Pentru românii din Spania care formează o miniatură a României „reale”, alegerile locale şi, în general, orice curent social care se produce în peninsula iberică nu prezintă un interes mai mare decât îndeletnicirile lor zilnice de autocunoaştere şi autodepăşire spirituală. De aceea, preferă micii si berea înaintea efortului de a se manifesta, de a se plange, de a critica sau de a multumi. Mesajele transmise de spanioli sau de romani sunt acceptate sau refuzate, însă ele nu provoacă niciun ecou în simţirea românească.
Dacă la alegerile locale din 22 mai, puteau vota în Spania peste 650.000 de români, în calitatea lor de cetăţeni europeni, la vot s-au înscris în prealabil doar 103.000. Chiar şi aşa, se poate vedea un interes demn de luat în seamă pentru a participa în societatea spaniolă.
În Spania, acesta este un numar suficient de mare pentru a determina partidele să-şi schimbe optica faţă de străini şi chiar dacă pe ici, pe colo a mai scăpat câte un discurs xenofob, campania electorală a fost ţintită şi asupra voturilor care puteau veni de la români.
Puteau veni, pentru că în cele din urmă voturile nu au fost deloc pe măsura eforturilor făcute de primării, partide, organizaţii, asociaţii şi cuantumul lor extrem de mic i-a transformat pe români din posibili votanţi în autiştii consacraţi şi de neînţeles ai societăţii spaniole.
Românii s-au integrat atât de bine în Spania, încât nici nu se văd. Ani la rând, românii din Spania le-au dat motive serioase tuturor celor care au depus eforturi de a-i mobiliza să nu-şi mai bată capul cu activităţi pentru ei, politice sau apolitice, gratuite sau pe bani. „Românii din Spania nu participă şi nu votează”, aceasta este concluzia care o murmură acum toţi politicienii spanioli, care sperau la o participare românească în aceste alegeri.
Singura apariţie evidenă a românilor în viaţa socială a Spaniei se produce în Noaptea de Înviere, când mii de oameni se adună în pieţe, terenuri deschise sau săli de spectacol ca să ia lumina şi paştile. O tradiţie la care nu vor să renunţe. Mai sunt, însă, şi alte tradiţii de la care nu se dau înapoi românii stabiliţi în Spania. Aduc cu ei aici şi convingerea păguboasă că orice se petrece în Agora, pe ei nu-i priveşte. Că ei se descurcă mai bine fără să aibă o participare de niciun fel, nicăieri.
Spaniolii dau din umeri nedumeriţi atunci cand vad lipsa totala de reactie sociala a unei comunitati imense de străini care trăieşte în ţara lor. Românii s-au stabilit masiv în Spania încă de acum 10 ani, odată cu ridicarea obligativitaţii vizelor în spaţiul Schengen.
Până astăzi, romanii au ajuns prima comunitate de străini, top pe care îl conduc de câţiva ani buni. Au o imagine bună în rândul celor care îi cunosc personal, dar toţi spaniolii văd la televizor doar ştiri despre delictele comise de bande de români, sau reportaje despre grupuri de rromi care fură cupru şi care nu scapă niciodată atenţiei publice din Spania. De aceea, când te prezinţi ca român simţi nevoia inconştientă să adaugi şi o explicaţie.
Dincolo de acestea, românii sunt doar nişte fantome care plătesc impozite, îşi cresc copiii aşa cum pot, unii cu documentare de la Discovery şi cei mai mulţi pe ritmuri de la Taraf TV. Majoritatea copiiilor români vorbesc doar spaniola, sau în cel mai bun caz o mai presară cu expresii româneşti neaoşe.
Pentru că aşa cum nu se îngrămădesc la vot, nici la orele de limba română înfiinţate de statul român şi cel spaniol nu găseşti prea mulţi copii români.
Este dezarmant să auzi un primar spaniol care se declară nedumerit că la ultimele alegeri erau înscrişi în registrul electoral 3000 de români dintre cei 10.000, stabiliti intr-un oras cu 40 de mii de locuitori, si să vadă că au votat 100. „Am făcut şi afişe în limba română”, „Am organizat şi Ziua României”, „Românii nu participă şi e păcat”. Acestea erau vorbele primarului din Arganda del Rey, un orăşel industrial din sud-estul Madridului.
Tot în estul Madridului se concentrează o mare parte dintre cei 230 de mii de români stabiliţi în provincie. În alte oraşe, absenţa lor la alegeri a provocat lucruri mai grave. În Alcala de Henares, oras cu 20.000 de români şi cu 2700 înscrisi la vot, şi-au exprimat optiunea doar câteva sute. Cu siguranta, primarul oraşului nu se aştepta la un asemenea raspuns din partea romanilor, dupa ce s-a infruntat cu toate fortele politice acum câtiva ani, cand a cedat o parcela pentru biserica ortodoxa care se construieste deja in localitate, la fel cum nu se asteptau nici militantii partidului extremist de ideologie nazista „Spania 2000” să ajungă să prindă, pentru prima dată în istorie, un loc în Consiliul Local. „Niciun imigrant” şi „Spaniolii, primii” au fost sloganurile de campanie ale formaţiunii, care au avut cel mai mare ecou în cartierele muncitoreşti ale oraşului.
Dacă ne uitam la alt oraş renumit pentru numărul mare de români, Coslada, avem aceeaşi situaţie de apatie universală şi dezinteres bolnăvicios faţă de toţi curtezanii voturilor româneşti. Românii dau impresia că din punct de vedere electoral au de gând să rămână independenţi. Cu toate că trăiesc de mai mulţi ani aici, puţini sunt cei care se consideră de-ai locului. Majoritatea au inima şi mintea în România. În ciuda faptului că şi-au adus toată familia aici, Spania este pentru ei doar o experienţă temporară de unul, doi, trei sau 10 ani.
Din păcate, impresia generală pe care o exportă românii şi gâlceava lor cu lumea modernă este că nu-i afectează nici criticile şi nici laudele şi nu le pasă nici de atacurile rasiste, la fel cum rămân imuni la concesii sau aprecieri pozitive.
Fără îndoială, acest fenomen, demn de studiat, are explicaţii profunde, înrădăcinate în alienarea noastră socială din vremea comunistă, însă incapacitatea de a ne adapta unei lumi în care exprimarea aprobării sau dezaprobării este vitală pentru existenţa în societate, ne face să fim doar nişte toleraţi.
Pragmatismul românesc din diaspora se reduce la o logică incredibilă, care anulează orice participare socială, culturală sau de orice fel şi care lasă loc autoexploatării prin muncă, cu scopul clar de a investi toate câştigurile în bunuri absolut neglijabile, cum sunt maşinile sau casele cu etaj.
Aproape niciunul dintre emigranţii români nu analizează situaţia în care se află din punct de vedere social. Văd emigrarea ca pe o păcălire a istoriei şi nu ca pe un eşec. Emigrează pentru că au găsit o posibilitate de a se îmbogăţi înaintea celor din ţară şi, în majoritatea cazurilor, emigrarea se face din motive pur economice, mult prea puţini fiind cei care caută o societate cu servicii mai bune sau mai democratică. Dacă ar fi fost altfel, probabil ca nu ar fi emigrat şi ar fi luptat pentru schimbarea României.
Până una alta, oare cât va mai dura până când vom pune micii si berea pe steagul României?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multe motive, dar unul principal este ca romanul din spania are un nivel mediu-scazut, practic pt. o buna parte dintre romani universul este compus din: familie, prieteni masina, femei si bani.
Chiar si asa zisa participare religioasa este ceva reflex-mecanic, romanul de rand nu poate decat sa enumere mai mult de 5 personaje din biblie: adam, eva, noe, hristos, goliat si cam atat.
Romanii nu au cultura civica. Nu au avut nici inainte de comunism.Am iesit tarziu din feudalism, este o realitate si trebuie asumata.Si nici nu tine – din nefericire- de gradul de instructie.Romanii nu stiu sa se lupte pentru drepturile lor, Secole de-a randul sarmanii nu au facut decat sa isi inconvoaie coloana pentru „privilegii”. O mica dregatorie, sub fanarioti sau o butelie/loc pe lista la garsoniera confort 3 in Bucuresti, sub comunisti.Sociologii romani o stiu, politicienii o stiu si ei. NIMENI nu face nimic .Am intalnit romani emigrati care au capatat cetatenia in tari cu democratie solida, dar care in continuare, nu isi apara drepturile, se simt datori pe viata fata de tara gazda si accepta orice. Se simt ,ca sa spun asa, cetateni de mana a 2-a. Chiar daca platesc impozite ca si ceilalti , chiar daca, destul de des, creeaza valoare, uneori mai multa decat cetatenii indigeni.Vine de departe lipsa de verticalitate.”Capul plecat , sabia nu il taie”.Sau mai dur, daca vreti, suflet de serb.Este de datoria celor care conduc Romanai sa ii educe civic. este datoria scolilor, a universitatilor.Or se merge mai degraba pe indobitocire totala, paine si circ,consumerism.Domnule Damian este usor sa dam vina pe romanul de rand.Pana cand intelectualitaea nu o sa inteleaga ca este datoria ei sa ii lumineze, lucrurile nu se vor schimba. A bon entendeur !
Citeşte, te rog, mesajul meu de mai jos, la care mai adaug ceva:
spuneam că una dintre replicile frecvente ce, personale, le-am auzit, e „acolo [în România] nu mă mai întorc”. Lângă asta adaugă subiectul articolului – dezinteresul faţă de viaţa locală a imigranţilor români. Dar, adaugă şi prezenţa impresionantă a aceloraşi imigranţi la votul pentru alegerile din România. Ţi se pare o contradicţie, ceva nefiresc? Ca-căpşunar, îţi spun că nu e. Uite de ce:
pentru că imigranţii români, oricât de bine s-ar integra, oricât de bine s-ar simţi, în marea lor majoritate, şi-ar dori ca-ntr-o bună zi să se întoarcă ACASĂ. În România. Atunci când ACASĂ se vor simţi cât de cât apropiat de cum se simt acum CA ACASĂ. De-asta se şi duc la votul pentru alegerile de acasă, de-aia şi citesc ştiri despre ce-i acasă…
De ce te-ai întoarce acum? Pentru ca, după ce ai plecat în urmă cu 20, 15, 10, 8, 5 ani din cauza alesului X, Y sau Z, acum să.l găseşti tot pe el, la putere sau în opoziţie, primar sau viceprimar, procuror sau judecător, dar cu aceeaşi aroganţă, rânjet şi nesimţire la fel ca atunci?
E o formă de egoism? Poate. E o formă a instinctului de conservare? Poate. Pentru că, în mod cert, a învăţa limba locală, obiceiurile locale, a munci pe brânci, a-ţi educa copiii, a consulta un medic, toate ar fi mult mai uşoare acasă. Pentru că acasă nu eşti imigrant – aici eşti. Dar acum, acasă, eşti mai rău tratat ca fiind „de-al casei” decât eşti tratat aici ca imigrant.
,,emigrantul,, eu cred ca vb din proprie experienta din moment ce descrii asa de bine cuvintele pe care pot sa le enumere romanii
Este cu certitundine un esantion reprezentativ din populatia ro. In tara angajarea politica PARE mai animata, din cauza conditiilor vieti + proasta guvernare. Dar autorul sezizeaza cu sensibilitate, si nu numai ca observator, aceste ,,caracteristicii,,. De altfel mobilul dislocari la urne in acesti 21 anii a fost majoritar, votul negativ. De altfel astfel de ,,oglinzii,, ale ro. ar putea ajuta la intelegerea retrospectiva a mai multor evenimente ce au jalonat istoria ro. din ultimile 10 -15 decenii. Cu consideratie, cornel.
Interesantă analiza surprinsă în articol. Nu sunt în Spania dar sunt tot „căpşunar” de ceva ani.
În ce mă priveşte, nici eu nu sunt interesat de participarea la viaţa politică locală, dar asta dintr-un motiv foarte simplu: nu mă simt discriminat în vreun fel, sunt mulţumit de condiţiile sociale – impozite, servici, locuinţă, curăţenie, ordine, distracţie – în care trăiesc, n-am vreun motiv a mă plânge şi, în consecinţă, aplic principiul „nu încerca să repari ceva ce merge bine”.
Pe de altă parte, deşi am o relaţie excelentă cu „băştinaşii” cu care mă cunosc personal, în ansamblu mă consider un musafir în ţara lor – iar, din acest punct de vedere, mă supun inconştient unui principiu în care cred cu convingere, şi anume „foreigner-ii trebuie să aibă aceleaşi drepturi cu băştinaşii dar nu trebuie să ajungă să decidă ei viaţa urbei” – da, nu vreau în România să-mi dicteze un turc, un macaronar sau musulman ce şi cum să fac la mine-n oraş.
Apoi, indiferent de cât de bine vorbesc limba locală, de cât de bine m-am integrat, mă simt în continuare român. Nu mă simt „dezrădăcinat” absolut deloc, dimpotrivă. Nu-mi doresc să revin în România, îmi lipsesc prietenii, îmi lipseşte peisajul, da, dar viaţa din România, cu tot ce-nseamnă ea – nu, mă bucur că nu mai am de-a face cu ea. Iar sentimentul ăsta l-am simţit la mai mulţi români stabiliţi aici – e un fel de îndârjire faţă de ceea ce-am numi „viaţa în România” combinată pe regretul „e o ţară frumoasă”, „niciunde nu-i ca acasă” „dar acolo nu mă mai întorc”. Sper că e destul de limpede, prin „viaţa în România” se înţeleg civilizaţia, educaţia, cultura, politica.
Să fie clar, mâncarea aici nu-i mai bună ca în România – servirea, da. Autobuzul nu-i mai luxos ca unul din România – curăţenia din el, da. Străzile nu-s mai late ca cele din România – dar nu au gropi. Şamd. Nu, nu vreau s-ajung să le export localnicilor nici manelele, nici mojicia, nici jmekereala, nici „mondenitatea”, nici politicianismul „vieţii din România”, nici nu-şi dau seama cât de norocoşi sunt că nu au aşa ceva – şi ce norocos sunt eu c-am scăpat de-aşa ceva.
Impresionante! Gracias, señor! ;)
Articolul este scandalos de nedrept cu majoritatea romanilor din Spania (ma refer la oamenii care-si vad de treaba lor). Am numeroase exemple de fosti colegi de liceu, rude, amici care au plecat in Spania. Oameni care in 2003-2004 erau intre 20 – 35 de ani si care au luat-o de la capat intr-o tara noua. Nu a fost usor, iar pentru multi vremurile grele au reinceput odata cu criza economica.
Am in minte exemplul unei verisoare care a plecat in 2003 impreuna cu sotul ei. Au lucrat amandoi „la gri” in meserii necalificate (hamal, baby sitter) pana prin 2006, desi amandoi au studii universitare. Au avut norocul sa nu ia un credit pentru casa inainte de 2008 si sa-si pastreze slujbele (nu e un lucru usor intr-o tara cu somaj triplu fata de cel din Romania). Inteleg ca nu fug de romanii de acolo, dar nici nu-i cauta. Sunt oarecum multumiti, au o fata care intr-adevar vorbeste mai mult spaniola si singurul lucru pe care-l asteapta (dupa calculele lor prin 2015) este cetatenia spaniola. Spaima cea mare este ca nu cumva unul dintre ei sa-si piarda sluba si sa ramana somer.
Nu voteaza nici la alegerile din Romania, nici la cele din Spania pentru ca anii 90 le-au lasat amintiri sinistre (unchiul meu a ramas somer , iar matusa mea s-a pensionat anticipat si lucra vanzatoare la butic), iar politicienii spanioli nu sunt atat de innebuniti dupa voturile lor (au amandoi o vaga simpatie fata de Jose Maria Aznar, dar nu atat de mare incat sa voteze PPE-ul la locale). Esecul in opinia lor, nu este al lor personal, ci al societatii romane.
Asa ca, dle Damian, nu inteleg de ce trebuie sa infieram astfel de oameni care-si vad de treaba lor, isi platesc impozitele si ratele la banca si incearca sa se integreze in noua tara. Transplantarea intr-o cultura noua este grea, iar lupta pentru supravietuire nu-ti mai lasa timp pentru actiuni civice. Poate fata lor va vota cu PSOE sau PPE, dar pentru ea Romania va fi o amintire indepartata. In definitiv e un mecanism care a functionat clar in alte state de imigrare precum SUA, Canada, Brazilia samd.
Trist? Poate, dar nu cred ca oamenii trebuie infierati cu atata manie proletara pentru atitudinea lor. Pierderea, care se va vedea cam in 20 de ani va fi a Romaniei, dar deja va fi alta poveste…
‘mult prea puţini fiind cei care caută o societate cu servicii mai bune sau mai democratică’…da, asa e. Ca unul dintre cei putini care au emigrat pentru motivele de mai sus, pot doar sa spun ca ma bucura faptul ca romanii nu vor sa faca parte si sa influenteze societatile europene unde sunt tolerati pentru munca lor. E de ajuns ca voteaza in Romania, ala e terenul lor preferat de scuipat seminte si injurat soarta amara, in rest, sa isi vada de treaba la patron, de masina bengoasa si sa ne lase pe ceilalti europeni sa ne decidem interesele fara influenta lor aducatoare de haos. Am vazut ce au facut din Romania, imi e groaza de ce s-ar intampla daca ar incepe sa influenteze alegerile politice si prin tarile civilizate.
Cei mai multi dintre romanii din Spania sunt oameni simpli, care trebuie sa munceasca din greu pentru a-si putea plati chiria, a cumpara mancare si trimite bani acasa. Nu locuiesc in orasele mari, desi lucreaza acolo, ci in afara lor, trebuind sa faca naveta zilnic pentru a ajunge la locul de munca. Pierd in medie 1 1/2 – 2 h pe drum. Ies pe usa la 7, majoritatea lucreaza in constructii sau menaj(deci fac munca fizica toata ziua) si se intorc acasa seara tarziu. realitatea este nu au timp sa se uite la tv, sa asculte si sa inteleaga „mesajele” politicienilor spanioli. si de ce ar face-o? tu daca ai ajunge acasa rupt de oboseala, chiar ai deschide televizorul pentru a asculta si analiza mesajele politicienilor sau ai bea o bere si ai manca un mititel, ca sa nu te culci cu stomacul gol pentru ca ziua urmatoare sa o poti lua de la capat?
Ma voi da si pe mine ca exemplu, lucrez si locuiesc in Madrid (am noroc ca nu trebuie sa fac naveta) ajung la birou la 9, lucrez 11-12 ore, dimineata si in pauza de masa arunc un ochi pe publicatiile online ca sa mai aflu ce se mai intampla in lume, ajung acasa si eventual deschid tvul, dar crede-ma ca ultimul lucru la care m-as uita ar fi o dezbatere electorala. prin urmare, nu cunosc programele politice ale partidelor/candidatilor ce se prezinta la alegerile locale. in aceste conditii, de ce as vota? doar pentru a spune ca am votat, ca am participat activ la viata politica a urbei?? eu consider ca a vota in necunostinta de cauza e mult mai grav decat a nu vota. prin urmare imi voi exercita dreptul la vot in alegerile locale atunci cand voi avea timpul necesar pentru a asculta si intelege ce avantaje mi-ar aduce mie ca si locuitor al respectivului oras castigarea alegerilor de catre una anume politician/partid spaniol. pana atunci,voi continua a pune umarul la cresterea economiei spaniole. sunt sigura ca atat timp cat o voi face politicianul spaniol va ierta lipsa mea de „simt civic”.
Andra, nu politicianul trebuie sa te ierte, ci ceilalti membri ai comunitatii in care stai.
De ce sa fie doar responsabilitatea lor sa asculte mesajele politicienilor si sa il aleaga pe cel mai bun? Pana la urma e si asta un efort.
Politicianul poate sa se bucure ca are un electorat in mai mica masura exigent.
E adevărat. Și cu toate astea, nu e foarte complicat să te informezi despre oferta electorală o dată la 4 ani. Nu sunt alegeri în fiecare zi.
In general 50% dintre romani chiar daca s-ar uita la tv moderat, tot nu ar intelege mare lucru din politica lor. O parte dintre romanii emigranti inteleg prea putin pe ce lume traiesc, sau mai bine zis au universul lor, ghetoul romnesc. Un taran dintr-o tara saraca daca ar veni in ro. ca emigrant ,ce ar putea sa priceapa el din fuga seara daca se uita putin la tv? mai nimic corect. PSD-ul este cu totul altceva daca nu ai habar ca este mostenitorul pcr si nu cunosti invazia sovietica de acum 60 de ani, nationalizarile, cantarea romniei, etc.
O prietena din Germania care a stat vreo 2 ani in Bucuresti remarca faptul ca oamenii se plang foarte mult de diversele probleme de aici, dar nu fac mai nimic pentru a le rezolva.
Cred ca e intiparita in mentalitatea noastra ideea ca nu merita sa te implici pentru a imbunatati comunitatea in care stai, ca e mai bine sa astepti ca imbunatatirile sa vina din exterior, de la altii.
Vad in comentariile de mai sus ca multi emigranti isi justifica aceasta atitudine – fie prin nepasare (eu ma simt bine, ce rost are sa pierd timpul cu asta?), fie printr-un complex de inferioritate (romanii oricum nu ar putea face decat rau). Imi pare rau pentru asta, si cred ca pe termen lung vor face mai mult rau comunitatilor adoptive. Tarile vestice au ajuns unde sunt tocmai pentru ca cetatenii lor nu au gandit asa.
Da, intr-o tara „normala”, cu un job decent ca nivel de stress, cu un salar comod care sa imi asigure ceva mai mut decit simpla supravietuire, cu infrasturctura si servicii medicale corecte si decente, cu un sistem de drept respectat si respectabil, as trai mult si bine linistit si calm fara a pierde nici o secunda cu politica, presa de partid, emisiunile de tipul A3…
Nu as risipi nici macar 30 de minute intr-o duminica o data la 4 ani pt a vota.
As putea trai fara a sti nici macar numele primarului/partidului/presedintelui tarii.
Viata e prea scurta pt a investi timp in politica din care de fapt cistiga altii..
Iar ca emigrant in canada, spania sau olanda sau australia….mi se pare ca ar fi si pozitia cea mai corecta.
M-as bucura prea mult de avantajele si nivelul de trai dintr-o tara civilizata fara a ma simti obligat sa imi dau cu parerea din pdv politic.
Iar ideea ca rominii ar ajunge o masa critica de votanti si in alta tara…cred ca as ocoli-o si as taia-o de pe lista tarilor de vizitat sau de imigrat:) Votam aici de 20 de ani.,..si suntem unde suntem.
In 1990 in loc de rege si normalitate noi am chemat pe iliescu si minerii:)