luni, octombrie 2, 2023

România trebuie să confirme break-ul

În meciul pe care conducătorii României îl joacă de decenii, dacă nu cumva chiar de secole, împotriva propriilor cetăţeni, aceştia din urmă s-au obişnuit să se afle mereu la primire – şi au primit, în loc de fair play, mai mult umilinţe. Mereu conduşi, ei au fost nevoiţi să joace neîncetat contra serviciului – şi a slugilor de serviciu ale stăpânilor, bine plătite pentru controlul, manipularea şi amuţirea societăţii. Ca şi în tenis, unde cel care serveşte are iniţiativa, forţa şi controlul mingii, şi în politică conducătorii noştri au avut mereu grijă să fie în avantaj, să-şi hărţuiască partenerul şi să păcălească arbitrii. Tocmai de aceea, când un jucător reuşeşte să câştige contra serviciului, se vorbeşte despre un break, literal o ruptură, o fisură, o între-rupere a avantajului prealabil al adversarului. Ieri românii au reuşit, alegând un candidat atipic, provenit din afara structurilor politice convenţionale, să câştige împotriva serviciului. Dacă dl. Ponta a jucat sau nu pentru servicii secrete, contează mai puţin acum. Mai important este că el şi-a construit imaginea cuiva care serveşte, înconjurându-se de oameni şi structuri ale trecutului, devenind mai mult emulul lor decât colegul de generaţie al celor tineri, alte interese decât cele ale alegătorilor.

În tenis, victoria contra serviciului trebuie însă consolidată prin caştigarea imediată a propriului serviciu. Numai astfel breakul este confirmat şi avantajul meţinut. Dacă adversarul reuşeşte un re-break, nu numai că avantajul este pierdut, dar prin răsturnarea situaţiei celălalt jucător dobândeşte un avantaj psihologic, peste care foarte greu se mai poate trece. Bucuria caştigării unui break trebuie de aceea să fie temperată  cu luciditate, pentru a putea continua jocul cu concentrare maximă. După break, adversarul nu mai are nimic de pierdut şi poate juca mai relaxat şi cu mai multă forţă, presiunea fiind acum pe umerii celuilalt. Tot astfel, românii care sărbătoresc astăzi reuşita lor ar trebui sa fie conştienţi de faptul că n-au caştigat decât un game. Ce-i drept, unul foarte important, însă pentru ca el să devina decisiv, România normală, care tace şi face, trebuie să joace în continuare cu maximă concentrare.

Lucrul cel mai important mi se pare acum conştientizarea faptului că jocul politic nu este un simplu spectacol la care asistam din tribune, şi nici un meci care se joacă la televizor, pe un post pe care îl urmărim ocazional şi pe care îl putem ignora printr-o simplă apăsare pe telecomandă. Ieri meciul nu s-a mai jucat între doi candidaţi sau între două alianţe, ci o întreagă clasă politică a jucat împotriva propriului său popor. Societatea a coborât în arenă, înţelegând că jocul politic este ceva care o priveşte direct, personal şi concret. Marea întrebare nu este aşadar dacă vom avea sau nu un preşedinte jucător, ci dacă vom avea, începând de astăzi, un popor jucător. Adică unul care încetează să mai fie spectatorul resemnat al propriului său destin, care îşi ia soarta în propriile mâini şi care se bucură pe deplin de libertatea dobândită în urmă cu un sfert de secol. De astăzi, fiecare român ar trebui să simtă că este la serviciu şi la minge, că jocul încununat de succes înseamnă şi multă muncă, nu doar o pară mălăiaţă şi un posmag bine muiat de alţii, că preşedinţia schimbării nu este doar o funcţie şi o răspundere delegate unei singure persone, ci o datorie colectivă a lucrului bine făcut şi a responsabilităţii civice, pe care fiecare va trebui să şi le asume din locul pe care îl ocupă pe marele teren de joc al societăţii. Or, cum ne-a învăţat Simona Halep, numai participând trup şi suflet la acest joc care ne priveşte, putem câştiga. Altminteri, cum s-a întâmplat şi până acum de atâtea ori, „ei”, aceşti eterni şi fascinanţi stăpâni ai României, vor lua din nou salatiera, iar noi vom rămâne acelaşi etern „popor vegetal”, care îşi rumegă salata. C-aşa e-n tenis.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Lupta abia incepe. Am cistigat un ghem. Presedintele Klaus are nevoie de sprijin. Schimbarile din administratie si din politica se fac greu. Cred ca umilinta suportata de sute de mii de romani la ambasade trebuie sa determine urgent schimbari in acest sector. Functionarii ambasadelor inclusiv ambasadorul nu-si cunosc scopul muncii: de a servi cetateanul. Nu trebuiesc iertati si nu au scuze. Demisia si sa auzim de bine.

    • Nu cred ca ambasadorii, consulii, personalul ambasadelor/consulatelor au avut cine stie ce vina. Am votat in strainatate la Londra/Birmingham si impresia mea a fost ca persoanele prezente in sectiile de votare s-au „miscat” bine.

      Numarul de sectii de votare din strainatate, numarul de cabine, stampile, membri in comisii a depins de MAE, iar MAE e condus de catre un ministru, care este parte dintr-un guvern, guvern condus de un prim-ministru, prim-ministru care era si candidat la alegerile prezidentiale, si presedinte al celui mai mare partid din coalitia aflata la putere: PSD.

      Cum e mai greu de tras la raspundere partidul, urmatorul pe lista e primul-ministru, numitul Victor-Viorel Ponta: a avut motivatie, a avut cu ce si a facut de toate, inclusiv un autodenunt:

      „RARES BOGDAN: Cine va fi vinovat daca nu vor vota cei din diaspora?
      VICTOR PONTA: EU VOI FI VINOVAT, ca sa fie multumit domnul Iohannis.”
      „eu VOI fi vinovat” e diferit de „eu AS fi vinovat” = dpmdv demonstreaza premeditare.

    • Multumesc pentru observatie. Ca orice cuvant, „Romania” are mai multe sensuri, unele mai restranse, altele mai largi. Intelegerea oricarui discurs presupune increderea in faptul ca cei care ne asculta sau citesc deduc din context semnificatia vizata. Altminteri, ar trebui sa ne intrerupem dupa fiecare cuvant ca sa precizam, printr-un excurs filologic, la care dintre semnificatii ne-am referit. Insa de vreme ce in orice dictionar de pe lumea asta articolul despre „Romania” include istoria teritoriului actual al Romaniei din antichitate si pana in prezent, mi se pare legitim sa utilizez cuvantul, intr-un context in care nu tratez despre denumirile entitatilor politice care s-au succedat pe teritoriul actual al Romaniei, inclusiv cu referire la istoria moderna a romanilor inainte de formarea statului care a purtat oficial numele de „Romania”. Poate ar fi fost mai riguros din punct de vedere istoric sa vorbesc despre „conducatorii romanilor”, caz in care, insa, iarasi as fi riscat o imprecizie semantica, de vreme ce respectivii conducatori si-au exercitat functia inclusiv asupra cetatenilor care apartineau altor grupuri etnice.

      • sigur stapiniti mai bine ca mine problema
        dar oare cind se poate vorbi de un grup etnic romin ?
        in rest io cred ca bogatul a asuprit saracul chiar daca nu se chema rumin

        • Aspectele etnice mi se par irelevante in acest context. Tin sa precizez ca prin „roman” inteleg „cetatean roman”, indiferent de apartenenta lui etnica.

          • poate ar trebui sa tac
            stiti probabil ca si ruminii e de doua feluri : rumini vechi si rumini noi,daca e sa vorbim de cetateni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Cercel
Doctor în filozofie, cercetător la Institutul „Alexandru Dragomir“. Co-fondator al Societății Române de Fenomenologie și al revistei Studia Phaenomenologica. La editura Humanitas i-au apărut volumele Cartea experienței. Heidegger și hermeneutica vieții (2010) și Întâlnire în jurul unei palme zen (2011, în colab. cu Gabriel Liiceanu). A publicat numeroase studii și recenzii în reviste și volume colective din țară și străinătate. Stagii de cercetare la universitățile din Siegen și Freiburg i.Br., bursier Humboldt și DAAD. Co-traducător al volumelor Adevăr și metodă de H.-G. Gadamer și Despre miza gândirii de M. Heidegger.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro