„În economia de piață, să trăiești bine înseamnă, înainte de toate, să muncești bine. Trebuie să înțelegem această idee simplă, căci numai astfel vom reface șansele dezvoltării economice a României„[1].
Orice lider politic vine la putere purtat de valuri de speranta, in care se amesteca tot atatea asteptari din partea celor care si-au dat votul. Chiar daca atributiile directe ale Presedintelui Romaniei nu ofera instrumente directe pentru influentarea politicilor economice, istoria recenta a Romaniei ne arata ca in ultimii 25 ani toti presedintii Romaniei au avut un cuvant de spus si au influentat, in bine sau in rau, actiunile si strategiile autoritatilor publice cu atributii specifice in aria economica.
Dintre toti presedintii de pana acum, recentul ales Klaus Iohannis se remarca deja printr-un set de principii si idei privind viitorul economiei Romaniei, cuprinse in a sa autobiografie – ”Pas cu pas”. Am cumparat si eu acest deja best-seller si am inceput – recunosc – cu sfarsitul lucrarii, acolo unde sumarul imi arata ca se afla ideile dlui. Iohannis in materie economica. Cu aceasta ocazie am constatat ca noul presedinte are convingeri solide si mai ales sanatoase (adica, pro-piata) in materie economica.
Ideile economice ale lui Klaus Iohannis sunt cu adevarat de dreapta. Nu am constatat existenta unui program economic personal si functional la niciun alt presedinte al României, nici in cadrul unor lucrari scrise de acestia si nici in activitatea lor practica.
Ion Iliescu si-a pus amprenta, din pacate, asupra economiei romanesti dar nu se poate spune ca avea un adevarat program economic. Iliescu s-a manifestat prin franarea proceselor necesare de reforma si a demonstrat nostalgie si atasament fata de economia controlata de stat. Acesta vedea economia de piata in forma unui „hibrid” irealizabil (va amintiti, cu siguranta, de „modelul suedez” si alte modele asemanatoare). Ion Iliescu ramane in istorie pentru marile intarzieri cauzate reformei economice si prin favorizarea asa-zisului ”capitalism de cumetrie”, inca foarte prezent in economia Romaniei. Dupa Ion Iliescu, Emil Constantinescu a fost mai degraba un presedinte pasiv, fara rezultate notabile nici in zona economica. In sfarsit, Traian Basescu a avut meritul de a sesiza cateva din problemele structurale ale economiei romanesti si chiar de a propune si de a sustine cateva reforme indraznete. Traian Basescu si-a concentrat interesul asupra unor puncte dureroase si a sesizat corect multe dintre tarele economiei romanesti, dar nu se poate spune ca a avut o abordare sistematica a tuturor aspectelor care ar trebui schimbate in cadrul acestei.
In conditiile de mai sus mandatul dlui Klaus Iohannis incepe, aparent, sub cele mai bune auspicii, inclusiv un capital urias de incredere, elementul absolut necesar pentru a promova reformele structurale foarte necesare.
Desigur, bunele auspicii nu sunt garantii ca la finalul a 5 ani (poate 10 ani) de mandat ai dlui Iohannis economia Romaniei va fi acolo unde potențialul și resursele o pot duce. Efortul care trebuie realizat este demn de muncile lui Hercules la Grajdurile lui Augias: de 25 ani se tot „reformeaza” dupa ureche, impulsuri de moment si interese individuale sau de grup. Economia Romaniei arata ca o cladire realizata din bucati mai mari si mai mici, cu crapaturi peste tot si care se inclina la cea mai mica furtuna financiara izbucnita pe pietele internationale. Intelegerea adevaratelor probleme si a solutiilor – care de fapt nu sunt prea complicate – si interesul pentru aplicarea solutiilor sunt la un nivel redus in elita politica societatea romanesca.
Câteva mostre de gandire lucida, nemteasca, din partea dlui Klaus Iohannis sunt numai bune pentru a demonstra ca intr-adevar acesta este in posesia unui set de convingeri corecte si sanatoase despre functionarea economiei:
”Degeaba vrem sa realizam lucruri mari daca nu avem banii nostri. Ca sa avem banii nostri, trebuie sa avem o economie puternica. Este o ecuatie extrem de simpla”. Iar ecuatia continuă: ”Economie puternică ai dacă deții o clasă de oameni de afaceri care sunt suficient de puternici”. Este o explicatie simplă, matematică și riguros exactă!
O altă idee: ”Treaba statului este sa pastreze un cadru, sa pastreze ordinea, sa aiba grija sa existe o competitie sănătoasă. Nu cred că este treaba statului să fie acționar unic sau aproape unic la o serie de firme care pot functiona cu siguranta mai bine fiind în mână privată”.
Dl.Iohannis observă corect că ”În România salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța de muncă sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale sufocante asupra muncii” (deci nu pot exista creșteri de salarii fără reducerea poverii fiscale) și consideră că ”ar fi imperios necesar ca politica fiscală să conducă politica bugetară, și nu invers”. Dl.Iohannis crede, cu alte cuvinte, ca statul trebuie să se întindă cât îi este plapuma si nu sa tragă de plapumă până se rupe.
Dl.Iohannis observă, în autobiografia sa, că birocrația din România a atins cote pandemice si că ”Obiceiul nefast al statului român de a întreține pelerinajul investitorilor și al contribuabililor pe la ghișee trebuie eliminat definitiv”. Foarte bine zis, deși birocrația asta s-a dovedit o pandemie dezvoltată pe o tulpină foarte rezistentă și capabilă de regenerare, căreia nicio guvernare a României nu i-a venit de hac. Pe de altă parte, trebuie spus că niciun guvern de până acum nu a părut că vrea să abordeze frontal problema birocrației.
Este bine ca dl.Iohannis puncteaza, in autobiografia sa cateva dintre problemele de fond si de atitudine care fac din economie cheia de bolta a unei Romanii a lucrului bine facut. În continuarea si in completarea celor scrise de domnia sa, îmi permit să formulez câteva sugestii pentru câteva reforme structurale, absolut necesare.
Astfel, principiul fundamental de la care trebuie sa plece reforma economia României este acela al reducerii implicarii statului in economie, atat prin companiile pe care le detine, cat si prin reglementarile emise. Mai ales aceasta a doua latura este un mare obstacol in calea dezvoltarii libere a afacerilor. Intreprinzătorii din Romania sunt campionii fara voie ai unei adevarate curse cu obstacole, formate din mii si mii de norme, conditii si obligatii. Multe, mult prea multe dintre acestea sunt fie inutile, fie excesive, fie devin daunatoare printr-o formulare sau aplicare defectuoase. Paradoxul acestei situatii este, in acelasi timp, un urias deficit de respectare a regulilor și principiilor de functionare ale economiei, o situatie numita in drept sub titulatura de ”anomie”. Ca și anemia, al carei paronim este, anomia inseamna ca in societate exista un deficit de respectare a normei legale care duce la slabirea oranismului social si poate efecte devastatoare, letale asupra acestuia.
Asa ca trebuie sa analizam ce norme si obligatii sunt intr-adevar necesare, costurile pe care le suporta intreprinzatorii pentru a asigura respectarea lor si care norme trebuie sa ramana pana la urma pentru a asigura functionarea optima a economiei. Demersul este desigur, urias, iar paralela cu muncile lui Hercule, folosita mai sus, este in egala masura aplicabila. Dar este un demers posibil.
Un proiect-pilot in acest sens a fost lansat recent in Romania, cu asistenta tehnica directa a diviziei de concurenta a celui mai prestigios club de state cu economii functionale de piata – Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD). Construit pe modelul unui proiect similar derulat de OECD in Grecia, demersul are in vedere realizarea unui inventar al intregii legislatii din trei sectoare economice – transporturi, constructii de drumuri si retail – urmata de evaluarea impactului acesteia asupra functionarii acestor sectoare si, la final, de eliminarea normelor inutile sau daunatoare pentru sanatatea celor trei sectoare. Mai mult, Consiliul Concurentei deruleaza, din 2012 un proiect chiar mai ambitios, de realizare a unui inventar al tuturor monopolurilor, drepturilor speciale și privilegiilor care inca sunt rezervate prin legislatie unor companii, in toata economia Romaniei. Este un proiect pe care l-am initiat pe vremea cand activam in cadrul Consiliului Concurentei si care are scopul de a pune in lumina zonele in care economia este tinuta, motivat sau doar din obisnuinta sau interese de grup, in afara zonei concurentiale, singura in masura sa asigure maxim de eficienta si beneficii pentru societate. Dupa identificarea zonelor albe pentru concurenta, Consiliul Concurentei ar urma să evalueze impactul monopolurilor si drepturilor exclusive asupra economiei si posibilitatea ca anumite zone sa fie aduse in jocul concurential. Ar urma ca monopolurile si drepturile exclusive sa ramana strict limitate la zonele unde acest lucru este impus de legitati economice – monopolurile ”naturale” – rețeaua de cale ferată, rețelele de distribuție de gaze naturale sau electricitate etc – sau de motive majore de real interes public – anumite servicii publice.
Toate celelalte zone ar trebui să fie deschise către concurență și lăsate să funcționeze în regim de piață. O astfel de abordare se poate aplica și în cazul multor servicii publice: dacă o activitate extrem de importantă cum este punerea în executare a hotararilor judecatoresti a putut fi incredintata unui corp profesional care functioneza in regim privat, de ce asistenta medicala nu ar putea fi asigurata in principal prin intermediul furnizorilor privati, finantati la randulor lor de fonduri de sanatate private? Desigur ca se poate.
O a doua linie de actiune ar trebui sa fie stimularea aparitiei si dezvoltarii de noi companii. Dinamica unei economii vine din dinamica companiilor care activeaza in cadrul acesteia iar firmele mici si mijlocii se dovedesc adesea mult mai inovative si curajoase in adoptarea de tehnologii noi si punerea pe piata de noi produse. Presedintele ales este, de altfel, adeptul declarat al modelului economic german, bazat tocmai pe IMM-uri in mai mare masura decat pe marile conglomerate. Economia Statelor Unite ale Americii ar putea sa fie un alt bun exemplu, prin usurinta cu care afacerile se infiinteaza si se pot dezvolta, la un nivel superior oricarei tari din Uniunea Europeana. Ar fi timpul si ar fi bine ca intreprinzatorii care doresc sa realizeze ceva in zona de mare potential a economiei digitale, de exemplu, sa gaseasca un teren fertil de dezvoltare si in Romania, nu doar in zonele aride din Sillicon Valley.
In al treilea rand, este esential ca reforma structurală a economiei României să fie acceptată și sprijinită de cât mai multe forțe politice și de către o cat mai mare parte a societatii romanesti. Rezistenta la nou va fi mare: ne-am obișinuit cu cele mai rele lucruri, preferand sa gasim solutii individuale rapide, prin evitarea cu totul a obligatiilor sau, chiar si mai rau, prin abandonarea cu totul a dorintei de dezvoltare si a initiativei. Rezistenta la schimbare va fi mare mai ales pentru ca va lovi in interese particulare si in sinecuri care nu sunt doar ale catorva potentati ci pot implica categorii mai largi. Trebuie, deci, identificate problemele si solutiile pentru acestea, intr-o actiune coordonata, iar apoi solutiile trebuie inglobate intr-un pact national de reforma si dezvoltare, care sa devina obligatoriu pentru orice guvern.
Competitia electorala ar trebui sa se schimbe si ea de la cine da mai multe cadouri si favoruri la cei care fac mai mult pentru ca oamenii care muncesc bine sa poata sa faca acest lucru in conditii favorabile si sa se bucure – si ei si societatea in ansamblu, de rodul muncii. Asta ar insemna si o reforma substantiala a sistemului politic, care tolereaza, intretine si uneori chiar beneficiază de pe urma economiei, așa cum este construită în prezent. Reforma economică și reforma politică merg mână în mână, așa că cele două trebuie realizate în coordonare, ca cele două jumătăți ale drumului care trebuie să conducă România acolo unde ar putea să fie.
[1] Klaus Iohannis, ”Pas cu pas”, Editura Curtea Veche, 2014, pagina 199.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
La fel ca legenda care spune ca un milionar ar fi spus „nu ma intrebati despre primul milion facut, despre celelalte pot sa vorbesc”, si Iohannis poate spune „nu ma intrebati ce am cautat in cloaca „Grivco-USL”, eu am idei de dreapta”.
Vom trai si vom vedea, caci trebuie sa se confrunte cu fosti-i parteneri.
O va face?
Bineinteles ca a fost in USL, dar nu pentru ca era indragostit de Antonescu si Ponta, ci pentru ca alternativa era abjectia basista. Ce ai fi vrut, sa intre in cloaca Basescu-Udrea-Cocos-Bica-Blejnar-fratele lui Basescu-fiica lui Basescu–celalata fiica a lui Basescu, etc ?
hai ca esti delicios: a intrat in alianta cu viitorul actual puscarias Felix, turnator la Securitate, cu plagiatorul Ponta, si cu bidonul gol Antonescu.
Iohannis, daca nu reneaga perioada aia, recunoaste ca s-a aliat si cu dreaqul pentru a accede la putere.
Faptele cam domolesc sperantele.
O mentiune: cand spunem „sa muncim bine” nu inseamna neaparat sa muncim „mult”. Multe tari bogate au ajuns si se mentin acolo prin munca productiva, nu prin ore multe suplimentare sau munca pana la exterminare. Seriozitatea, reducerea pierderilor, punctualitate, controlul calitatii…de asta este nevoie.
I.1.Iliescua avut un ,,proiect national” inca din 1990, consacrat apoi programtic prin ,,Platforma-program a FDSN, adoptata la Bucuresti, la consfatuirea din 27 – 28 iunie, 1992, ca ,,proiect politic si economic POSTCOMUNIST, care a deturnat tranzitia de la capitalism, catre postcomunism, apoi odata cu furtul si dezintegrarea economica si industriala, la actualul capitalism, sud american!Spatiul nu permite prezentarea tuturor principiilor si obiectivelor ,,proiectului postcomunist Iliescu”, insa citeva vor evidentia aceasta viziune si parcurs catre dezastrul economic de azi.
a.),,Revolutia romina…a nazuit catre o societate moderna si echilibrata, care acum nu se mai poate intoarce la trecut, oricare ar fi acela”(citat pag. 5 din Program).Aceasta a insemnat neintoarcerea la capitalismul postbelic sau actual, ci o societate ,,postcomunista, a democratiei muncitoresti, avind baza economica intreprinderile de stat, aparata contra dreptei politice, de detasamentele minerilor”.Cine era presedintele acestei democratii, se stie…
b.),,Nu terapiei de soc, da reformei suportabile social” (citat pct. 1.2 de la pag. 20 a programului FDSN).Odata cu blocarea privatizarii, care prin terapia de soc a lui Balcerowicz a dus la Poplonia de azi, drumul baietilor destepti ai lui Iliescu de a fura si pradui intreprinderile era deschis.
Cred ca nici nu mai trebuie sa amintesc detaliile ,,reformei” FDSN, care din pacate, nu se bucura de analiza marilor economisti (bugetari), care din motive profesionale, nu-si pot permite sa o prezinte.
In concluzie, Iliescu a avut unicul si cel mai distrugator (economic) proiect din fostele tari comuniste, continuat cu sirg de politicienii nostri din care doar o mica parte raspund pentru furt si coruptie, adica fraierii care au furat ,,la vedere”!
2.Iohanis are posibilitatea de a avea un adevarat ,,proiect economic”, daca nu-l va refuza la fel ca Ponta pe cel oferit in 2013 si 2014, fiindca acele citeva idei sau principii nu constituie nici macar o strategie nationala de dezvoltare.
De la strategii de dezvoltare – de care sint pline sertarele si dulapurile presedintilor, pr.ministrilor, secretarilor de stat, al Cons. Judetene, oraselor si comunelor, al organizatiilor civice sau ale antreprenorilor(vezi AOAR, Am Cham) etc. si pina la un ..proiect national de dezvoltare economica accelerata”, este un drum lung, pe care stiinta economica si institutiile de cercetare stiintifica economica romanesti, nici macar nu au ,,pornit”.
II. 3.),,Degeaba vrem sa realizam lucruri mari, daca nu avem banii nostri”.Pentru ca sa avem ,,banii nostri”, trebuie sa reconstruim ,,FINANCIAR, economic si industrial” Romania. In aceasta ecuatie, Romania trebuie sa-si construiasca propria banca nationala de investitii.Ori fara un proiect national cu o asumare politica a cresterii economice de 5-6 la suta pe an si aducerea competitivitatii economice catre indici superiori, pentru a veni masiv investitorii, de unde bani pentru un sistem bancar romanesc?A vorbi despre dezvoltare fara sistem bancar si de investitii national, este ca si cum ai vorbi de un sistem sanitar fara medici!
4.Treaba statului este sa pastreze un cadru…..nu sa fie actionar…”
Treaba statului este de a duce politici publice de dezvoltare economica, pe baza unui proiect national, asumat de Guverne si sustinut de investitii straine masive, in urma aducerii competitivitatii economice catre indicele 1- 10, al tarilor dezvoltate.
In rest, daca este actionar, trebuie sa fie majoritar la utilitati si resursele naturale energetice si minerale, care sa alimenteze financiar dezvoltarea tarii, iar nu Bugetul tarilor UE!
5. Salariile sint mici din cauza lipsei a 5 milioane de locuri de munca si a lipsei activelor industriale care sa le asigure, iar nu datorita poverii fiscale pe munca. Daca Romania ar avea 10 milioane de locuri de munca (in loc de 5,5), din care minim 1/3 in industrie, atunci povara pe munca ar fi redusa la jumatate, fiindca impozitele pe productie, servicii si comert ar duce greul impozitarii!Daca industrie si agricultura nu mai avem, cine sa duca povara pe munca, decit cei cu salariu minim pe economie?
6.Nu exista o vina a birocratiei in genere, ci aceea ca fara un proiect de dezvoltare economica, care sa o integreze functional si responsabil in acest proces, ea produce ,,iarba la caini” si hirtii, pentru asi dovedi utilitatea si justifica existenta.
O birocratie nu este rea prin dimensiune, ci prin lipsa aportului la dezvoltare, datorat incapacitatii clasei politice de a o transforma in ,,capital institutional” de valoare, ca in tarile dezvoltate.
Tratarea birocratiei ca neproducatoare de ,,plusvaloare”, ci numai ca potential reductibila baneste pentru economie la buget, este cea mai dezastruoasa viziune asupra dezoltarii economice!
Lipsa de studiu si expertiza nationala si de politici utile in domeniul dezvoltarii economice – altele si diferite de administrarea inertiala, politica a dezintegrarii industriale a tarii, este cauza starii de decadere continua a natiunii.
Cita vreme politicienii vor evalua si promova propria viziune si cea de ,,partid”, fara a initia si dezvolta o piata stiintifica nationala, prin care sa fie cerute si evaluate si alte proiecte economice, acel 10 ani de liberalism gol economic, este pe cale de a continua…
7.Cati dintre presedinti au vorbit, de lipsa de 6 ani a investitiilor industriale, care fac ca industria din tara sa ajunga la pamint, ca valoare si posibilitate de productie si de export?
Pe cine intereseaza ca nu avem intreprinderi industriale capabile de productie si export, dar facem strategii de crestere a exportului si diversificare a zonelor de export?
Totul se desfasoara intr-un plan pur teoretic, fara ca cineva sa aiba proiecte concrete si fezabile, afara de vesnicele si nepieritoarele ,,strategii”, inventate de 25 de ani.
8.Este de bun augur national, preocuparea pentru economie si dezvoltare esconomica a Presedintelui Iohanis, si speram cu totii – ca asa cum a iesit din ,,regionalismul politic”, va fi capabil sa iasa si din ,,regionalismul economic”, continuind preocuparea pentru economie si solicitind proiecte de dezvoltare economica in mod OFICIAL, de la cei capabili sa le produca.
In lipsa lor, a unei dezbateri largi a problematicii cresterii economice, Presedintele va avea aceeasi lipsa de aport la dezvoltarea economica, ca si predecesorii sai.
Suna foarte bine pasajele economice din programul prezidential al lui Klaus Iohannis. Sa nu avem insa iluzia ca sunt scrise de presedinte. Se pare ca viziunea economica a fost asigurata de consilierul presedintelui din campania electorala, care este un profesor de la ASE, Cosmin Marinescu. I-am citit mai multe articole si interviuri si intr-adevar are o conceptie economica foarte liberala. Oricum e un semn foarte bun ca presedintele isi insuseste idei autentice de dreapta, de care Romania are nevoie, si nu de ieri de azi, ci de la inceputurile tranzitiei.
Insa trebuie sa intelegem ca este o distanta foarte mare intre a avea o viziune economica si a o pune in opera. Pentru asta avem nevoie de politici economice de dreapta, nu doar de o viziune expusa in programul prezidential. La inceput, „lucrul bine facut” se bazeaza pe intentii, insa ma tem sa nu ramanem, ca si in alte etape de restart politic, doar la acest nivel.
Norme, suprareglementari, controale si functionari care nu isi asuma nicio raspundere preferand sa inabuse activitatea economica, Curtea de conturi cu ineptiile ei si fara sef&strategie, abuzurile institutiilor de stat „dati-ne in judecata” de parca asta este solutia, lipsa de jurisprudenta, statul ia TVA pe o parte dar pe alta nu il recunoaste.
Ce poate face presedintele?
Domnule Valentin Mircea, pentru a fi credibil este necesar sa fiti consecvent. Dupa ce faceti urmatoarele aprecieri:
1. „Noul presedinte are convingeri solide si mai ales sanatoase”,
2. „Presedintele ales este, de altfel, adeptul declarat al MODELULUI economic GERMAN, bazat tocmai pe IMM-uri in mai mare masura decat pe marile conglomerate”,
3. „Ar urma ca monopolurile si drepturile exclusive sa ramana strict limitate … de motive majore de real interes public – anumite servicii publice”,
distrugeti coerenta discursului, afirmand: „De ce asistenta medicala nu ar putea fi asigurata in principal prin intermediul furnizorilor privati, finantati la randulor lor de fonduri de sanatate private? Desigur ca se poate”.
In primul rand, nu cred ca exista un serviciu de mai mare „interes public” decat cel de sanatate, asa ca nu inteleg de ce dvs. il scoateti din categoria celor „de real interes public”. In al doilea rand, apreciati „convingerile solide” ale domnului Klaus Iohannis si faptul ca este adeptul declarat al „MODELULUI GERMAN”, ignoran faptul ca in Germania numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurarea de baza. 85% din populatia Germaniei au asigurarea de baza (obligatorie).
In Germania, fondurile pentru asigurarea de baza (obligatorie) sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt supuse unor reglemantari guvernamentale stricte si sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.
In Germania exista aproximativ 2000 de spitale:
a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.
Oare de ce rupe statul german orice legatura intre asigurarile private si cele de baza (publice)? (o persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare publica). Si de ce opreste accesul la asigurarile private pentru cei care castiga mai putin de 50.000 Euro pe an? Raspunsul: tocmai pentru a nu submina finantarea asigurarilor de baza (publice). Si asta intr-o tara cu putere economica mult superioara Romaniei si cu un procent de peste 10% din PIB alocat sanatatii. Statul german face acest lucru nu pentru ca are ceva impotriva sectorului privat ci pentru ca considera sanatatea populatiei un serviciu ‘”de real interes public”, o obligatie a lui si un drept al omului.
http://www.heart-consult.com/articles/german-healthcare-system
http://www.english.german-hospital-service.com/html/background.html
http://www.amiexpat.com/2009/08/18/health-care-in-germany/
http://en.wikipedia.org/wiki/Health_in_Germany
https://www.thelundreport.org/content/germans-confused-over-us-healthcare-debate
http://en.wikipedia.org/wiki/Sicko
Pozitia dvs. este o mostra de subiectivitate. Dvs. extrageti din „MODELUL GERMAN” doar partile care va sustin ideologia. Sistemele socio-economice au la baza niste reglaje foarte fine. „Modelul German” fara „Sistemul German de Sanatate” este o constructie teoretica (artificiala), nu mai este „Modelul German”!
P.S. Eu cred ca „Modelul German” este unul de succes, iar la succesul lui contribuie si atentia deosebita acordata sanatatii populatiei (care nu este lasata la cheremul „mainii invizibile”).
Stimate domnule Cetatean,
Nu exista nicio contradictie, nici la mine, nici la dl.Iohannis si suntem perfect aliniați si cu dumneavoastra in ceea ce priveste solutiile pentru asigurarea serviciilor de sanatate in regim privat.
Va multumesc pentru interventie – este foarte buna!
Valentin Mircea
Multumesc pentru raspuns (si pentru apreciere), m-ati linistit! Cu toate ca eu nu aveam pretentia sa fiti „aliniati cu mine” ci cu „Modelul German” (pe care il invocati), ma bucur ca si dvs. si dl. Iohannis va veti ghida dupa principiile acestuia:
1. Ruperea oricarei legaturi dintre asigurarile private de sanatate si cele de baza (publice) astfel:
– O persoana care va opta pentru o asigurare privata nu va poatea opta si pentru asigurarea de baza (publica).
– Va exista un plafon minim a veniturilor pentru ca o persoana sa poata opta pentru asigurarile private de sanatate. Acest plafon va fi astfel gandit incat procentul celor care se vor califica pentru asigurarile private de sanatate sa fie in jurul cifrei de 15% (asa cum este in Germania).
– Persoanele care au optat pentru asigurarile private de sanatate vor putea sa revina la sistemul de baza (public) doar daca indeplinesc simultan doua conditii: nu au implinit inca 55 de ani si veniturile lor scad sub limita plafonului minim.
2. In cazul in care se vor privatiza unele spitale, se va asigura un echilibru intre procentul spitalelor publice si a celor private, care sa fie in concordanta cu raportul dintre procentul persoanelor cu asigurare de baza (publica) si a celor cu asigurari private.
3. Fondurile pentru asigurarea baza (publica) vor fi constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a fondurilor va fi finantata de catre stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem (din motive obiective).
4. Fondurile pentru asigurarea de baza (publica) vor fi gestionate de organizatii non-profit.
5. Vor exista reglementari guvernamentale stricte care vor stabili calitatea actelor medicale, iar serviciile medicale vor fi supravegheate in mod continuu. Vor fi colectate date prin diverse proceduri, fiind analizate sistematic (o rutina) de agentii guvernamentale.
6. Va exista un sistem de preturi uniform (in Germania acesta se numeste DRG – un sistem de spitale clasificate). Acesta va include plata medicilor, serviciile medicale, mancarea si cazarea din spital.
7. In spitale vor exista, de regula, camere cu doua paturi, pentru doi pacienti. Se va putea plati o taxa suplimentara pentru cei care vor dori o camera doar pentru ei.
8. Se vor impune criterii inalte de performanta. Astfel, in spitale se vor regasi cei mai bine calificati medici care vor fi acceptati sa practice ca specialisti numai dupa o pregatire lunga si intensiva.
9. Nu vor exista liste de asteptare pentru operatiile importante si pentru tratamente.
Este evident ca pentru atingerea acestor deziderate este nevoie ca procentul din PIB alocat sanatatii sa creasca substantial (Germania aloca 11.6% din PIB in anul 2010), la fel ca si salariile medicilor.
http://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Germany
„La nivelul UE 28, 7,3% din tot ce inseamna cheltuieli guvernamentale a avut drept destinatie sectorul de Sanatate. Romania are cel mai mic nivel din toata Uniunea Europeana, mai putin de jumatate din medie: doar 3,1%”
http://tinyurl.com/mj4jw33
P.S. „In ultimii 20 de ani, asigurarile private din Germania au devenit din ce in ce mai scumpe si mai putin eficiente, in comparatie cu asigurarea de baza (publica)”.
http://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Germany#Private_insurance
Se pare ca ati uitat doua puncte importante:
1. Cei care isi fac asigurare privata nu mai platesc pentru cea de baza (nu vad motivul ca cineva sa plateasca de doua ori pentru acelasi serviciu).
2. Calculul contributiei la asigurarea de baza se face in urma unui examen medical, si nu in functie de venit (desigur, asta daca nu ma puteti lamuri in mod logic de ce un tanar de 30 de ani sportiv, nefumator si care face munca de birou prezinta mai multe riscuri decat un alcoolic de 55 de ani, fumator si care lucreaza pe schela).
@iosiP
In Germania exista un procent unic din venit pentru toti asiguratii sistemului de sanatate public („common rates for all members”).
http://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Germany
Un extract din articolul „Germanii sunt nedumeriti de discutiile pe tema asigurarilor publice de sanatate din SUA („Healthcare Debate”), discutii in care se afirma ca „se merge in directia Socialismului sau a Comunismului”:
Wolfgang Zoeller, un politician bavarez (landul cel mai prosper din Germania) care a fost parlamentar timp de 22 de ani, si care este „departe de a fi un socialist”, spune: „Pentru mine, problema asigurarilor publice de sanatate este o chestiune de umanism. Doresc ca fiecare persoana, indiferent de varsta, venit, stare de sanatate sau posibilitati materiale, sa fie ajutata atunci cand este bolnava. … Acesta nu este un principiu socialist, este principiul solidaritatii. … In Germania consideram ca societatea are anumite cerinte si responsabilitati pentu fiecare membru al ei. … Pentru noi este clar. Sanatatea reprezinta un risc care nu poate sa fie lasat pe umerii individului”.
https://www.thelundreport.org/content/germans-confused-over-us-healthcare-debate
@Cetatean
„In Germania exista un procent unic din venit pentru toti asiguratii sistemului de sanatate public (“common rates for all members”).”
Pai exact la acest lucru ma refeream: la o asigurare prima este stabilita in functie de valoarea compensatiilor si (mai ales) de probabilitatea producerii evenimentului asigurat, in niciun caz de veniturile asiguratului. Prin urmare, sistemul de sanatate publica – in care, sa spunem, valoarea compensatiilor nu poate fi determinata ex ante – ar trebui sa-si bazeze primele exclusiv pe probabilitatea asiguratului de a recurge la serviciile medicale. Sper ca sunteti de acurd cu mine ca aceasta probabilitate nu are legatura cu veniturile asiguratului, ba chiar dimpotriva: cei cu venituri mai mari au, statistic vorbind, un mod de viata mai sanatos si ca atare necesita mai putine ingrijiri medicale.
Concluzia este simpla (asa cum spunea si Wolfgang Zoeller): Sanatatea reprezinta un risc care nu poate sa fie lasat pe umerii individului. Presupunand ca as fi de acord cu aceasta afirmatie, astept din partea dumneavoastra un minim de conformitate lingvistic-semantica: nu mai numiti sistemul (si modul in care se incaseaza contributiile) „sistem de asigurari” pentru ca nu asta este, este un „sistem de taxare pentru sustinerea sanatatii publice”, sau orice alta denumire doriti. Adica, mai pe sleau, daca tot sunt fortat sa platesc mult mai mult decat consum pentru un serviciu pe care nu mi-l doresc, macar sa nu fiu mintit in fata ca este vorba de o „asigurare” – nu este, este doar (inca) o taxa!
de acord privind calitatea programului prezidential.
cred ca este uluitor de simplu de inteles, convingator si incitant in acelasi timp.
dar este, din pacate, ignorat sau nestiut de prea multi, inclusiv de presa,
sper sa ii vina vremea curand.