vineri, martie 29, 2024

România, mon amour. O iubire din care se poate muri

Nimic din paginile pe care le citeam pe băncile școlii despre „dragostea de țară” nu se potrivea cu ce trăia generația noastră, a celor născuți la sfârșitul războiului. În mai toate poveștile istoriei – frumoase, înălțătoare, eroice –, se putea muri (și chiar se murea) pentru țară și din dragoste de țară. Patrie, patriotism, popor…

Din toate se înțelegea, citindu-le, că iubirea de țară stă mai presus decât toate celelalte forme ale iubirii. Nimeni, acolo, în paginile cărților noastre de istorie, nu pregeta să-și dea viața, dacă țara i-o cerea. Când nu erai luat, te duceai voluntar la război, când erai declarat inapt, sufereai, exilat din normalitate și din generația ta. Părinții își trimiteau copiii la război cu inima încercănată și totuși cu surâsul pe buze. Tinerii plecau la luptă cântând, spunând că vor fi mândri să moară „pentru țara și poporul lor”. Voievozilor, răniți în lupta cu dușmanul și tânjind să ajungă acasă, Doamnele-mame, după cum bine se știe, le trânteau, în miez de noapte, poarta castelului în nas. În Primul Război Mondial, soldații mureau pe patul de spital, privindu-și fericiți Regina în ochi și spunându-i: „Sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor”. Și „împărăteasa” Maria se întreba: „De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?”. 1

Dispariția patriei

Într-adevăr, de ce? Și de ce pentru noi toate lucrurile acestea trimiteau la o lume ireală, cu feciori neverosimil dispuși să moară și cu mame îndurerate, dar mândre de copiii lor pierduți în războaie? De ce scenariul patriotismului devenise pentru noi un basm, iar perspectiva sacrificiului un nonsens? De ce iubirea de țară nu mai putea trece dincolo de acea „dragoste de învăluire”, despre care vorbea un filozof român 2 și în care nu era loc decât pentru amintirile copilăriei, mirosul colbului de pe ulița satului, mesele sărbătorești în familie, nucul din curtea casei, câinele care te-ntâmpina de cum deschideai poarta… Țara, în schimb, patria mare, temeiul venit din noaptea istoriei și care ne unise într-un târziu pe toți ca națiune, dispăruse din gestiunea patriotismului. Pur și simplu nu mai era, se topise, se strecurase într-o abstracție, care se rezuma la o lecție searbădă și mincinoasă de manual, în care locul voievozilor, al domnilor și-al reginelor îl luase acum Partidul. S-ar fi putut îndrăgosti cineva de el? Cum ar fi fost să te închipui, în timp ce-ți dădeai ultima suflare, privindu-l pe Gheorghiu-Dej în ochi? Te puteai imagina pe un pat de spital, rănit în bătălie, și ținut, cald, de mână de către tovarășa Ana Pauker? Sau de către Ceaușescu-cel-gângav?

Dar din idila patriotismului dispăruse și celălalt personaj, Poporul, care încetase de mult să mai fie subiectul suveran al propriei sale istorii. Sentimentele oamenilor se opreau la gardul ogrăzii. „Iubirea de neam”, împuținată, nu trecea dincolo de cercul familiei și de o mână (nesigură și ea) de prieteni. Necum să prindă în îmbrățișarea ei câteva milioane de români, mândri de patria lor și de istoria ei. Tot ce ne mai unea era umblatul bezmetic de la o coadă la alta, instinctul vânătorii devenit cu atât mai acut cu cât sărăcia era mai mare. Căci poporul ajunsese o adunătură de nefericiți care „socializau” mai ales în „ședințe de partid” și care comunicau turnându-se unii pe alții la Securitate. Cum să obții o națiune articulată dintr-o gloată dresată prin teroare să răspundă la discursul Minciunii? Oamenii se detestau privindu-și unii în alții propria precaritate. Ne uneau competența vaietului și plânsul de milă. Și un anumit fel, specific doar nouă, de a trăi suferința în imponderabilul ei, luând-o oarecum peste picior. Din acest „haz de necaz”, care devenise o tehnică de supraviețuire, a ieșit, dacă nu o formă nouă de patriotism, cel puțin cea mai bogată colecție de bancuri din istoria românilor. Ne refugiaserăm în bășcălie.

Oricum, eram tare departe de acea stranie alchimie care se petrece în sufletul nevăzut al unei țări, grație căreia oamenii pot să-și dea viața unul pentru altul, și toți, pentru o cauză comună. Ne puteam iubi unii pe alții cel mult așa cum se iubesc între ei paraliticii într-un spital. Deveniserăm fataliști și nu credeam decât în jocul ininteligibil al Istoriei. Adevărul era că ni se cam furase țara și că ne-aleseserăm cu gândul că totul se petrecea peste capetele noastre. Dar de ce, în mod paradoxal, țineam la viața noastră urâtă, cenușie și grea? Bănuiesc că, neexistând nici o cauză măreață, n-aveam pentru ce să „ne-o dăm”. Și tocmai fiindcă n-aveam pentru ce să ne-o dăm, ea era urâtă, cenușie și grea. De altfel, un popor în care nimeni nu mai e dispus să moară e în mod sigur bolnav. Iar noi nu mai eram dispuși să murim.

Regina Maria: madonizarea României

Că patriotismul pune în joc un erotism sublimat se vede limpede din faptul că mai toate alegorizările țării se fac nu prin raportarea la un bărbat, erou întemeietor și „părinte al patriei” (pater), ci la o femeie considerată ca inspiratoare, iubită imaculată și sacră („madonizare”). Deja atenienii lui Pericle își reprezintă Cetatea sub forma unei fecioare mărețe, zeița Athena Parthenos (statuia ei, înaltă de zece metri, făcută din aur și fildeș, străjuia sala mare a Parthenon-ului), fiica însăși a marelui Zeus, așa cum, la cestălalt capăt al istoriei, Statuia Libertății (1886) este și ea un feciorelnic colos feminin, înalt de patruzeci și șase de metri. Simbolul național al Republicii Franceze este o femeie (Marianne), înfățișată cu o cocardă tricoloră și cu bonetă frigiană, tot așa cum, în celebrul tablou al lui Delacroix, „Libertatea conducând poporul” este înfățișată de o femeie cu sânii goi. Toți românii cunosc, prin supraexpunere în manuale, faimoasa Românie revoluționară a lui Rosenthal 3.

1. Athena Parthenos, reconstituire; 2. Frédéric Auguste Bartholdi, Statuia Libertății; 3. Edmund Dulac, Marianne, Franța Liberă, timbru 1942; 4. Delacroix, Libertatea conducând poporul; 5. Rosenthal, România revoluționară

Numai că în istoria patriotismului românesc s-a întâmplat ceva deosebit: în preajma nașterii României Mari, noi am avut parte nu doar de o reprezentare feminină a patriei – întruparea unei alegorii într-o sculptură sau pictură –, ci și de o femeie în carne și oase trecută, ca regină, printr-un proces de „madonizare”: Regina Maria.

În istoria eroticii europene, madonizarea reprezintă cea mai înaltă spiritualizare a iubirii. Este forma pe care o îmbracă amour courtois, iubirea cântată de poeții provensali (de trubaduri), începând cu secolul XII, în societatea restrânsă a nobilimii din sudul Galiei. Ea era courtois, „de curte”, pentru a distinge sentimentul înălțător și suav al iubirii nobiliare de cel frust, grosolan și expeditiv al târgovețului, care practica iubirea copulativă menită procreației în carne. 4 Iubirea curtenească decantează sentimentul și merge atât de departe, încât termină prin a-l desprinde de satisfacerea carnală a dorinței. Iubirea devine în felul acesta un motor spiritual care a rupt total comerțul cu trupul. Pentru a se mobiliza, idealul cavaleresc are nevoie de un impuls erotic, așa încât el pornește de fiecare dată de la o femeie care-l inspiră. Numai că aceasta trebuie să rămână neatinsă (adesea doar imaginată, nici măcar cunoscută), păstrată, pentru un timp nedefinit, drept sursă nesecată a unor fapte mărețe; purtată, așadar, de-a lungul și de-a latul lumii, pe modelul Sfintei Fecioare, ca donna angelicata. Caracteristic acestei „iubiri credincioase” este faptul că investiția afectivă se face într-o persoană unică, pământească și de sex opus, dar care, prin concentratul ei spiritual și prin intangibilitatea ei, aparține unui spațiu transcendent și divin. Mecanismul îndrăgostirii continuă să existe, adică el presupune un început – aparența frumoasă –, numai că respectul purtat ființei iubite este atât de mare, încât îndrăgostitul își mobilizează toate resursele psihice pentru a celebra, scoțând-o din lumea tangibilă, splendoarea imaculată a iubitei.

La noi, exact așa s-a petrecut în realitate, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, când Regina Maria, „mama răniților”, a fost supusă unui proces de madonizare declanșat de acei feciori care-și lăsaseră mamele și soțiile acasă, înlăcrimate și mândre deopotrivă. Măreția Reginei a fost aceea de a fi „coborât” printre soldați, dând un conținut palpabil erosului sublimat al patriotismului și întrupând dintr-odată, într-o persoană, fantasma înalt erotică a alegoriilor patriotice tradiționale. În locul unui tablou alegoric atârnat pe pereții spitalului, în locul portretului unui rege abulic (care a cam exasperat-o pe regină de-a lungul războiului), soldații aflați pe paturile de spital s-au pomenit în preajma lor cu o ființă de lumină de o frumusețe ireală. Stând lângă paturile răniților, luând în mâna ei mâna muribunzilor, privindu-i în ochi („Zilele acestea m-am aplecat peste atâtea paturi și am privit în atâția ochi, și toți mă urmăresc la fiecare mișcare, de cum mă întorc îi simt asupra mea, sute și sute…” – 12 septembrie 1916), această femeie, cu ținuta ei covârșitoare, îmbrăcată în uniformă de infirmieră, transforma chipul morții și al suferinței în imaginea unui înger alb care iradia bunătate și iubire. (Un soldat, „în stare să stea în capul oaselor în pat, s-a uitat bine la mine, apoi a spus foarte simplu: «Acum, că v-am văzut, nu mă mai doare nimic».” – Jurnal, p. 142)

Regina Maria în vizită într-un spital de campanie

Citind Însemnările ei și mărturiile contemporanilor, putem căpăta o vagă idee despre magnetismul extraordinar al Reginei, despre forța ei de seducție ieșită din comun căreia nimeni, de la Clemenceau la țarul Rusiei, nu-i putuse rezista. „Spiritul e totul” obișnuia să spună. Adevărul e că „România Mare” devenise, prin asociere cu statura reginei, o iubită personificată, o fantasmă sublimată grație căreia te puteai instala în orizontul unui ideal.

Regina Maria cu diademă

Prin unicitatea acestui personaj feminin, patriotismul specific spațiului european a primit pesemne ultima sa tușă romantică. Acestei femei, care a refuzat perspectiva înfrângerii chiar și atunci când din România nu mai rămăsese, neocupată, decât o bucată de pământ, i se datorează, prin exaltarea componentei sale sublimat-erotice, culminația sentimentului patriotic în România.

Totul, după ce rolul ei activ pe scena publică s-a stins, a început să se degradeze. În deceniul al patrulea, patriotismul, când nu se transformă direct în naționalism furibund, intrând pe mâna unor fanatici care fac din crima politică un alibi pentru salvarea patriei, decade până la a deveni o temă demagogică în discursul politicianist.

O iubire din care se poate muri

Românii, ca popor, își dăduseră de trei ori viața „pe altarul patriei”, știind că au ceva de cucerit sau de apărat: prima oară sub Carol I, când trebuia câștigat, odată cu independența, statutul de națiune modernă sub forma Regatului României; a doua oară, când, sub magnetismul Reginei Maria, patriotismul a devenit acel scenariu erotic sublimat de care am vorbit, iar „România Mare”, fantasma iubitei care trebuia să prindă corp. A treia oară, când au trecut Prutul și au făcut greșeala de a nu se fi oprit la Nistru.

Reprezentanții generației interbelice au afirmat în mod constant că, odată cu nașterea României Mari, românii se eliberaseră pentru prima oară de idealul patriotic al „întregirii neamului” și că, de-acum, energiile lor se puteau concentra în direcția continuării modernizării începute la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deviza patriotismului devine acum „sincronizarea”, care presupunea punerea la pas cu instituțiile și practicile economico-sociale ale Occidentului. Semnificativ este faptul că patriotismul își modifică substanța și direcția: de-acum, de cucerit nu mai era un teritoriu geografic, ci o configurație spirituală și un comportament. Modificându-și suportul de evoluție – de pe unul material și politic pe unul spiritual –, patriotismul continuă să fie o formă de cucerire, dar de astădată nu de teritorii și de forme de guvernare, ci de valori: mai întâi valori obținute prin import și imitație (o etică a muncii, un ideal de eficacitate și bunăstare, de morală socială, de educație etc.), apoi valori obținute prin „mutație estetică” (Eugen Lovinescu), exprimând forme de creativitate autonomă și de aport original la spiritul Europei. „Patriotismul teritorial” mai cunoaște, cum spuneam, o ultimă tresărire când, în al Doilea Război Mondial, după Dictatul de la Viena, se moare pe frontul de Est cu gândul la redobândirea Basarabiei și a Bucovinei.

Apoi, după război, are loc prima formă de viol istoric. Apare religia răfuielii de clasă și, pe poarta dintr-odată larg deschisă de dez-unirea prin ură, patriotismul este evacuat din tabloul sentimentelor națiunii române. Cei ajunși în vârful puterii, având complexul ilegitimității, își urau poporul care, la rândul lui, conștient de raptul istoric care se petrecuse, îi ura. Am avut revelația acestei uri reciproc împărtășite, atunci când, trecut de jumătatea vieții pe care-o trăisem într-o societate pustie afectiv, m-am pomenit pe neașteptate în mijlocul unei mulțimi care fremăta de iubire. Asta s-a petrecut cu ocazia vizitei Regelui Mihai I, în ziua de Paști a anului 1992. Se întâmplase atunci ceva ce nici un român nu mai apucase să vadă: se pare că jumătate din populația Bucureștiului ieșise în duminica aceea pe străzi și însoțise, de la Arcul de Triumf până la biserica Sfântul Gheorghe, mângâind-o, mașina în care se afla regele. Mi-am amintit atunci, prin contrast, convoiul prezidenţial care trecea, în anii ᾽80, pe strada încremenită. Am revăzut siluetele trecătorilor obligați să stea pe loc și țintuiți sub privirile iscoditoare ale haitelor de pază care se înșirau de-a lungul trotuarelor Căii Victoriei. Niciodată unui conducător comunist nu i se mângâiase, cu trupurile oamenilor, maşina care îl purta. Pentru că nimeni nu se putea apropia de el și nimeni nu se recunoştea în el. Pentru că nimeni nu îl iubea.

Atunci am înțeles că patriotismul, ca orice formă de iubire, presupune întâlnirea a două „ființe” (entități) într-un sentiment pozitiv, pe teritoriul încrederii reciproce. Altfel spus, că patriotismul reprezintă un scenariu erotic sublimat.

Conducători și conduși

Firul patriotismului s-a rupt, așadar, după război. Oroarea violului istoric care a urmat a fost cu atât mai mare, cu cât victima siluită trebuia să mimeze, pe tot parcursul violului, o satisfacție deplină. Apoi, după deturnarea revoluției din decembrie 1989, violul s-a repetat, dar într-un scenariu grotesc: n-au mai existat, perpetuate, teroarea și crima, pentru că Patria care trecuse după ’90 pe celălalt mal al istoriei purta toate însemnele experienței pe care le făcuse înainte. Fuseserăm idiotizați, marcați cu fierul roșu al supunerii. De astă dată, România a fost violată en douceur, obișnuită fiind deja cu exersarea discreționară a puterii. Violarea a luat forma unei siluiri perverse, participativ-democratice. Victimă ignorantă, ea a fost mai degrabă abuzată. 5

Înclin să cred că în scenariul iubirii de țară, dintre cei doi parteneri – conducătorul ales și cei care se lasă conduși –, rolul decisiv îl are cel dintâi. În primă instanță, când e vorba de un nou conducător, poporul speră. El nu crede încă și nu se livrează celui care conduce, mai înainte de a se convinge că acesta are totul de dat. Un șef de stat – ca orice lider de altfel – îi modelează pe cei conduși în funcție de putința lui de a se investi în ei. Într-un fel, el dă tonul istoriei. Ceilalți nu fac decât să-l accepte sau să-l respingă, plăcându-le sau nu melodia propusă de el. Adevărul e că fiecare lider are poporul pe care-l merită și este urât sau iubit în funcție de parcursul comun pe care-l propune celorlalți. Aspirând să conducă, el trebuie să demonstreze că a uitat de sine și că viața lui este una integral dăruită.

E ceva neomenesc în ființa adevăraților conducători, ceva care îi scoate din sfera aspirațiilor obișnuite, a vanităților sau plăcerilor lumii. Funcția îi modelează atât de tare, încât ei termină prin a deveni o funcție: aceea de a con-duce, adică „de a-i duce pe toți laolaltă” către un bine care este al tuturor. Fără această contopire pe un drum comun nu se naște iubirea de țară și un popor nu are nici ce pierde, nici ce apăra. Patriotismul este o funcție a contopirii între conducător și condus pe drumul către un bine comun. Expresia „poporul meu”, pe care o foloseau în mod frecvent Carol I sau Regina Maria, nu avea un sens de posesiune, ci de identificare pătimașe cu „obiectului muncii” lor. Carol era un fanatic al funcției sale de dăruitor suveran. Ascultați cum îl descrie Regina Maria pe „unchiul”, cum îl numea ea pe fratele tatălui lui Ferdinand:

Regele Carol al României era o figură cum în ziua de azi foarte rar se mai vede: un om care trăia numai și numai pentru datoria și munca lui. Acestea îl absorbeau întru totul – nu avea nici o slăbiciune, cu excepția unei anumite vanități naive […]. Aceasta îl făcea uman, altfel ar fi fost aproape împotriva firii, fiindcă nu avea nici o patimă, nici un viciu, nici o dorință, nici o slăbiciune – doar muncă, muncă, muncă, din cea mai austeră și copleșitoare. […] Era de fier, simplu, sobru în vorbire, gusturi, obiceiuri, aproape un călugăr, în fond.6

Am afirmat odată că cel mai mare român din istoria noastră a fost un neamț: Carol I. Patriotismul nu se măsoară în procente etnice, ci în eficacitatea gesturilor făcute în folosul unei națiuni. Neamțul Carol sau englezoaica Maria au fost mai români decât românii aceia „neaoși” care s-au perindat pe scena țării, vorba lui Iorga, dotați „cu fălci puternice și gheare de oțel”.

Patriotismul de corecție

Generația care a preluat puterea după 1990 stă deasupra noastră de douăzeci și cinci de ani, cu fălcile și cu ghearele ei. Este formată din români abili, experimentați, îmbătrâniți în rele și pregătiți să predea generației tinere de politicieni ștafeta Răului. Din ghearele lor de oțel se zice că, pe 16 noiembrie, ne-am fi luat țara înapoi.

Dar n-o putem lua cu-adevărat, dacă nu vom recupera și cuvintele confiscate cândva: cele ce vorbesc de o dragoste din care se poate muri; cuvintele acelea pe care, cu sensurile lor mutilate și evacuate de Istorie, le plimbăm de ani și ani în discursul public – și prin viețile noastre – ca pe niște păstăi goale. Cu aceste cuvinte – „patrie”, „patriotism”, „popor” –, golite între timp de sens, s-a trezit în față, ca o enormă provocare comunitară, generația născută în anii ’90. Va ști ea oare să mai facă ceva cu aceste vocabule vide? Să le umple cu un rost și să le ancoreze de o țară din dragoste de care se poate muri?

Nu mai suntem confruntați astăzi cu un război de „întregire a neamului”, ci cu unul de recuperare a valorilor umaniste – selectate de cultura Europei vreme de peste două milenii. (De aceea țara noastră a fost și vrea să redevină una europeană.) Valori pierdute apoi, după 1945, în doar câteva decenii. De-atunci, în locul adevărului a trecut minciuna spusă în față, în locul muncii oneste au apărut abuzul și furtul, locul urbanității l-a luat mitocănia, invidia și ura au luat locul admirației, delațiunea pe cel al solidarității, locul căinței l-a luat perseverarea în crimă și în sacrilegiu. Va ști oare noua generație să inventeze un patriotism de corecție, unul care să readucă România la valorile vechii Europe?

Sămânța acestui patriotism a fost aruncată în Piața Universității exact în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Atunci a fost redescoperită acea formă a iubirii din care se poate muri. Din ea a rodit sloganul de pe 16 noiembrie „ne-am luat țara înapoi”. El stă, într-o oglindă a istoriei, față în față cu acel „vom muri și vom fi liberi”, strigătul celor care, în decembrie 1989, chiar au murit – beți de mânie, de disperare și din dragoste pentru țara pierdută. După douăzeci și cinci de ani ne-am adus aminte, în sfârșit, că le datorăm ceva.

NOTE_____________________________

1 Maria, Regina României, Jurnal de război 1916-1917, Humanitas, București, 2014, traducere din engleză de Anca Bărbulescu (ediție îngrijită de Lucian Boia), p. 129.

2 Vezi „dragostea de învăluire” și „dragostea de alegere” în Alexandru Dragomir, Crase banalități metafizice, Humanitas, București, 2004 (ediție îngrijită de Gabriel Liiceanu și Cătălin Partenie), p. 33.

3 Pictorul primei Românii alegorice, executate la Paris în 1850, era un evreu ungur emigrat la București și care aderă, în stilul pasionalității romantice, la cauza pașoptiștilor români. Modelul său, imaginea „tipică” a țărăncii românce, îmbrăcată în bluză țărănească, cu o salbă de aur la gât și ținând pe umăr un steag românesc, este scoțianca Marry Grant, sora consulului englez la București, considerată prima ziaristă româncă, revoluționară pasionată și ea, care va deveni, sub numele de Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti.

4 Am scris mai mult despre acest subiect în Despre seducție (Trei eseuri, Humanitas, București, 2013), capitolul Amour courtois. Madonizarea femeii, pp. 197-201.

5 Vezi, într-o formidabilă alegorie, și scena violării „Revoluției Române” (Fata-cu-picioare-lungi, femeia gigantică, ușor idioată, de la Circul de Stat) la Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa dreaptă, Humanitas, București, ediția a II-a, 2007, p. 225.

6 Regina Maria, op. cit., p. 73.

Distribuie acest articol

73 COMENTARII

  1. M-am gandit mult la subiectul asta. Stefan cel Mare ii chema pe razesi la oaste ca „vine turcu'”. Ce faceau acestia? Isi luau sabia se urcau pe cal si se duceau sa dea piept cu turcu’. Pentru ce? Pentru Stefan sau pentru Moldova? Nu! Pentru ca daca venea turcu’ ii lua animalele din batatura si-i mai dadea foc si la casa. „Patriotismul” se naste din proprietate, din avere. Daca n-ai nimic … pentru ce sa lupti. Pentru presedinte, pentru parlament? Hmmm … nu prea cred. Pentru tara? Prea abstract. S-apoi acum daca esti chemat la oaste ti se da o arma din rastel si gloante (probabil numarate cu grija). Pai de ce nu avem armele acasa sa le luam cand e nevoie. Simplu … cetateanul roman nu prezinta incredere in fata guvernantilor acestei tari. Daca cumva i se nazare sa foloseasca arma din dotare chiar impotriva conducatorilor acestei tari? De incredere sunt Adrian Nastase, Miki Spaga si alti demnitari care chiar au mai multe arme acasa. Pai si in caz de razboi de ce nu se duc ei sa apere tara asta ca oricum e tara lor si au armele gata pregatite la ei acasa? N-ai cum sa ceri patriotism de la niste oameni saraciti care au un salar care poate le ajunge pentru luna in curs si care oricum nu sunt de incredere ca sa le lasi o arma pe mana.

    • Posesia unei arme e foarte periculoasa. Ati vazut cate autoaccidentari, chiar ucideri, se petrec din neglijenta. La revolutie, cei mai multi morti au fost din greseala. Patriotismul e o stare sufleteasca si nu are legatura cu averea pe care o ai sau nu o ai.

      • Permiteti-mi sa nu fiu deacord. Viata e foarte periculoasa in sine. Si cutitele de bucatarie sunt periculoase in mana unor iresponsabili. Posesia unei arme trebuie sa duca la responsabilitate. Iar starile sufletesti irationale (nemotivate) provin doar din actiunile hormonilor. Patriotismul trebuie sa aiba o motivatie rationala si inca una foarte puternica.

      • Ba s-avem pardon, patriotismul are ffff mult de a face cu „averea” ce o ai. Nimeni nu „merge la razboi” daca nu are ceva concret si clar de aparat.
        Mecanismul acesta nici nu are nevoie de a fi demonstrat, dar as extrage din istoria recenta doar drepturile si statutul social ce il primeau de exemplu rominii din zona Nasaudului de la imparatu din Viena. Rominii din acea parte a Ardealului formau regimente graniceresti…si cum ii faci sa apere o granita? le dai pamint si drepturi fix in zona granitei…si atunci o vor apara cu arma in mina.
        In anii 90 inca se punea pb daca „fac armata”. Avindu-l cocotat pe zimbariciul Iliescu si haita de comunisti peste toata tara, avind de luptat cu un cotidian cenusiu si cu „sperante de mai bine” inselate si confiscate de lovitura de stat din dec. 1989….imi ziceam pe buna dreptate „nu am de ce face armata…de ce sa stau 6 luni sau poate chiar 1 an in mizeria aia”…sa isi apere Iliescu si Roman si imputitii din guvern „patria”cu arma in mina…ca doar e a lor, nu a noastra.
        Dupa 25 de ani – parca incepem sa avem ce apara in numele acestie patrii…dar dusmanul e inca inauntru, printre noi..

          • Alex vorbeste concret despre dusmanii acestei tari care sunt „plantati” aici unii chiar in posturi innalte. Si dumneavoastra o scaldati int-o dilutie de „lacrimi de crocodil”. Dusmanii ar fi ascunsi „in noi”. Ar trebui sa avem „disponibilitate dezinteresata pentru celalalt/ceilalti”. Oare de ce-mi aduc aminte cuvintele astea de „omul de tip nou”?

          • :)
            (cu siguranță, trebuie să fi fost cei despre care vorbeau convertiții la noua religie, sub oblăduirea sovietică, în deceniul proletcultist)

        • Cea mai mare avere pe care o ai este limba si apartanenta la valorile unei comunitati si a unor
          pamanturi, ape , edificii povesti,- chiar si cele de adormit copii!- a unei istorii cu eroismele si tradarile ei!
          De comunitate si pamant esti legat si prin limba si prin obiceiuri sau traditii fie ele chiar si religioase- caci asa cum sunt ele sunt si ale tale! si toate iti dau siguranta- fie ea si precara- a zilei de azi sau de maine! chiar plecat stii -constient sau nu- ca ai unde sa te reintorci!
          Aceastea sunt parte din averea unui PATRIOT! adica a omului de randcare avea spada acasa!
          Intrebati-va- daca aveti timp si curaj- de ce lupta americanii peste mari si tari cand nimeni nu-i ameninta direct -desi toti sunt mercenari- si mai toti saraci chiar si cu duhul!
          Vezi zice pentru bani- ca asta le este sursa de venit- dar „Garda Nationala” a Americii – pensionari -care nu mai are nimic nici de castigat si nici de pierdut!

          Asa cum este ea „sclavia americana”- este aparata cu arma in mana! si nu totdeuna doar pentru bani!
          Americanii nu sunt amenintati nici fizic – persoane sau teritoriu – ci doar poate sistemul
          si mor pentru el chiar si imbecilizati! tot asa cum faceau si comunitatile sub fascisti sau comunisti ori fanaticii religiosi!
          Mai inainte de Dumnezeu chiar, DIVINITATEA cea mai de pret ramane tara!

          Ganditi-va la Reintregirea Romaniei si veti avea pentru ce va sacrifica! – adica pentru ca sa aveti o „comunitate” si un set de valori puternice si unite!

          Virgil Ciuca
          New York
          3 ianuarie 2015
          imi cer scuze nu pot sa-mi revad nici textul si nici greselile de tiparire! caci prea vulgarizati subiectul PATRIE si PATRIOTISM

      • „Un Om inarmat (si responsabil) este un Om liber,
        Un cetatean dezarmat este un subiect „ Abraham Lincoln
        E nevoie de arme si de Oameni liberi si responsabili, altfel este ca si in bancul acela cu doi lupi si un miel care stateau seara la masa si discutau ce-o sa manince la cina.
        Pentru ca mielul sa poate avea un cuvint de spus, el trebuie sa fie inarmat !
        Matur si responsabil bine`nteles, altfel nu se poate.
        Caci in alta ordine de idei, toate femeile au sex, dar asta nu-nsemna ca toate-s curve, nu-i asa …

    • Atat ar mai trebui. Sa dai arme si munitii pe mana prostilor, La revolutia din 1989 s-a vazut cel mai bine ce inseamna asta, cand s-au inarmat asa numitele Garzi Patriotice. Si apoi a inceput haosul. Poti sa ii dai omului apt a fi luptator intreg echipamentul necesar pentru razboi, inclusive casca lopata si gamela, dar arma trebuie tinuta pana in ultimul moment sub cheie, ca daca nu vei avea ce auzi si vedea in fiecare zi.

      • Da, cam asa gandesc conducatorii nostri. Cum sa dai arme pe mana „prostilor”. Armele trebuie date doar pe mana „factorilor responsabili” care stiu ei ce sa faca. Vedem cu ochii liberi cat de responsabili sunt „factorii responsabili”. Cine e de vina ca „prostii” sunt prosti? Cine hotaraste cat din PIB se aloca educatiei? S-apoi ce sa faci cu „prostii”? Trebe sa-i tii in frau cu politia si care-s mai recalcitranti sa-i bagi la zdup. Credeti ca asa arata o democratie? Credeti ca asa arata „puterea poporului”?

        • Domnule Dragan! Eu zic sa nu ma considerati un retrograd si nici idiot. Eu nu confund iataganul nici cu portavionul, nici cu avionul de atac, nici cu tancul, nici cu racheta balistica si nuci cu mitraliera. Deci pentru toate aceste arme exista oameni calificati in a le manui, dar care in timp de pace isi vad de treburile lor firesti. Ar trebui potrivit convingerilor Dvs. sa le dam acestora acasa armele pe care le pot manui pentru a le avea la indemana,nu? Atunci pe vremea lui Stafan Cel Mare omul avea doar iataganul, sau coasa, sau bata. Acum insa lucrurile s-au mai schimbat nu-I asa? Suntem in secolul XXI domnule. Bine, conducatorii Romaniei nu vor sa dea arme pe mana cetatenilor lor pentru ca le este frica sa nu fie impuscati chiar ei cu ele. Asa suntem romanii noi mai innapoiati Domnule Dragan. Dar va rog sa i-mi aratati si mie o tara civilizata, din Europa, in care armele de razboi( mitraliere, tunuri, tancuri, avioane etc si munitiile lor aferenta) sunt risipite pe la casele oamenilor si atunci intorc si celalalt obraz. Ca au dreptul sa isi cumpere un pistol, sau o arma cu glont aste este cu totul altceva si acest lucru este permis chiar si pe la noi. Dar credeti oare ca e bine? Eu unul nu cred. pentru ca stiu din experienta celor patru decenii de armata ca niciodata arma nu este de vina ci prostul pe mana careia a intrat.

          • Nu va consider retrograd ci chiar cu grad destul de mare :) In mod evident nu ma referea la portavioane, submarine sau tancuri :) ci la pusti si pistoale. Si ma refeream la faptul ca mai marii acestei tari au acces fara probleme si detin prin casele lor cate si ce arme vreau muschii lor in timp ce cetatenii obisnuiti, cei care in caz de nevoie vor fi chemati sa apere tara asta, nu prea. Cu toate ca legal poti sa detii astfel de arme in practica apar tot felul de probleme si ingradiri. Si propunerea mea e simpla: cei carora li se faciliteaza detinerea armelor sa fie si cei care sa fie primii in linia intai la apararea tarii … Oare de ce mi se pare ca nu va fi chiar asa …

          • Există. Confederația Elvețiană. Mai civilizată de atât nu găsești.

            „Structura sistemului elvețian de miliții stipulează că soldații își păstrează echipamentul militar, inclusiv toate armele, acasă. Unele organizații și partide politice consideră că această practică este una controversată dar opinia publică elvețiană îl susține. Serviciul militar obligatoriu este prestat de toți bărbații cetățeni elvețieni; femeile pot și ele presta serviciu militar voluntar. Bărbații primesc de regulă ordine de recrutare în armată la 19 ani. Circa două treimi din tinerii elvețieni sunt găsiți apți pentru serviciul militar; pentru cei inapți, există diverse forme de serviciu alternativ.[59] Anual, aproximativ 20.000 de persoane sunt pregătite în centrele de recrutare pentru o durată de la 18 până la 21 de săptămâni. Reforma „Armata XXI” a fost adoptată prin vot popular în 2003, înlocuind vechiul model „Armata 95”, și reducând efectivele armatei de la 400.000 la circa 200.000. Dintre aceștia, 120.000 de militari sunt activi în cicluri periodice de instrucție ale Armatei și 80.000 sunt rezerviști.”
            Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C8%9Bia#Armata

            • In teorie da, dar in practica? Si in Marea Britanie exista o lege care interzice folosirea sticlelor de lapte in alte scopuri, desi sticlele respective au disparut de mult de pe piata. Ma indoiesc ca vreun tanchist elvetian sta cu tancul in spatele casei, desi legea ii permite acest lucru. Legea se refera probabil; la armele usoare ca pusca, automat sau pistol in nici un caz la grenade ofensive sau defensive si la armamentul greu. Ori, acest tip de armament usor il poti cumpara astazi in toata Europa la liber din magazine, inclusiv in Romania.

  2. Fara de Eminescu, patriotismul se reinvata cu greu, nu din bestselleruri ci din carti groase. De pilda, in biblioteci: Constantin Kiritescu – „Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919)”, Ed St si Enc 1989, 2 vol.
    Sau de acasa, online, cetind enorm din Xenopol sau Iorga in Biblioteca Digitala a Bucurestilor: http://digibuc.ro/

    • MĂ SCUZAȚI !

      CARE Eminescu ?

      Cel cu versurile legionaroide

      Cine-au îndrăgit străinii,
      Mănca-i-ar inima căinii,
      Mănca-i-ar casa pustia,
      Şi neamul nemernicia !

      Versuri refolosite de Dr. Bacalbașa în campania dintre tururile de scrutin.

      Lăsați-l pe Eminescu în pace. A fost un poet genial, o veritabilă glorie a nației, dar, ca orice om, a avut scăderile sale. ALTFEL NU ERA OM ! Restul e idolatrie.

      NU ISTORIE.

      • Dlui.VASILIU MIRCEA PAUL

        Stimate Domn, (MA SCUZATI!)

        v-am citit opinia, sunt de acord in intregime cu dvs.-sigur ca da, Eminescu este un geniu si bla, bla, bla, dar totusi a avut si el saracul niste scaderi si a scris niste versuri „LEGIONAROIDE” -SIC!!!!….
        Dumnevoastra judecati inainte sa postati?
        Nu de alta dar dati dovada de o ignoranta crasa -as fi curios ce ati citit din Eminescu??
        Scoateti din context niste versuri si faceti o judecata de valoare ce va tradeaza superficialitatea (o lichea PSD-ista trambiteaza niste versuri si toata lumea tine mortis sa se „pozitioneze” in raport cu acele declaratii- sa fim noi „dastepti”.

        Va spun doar ca versurile sunt din poezia „Doina” si va las pe dvs. sa mai sapati si sa vedeti in ce context istoric a scris Eminescu acele randuri…..Poate cine stie, va face un favor chiar Dl. Liiceanu si lamureste intr-un articol viitor chestiunea daca Eminescu a fost patriot sau nu…

        • Explicați-mi Dvs. contextul istoric pentru alte versuri din faimoasa „Doină” (Și cum vin cu drum de fier\Toate cîntecele pier). Dacă punem cap la cap și amintirile lui George Panu cu cele ale lui Mite Kremnitz vom depista la Eminescu un conservatorism de factură pășunistă extrem de viguros. EL PERSONAL are o scuză: își crease un univers imaginar despre trecutul românilor potrivit cu melancolia-i cvasi-patologică (vezi „Sărmanul Dionis”). Din păcate urmașii au preluat ceea ce le-a convenit, amplificînd exact devierile marelui poet și ignorînd restul. Probabil că nici „Căpitanul” nu ar fi fost capabil să recite măcar vreo 10 strofe din Luceafărul, DAR SIGUR repeta și-n vis chestia cu ”câinii” și cu ”inima”.

          Asta am vrut să accentuez ! Iritarea Dvs. viscerală nu ar fi meritat nici un rînd de comentariu, dar am scris pentru cei ce încă oscilează între naționalismul de tîrlă ceaușist și gîndirea rațională care nu-l poate menaja nici măcar pe Eminescu – CA ORICE OM, A AVUT SCĂDERILE SALE. Dacă IDOLATRIA este crezul Dvs. sînteți liber să-l practicați… în intimitate.

          • Cu siguranta nu mai roman nu sunteti! Dle „globalist” Vasiliu Mircea Paul!

            Eu va sugerez sa vorbti despre „tarisoara de suflet” a Domniei Voastre si sa lasati pe Eminescu, romanii si Romania cu problemele lor!
            Personal, repet spusele lui Eminescu „cine-a indragit strainii,/manca-iar inima caini” ori de cate ori intalnesc „globalistii ” care ne denigreaza valorile!
            Cum de reusiti sa urati atat de mult Romania si Poporul Roman! Cum?

            Virgil Ciuca

      • Un grafoman sfertodoct: Eminescu ar putea fi calificat pentru unele afirmatii din publicistica drept PROTO-legionar (deci legionar avant la lettre), asa cum a facut Moses Rosen. Sufixul „oid” inseamna a la maniere de, deci post-fenomenul respectiv.
        E plin internetul de gunoaie grafomane nici macar stapanind limba romana, care ii datoreaza lui Eminescu peste 50% din versiunea sa moderna.

  3. Mai intotdeuna am citit cele scrise de dl. LIICEANU cu ajutorul aparatului mintii(atata cata o am )De data aceasta lectura mi-a fost insotita, in ciuda a orice, si cu mintea si cu sufletul. Rara si nepretuita intamplare.Nu, nu , nu mi-e rusine sa marturisesc ca mi-a umezit ochii si mi-a dezinvolburat gandurile.Daca asa s-a intamplat si in alte epoci ,si cu alti oameni, asta ar putea sa insemne ca mi/ni s-a dat un temei,un nou temei. Poate povara unui temei, cum se si intampla mai intotdeuna?Nu stiu.
    Stiu insa un singur lucru pe care nu mi-l pot reprima:multumirea.Satisfactia. Dezirabilul.

  4. Nu, dle Liiceanu, nu cred ca a-ti iubi tara implica dorinta de a muri pentru ea. Trăim in alta lume, in alt spatiu decit cele din poeziile de clasa a patra. A-ti iubi tara înseamnă sa vrei sa le fie bine semenilor tai si sa actionezi pentru asta. Sa traiesti pentru „adevăr, bine si frumos”… Iar eroii nostru de acum 25 de ani au murit pentru a trai liberi. Tara are nevoie de oameni solidari si harnici, nu de martiri sau de discursuri. Pe de alta parte, aveti toata admiratia si „solidaritatea” mea pentru ce ne spuneti de multi ani.

  5. Dragane,
    In aceasta agora virtuala, tu esti cel care m-ai convins, prin claritatea si adevarul afirmatiilor! Quod erat demonstrandum.

  6. Vechea Europa si valorile ei nu mai exista.
    Vechea Europa s-a auto-distrus in doua razboaie devastataoare.Dupa 1945 a avut loc o scurta revenire, una ce aa durat insa doar pana in anii 1970s.Dupa aceea a intrat intr-o criza demografica, economica si spirituala-culturala.La asta se adauga acum si continua imigratie-colonizarea dispre Africa si Asia/Orient, dezindustrializarea prin relocari a capacitatilor productive in Asia unde forta de munca e mai ieftina, debusolarea estetica si morala- evidenta in productiile culturale.

  7. ASOCIATIA „ROMENI DI PADOVA”
    O alta forma a „dragostei de tara ” o traim noi „sclavii moderni ” ,departe de glia stramoseasca .
    Acea dragoste sfasietoare , dureroasa ,sufocanta a dorului de glia strmaseaca , a dorului de locul unde ne-am nascut .Numai un emigrant poate cuprinde acest sentiment dificil de definit in cuvinte .
    Batjocoriti de mafia politica ce a monopolizat , 25 de ani, puterea la Bucuresti – consecinta exodului in masa a romanoilor.
    Traim speranta unui nou inceput.
    Sa auzim si de bine .
    De la Padova
    ing.Die Nicolae alexandru-Presedinte.

  8. Din pacate inca se mai practica/crede in razboiul pentru fanatism, religios sau nationalist, sper sa nu mai treaca multe generatii pana cand cultura unui grup indiferent de marimea sa va putea fi aparata altfel decat prin violenta.

  9. Ma cam indoiesc ca intre anii 1949-1960 pe bancile scolilor din RPR se citea despre cum „soldații mureau pe patul de spital, privindu-și fericiți Regina în ochi și spunându-i: „Sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor”. Din care stiu (n 1952) daca pomeneai de bine de rege sau regina (si nu erai nebun cu acte in regula) te „bagau la canal” … Ajungeai acolo si daca cantai Trei culori sau Pui de lei. Pana in 1957 nu se auzea nici Hora unirii …(despre asta se mai invata in unele familii )
    Insa tin minte ca la finele lui august 1968 plutea o hotarare mortala .. daca intra luptam! Si asta faca ca maturilor sa le pese de Ceausescu (de abia ii invatam numele). Si munctorii erau si ei f indarjiti ..

    Fiindca domnilor nu capu’ lu’ statu’ este izvorul patriotismului … ci prin identificarea cu telurile poporului se face Conducatorul .. Regina Maria a devenit iubita ca Regina a Soldatilor si pentru hotararea ei intru destinul Romaniei nu ptr ca era englezoaica (ca era si nemtoaica si rusoaica ..). Soldatii mureau nu ca Maria ca „persoana fizica” sa devina „împărăteasa tuturor românilor” ci ca sa faca Romania Mare (de aici si „împărăteasa tuturor românilor”)

    Si Ferdinand nu era chiar atat de abulic.. cat un om modest si poate chiar timid … in orice caz a facut toata „elita” sa sughita cand a promis pamant soldatilor (tarani mobilizati). O miscare de geniu .

  10. Nu sunt atat de sigur de disparitia patriei. Mai degraba ar fi vorba de o slabire a patriei, a educatiei patriotice. Sunt cauze politice (supranationalismul) si economice (integrationismul), dar, ceea ce este, cred, cel mai important, si de neadaptare la noile realitati si trenduri. Cred ca si patria ar trebui sa beneficieze de o abordare din perspectiva inteligentei organizatiilor. De asemenea, relatia dintre patriotism si europenism nu ar trebui ignorata. La fel, poate, nici dimensiunile estica si ortodoxa, ca variabile de potentare a identitatii.

  11. Stmate,
    d-le Radu,
    1.Vechea Europa si valorile sale nu mai exista de mult, fiindca totul s-a ,,mondializat” sub presiunea noii configuratii a economiei:globalizarea pietelor nationale.Adica, ,,dez-nationalizarea” pietelor din toate tarile, facind din comunitatea economica nationala, o ,,comunitate economica mondiala”.Aceasta schimbare, modifica profund si continutul uman, etnic, economic, social, mental, psihologic, etc., a ceeace este denumit drept ,,patrie”, cit si raporturile ,,sentimentale” cu ea…
    Bunurile si valorile europene au devenit mondiale, se deplaseaza impreuna cu forta de munca, resursele financiare, tehnico-stiintifice,tehnnologice, acolo unde au posibilitatea de a se ,,implini” ,unde vor avea valoare de ,,intrebuintare” inalta si se pot „valorifica” ca potential economic si social.Ele au devenit, ca si cetatenii, libere de statul ,,national”, denumit PATRIE de catre filosofii istoriei.
    Vechea Europa nu mai exista, asa cum nici vechea Romanie nu mai poate exista dupa 1989, daca generatia lui 90 nu are locuri de munca si posibilitatea unei familii – decit in Vest.
    Tara nu ,,ne-o putem lua inapoi”, decit daca valorile economice,materiale, culturale si sociale nationale devin bunuri pentru noi toti, identice cu cele ale Europei si ale lumii dezvoltate economic.
    Altfel, dragostea de patrie se leaga de Italia, Anglia, Spania, etc, unde 4-5 miloane de oameni au emigrat si au gasit patria ,,reala”, cea a realizarii personale.
    In epoca globalizarii economice si sociale, notiunea de patrie are un continut diferit de cel al epocii nationale clasice, in care soldatul pe care-l vizitase Regina, avea ca unica ,,patrie” satul parintilor si stramosilor sai, aflat undeva in Romania.Astazi, satul parintilor nu mai reprezinta Romania, ci nostalgia patriei ,,teoretice” pierdute, in favoarea celei reale, in care a devenit stranier, iar copii vor fi asimilati, drept englezi si spanioli.Fara o evolutie economica pozitiva si rapida spre dezvoltare, Romania devine ,,patrie de unica folosinta”, pina la gasirea patriei reale, de ,,vesnica folosinta” – undeva in Vest!
    2.Pariul d-lui Iohanis este unul major, economic si uman, de a opri dezintegrarea economica si umana a Romaniei, produsa prin exodul in masa a populatiei, spre ,,patrii” aflate in zone economice mai bune.Un pariu pe care nimeni n-a incercat sa si-l asume pina acum.

    • De acord d-le Caliman, eu doar am observat situatia fara sa intru in discutia cauzelor.
      Cat il priveste pe Iohannis, sunt sceptic ca va putea face ceva.Pentru succes ar fi necesara mobilizarea intregii populatii, declansarea nationalismului, iar asta nu cred ca o va face.Posibil insa lucrurile sa se schimbe in Vest si atunci vom urma si noi dinamica, prin imitatie asa cum facem de 200 de ani.

  12. Eu as rezuma patriotismul azi la „vreau o tzara ca afara”. Ca banul e valoarea dominanta pentru majoritatea europenilor e indiscutabil, dar macar sa impunem si in Romania ca banul sa se castige in urma unei competitii corecte, indiferent daca suntem mecanici auto, tinichigii, chelneri sau filosofi. Impunerea scarii de valori europene este cel mai stringent act patriotic in Romania de azi.

  13. O iubire din care, de fapt, s-a murit. Efectiv si masiv. Dar si una din care se poate renaste. 16 noiembrie 2014 a fost o zi cenusie: a cenusii. Daca Traian Basescu decide sa ramana doar spectator al scenei politice interne, singura opozitie la clasa politica va ramane spiritul valului iscat de acesta in preziua alegerilor prezidentiale. Nu stim, inca, daca Iohannis este (sau nu) candidatul mangiornian, dar stim ca orice abatere a acestuia de la proiectul de tara definit de Basescu va fi demascarea unei minciuni. Minciuna a insotit partidele mosite de Ilici din 1989 pana in 2014, cred ca ajunge. Secolul XXI este incompatibil si cu minciuna si cu hotia. Daca KI nu a inteles asta, va sfarsi ca toti ceilalti membri GIOP.

  14. Superb articol. Si azi putem muri pentru …..Principesa Margareta sau Principele Duda.Pentru cealalta Principesa,de aici,de peste ocean,si bataile de cocosi.Pentru Regele Mihai ,cel Mercantil si Prea Iute Fripturist,Si nu numai Printul Paul si Printesa Lia pot intregi lista. Sunteti,sa ma iertati,naiv,D-le Liiceanu. Intr-o lume globalizata,patriotismul este doar un cuvant gol de continut. Poporul roman,periculos de intelligent,s-a mobilizat pentru a nu-l lasa pe ponta sa castige puterea totala. Dar ce am ales? Presedintele Johannis a ignorant total,si apelul intelectualilor din care faceti parte si vuietul de pe internet(cel care a contribuit decisive la alegerea sa).Va aduceti aminte ce a raspuns scrisorii deschise? Ca va face ceea ce trebuie (sau cam asa ceva) plin de echivoc. Unde este Dl Mihalache acum? La Cotroceni? Ha,ha,ha,halal lucru bine facut.

    • Posibil sa nu ai integrat in psihic puterea simbolurilor umane. Ca si ” subject” of the Great British Empire ma simt grozav sa stiu ca Regina este seful meu. Este ea perfecta? Nicidecum!
      A le gasi defecte marunte este a-ti face un mare rau. Posibil sa fi sub 40 de ani cand mintea si ego iau dimensiuni cosmice si incepi sa domini cosmosul. Rabdare ! aceste ” erori” cognitive de exaltare au un pret urias.
      KI nu se poate conduce dupa ce i se sugereaza ad-hoc. A fost ales fara sa se lase influentat de partide si acum ar trebui sa-si ia ca si mentori un grup de filozofi? KI nu se poate conduce decat dupa propria-i minte, de aceea este un Presedinte. Poporul in variabilitatea lui nu are decat sa se supuna. La fel a fost cu Iliescu si cu Basescu – au facut ce i-a taiat capul mai bine si istoria ii va judeca. Aveti incredere si rabdare, puneti mana pe munca in folosul natiunii si in folosul vostru. KI este OMUL providenta cum atatea natii au avut parte din cand in cand. Romanii nici nu stiu inca pe cine au ales. Ati auzit; partenariat economic cu SUA, ajutor nelimitata din partea Germaniei, condamanarea comunismului si a celor ce inca mai au sange pe mainile lor de la revolutie – si nici n-a trecut o luna.

  15. Un text care ne aminteste ca avem nevoie de literati precum d-nul Liiceanu. Totusi, lumea s-a schimbat in asa mare masura incat o traire absoluta precum patriotismul poate sa para doar un cuvant pompos.Sau un alt ism, la fel de malefic ca si alte isme.

    • Frumos scris, dar ce pacat… Ce e patriotismul?!!?!!?!?
      In RO azi este mai usor intr-o inchisoare decat era armata acum 30-40 de ani.
      Poti scrie o carte, primesti permisie de sarbatori, etc.
      In armata RPR si RSR trebuia sa faci şmotru, să sapi sanţuri, să faci sectoare şi la bucătărie, marşuri pe ger şi ninsoare, stat de gardă nopţile adică era „vesel”.
      Azi inchisoarea este fudulie, si mai ramene si ceva avere dupa ce primesti cu reducere cateva luni.

      Trebuie sa-i intelegem pe jefuitorii de tara; tentatia este prea mare!!!

  16. Frumos si romantic, dar (sau tocmai de aia) cam rupt de realitate. Cum nu suntem fiinte infinite nu putem iubi totul si atunci iubirea se „focalizeaza” pe anumite obiecte, in functie de multe, cum ar fi si contextul istoric. De vreo suta de ani incoace (chiar Primul Razboi Mondial cred ca e un reper bun) nu mai traim in epoca natiunilor si tot ce implica asta (independenta, unire, ambitii teritoriale, adica lupta, lupta si iar lupta). Asa ca anumite iubiri au palit, ceea ce nu e neaparat rau, o sansa in plus sa se aprinda altele. Cum suna iubirea de semeni?

  17. Un om care poate scrie asa de frumos, cu atat de mult bun simt si spiritualitate trebuie sa aiba si un caracter extrem de frumos.
    Un astfel de om trebuie asezat la loc de frunte si nu numai lasat dar si incurajat pentru educarea poporului.

  18. Dle Liiceanu, aveti atat de multa dreptate. Din pacate, alterarea simtului patriotic este numai o fateta a schimbarilor profunde care s-au intamplat natiei romanesti dupa instalarea comunismului la putere. Comentam acum cativa ani tot pe Contributors despre alterarea simtului responsabilitatii ( atat individuala cat si cea comunitara -ca sa nu folosesc termenul „colectiva „). Probabil ca pentru o vindecare profunda a societatii romanesti atat de divizata azi, ar fi nevoie de initierea unei conversatii nationale oneste si fara patima despre ce urmari a avut comunismul asupra individului. In loc de acuzatiile necontenite care polueaza spatiul public, o analiza lucida a felului in care ne-a transformat pe toti (intr-o masura mai mare sau mai mica) regimul comunist ar fi mult mai folositoare in regasirea civilitatii dialogului social. Cred ca trebuie sa ne vindecam moral si spiritual dupa ceea ce dumneavoastra ati denumit ” violul istoric” si abuzul normalitatii. Iar vindecarea nu va fi posibila daca nu intelegem ce ni s-a intamplat, cum frica si ura ridicate la suprematie ne-au dezumanizat si alterat perceptia corecta a valorilor. Unii din noi ne-am mai regasit, dar marea majoritate a romanilor se simt inca foarte confuzi. Este ca si cum cineva le-ar cere sa accepte ca 40-50 de ani din viata lor au fost gresiti. Nimeni nu accepta foarte usor o asemenea situatie, nu-i asa?
    Nu stiu daca generatia tanara va gasi calea de reintegrare a Romaniei in valorile Europei. Dar sper sa impinga Romania la descoperirea propriilor valori/repere morale care sa fie compatibile cu cele ale Europei. Pana la urma, libertatea este cea care deschide drumul schimbarii.

  19. Viziunea ăsta despre patriotism este extrem de emoțională. Dar nu foarte funcțională.Prefer sa trăiesc pentru nepoți, familie, prieteni decât sa mor ca prostul pentru un ideal care nu are sens.
    Atunci când România a intrat în UE noi romani am renunțat la suveranitate. Așa ca povestea ăsta oricum nu are sens în contextul actual. Îmi iubesc parlamentarul european. Nu chiar. II respect munca. Sigur. Dar o respect și pe cea a colegei care face curat în birou. Pentru ca ăsta înseamnă egalitate.
    în rest de acord cu @Dragan. Pana când în Europa în afară de Elveția, guvernele se tem de popor, poporul nu are de ce sa îi respecte. „Noi” poporul nu suntem niște idioți care abia asteptam sa fin conduși de elite. That’s so XIX.

  20. Care sunt valorile ce ne reprezinta, asta ca sa nu mai vorbim de cei ce ne conduc. Am ajuns toti niste animale de prada, care nu mai avem decat dorinta de imbogatire…. dupa exemplu celor ce ne conduc sau a vedetelor ce sunt promovate…si lista poate continua. Nu mai avem prieteni ci numai dusmani si daca tot ii avem sa moara de ciuda macar. Daca in acest moment idealurile majoritatii sunt cele materiale, alte idealuri fiind aproape inexistente. Suntem tematori, nu mai avem curajul de a spune ce gandim, nu mai avem curajul sa ne implicam de frica celor din jur, nu mai avem curajul sa recunoastem valorile….nu mai avem curajul sa ne luam soarta in maini… acceptam tot ceea ce ni se serveste sau fugim. Sau poate asteptam, ca cineva sa ne motiveze indeajuns, si sa ne convinga ca ne reprezinta, sa il urmam. Dar vremea legendelor a trecut si alesul se lasa asteptat, timpul trece si noi imbatranim asteptand.

  21. Din nou ma tulbura si ma deruteaza Domnul Liiceanu. Ma deruteaza in crezul meu despre patrie, in convingerea pe care o am, inca din prima tinerete, ca asi fi gata sa-mi dau viata pentru Ea. ,,A-ti iubi tara înseamnă sa vrei sa le fie bine semenilor tai si sa actionezi pentru asta”. Asa s-a intamplat cu cei care s-au dat viata in decembrie 1989. Asta inseamna dragoste de tara. Cand natia romana va fi condusa de asemenea oameni cu totii vom fi iubitori de tara.

    Va rog sa primiti si admiratia mea pentru acest articol.

  22. Viziunea Dlui Liiceanu mi se pare surprinzator de prafuita si palida. Ideea ca Regina Maria ar avea ceva de spus imaginii pe care ne-o facem (sau ar trebui sa o avem) despre Romania, e contrara realitatii. Patriotism, astazi, inseamna in primul rand sa-ti actualizezi potentialul, sa traiesti, oriunde vrei, in libertate. If it’s good for you, it’s good for America, se spune in cartierul in care locuiesc, iar in Bucurestiul Dlui Liiceeanu se gandeste, probabil, la fel.

    • Nu poti sa faci lucruri bune daca nu ai o perspectiva, si comunitatea din care faci parte este cea mai la indemana; sat, oras, tinut, stat, tara sau chiar omenirea. Cu cat mai larga perspectiva cu atat se poate dilua precizia efortului daca „tu” te pierzi din vedere.
      „It is good for you it is good for Amerika..” Daca il luam pe Kennedy drept exemplu e OK dar daca pe Madoff…
      Desigur aceste sintagme au aplicabilitate limitata dar functionand pe baza unei filozofii bine articulate evitam cliche-ele si pastram directia.

  23. («forma pe care o imbracă L`amour courtois”» – cu articol !). Doar ca romanii nu cunosc chestia asta, care in plus este o disciplina, o forma de ascetism, deloc in spiritul locului. Mai trebuia sa fie si o «curte» – ca sa fi fost «courtois» si nici asta nu a existat la romani, cel putin nu in forma ACEEA, care sa produca amorul courtois. Nu «sublimau» deci nimic, pentru ca aceasta mecanica a amorului nu e romaneasca. E pura constructie intelectuala. Regina Maria pare sa fi fost, in imaginarul romanesc, mai degraba «mama» decat amanta. Nu avea nimic in comun cu Marianne; e blasfemie pentru pudibonderia romaneasca, sa-si imagineze o mama a natiunii, tanara, frumoasa si cu sanii goi. Trebuie sa fie ceva intre gospodina si calugariță – și imbracata, (ceea ce CD Rosenthal a si facut – cu toata mediocritatea datorata unui subiect asa de sensibil). E doar constructie intelectuala. Intelectualiceste se poate construi orice ipoteza. Mai trebuie ca si faptele sa se potriveasca.

    Romanul asta ipotetic ar mai trebui sa asume, in plus fata de disciplina zisa, și o oarecare naivitate, pe care romanii o privesc cu superioritate – ptr ca sunt «realişti». Patriotismul este deci si el -in ochii romanilor- o naivitate. Nu e realist sa fii patriot, aşa cum nu e realist nici amorul courtois. Iar morala «capitalismului» duce oriunde, dar numai catre acest fel de naivitate nu. Se poate concepe un nou patriotism, al aceluia care-si apără proprietatea, dar trebuie intâi să aibă ce apăra. (Şi de altfel te întrebi dacă acest patriotism «egoist» s-ar mai numi aşa). In plus oamenii, cei mulţi, au pierdut ideea de demnitate. Probabil ca s-a intamplat inca din vremea comunismlui. Asta e inlocuită de fudulie, care e alta chestie. Fudulia poate deveni patriotism dar in versiunea stridenta si simplista care se vede la microbişti, sau la politicieni din neamul lui Zgonea, sa zicem, al invârtiţilor (nici dreapta nu duce lipsa). In fine mai sunt școala si biserica care alimenteaza patriotismul ieftin.

    Subiectul merita dezbătut, dar nu în coordonatelea astea.

  24. Intr-adevar sublima scrierea domnului Liiceanu. Multumesc !
    Dupa cum observati neamtul KI indeamna in acelasi sens. Lucru nepregetat in folosul tau si al natiunii din care faci parte. „Alfred Adler – Sensul vietii ” in esenta. Fara perspectiva comunitatii in efortul personal nu putem ajunge decat la nevroze si decadenta. In extenso putem muncii pentru Dumnezeu adica umanitatea in sensul larg.
    Dumnezeule prin ce calvar a trebuit sa trecem din 1940 incoace. Oare de ce am fost pedepsiti atat de aspru ca si natie?

  25. Tot respectul pentru opinia autorului, dar in opinia mea, „valul cel mare” cât un Tsunami, vine doar cam la 25 de ani, in rest, Țuţea, era cu picioarele bine înfipte-n pământ, atunci când fără ezitare declara: „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți” și nu cred ca intre timp au avut loc majore schimbări genetice printre concetățenii de pe plaiurile mioritice.
    Asa ca, o predicție cât de cât credibila poporului roman pentru acest secol, ar fi ca va mai „fecunda” încă vre-o trei evenimente memorabile, restul, bârfe și frecuș pe furiș.

    • Eu cred ca da!
      De altfel, in cazul unei dileme interioare intre „ce-ai vrea” si „ce-ar trebui” sa faci, se pare ca este mai sanatos sa-ti asculti inima…

    • Foarte buna observatia ta. Totusi, daca cineva are de ales intre ratiune si inima, trebuie sa aleaga ratiunea, chiar daca in contextul acestei discutii aceasta ar insemna lipsa de patriotism. Posibil interlocutorul anterior s-a referit la inima ca la ratiune morala. Atunci, da, de acord.
      (Dar globalizarea nu inseamna nici pe departe a alege ratiunea.)

      In alt context, cred ca dl. Liiceanu a scris un articol bun, dar observ o contradictie in titlu.
      Nu e nevoie de o fraza in franceza intr-un articol ce se refera la patriotismul romanesc. De altfel, intr-un articol precedent in care a pus in discutie credinta si religia, dl. Liiceanu a folosit
      la fel o fraza in engleza „God is dead”. Nu cred ca frazele netraduse isi au locul in titluri, dar parerile pot varia.

      In rest, mi-a placut si acest articol al dlui Liiceanu. Nu cred ca putea pune in discutie toata problematica patriotismului intr-un singur text.

      Sarbatori Fericite tuturor romanilor!

  26. Notiunile de Popor, Patrie, Patriotism alaturi de Religie au fost folosite de-a lungul timpului pentru manipularea maselor. Astfel au fost posibile toate ororile impotriva umanitatii comise in istorie in numele acestor concepte. Astfel este posibil in zilele noastre existenta organizatiilor teroriste.

  27. Războiul e ceva inuman, indiferent de motivele care îl declanșează, și nu înțeleg de ce faceți această confuzie, a-ți da viața pentru altul nu e totuna cu a ucide pentru altul, în primul caz vorbim de altruism, în al doilea de crimă.

  28. Patria si constitutia ei sunt vii, ele ni se ofera! Cand admiram o ‘opera’ (lucrare de orice fel), o personificam, stiind ca ea este expresia materiala plasmuita de mintea, de sufletul cuiva pe care, de cele mai multe ori nu-l cunoastem. Este cazul nu numai al operelor de arta (si muzica este o arta!), ci si al tuturor realizarilor umane de exceptie. Daca un om (singur sau in echipa) a creat o ‘opera’ care il reprezinta, care este o parte din mintea si din sufletul lui, si daca Dumnezeu l-a creat pe om, atunci il descoperim, in acea lucrare (opera), pe insusi Dumnezeu. Fiecare dintre oameni, fiecare opera a fiecarui om, sunt opere ale lui Dumnezeu (ale Universului-Creator, spun evolutionistii). Si constitutia unei tari este ‘opera’ (lucrarea) unui om, singur sau, de regula, in echipa. Astfel, constitutia nu este ‘litera moarta’, este vie, este o parte din viata celor care i-au dat viata. Chiar daca o consideram un ‘instrument’ de lucru, un ghid care asigura legalitatea, dreapta convietuire a unei societati umane, ea trebue sa ne fie bine cunoscuta, un prieten viu, inzestrat cu o multime de ‘insusiri’ care asigura instaurarea miracolului dreptatii. Oamenii, in special cei ce ii conduc, trebue sa cunoasca toate ‘insusirile’ onstitutiei, in cele mai mici amanunte si sa le valorifice in folosul lor., sa nu ramane niciun ascunzis nevalorificat la maximum, sa ii fie fortate lumitele, unele elastice, fara sa fie ‘deteriorate’, fara sa fie depasite. Este necesar ca un om sa fie dotat nu numai cu inteligenta, cu pregatire profesionala, pentru a ‘forta’ creator, lucrativ, limitele constitutiei; el trebue sa fie dotat natural si cu curajul valorificarii integrale a ‘insusirilor’ constitutiei Traian Basescu a avut, ca presedinte, insusirile personale pentru a valorifica integral ‘insusirile’ constitutiei actuale, a fost un ‘jucator’ Este necesar, in folosul tarii, ca si Klaus Iohannis sa fie un ‘jucator’, chiar daca va prefera sa isi zica ‘implicat’ Ortodox sau protestant, presedintele trebue sa arate ca este o particica din Domnul Creatorulul nostru. Constitutia este ‘mama legilor’, patria este ‘mama constitutiei’. Ca sa le intelegem, sa ni le apropiem, avem de descifrat secretul personificarii lor : sa le consideram (stimam!) si ‘persoane fizice’, nu doar ‘juridice’. ‘Unde justitie nu e, patrie nu e!’ (parafrazand dictonul : ‘unde justitie nu e, nimic nu e!’).

  29. Patria naturala si cea de circumstanta!
    In campania electorala, Klaus Iohannis a promis romanilor din tara si din strainatate ca va construi o noua Romanie – din care sa nu mai plece romanii, impinsi de mizeria meteriala si in care sa se intoarca cei plecati peste granita, temporar sau „definitiv”, dintr-o patrie ‘adoptiva’.
    Se spune : ‘ubi bene ibi patria’ – mostenit de la anticii nostri stramosi de la Roma.
    Conform DEX : PÁTRIE, patrii, s. f. 1. Țară în care s-a născut cineva, considerată în raport cu acesta. 2. Mediu politic, social și cultural în care s-a născut, își desfășoară viața și activitatea fiecare popor; teritoriul, locul, cadrul geografic și modul de viață al poporului, limba, cultura, tradițiile. ◊ Patrie-mamă (sau -mumă) = țară din care s-a desprins o altă țară, o provincie etc., care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, cultură, etc. ♦ Orașul, satul, regiunea în care s-a născut cineva; pământ natal, loc de baștină. ♦ Țară în care cineva se stabilește definitiv, fără să-i aparțină ca origine, dcare ar fiind recunoscut ca cetățean al ei. 3. Loc de origine al cuiva sau a ceva. 4. Loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva.
    DEX prezinta si varianta de la pct.4, care rimeaza cu dictonul latin privin patria.
    Unii se grabesc sa ii eticheteze cu : ‘oportinism’ ,pe cei ce isi cauta acel ‘bene’, dar latinii mai spuneau si : ‘unde este paine, acolo este patria’, precum si ‘unde este libertate, acolo este patria’.
    De la romani, am mostenit si expresia : ‘paine si circ’.
    Politicienii de dupa ’89 au dat si dau poporului mult circ si prea putina paine. Acesta este motivul care a determinat milioane de romani sa isi caute o alta patrie!
    Va reusi Klaus Iohannis sa dea mai multa paine tuturor romanilor – in limitele ‘fortate’, dar nedepasite, ale actualei constitutii?

  30. Domnule Liiceanu, ceea ce incercati sa faceti dvs. este ceva foarte curajos si dificil. In astfel de vremuri, incercati sa le amintit oamenilor despre idealuri, despre valori morale, despre cauze pentru realizarea carora merita sa mori.

    Si faceti acest lucru tocmai intr-un context legat mult de viata politica, adica in domeniul cel mai lipsit de idealuri, in care numai lupta necinstita pentru putere, pentru valori materiale este ceea ce conteaza. E drept, pe 16 noiembrie a aparut o lumina, acolo, pe fundul abisului spre care ne impingea pe toti clasa politica. Si dumneavoastra ati contribuit din plin la ea, cu articolele pe care le-ati scris inainte de alegeri. Dar mai este atat de mult drum de parcurs !…

    Caci cine se mai gandeste azi ca chiar exista un suflet al poporului, pe care unii il simteau materializat in cineva ca Reginei Maria ? Cine mai stie despre cavalerii de odinioara ce isi dedicau viata iubirii curate pentru o domnita, plecau la razboi purtand-o in gand si prindeau noi forte sufletesti la amintirea ei ? Erau vremuri cand idealul iubirii, Eros-ul, era puntea ce facea legatura cu o alta lume, cea a arhetipurilor originare. Cand, privind cu iubire, cu veneratie un trup frumos de femeie, un barbat nu simtea dorinta navalnica de a o poseda in toate felurile, ci intrezarea o alta lume, eternitatea, femininul arhetipal.

    Dar toate astea par atat de departe, de desuete omului de azi….

    Traim vremuri in care iubirea dintre Romeo si Julieta este luata in ras si se dau alte posibile variante moderne povestii de dragoste… Citeam deunazi un atat de prostesc articol pe aceasta tema. Un oarecare se credea atat de destept incat spunea ca iubirea este doar ca o amagire in care sufletul se invaluie, singurul scop fiind de fapt acuplarea in vederea placerii erotice.

    Cine mai poate intelege azi ca sanii descoperiti ai Mariannei care, cu steagul in mana, ii conducea pe cei ce-si dadeau viata pentru libertatea tarii, nu trezeau perverse dorinte erotice, ci revelau ceva despre despre fortele sufletesti de curaj, sacrificiu, eroism pe care le poarta in sine femininul arhetipal? Merita sa mori pentru tara, in niste vremuri in care oamenii stiau ca viata in plan material nu este totul, ci viata sufletului, eterna, era cea care conta. Trupul feminin este expresia fizica a sufletului arhetipal, artistii adevarati de demult presimteau acest lucru, inspirandu-se din contemplarea frumoaselor Muze ale artelor.

    Eu nu stiu care este calea inapoi, intr-o lume ce nu mai stie nimic despre idealurile din iubire, despre eroism, patriotism, sacrificiu de sine… Poate, intr-adevar, a le aminti oamenilor despre aceste lucruri, pe care undeva foarte ascuns in suflet le poarta majoritatea, poate chiar conteaza. Macar atat !

  31. „Ubi panis, ibi patria !”

    Construiesti pentru ca stii.
    Iubesti ceea ce construiesti.
    Aperi ceea ce iubesti.

    Oare este suficienta iubirea asta pentru a fi patriot ?
    (A fost si Timur Lenk patriot ?)

    Domnul Gabriel Liiceanu a demonstrat ca scanteia patriotismului rezida in mintea conducatorilor iar flacara apararii patriei arde in inimile celor condusi.
    Scanteia usor se stinge in vantul istoriei daca nu este captata de inimile poporului si transformata intr-un flama care mistuie dusmanii.

    Patriotismul secolului al XXI-lea nu mai este o iubire ci o lupta asumata constient in care conducatorii executa un mandat complicat de regulile democratiei iar populatia trebuie sa-i pastreze echilibrul.

  32. Constat ca atat in media cat si in jurul nostru se faca mare caz de patriotism. Tot patriotul simte cum i se umfla pieptul cand are ocazia sa-si exhibeze „patriotismul”. Nu scapa nici o ocazie sa-si puna steaguri tricolore la balcon sau la masina, sa condamne orice scapare a persoanelor publice ce nu-i impartasesc cu promptitudine elanul patriotic sau sa invoce puterea divina care. cu siguranta, nu poate fi decat sustinatoare in exclusivitate a patriotismului national. Cea mai mare parte a „patriotilor” amintiti nu ezita, in plina efuziune patriotica, sa arunce gunoaie pe jos, sa lase mormane de deseuri in urma petrecerilor la iarba verde cu ocazia sarbatorilor nationale dar nu numai sau sa-si verse galeata cu mizerie perste balustrada balconului. Tot acesti „patrioti” sunt cei ce iti scuipa coji de seminte in fata, te apostrofeaza grosolan daca le stai in cale, te agreseaza marlaneste in trafic, te obliga sa asculti manele in tramvai, etc. Tare mi-as dori mai putin „patriotism” dar mai mult bun simt, simt civic si buna educatie. Imi este greu sa uit hotararea patriotica cu care gospodinele si mahalagii Bucurestilor aclamau barbaria cu care minierii faceau ordine in Piata Universitatii in ’90. Ce-ar fi daca pe la unele posturi de radio sau televiziune, in locul unor moderatori isterici care nu pot dormi de dragul „romanismului”, as vedea actiuni in masura sa condamne marlania endemica ce ne macina tara?! Doamne ajuta! .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro