sâmbătă, iulie 20, 2024

România lui Dennis Deletant

În căutarea României , carte apărută în anul 2023 în colecția Memorii/Jurnale a editurii bucureștene Humanitas, are valoarea simbolică a unei depuneri de bilanț. În cele aproape 275 de pagini ale cărții, autorul ei, Dennis Deletant, multă vreme profesor de Studii românești la Școala de Studii Slavone a Universității din Londra, indubitabil universitarul străin care a urmărit cel mai atent și preț de mai multe decenii “ororile și bogăția istoriei României din secolul al XX lea“, așa cum observă un alt foarte bun cunoscător al țării noastre, Robert D. Kaplan,  dă seama despre ceea ce a văzut, trăit, iubit, dar și pătimit în cei 65 de ani cât a vizitat cu regularitate o țară ce s-a dovedit a fi mai mult decât un teritoriu aflat aux portes de l’Orient.

Important mi se pare de subliniat de la bun început faptul că avem șansa de a găsi în cartea lui Dennis Deletant nu numai decontul unei aventuri personale, așa cum ne promite subtitlul, ci și un fel de digest subiectiv (un subiectivism altminteri bine temperat, subiectivismul unui martor lucid) al istoriei României dintr-o bună parte a perioadei comuniste și, mai apoi, a 30 de ani de revenire nu tocmai lină, neobosit altfel decât în alte țări ale Europei de Est, la democrație.

Cartea lui Dennis Deletant începe prin a rezuma felul în care tânărul student britanic găsește România în vara anului 1965. Atunci când beneficiază de o primă bursă de studii. 1965 este el însuși anul începutului unei tranziții pentru România. Aceea a trecerii de la epoca Dej la epoca Ceaușescu. Cu înșelătoarea ei deschidere, cu abil mimatul său dezgheț. Dincolo însă de micile schimbări de fațadă, mai curând clamate decât cu adevărat puse în practică și aceasta deoarece comunismul, prin însăși esența lui, este și imun, și alergic, și vulnerabil, și străin de orice urmă de democrație,  din 1965 și până în decembrie 1989 România a fost pe mai departe ceea ce se cheamă un stat polițienesc.

Iar cum încă din prima lui descindere în țara noastră, Dennis Deletant  s-a dovedit a  nu fi deloc cuminte, a vrut să știe și altceva decât doreau responsabilii cu organizarea, Securitatea și-a făcut simțită omniprezența. Când peste ani, după ce în ianuarie 2006, o revizuire a legii românești ce reglementează intrarea în arhivele Securității, a permis accesul cetățenilor la propriul lor dosar,  Dennis Deletant avea să constate că în 1500 de pagini stocate în 6 volume era consemnat aproape fiecare lucru socotit a fi important din cursul numeroaselor lui întoarceri în România comunistă.

Deletant nu avea cum să nu devină obiectiv și nu avea cum să nu “beneficieze” de un  DUI. Adică de un dosar de urmărire informativă. Tânărul era curios, iar curiozitatea nu era din start pe placul comuniștilor. Deletant și –a făcut mulți prieteni, “cei mai mulți figuri luminoase, câțiva figuri diabolice’.’ S-a căsătorit cu Andrea, nepoata celebrului istoric literar Dimitrie Caracostea (preț de cinci ani deținut politic) și fiica profesorului universitar Andrei Caracostea, la rându-i un personaj cu probleme de vreme ce în tinerețe a fost vreo 18 luni arestat ca element ostil, dușmănos. În plus, cu ocazia fiecărei vizite în România, Deletant a cunoscut și vizitat persoane nicidecum pe placul regimului, iar aceste vizite au devenit din ce în ce mai deranjante în ultimul deceniu comunist.

Și cum să nu fie astfel câtă vreme profesorul englez i-a vizitat și pe Corneliu Coposu, și pe Doina Cornea, și pe Mircea Dinescu, și pe Ana Balndiana și pe mai toți cei care într-un fel sau altul au atras atenția, asumându-și nenumărate riscuri, asupra dezastrului comunist? Profesorul britanic a cercetat rezistența anticomunistă din munți ceea ce nu îl face să nu citeze o frază din Andrei Amalrik potrivit căruia “nici o opresiune nu poate avea succes fără aceia care sunt gata să i se supună”. O confirmare indirectă a zicerii profesorului Lucian Boia care susține că noi, românii, am coabitat cam prea ușor cu comunismul. La un moment dat, Dennis Deletant a publicat în presa britanică un articol despre teroarea roșie, autorităților de la București nefiindu-le pesemne deloc greu să afle cine se ascunde în spatele sintagmei corespondent special. Deletant a ignorant avertismentele pe care nu s-a sfiit să i le transmită defel voalat un activist de partid, de fapt, un securest, care, în specificul altfelismului românesc- precizez că profesorul britanic este un bun cunoscător al cărților și un admirator al istoricului Lucian Boia-  a devenit în vremea președinției lui Ion Iliescu ambasador la Londra. Să nu uit și să menționez că, grație unui concurs de împrejurări, Dennis Deletant l-a cunoscut pe viitorul președinte al României pe când acesta era încă director al Editurii Tehnice, tot la fel, cum o întâmplare fericită, avea să îi facă cunoștință cu Marin Preda. Mai apoi avea să îl cunoască și pe Virgil Măgureanu, tenebrosul prim director al SRI. Unde mai pui că la Londra, Dennis Deletant nu s-a mulțumit să predea declinări și conjugări ori să le vorbească studenților săi despre Eminescu, ci a fost solicitat să colaboreze în calitate de bun cunoscător al limbii române cu organe de presă interesate, într-un moment anume, de România și liderul ei. Perceput a fi la început atipic, un ghimpe în coasta Moscovei, mai apoi dezgustător.

Firește, toate aceste activități nu au rămas necunoscute DIE. Cert e că, la un moment dat, Dennis Deletant avea să fie declarat persona non grata. Adică avea să devină interzis în România.

Profesorul englez era încă formal sub interdicție când a descins în țară, în calitate de journalist, de collaborator al BBC, în zilele Revoluției. Va reveni periodic, fapt ce i-a permis să își formeze opinii clare despre întortocheatul parcurs post-decembrist al României. Cartea conține observații pertinente despre consultările electorale din 1990, 1992 și 1996 ca și despre teribila vară a anului 2012. Anul celei de-a doua suspendări a președintelui Traian Băsescu.Și a ceea ce a urmat după.

Nu, Dennis Deletant nu își arogă nicidecum statutul de analist politic. În căutarea României s-ar putea numi, pentru acea  parte a cărții ce acoperă intervalul 1965-1989, , România mea comunistă. Așa cum se cheamă volumul lui Catherine Durandin. Menționat în carte. Cu toate acestea, comentariile profesorului britanic despre meandrele anilor 1987-1989, analiza critică a așa-numitei Scrisori a celor șase, a ezitărilor din România post-revoluționară, întreg capitolul România după 1990. Reflecții sunt cum nu se poate mai profesioniste. Ader întru totul la ele. Mi se par a fi de-a dreptul exemplare.  Să fie oare vorba despre avantajele privirii de la distanță?

Într-o a doua parte a cărții, găsim portrete. Subiective, firește. Ni se vorbește despre non- conformistul ambasador olandez Coen Storck, despre Mircea Răceanu, despre atât de controversatul Mihai Pacepa. Despre Ana Blandiana și Memorialul de la Sighet. Cea mai emoționantă este evocarea  istoricului Șerban Papacostea, elogiat, de altminteri, încă din primele pagini ale volumului. Volum tradus profesionist în românește de Alina Pavelescu.

Închei cu două observații critice. De fapt, cu semnalarea a două erori. Prima îi aparține lui Dennis Deletant însuși. Europa Liberă a serializat cartea lui Pacepa Orizonturi roșii în ianuarie 1988, pe vremea directoratului lui Vlad Georgescu, și nu în cursul lui 1989. De altfel, Georgescu avea să moară la 13 noiembrie 1989 ca urmare a unei tumori la creier pare-se nu fără legătură cu brațul lung al Securității și cu difuzarea memoriilor lui Pacepa. Profit să semnalez că în volum este reprodus un text inedit al regretatului istoric. O exemplară analiză a situației României din anii ’80.  Cea de-a doua eroare cade în sarcina traducătoarei Alina Pavelescu. Josy Dubié, jurnalist și mai apoi parlamentar, e un el, și nu o ea. Se întâmplă.

Dennis Deletant- ÎN CĂUTAREA ROMÂNIEI – O aventură personală din 1965 până azi; Traducere din engleză de Alina Pavelescu: Colecția Memorii/Jurnale; Editura Humanitas; București, 2023

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Am citit, fascinant pentru toti cei care am trait vremurile acelea… Sper ca si pentru cei mai tineri !?
    O scapare, totusi. Minerii au venit pentru prima oara la Bucuresti nu in iunie 1990 ci la 29 ianuarie, ca reactie la marea manifestatie pentru democratie din ajun ! Atunci au fost ocupate si devastate sediile PNTCD si PNL, atunci au inceput mineriadele , atunci FSN si Iliescu si-au aratat adevarata fata,atunci a inceput furtul revolutiei !
    Cand oare se va recupera ce s-a pierdut atunci ?

  2. Te înșeli, Codrene! Nu atunci, pentru ca nu în ianuarie a fost contrarevolutia, care a biruit în Decembrie 1989!
    Greșești și in privința minerilor, care nu au venit, au fost aduși la ordin, fiind invitați sa intre în Palatul Victoria, pricepi?
    Adevărată fata, de fapt, si-au aratat-o dupa ce au fost eliberați din locul unde ii inchisesem în după amiaza zilei de 22 22 1989, după care au pornit contrarevolutia, de care, în ultimii 33 de ani, nu ai auzit!
    Asa fiind, eu te întreb ce timpenii vor scrie „istoricii” cind vor primi ordin sa scrie istoria minunii numita de cunoscători Revoluția Romana, după ce eu voi muri, si care se vor folosi și de aberațiile acestui diletant, pe care îl vor pomeni la bibliografie!
    Diletantul nu a fost în stare și nici dornic sa va dezvăluie ce si de ce a fost rugat, de personalitatile timpului, din Canada si S.U.A., prof. Vladimir Tismaneanu, sa comenteze si sa se pronunte, în Decembrie 1989, la marile rețele de televiziunile din acele tari, fapte pe care diletantul le-a cenzurat, deși acele emisiuni și ziare fuseseră difuzate atunci, în asa-zisa lume libera, văduvit și asa adevărurile profunde ce au făcut posibila declanșarea Revoluției Romane, înțelegi?

  3. Schimbarea a inceput-o chiar Dej, atunci cand a fost momentul, cu Tezele din Aprilie 1964, ceea ce i-a adus si moartea prematura (cancer cauzat de sursa radioactiva adusa „cadou” in biroul lui) deci iata dovada ca schimbarea nu era de fatada, dar era limitata de conditiile politice de atunci. Dupa el au concurat un prosovietic si un nationalist, se stie cine a castigat, dar avea si el limitele si pacatele lui. Ca si in cazul urmatorilor…

    • Depinde de schimbare. Schimbarea promovată de Dej, de fond, ține de dorința sa și a grupării sale de a se izola de instabilitatea conducerii sovietice de după Stalin și de analiza acestora a efectelor Revoluției Ungare, analiză facilitătă de faptul că liderii acesteia au fost aduși pentru interogare în România. Schimbarea promovată de Dej urmărea decuplarea României comuniste de URSS, pentru ca regimul Dej să scape de presiunile de destalinizare care veneau de la Kremlin și să își poată continua regimul totalitar în baza unui nou contract social, național, cu noul popor român, format din oameni de tip nou. A presupus concesii, a presupus experimente, dar schimbarea stalinizantă și totalitară orchestrată de echipa lui Dej nu era în nici un caz acea „liberalizare” clamată în fața occidentalilor și a doritorilor de libertate din România, care trebuia să fie sedați pînă la stabilizarea situației.

  4. Rar am citit o asemenea recenzie neortodoxa care pare sa urmareasca alt scop decat cel declarat respectiv acela de a scoate in evidenta alt autor decat cel recenzat :

    “… O confirmare indirectă a zicerii profesorului Lucian Boia care susține că noi, românii, am coabitat cam prea ușor cu comunismul.”
    “ …precizez că profesorul britanic este un bun cunoscător al cărților și un admirator al istoricului Lucian Boia .“

    In primul rand discutia este despre cartea si implicit opera profesorului Deletant , nu a istoricului Lucian Boia . In al doilea rand este de la sine inteles ca profesorului Deletant , in calitate de istoric , nu ii este straina activitatea celui citat in mod ostentiv , dar intrebarea este de unde a rezultat ca profesorul Deletant este un admirator al domnului Lucian Boia .

    In sfarsit, afirmatia domnului Boia ( “ noi, romanii, am coabitat cam prea usor cu comunismul “ ) este absolut surprinzatoare pentru un istoric care prin definitie se raporteaza la date , fapte , documente si nu devine un campion al eseurilor , articolelor de opinie si al mitologiei istorice.
    Ca sa spunem lucrurilor pe nume , ceea ce a fost ascuns in timpul comunismului este acum accesibil oricarui cetatean :

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezisten%C8%9Ba_anticomunist%C4%83_din_Rom%C3%A2nia#:~:text=Rezisten%C8%9Ba%20anticomunist%C4%83%20rom%C3%A2neasc%C4%83%20este%20o,p%C3%A2n%C4%83%20la%20mijlocul%20anilor%20'70.
    https://historia.ro/sectiune/general/rezistenta-anticomunista-pe-teritoriul-romaniei-582261.html

    In aceste conditii mai poate crede cineva ca profesorul Deletant care a studiat rezistenta din munti , domnul Mircea Moraru care il citeaza si domnul Lucian Boia care este citat in articol , nu cunosc faptul ca miscarea populara de lupta impotriva Partidului Comunist Roman , respectiv rezistenta anticomunista romaneasca a fost printre cele mai indelungate din tarile Europei de Est si a durat mai mult de treizeci de ani ?
    Poate doar domnul Lucian Boia , dar dintr-o experienta personala (https://www.pressreader.com/romania/romania-libera/20190109/281612421541326).

    • Rar am citit un comentariu mai deplasat. Un iresponsabil proces de intenție. Nu are egal decât în comentariile unui anume Ion Stanila. Vorbiți fără sa fi citit cartea lui Dennis Deletant.

      • With all due respect, fraza „precizez că profesorul britanic este un bun cunoscător al cărților și un admirator al istoricului Lucian Boia” chiar apare în articol.

        Meritele lui Dennis Deletant ca istoric sunt incontestabile, dar transferarea acestor merite către Lucian Boia, prin asociere, este discutabilă. Formula ”admirator al lui Lucian Boia” nu prea reflectă ierarhia reală a celor doi istorici.

          • Nu am citit cartea, am citit fraza din articol. Am comentat tot fraza din articol, nu cartea.

            La modul serios, există o problemă reală cu tendința generală de a blama românii și când e cazul și când nu e cazul. Dacă ar fi fost de două ori mai mulți partizani anticomuniști în munți, ar fi folosit la ceva?

            Diferențele între România și Polonia (net în favoarea Poloniei) nu au provenit din lupta anticomunistă a partizanilor, ci din reținerea autorităților comuniste în a-și abuza proprii cetățeni. Deci comuniștii lor au fost mai patrioți decât ai noștri, nu anticomuniștii noștri ”au coabitat cam prea ușor cu comuniștii”. Bunicul meu a făcut doi ani de închisoare la Canal, între 1950 și 1952. Trebuia să fi făcut 4 ani sau 10 ani, ca să-l mulțumească pe Lucian Boia?

          • Harald nu citeste nimic in afara de articolele de pe Contributors, si pe alea fără a înțelege mare lucru. Însă e mereu pe faza la comentat, scandal si vorbit aiurea, scopul existenței sale de altfel.

      • Probabil ati sarbatorit 1 Mai muncitoresc avant la lettre si nu ati realizat nici de aceasta data ca recenzia Dvs era despre cartea profesorului Dennis Deletant si nu despre meritele domnului Boia . Este o lipsa de respect fata de autorul acestei carti , un istoric atat de cunoscut pe plan international si un iubitor sincer al Romaniei care recent a devenit si cetatean roman , sa-l elogiati in postura de cirac si admirator al domnului Boia .
        Va reamintesc ce ati scris manu propria si fara legatura cu cartea profesorului Deletant , poate de aceasta data realizati in ce postura v-ati situat din proprie initiativa :
        “… o confirmare indirectă a zicerii profesorului Lucian Boia care susține că noi, românii, am coabitat cam prea ușor cu comunismul.”
        “ …precizez că profesorul britanic este un bun cunoscător al cărților și un admirator al istoricului Lucian Boia .“

        In al doilea rand, comentariul meu are si o motivatie personala . Din 2017 am onoarea sa port un dialog pe email cu profesorul Dennis Deletant asupra unor probleme istorice si sociale mai vechi sau mai noi de interes general . Dupa cum se stie din interventiile sale publice , distinsul profesor este un adept al dialogului academic si al regulilor de politete britanice atat de cunoscute ( https://www.aflacum.ro/Educatie/reguli-de-politete-din-anglia-probabil-ca-ar-trebui-sa-le-aplicam-cu-totii-9987.html ), dar Dvs aveti alte sisteme de referinta.

        In al treilea rand , intr-un dialog civilizat se discuta ideile nu persoanele . Din nefericire , asa cum remarca intr-un interviu recent profesorul Dennis Deletant , la noi de multe ori se intampla invers. Dupa cum va manifestati in cazul de fata , dar si in alte dialoguri pe care le-ati avut pe aceasta platforma nu faceti exceptie si din motive pe care numai Dvs le cunoasteti confundati spatiul public cu ograda personala in care faceti ce aveti chef si spuneti ce va trece prin cap si din postura de cerber al dialogului public etichetati in mod gratuit pe toti cei care exprima o opinie diferita ca si cum ati fi primit acest drept de undeva , dar nu se stie de unde . Rezultatul este unul comic si nu va face cinste, dar desigur aveti deplina libertate sa continuati dialogul cu domnul Ion Stanila care va este atat de familiar.

        • Mare greșeală face dl. Deletant vorbind cu dvs. Care sunteți nu doar diletant și corigent la Limba romana, ci și prost crescut.

        • Am citat în text o afirmație a lui Andrei Amalrik. E reprodusa de dl. Deletant. La fel cum e menționat și dl. Boia. Dumneavoastră nu băgați în seama asta. Doar scrieți aberații. Vorbiți fără sa fi citit cartea. Și vorbiți aiurea.

  5. De ani multi urmaresc ceea ce scrie si comunica Professor Deletant, cred ca Romania ii este foarte indatorata pentru stradaniile d.sale. Din volumul prezentat mai sus m-am aplecat cu atentie asupra celor de dinainte de decembrie 1989 si, in special, a celor din capitolul “1891-1988 Moldova Corneliu Coposu” pp. 54-96, față de care sint, ca sa zic asa, a vested interest… In cuprinsul capitolului i-am “reintilnit” pe trei dintre profesorii mei de la Filologia clujeana, V.S. , S.T. , D.C. (cu intiiul si cu ultima am fost in relatii foarte bune, ba as spune chiar mai mult in ce o priveste pe doamna D.C., asa cum o pot dovedi documentele de epoca). Cu ani in urma am citit in Revista 22 o insemnare a domnului Deletant in care profesorul (lector universitar la vremea aceea) S.T. era desemnat ca “distins prieten profesor”. Sigur ca domnul profesor D.D. isi va fi avind motivele sale , dar cum observ ca si in capitolul inainte pomenit S.T. ramine acelasi trusty friend (printre altele, l-a dus pe D.D. cu masina la Sighet sa vada inchisoarea in care fusese intemnitat Dumitru Caracostea , ocazie generatoare de momente concludente in ce priveste starea de fapt si de spirit a populatiei…) ramin intrigat. Professor Deletant insusi scrie, a propos de momentul in care un militian autostopist este luat in masina si incepe sa “povesteasca”, acesta din urma habar nu avea ca era ascultat si de “soferul” S.T., detinatorul “ Carnetului de Partid cu numarul 7 ca vechime in Partidul Comunist din Cluj “ ( In Cautarea Romaniei, p.82). Mi se pare absolut fascinant –si intrigant- ca domnul Deletant a putut , si poate fi, inca, atit de candid- naiv incit sa creada ca o persoana cu asemenea responsabilitati ( seful organizatiei de Partid a Catedrei de engleza) era “ acum si un critic acerb al regimului.” (!?!) Distinsul prieten profesor fusese „desantat” in Filologia clujeana dintr-un liceu militar , foarte probabil cu o misiune bine definita. Acest lucru se putea constata si din modul in care interactiona cu “mai tinerii sai colegi” (cum ii placea sa ne numeasca pe noi, studentii); ba era preocupat pina la urticarie de “chica” sau barba cite unuia dintre putinii baieti ai departamentului, ba, cind considera ca studentii nu erau pe linie, ii trata cu tot soiul de noms d’oiseaux . Uneori, cind era zarit pe coridoare, se auzea , in sotto voce: “Atentie, boactar!/copper!” in functie de emitator . In fine, mi-e greu sa digerez metamorfoza acestui personaj in “acerb critic al regimului”, cu atit mai mult cu cit in rindurile care urmeaza in capitol este evocata doamna Doina Cornea . O mai improbabila inlantuire e greu de facut!. Si , à propos de doamna Doina Cornea, traducatoarea pastreaza, banuiesc, originalul rangului universitar din limba engleza britanica , “lecturer”; in realitate, doamna Cornea a fost “scoasa la pensie”, dupa atitia ani de serviciu, cu gradul de asistent universitar. Si inca ceva: portretul Doamnei Cornea a acelei epoci – inainte de Revolutie- este reconstituit din varii surse, domnului Deletant i-a fost interzis accesul in casa dinsei; abia dupa 1989 cei doi au avut ocazia sa se intilneasca cu-adevarat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro