyway, mișto jocul de cuvinte… mă tem că fi-mea și next-generation sunt „oblivious”: cum ar veni, bateți la uși care nu mai există… și nu doar în România… e și asta o formă de negare, eschivare și perversitate de tip „smoke & mirrors” (pun intended).
    Btw, titlul de doctor are o semantică și o etimologie care sunt legate de menținerea doctrinei în sens de dogmă, mai ales până-n sec XVII, mult mai recent fiind asociate cu dezvoltări originale… un fel de noua dezordine doctorală (să-l parafrazez pe Bruckner)… În final, cine are ceva de spus va spune-face, iar, altminteri, argumentum ad verecundiam e antic, dar pe steroizi cibernetici nowadays… Dacă nu te enervezi, șoșoacele ubicue pot fi privite ca o „scumpire de pielicică de măgăruș”, ca să închei cumva sferic… :) kudos

    • dupa sec XVII si explozia tehnologiei si informatiei au inceput specializarile, sub-specializarile, supra-specializarile, ce era inainte doctor e acum master

      • ce era Magister (dr. habil) e acum PhD… accepțiile curente sunt date de recentul proces Bologna, dar tradițiile sunt foarte eterogene… curată dezordine :)

  21. Autorul se face că nu înțelege mersul lumii progresiste. Plagiatorii României sunt niște deschizători de drumuri😃. Bietul Pontacchio a fost un adevărat martir al cauzei 😁.

    Ursula van der Layen și-a plagiat cam o treime din teza de doctorat de vreo 70 de pagini. A fost prinsă pe când era ministresa apărării germane. Decanul facultății de medicină din Hanovra a spus că până la urmă Ursula n-a făcut rău nimănui 😀. Era așa mai tinerică și naivă, adică așa în traducere liberă ar fi cam ca versurile unui poplar cântecel etnic de odinioară:

    „Era mică, n-a știutîîîî
    Și-a căzut în așternutîîîî”

    A rămas bine-merci ministresa apărării, ca să facă praf ce mai rămăsese din armata germană. Și după aia au avansată nacelnikă a UE la Brussăl.

    Premierul Luxemburgului Xavier Bettel a fot prins prin Octombrie că și-a plagiat disertația de masterat în ceva gargară cu studii europene din 1999 de la universitatea din Nancy. Cică dar două pagini din 56 nu erau plagiate. Nu se precizează care. Probabil coperta și foaia de final cu mulțumiri 👌. După luni de zbatere universitatea franțuzească a zis că mititelul nu cunoștea pe atunci lumea și a călcat și el sărăcuțul pe bec. S-a limitat să-i „retragă disertația” (habar n-am ce-nseamnă asta), el a mârâit că-i pare rău (e o evoluție, nemțoaica a trata cu siktir descoperirea palgiatului ei) și a rămas bine merci prim ministru – că doar e băiat valoros de al nostru din bobor.

    • Lipsesc in lista dvs niște nume celebre de plagiatori de peste gârla. Numele de Rand Paul, Joe Binden, Ben Carson, Stephen Harper, etc. Este drept ca nu in doctorate si asta si pentru ca de prin 1980 încoace, dar in special de prin 2000, nici unul din politicienii americani de vârf nu au un PhD. S-au dus vremurile când la vârf erau Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski sau George Shultz.

      • Oh vai, lista e în mod cert mult mai lungă. O furăciune ceva acolo pare să fie „la marque de noblesse” în lumea progresistă 😀.

        Numai că niciunul din ăștia amerecani nu are pretenția că e autor de lucrări științifice, spre deosebire de politrucii europeni, ce simt nevoia titlurilor academice furate exact așa cum o simțea Leana lui Pintelică. Ar fi și greu de exemplu pentru moș Biden, după ce a terminat cu chiu cu vai facultatea, ca prostul clasei să se dedea la savantlâcuri sau să pozeze în „Herr Doktor”. Ei au plagiat prin discursuri și cărți de opinie sau articole prin ziare, unde de altfel rareori vezi ceva original.

        Cât despre implicarea universitarilor în politică, cred că e mai bine fără. Politicienii sunt de regulă conștienți de limitările lor intelectuale. Universitarii cu cât sunt mai inepți și mai rupți de realitate cu atât sunt mai siguri de ei și mai periculoși în orice funcție publică. 👍…

        • Inteleg deci ca politicienii de azi trebuie sa fie niste mediocri șmecheri sau genii stabile cu un IQ de 160 dovedit in spectacole de divertisment.
          Si totusi observația dvs a fost confirmat e unul dintre puținii doctori in stiinta de dupa 2000: Alan Greenspan, un mare specialist in economie sub a cărui înțeleaptă oblăduire s-a petrecut criza din 2008-2009. Ce păcat ca n-a luat premiul Nobel ca sa-l puteti pune in același categorie cu Stiglitz!

          • Nu faceți decât să confirmați ceea ce am spus:

            1. Universitarii ajunși în poziții de decizie sunt cel mai adesea catastrofali. În opinia mea ei sunt cei mai periculoși decidenți. Nu mai detaliez motivele. Am făcut-o deja.

            Stiglitz mi-a fost profesor itinerant la School of Business a University of Chicago – unde am făcut un masterat foarte amuzant dar complet inutil. Așa cum mai mai spus și cu alte ocazii e un individ de o incompetență cutremurătoare – întruchipare desăvârșită inepției pretențioase.

            2. Educația „umanistă” a avut extrem de puțină valoare în trecut și e de-a dreptul catastrofală azi. Am povestit despre ea la:

            https://www.contributors.ro/romania-imputita-ca-un-pestesau-cum-rusinea-unui-plagiat-romanesc-te-prinde-si-n-sua/#comment-481754

            3. Am mult mai multă încredere în „geniul stabil” ce s-a dovedit capabil să conducă o afacere complicată și apoi cea mai mare afacere a lumii (SUA), decât în universitari de vârf sau bugetari profesioniști. Majoritatea fraierilor care au votat înlocuirea „geniului stabil” urmând sfaturile spumei universitare schelălăie azi de durere și frustrare neputincioasă. 👌

            • Haideți sa nu ascundem gunoiul sub preș. Greenspan n-a lucrat in mediul universitar. A fost toată viata bancher, mai întâi in sistemul privat si apoi in cel de stat, unde si-a dat măsura incompetentei sale.

            • @Cinicul

              Greenspan a fost „analist”, adică un „teoretician” – exact ca Stigșlitz & Co. înainte de a ajunge la FED. N-a administrat în viața lui nici măcar o gogoșerie. E doar unul din universitarii și experții ce la rândul lor n-au administrat niciodată nici măcar o gogoșerie și care ajung la butoanele țărilor. Ce iese se vede cu ochiul liber…

            • Analistul a fost angajat și promovat de mari bancheri profesii ieri care nu erau universitari. Ei si piata se bazau pe analizele lui. Concluzia; nu este prost cine cere, ci cine da.

  22. ps (uitasem) : oameni buni, stati printre carti, dormiti cu ele sub perna, faceti va selfieuri cu ele si aratati va pe twitteruri, la teveuri, pe feisbuci si pe oriunde puteti cu biblioteca n fundal. doar asa o sa va intre nvatatura n cap si veti fi intelectuali rasati / culti la creier.

  23. ” Mai in gluma, mai in serios, m-a intrebat daca toti romanii reactioneaza la fel daca sunt prinsi cu plagiatu-n gura si se jura ca nu fura. Mi-a venit sa intru-n pamant de rusine. Fara metafore.” – aici dvs aveti o problema ( nu imi permit sa dau sfaturi ) pe care ar fi bine sa o rezolvati .
    Eventual ( daca sunteti intr-o dispozitie buna) il puteti intreba urmatoarele:
    – la voi toti politistii sufoca infractorii pe strada?
    – la voi toti oamenii se impusca pe strada ?
    – la voi toti oamenii intra in magazin pe trotineta electrica ,baga marfa in geanta si iese pe usa fara sa plateasca?
    – la voi toti presedintii se impiedica pe trepte?
    lista este enorma dar v-ati facut o idee
    Exista si varianta mea preferata ( pentru cand va prinde mai prost dispus) ,dar sunt convins ca o serie de beep-uri nu va fi publicata .
    Totusi ma zgarie pe creier si imi permit sa va dau un sfat : fiti mai selectiv cand va alegeti colegii/partenerii .

  24. De vreun an, la UB se sustin pe banda teze redactate in romana in domenii precum Sociologia, Psihologia, Asistenta sociala. Titlurile lor arata clar ca sint doar maculatura. Dar, fiind in romana, si plagiatul se descopera mai greu daca sursele sint in limbi straine, nu? Altfel, cum sa accepti ca traiesti intr-o tara atat de preocupata de cercetare in Sociologie, Psihologie, Asistenta sociala sau chiar Filosofie? Cu multe dintre tezele in Teologie – si ele foarte numeroase in ultimii ani- nici nu mai merita sa ne batem capul.

  25. Domnu’ din Texas care insulta cu placere tara din care provine nu intelege ca plagiatul a devenit un fenomen mondial odata cu aparitia internetului si a functiei copy/paste in textul procesat electronic. Eu am intrat in IT la inceputul anilor 90 intr-o tara cu mare traditie academica (UK) si am fost cercetator doctoral intr-o mare universitate din top 5. Plagiarismul la toate nivele, inclusiv doctoral si post-doctoral, a fost o plaga imensa in anii 90-2010. Romanii nu sunt singurii care au plagiat, britanicii au facut-o pe rupte. Dar universitatile n-au acceptat situatia, s-au inventat softuri pentru detectarea plagiatului si pedepse exemplare celor care au fost prinsi.
    Exista si forme subtile de autoplagiat de care nimeni nu vorbeste. Majoritatea lucrarilor stiintifice produse de cadrele didactice britanice sunt autoplagieri sau lucrari facute de post-doctoranzi la care singura contributie a profesorului este numele lui care apare primul pe lucrare. Subiectului doctoratului e examinat in diferite unghuri in lucrarile lor, un fel de variatii la o tema data. Foarte putine lucrari sunt originale. Dar nimeni nu vorbeste despre Academia britanica ca de un peste imputit. Am fost asa scarbit de ceea ce am vazut ca am abandonat doctoratul si mi-am luat un job in industrie. Plagierile de orice, carte, doctorate, n-au legatura cu comunismul asa cum toti incearca sa demonstreze unii ci cu internetul, word processors si functia copy/paste.
    Deosebire dintre UK si Romania este ca in Ro esti avantajat la salariu daca ai un doctorat. In UK numai cei care vor sa intre in domeniul academic, bancar sau Big Consultancy au nevoide de un PhD. Cel mai simplu ar fi sa se taie avantajele financiare ale celor care au un doctorat. Numarul celor cu doctorat s-ar reduce doar la cei care au nevoie de unul.

    • @Baba Boomer _ „Romanii nu sunt singurii care au plagiat, britanicii au facut-o pe rupte.”

      Eu cred că este nedemn să legitimăm hoția, spunând despre toți studenții că plagiază. În opinia mea, nu este adevărat. Dintre cei pe care i-am cunoscut, toți au muncit din greu pentru realizarea lucrărilor. Conducătorul de doctorat și membrii Comisiei de îndrumare cu care lucrează studentul cunosc detalii de actualitate despre domeniul [îngust] în care se face cercetarea și sesizează relativ ușor plagiatul.

      Pentru doctoranzi, este obligatorie participarea la manifestări științifice, prezentarea de comunicări și publicarea de articole (la nivel național și internațional) care, toate, în mod firesc, sunt rezultate ale cercetării. Acestea sunt verificate și avizate în prealabil de conducătorul de doctorat, apoi sunt verificate cu maximă exigență de către o echipă a instituției/publicației unde urmează să fie publicate materialele.

      Pe parcursul multor ani, doar despre trei articole din multe sute, poate mii, am știința să se fi întors de la instituțiile respective cu suspiciune privind originalitatea, iar studenții au fost amenințați cu exmatricularea, fără îngăduință.

      Periodic studentul doctorand prezintă rapoarte scrise ale activității sale de cercetare în fața Comisiei de îndrumare. Acestea sunt analizate, evaluate și avizate sub semnătură de membrii comisiei, apoi sunt păstrate la dosarul studentului.

      Dacă pe parcursul a cel puțin trei ani ai scris 20-30 de articole, comunicări etc. și cel puțin 6 rapoarte originale cu privire la munca ta de cercetare, ce mai ai de plagiat?! Îți ordonezi ceea ce ai lucrat, editezi conform cerințelor fiecărei universități, redactezi concluziile și ai lucrarea gata.

      Atitudinea universității față de studenți este drastică în privința originalității. Cei care au plagiat sunt EXCEPȚIILE, nu regula, iar furtul este IMPOSIBIL fără complicitatea unor cadre didactice. De ce acceptă câteva cadre didactice această umilință? Fără să știu cum este în UK, în România se întâmplă acest lucru din motive eminamente politice.

      • Din aceasta pledoarie, dle Constantin cred ca ati condus doctorate sau aveti in familie asemenea ins. Dar din experienta mea personala din ultimii 25 in mediul universitar am vazut teze acceptate, jumate plagiate, ori scrise altii sau doar maculatura, comisii alese cu grija si pile puse la comisia de validare din minister. Ca exista si cazuri pozitive, corecte este adevarat dar reprezinta doar 10% din totalul doctoratelor din Ro. Teoria suna frumos dar in practica coruptia este la mare cinste. Sa imi spuneti si mie ce comisie si referenti au avut dnii Ponta, Ciuca si altii?!!

        • @Agora _ „Sa imi spuneti si mie…”

          Sunt de acord cu dumneavoastră și la fel de revoltat.

          Doar că cei exemplificați de dumneavoastră reprezintă blamabile, intolerabile excepții. Este nedrept să nesocotim munca celor onești, care sunt marea majoritate.

          Despre calitatea cercetării se poate discuta, desigur, iar eu cred că este din diverse motive insuficient de înaltă, dar articolul pe care îl comentăm se referă la onestitate. Cu alte ocazii, am scris despre calitate.

      • Hai sa fim seriosi, este o diferenta majora intre teze de calitate slaba/indoielnica (ceea ce e valabil la orice publicatie) si plagiate ordinare. Prima categorie are din nefericire origini multiple, atat autohtone (calitate slaba a studentilor, de fapt pe tot lantul de la primar – doctorat si care e motivata in general de nevoia de a avea un numar minim de elevi/studenti si implicit aproape imposibilitatea de a selecta si totodata de calitatea profesorilor, multi dintre ei fiind deja rezultatul non-selectiilor mentionate) cat si la nivel global (de exemplu transformarea doctoratului cf. Bologna sau impunerea unor cote legate de discriminari pozitive).
        Si plagiatele ordinare au o origine veche autohtona, schimbatul copertilor s-a practicat si inainte de ’90, iar acum este evident facilitata de progresul tehnic. Comisiile de doctorat se compun (propuneri acceptate 99%+) de catre conducatorul de doctorat ca sa iasa bine. Se face anterior sustinerii un check foarte sumar pe similitudine (eu unul n-am reusit sa aflu daca de pilda baza de date include si lucrari in alta limba decat cea romana) si care evident nu e capabil sa detecteze plagiate de idei. Daca exista instante post sustinere si acestea isi fac cumva treaba, acestea se limiteaza la verificari scientometrice si formale. Pe scurt singurii care sunt presupusi a citi lucrarea si a o analiza raman membrii comisiei, alcatuita dupa chipul si asemanarea conducatorului. In acest context si adaugand o sfanta frica de munca, rezultatul e previzibil.

        • @Somnul Ratiunii _ „singurii care sunt presupusi a citi lucrarea si a o analiza raman membrii comisiei, alcatuita dupa chipul si asemanarea conducatorului…”

          Nu știu cum este cazul la universitatea pe care o cunoașteți dumneavoastră, dar…

          Dacă vorbim despre comisia de îndrumare, cel mai adesea ea este alcătuită din cadre didactice din universitate, dar nu sunt rare cazurile în care printre membri se află personalități științifice care își desfășoară activitatea în diverse institute de cercetare, spre exemplu.

          Dacă vă referiți la membrii comisiei de susținere, aceasta are în componență persoane din afara universității, cu un președinte care de regulă nu are legătură directă cu cei care au îndrumat studentul pe parcursul cercetării.

          Toți citesc lucrarea în mod obligatoriu și alcătuiesc câte un referat pe marginea ei. De asemenea, adresează întrebări, cer explicații studentului doctorand șamd. Susținerea este publică.

          Cum spuneam într-un alt comentariu, da, este posibilă alcătuirea unor comisii „speciale”, având conducător „special” și un președinte „special”, dar sunt cazuri cu totul excepționale. Pentru doctoranzi „speciali”. Este absurd să creadă cineva că aceasta ar putea fi regula, ori că se poate „cumpăra” cu ușurință un doctorat. Faceți încercarea. Dacă credeți că este posibil, vreau și eu un doctorat în Aeronave, bunăoară.

          Orice discurs de felul acesta aduce grave prejudicii învățământului românesc și desconsideră efortul celor care muncesc 3-5 ani onest pentru a-și realiza Teza.

    • ..bine zis. E la modă genul ăsta de masochism al ghiocelului imaculat care-și repudiază rușinat țărâna din care-și trage însetat seva..

      Ai noștri doar plagiază și(sau) adaptează modele de succes de aiurea.
      Pitorescul local nu ne face inventatorii respectivelor matrapazlâcuri.
      La fel e și cu corupția. Cei de la care copiem au ajuns deja la un alt nivel..
      Peștele uitat la soare miroase cam la fel peste tot în lume.
      Cui folosește să ne proclamăm uitucii de serviciu..?

      Iar generalizarea, extrapolarea unor stări de fapt, nu ajută ci mai degrabă descurajează potențialii doctoranzi, realmente pasionați de domeniul lor.
      E o nemeritată anatemă aruncată peste titlurile academice asociate unor cariere onorabile și valoroase.

      Și da, cred și eu că tăierea avantajelor financiare dobândite sindicalist, ar însănătoși educația românească, pe toate palierele.
      E mare nevoie de dascăli devotați meseriei, care să trezească curiozitatea elevilor, în loc să bifeze niște ore plictisitoare în așteptarea chenzinei asezonate cu ultimele sporuri cucerite..

      • Plagiatul incepe in clasa a IV-a, cu primele compuneri. Continua cu dascalii care copiaza cu nerusinare lectii, cursuri verificari tot ce vrei – de pe internet.

        Timp de 13 ani (daca socotim si aberatia numita „clasa pregatitoare”- de fapt o inventie bolnava pentr ua mai infiinta niste locuri de munca inutile, dar valorificabile electoral) – elevii sunt impinsi sa memoreze si sunt verificati daca memoreaza bine.

        Referatele sunt copiate, nu pentru ca ar avea elevii apetenta pentru copiat, ci pentru ca este singura solutie pentru a multumi niste profesori gangavi, fara nicio chemare pentru meserie, dar cu o grozava chemare pentru salarii luate usor.

        Facultatea este un nou prilej de intarirea a memoriei – si a rezistentei la prostie, absolut necesara, ca etapa premergatoarea auto-prostirii, aceasta din urma necesara pentru un bun statut social in Romania.

        Vine vremea doctoratului – cum poate sa isi inchipui cineva ca din ciurda de gaini decerebrate generate de un invatamant auto-imbecilizant s-ar putea naste vajnici Lei ai Orientului Romanesc?!

        Cine-i harnic si munceste, n-are doctorat.

  26. Complexul de inferioritate al romanilor e chiar trist…

    „Mai in gluma, mai in serios, m-a intrebat daca toti romanii reactioneaza la fel daca sunt prinsi cu plagiatu-n gura si se jura ca nu fura.”

    Replica la o asemenea gogomanie absoluta trebuia sa fie una pe masura. Sunt toti americanii chiar atat de needucati?… Sunt danezii doar niste suedezi ceva mai infumurati si rasisti?…

    Din experienta mea, dincolo de „friendly banter” (care este acceptabil sub conditia reciprocitatii/prieteniei), personaje precum ignorantii din povestea de mai sus trebuie, ma iertati, taiate complet din viata Dvs.

    Nu au inventat romanii plagiatul, nici macar nu l-au perfectionat. Ca statul romanesc actual este tinut prizonier de diversi talhari este doar o chestiune conjuncturala si probabil tranzitorie. Stati cu coloana dreapta, altfel niciodata nu veti fi respectat. Daca nu va intereseaza respectul, faceti-o macar pentru ca personaje reprobabile precum profesorii in chestiune sa primeasca o lectie de viata care se pare ca le-a lipsit…

    • Pentru a putea intelege specificitatea (nu numai) romaneasca fata vestul europei este suficient sa vedeti reactia omului cand e prins fara bilet, masca, furand, incalcand cam orice regula.
      Evident ca daca insistam sa ne cramponan de ideea ca si altii fac la fel si chiar mai rau, atunci se pune intrebarea de ce mai avem regulile cu pricina? Hai sa parcam toti pe linia de tranvai si sa mearga tranvaiul pe locurile de parcare pe care nu le face primarul, mama lor de chiulangii care cafelesc la cap de linie. Si sa mareasca pensiile, daca se poate incepand cu cele speciale…
      Problema nu e ca si altii fac, ci faptul ca noi gasim scuze mereu pentru a nu face nimic, niciodata.
      Iar de coloana dreapta, exista si proverbul cu capra raioasa si coada plina de demnitate… Foarte respectata, evident…

      • Vesticii (cei vechi, nu milioanele de vinituri) sunt mai imblanziti de bunastarea recenta si mai putin corupti. Atat. Oricum profilul demografic se schimba rapid. In cativa ani diferenta va fi zero.
        Si e tramvai, nu tranvai. Cu placere.

  27. Asta cu plagiat ul e boala veche…e de pe vremea comunismului cand in Romania ajungeau greu si rar carti si publicatii din afara iar cei care erau atunci „mici” in cariera lor academica (asistenti, sefi de lucrari etc) si-au cladit dosarele de avansare pe carti pur si simplu traduse si copiate mot a mot din lucrarile unora de pe afara…Si eu am avut profesori „mari si tari” care aveau carti copiate grosolan din afara. Daca nu ne-ar fi facut pe noi, studentii, sa ne simtim niste „prosti iremediabili”, le-as fi iertat si asta.
    Probabil s-au gandit si ei ca Romania era la marginea „Universului cunoscut” si nimeni nu va afla si va intreba de ce cartea lor seamana leit cu articolul sau cartea lui Cutare de nu stiu unde…..

    Imi amintesc ca si eu eram studenta la finalul anilor 90 (’97-’98) la Stiinte Economice intr-un mare centru universitar din Romania. Lucrarea mea era despre Politica regionala a Comunitatii europene. Informatii ioc pe vremea aia, calculator nu aveam, conexiune internet se intelege ca nu, (era vremea internet cafe-urilor) ma duceam si tehnoredactam seara la un prieten care avea calculator. Am gasit o singura carte in limba romana la Biblioteca Centrala despre subiectul in cauza si am copiat grosolan recunosc. Noroc ca asta a fost doar partea teoretica, la partea pratica am mai initiat niste discutii aplicate pe cazul Romaniei in caz ca ar adera la UE, perspectiva indepartata atunci..
    Dar asta era situatia atunci. Nu erau surse de informare, in limba romana nu mai vorbesc, calculatoare nu erau sau nu si le putea permite oricine…asta era stadiul anilor 90. Oameni si-au cladit cariera asa.
    Uite ca au trecut 20-30 de ani si Romania nu mai este in afara „Universului cunoscut” si lucrurile incep sa se afle.
    Nu caut scuze doar incerc sa explic. Nu am avut de ales atunci. Sau poate am avut dar nu m-a indrumat nimeni.
    Daca ar fi sa fac o extrapolare, credeti ca am fost singura in situatia asta?!…..imi voi lua multe minusuri probabil la comentariul asta dar imi asum riscul.
    Ma intreb oare Romania ar fi avansat asa de mult cum a avansat in ultimii 30 de ani daca nu ar fi „furat” informatii din afara, daca nu s-ar fi „descurcat”, asa cum au facut si fac de fapt si rusii, si chinezii si altii…pana au ajuns la un nivel la care sa-si permita sa nu mai faca asta ?! Si chiar sa ii intreaca pe cei de la care au furat initial.
    Stiu ca aici deja intru pe o dilema etica….
    A nu se intelege gresit, nu sunt un apologet al plagiatului. Deloc. Doar incerc sa explic niste situatii. Suntem in anii 2020, Romania deja nu mai este in afara „Universului cunoscut”…..si se supune regulilor universale :)

    Nu sunt un apologet la plagiatului pentru ca acum sunt profesor. Intre timp am mai facut o facultate, la alta varsta si am muncit din greu la a doua licenta, de data asta cu acces la un calculator, la net si la mult mai multe surse de informare, am invatat si engleza intre timp suficient incat sa ma descurc sa citesc fara dictionar literatura de specialitate si nu am mai repetat experienta. Pur si simplu nu a mai fost cazul.Mi-a placut sa studiez subiectul respectiv, psihologie in al doilea caz.

    Da, plagiat ul e boala grea, o vad azi la elevii mei si incerc zi de zi sa ii fac sa gandeasca critic, sa nu mai preia pur si simplu „copy -paste” informatia neverificata si sa o tranteasca intr-un proiect. Si din pacate, generatiile actuale sunt din ce in ce mai inclinate sa o ia pe calea usoara.

    Cred ca societatea romaneasca nu se impute, de abia incepe sa se „vindece” pentru ca abia acum isi observa propriile cancere. Nu inseamna ca le si vindeca…De undeva incepem, de la cap cred :)

    • Deci doamna Mary si alti distinsi comentatori:
      Ajungem „back to square one”; am toata convingerea ca daca nu s-ar plati 15% din salariu pentru un doctorat (plus X sume conducatorilor de doctorate), interesul pentru a deveni „doctor in orice si in de toate” ar scadea major.
      Adevarat ca vor lipsi si unele spagi..
      Toata aceasta poveste este la NIVEL DE ELITA ACADEMICA !! Da??

  28. Națiunea ca o caricatură.
    Ce rușine? Își pot pune întrebarea niște nerușinați și nesimțiți?
    Nu ne mai facem bine. Năravul comunist n-are lecuire.
    Suntem terminați.

  29. Prestigiul academic nu e dat de numarul de lucrari si de nustiuce indecsi aiuristici. Sau nu ar trebui sa fie.

    Toata aceasta obsesie pentru metrica a condus de fapt la o inflatie de „oameni de stiinta”, facuti „pe puncte”. Acestia au acaparat cercetarea si mediul universitar, gradul de ocupare fiind invers proportional cu dezvoltarea economica: cu cat un stat este mai putin dezvoltat, cu atat aceasta captura este mai puternica sau cel mai putin produce un impact mai mare.

    Molima s-a extins in societate. Astazi, a avea titluri stiintifice seamana cu obsedanta preocupare a domnisoarelor de pension din secolul trecut pentru lectii de pian: este clar inutila, dar nu se poate fara!

    Faptul ca unii mai au si avantaje materiale este doar jeleul de pe coliva, nu coliva.

    Din cand in cand se mai infoaie cineva, uitand ca plagiatul este unul dintre ingredientele colivei: ai ceva inutil in care amesteci ceva imoral si ilegal. Dar uita ca si daca ai pune scortisoara de Ceylon in loc de Plagiat, coliva ar ramane tot inutila.

    Reducerea drastica a fondurilor destinate cercetarii si invatamantului este cheia. Astfel ar ramane putin, s-ar orienta altfel lumea. Din pacate nu e posibil, pentru ca la fel ca in cazul tampeniei numite „subventie agricola”, doctoratul fara noima este pandemic si nu s-a inventat inca un vaccin.

  30. Nu vreau să jignesc pe nimeni, nici să desconsider o specializare sau alta dar…
    Pentru ca există un foarte mare „dar”… Nu toate meseriile sau specializările sunt eligibile pentru susținerea de doctorate.
    Domeniile tehnice si a științelor aplicate sunt singurele care corespund condițiilor doctrinare a conceptului de „doctor în…”.
    Medicina, fizica, chimia si economia (cu subdomeniile lor), științele tehnice (cu specializările lor) si științele matematice.
    Atât si nimic mai mult.
    Exceptând științele tehnice (neeligibile la Premiul Nobel), toate domeniile de mai sus, sunt compatibile cu titulatura de „doctor”.
    Pentru specializările umaniste, titulaturi de „emerit”, „deosebit” sau cum se doreste, sunt suficiente si pot fi probate clar, concret.
    Nu ar mai apărea astfel tentațiile de orice fel (inclusiv de plagiat).

  31. Dle Gabriel, si cum sa fie titulatura?! Biolog, geolog emerit?! Lingvist, sociolog emerit?! In trecutul recent exista artist emerit si artist al poporului, dupa model sovietic. Cercetare o pot face si cei din stiintele umaniste si ale naturii, dar depinde cum o fac si ce rezultate obtin.

  32. Mie mi se pare ca discutia este fie in termeni falsi sau cel putin inselatori si as intrazni sa spun, usor anacronici.
    Actiunile de imitare/imitatie, emulare nu numai intre oameni dar si intre animale se invata de la varstele cele mai mici.
    Sper ca nici unul dintre comentatori nu ar califica imitarea/imitatia de exemplu invatatul puilor cum sa vaneze, cum sa scurme, cum sa identifice animalele de prada drept plagiat sau furt.
    Copierea de texte religioase se face inca de catre caligrafi care au o mare rabdare si un simt artistic deosebit.
    Am avut onoarea sa cunosc un asemenea caligraf care era un om foarte linistit si modest si care avea un loc rezervat in fata la sinagoga din cartier.
    Asta s-a schimbat odata cu Gutenberg cand bibliile au inceput sa fie copiate pe scara initial semi-automata.
    Asta s-a intamplat o data cu Renasterea, care in paranteza fie spus, este considerata a incepe o data cu Binecuvantatul (adica Baruch Spinoza) dintr-o familie de evrei sefarzi expulzati/refugiati din Spania inchizitiei.
    Lasam la o parte si faptul ca Spinoza a fost boicotat si excomunicat din comunitate si excomunicarea a fost revalidata relativ recent.
    Discutia ar trebui avuta in termeni de copyright adica pe intelesul tuturor dreptul-de-a-copia ceva: romane, documente dar si muzica si cu recompense financiare pentru dreptul de a copia.
    La fel in principiu si cu patentele.
    Dar si drepturile de autor astea nu sunt nelimitate in timp, altfel orice urmasi ai compozitorilor si scriitorilor ar trebui sa fie recompensati la infinit pentru drepturi de autor.
    Dar si asta se schimba acum cu cea de a patra revolutie industriala cand drepturile de autor sunt certificate si cumparate cu criptomonede specifice. De asta cred ca discutia este in termeni usor anacronci.
    Alte aspecte interesante cred ca ar fi:
    a) faptul ca revendicarea inventiei lui Gutenberg este inca contestata de un alt olandez, i-am uitat numele
    b) In Bucuresti, langa Dambovita este strada Gutenberg unde era fostul sediu al Editurii Academiei.
    In holul de la intrare erau oglinzi si pe dreapta si pe stanga in care, cand eram copil eram fascinat sa imi vad imaginea copiata la infinit. Sa fie doar o intamplare asta sau o aluzie la copiat/copiere?
    c) In America este o miscare foarte puternica inceputa cu epoca hippy in care este contestata proprietatea intelectuala asupra absolut orice.
    d) si fractalii sunt un esenta bazati pe copiere pe baza aceleiasi formule. Ar indrazni cineva sa echivaleze fractalii cu un plagiat sau un furt sau doar cu o iteratii repetate?
    e) Si melodiile piratate au fost schimbate si copiate in ceea ce erau primele programe de file sharing pe scara larga si chiar servicii faimoase, acum defuncte, precum Napster.

    Rog autorul sau moderatorul sa verifice de ce un comentariu precedent al meu nu a aparut.

    • Daca as scrie un roman si oricine l-ar putea copia, nu as primi niciun ban pe el.
      Si atunci din ce as mai trai?

      Abolirea drepturilor de proprietate intelectuala suna frumos cand e vorba despre drepturile bold [altora] bold.

      • Aveti perfecta dreptate.
        Dar intrebarea mea este foarte simpla: sunt lucrarile academice sub legea de copyright? Da/Nu. Sau este vorba mai mult despre faima si atribuire de idei si bineinteles „buna-crestere” academica?
        Plagiatul lui Eugen Barbu cred ca era si sub legea de copyright.
        Eu de exemplu, prima oara cand am mancat sunca de Parma cu melon dar fara in Germania, prietenul meu a fost enervat.Si stiam ca fac ceva care nu era in regula. Dar gustul „pacatului” de a manca sunca de Parma a fost prea tentant.
        SI „incidentul” nu a fost la categoria „mancat lebede” sau „mancat cu destele” in loc de tacamuri! :))

        • dvs. probabil comparati plagiatul academic cu copiatul, care in limite rezonabile s-ar reduce la un simplu „imprumut”; precum v-as sustrage o unealta si dupa ce imi fac treaba v-o restitui ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat;
          plagiatul academic e mai mult decat „imprumut”, e inselaciune prin fals; ca si cum v-as vinde cu specificatii de aur curat o bucata de tabla spoita

  33. Eu am o prima ciudata intrebare: de ce e nevoie de doctorate?
    Ce s-ar intampla daca de maine nu ar mai exista?

    Si a doua intrebare ciudata: de ce e nevoie de masurarea si indexarea lucrarilor?
    Daca de maine toata lumea ar renunta la aceasta matematica perversa, cum ar suferi stiinta?

    ====

    Fara doctorate si fara alergatura fara noima dupa publicat articole, doar ca sa iti iasa la numar, oare s-ar mai pune problema plagiatului?

  34. @Dedalus _ „…de ce e nevoie de doctorate?”

    Studiile universitare de doctorat reprezintă o formă de învățământ terțiar, un stagiu de calificare științifică superioară, aprofundată, într-un domeniu de cercetare restrâns, mai specializat decât în cazul studiilor de masterat.

    Sper că întrebarea dumneavoastrănu este de ce este necesar să studiem, sau la ce folosește cercetarea?

    Publicarea rezultatelor cercetării în cadrul diverselor manifestări științifice la care participă specialiștii din domeniul respectiv, ori în reviste de specialitate au pe de o parte rolul de a le face cunoscute altor cercetători, pentru a le utiliza în propriile cercetări,precum și pentru a semnala întâietatea în obținerea rezultatelor respective, iar pe de altă parte, pentru a putea fi utilizate în practică de către cei interesați.

    Aritolul de fapt ridică sofistic o falsă problemă. Studiile doctorale nu sunt inutile, epistemologia explică de ce. Românii nu sunt toți hoți. Pot depune mărturie pentru cercul meu de cunoștințe. Pur și simplu, este vorba despre câțiva ticăloși protejați de politicieni impostori, precum prietenul autorului articolului, domnul Vasile Dîncu, cu legături în lumea interlopă pe care Grupul de la Cluj și domnul Cristian Burci tocmai le etalează în perioada aceasta, când are loc un frumos eveniment privat în viața domnului Burci.

    Este o mizerie a câtorva „speciali excepționali” sprijiniți de cleptocrație, iar prin generalizarea ideii de fraudă se încearcă absolvirea lor de vină. Sunt puțini infractorii de acest fel, dar cu nume importante!

    • Intrebarea mea se refera la organizarea studiilor, in ansamblu.

      Oamenii trebuie sa studieze, cat mai mult la inceptul vietii si apoi constant, de-a lungul vietii.

      Avand insa in vedere dinamica stiintei si tehnicii din acest moment si mai ales viteza cu care ele ajung sa modifice radical viata cotidiana, ma intreb cum poate actualul sistem rigid sa raspunda acestor provocari?

      Cum poate un sistem supersofistica de masurare a excelentei stiintifice sa tina seama de noua realitate din stiinta si cercetare? Sunt zeci de milioane de articole la care numarul de autori trece de 3. Dar toata lumea stie cum se face „pune-m tu autor, ca sa te pun si eu!”.

      Revistele vand aparitiile, iar din ce in ce mai multe articole nu au nicio treaba cu stiinta. Ci doar cu frecatul datelor in raspar, corelatii aberante si cate si ma cate bazaconii. Pe care multi chiar le iau de bune! Aista nu-i stiinta, maietate! :-)
      Parerea mea este ca avem un sistem de organizare a invatarii depasit. Mai mult, acesta favorizeaza frauda si demonetizeaza efortul de cunostere, indepartand oamenii de buna-credinta de la acest deziderat al invatarii versatile si continue.

      ===

      A doua mare intrebare, chiar admitand ca pastram acest sistem putred, pe care doar combinatia bolnava de obisnuinta cu captura il mai tine in viata, este daca diplomele, obtinute prin parcursul de obtinere a lor de astazi, au vreo relevanta? Si nu ma refer aici la cele cumparate, ci la toate.

      Opinia mea este ca invatarea gestionata central, cu etape, programe si clase este depasita. Ca in orice moment in care societatea nu a institutionalizat inca o stare de fapt, aceste diplome dau nastere la un sistem intreg, bine pus la punct de acaparare a avantajelor socio-economice.

      Se depune astazi mult prea mare efort pentru obitnerea de titluri si diplome si mult prea putin pentru educatie si cercetare. Dar asta nu e din vina oamenilor, ci din vina conducerii societatii care se teme de o schimbare radicala.

  35. Cam cat dureaza o analiza din asta, domnule Fumurescu? Cate luni?
    Oricum, cei din varful UB sunt foarte tari: incurajeaza si premiaza carti care le reiau pe altele, mai vechi. Credeti ca nu e bine sa publici 3 sau 4 carti dintr-una? Dar de ce sa stai ca prostul si sa scrii 2 sau 3 carti cu continut diferit cand te poti scoate asa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro