vineri, martie 29, 2024

Romania optimista. Dar cu conditii

Ioana Vlaston

Ma incapatanez sa remarc si lucrurile bune din societatea si economia romaneasca, pentru ca isteria prabusirii si dezastrului total sa nu acapareze tot spatiul public. Pentru ca nu este asa. Nu suntem intr-o situatie mai proasta decat multe alte tari. Ne place insa sa ne vaicarim si sa plangem unii pe umerii altora, sa dam vina mereu pe ceilalti pentru neimplinirile si necazurile proprii. Niciodata pe noi insine.

Care ar fi atuurile pe care poate conta Romania?

  1. Sistemul bancar stabil. Nu trebuie sa fii cine stie ce specialist sa vezi ca statul roman n-a trebuit sa pompeze bani in banci pentru a le salava de la faliment. Nu-i vorba, nici nu avea de unde. Bancile mama n-au retras bani din filialele romanesti, ba in ultimul timp le-au si recapitalizat cu sume importante. Rezervele minime obligatorii, controlul strict impus de BNR asupra bancilor, ne-a ferit de surprizele de care au avut parte Irlanda, Grecia, in curand Portugalia  si, posibil,  alte state. Care acum au nevoie de ajutoare uriase de la UE si alte organisme, pentru a se salva si, odata cu ele si moneda euro. Noi n-am cerut ajutoare de acest nivel de la UE.
  2. Gradul redus de indatorare al tarii. Spre deosebire de alte tari, un grad de indatorare de  40% din PIB este departe de limita de pericol, mai ales comparativ cu tari ca Grecia, Portugalia, Irlanda, Italia, Spania, care au un nivel de indatorare mult mai ridicat. Ar putea fi un atu pentru reorientarea investitorilor straini spre tara noastra, mai stabila economic, bancar si financiar, odata cu acutizarea crizei datoriilor suverane ale statelor.
  3. Presedintele si Guvernul stiu problemele reale ale tarii. Nu numai ca le stiu, dar si spun adevarul despre ele, in gura mare,  pe toate canalele media, ceeace este o noutate pentru Romania. Spun si drumul de urmat: restructurarea si reformarea statului, pentru a avea disponibilitati financiare pe care sa le indreptam spre infrastructura, spre modernizare, informatizare. Ramane sa intelegem cu totii aceste adevaruri, chiar dureroase. Si sa ignoram cantecele de sirena care ne promit sa castigam mai mult pentru munca mai putina. Din parte unei opozitii pentru care accesul la mierea bugetara si bazinul de functii publice e mai important decat viitorul tarii.
  4. Gradul de acceptabilitate privind restructurarile si reducerile aparatului bugetar. Spre deosebire de Grecia, romanii nu au iesit masiv in strada, sa se bata cu fortele de ordine, pentru ce? Ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu poate da. In timp ce grecii blocau propriul sistem de transport, in plin sezon turistic, taindu-si, practic, o importanta sursa de venituri, sindicatele noastre n-au reusit sa scoata in strada mai mult de 30-40.000 de protestatari. Care au manifestat aproape pasnic, fara incidente grave, fara morti si raniti, cum s-a intamplat in Grecia. In anii de crestere economica s-au produs, totusi, acumulari, cel putin in vile, case, terenuri, autoturisme, bunuri de folsinta indelungata, depozite la banci. Care demonstreaza ca aceia care au muncit, in tara sau in strainatate au prins cheag si au pus si ceva deoparte pentru zile negre. Altii n-au procedat la fel si acum tipa sa le dea statul ajutoare. Au fost obisnuiti prost. Nu le ramane decat sa se intoarca la realitatea economica si la munca.
  5. Stabilitatea politica. Pana in prezent, in ciuda campaniilor de presa si a amenintarilor cu daramarea guvernului, motiunea de cenzura a avut o sustinere mai slaba decat precedenta. Semn ca multi parlamentari au inteles aventura la care ne impingeau PSD+PNL. Fara un minim program comun, fara un premier previzibil, cu programe politice si economice total incompatibile, cu intepaturi si atacuri abia voalate, inainte de a accede la putere, ce s-ar fi intamplat dupa preluarea puterii? Un scandal perpetuu, pe resurse si functii publice.
  6. DNA si DIICOT isi fac treaba si fac arestari pe banda rulanta. Fara timorari si ezitari, fara sa para ca se tem de importantele personaje carora le pun catuse. Lista celor arestati e prea lunga si este cunoscuta. Unii sunt si condamnati, altii  sunt in asteptare. Doar daca o comparam cu lista din anii 2000-2004 ne dam seama de saltul impresionant produs.
  7. Romanii care lucreaza afara. 3 milioane de romani au invatat ce inseamna munca adevarata, constiincioasa si bine platita. Este de presupus ca o data cu reluarea cresterii economice in tarile dezvoltate ale UE si fluxurile de bani trimise in Romania vor creste, contribuind la redresarea balantei de plati si la cresterea consumului, cu efectele pozitive stiute.
  8. Somajul de 8%. Este sub media europeana de 10% si departe de cel al Spaniei, de 21%. In ciuda restructurarilor si concedierilor din sistemul economic de stat si privat.
  9. Din ce in ce mai multi studenti romani decid sa studieze  in universitati straine de prestigiu, utilizand oportunitatile oferite de nivelul taxelor, acelasi pentru toti cetatenii europeni. Contactul cu lumea stiintifica si cercetarea internationala este un castig cert, atunci cand vor reveni, cel putin in parte, in tara.
  10. Societatea civila si presa. Exista mii de ONG-uri care activeaza in diferite zone ale societatii, uneori suplinesc statul in asistenta sociala, fac radiografii si aduc critici severe politicilor publice. Presa, la randul ei, afla si da publicitatii, prin mijloace specifice, aproape orice (cazul Catalin Tolontan vs Monica Ridzi). Institutii media importante ofera spatiu ONG-urilor si criticilor, cu exceptia televiziunilor mogulilor. Alianta pentru Romania Curata continua o activitate de cativa ani in zona monitarizarii actelor de coruptie.
  11. Uniunea Europeana isi ia masuri de precautie. Incepand de la anul, UE va initia mecanisme de monitorizare, control si sanctiuni asupra bugetelor, deficitelor, dezechilibrelor structurale, etc. Fiind patita cu Grecia, Irlanda si, posibil, alte tari, UE s-a trezit la realitate si va pune piciorul in prag. Aceasta posibilitate va pune in garda si guvernantii romani care nu mai pot face ce vor, in goana dupa voturi.
  12. Productia de porumb a fost anul acesta 9 milioane de tone, un record in istoria tarii, plasand Romania in Top 10 mondial. Fara interventie politica, a presei, a guvernului. Doar cu munca responsabila a celor multi din agricultura. Prin exporturi, o importanta resursa financiara se va reintoarce la producatori, ajutandu-i sa-si dezvolte in continuare afacerile.
  13. S-a luat decizia de principiu pentru asfaltarea a 10.000 km de drumuri comunale. Cine a vazut comunele asfaltate din jurul Bucurestiului isi da seama de diferenta uriasa pe care o reprezinta iesirea din glodul si praful mioritice.  Ce investitori ar risca sa-si intepeneasca pantofii si masina pe ulitele preistorice, in latrat de caini comunitari? Sigur, pana la implementare mai sunt studii de oportunitate, de fezabilitate, de impact, mediu si cate si mai cate. Dar bine ca s-a gandit cineva la asta. Iar pana la implementare apar si banii, inclusiv europeni. Trebuie doar sa reducem bugetarii si punem in locul lor computere, care nici nu gresesc, nici nu cer spaga.
  14. Romania a reusit sa atraga 1,4 milarde euro. La un randament mediu  de 4,8% pe an, la o scadenta de 3 ani,  in conditiile in care Grecia si Irlanda se imprumuta la o dobanda de la 8 la 11% pe an. Este si acesta un semn al credibilitatii Romaniei in ochii finantei mondiale, care nu ia in calcul declaratiile opozitiei sau jocurile presei mogulizate. In plus, riscul de creditare pentru Romania este sub cel al unor tari europene, iar Jeffrey Franks spune ca “Perspectivele Romaniei sunt mai bune decat cele ale unor state din zona euro care intampina dificultati, in conditiile in care deficitul bugetar a scazut semnificativ, iar economia incepe sa isi revina, astfel ca riscurile s-au redus”.  Criza datoriilor suverane ale statelor,  Caritasul gigantic, care ruleaza mii de miliarde de euro, se va opri la un moment dat, aceasta fiind soarta oricarui joc piramidal. Cu ce costuri si consecinte, nimeni nu pare sa stie.
  15. Banii europeni ne pot ajuta sa iesim din criza. Daca  anii 2007-2008 i-am pierdut, nefiind in stare macar sa acreditam la Comisia Europeana unitatile de management ale proiectelor, se pare ca in ultimul timp a crescut numarul proiectelor care au primit finantare.

Sunt convins ca exista o fereastra de oportunitate prin care sa iesim la liman si apoi sa mergem pe drumul modernizarii, progresului si bunastarii. Cu conditii, insa. Sa ramanem in acordul cu FMI, ca un certificat de buna purtare,  sa iesim cu  educatia si formarea profesionala din tiparele comuniste, prin legea angajata de guvern si sa facem mai atractiv mediul de afaceri si investitional, prin stabilitatea politica, economica si fiscala.

Daca opozitia, PSD si PNL, vor obstructiona indeplinirea acestor conditii si vor amana intrarea pe  drumul modernizarii si relansarii, vor defila la alegerile din  2012 sub anatema: partidele care au ingropat Romania.

Depinde doar de noi sa aducem contributia fiecaruia la binele general, care sa se transforme mai tarziu in binele personal.

Distribuie acest articol

59 COMENTARII

  1. Felicitari, D-le Vlaston! Consecventa Dvs. ar trebui urmata de toti formatorii de opinie care se considera jurnalisti. Zilele trecute imi relata o prieten ca fiica ei, eleva de liceu participa la o dezbatere pe tema oportunitatii experientelor pe animale. Interesant, dar se fac oare astfel de dezbateri si pe tema articolului Dvs. sau legea educatiei, in scoli, licee, universitati? Poate TVR1 ar acorda sprijin, e interesant de vazut in direct cum vad elevii si studentii situatia actuala si cum se raporteaza la ea. Oare cati elevi si studenti au citit legea educatiei? Intr-o emisiune televizata, o dezbatere pe baza unui material bine punctat ca cel de fata, ar da prilejul celor de la sate (departe de presa si internet) sa afle mai multe amanunte. Ce ziceti TVR, ne ajutati?

  2. Domnule Vlaston, va citesc cu mare placere analizele dumneavoastra pertinente cu privire la situatia politica si economica. Ma bucur ca mai sunt oamani de caracter care doresc sa informeze corect; cu bunele si relele cotidiene. Doar adevarul ne poate asigura un viitor, desigur dublat de o munca pe masura. Felicitari!

  3. In sfarsit, o opinie detasata de orice influente „mogulesti”, daca pot sa ma exprim asa! Ma cert intr-una cu lumea care crede incredibil de mult in campania asta nenorocita de dezinformare si spun mereu ca reformele astea TREBUIE facute. Ok, ne doare acum, insa asta este primul guvern care ia taurul de coarne si face ceva! Da, ca opozitia moare de invidie este la fel de adevarat. Si sper ca lumea sa inteleaga, macar peste un an – doi, cand o sa se vada rezultatul, ca guvernul asta chiar a facut ceva pozitiv. Inteleg ca acum ne doare si ca trebuie sa rabdam, dar asta este singura solutie in acest moment. Daca vrem viitor bun, trebuie sa rabdam acum si sa avem incredere in guvern. Eu unul, am! Si incerc sa imi fac treaba cat mai bine, in patratica mea, Daca toti am face la fel, in loc sa ne pierdem timpul cu lacrimi si lamentari, in scurt timp am fi marea surpriza , placuta, a Europei!
    PS. Faceti domnule ceva sa apara editorialul asta in mai multe locuri, sa il citeasca cat mai multi. Este foarte important!

  4. Excelent articol! Bravo! realitatea trebie vazuta asa cum e, si cu bune si cu rele. Nu ne trebuie triumfalism, dar nici catastrofismul multora (partide de opozitie, antenele, realitatea tv si alte mass media). Avem nevoie de realism optimist: sa vedem care este realitatea si sa fim optimisti ca putem mai bine. Acest guvern, cu toate „bubele” lui, e totusi cel mai responsabil pe car el-am avut pana acum (poate ca fortat si de situatia fara iesire in care este, dar pana la urma mai putin conteaza cauzele, cat actiunile si consecintele lor).

  5. in sfarsit si o voce realista!
    poate ca nu in totalitatea corect dar este un punct de vedere care merita citit.
    Am facut alergie numai cand vad figurile celor de la Realitatea si Antena 3 din cauza lipsei de profesionalism, in primul rand.
    Imi este sila de frazele tip, gen” Train Basescu a declarat azi „….”. Avem ca invitati in seara asta pe …. Ce parere aveti?” iar invitatii sunt cam aceeasi la A3 si mai variat la Realitatea.
    Nu exista nici un fel de documentare, nici un fel de interpretare, NIMIC. Doar o adunatura seara de seara care sa critice.
    Nu sunt un fan Basescu sau PDL dar modul stalinist in care se procedeaza de cele doua posturi m-au convins sa il votez pe Base.
    Revenind, felicitari!

  6. Isteria televiziunilor de stiri poate aduce pe oricine intr-o stare de depresie. Asa ajunsesem si eu dar am avut taria sa exclud din grila de programe aceste posturi si sa citesc stirile nefardate de pe Agentiile de stiri, ziare online. Asa am dat de acest articol formidabil (care mi-a dat energie pentru cateva saptamani). La nevoie il voi reciti dar astept cu nerabdare altele la fel de incurajatoare.

      • Sa nu va uimeasca aceste reactii pentru ca ele sunt nebanuit de multe!
        In tara asta sunt foarte multi oameni adevarati, de isprava, pe care nu-i sperie faptul ca uneori o ducem mai greu! Acesti oameni sunt din aceea obisnuiti cu munca si cu respectul pentru institutiile statului, aceea ce-si iubesc tara si neamul!
        Pentru ca peste cateva zile este Ziua Nationala a Romaniei le transmit tuturor romanilor din tara si din lume La multi ani, putere de munca, sanatate si dragoste fata de aproapele sau!
        Carcotasi vor mai exista, dar nu vor reusi sa ne convinga ca nu mai avem sanse!
        Totdeauna exista o solutie…

  7. Pe cand episodul III domnule fost profesor? Penibil articol.
    Sa va raspund punctual:
    1. Romania a pompat peste 10 miliarde de EUR in sistemul bancar. E drept suntem departe de cazurile PIGS dar acest lucru se datoreaza fostelor guvernari si nu adulatului dvs PDL.
    2. idem.
    3. M-ati dat gata. In toamna anului 2008, in primavara anului 2009 sau in trim III 2009, presedintele si guvernul nu cunosteau realitatea? Spun asta pentru ca au fost contradictii enorme intre declaratiilor lor, vezi criza si iesirea din criza.
    4. Gradul de acceptabilitate…. stiti prea bine presiunile la care au fost supusi bugetarii, in speta profesorii amenintati cu pierderea locului de munca etc. Cat despre vilele, masinile si conturile omului de rand, chiar nu stiu la cine va referiti.
    5. Stabilitatea politica prin santaj si comert cu privilegii.
    6. DNA si DIICOT: cati au fost condamnati?
    7. Nu comentez fericit sclavagismul la care sunt supusi romanii afara sub pretextul ca romanul trebuie sa munceasca 12-14 ore pentru un trai decent. De ce englezul, neamtul si francezul muncesc cate 8 ore? Nu spuneti ca nu e asa pentru ca o sa va contrazica toata lumea.
    8. Somajul….. Da e 8% daca luam in calcul pe cei inregistrati. Cei care nu primesc niciun ban in ce categorie intra?
    9. Sa ma lasati cu studentii romani. In aceeasi masura Spiru Haret scoate absolventi pe banda rulanta.
    ……………

    Cu porumbul m-ati dat gata. prin formulare mi-ati reamintit de perioada de inainte de 89(una de 10 ori mai buna ca cea din prezent-NU MANCAREA SI TV-UL iti fac viata frumoasa).

    Sper sa nu imi stergeti ca de obicei comentariul. Spor la pensie domnule viitor ministru al educatiei. (atat pupati in fund conducerea actuala incat ma astept ca dupa Funeriu sa urmati dvs.)

    • Uite ca nu va sterg comentariul.

      „perioada de inainte de 89(una de 10 ori mai buna ca cea din prezent-”

      Cu fraza asta ati lamurit totul. Ati fost fruntas comunist si v-a mers foarte bine inainte de 90. Unul din cateva mii. In timp ce restul de 22 milioane se bateau pe mancare la coada. Credeti ca am uitat?

      Nu va mai obositi sa postati comentarii. Pe cine credeti ca pacaliti?

    • @ baston si judex
      1-2. Gradul redus de indatorare este rezultatul cumpatarii a tuturor guvernarile de dupa 2000, inclusiv cele in care a fost implicat PDL. In perioada de criza economica este normal sa creasca nivelul datoriei si al deficitului bugetar, se intampla peste tot. Nivelul rezervelor minime obligatorii a fost decizia BNR, nu a unui guvern.

      3. Punct corect. Atat Basescu cat si guvernantii au tot oscilat intre optimism extrem si tragedie, tendinte oarecum tabloide. Mesajul curent este intr-adevar mai echilibrat.

      4. Intr-o anumita masura domnul Vlaston are dreptate, au fost niste acumulari atat ale celor din tara (nu uitati de economia gri/ neagra de cel putin 30-40% din PIB, multi romani nu si-au platit si nu isi platesc taxele), dar mai ales ale celor care munceau in strainatate. Gradul de acceptabilitate nu stiu cat de mult e realism insa, sau spirit mioritic (capitulare in fata sortii) plus un sistem sindical corupt, comod si fara credibilitate. In plus, restructurarile din sistemul public au cam fost fentate (pensionari, eliminare de posturi neocupate etc.).

      5. Am o a treia parere. N-as pune in lumina asta cele doua alternative. Nu vorbim de alb si negru ci de doua alternative de gri inchis. Corect, si cei de la putere acum au multe probleme in a trece prin parlament programul de guvernare, exista conflicte interne (vezi legea educatiei) etc. La fel de corect, PSD-PNL nu au reusit in ultimii 3 ani sa vina cu un program coerent, ci doar cu populisme.

      6. Punct corect. Pana nu vedem condamnari m-as feri sa ma exprim privind justitia. Pe de alta parte, pe vremea guvernarii PNL nu erau nici macar arestari, ba din contra, mafiotii incepusera sa faca multe lucruri pe fata, fara jena.

      7. Mitul englezului care munceste 8 ore e o prostie. Atat in UK cat si in US se munceste de 2 ori mai mult ca in Romania (uitati-va la zilele de concediu, zilele de „boala”, munca de acasa, munca efectiva din orele de birou etc.). Iar daca romanul freaca menta la birou 9 din cele 12 ore cate le sta la servici, nu se va putea compara niciodata cu nemtii. Am trait si muncit in strainatate, si lucrurile de mai sus le poate confirma oricine a vazut ce inseamna munca in afara.

      8. Si in acelasi timp sunt multi care lucreaza la negru dar iau si somaj. Iar dintre cei care nu au loc de munca o buna parte nu isi doresc cu adevarat (a-ti dori cu adevarat inseamna sa accepti si bani foarte putini, sa fii dispus sa te muti din localitate catre unde sunt locuri de munca, sau sa fii dispus sa lucrezi in afara). Cunosc destule exemple de oameni care nu au loc de munca si se plang ca toate se obtin numai pe pile, dar daca ii iei la bani marunti iti dai seama ca nu isi cauta, alea care le primesc le pierd ca se imbata sau nu muncesc, sau fura si cate si mai cate. Evident, sunt si multi altii care nu isi gasesc chiar daca sunt corecti si muncitori – ei ar trebui insa sa caute in alta parte (oras, tara).

      • @Mircea: In sfarsit, un punct de vedere relativ echilibrat!

        @ Pehash: sper ca fiecare are inca dreptul la propria opinie! Si dvs, si eu, si Dl. Vlaston, si altii … Din pacate unii sunt asa de ahtiati sa auda o veste buna, incat pot crede aproape orice pe nemestecate! Este atitudinea din oglinda a Casandrelor, de care plaiurile mioritice nu duce lipsa …

        @ Stefan Vlaston: sigur, vreti sa prezentati partea „optimista”! Dar sa stiti ca o faceti cu destule omisiuni! De exemplu sustinerea legii invatamantului, desi in sectiunea privind invatamantul superior va faceti (si aici ma refer si in alte articole pe care le-ati scris) ca nu intelegeti ca modul discretionar in care conducerea universitatilor poate fi demisa de catre un ministru (inevitabil politic) va duce la politizarea invatamantului universitar! Repet, este doar un exemplu, pentru ca sunt multe altele! Sunteti si partizan, fiind evidenta preferinta pt PDL si contra PSD si PNL! Sigur, unii va lauda, dar societatea romaneasca are mai multa nevoie de echilibru si onestitate, decat de propaganda si partizanat!

        • Si cine sa fie „jandarmul” rectorilor? Gashca din Senat? Va faceti ca nu stiti care e starea actuala a lucrurilor din inv. superior? Sau stiti si atunci…

          Sau ARACIS, care e formata tot din „ei”?

          Gasiti-mi o alta solutie. Ca doar ati vazut ce se intampla de 20 de ani.

          • Adica problema Dvs, Dl Vlaston, este „gashca rectorilor”? Si vreti un „jandarm”? Dar ce jandarm poate fi ministrul, daca guvernarea se schimba? Haideti sa nu gandim ca PDL este partidul unic, care va guverna pentru vecie! Si, daca viitorul ministru al educatiei va fi cineva din „gashca de la Senat”? Cum va actiona el ca „jandarm” (pt ca o lege ar trebui facuta pentru mai multi ani, pt mai multe mandate!!!). Un ministru poate fi bine intentionat, dar este suficient ca urmaturul sa nu mai fie!

            Domnule Vlaston, desi are multe defecte, democratia s-a dovedit mai buna ca alte metode! Din pacate se caracterizeaza prin lentoare, dar ea isi creaza treptat mecanisme de corectie! Problema este tocmai ingerinta factorului politic, indiferent de culoare! Inteleg ca nu aveti incredere in principii si in crearea mecanismelor ca acestea sa functioneze corect! Permiteti crearea unui cadru de corectitudine si lasati legea sa actioneze!

            • Problema rezida din faptul ca nu democratia universitara a creat fabricile de diplome ci gashtile rectorilor. Care nu vad cum pot fi contracarate.

              Un ministru nu sta 20 de ani, poate fi dat afara de propriul guvern sau partid, de parlament prin motiune de cenzura, prin alegeri. Sunt rectori de 20 de ani in functie si nu poate sa-i miste nimeni.

              Asta-i diferenta.

          • Si solutia ce ni se impune prin asumarea raspunderii guvernului este sa inlocuim „gashca rectorilor” cu „gashtile de partid”! Halal solutie! Proveniti din invatamant, dar vi se pare ca profesionalismul si nevoia de profesionalism in acest domeniu sunt vorbe de claca! Ca urmare, sunteti „un optimist”!

            „Optimismul” isi poate gasi argumente in profesionalismul oamenilor, indiferent de domeniu! Dvs il refuzati pe cel al domeniului profesional din care proveniti! Atunci pe ce va bazati? Pe faptul ca Jeffrey Franks a avut o decalaratie optimista si ii acordati puteri de oracol? Pe nevoia organica de optimism a concetatenilor nostri ca lucrurile vor fi mai bune, desi ei nu au nici un argument in aceasta directie?

            Cel mai ingrijorator lucru este ca acum se fac legi, dar fara speranta! Fara speranta de aplicare, fara speranta de impact pozitiv! Deja vorbim de legea salarizarii unice de ani de zile, a fost adoptata una prin asumarea raspunderii guvernului! Si? Care-i rezultatul? Mai facem una! Din nou pt a fi adoptata prin asumarea raspunderii … Care va fi finalitatea?

            Din pacate realutatea este ca oamenii nu se multumesc numai cu vesti bune! Le dores, le cauta, si asta-i f adevarat! Dar vor si argumente reale in favoarea unor astfel de opinii! Iar vanzatorii de vise vor sfarsi prin oprobiu public!

      • „1-2. Gradul redus de indatorare este rezultatul cumpatarii a tuturor guvernarile de dupa 2000, inclusiv cele in care a fost implicat PDL. In perioada de criza economica”
        S-a exagerat draga in criza cu imprumutul pentru salarii si pensii ca era campanie. Tot zice nea Vlaston ca se dau bani pe nimic. Guvernul PDL a introdus pensia minima in plina criza. Asta da masura buna, ii ajuta pe cei harnici..Pe de alta parte imprumutam bani sa facem sali de sport??
        3. Nu e destul sa spuna cum zice nea Vlaston. Trebuie sa si faca. Daca tot zicem ca nu muncim si intre timp dam bani la clientela politica pentru NIMIC vorbim degeaba.
        4. Nu m-am referit asa ca nu aveai ce sa-mi raspunzi
        5. Ti-am raspuns deja. Asta nu e majoritate. Ajunge guvernul sa-si cumpere proprii deputati ca sa voteze? Unde s-a mai intalnit ca la motiunea de cenzura guvernul s anu aiba niciun vot pentru din cauza ca le era frica de tradari???? Au fost vreo 200 de voturi impotriva (nu mai stiu exact) si 180(idem) abtineri. ASTA e majoritate? Despre ce stabilitate vorbim cand presedintele fuge la Marko sa-l implore sa nu iasa din guvern?
        7. Esti departe de adevar. Depinde de companie. Se lucreaza si in Romania pe rupte in unele dupa cum stiu companii in USA sau UK unde nu se lucreaza chiar asa pe branci, lucrul de acasa e estul de ciudatzel. Si eu voresc din ce stiu. Asa ca e discutabil aici, depinde de compania in care ai lucrat aici sau dincolo.
        Asa ca Mirciulica draga nu mi-ai prea raspuns. In fine, daca esti Mircea cel portocaliu de acum jumatate de an din postari te-ai mai decolorat, bravo.

    • Da, chiar nici cei mai tineri n-au uitat cum era inainte de 89.
      Este incredibil pentru mine ca inca mai exista romani care si-ar fi dorit sa traiasca intr-un fel de Coree de Nord – ca tot se vorbeste acum despre ei.
      Ba chiar citeam mai demult opinia unei fost profesoare de limba romana (!!), care vorbea de „sistemul de valori” din perioada comunista intr-o nota nostalgica… amazing !!

    • 1. Romania a bagat 10 mld eur in banci??? In ce realitate traiesti??? Ai vro dovada care sa sustiona afirmatia ta? Bancile au primit de la BNR in 2009 40% din banii pe care ii depusesera in 2007-2008 la rezerva BNR. Ma refer aici la reducerea RMO de la 40% la 25%. Daca la asta te referi, in primul rind banii aia erau ai bancilor si in al doilea rind au fost 4-5 mld , nu 10 mld.
      3. era campanie electorala. Si asha cele 2 sapt de concediu fara plata din 2009 erau cit pe ce sa ne aduca pe Geoana presedinte.
      4. Ceea ce spui tu e scuza penibila a sefilor de sindicat. Oamenii s-au prins ca daca vin la miting ajuta PSD si PNL, nu pe altcineva. Si de ce sa bati drumul pin la Bucuresti doar ca sa faci imagine PSD? Daca am avea lideri sindicali ne-inregimentati politic, ne-platiti cu 10k eur/luna, ne-administratori pe la televiziunea lui Vintu, poate ar iesi mai multi in strada. Mai tii minte apelul facut de sindicate acu vro luna la greva generala spontana? Cei care au acceptat au fost vro 20 de la consiliul judetean Constanta si cei de la biblioteca centrala cu greva japoneza. Cam asta mai reprezinta sindicatele din Romania.
      6. 131 condamnati definitiv in 2009. Poti citi raportul de activitate complet aici:
      http://www.pna.ro/obiect2.jsp?id=130
      Pentru Diicot, cauta singur

      Porumbul: daca ai avea minime cunostinte macro-economice ai sti ca productia agricola, care la noi depinde de cit ploua si cit ninge, are o influenta semnificativa in PIB.

      In comentariul tau vad rezultatul muncii asidue a iRTV&A3. Dupa ce auzi 2 ani la rind cum romania se prabuseste, si ne-avind curiozitatea sa studiezi cifre economice sau sa te informezi si din alte surse, ai ajuns sa crezi ca miine crapam toti. Esti demn de mila

      • E si o chestie simpla prin care poti verifica manipularea. PSD, PNL si tv-urile aferente tipa pe toate canalele disponibile ca daca nu pleaca guvernul Boc ne paste catastrofa. Dar nu spun in ce mod rezolva ei problemele. Discutia se poarta ca si cum ar avea cheile de la pesterile lui Ali Baba si odata veniti la guvernare le vor descuia.

        Partea urata este ca prea ne cred tampiti. Iar Romania este si tara noastra. Totusi.

        • Pai ce-ar putea sa zica? Dupa ce cresti salariile cu 70% in 2 ani si mai angajezi si 200k bugetari, ajungind la crestere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor la crestere de 100%, avind deficit de 5%PIB (adica 15% peste veniturile bugetare), ce-ar mai putea zice?
          PSD a venit cu cele 10 variante de impozit progresiv din care nu se intelegea nimic.
          PNL a venit cu promisiunea ca ei vor colecta 38% din PIB, fata de 32% acum.

          Pentru oricine are o minima idee despre finantele romaniei e clar ca la nivel macro alta varianta nu e decit reducerea cheltuielilor.

    • Nu pot sa nu va raspund la faza cu porumbul…
      Am avut cea mai buna recolta din 90 pana astazi. Eu cultiv porumb, nu ma uit doar la TV! Si sa va mai dau o veste? La fel a fost si la Fl. soarelui, care s-a vandut imediat la export la un pret incredibil de bun pt. producator. Cu banii de pe fl. soarelui am infiintat cultura de toamna si am pregatit terenul pt, primavara, plus ierbicide si samanta!
      E ceva d-le pesimist, nu? Dar, repet, asta pe teren, nu la TV. Sigur la TV nu s-a produs nici grau, nici porumb, poate ceva oua pe care sa le cloceasca unii ca dvs. la sezatori!

      Si ca sa-mi satisfac curiozitatea… Aia neinregistrati la somaj, cam ce credeti ca ar trebui sa primeasca? Si care ar fi motivatia pentru a primi ceva de la stat?
      Oameni buni!… Treziti-va si puneti mana pe munca! Nu cred ca nu mai aveti vreo ruda, chiar si indepartata, la tara cu ceva pamant pe care nu-l mai poate munci, de batranete… Decat sa va chinuiti in orase ati putea merge acolo, la tara, sa munciti pamantul, care sigur va va da roade ca sa puteti trai decent. Ati fi de doua ori castigati: viata mai putin stresanta si limpezimea gandurilor!
      In rest, sanatate, ca minte, cine stie cand v-o veni!…

  8. cred mai degraba în UE si masurile de precautie,în românii euro si-n românii care sporesc gradul de acceptabilitate,însa îndatorarea si problemele reale si lupta anti sînt lucruri si fapte pe care mai degraba le strigam decît le faptuim..Posibilitati,oportunitati vor fi pentru ca Vestul se lupta sa faca Democratia despre care noi doar vorbim de zeci de ani.Deci dac-ar avea pestele doar coada si aripioare am Ajunge iute departe,Capul aci foloseste doar pentru-a pune Dosul la bataie,taxe,impozite spre folosul si rîsul coruptiei,al kiulailor,al incompetentilor,interlopilor si conturilor bancare-spuma societatii vechi si noi.Sîntem deci Optimisti doar daca avem cu ce si timp?OPTIMIST-M!???

  9. D-le Vlaston, vad ca va citesc multi oameni „noi”, resetati. Vad asta dupa comentarii. Cum pot sa vorbeasca despre un articol ok cand:
    1. Sistemul bancar stabil. A facut o groza de bani pe prostia guvernantilor. Imprumut de la FMI -> BNR -> scazut rezerva la banci -> imprumutat statul roman
    2. Gradul redus de indatorare al tarii. Domle, adica PNL nu a indatorat tara asa rau… Dar in 2 ani PDL a reusit aproape sa dubleze valoarea.
    3. Presedintele si guvernul stiu problemele reale. :)))))))))). Asta e cea mai tare. Si iata ca guvernul continua sa construiasca sali de sport la sate :))))))))))). Daca tot stie presedintele problemele reale de ce totusi nu reduce SRI ca numar? Ca se cam duc multi bani acolo. Sau de ce in an de criza creste cu 40% bugetul presedintiei? Aaaa, bun, apoi vine si va zice sa muncitit si dvs muscati :))))))))))
    5. Stabilitatea politica. :))))))))))))) Domle, aberat nu poate descrie ca lumea punctul acesta. Despre ce stabilitate vorbim cand parlamentul voteaza scaderea la 10% a impozitului pe venit impotriva propriului guvern. Guvernul isi cumpara la motiunea de cenzura proprii deputati :))))))))))). Nu se poate trece o lege ca lumea pentru ca nu exista majoritate….
    6. DNA si DIICOT. Pai suntem stat politienesc daca astia aresteaza si apoi nu se mai intampla nimic. Dar dvs va place asa :)))))))))). Poate ar fi frumos sa va ridice pentru 6 luni de acasa si apoi sa nu se mai judece procesul. Sa simtiti eficienta procurorilor, D-le Vlaston, justitia intr-o tara nu o face procuratura!

    In rest despre ce sa mai vorbim ca e dezastru articolul. D-le Vlaston, vorbiti mai sus despre comunism. Eu cred sincer ca ati fost un membru de nadejde al PCR dupa cum scrieti. Negati?

    • E treaba dv. ce credeti. Dar vad ca sunteti in minoritate. V-am raspuns doar ca sa va spun ca nu numai ca n-am fost membru PCR, dar am fost si dat afara din UTC, pe motive de fronda si nesupunere.

      In rest, sanatate.

      • Domle, sa-ti traiasca majoritatea. Nu vreau o majoritate asa ganditoare ca asta pe care o ai matale aici pe forum. Din cele 15 puncte 10 sunt aberatii. Dar lumea aplauda, e veselie, ce mai. Indivizii aici nu aduc argumente (vezi Marius de ex) ei doar zic ca nu ai dreptate. Majoritatea e stabila dar nu merge treaba pentru ca de vina e Parlamentul (asta e tare). Matale nu raspunzi la nicio observatie de-a mea. Bine, cred ca ar fi cam greu…logic vorbind.
        in fine, domle ai 60 si ceva de ani, ai fost director de scoala, conduci educer etc. Arata-mi ca gandesti logic nu prostiile astea enumerate aici… Esti profesor de matematica. Ai o varsta. Astept mult mai mult de la dumneata decat ceea ce scrii de 6 luni pe zona politica, Poti fi portocaliu, rosu, cum vrei. Dar nu renunta la logica!

          • Despre ce propaganda vorbim????
            Am spus eu ca vreun partid e mai bun? Am spus ca toate cand sunt in opozitie abereaza. Nu-mi explicati dvs ca Opozitia nu are program. Opozitia, oricare a fost ea, nu a avut program in Romania, numai populisme!
            Unde e logica cand vorbesti de propaganda de partid? Ai incercat sa combati ceva din ce am spus? Nu. Pentru ca matale actionezi ca un comunist. Daca nu poti combate atunci arunci vorbe…goale. Ce mai faci cu educer? Mai e cineva pe acolo? Rushine monsher!

    • Judex,
      legat de banci si rezerve minime – nu cunosti despre ce este vorba.
      reducerea numerica a SRI si scaderea bugetului de la presedintiei – eu as propune sa fie incluse in programul PSD.
      Legat de stabilitate politica – ea a existat evident dupa alegeri. Amenintarile repetate ale opozitiei au creat impresia de instabilitate. Dar ai dreptate ca Parlamentul nu functioneaza cum trebuie.
      DNA chiar pare ca a inceput sa fie mai eficient, Oamenii aia stau 6 luni acasa ptr ca incearca sa amane ei insisi procesele (vorbesc de personajele cunoscute). Nu e nici vorba o dovada de stat politienesc.
      Oricum e bine ca te-ai distrat.

      Parerea mea este ca se intampla si lucruri pozitive, dar este greu sa razbata prin vacarmul creat de majoritatea presei, intentionat sau nu. Singurul lucru pe care il putem face este sa incercam sa ne tinem informati.

    • Psihologia ne invata ca atunci cand cresti un copil e bine sa-i lauzi realizarile si sa-i treci cu vederea greselile. Asa il vei conditiona sa asocieze cadrul familial doar cu experiente pozitive si subconstientul va alege cu precadere sa urmeze asocierile create.
      Cred ca acelasi lucru trebuie facut si cu societatea romaneasca. Evident (sper) ca aceasta idee nu trebuie sa excluda aplicarea legii si a pedepselor legale, dar daca cred ca Romania ar fi azi mult mai evoluata daca mass media ar fi fost cel putin pragmatica, daca nu optimista in ultimii ani. E adevarat ca un criminal oarecare are azi rating mai mare decat un laureat Nobel, dar asta nu ar trebui sa fie o scuza pentru pseudojurnalism/subcultura/cancan/tonomate sau cum vreti voi sa-i spuneti.
      Si ce daca domnul Vlaston alege sa scrie doar despre partile optimiste ale realitatii, asa cum o percepe domnia lui? Ne declara intentia inca din titlu. Daca vreti un articol pesimist nu va obliga nimeni sa-l cititi pe asta. Aveti destule variante… Dar nu ne cereti si noua, o minoritate des ignorata pentru ca nu suntem la categoria ‘multi da’ prosti’ sa mergem pe aceeasi cale. Va multumim pentru intelegere.

    • Domnule judex,

      Domnul Vlaston este prea politicos cu dumneavoastra. Cereri logica si argumente, in conditiile in care va incheiati pledoarie cu fraze de genul „nu e asa ca ati fost comunist, hai spuneti tot..”

      Imi pare rau, ca pareti un om cu carte. Televiziunile v-au cam alterat judecata.

      As putea sa discut cu dumneavoastra punct cu punct, dar nu o sa ajungem nicaieri. E pacat, pe undeva.

      Iau la intamplare din lista dumneavoastra (repet, pot sa discut pe orice punct), ca sa va arat cat de mult ati fost dezinformat de catre presa cea „cinstita”

      „Sau de ce in an de criza creste cu 40% bugetul presedintiei? ”

      Aici e informatia. Plina de manie proletara.
      http://www.realitatea.net/bugetul-administratiei-prezidentiale-creste-cu-23-la-suta-fata-de-cel-executat-in-anul-precedent_694171.html

      Realitatea: bugetul administratiei prezidentiale pe 2009 a fost de 49 de milioane de lei. Cifra e ascunsa in mod evident de peste tot in mod intentionat (reiese doar vag din declaratia purtatorului de cuvant). Administratia prezidentiale a consumat DOAR 33 de milioane de lei (BUGETUL EXECUTAT, ati prins diferenta intre buget prevazut si buget executat?). Adica acest presedinte „cheltuitor” a avut la dispozitie 49 de milioane de lei si a cheltuit doar 33 de milioane de lei in 2009!!! Economie la buget de 16 milioane de lei in 2009! Informatia e complet eliminata, pentru „infierbantarea” cititorilor, asa cum sunteti dumneavoastra.

      In 2010 bugetul prevazut a fost cu 9 milioane de lei mai mic (40 de milioane de lei fata de 49 de milioane de lei). Inca nu se stie cat si ce se va executa. Poate sa se va executa tot, poate ca nu. Vom vedea la final de 2010. Asta daca aveti rabdare sa va informatii din surse corecte cat anume s-a executat (cheltuit efectiv).

      Deci, unde sunt cresterile alea cu 40% ale bugetului presedintiei in plina criza?

      Nu cred ca merita sa imi raspundeti. Pierdem timp de ambele parti si eu mai am si treaba. Daca stati macar 5 secunde si cugetati, si tot e ceva. Critica se poate face in multe feluri, dar trebuie sa fie corecta (sa se bazeze pe realitate) si constructiva (sa propuna solutii alternative). Aveti nevoie sa cautati informatii si pe alte canale, mai renuntati la canalele actuale. Va fac rau.

  10. Ma alatur celor care saluta articolul dumneavoastra, d-le Vlaston. Este, cu adevarat, mare nevoie de voci lucide care sa vorbeasca argumentat, corect despre realitatile Romaniei. Cei care se straduiesc sa sufoce sperantele, optimismul si care saboteaza in mod iresponsabil si condamnabil orice demers reformator, trebuie contracarati.
    Am apreciat foarte mult si analiza pe care ati facut-o in paralel, pt. cele doua variante la Legea educatiei, cea guvernamentala si cea a opozitiei (in paranteza, fie spus, la UBB-Cluj se fac nu dezbateri corecte, impartiale, ci sedinte in care li se explica studentilor de ce legea Funeriu e proasta si inacceptabila).
    In propaganda Anti- care se duce in presa scrisa si mai ales pe unele posturi tv (anti-Basescu, anti-guvern, anti-reforme, anti-anti-coruptie, anti-anti-structuri mafiote, anti-speranta, anti-interes national etc.),pericolul consta, intre altele, ca se bombardeaza o mentalitate inca bolnava, inca tributara nefastei influente comunisto-stangiste (dinainte si de dupa ’89), cu microbii minciunii, dezinformarii, manipularii, demagogiei de foarte joasa speta. Ori, luari de pozitie corecte, prezentarea cat mai vocala, cat mai accesibila pt. populatie, a realitatilor asa cum sunt ele, face parte din terapia de care avem nevoie in procesul de insanatosire morala, sociala.

  11. E adevarat ca exista mult prea mult pesimism in presa din Romania. Si asta se intample de mult timp, nu doar in criza.

    Sa fim mai deschisi si mai increzatori. Orice articol pe aceasta tema merita apreciat.

    PS: cine porneste un nou partid alternativa la actualele 3?

  12. Stau si ma intreb in care Romanie traiti!
    1. Stabilitatea sistemului bancar se bazeaza pe spolierea, cu „binecuvantarea” BNR, acelor concetateni care au avut proasta inspiratie de a apela la banci! „Bancile” din Romania nu sunt altceva decat niste institutii de camata, departe de rolul lor de motor al investitiilor. Cate firme obtin finantari, la dobanzi corecte nu oneroase, din partea bancilor? Bancile au preferat sa profite de naivitatea clientilor persoane fizice, iar acum sa imprumute statul la dobanzi exorbitante in detrimentul finantarii investitiilor productive.
    2. Gradul de indatorare este aberant de mare fata de posibilitatile Romaniei! Acei bani trebuie returnati! Ori noi nu avem o industrie demna de aceasta denumire, agricultura este la pamant, pe baza a ce vom returna acesti bani? Cresterea cu 10% a gradului de indatorare in 2 ani este , inadmisibila, daca acesti bani s-ar fi dus in investitii ar fi fost justificat asa este doar o masura a proastei guvernari
    3. Principalele probleme ale acestei tari SUNT presedintele si guvernul! Conducerea dupa ureche, lipsa unor masuri reale nu demagogice de reforma ne-au adus in aceasta situatie. Tipa sus si tare ca in 2009 au gasit dezastru dar pe tot parcursul acelui an au preferat „sa bage gunoiul sub pres” de dragul castigarii alegerilor.
    Cand a fost basescu racordat la realitatile economice, atunci cand ne-a anuntat ca nu avem nevoie de imprumutul de la FMI sau atunci cand ne-a spus ca este neaparat necesar? Sau poate in nenumaratele ocazii cand ne-a anuntat triumfalist ca am iesit din criza!
    4. Confundati indobitocirea si lehamitea cu acceptarea. Romanii nu au iesit in strada tocmai pentru ca nu au cultura iesitului in strada, a luptei pentru apararea drepturilor, e tara lui „Capul plecat sabia nu-l taie” nu vreo natie revolutionara par excellence!
    5. „Stabilitatea politica” obtinuta prin promisiuni si obligarea propriilor parlamentari de a nu vota, de frica unor dezertari! Obtinuta votand legi in conditii cel putin dubioase!
    6. Afirmatia nici macar nu merita un raspuns! E doar usor ridicola, sorry! Cazul Ridzi va spune ceva? Asta apropo de eficienta DNA!
    7. Mda, s-a vazut la alegeri „utilitatea” lor!
    8. Somajul asta de 8% ascunde doua lucruri: cei care au iesit din plata oricaror forme de ajutoare de somaj si cei „de afara”. Daca acestia s-ar intoarce brusc, cam cat credeti ca ar fi somajul?
    9. Si cati se vor mai intoarce? In loc sa reformam universitatile noastre si sa le aducem la nivel international ne bucuram ca ne pierdem viitoarea forta de munca inalt calificata!
    10. Societatea civila e cvasi-nesemnificativa, cu rare exceptii nu se aude deloc, iar atunci cand se aude o face doar pentru a aduce laude unora, gen intelectualii lui basescu, sau pentru a arunca cu noroi in altii care nici nu s-au racit bine, gen tismaneanu sau tapalaga vs Paunescu.
    Cat despre presa, este tabloidizata si partizana, de ambele parti. Sigur, e dificil sa vedeti si sa acuzati „mogulii buni” preferati sa-i vedeti doar pe cei „rai”. efectul este insa acelasi. Cu ce este mai bun b1tv decat irealitatea? Doar pentru ca primii lauda puterea in timp ce ceilalti o critica? Nu avem o televiziune sau un ziar cu adevarat profesionist in tara asta, si asta ar trebui sa ne deranjeze.
    11. No comment, ramane de vazut daca ai nostri nu vor incerca sa „fenteze” in dulcele stil mioritic.
    12. Cati bani se vor duce in mod corect la producator si cati vor umple buzunarele speculantilor?
    13. Mai e cazul sa va intreb ce firme vor face lucrarile? Pur si simplu salile de sport bat la ochi prea mult acum si s-a trecut la alta varianta de „dedicatii” politice.
    14. Nu vad de ce va bucurati asa de mult, repet, banii vor trebui returnati, nu se duc in investitii ci in alte „sali de sport” sau alte „sifonari”
    15. Cam cate fonduri europene au fost atrase in 2009-2010? Daca acceptam ideea ca „astia” sunt mai competenti decat „ailalti”, pentru ca in fond asta sugerati, chiar daca indirect, trebuiau sa curga in valuri, ori, nu prea se vad.

    N-aveam nici un dubiu vis-a-vis de optiunile dvs. politice dar in general analizele dvs. erau mai putin „fortate”decat aceasta!

    • Vad ca iti face rau. Mergi, mama, pe IRTV si Antene si linisteste-te, nu e dracu’ asa de negru cum zice Dl.Vlaston. Romania e pe duca, e in fundul prapastiei, stai calm, ai incredere in SOV si Voiculescu, ei stiu, vor si pot mai bine. Nu-ti mai face sange rau intrand pe site-uri din astea otravite, care vor sa ne incurajeze un pic; auzi, sa se spuna si ceva de bine!

      • Ma scuzi ca-ti spulber idealul caldut si portocaliu! Sun Tzu spunea: „A wise ruler rules by emptying heads and filling bellies”, basescu se pare ca a ajuns la performanta de a conduce golind si capete dar si burti!
        Stai linistit si urmareste in continuare emisiunile optimiste de la b1tv, cand o sa intram in faliment nici macar nu o sa stii de ce! A, ba da: „greaua mostenire”!

      • P.S. @depresiv: esti in stare sa combati punct cu punct, cu argumente reale ce am scris eu? Mistocareala ieftina si dus discutia in balarii eu unul am tot auzit, discutii cu argumente si solutii concrete nu prea.

    • Fiecare isi face propria judecata in functie de care actioneaza in viata reala. A mea este diferita de a dv. si a altor 90% dintre comentatori. Dar nu e nicio problema. Dar faceti multe procese de intentii si presupuneri care s-ar putea dovedi hazardate. Cel putin.

      • Corect, recunosc, scuze!
        Am ajuns sa ne acuzam unii pe altii ca unii sunt pro si altii contra!
        Fractura asta sociala nu ne face bine pe termen lung, cu toate astea este intretinuta cu buna stiinta.

    • @Garett
      1. Dobanzile si conditiile de creditare se stabilesc in piata, in functie de cerere si oferta. Daca bancile n-au clienti, isi micsoreaza marja de profit

      2. Datoriile por fi platite in primul rand prin scaderea cheltuielilor de functionare ale statului. Eu as pune beneficiarii in contract direct cu furnizorii, in educatie, sanatate, administratie, etc., fara ca statul sa mai fie un intermediat financiar, prost si furacios. Statul ar ramane cu ordinea publica, politica externa, armata si investitiile in infrastructura.

      3. Aprecierea mediei si a ONG-urilor nu trebuie facuta in termeni de putere si opozitie. Ci in functie de contributia la ajungerea la stadiul de tara asezata, serioasa si credibila. Un cadru in care cetatenii sa aiba venituri proportionale cu performanta proprie. Ce partide raspund mai bine acestui deziderat? Cred ca asta e problema. Eu mi-am dat un raspuns.

      4.Cazul Ridzi este tinut sub pres de parlamentari. DNA i-a „cablat” asistentii si in felul acesta a prins-o. Acum asteapta incuviintarea parlamentului sa faca perechizitie informatica, pe computerele sigilate si depozitate la ei. Este un exemplu de admirat.

      5. Sunt si multe firme de constructii straine, si de-ale opozitiei si de-ale puterii. Cui sa dea statul contractele? Am inteles ca se va generaliza SEAP-ul si atunci suspiciunile vor fi mai mici. Ca toate partidele au practicat acest sistem, e clar.

      Pana la urma, tot n-am inteles, care ar fi solutia:
      1. Sa renuntam la democratie?
      2. Sa revina la guvernare PSD si PNL, chiar inainte de alegeri?
      3. Sa mergem pana in 2012 cu actualul guvern?

      Practic si concret, ce propuneti?

      • 1. Stiti la fel de bine ca si mine ca nu doar cererea si oferta dicteaza dobanzile, nu in Romania cel putin! Are un rol destul de important si lipsa de interes a BNR in a controla „avantul” bancilor. De ce faimoasa de acum ordonanta 50 a fost „faultata” chiar de BNR? De ce bancile au fost lasate sa faca cam ce vor, i.e. faimoasele „credite cu buletinul” fara ca BNR sa intervina? Iar bancile nu isi reduc marja de profit, ci maresca dobanzile si comisioanele.
        2. Perfect de acord! Numai ca in ultimii 2 ani am vazut paradoxal cresterea cheltuielilor de functionare ale statului, concomitent cu cresterea poverii fiscale pe spatele nostru. Cel mai bun exemplu de pilda este „coplata” de fapt plata dubla a acelorasi servicii medicale, o data indirect prin intermediul CAS, pentru ca banii CAS-ului nu vin din cer, sunt colectati tot din salariile noastre, si o data direct prin „coplata”. Deci statul nu numai ca nu se retrage din ecuatia sanatatii ci din contra ne baga banii mai adanc in buzunare.
        3. Pai exact asa este pusa problema pe tapet! avem „mogulii rai” aia care critica puterea si „mogulii buni” aia care o lauda. Diferenta fiind ca pe la mogulii rai mai auzim si chestii care nu fac cinste puterii, gen sali de sport in sate fara canalizare, licitatii cu cantec, sinecuri, etc, in timp ce la mogulii buni auzim doar cat de bine merge tara. Cam ca-n ’89, cand daca te luai dupa presa curgea doar lapte si miere. Ori, de atunci am ramas cu o reticenta fata de mediile care prezinta doar lucruri bune, ma face sa ma gandesc automat la mizeria de sub pres! Venituri in functie de performanta, de acord, si eu mi-am dat raspunsul, tind sa cred ca raspunsurile nu coincid. La modul ideal, statul perfect este unul minimalist-liberal, dar ce te faci cu politizarea excesiva, cu oamenii numiti in functii exclusiv pe criterii de obedienta politica, fara nici o legatura cu domeniul in care sunt numiti? Si astea le stiu „live” nu de ma mogulii rai! A, „si ceilalti au facut la fel”, mda, perfect adevarat, dar asta parca trebuia sa fie partidul reformator, nu?
        4. Ma intreb care dintre parlamentari tin sub pres cazul ridzi, ceva imi soune ca nu opozitia!

        Cat despre solutii, s-ar gasi, dar ele nu implica imprumuturi ad aeternam, contracte pe criterii politice, etc. Performantele actualei puteri le-am vazut, in ultimii doi ani, Cred ca in conditiile unei opozitii slabe si divizate vom ramane cu actuala putere pana in 2012. Care vor fi costurile, nici nu vreau sa ma gandesc!

        • Dar la costurile revenirii la putere a unei opozitii „divizate”, asa cum spuneti, va puteti gandi? Ca o conducere trebuie sa avem. Asa ca?

          A scazut deficitul bugetar, de la 9% in 2008, la 7%. Asa ca nu inteleg de unde scoateti cresterea cheltuielilor bugetare. A scazut si nr. bugetarilor cu vreo 100.000.

          Legea educatiei promovata de guvern este net superioara celei avansate de opozitie, au fost luate la puricat ajutoarele sociale si cheltuielile aiurea din educatie (scoli cu mai multi salariati decat elevi), sanatate, etc.

          Si tot n-ati spus care dintre ce le 3 variante considerati ca ar fi cea mai buna. Sau alta.

          • Costurile venirii la putere a opozitiei ar fi probabil mai mici decat cele 30 de miliarde de euro imprumutate si irosite de actuala putere, fara a pune in balanta si viitorul imprumut de la FMI anuntat deja!
            Cea mai buna solutie s-a vehiculat inca din 2009, guvern de tehnocrati cu mandat strict de a scoate tara din criza. Numai ca in schimb ne-am trezit din vointa unui singur om cu guvernul boc 3!

          • Cu un singur lucru din legea educatiei sunt de acord, eliminarea „clanurilor universitare”. In rest, politizarea institutiilor prin eliminarea restrictiei de a nu fi membru de partid, no comment!

  13. Pros/Cons

    Pros: 1.Romania este in UE/NATO si nu poate fi data afara! Astea sunt niste garantii de securitate si de justitie ( care inca nu corecta, dar reformabila! se fac pasi)CU voia lui …Sarkozy , vom si si in Sheghen…:)
    2. ROmania nu are inca Euro adoptat , deci BNR are o supapa prin care poate sa isi
    regleze deficite (inflatia) . BAncile nu vor asta normal, pentru ca ar mai baga niste zeci de mii de credite in dafault, deci vor trage de curs!
    3. In disputa Judex /Vlaston adevarul este la mijloc , cred eu. Guvernul roman nu a pompat bani in mod direct pentru salvarea bancilor, dar a facut-o in mod idirect, prin imprumutul FMI: banii s-au dus , cei mai multi, in rezerva BNR ‘pentru sustinerea cursului „, adica tot in sprijinul bancilor ( vezi punctul doi). In acelasi timp, BNR a diminuat rezerva minima obligatorie, eliberand niste sute de miliaone catre banci, deci Guvernul a ajutat bancile. Daca nu o facea, cred ca si bancile si cetatenii erau in faliment!
    4. Pamantul agricol este inca foarte ieftin. Exemplu cu porumbul este relevant, am redevenit …porumbarul Europei. Sper sa redevenim si granarul!
    5.Exportul creste, si nu mai creste pe cherestea, fier vechi si ovine! Exportam automobile Dacia , telefoane mobile Nokia, otel , ingrasaminte chimice si…petrol ( in Austria …trebuie sa traiasca si rafinariile OMV, nu?Sper ca si infrastructura de electricitate sa fie modernizata, ca s aincepem sa exportam si energie, odata cu cele 2000 de centrale eoliene si constructia centralelor nucleare\
    6.Indicele demografic nu mai este asa de negativ: se reintorc romani din italia si spania , dar vin si multi moldoveni.Odata cu apropierea Moldovei de EU, toti mai multi vor veni sa lucreze si sa traiasca aici, dezvoltand piata si cerea de consum
    7. Infrastructura se dezvolta. In orase avem viteze de download la net la niste costuri la care vest europenii nici nu viseaza , iar acoperirea 3G/CDMA este practic nationala. Se lucreaza la autostrazi si cred ca in 4-5 ani, vom merge pe autostrada de la COnstanta la Timisoara

    Contra:

    1. Nu avem drept de munca in majoritatea tarilor din vest, ins chimb in ROmania lucreaza zeci de mii d estraini, multi fara sa plateasca taxe aici!Inca ne trebuei vize pentru USA si Canada!
    2.Nu cred ca anul 2015 pentru adoptarea Euro mai e realist!
    3. Problema mare e la fondurile de pensii. TOti avertizeaza depsre iminenta colapsului .Parlamentarii tot se cearta pe varsta , pana nu o sa mai aiba cu ce plati nici pensia la 85 ani!
    4.Nu avem infrastructura agricola si banii UE pentru asta nu sunt folositi. Subventionam pamantul agricol, chiar daca nu e lucrat!
    5. Alte investitii straine semnificative nu sunt la orizont, celebru combinat de otel austriac a fost amanat, iar statul nu se grabeste sa vanda ce mai are in OMV, ROmgaz, Posta, Radiocom , CFR , aeroporturi…
    6.Cea mai …”sociala’ politica a natalitatii din lume ( cu cencediu de maternitate de 2 ani) este distrusa de intentiile guvernului de a -l scurta la un an!
    7. Sper sa mai traim 5 ani, ca sa apucam sa mergem pe aceasta autostrada!!!

  14. Pentru Judex,
    Cand solicitati sa vi se raspunda punctual, riscati, pentru ca in sah, in judo si in polemici cele mai naprasnice lovituri se aplica pe miscarea adversarului. Iar Dvs. v-ati expus nepermis in cele 6 puncte. Deci:
    1.Aici nu reusiti sa negati stabilitatea sistemului bancar si atunci incercati sa o compromiteti prin afirmatii eronate, usor de demontat.
    2. Aici nu negati gradul redus de indatorare (ar fi fost culmea), dar incercati sa crosetati un argument piezis, din doua fire (unul alb, altul negru), ambele putrede, pentru ca: a) „albul” PNL era dupa 4 ani de crestere economica conjuncturala si a lasat tara cu un deficit de 3 miliarde;b) „negrul” PDL este dupa doi ani de criza , a platit intr-un an si jumatate toate ponoasele lasate de PNL-PSD (deficit, salarii si pensii umflate din interes electoral) si a cheltuit doar 3 miliarde din imprumutul FMI, restul intrand in rezerva BNR.
    3.Aici nu demonstrati, cum credeti, ca presedintele si guvernul nu cunosc problemele reale ale tarii, ci va rataciti, in lipsa de argumente, printre sali de sport, birouri SRI si bugete prezidentiale (ar fi avut rost o abordare comparativa, dar asa…). Va sugerez, de exemplu, sa comparati guvernul Boc cu cel in care un ministru se vindea pe carnati, un altul era instruit de tanci in materie UE, un altul facea legi pentru sine, u n altul aranja afacerea fiului la telefon iar prim-ministrul isi presa nevasta intr-un banos contract Ford si umplea cu malul manos al Marii Negre buzunarele amicului intim.
    5. Vad ca pe 4 l-ati inghitit, probabil din entuziasm pentru jumatatea de adevar descoperita, in sfarsit. Intr-adevar, guvernul se clatina. Dar nu cade inca.
    6.Aici, pentru ca nu puteti nega activitatea evidenta a DNA si DIICOT, incercati sa le aruncati in carca porcariile unor Judexi cu patalama, in roba, aia care isi marira singuri salariul, cu 50%, si isi pazira pensioara, scuipand in ochi restul lumii. Pai hai sa-i lasam pe astia sa faca justitie si sa desfiintam procuratura, nu?
    Acum, din partea mea, „fara numar”:pentru ca ati demarat o „demascare” a domnului Vlaston, risc si eu o ipoteza, in ce va priveste. Banuiesc ca sunteti un Judex in carne si oase, caftanit cu roba dar -dupa „argumentatie”, gramatica si „coerenta” discursului- unul de talia cumetrei Pivniceru. Pacat de hartia din diploma!

    • Frumos domle, v-ati admirat la final?
      1. ” incercati sa o compromiteti prin afirmatii eronate, usor de demontat.” Mda, nu le demontati insa deci afirmatii goale. Sistemul bancar e tot atat de stabil cat e cel mondial. Nu uitati de panica din 2008. Deci usor de deomntat e un text frumos, fara acoperire. Nu stiu pe cine ati visat ca ati combatut
      2.”a platit intr-un an si jumatate toate ponoasele lasate de PNL-PSD” Mama ce vise. Nu ati auzit de arierate cred. Aberati in continuare. Asa cum a condus PDL pe datorie putea conduce oricine.
      3. Daca presedintele cunostea problemele reale nu abera lunar cu iesitul din criza. El cunoaste ce-l informeaza SRI-ul lui drag…As putea compara guvenrul Boc cu cel al PNL dar mai bine il compar cu el insusi: premierul 0 economic, ministrul de finante nu stia lucra pe calculator, de Ridzi ce sa mai zicem, tamplarul ajuns ministru de interne (vad ca invatamantul superior privat umple guvernul Boc de ministri deci e foarte competent). Dar asa e, presedintele cunoaste probleme tarii.
      5 La 5 ati aberat pe faptul ca la 4 nu am avut ce comenta. In rest stabilitate cat cuprinde. La dvs in argumentatie nu prea aveti stabilitate. Ma mir ca la Cluj se gandeste mai incet dar bine. Nu e cazul acum. Se gandeste doar portocaliu.
      6. Hahahahaha. Nici pe departe. Am mai avut dialoguri cu nea Vlaston si cu alte ocazii si in mare i-am spus cam de unde provin. Oricum incheierea e magistrala. V-ati uitat in oglinda, sunteti multumit?
      Asa cum am mai spus-o guvernul acesta are si merite. Le pot enumera oricand. face si multe greseli. Problema e ca vine nea Vlaston si cu matale si vopsiti totul in portocaliu ca sa vada populimea ce frumos e la noi in tara….Ori nu e asa. De la nea Vlaston astept analize echilibrate. O fi fost PSD penibil dar uite ca toata lumea zice ca Tanasescu a fost cel mai bun ministru de finante de dupa 90. O fi fost PNL penibil dar PDL le-a luat vreo 3 fosti ministri. Inteleg ca nu aveau oameni? Nu putem defila cu alde Ialomiteanu, Igas, Botis. Sunt oameni prea mici, nu conteaza. Asa ca mai clujene, inteleg ca esti fan Boc nelimitat ca omul a bagat din bani bugetului Romaniei din greu la Cluj Dar a fost corect vizavi de restul tarii? Nu cred….

  15. „Ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu poate da” <– Dumnezeu chiar da de unde nu e (pentru ca e Dumnezeu), iar oamenii care traiesc cu Dumnezeu experimenteaza intotdeauna asta, ceilalti nu.

  16. „Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectata şi protejata prin toate mijloacele.”

    Cred ca stiti de unde provine citatul de mai sus? Daca nu va spun eu. Este articolul 1 din Constitutia Germaniei. La cat sunteti de tanar ce grad ati avut in aparatul de partid? Erati pe grade sau cum?…. ca eu nu am prins. Va alegeti repere gresite cand faceti comparatii cu alte tari care se afla in dificultate. De ce nu faceti comparatii cu tarile care ies din criza sa vedeti ce masuri au luat ei. Nu poti sa dai afara maram ca restructurezi bugetarii carora trebuie sa le dai tot tu ajutor de somaj si nu creezi locuri de munca. 10000km de drumuri judetene dvs chiar credeti ca se vor face in conditiile in care un fost ministru la transporturi a fost impotriva atunci cand se puteau construi cu bani putini sa se faca autostrazi. Eu as fi mai degraba pentru schimbari care sa fie intelese si acceptate nu de intelegeri ca la piata si santaj politic Tu imi dai legea educatiei asa cum vreau eu iar noi te sustinem in continuare. Te sustin fa-ma ministru apararii….. si ce ministru care a avut mai multi morti decat ceilalti. Domnule Vlaston va inteleg ca doriti sa gasiti niste merite sau sa vedeti niste realizari dar sa stiti ca sunt putine fata de cele in care ne-am fi bucurat de o stabilitate politica buna sau rea, de hoti si de banditi cum vreti sa le spuneti dar sa fie facute legi dupa dezbateri si prin vot parlamentar. Nu sunt nici astia buni pentru ca creeaza haos care este nepretuit de bun pentru firmele si privatii care eludeaza statul si se ocupa de evaziune. Nu va face politia nimic notabil daca o pui la zid aiurea. In Anglia prin anii 30 ii dadeau afara pe politai o data la 5 ani din cauza ca erau corupti. Asa trebuie facut si la noi dar intr-o perioada in care nu lovesti in toti si zici ca faci restructurare. Trebuie sa mai lasi portite si sa ii iei pe rand intai cu unii apoi cu altii samd. Cu politici pe termen lung cu putin consens ca ar intelege si un partid de opozitie ca masura este buna pentru ca ar beneficia si acestia de pe urma ei. E prea democratic? Credeti ca sunt mai bune masurile luate cu barda ca noi altfel nu intelegem? Eu zic ca fiecare intelege daca se discuta si se negociaza inteligent.

  17. Pentru Judex,

    Se pare ca judexarea piezisa devine la unii o a doua natura.E adevarat ca isi inghit, uneori, zambetele galbene, dar recidiveaza imediat.
    1.Referitor la stabilitatea bancara: da, l-am visat pe Isarescu combatandu-va atat de convingator, incat imi faceati mila. Cred ca persoana va frecventeaza si pe DVs, dar numai in cosmaruri.
    2.Guvernul Boc a mostenit arierate si – desi e criza- a platit parte din ele.Dar n-am auzit ca guvernele PDL si PSD sa fi luptat vreodata pentru o lege moderna a educatiei, pentru o lege echitabila a salarizarii, pentru reformarea sistemului de pensii si pentru reducerea bugetarilor inutili, masuri care conduc exact la disparitia arieratelor.
    3.In privinta competentei economice a primului ministru, eu merg pe formula „Spune-mi cu cine te sfatuiesti, ca sa-ti spun cine esti”. Boc, om onest si inteligent, se sfatuieste cu Isarescu, om onest si competent. Tariceanu, individ anost si profitor, se sfatuia cu Patriciu, un invartit unsuros, cu schelete in dulap.Cand tonul intr-un guvern de criza e dat de un Isarescu si e preluat cu hotarare de primul ministru, ceilalti ministri pot fi si mai simpluti, mai ales cand „personalitatile”,multe inventate de media, se feresc sa intre intr-un guvern de sacrificiu. Boc isi demonstreaza si din acest punct de vedere altruismul absolut unic in peisajul politic romanesc:este universitar, dar si-a atras ura varfurilor universitare; este avocat, dar si-a ridicat in cap judecatorimea; este bugetar, dar a starnit furia majoritatii bugetarilor.Ba a mai renuntat si la 25% din salariul sau, spre disperarea multor colegi de partid si de tagma politica.Fibra morala, nu calti!
    6. Referitor la provenienta Dvs. profesionala: bineinteles ca ati putea proveni de oriunde, anumite structuri mentale sunt disponibile in serii mari.
    La comentariul Dvs. final, ar mai fi cate ceva de spus. a)Domnul Vlaston a facut niste afirmatii pe care Dvs. nu ati reusit sa le demontati punctual.Nu a sustinut insa ca totul e perfect, ci doar ca acest guvern ofera speranta, spre deosebire de cele precedente; b)Tanasescu, pe care il respectati (si eu la fel), gandeste ca Boc (pe care il detestati). Incercati sa fiti consecvent; c) Nu PDL a luat 3 fosti ministri competenti de la PNL, ci PNL i-a exclus, ramanand cu maruntisul; d) Boc a fost corect cu Clujul si e corect si cu tara.Clujul a dat intotdeauna bugetului central mai multi bani decat a primit. Sub Tariceanu, Clujul nu a fost favoriyat in mod deosebit in primii doi ani si a fost defavorizat in mod evident in urmatorii doi, apoi a urmat criza. Despre ce favoruri guvernamentale vorbiti? e)Va multumesc ca ma considerati fan Boc si nu membru PDL. Nici nu sunt. Asta nu ma impiedica insa sa sprijin un guvern care, printre altele, v rea sa termine mafia universitara, reprezentata in Cluj de Marga si margarinari; f)cat de nespectaculoasa trebuie sa fie oare incheierea replicii adversarului, pentru a nu va rani orgoliul?

  18. Excelent articol. Devine tot mai greu sa primesti si argumente nu doar zgomot. Oricum, jumatate din criza din Ro este, in opinia mea, creatia mass-media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro