joi, aprilie 18, 2024

România, în prima zi după eșecul Referendumului

Datele de care dispunem până în momentul scrierii și publicării acestui comentariu atestă în cel mai categoric chip cu putință eșecul drastic al Referendumului convocat în vederea modificării Constituției în sensul redefinirii conceptului de familie.
Avem de-a face cu un faliment ideatic usturător în primul rând pentru autoarea inițiativei, Coaliția pentru familie, al cărui discurs radical, radicalizat, intolerant de-a dreptul, uneori fanatic și nedezmințit contrar nu doar valorilor europene, așa cum se prezintă ele la începutul secolului al XXI lea, ci și celor autentic și în profunzime creștine- așa cum sunt toleranța, iubirea pentru aproape, indiferent dacă acest aproape este puțin altfel, s-a poziționat în relație antagonică cu tot ceea ce se dovedește a fi România zilelor noastre.
Respectiva Coaliție a căzut în greșeala de a întocmi alianțe neinspirate cu un partid politic, PSD, aflat în cădere liberă în opțiunile electoratului. Un partid al cărui lider, dl. Liviu Nicolae Dragnea, nu prea are o conduită conformă cu mai multe dintre poruncile Bibliei, îndeosebi cu aceea care spune Să nu furi!
Coaliția pentru familie a mai comis greșeala de a miza prea mult pe puterea de convingere a Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhului Daniel, a mitropoliților și a preoților, neluând în calcul faptul că o consistentă parte a românilor, îndeosebi cei cu educație superioară, care cred pe mai departe în valorile creștine, privesc cu un din ce în ce mai accentuat spirit critic imposibilitatea și refuzul dorinței de reformare și de conectare la mersul Europei ale Bisericii naționale. Pe care o simt prea mult și prea suspect legată de Moscova și de patriarhul Chiril, omul lui Putin. Nici implicarea șefilor cultelor neo-protestante, cei care au fost printre primii care s-au alăturat și susținut ideea acestui referendum pentru care o țară săracă a trebuit să scoată din vistierie exorbitanta sumă de 40 de milioane de euro nu a fost din cale afară de fericită.
Degeaba caută acum Coaliția pentru familie vinovați în toate părțile, chiar și în rândurile PSD, care s-a dat de ceasul morții ca referendumul să reușească pentru a putea mai apoi să îl confiște, vina eșecului îi aparține în principal ei și vectorilor săi de imagine unul mai necharismatic ca altul. De la Mihai Gheorghiu la Corina Săcrieru, de la Mihail Neamțu la Adrian Papahagi. Și fiindcă suntem la capitolul imagine nu pot să nu amintesc rolul nefast jucat de televiziuni deja compromise, precum România tv și Antena 3.
Însă nu doar Coaliția pentru Familie, PSD, BOR și bisericile neoprotestante au de decontat pipărata notă a eșecului Referendumului. Ci și partide așa-zis de opoziție, precum PNL sau PMP care s-au dedat la un joc la două capete, din dorința de a nu pierde din electorat. Pe care l-au crezut mai puțin educat, mai neeuropean, mai netolerant decât s-a dovedit a fi în realitate. Și-au mai probat o dată, în trecutul week end oportunismul și micimea, piticimea staturii lor politice inși precum Ludovic Orban, președintele PNL, sau Eugen Tomac, președintele PMP, dar și fostul președinte Traian Băsescu. Degeaba a încercat pe un ton ridicat și isteric dl. Ludovic Orban să explice, cui mai are timp și răbdare să îi asculte vorbele, că Referendumul nu este numai ai PSD-ului și al lui Dragnea, lumea l-a perceput astfel, iar pledoaria d-lui Orban, oratoria calpă în favoarea prezentării la urne la care s-a dedat omul cu chitara care este din ce în ce mai clar că nu are nimic în comun cu liberalismul european de astăzi se va întoarce împotriva partidului la viitoarele confruntări electorale. Încă și mai nefaste se vor dovedi cuvintele d-lui Ludovic Orban în percepția Parlamentului European, simptomatică în acest sens fiind scrisoarea adresată d-nei Viorica Dăncilă de 47 de actuali membri ai acestuia. E vorba despre europarlamentari care vor avea dificultăți să înțeleagă cum se împacă dorința peneliștilor de a ajunge în număr cât mai mare la Strasbourg și la Bruxelles cu faptul că la București se comportă în cel mai neeuropean mod cu putință.
Dincolo de toate acestea, rezultatele de care dispunem până la această oră ne îndreptățesc să credem că eșecul Referendumului este cel mai clar, dar și cel mai încurajator semn că majoritatea românilor nu vrea să fie complice la un RO-EXIT. Așa că cei din PSD, de la Antene, de la România tv în cărdășie cu revista Sputnik, ierarhii BOR, troglodiții ori agenții reactivați ai fostei Securități de tipul unui Marian Munteanu sau Daniel Dragomir ar face foarte bine ori să își tempereze discursul ori să își ia o pauză în manifestările lor din spațiul public.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Cam acesta ar fi MOMENTUL fortarii unor alegeri anticipate,
    care i-ar surprinde pe PSD isti ametiti.
    Cineva sa-i explice lui Tariceanu – asta,
    ALDE e cel mai putin afectata ca ai lui au fost cu o
    nuanta mai destepti si au declarat CLAR ca nu fac campanie pentru Referendum.

    USR ul a fi sigur de acord cu anticipatele, deoarece ei sunt marii invingatori.

    La PNL , pe fondul razmeritei generale – poate interveni Johnnis sa-i convinga.
    Si tot Johannis poate scormoni ofticil care mocnesc printre parlamentarii PSD.

    Alternativa continuarii cu actualul Guvern PSD suna foarte foarte prafuit,
    iar pe altcineva decat pe Johannis si pe Tariceanu nu il vad capabil sa zgaltaie suficient de tare sandramaua.

    • Nu vrea nimeni alegeri anticipate, oamenii sunt satuli de politica.

      Sa vedem ce-o iesi in 2019, macar avem partidul lui Ciolos si Ciolos drept candidati.

      Iar in 2020 votam USR peste tot.

      Si cam asta e planul.

      #PSDEXIT

  2. …”troglodiții ori agenții reactivați ai fostei Securități de tipul unui Marian Munteanu sau Daniel Dragomir ar face foarte bine ori să își tempereze discursul ori să își ia o pauză în manifestările lor din spațiul public.”–> Exact asta si sunt acesti bolsevici, niste trogloditi care incearca sa manipuleze o societate care realizeaza ca nimic bun n-o asteapta dincolo in estul „salbatic” al lui Putin daca se indreapta impotriva UE si occidentului.
    Kremlinul troglodit incearca cu disperare sa-si ia inapoi ceea ce a pierdut in 90, prin incercari puerile de manipulare a oamenilor. Eu i-as trimite gratis pe toti trogloditii astia de politicieni si popi cu primul avion Aeroflot direct in Moscova. Acolo cu siguranta Putin ar avea nevoie de niste asistenti care sa-l ajute. Romania nu-i mai vrea pe astia, gata! Ajunge! Au distrus suficient de mult justitia si statul de drept, intr-un timp record.

  3. „Dar noua stângă s-a dovedit pe toată durata acestui referendum infinit mai abjectă, mai mincinoasă, mai manipulatoare. Ei sunt adevărații dușmani ai libertăților noastre în anii care vin. Ei sunt perfecții manipulatori ai urii, marii iluzioniști ai propagandei, perfecții sofiști.”

    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/adrian-papahagi-lupta-noii-stangi-nu-e-pentru-drepturile-minoritatii-homosexuale-e-un-pretext-pentru-suprimarea-crestinilor/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro