sâmbătă, mai 24, 2025

România Vaccinată și România Educată

Anul ce abia l-am încheiat nu a adus nimic în portofelul educației și nici in cel al dascălilor, deși aceștia din urmă ar fi trebuit, potrivit OUG 114/2018, să primească de la 1 septembrie 2020 o creștere salarială de 16% și, de la 01.01.2021, o a doua majorare cu ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.
Ambele au fost amânate discreționar de guvern, pe motiv ca nu sunt bani. Repet, creșterile erau prevăzute de lege, cea despre care profesorii îi învață pe copii să o apere și să o respecte ca pe Sfânta Scriptură.

În ciuda fluturării unor proiecte de țară care promit marea cu sarea de tipul România educată, profesorii sunt sigur neglijați și neglijabili, guvernarea liberală finanțând acest domeniu cu ceea ce rămâne după virgula bugetului.

Să vorbim pe cifre.
În anul școlar încheiat, guvernul a crezut de cuviință că e suficient să plătească cu 9,9 lei corectarea unei teze la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII a și cu 12,4 lei cea de la Bacalaureat. Nimeni nu a zis nimic, că e puțin ori mult, că e batjocoritor ori insolență guvernamentală și profesorii s-au aliniat, așa cum o fac de mulți ani, fără să crâcnească, cu siguranță gândindu-se doar la interesul și nevoia copiilor aflați și ei într-un an dificil.

Deontologic așa și este firesc, nu poți să lași baltă, fără să ajuți să iasă la liman, un elev din a VIII a ori a XII a pe care, atâția ani, l-ai crescut și învățat despre demnitate, onoare, corectitudine, pentru un interes sindical.
Profesorii nu intră niciodată în matricea ideologiei sindicale, dovadă că nu au ales vreodată momentul protestelor în timpul examenelor, la început ori sfârșit de an școlar, când emoția și presiunea publică le-ar putea satisface revendicările.

Astfel că o teză, corectată “la două mâini”, pentru cei ce nu știu, de doi profesori, a costat guvernul, în medie, 22 de lei. Rotunjim la 25 pentru că au mai fost cheltuieli cu comisii, recorectări etc. Mult ori puțin, corect ori incorect, guvernul și-a frecat palmele că a scăpat ieftin și de data asta de evaluare și bacalaureat.
Bani pe care, desigur, nu i-a plătit în iunie-iulie când au fost examenele, ci tocmai în octombrie, că România educată nu pune mâna pe bolovani să vină în Piața Victoriei, profesorii fiind docili și înțelegători cu finanțele.

Dacă profesorii au fost amăgiți și trecuți anul cu cheltuieli minimale și disprețuitoare, pentru frații până mai ieri în subfinanțare, personalul medical, situația stă altfel. Pentru vaccinul anti COVID, același guvern, la propunerea Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, alocă o mărire salarială pentru o oră de muncă de 100 de lei pentru un doctor, 50 pentru asistent și 25 pentru registrator. Plus alte bonusuri pentru propaganda pro vaccinare.

Ca să avem o evaluare generală, contabilă și, sigur, un raport de comparație, cum îi place premierului Câțu să spună, vom face un studiu de caz. Unul pe înțelesul guvernanților, toți cu școli bune și multiple titluri academice trecute în CV pe care, până la “proba Șercan”, le luăm de bune.

Prahova are aproximativ 5000 de elevi la o clasă terminală, în regres serios, față de alți ani, lucru care arată o problemă gravă de natalitate care ar trebui să-i preocupe pe guvernanți.
Aritmetica ne spune că toată munca profesorilor din județul Prahova, la cele două examene naționale, în total cinci probe de evaluare, a costat guvernul doar jumătate de million de lei.
Adică aproximativ jumătate din bonusul pentru o singură zi de vaccinare anti COVID în Prahova, promis de ministrul Voiculescu și încasat doar de medicii de familie. Doar atât, costul injecției nu l-am trecut și nici încasările medicilor și asistentelor din spitale, pentru că despre asta nici ministrul sănătății, nici premierul nu au catadicsit să ne spună ceva.

Nu vreau sa rămână urmă de echivoc.
Nu socotesc aici dacă medicii ori asistentele merită să primească bani de la guvern. Nicidecum. Vreau doar să înțeleagă cititorii, oricine ar fi ei, părinți, copii sau profesori, că bani există, suficienți și pentru Sănătate și pentru Educație și pentru salarii și pentru pensii.
Și că toate aceste ecosisteme, educație, sănătate, cultură, mediu, sunt interconectate și nu pot să existe una fără cealaltă.

De aceea e nevoie ca premierul și guvernul său să înțeleagă că România vaccinată nu poate exista fără o Românie Educată iar România Educată rămâne  doar un proiect electoral lipsit de orice fel de adâncime atâta timp cât tratezi profesorii cu dispreț.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. De cand sunt platiti profesorii la bucata/norma precum lucratorii din abator ? iar cui nu-i convine meseria, jumatate din an la munca, jumatate din an in vacanta n-are decat sa-si caute alte meserie , exista destule, la un abator din Germania, munca in acord 10 – 12 ore pe zi pt salar minim, daca doreste patronul.
    Profesorii sunt tratati dupa cat se poate si nu cat se doreste, altfel fiecare ar dori cate ceva, craciunul a trecut.

    • De acord, cui nu ii convine sa isi caute alta meserie. Problema e ca deja avem o criza de profesori in Romania, pentru ca de mult prea mult acest domeniu este neglijat si mult prea multi striga sintagma dumneavoastra, preluata din perioada „capitalismului salbatic”.
      Va mai spun atentiei faptul ca recent, ministrul Educatiei anunta ca vor sa fie mai putini elevi in clase, ceea ce inseamna un numar mai mare de profesorii. De unde, daca ii gonim in abatoarele din Germania? Tot respectul pentru cei care muncesc 12 ore pe zi in conditii foarte grele, dar cred ca o societate are nevoie In primul rand de educatie, iar educatia nu se face nicaieri „in acord”.

      • Aveti drepate, de unde aberatia „… e suficient să plătească cu 9,9 lei corectarea unei teze la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII a și cu 12,4 lei cea de la Bacalaureat.”
        Nu este tot munca la acord ?
        Ministrul are dreptate daca doreste sa reduca numarul elevilor la clase , oricum numarul elevilor este in contiuna scadere si ar fi intradevar o oportunitate ca profesorii acum sa fie in masura sa se ocupe de mai putini elevi.
        Pe vremea mea am fost 36 de elevi intr-o clasa, 95 % am promovat o facultate la care se intra de la 5 – 50 pe un loc ? si astazi, numai vaicareala din toate partile.
        Fiecare societate moderna are nevoie de educatie in loc s-o simplificam o complicam tot mai mult, nu exista obiective.
        Care trebuie sa fie optitidinile unui elev/eleve la terminarea clasei 4 , 8 10 sau 12 ?
        Obiectiviele nu sunt prinse intr-un plan, pt ca nu se stie, fiecare incearca sa le toarne ceva in cap, responsabili fiind profesorii iar parintii ?
        Discutam numai de profesori dar rolul parintelui care mai este ? este absolvit de toate responsabilitatile o data cu „parcarea” copiilor in scoli ?

    • Si cine o sa va educe copiii? Consecinta salariilor mici ati dat-o chiar dumneavoastra – daca salariile sunt mici, oamenii buni vor pleca sa faca altceva, iar in invatamant vor veni cei care nu au reusit in alta parte, si foarte probabil calitatea educatiei va scade (exceptii si oameni cu vocatie care se sacrifica exista, dar cred ca raman exceptii). Cat despre raspunderea parintilor: depinde ce societate vreti – eu cred ca e rolul scolii sa lupte impotriva inegalitatilor (sociale si culturale). Nu toti copiii din Romania au sansa unor parinti care stiu sau doresc sa ii sustina la scoala.

  2. Da, da, da și da!
    Din nefericire, nici Cîțu, nici Iohannis nu cred că citesc astfel de articole. Iar dacă le citesc, nu cred că le declanșează vreun proces de reflecție. Ei financiarizează, împrumută, privatizează, meritocratizează, imobiliarizează, depesedizează, penelizează și pedelizează, scriu algoritmi de identificat amantele din administrație, reduc, taie, raționalizează, optimizează etc. Cred că dacă cineva îl ia repede la întrebări pe Iohannis, nici nu știe care sunt obiectivele și măsurile din România Educată, iar dacă îl mai și întreabă de orizontul de timp al atingerii obiectivelor, sigur obține o prostie. De la România Interlopă, Deprimată, Manelizată, Depopulată și Pauperizată la România Educată va trece un timp care se poate exprima, cred eu, în generații: de la una la trei, și asta doar dacă se face ceva sistematic și sistemic. Haideți să vedem în cât timp se vaccinează România!

    • „Astazi exista cel mai nou si perfect sistem de conducere, birocratia, conducerea printr-un sistem intreg de institutii in care nici cel mai bun si nici cel mai incompetent, nici cei putin asa cum si nici cei multi nu mai sunt raspunzatori de nimic, este domnia prin nimeni si nimic.
      Daca definim tirania ca o forma a domniei in care un regim/conducere nu trebuie sa dea socoteala nimanui atunci birocratia, domnia nimanui este cea mai tiranica pt ca numai exista nimeni care poate da socoteala, nu mai poate da raspunsuri de spre ce sa intampla”
      Hanna Arendt

  3. Hmmm… Nu stiu ce sa zic… Daca ar corecta 4 teze pe ora, plata unui profesor ar fi pe la 8 Euro / ora. In plus, fata de salariu, banuiesc. E rau?…
    Pe de alta parte, uitandu-ma la nivelul mediu de educatie al generatiilor tinere, sunt tentat sa trag concluzia ca profesorii nu fac o treaba foarte buna. E bine?…

    • Daca e bine sau nu 8 euro pe ora, cum ati calculat dvs. o spune celebra ecuatie cerere – oferta. Intrebati un director de scoala cati doritori de corectare gaseste la fiecare sesiune de examene.
      Cat priveste nivelul de educatie al tinerilor, fiecare generatie s-a plans nostalgic cu „PE vremea mea…” daca astazi constatati un nivel nesatisfacator, cred ca vina este a intregii societati: televiziune, parinti, profesorii, asa-zisi oameni de afaceri si oameni „de stat” etc.
      Daca ne referim strict la profesori, sigur ca exista multe probleme: nepregatiti, aroganti, angrenati in sistemul prevers de meditatii, plictositori si lista poate continua. Dar nu numai ei sunt asa. Uitati-va La presedintele profesor de fizica.

  4. Si ne mai miram ca unele state mentin toate scolile deschise chiar si in scenariul „rosu”. Da, le mentin deschise, pentru ca educatia este cea mai importanta. Daca ai educatie, poti apoi sa creezi si un vaccin, sa vaccinezi ca medic si eventual sa accepti ca om educat sa te vaccinezi ca sa-ti fie bine. Toate se leaga. De asemenea, daca esti educat vei sti sa te protejezi impotriva unui virus si vei realiza ca regulile sanitare nu sunt un moft. Nu in ultimul rand, daca esti educat vei vota politicienii buni, insa aici orice om educat ar putea fi pacalit. Minciuna si furtul politicienilor „buni” nu pot fi anticipate…

    • Au lasat scoli deschise pentru ca nicaieri copiii parintilor nu sunt atat de nevoiasi sau nesimtiti incat sa trimita parintii lor (bunicii copiiilor) dupa elevi la scoala sau sa-i aduca la ei acasa. Asta e o normalitate in Romania, din pacate. Odata cu deschiderea scolilor trebuiesc interzise vizitele nepoti/bunici cel putin.

  5. Pai profesorii reusesc performanta sa-i invete pe copii (prin exemplu) ca nu trebuie sa se vaccineze. Poate reusesc sa le explice si de ce, sau daca nu, sa le spuna un „Doamne ajuta!”, filozofia de viata a romanului patriot. Am avut si o explicatie pentru atitudinea profesorilor, cica ei sunt mai educati decat media romanilor, de aia nu se vaccineaza (aceasta sfanta explicatie vine din putul gandirii unui lider de sindicat). Reteta dezastrului care se profileaza suna in felul urmator: cu atat mai slaba performanta, cu atat mai mare rasplata!

  6. Nu vreau sa fiu rau, dar sunt nevoit:
    a) Cat e ora de meditatii?
    b) Cati elevi sun nevoiti sa faca meditatii?

    ===
    Ar fi bani pentru profesori si conditii mult mai bune de lucru, daca:
    1) S-ar reduce planul cadrul la 50% (acum elevii „invata” 7 ore pe zi tot felul de tampenii timp de 8 ani?_
    2) Ar fi permisa functionarea scolilor private dupa regulile lor – oricm nu ar avea cum sa faca ceva mai prost decat o fac in prezent toate (sublinies: toate!) unitatile de invatamant de stat.

    Dar cadrele didactice vor sa nu invete nimic, sa ia bani pe papaglisme, pe copy-paste verbal. Si sa ia bani cat mai multe persoane si cat mai mult! Fara nicio legatura cu efortul depus.

    Imi pare rau, dar sunt de o parere contrara celei a autorului: cadrele didactice nu merita nici 50% din salariul actual. Cele care sunt competente si daruite sunt exceptii. Firave exceptii.

    ===

    Cine a nascocit aceste examene de nebuni si prosti: Evaluarea Nationala si Bacalaureatul?!

    Elevii sunt „evaluati” daca au asimilat niste tampenii fara de margini, dupa ani si ani in care nu au facut absolut nimic practic, niciun experiement, niciun laborator. Ani in care li s-a spus sa isi imagineze experimente (!), in care au invatat pe dinafara tot felul de fantasmagorii inutile, „comentarii” si alte asemenea.

    Nu imi spuneti ca e de vina programa! Programa e buna, sau macar decenta in cele mai multe cazuri. Daca ti-e lene sa faci lectii ca lumea, daca te chinui sa gasesti motive sa continui „metoda” dictarii, asta nu e din cauza programei, ci din cauza lenei.

    Evaluarea si Bacul sunt ocazii bune de umflat buzunarul cu meditatii, Adica, dupa ce tampim copiii la scoala, ne desavarsim opera cu meditatii. Singurul rost al celor doua examene este suplimentarea veniturilor cadrelor didactice, Cu pretul copilariei si tinererii furate de toti adultii Romaniei in deplina complicitate.

    ===

    Si cadrele didactice mai vor si bani in plus pentru aceasta mizerabila viata pe care o fac copiilor si tinerilor?! Norocul lor ca tinerii capabili pleaca din tara, ca altfel ar pune cainii pe ei.

    Dar lasa, ca totul se plateste: dragi cadre didactice, veti sfarsi viata sub „ingrijirea” unor medici incapabili sa deosebeasca o apendicita de o carie dentara. Voi i-ati pregatit!

    • foarte bun comentariu.

      sigur ca e foarte nepotrivit sa generalizam, si intr-adevar exista unii profesori care merita salarii mai mari.
      Dar pentru majoritatea dintre ei (care abia se descurca cu calculatorul, si au reale probleme in a-si sustine orele online), chiar si salariul pe care l-au incasat anul trecut e cam nemeritat.
      daca facem un calcul cu veniturile profesorilor raportate la numarul de ore lucrate intr-un an, precis vom vedea ca sunt mult peste media nationala a veniturilor! (atentie, profesorii lucreaza doar 7-8 luni / an, iar in multe cazuri numarul de ore lucrate intr-o saptamana nu depaseste 15-20. Adica la jumatate fata de o norma intreaga).

      Mai nimerit ar fi sa gaseasca guvernul impreuna cu sindicatele o metoda de salarizare care sa tina cont de:
      – competentele reale ale profesorilor in tehnologiile actuale (nu definitivatul obtinut acum 30 ani. Sa-i oblige sa sustina teste actualizate la fiecare 3-5 ani, pentru recertificare)
      – numarul de ore lucrate efectiv
      – rata de prezenta la ore
      – alte criterii pot fi adaugate.

      si atunci fiecare ar obtine veniturile pe care le merita, cred eu.
      sau macar ar fi mult mai relevante veniturile, decat pe grilele actuale.

    • Bine, bine, stimate Dedalus, criticati examenul de bac, dar dv.nu ati dat bacul sau sunteti unul care intindeti mana la capat de pod?!! Pentru ca examenul de intrare la un liceu si bac-ul sunt examene importante. Cum sunt organizate este alta poveste iar dv.nu veniti dincolo de critici cu nimic altceva, cum sa fie mai bun ?!!!

  7. Am parasit invatamantul romanesc, cu oarecare regret, acum ceva ani printre altele pentru ca imi numaram banii cu magnetul (pe atunci, de mila, ne ierta politia de amenzi de circulatie cand auzea ca suntem profesori). Intre timp castig de 15-20 de ori mai mult in sectorul privat iar stresul este, comparativ, absolut neglijabil. O posibila solutie ar fi un solid invatamant alternativ privat, in care si parintii (finantatorii) sa aiba un cuvant greu de spus in ceea ce priveste programa, incarcarea (nu realizarile si notele odraslelor).
    Sa fii dascal in nume si fluturas de salariu, e usor. Sa fii un dascal bun, pomenit de bine peste ani, este una dintre cele mai grele meserii din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eugen Pruna
Eugen Pruna
Eugen Pruna, profesor Colegiul Național A.I. Cuza Ploiesti. Fost ofiter SRI

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro