joi, martie 28, 2024

România înghetată: Politică şi politicieni

Maine se vor implini 160 de ani de la nasterea profetului national, Ion Luca Caragiale, omul care a reusit sa descrie cel mai bine unele aspecte ale politicului romanesc si ale anexelor lui. Din nefericiure, Nea’ Iancu a ramas actual la propriu si nu numai la figurat. In mentalul nostru politic am ramas cu el, de fapt el a ramas cu noi cucerindu-si nemurirea.

Lumea politica romaneasca este extrem de bine structurata. Fiecare are un loc si fiecare pe locul lui, asteptand-si promovarea. Indiferent de partid, indiferent de doctrina (de obicei sublima, dar lipsita cu desavarsire). Am sa incerc o descriere cu tot umorul posibil, ca un fel de omagiu adus lui Nea’ Iancu la aniversarea zilei lui.

Structurile de partid: “şoşonari”, “purtatori de servieta”, “locotenenti” si “administratori”

La baza structurilor politice stau “tălpaşii” sau “şoşonarii”. Oamenii fara nici o meserie sau pensionati pe bune sau ne-bune, care vara, iarna, sunt la dispozitia organizatiei de partid. Ei se lupta cu şoşonarii altor partide pentru locurile cele mai bune de afisat, rup afisele concurentei, fac comisioane, uneori umilitoare. Majoritatea lor sunt platiti de partid cu salariu minim pe economie, mai fac si ei niste mizilicuri de la sefi, doua trei milioane pe luna sa nu mori de foame. Imediat dupa şoşonari vin “purtatorii de servieta”. Purtatorul de servieta este prima functie in ierarhia politica, economica sau financiara la romani. Este o functie mostenita de la comunisti, referinte istorice ne pot dovedi insa ca aceasta functie a existat si in perioada interbelica, adica de fapt de cand romanul a migrat de la traista la servieta. Servieta sefului este un obiect de o enorma importanta pentru sef si pentru purtator. Chiar daca sefu’ isi tine in servieta numai sandvisurile, servieta este importanta, pentre ca este a sefului. Purtatorul acestei serviete este si el un om care si-a gasit scopul in viata, a fost innobilat, el apartine cuiva, este o parte dintr-o ierarhie.

Purtatorul de servieta inainteaza in grad in functie de succesele sefului, de aceea loialitatea lui este absoluta si indiscutabila.  Aceasta loialitate se va sfarsi in clipa cand seful va fi tras pe linie moarta. Traditia japoneza si cea a mahalelelor dambovitene, vor transforma purtatorul de servieta intr-un ninja, adica un “purtator de servieta” lispsit de stapan si atunci sa te fereasca Dumnezeu de unul ca asta.

Anii de umilinta, noptile petrecute in asteptarea sefului de la o bauta sau o fututa, minciunile, linguseala, prefacatoria l-au transformat intr-un animal periculos. Docil si  oportunist. Intotdeauna serviabil superiorilor, va fi un absolut dictator fata de cei care-i sunt inferiori. Chiar daca vor trece zeci de ani de la statutul pe care l-a avut la inceputurile lui, mirosul puturos al umilintei nu se va sterge niciodata. Ii putem recunoaste peste tot in viata economica a Romaniei, dar cei mai multi sunt in politica. Puratorii de servieta parveniti se cunosc intre ei, formeaza aliante si rareori au loc lupte intestine- solaridaritate de casta. In fiecare parlament vom avea o fractiune  a purtatorilor de servieta, fara culoare, fara ideologie, fara mila fata de banul public si fara respect fata de cei care i-au trimis in functiile lor publice. Ei au suferit ani grei de umilinte, acum trebuie sa suferim noi.

A treia treapta vizibila in politica romaneasca este reprezentata de “locotenenti”. Extrem de putini politicieni din Romania nu pot fi catalogati drept “locotenenti.” Prin aceasta denumire nu ma refer in nici un caz la reprezentantii unor interese care cuprind sectoare electorale bine definite si legitime. Putinii care nu pot fi catalogati ca “locotenenti”, adica cei care sunt “independenti de locotenenta”, sunt de obicei marginalizati si scosi de la “naftalina” in cazurile de forta majora pentru a fi aratati in targ – uite ce curatei suntem noi si ce oameni avem in partidul nostru rosu, galben sau portocaliu. “Locotenentii” sunt cei ajunsi, cei care au reusit sa devina omul CUIVA, adica sa-si gaseasca un patron, care sa-l promoveze contra unor servicii mai mult sau mai putin importante.

“Locotenentii” nu au culoare politica, adica politica – pentru ei – este un subterfugiu, o masca pentru a intretine un echilibru “democratic” si o siguranta ca nici o schimbare in optiunile electoratului nu va lovi in sfintele interese ale “administratorilor.”

“Everestul” politicii mioritice, adica “administratorii” bogatiei nationale, sunt cei mai putin vizibili. De multe ori ascunsi de ochiul public. O mica parte din “administratori” sunt si alesi, o alta parte sunt trimisi, majoritatea se odihnesc la umbra anonimatului. Romania este “administrata” astazi, cel putin din punct de vedere economic, de cateva zeci, hai sa spunem cateva sute de oameni, direct sau prin interpusi, nu exista nici o sansa sa faci vreo afacere mai serioasa fara a da de ei. Acest varf de piramida are oameni peste tot  in aparatul birocratic, orice afacere serioasa care este in stadiul incipient va ajunge la ei in viteza internetului. Orice interes va fi slujit de birocrati sau de alesii lor, transformati in “locotenenti” si postati pe toate intersectiile procesului decizional.

Oamenii nostri din teritoriu

Daca structura ierarhica este structurata in felul cvasi-umoristic pe care l-am prezentat mai sus, la orizontala structura este simpla – “oamenii  nostri de la centru” si “oamenii nostri din teritoriu.”

‘Oamenii nostri din teritoriu’ reprezinta una din cele mai consacrate sintagme ale politicii romanesti. Trebuie sa recunosc ca am cunoscut cativa din “oamenii nostri din teritoriu,” impresia a fost hazlie. Oamenii din teritoriu pot fi intalniti peste tot, inclusiv in toate sectoarele capitalei si daca doriti puteti gasi o puzderie dintre ei si in blogosfera noastra. Toti “oamenii din teritoriu,” femei sau barbati, tineri sau mai in varsta, au o trasatura distinctiva proeminenta si extrem de suparatoare: agresivitatea. Majoritatea discutiilor, care din punctul lor de vedere pot fi plauzibile, sunt cele politice. Omul din teritoriu nu poate discuta despre vreme, spre exemplu, vremea nu este o chestie de partid, nu poate fi lamurita si nici controlata de la centru.   Sa te fereasca Dumnezeu sa-i accepti imediat preferintele politice! Tu trebuie sa fii convins, bineinteles convins de el. Daca ii accepti imediat parerile devii suspect si atunci esti sau infiltrat sau potential competitor in teritoriu.

Teritoriul este domeniul lui feudal. El este cel mai tare, ii cunoaste pe toti, pe cei care au fost, pe cei care sunt si are pronosticuri despre cei care vor fi. Majoritatea oamenilor din teritoriu (de la o anumita varsta) au fost oameni din teritoriu si pe timpul “partidului”, activismul este o boala pe care ei o poarta din tinerete. “Omul din teritoriu” isi poarta cu sfintenie relicvele sfinte, o poza semnata cu presedintele partidului, cu ministrii sau cu “greii partidului”, ii cunoaste pe toti, le cunoaste viata, obiceiurile, are bancuri subtile despre ei, pe care intotdeauna le povesteste la o bere, tuica sau o vodcă mica, desi toata adunarea le cunoaste in zecile de versiuni existente “pe piata”; el le personalizeaza, bineinteles el fiind intotdeauna personajul principal.

Activistul de partid este unul dintre cele mai tragic-comice personaje din politica contemporana, in majoritatea cazurilor este acelasi activist comunist, care-si astepta randul pentru un post “la centru,” o gratificatie pentru activitatea lui “in slujba partidului si a conducatorului iubit,” poate  niste ani la Şt. Gheorghiu pentru a deveni un activist intelectual al partidului. Astazi isi doreste o delegatie la Bruxelles sau mai stiu eu unde, un post de ajutor de bagator de seama intr-un judet sau marea raspalata, un post intr-un CA bine remunerat la firma de stat cand partidul este la putere. Pentru acesti oameni, opozitia este ucigatoare, o seceta de nedescris, o lovitura divina asupra bunastarii personale.  Partidul este el si el este partidul. Ingrozitori oameni – ii puteti intalni in toate partidele, sunt absolut incolori, din nefericire majoritatea lor nu este si inodora.

160 de ani de la nasterea lui Caragiale, in curand 100 de ani de la moartea lui, mai nimic nou in felul in care se face politica. Poate totusi si vremurile si necesitatea vor schimba balanta si felul in care se face politica, poate totusi vom porni de la firul ierbii, poate totusi nu le vom da sansa confiscarii protestelor atat de rare la noi si poate totusi vom incepe sa discutam concret despre ceea ce este de facut cu adevarat. Optimist? Nu! – Vezi  si de ce – Si totusi sper!

Ilustratia  cu permisiunea Hultanului de la karikatură politikă

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. dragutza clasificare.parca am recunoscut ceva cunoshtintze.o sa spunetzi ca da,am avut ceva de impartzit cu ei.nu,privesc de departe mai mult cu umor.ma scuzatzi dar si optimismul dvs ma face sa zimbesc.
    una din cunostintze imi explica de ce piinea ce se vindea in regimul ceaus.era atit de rea;ptr ca griul ruminesc era ceva special,plin de proteine.mi a spus asta inainte de 89.apoi am aflat ca e rivolutzionar cu pensie si magazin in centru.shtie omu sa se descurce!

  2. Clasificarea facuta, in perceptia mea este reala, dar n-are nicio legatura cu Caragiale. Astazi am fi fost fericiti daca lumea lui Caragiale s-ar fi regasit in Parlamentul Romaniei. Nu putem sa-l umilim atat de mult pe Catavencu cu numerosii retardatii parlamentari. Cum sa-l aseman pe Farfuridi cu politicieni care au parcurs toate etapele sugerate in clasificare (sosonar-purtator de servieta-lustragiu-pupincurist-locotenent etc.) iar acum conduc partide politice. Cum sa revenim la normal!

  3. Corect, clar. (ma cam deranjeaza pe mine cuvintul asta „f****ta”, dar altfel nimic de reprosat).

    Chestia cu administratorii trebuie insa nuantata, ca altfel paranoizam oamenii degeaba. O parte a „administratorilor” sint persoane care fac parte din diferite multinationale; ei sint recrutati in funtea multinationalelor tocmai pentru cunostintele lor politice. Cel mai tare sef de multinationala are legaturi in tot spectrul politic, sau oameni cu legaturi in tot spectrul politic. Astia spolieaza tara pe baza de bonus plus mita la politician.

    Abia categoria a II-a a administratorilor au firme in nume propriu (vezi nu stiu ce rege al asfaltului). De aceea sint relativi putini.

    Spolierea Ro s-a facut din toate partile, in mod egal. Paradoxal, in opinia mea, nu trebuie blamati nici cei din multinationale, nici pseudo-regii astia: ei sint in goana dupa profit (moral sau imopral, nu conteaza); statul trebuie sa fie indeajuns de tare astfel incit sa nu se lase spoliat (mecanisme reale de control).

    My 2 cents.

    • Buna Seara,
      cuvintul asta “f****ta” care va deranjeaza a fost rostit de un om politic proeminent, cunoscut pentru campaniile lui de promovarea bunului simt.

      Nu m-am referit de loc la multi-nationale. Chiar de loc. Ei nici macar nu se afla la urma „administratorilor” :)

      • Referitor la f**…. Slava Domnului ca nu stiu despre cine e vorba :) … si nici nu vreau sa stiu.

        Deci pina la urma, viziunea mea asupra furtului din Ro este limitata si chiar trebuie sa ma paranoizez?

          • Adica http://www.bechtel.com/ n-a cistigat nimic din contractul ala? Ntt, ntt, saracii. Parca initial era vorba de 3 miliarde, parte din ei spaga, ca de obicei (10%? 20%? 30%?), ascunsa prin includerea unor firme locale in proiect.
            Si citi ca ei … Dar daca d-voastra ziceti …

          • Ah, deci nu se pune? EADS (iar o chestie geopolitica), bancile noastre cele de toate zilele (tot o chestie geopolitica? fiindca le tinem leul sus ca sa nu piarda saracutele – ne place sa vorbim de responsabilitate individuala cind e vorba de un pirlit de pe strada, dar e greu sa vorbim despre responsabilitatea bancilor – sa nu mai spunem ca sint pasive in economie, si nu active), sa mai dau exemple ?

          • Anumite chestii par facute din prostie. Nu stiu daca merita sa publici asta, sa nu acaparam discutia, insa eu scot prostia din calcul de la un anumit nivel incolo. Astea sint negocieri in detrimentul meu, al cetateanului, facute de guvernanti care cistiga 1 mil-2mil de euro acceptind o politica publica paguboasa. Cam asta e partea nasoala in tara asta.
            La un anumit nivel nici nu se mai da mita in mod direct: ca sa-l parafrazez pe Lao, sint zece mii de feluri in care se poate da mita.

            Si, chiar o sa-l citez un pic mai mult:

            Cind se vorbeste despre dreptate / Atunci dreptatea a disparut de mult.
            si
            Daca conducatorii isi inseala poporul / poporul va umbla dupa inselatorii.
            Astfel ca înselaciunea îi stapaneste pe toti / multe rele se pot evita stiind acestea.

  4. Exista, probabil, cateva puncte comune intre Romania sfarsitului de secol XIX, asa cum a vazut-o Caragiale…si Romania inceputului de sec XXI.
    Un arc peste timp de …sa spunem…130 de ani…aduce insa si inevitabile, substantiale deosebiri.
    E posibil ca talentul lui Caragiale sa fi contribuit la descrierea unei lumi pline de cabotini, de fripturisti, de impostori si imorali. Fara indoiala…Insa, in multe aspecte, o lume simpatica…
    Ceea ce, iertati-ma, lipseste cu desavarsire Romaniei politice de astazi…
    Cu cine l-ati asemui, de pilda, pe ciobanul (si la propriu si la figurat) Gigi BECALI?
    Care, vai, a devenit un idol pentru multi…astfel incat prostimea ce-l admira l-a votat sa reprezinte Romania in calitate de europarlamentar la Bruxelles…
    Pe cine vedeti, la Caragiale, in persoana unui agramat jalnic, agresiv si complet inadecvat ca VANGHELIE???
    Cine ar putea lua locul unui arogant, nesuferit si lipsit de scrupule ca Victor PONTA?
    Pe cine ar „reprezenta”, in operele lui Caragiale, un jalnic „liberal” de calibrul lui Crin ANTONESCU?
    Sa fim seriosi…
    Romania debutului de an 2012 este departe de Romania (asa „partiala”, cum exista atunci) din anul 1879, anul primei reprezentatii pentru piesa „O noapte furtunoasa”.
    Romania lui 2012 este depresiva, anomica si fara nici o busola…
    Macar Romania de acum 130 de ani…era saraca, ineficienta, ridicola si caraghioasa…dar in multe aspecte…chiar simpatica.
    O mare diferenta….

    • Sa n-am parte de Joitica daca pricep de ce v-ati oprit cu lista la C. Antonescu. Adica urmatorii pe lista sint „saraci, ineficienti, ridicoli si caraghiosi”? Curat murdar. Cum bine zicea maestrul, ori toti sa muriti ori… cale de mijloc nu exista.

    • Personajele din politica romaneasca „de virf” se cam incadreaza la categoria Agamemnon Dandanache, caracterizat de Caragiale cam asa (citatul e din memorie): „mai prost decit Brinzovenescu si mult mai canalie decit Catavencu.”
      Clar!

  5. Ronin, nu ninja.
    Altfel, sigur, textul e la fel ca mai toate celelalte cu semnatura Theophyle – coerent, elegant (OK, nu vb despre „the „f” word…), bine scris si articulat.
    Atata doar ca nu-mi pot reprima un oarecare sentiment de inutilitate. Adica, sigur, descrierea e buna, metaforele reusite, insa cam toti stim lucrurile astea (desi putini le-am putea exprima atat de frumos), asa ca… ? Cui prodest?
    Asta-i valabil si intr-un cadru mai larg. Ma tot uit ce logoree quasi-generalizata a cuprins Contributors.ro de cand cu protestele astea de strada, cu dl. Tismaneanu pe post de varf de lance, cu 12 articole in ultimele 13 zile (sau invers), de-ajungi sa te-ntrebi daca mai face si altceva la universitatea unde preda, sau poate o fi in vacanta…
    Ma uit si la ce naprasnica betie de cuvinte il mai cuprinde si pe dl. Neamtu din cand in cand, si la eforturile induiosatoare ale d-lui Vlaston… si chiar ca-mi trece dorul de Caragiale. De ce mi-ar fi dor, cand nenea Iancu e aici, cu noi, si-n Piata, si-n Parlament, si la Guvern, si la Cotroceni, si la Rosia Montana… ba chiar si pe Contributors.ro
    Parol, moncher!

    • Buna Seara,

      Daca ma cititi veti vedea ca prefer analizele geopolitice. Am hotarat sa scot aceste doua serii de articole pentru ca am urmarit protestele din Piata Universitatii cu multa speranta simtind ca totusi avem o societate care simte, se supara si protesteaza. Am vazut manipularea si furtul ordinar al acestor proteste sincere.

      Sunt suparat domnule, foarte suparat, pentru ca dupa 22 de ani inca suntem bebelusi politici. Poate nu simtiti, dar sunt suparat pe toata clasa politica si sunt suparat si pe poporul meu care accepta toate umilintele.

      Puteti fi fara grija ma intorc la ale mele geopolitice. Cat despre contributors, scriu aici pentru ca nimeni nu-mi spune ce sa scriu, cum sa scriu si cand sa scriu. In legatura cu alti colegi – chiar vreau sa cred in onestitatea deplina a gandurilor lor.

      • Cu toata sinceritatea va spun ca n-am intentionat sa va atac in vreun fel – nici pe dvs. si nici pe ceilalti autori pe care i-am mentionat.
        Ce cred eu despre interesele unuia sau altuia, e alta poveste; eu cred ceva, dvs. credeti poate altceva, nu-i niciun bai. Dar, oricum, asta n-are intotdeauna a face cu onestitatea – poti avea interese politice fiind in acelasi timp cat se poate de onest (de fapt, asta-i chiar situatia ideala).
        Si da, va citesc adesea si cu mare interes, cu mai mult interes decat pe oricine altcineva de-aici, tocmai pentru ca scrieti la un nivel mult peste-al meu despre subiecte care ma intereseaza. Asa incat nici pe departe nu v-am trecut la categoria celor logoreici.
        In opinia mea (care nu coincide neaparat cu definitia de dictionar a termenului), logoreicii sunt de doua feluri – A) cei care stiu despre ce vorbesc/scriu, dar o fac la nesfarsit si in mult mai multe cuvinte decat ar fi necesare, bat apa-n piua cum se zice la mine-n sat, respectiv B) cei care vorbesc/scriu cu mult aplomb despre chestiuni la care nu se pricep defel (incalcand astfel insasi ratiunea declarata de a exista a acestei platforme).
        Contributors abunda in scriitori din ambele categorii.
        Dvs. nu faceti parte din niciuna din ele.

        • Articolul se confirma excelent cu dumneata. Desigur, poate nu realizezi, dar pentru un observator din afara sistemului, te poti incadra foarte bune in rindul sosonarilor. Ii vezi pe domnul Neamtu care uneori are logoree, dar nu poti vedea ca pe orice post TV mergi, il vezi pe vesnicul angajat Tv Antonescu. Logoreea lui nu se pune? Cum am zis: SOSONAR

          • Ne doare-n cot de Antonescu mai mult decat iti poti imagina. Raspunsul tau se incadreaza perfect in categoria „oamenii nostri din teritoriu”:

            „… o trasatura distinctiva proeminenta si extrem de suparatoare: agresivitatea. Majoritatea discutiilor, care din punctul lor de vedere pot fi plauzibile, sunt cele politice. Omul din teritoriu nu poate discuta despre vreme, spre exemplu, vremea nu este o chestie de partid, nu poate fi lamurita si nici controlata de la centru”

            Eu il inteleg pe Prostu’ satului in ceea ce priveste cantitatea disproportionata de logoree din partea celor care pozeaza in reformatori. Theophyle nu intra aici, bineinteles, dar dl Vlaston intra cu brio, si uneori si Neamtu cu a sa Miorita.

          • Serios??? O fi, domnule, ca prea le zici cu foc…
            E drept ca Antonescu nu ma deranjeaza deloc; sunt ani, si nu putini, de cand evit televizorul in general si politrucii in special. Inca si mai special, il evit pe Antonescu din mila; imi pare un om care are nevoie de professional help, imi pare un fel de victima, un om ratacit, bolnav, prada unei monomanii obsesive. Nu-l pot ataca sau insulta din acelasi motiv pentru care n-as insulta pe cineva care e foarte mic de statura – ca tot vorbeam de dl. Neamtu, un adevarat domn, lipsit de astfel de inhibitii desuete.
            Prefer sa citesc, iar Antonescu, spre deosebire de ceilalti mentionati mai sus, nu se produce in scris pe unde citesc eu.
            Mai departe. Conform definitiei date de Theophyle, sosonarii sunt „Oamenii fara nici o meserie sau pensionati pe bune sau ne-bune, care vara, iarna, sunt la dispozitia organizatiei de partid. Ei se lupta cu şoşonarii altor partide pentru locurile cele mai bune de afisat, rup afisele concurentei, fac comisioane, uneori umilitoare. Majoritatea lor sunt platiti de partid cu salariu minim pe economie, mai fac si ei niste mizilicuri de la sefi, doua trei milioane pe luna sa nu mori de foame.”
            Nu m-am gandit niciodata la mine in astfel de termeni, asa incat intr-un fel iti multumesc ca mi-ai deschis ochii.
            Pai, sa vedem. Pensionat nu sunt si nici n-o sa fiu, dar cred ca s-ar putea argumenta credibil ca n-am nicio meserie in sensul clasic. Chiar ma mir si eu cateodata cum de ma mai rabda societatea si nu ma trimite in mina sau la Canal. Te pomenesti ca o fi din cauza taxelor pe care le platesc si din care probabil traiesc vreo cativa taietori de frunza la caini si, cine stie, poate si vreun postac de partid…
            Cu partidele n-am nicio treaba; pana si utecist m-au prins aia cu greu sa ma faca, sa tot fie ca la 35 de ani de-atunci… Pecerist, nici atat, desi dosar beton, origine sociala sanatoasa etc. Probabil, vb lui Bacovia, „tuturor paream suspect.”
            De-atunci, zero barat. Am oftat, ce-i drept, pe langa URR, dar pana sa ma hotarasc eu, s-au dizolvat ei :-(
            A mai urmat o tentativa oarecum personala – esuata, desigur, dar o experienta exceptionala, una dintre cele mai interesante din viata mea, cand am simtit intreaga forta a „sistemului.”
            Si-apoi inca una, cu un partid pe cat de galonat, pe-atat de impotent. Facut, ce-i drept, un soi de comision pentru cei din urma, dar unul oarecum onorabil, respectiv produs niste idei de program economic. Mai nou exprimate, manca-i-as eu gurita ei dulce, de d-na Udrea. Referinte canci, fireste. Nu-i nimic, sa traiasca, nu cer drepturi de autor si nici onoruri, macar de s-ar face treaba.
            Salariu nu luat de la nimeni in ultimii 10 ani, nici inainte de la partide, sefi n-am, de foame nu mor (desi, cand ma uit la cantar, ma gandesc ca nu mi-ar strica niste luni de infometare)… prin urmare, stimate domn, nu ma prea incadrez la categoria cu pricina.
            In rest – mesajul dumitale, in afara de a incerca sa ma insulte, a mai avut si-un alt rost?

    • Cui prodest? Romanilor, domnul meu. Suntem un popor uituc, care are nevoie sa i se reaminteasca cine e, ce-a facut si ce si-a propus sa faca. Suntem poporul care a uitat cand e ziua lui Eminescu, care a uitat mineriadele, care uita zilnic cine si cum l-a spoliat de 67 de ani incoace. Avem politicieni care au uitat legile pe care le-au votat (intrebati pe Dl. Antonescu despre legea 29/2006, ca tot e „fierbinte” acum), avem revolutionari care au uitat (daca au stiut-o vreodata) Proclamatia de la Timisoara, avem ziaristi care au uitat regimul Nastase, avem mici intreprinzatori care au uitat economia politica PDL-PSD, avem absolventi de bacalaureat care au uitat tabla inmultirii.
      Eu chiar imi doresc mai multe voci in presa care sa strige si sa ne impiedice sa uitam, sa devenim doar o mare muta de alge care doar se leagana in bataia curentilor de adancime.
      Logoreea e mult mai buna decat mutenia, e chiar o masura a democratiei. Tismaneanu, Neamtu, Vlaston, Theophyle si altii ca ei sunt chiar oamenii care incearca (mai bine, mai putin bine, asta ramane de apreciat) sa ne scoata din starea de uitare.
      Multumesc, Theophyle.

      • oare chiar au uitat(afara de cazul cu tabla inmultzirii!!:)))?
        oare sa fie bebelushi in ale politicii?
        descurcareala cred ca e insushirea de baza,invirteala si lipsa principiilor.
        si nu e un popor,e o populatzie.

  6. Prin anii 70 am avut ocazia de a vedea, la propriu, „cu ochii mei”, un purtator de servieta. Eram la benzinaria de la Mihai Voda. Dinspre Brezoianu a aparut un grup de 4 barbati, in formatie, adica unul mergea in fata iar alti trei il urmau la un metru in spate. L-am recunoscut pe cel din fata, antemergatorul: Dinu Sararu. Vorbea si gesticula, privind inainte. Cei trei din spate ii dadeau replica din cand in cand, dar Dinu nu intorcea privirea spre ei. Privea numai inainte. Asta mi-a atras atentia indeosebi.
    Unul dintre cei trei din urma lui purta in mana o servieta destul de voluminoasa. L-am recunoscut si pe el: Vadim Tudor. Mergeau spre sediul MAI. Nu i-am urmarit insa si nu stiu unde au intrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro