Autori: Lavinia Tofan și Dan Tofan
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că România stă foarte prost la capitolul digitalizare/transformare digitală. O simplă incursiune în Raportul DESI pe 2024 al Comisiei Europene, ne va arata faptul că România ocupă ultimul loc în clasament, la mai toți indicatorii, exceptând conectivitatea (dar nu 5G) și numărul de absolvenți în IT (6.8% din totalul absolvenților la nivel național). În rest, la mai toate categoriile oscilăm între ultimul sau penultimul loc.
Când spunem digitalizare ne referim la procesul prin care informațiile, procesele sau serviciile sunt transformate, gestionate și distribuite în format digital (definiția continuă, nu se oprește aici), cu scopul de a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și calitatea lor. Eficiența și accesibilitatea acestora, ca și concepte au mai suferit schimbări în spațiul digital, în ultimii ani. Stocarea documentelor în format digital (word, pdf) și transmiterea lor pe email nu mai reprezintă de mult un standard în digitalizare. Informațiile trebuie să fie parte dintr-un sistem informatic, datele trebuie să fie structurate pentru a putea fi interpretate (baze de date etc.), sistemul trebuie să fie interoperabil și accesibil pentru interconectare cu alte sisteme informatice, ce ar putea utiliza datele respective. Unii numesc asta transformare digitală, eu prefer să-i zic pe scurt digitalizare.
Fig.1 – România, cea mai nedigitalizată țară din UE (date pe 2024)
Cât de prost stă România la capitolul digitalizare
DESI 2022, oferă și un clasament general per națiuni, pe bază de scor compozit, metodologie ce nu mai este utilizată în 2023-2024. Situația însă nu s-a schimbat în cazul DESI 2024. Astfel, clasamentul realizat la nivelul anului 2022 ne arată oficial cât de prost stă România în Uniune.
Fig.2 – DESI 2022
Raportul pe DESI 2024 poate fi consultat aici, dar avem și un scurt rezumat mai jos.
Un indicator rușinos la care suntem pe ultimul loc este ”At least basic digital skills”, unde aflam că puțin peste 27% dintre compatrioții noștri au aptitudini digitale de bază (dacă vă interesează care sunt skill-urile digitale de bază, găsiți definiția aici).
La capitolul conectivitate, avem 92% dintre gospodării conectate la Internet (stăm bine), avem internet de bandă largă (fibră) disponibil pentru o mare parte din populație dar suntem pe ultimul loc la acoperire 5G (doar 32.75%).
La capitolul transformarea digitală a mediului de afaceri stăm iarăși foarte prost, ultimul loc, cu doar 26.8% dintre companii ce au un nivel de bază de intensitate digitală (DII V3). Pe ultimul loc la folosirea AI în companii (1,3%), penultimul loc la cloud (14,8% din companii folosesc cloud), 0 unicorni in digital (2024), ultimul loc la utilizatori de servicii tip e-guvernare (24,64%), ultimul loc la servicii publice digitale pentru cetățeni și mediul de afaceri și lista poate continua.
Totuși, pare paradoxal într-o țară în care peste 92% din gospodării au acces la internet, și în care avem peste 28 milioane de cartele SIM mobile active (sursă), unde majoritatea corporațiilor din tehnologie au prezență și fac outsourcing cu nemiluita, să stăm totuși atât de prost la capitolul digitalizare!
Haideți totuși, să analizăm un pic paradoxurile ce alcătuiesc imaginea națională de ansamblu.
Mediul privat începe să se miște, dar greu
Mediul privat (cel puțin zona întreprinderilor mari) pare că se mișcă bine, și asta este oarecum vizibil cu ochiul liber!
Întreprinderile mari, prezente în marile orașe, au adoptat transformarea digitală în masă, în special când vorbim de bănci, supermarket-uri, farmacii și cam orice fel de companie cu activități preponderente în zona de retail. În orice farmacie sau supermarket intri, ești întrebat în primul rând de cardul de client, ceea ce semnifică că există o evidență digitală a clienților și activităților acestora, pe baza căreia compania ia decizii semnificative de business. De asemenea, abordarea este aceeași peste tot (card client, e-Invoice, notificari pe email, aplicație mobilă, cumpărături și plăți online etc.), aspect ce denotă adopția standardizării la nivel de piață și alinierea cu practicile piețelor internaționale. Este un exemplu banal, dar foarte relevant. De asemenea, pe orice indicator al raportului DESI, întreprinderile mari stau mai bine. Departe de a dori să vă plictisesc cu banalități și truisme, exemplele din zona întreprinderilor mari au rolul de a sublinia că se poate.
Totuși, zona întreprinderilor mari, fie naționale sau multinaționale, nu este neapărat relevantă pentru analiza de față, având în vedere că mărimea acestora determină de facto obligativitatea adopției tehnologiilor digitale, pentru a putea rezista în piață. Managementul eficient al operațiunilor și resurselor pentru astfel de organizații nu se mai poate face fără tehnologii digitale în ziua de astăzi.
Pe de altă parte, zona IMM-urilor românești este de departe cea mai NE-digitalizată piață din UE. Un raport al Băncii Europene de Investiții ”Digitalizarea IMM-urilor din România – O evaluare a nivelului de digitalizare al IMM-urilor din România și recomandări pentru creșterea nivelului lor de digitalizare”, relevă aspecte îngrijorătoare, pe care le voi etala de mai multe ori în cadrul acestui articol.
În primul rând este important să înțelegem cum este structurat mediul nostru privat. Raportul SME Performance Review 2024, redă anvergura și importanța IMM-urilor în economia românească. 99.8% din firme sunt încadrate ca IMM, angajează 68% din forța de muncă și reprezintă 55.9% din valoarea adăugată. Stăm mai bine fată de media europeană, la categoriile forță de muncă (doar 65% din angajați activează în IMM la nivel UE) și ca valoare adăugată (doar 53% este media UE).
Deși întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) contribuie semnificativ la creșterea productivității economice, numărul acestora pe cap de locuitor în România (29 la 1.000 de locuitori) este la jumătate media UE (58 de IMM-uri la 1.000 de locuitori). În plus, IMM-urile reprezintă aproximativ 30% din exporturile totale ale României. Concluzia generală este că performanța companiilor românești este mult sub media europeană. Să fie oare aici (ne)digitalizarea printre cauze? Concluzionăm trist că mediul antreprenorial din România, nu stă foarte bine, populația preferând mai degrabă să activeze ca angajați. Conform raportului Global Entrepreneurship Monitor 2024 doar 5% din populația adultă a țării, deține un business stabil.
Raportul DESI 2024 are câțiva indicatori specifici pe zona de companii private, în special IMM-uri:
- IMM-uri cu un nivel de bază de intensitate digitală: RO este pe ultimul loc, cu 26.8% (față de media UE 57%). Deci, cam trei sferturi din IMM-uri nu prea le au cu digitalul.
- e-invoicing: aici stăm bine, suntem destul de aproape de media EU (35.3% dintre companii eliberează facturi electronice, fată de 38% media UE). Zona IMM-urilor stă chiar bine, cu 34.5% (față de 38% media UE). Facturarea este de obicei un proces costisitor și anevoios, probabil că digitalizarea este o necesitate stringentă aici. Practic, companiile au fost forțate să digitalizeze.
- Folosirea social media: aprox. 15% din companii folosesc social media, la jumate față de media europeană (31.5%), fie că vorbim de IMM-uri sau Întreprinderi mari. Procent ridicol de mic, având în vedere ce mult ne place “TikTok-ăreala” și cât de ușor se pot influența românii prin social media.
- Adopția de cloud computing: doar 15% din companii au adoptat servicii cloud sofisticate, deși e aproape imposibil în ziua de astăzi să nu folosești cloud. Media UE este la 38%, fie că vorbim de IMM sau întreprinderi mari.
- Adopția AI în companii: ridicol de jos, cu un procent de doar 1.5%. Paradoxal, la cat buzzwording se face in România pe zona de AI! Media UE este pe la 8%, pentru IMM dar și întreprinderi mari.
- Vânzări online IMM-uri: doar 11.9% din IMM-uri vând online, fată de 19% media UE.
Populația needucată, dar cu potențial
Apetitul populației pentru digital pare deja mare, și într-o continuă creștere.
După cum am spus și mai sus, avem peste 92% din gospodării cu acces la internet, peste 28 milioane de cartele SIM mobile active (sursă), 15.5 milioane de smartphone-uri (sursă) și peste 13.3 milioane de utilizatori de social media (peste 64% din populație)(sursă). Dacă ne raportam la utilizarea social media a utilizatorilor de peste 18 ani, procentul crește la 73% (11.73 milioane).
La nivel național, datele arată bine, dar o mică incursiune la nivel de regiuni sau de grupe de vârstă ne va indica o serie de mici probleme. Raportul BEI, citat deja mai sus, menționează că nivelul de digitalizare în România variază: este mai ridicat în orașe, în special în București, Cluj și nord-vest, comparativ cu zonele rurale. Totodată există diferențe între diferitele categorii de vârstă în ceea ce privește abilitățile și utilizarea, acestea fiind mai ridicate în rândul persoanelor tinere „nativi digitali” și mai scăzute în rândul persoanelor în vârstă. Dar acestea nu sunt caracteristici specifice tării noastre, ci general valabile în toată Uniunea și chiar în lume.
La nivelul populație stăm foarte prost la câțiva indicatori critici, respectiv:
- utilizatori de e-banking (16% România, față de 64% media UE), probabil justificat prin preferința românilor pentru servicii bancare tradiționale, deși toate băncile oferă deja servicii avansate de e-banking.
- utilizatori e-guvernare (24% România, față de 75% media UE), cu siguranță justificat prin lipsa de servicii publice digitalizate.
- Skill-uri digitale de bază (27% dintre români au competențe digitale de bază, fată de 55.5% media UE).
- Skill-uri digitale avansate (8.9% România, 27% media UE).
Deci, avem o populație lipsită de cunoștințe avansate, dar cu acces la infrastructură de comunicații și cu un apetit ridicat pentru social media. Site-ul datareportal.com menționează 13.3 milioane de utilizatori de social media in România, distribuiți astfel: 13.3 mil Youtube, 9 mil. Facebook, 8.97 mil. TikTok, 5.3 mil. Instagram, 7.7 mil. Facebook Messenger, 2.68 mil. Pinterest, 2.56 mil Snapchat, 4.2 mil. Linkedin, 1.51 X(Twitter).
Fig. 3 – Utilizatori social media în România 2024 (milioane de utilizatori) (sursa)
Sectorul public suferă de lipsă de viziune și incapacitate de execuție
Nu pot să încep această secțiune decât prin a-mi exprima nespusa bucurie asupra faptului că România are la dispoziție aprox. 6 mld. Euro, doar prin PNRR, disponibili pentru digitalizare, din care aproximativ 2 mld. sunt destinați exclusiv digitalizării serviciilor publice. Deci bani sunt, nu avem de ce sa ne plângem.
Totuși, pentru digitalizare au fost bani tot timpul. Chiar acum avem un apel deschis pentru 344 milioane euro pentru digitalizare servicii publice, apel apreciat pentru modul de abordare . Nu avem o sumă exactă cheltuită pe digitalizare de-a lungul timpului, pentru că nimeni nu a stat să numere, din diverse motive, dar tot auzim de proiecte mari de digitalizare ale statului, în special în ultimii 15 ani. Dau câteva exemple semnificative: e-România, CNAS, RECOM, SEAP-SICAP, ghiseul.ro, hub.mai.gov.ro. Majoritatea realizate cu sume mari și deseori cu probleme.
Intrând pe pagina ADR dedicată serviciilor digitale, aflăm că sunt 3287 de servicii publice înscrise în catalog (de la 555 instituții), din care peste 51% sunt digitalizate. Pe hârtie avem ceva digitalizare.
Dar după cum am spus, bani au fost și sunt, proiectele tot apar și dispar, dar totuși digitalizarea lipsește cu desăvârșire. E drept s-a realizat câte ceva în ultimii ani, dar mult prea puțin față de ce ar fi trebuit și probabil cu mult prea mulți bani. Care să fie oare cauzele acestui eșec lamentabil ce ne aruncă pe ultimul loc al UE la capitolul digitalizarea sectorului public și servicii de e-guvernare?!
Pai în mod neîndoielnic corupția este unul dintre ele. Sunt atâtea scandaluri de corupție legate de proiectele de digitalizare ale statului, încât nu ai cum decât să pui pe primul loc acest fenomen. În mod clar corupția a influențat negativ dezvoltarea națională digitală. Luam doar 2 exemple simple: dosarul Microsoft și e-România. Un articol și o discuție interesantă pe această temă găsiți aici.
Totuși, nivelul perceptibil al corupției, este din ce în ce mai mic în ultimii ani, dar rezultatele sunt aceleași. Așadar mă îndrept către altă cauză importantă, respectiv lipsa de viziune experimentată, a decidenților.
IT-ul este un domeniu unde experiența practică este crucială. Nu poți opera doar pe baza teoriei. Contextul de asemenea schimbă totul, iar abordarea trebuie întotdeauna adaptată la context. IT-ul este un domeniu atât de dinamic, încât metodele, procesele și tehnologiile aferente se schimbă radical din aprox. 10 în 10 ani. Acum, de exemplu, suntem în mijlocul unei astfel de schimbări determinate de AI/ML ce va modifica industria globală semnificativ în următorii ani. Luați orice fel de caiet de sarcini al oricărei instituții din România, și veți vedea că nivelul IT-ului din domeniul public este mult prea departe de abordarea din industrie. Lipsește cu desăvârșire ITIL-ul, echipele tehnice nu sunt sub nicio formă dimensionate corespunzător și nu dispun de funcțiile cheie necesare (găsim specialist IT – care face de toate – și poate manager de proiect, dar nu avem arhitecți, change manager, delivery manager etc.), rezultatele se măsoară în servere livrate sau licențe achiziționate etc. Multe proiecte sunt gândite luând în calcul mai mult nevoile instituției, nu ale cetățeanului, respectiv sunt gândite pentru a simplifica munca funcționarului, nu pentru a sprijini cetățeanul.
IT-ul seamănă cu medicina, din anumite puncte de vedere. Nu intri in sala de operație doar cu chirurgul! Ai nevoie și de anestezist, poate încă un chirurg și o armată de asistenți! IT-ul e treabă grea, iar skill-urile avansate nu se dobândesc în facultate ci se învață pe parcurs. Sistemele informatice moderne sunt complexe, un mix de tehnologii de software, hardware, cloud, securitate cibernetică, AI/ML etc. Fiecare tehnologie cu ”doctorul” ei, iar peste ei sunt cei cu viziunea experimentată, aceia care știu ce înseamnă cu adevărat ciclul de viață al unui sistem informatic și sunt în stare să construiască un sistem pe baza soluțiilor celor mai eficiente (fit for purpose), nu a celor mai scumpe, pot să prevadă evoluția în timp a sistemului, fără să fie luați prin surprindere de orice creștere a numărului de utilizatori. Sunt cei care pot transpune obiectivele și procesele de business în sisteme informatice utile, eficiente și ușor de utilizat. E treabă grea, ce-i drept, dar uneori am impresia că nici nu se încearcă. De pildă, mare parte din formularistica online o transpune pe cea istorică în format fizic, fără a ține cont că multe din informațiile cerute cetățenilor sunt redundante sau nu sunt necesare pentru serviciul accesat. Acest lucru denotă lipsa de analiză aplicată de specialitate asupra fiecărui item transpus în mediul digital, lipsa unei viziuni clare asupra necesarului de date și asupra modului de gestiune, agregare și raportare a acelor date.
Lipsa de viziune experimentată duce și la inexistența unor standarde în digitalizarea serviciilor publice, fapt ce face ca fiecare aplicație a statului să arate și să se comporte altfel. Interoperabilitatea e obligatorie, prin lege, dar totuși în practică avem o lipsă crasă de interoperabilitate inter-aplicații ale statului. Tot lipsa de viziune experimentată duce la lipsa de continuitate, respectiv proiecte de digitalizare ce dispar sau devin ineficiente după epuizarea surselor europene de finanțare, respectivele instituții nereușind să asigure finanțarea și funcționarea sustenabilă a acestora. Multe dintre organizațiile publice care își digitalizează serviciile nu sunt gata să își asume o redimensionare serioasă a resurselor bugetare pentru funcționarea acestor sisteme digitale și dezvoltarea în continuare.
Faptul că statul nu funcționează cum trebuie în acest domeniu este probabil cel mai mare impediment, pentru că e-guvernarea și serviciile publice digitale sunt principalul catalizator al digitalizării la nivelul unui stat. Cauzele sunt multiple, de la cauzele culturale la care nu s-a umblat aproape deloc, ca și cum transformarea digitală nu implică o schimbare în cultura organizațională publică, la cauze de natură legală (salarii neatractive pentru specialiștii IT din sectorul public, reguli multe și disparate cu privire la soluțiile tehnice adoptate și securitatea datelor, lipsa factorului de pull/ a stimulentelor pentru personalul din administrație de a schimba normele de lucru). Nu în ultimul rând, printre cauze se regăsește lipsa unei viziuni clare cu privire la beneficiile digitalizării și lipsa de leadership în acest domeniu.
Pentru anul 2025, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță cu emfază o multitudine de apeluri de proiecte (400 apeluri si 12 miliarde euro bugete scoase la bătaie) dintre care aprox. 380 milioane euro sunt destinate digitalizării. Pe lângă acestea, aproape toate proiectele cu finanțare nerambursabilă sunt punctate pozitiv dacă includ componente tehnologice sau dacă asigură instruirea personalului în domeniul tehnologiei. Provocarea este de a pregăti aceste proiecte pentru a aduce beneficii reale actorilor publici și privați cărora le sunt adresate aceste bugete.
În loc de concluzii
Analiza pare simplă, oarecum… Infrastructură există pentru toată lumea, IMM, întreprinderi mari, instituții publice, tineri, bătrâni, urban, rural, vest, est. Foarte puțini sunt cei ce nu au acces la un calculator/laptop/tabletă/telefon smart, în mod direct sau prin intermediul familiei sau al locului de muncă.
Totuși, ne lipsesc serviciile publice digitale, în special la nivel guvernamental și autorități locale. Emailul a fost adoptat la nivelul multor instituții centrale sau locale, dar asta nu înseamnă digitalizare. De asemenea, drumul către maturitatea digitală a serviciilor publice este lung și anevoios (vezi aplicațiile CNAS, ghiseul.ro, recentul ONRC etc.). În unele cazuri aplicații nou lansate sunt inutilizabile, fie cu un design ineficient sau prost dimensionate etc. Altele mor repede, după epuizarea fondurilor europene.
Să luăm un exemplu banal, parcarea din București sau de ce nu, din țară. Pentru Primăria Capitalei avem o aplicație, iar pentru sectoare alte aplicații sau fiecare cum a putut. Un gest de minim respect pentru cetățean ar fi fost dezvoltarea unei aplicații comune, care să te poată taxa în funcție de locația exactă, fără să faci analize avansate cu privire la ce zonă esti, ce interval orar, câte ore stai etc. Există dezvoltatori privați ce au încercat să preia această sarcină, dar nici acolo nu se poate chiar orice, probabil din cauza piedicilor puse de diverse administrații locale. O aplicație pentru parcări publice, la nivel național, care să scutească cetățeanul de timpul pierdut pentru realizarea plății, ar fi ideală. Dacă statul nu vrea sa facă așa ceva, atunci soluția poate fi un standard deschis prin care privații să poată realiza un astfel de proiect, în schimbul unui comision din sumele încasate. Pe principiul ”dacă tu nu poți, lasă pe altul”, problema parcărilor va fi rezolvată elegant, dacă statul nu ar pune piedici și ar fi mai deschis în găsirea unor rezolvări pentru problemele de zi cu zi ale cetățeanului. Dacă un număr unic național pentru plata parcării prin SMS se poate (7458), de ce nu și o aplicație la nivel național? Încă un exemplu banal, dar foarte relevant.
Din tot ce dezvoltă sau cumpără statul în materie de aplicații software sau sisteme IT integrate, rezultă o concluzie tranșantă. Statul nu știe să dezvolte servicii publice digitale. Se construiesc tot felul de sisteme mamut, de zeci/sute de milioane de euro (cloud guvernamental dedicat ce ne va costa în total peste 374 milioane de euro), dar digitalizare efectivă nu prea avem. Vrem, nu vrem, statul este principalul motor al dezvoltării pieței locale de servicii digitale.
Dar statul nu este decât un exponent al populației, care este grav afectată de lipsa cunoștințelor digitale (statul suntem noi). Sunt mulți indicatori, deja enumerați în acest articol, care indică acest aspect, iar situația este oarecum îngrijorătoare. O țară în care industria IT este la loc de cinste, cu o contribuție de 8% din PIB, să înregistreze un nivel atât de jos de digitalizare internă, este rușinos. Industria IT locală a mai fost analizată și în acest articol. Practic vorbim de două lumi diferite, în aceeași națiune, o țară fragmentată. Cei ce știu, dar nu au cum să facă, și cei ce nu știu, dar ar trebui să facă. Aceeași populație prost pregătită se regăsește și în zona de IMM-uri, cu aceleași rezultate dezastruoase, tot pentru că nu știm ce să facem și cum să facem. Trăim într-un cerc vicios, pentru că nu știm ce să facem și aparent nu avem cu cine.
P.S. La ora redactării acestor rânduri ghiseul.ro este nefuncțional de peste 24 de ore. 😊
Lavinia Tofan este expert în politici publice și finanțare europeană, cu experiență în digitalizare și dezvoltare strategică. A contribuit la elaborarea Strategiei Naționale de Competitivitate 2022-2027, la elaborarea Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligenta 2022-2027, precum și la Strategia Industrială a României 2022-2027. Experiența sa în finanțare europeană include dezvoltarea și implementarea proiectelor din fonduri structurale și alte mecanisme de sprijin, având un interes constant pentru alinierea politicilor naționale la tendințele europene și internaționale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
La Casa de Asigurai de Sanatate sistemul -inactiv de cateva zile !- a fost foarte prost de la inceput, cu defectiuni frecvente, fapt care a pus sub semnul intrebarii contractul initial cu o firma nepregatita (Ghita ?). Probabil au fost si altele… Ce sa mai spun ca in ultimele saptamani se gasesc insi care combat necesitatea digitalizarii ANAF !?! Si presa ii promoveaza insistent …
Fiind pensionar în vîrstă de peste 70 de ani, deprins de mulți ani cu plăți online la facturi și cumpărături pe site-uri și de pe telefon la magazine, acum cîțiva ani am vrut să primesc cuponul de pensie în format electronic. Am renunțat, deoarece se cerea: (1) deschiderea unui cont (firesc), (2) descărcarea unui formular, printarea, completarea și semnarea lui, (3) copie on paper după actul de identitate și (4) cerere scrisă, hîrtii cu care să te deplasezi la casa județeană de pensii. Nu se precizează dacă dosarul să fie cu șină. Good night, Romania, wherever you are!
Stie, dar nu vrea.
In plus, adopta si programe special gresite, ca sa arunce totul in aer si sa nu se renunte la hartii si functionarime.
De altfel, mi s-a spus de cateva ori ca ce vorbesc cu functionarii online e una, la ghiseu e alta…
Nu uitati ca noi avem o evidenta dubla: electronica si pe hirtoage. Deci, numar dublu de functionari.
„Să luăm un exemplu banal, parcarea din București sau de ce nu, din țară. ”
Sistemele de parcare sunt o catastrofa, mai ales pt noi strainii. Desi am instalat niste appuri niciodata nu au functionat. Ar trebui sa bag o multime de date privind banca, CP (pe care nu-l am) sau mai stiu eu ce, lucruri pe car enu le am la indemina atunci cind vreau sa cumpar o piine.
Digitalizarea la noi este un moft si nu este dorita pt ca 1/2 din sectorul bugetar si 1/6 din privat dispare, ca hartogari. Timp de 4 ani ministerul digitalizarii cuplat cu cercetarea nu a facut mare lucru, dar a facut cateva zeci de angajari. Un exemplu clar este mica recalculare pensii. Fiecare are un nr. de dosar pensie. Toate adeverintele de venituri si sporuri cerute de la diferite arhive si unitati economice trimise on line direct la dosarul de pensie cerut. Dar pensionarii se duc si depun cereri de adeverinte cu adresa, cnp, telefon, se duc apoi sa si le ia. Mai apoi se duc la casa de pensii, iau bon de ordine, asteapta 3- 4 ore, sa depuna aceste adeverinte. Dar culmea, este ca cer adeverinta cu semnatura olografa, nu electronica. Functionara de la ghiseu pensii da cu degetul sa vada ca este semnat cu pix ori stilou. Iar daca ai pe cartea de munca sau Revisal gr. 1 si 2 de munca iti mai cere si adeverinta inca odata. In loc sa ceara Casa de pensii direct de la intreprindere ori arhiva. Si am vazut persoane de 75- 85 de ani pe drumuri, cu carje si care multi nu au habar de sistemul on line. Vai de mama noastra de digitalizare si de ministrul muncii pe care il avem !!! Mori cu zile………….
Felicitari autorilor! Un articol foarte bun prin intermediul caruia populatia generala poate intra in contact cu domeniul IT, poate sa isi structureze mai bine cunostintele deja acumulate in acest domeniu si poate inclusiv sa aiba initiativa prin sugestiile pe care le poate face autorilor in eventualitatea in care autorii ar dori sa pregateasca o versiune imbunatatita a articolului.
Cu permisiunea autorilor, desi nu sunt nici un fel de specialist in IT, as dori sa fac unele sugestii dupa cum urmeaza:
1. Cand vorbim de informatii care se pot digitaliza sugerez ca informatiile per se se colecteaza si se introduc in Banci de Date pentru ca nu sunt structurate. Asa cum corect precizeaza autorii doar informatiile structurate pot fi inregistrate in Baze de Date pentru ca ele indeplinesc conditiile de admitere in aceste baze de date fiind adnotate, catalogate, etc.
2. Cand vorbim de procese care se pot digitaliza situatia este foarte complexa daca nu chiar complicata pentru ca vorbim de procese operationale ale entitatii (Ce produce entitatea) si procese de suport (procese care se ocupa cu alocarea de resurse pentru a sustine executia proceselor operationale). Sigur ca exista procese operationale si in IT atunci cand entitatea genereaza produse IT.
3. Corelarea dintre procesele operationale si procesele de suport este realizata in zilele noastre de domeniul numit Bussines Intelligence simplu definit ca simbioza intre Baze de Date Operationale si ERP, SAP, etc.) care asigura ca entitatea sa isi creasca efectivitatea proceselor operationale in conditiile cresterii eficientei alocarii de resurse fara afectarea calitatii proceselor si finalmente a produsului.
4. Cu tot respectul pentru autori dar serviciile sunt tot procese.
5. Elementul de sistem si sistemul in sine trebuie sa contina interfete interne si externe proiectate in asa fel incat sa asigure cooperarea interna si externa la nivelul elementului de sistem, al sistemului si ultimativ a ceea ce occidentalii numesc ”system of the systems”. Prin cooperare se intelege asigurarea compatibilitatii pentru asigurarea interoperabilitatii si integrarii interne sau interna si externa.
5. Se poate jongla cu sintagma de Transformarea digitala dar cred ca la rigoare aceasta sintagma poate genera asteptari mai mari decat posibilitatile sintagmei. Cu alte cuvinte digitalizezi ce poti digitaliza pentru ca daca un proces consta in 7 niveluri de executie si numai pentru doua exista automatizare restul celor 5 niveluri ale procesului nu pot fi executate decat manual. Transformarea unui document din format fizic in format digital (hartie-Word, PDF, etc.) desi extrem de simpla ca proces si dealtfel extrem de uzitata, nu cred ca este un exemplu foarte fericit de transformare digitala reala pe care o entitate l-ar folosi ca sa isi asigure avantajul competitional. Poate la stat.
6. Autorii spun si sunt total de acord cu tot ce afirma in legatura cu capabilitatile statului de a dezvolta servicii publice digitale. Numai ca nu se precizeaza de ce in ciuda investitiilor masive facute de stat nu ne aflam acolo unde aceste investitii ar fi trebuit deja sa ne duca. Estonia este un exemplu viu de digitalizare 100%. Explicatia este simpla. La nivelul sistemelor de stat digitalizarea ar face instantaneu neatractive multe mii de slujbe. Cel care este responsabilizat sau autorizat cu prestarea unui serviciu pentru care exista clienti interni sau externi nu isi poate proiecta nici puterea si nici influenta daca serviciul este digitalizat. Intalnirea fizica intre prestatorul de serviciu si client este dorita cu disperare pentru ca ultimativ prestatorul doreste sa isi recupereze pierderea cauzata de castigarea postului si apoi sa inceapa sa castige si sa isi creasca puterea si influenta. Digitalizarea este dusmanul nu suportul pentru optimizarea activitatii. De aceea sunt total de acord cu autorii care afirma ca drumul către maturitatea digitală a serviciilor publice este lung și anevoios.
Sunt detalii irelevante. Daca ai dotare si softuri bune, oameni bine pregatiti, digitalizarea merge f. bine, fara sincope.
Statul NU VREA nu că nu știe.
Statul nu știe să facă servicii publice digitale? Păi normal, când cea mai avansată platformă folosită în instituții e Excel și aia cu macro-uri greșite. Dacă statul ar digitaliza birocrația cum trebuie, ar pierde un sfert din funcționari și o tonă de timbre. Clar nu e în interesul lor!
Un articol foarte bine documentat, care surprinde realitatea tristă a digitalizării în România. E frustrant să vedem cât de mari sunt decalajele față de restul UE, mai ales când avem resurse și specialiști care ar putea schimba lucrurile. Problema nu e lipsa tehnologiei, ci lipsa unei viziuni clare și a unei implementări eficiente. Poate că digitalizarea sectorului privat va pune, în timp, presiune și pe cel public. Mulțumesc pentru analiza detaliată!
Nu este vorba doar despre stat, exista o mare parte a populatiei care refuza total digitalizarea sau o ignora in cunostinta de cauza, am cunostinte cu varste cuprinse intre 35-43 care inca folosesc telefoane cu taste, unii dintre ei, trei la numar, inca isi iau banii la plic in urma unor solicitari in scris catre angajatori, !!!! lucrand la firme diferite !!!!!
CULMEA culmilor este ca unul dintre ei este programator, nu folosesc nici macar whatsapp, nu au conturi de social media, platesc taxele la ghiseu preferand chiar statul la cozi in detrimentul platilor online, in cazurile in care intampina obligativitati de a face rezervari online inainte de prezenta fizica se prezinta fara si rezolva la fata locului.
Cu toate acestea traiesc la fel ca restul, ies in oras, merg in cluburi ( dar comanda taxiuri pe modelul clasic prin dispecerat ), vestimentar sunt in ton cu moda, au masini e masini ( cu parcarile mai greu daca nu este prezent in zona un angajat care sa le ia banii, preferand sa riste amenda deoarece nu au cum sa plateasca cash.
Unul dintre ei chiar a dat in judecata primaria pentru amenda gasita in geam bazandu-se pe lipsa optiunii de a plati cash, altul a strans in jur de 18 amenzi si nu pare sa il deranjeze.
Daca eu personal cunosc in mod direct 6 persoane de acest tip, fara sa contabilizez si membrii familiilor acestora, garantat la nivel national sunt sute de mii, minim, si nu isi vor schimba viziunea indiferent de ceea ce o sa faca / doreasca statul.
Nu uitati de marele experiment covid, daca nici macar cea mai mare tornada mediatico guvernamentala n-a reusit sa-i faca pe cei majoritari sa accepte naratiunea oficiala, absolut nimic pe aceasta lume nu o sa-l faca pe romanul care nu vrea ceva sa isi schimbe viziunea sau dorinta, repet, absolut nimic, cine crede altfel se minte singur.
Teribil ce descrieți! Ș-apoi să te mai miri cum de prind teoriile conspirației? Prima cafea din zi, sortimentul preferat, pe care tocmai am terminat-o de băut, am cumpărat-o online de la importatorul din București, muzica pe care o ascult în timp ce scriu aici merge pe niște boxe high quality luate online din Germania, masa TV tot online din Polonia, și mă opresc cu enumerarea, sînt foarte multe. Îi întreb pe amicii aceia ai Dv de vreo 30 de ani cum făceam să le am și să mă bucur de toate la peste 70 de ani, umblam prin magazine fizice (locuiesc într-un orășel de vreo 15 mii de locuitori), mă mulțumeam cu ce găseam pe-aici, nici nu știam de ele sau renunțam? La urma urmei e vorba de calitatea vieții. Care e doar la un clic distanță.
Romania este la ani lumina de tot ceea ce inseamna servicii publice digitalizate. Cu softuri discutabile si alea putine care o iau razna mereu de bune ce sunt. Comertul on line este ceva mai organizat dar si aici mai sunt sincope.
Apreciez radiografia dură a digitalizării din România, dar aș vrea să adaug un unghi puțin diferit asupra problemei. Într-adevăr, ne situăm pe ultimul loc în UE la multe capitole legate de digitalizare, iar guvernul pare că se joaca cu această digitalizare ca și cu un ou fierbinte. Dar hai să privim partea plină a paharului: lipsa digitalizării ne oferă un strat suplimentar de „protecție cibernetică” – sau cum se mai zice: dacă nu ești online – nu exiști.
Acum când hackerii fac praf infrastructuri digitale sofisticate, România pare că a ales strategia „apărarea prin haos”. Instituțiile noastre încă mai cer prezența fizică la ghișeu pentru orice fleac, iar multe au pagini web care par codate de un student începător din 2005. Și, culmea, asta ne face mai greu de atacat! Ai vrut să furi datele cetățenilor? Succes în a sparge niște servere moarte sau baze de date offline care nu se sincronizează cu nimic!
Asta explică și de ce marile grupări de hackeri rareori au pe listă România. Ransomware? Ce ransomware, că majoritatea instituțiilor oricum nu au backup-uri digitale, deci pierderea datelor ar fi doar o resetare de sistem care oricum trebuia făcută.
E-guvernare? Mai degrabă „e-nebunire”
Desigur, nu putem să ne bazăm pe această „securitate accidentală” la nesfârșit. Dar problema nu e doar lipsa fondurilor sau corupția (deși ajută la menținerea haosului). O mare parte din vină o poartă și populația, care încă mai consideră că „e-mailul e periculos”, dar își trece fără probleme datele cardului pe site-uri dubioase.
Dacă mâine toate instituțiile ar implementa soluții digitale moderne, cu API-uri interconectate și securitate decentă, cât de repede credeți că ar apărea teoria conspirației că „cineva ne fură datele și ne citește gândurile prin e-guvernare”? Ajungem imediat la faza în care oamenii ar cere din proprie inițiativă să completeze formulare pe hârtie ca să nu fie „monitorizați”.
Da, poate că suntem pe ultimul loc la digitalizare, totuși poate ar trebui să ne bucurăm puțin. Da, e frustrant că trebuie să stai la coadă pentru un amărât de certificat fiscal. Da, e absurd că ghiseul.ro cade mai des decât rețeaua de electricitate în unele sate. Dar, pe de altă parte, avem o populație care nu-și face griji că hackerii le fură parolele, pentru că oricum nu folosesc nimic digital în mod real.
Viitorul nu ne va aduce o digitalizare bruscă și spectaculoasă, ci mai degrabă o migrare lentă, cu pași mici, pe măsură ce generațiile mai tinere ajung în poziții de decizie. Între timp, să ne bucurăm că România este, fără să vrea, una dintre cele mai „sigure” țări din punct de vedere cibernetic – nu pentru că avem protecție avansată, ci pentru că nimeni nu vrea să fure ceva ce nici nu există online.
Dv.ridicati problema sigurantei datelor. Dar pt a nu fi vulnerabile trebuiesc mereu achizitionate softuri de protectie care sunt f. scumpe. Noi de abia le cumparam oe cele strict necesare si mai vreti protectie!!! De aia eu nu fac plati cu tel.mobil si doar cu cardul. Pt ca protectia oferita de firmele de telefonie mobila sunt slabe si ineficiente.
… sa-ti mai spun ca tocmai m-a rugat un „amic” de la o „sectie-de-p*litie”
sa le instalez „uindouzu si ofizu”… plus un „anti-viruz” „care-sa-se-apdateze”
Si cum fara licente cumparate! Foarte faina, digItalizarea la noi. De 2 saptamani, softul Casei de Sanatate este mort si ei spun ca este in mentenanta, adica resursciteaza mortul !!! Ati uitat ca acum 7- 8 ani Microsoft a descoperit ca mai toate ministerele din Ro foloseau softurile lor fara licente cumparate.
Digitalizarea in primul rand muta bani multi dintr-un buzunar in altul.
Pentru mine ca PF si mic patron per total „digitalizarea” mi-a crescut cheltuielile cu servicii nesolicitate.
Costurile cu asa zisa digitalizare sunt imense in comparatie cu o banala bucata de hartie scrisa pe care o depun la un ghiseu si cel mai important fapt este ca va fi analizata plus responsabilitate decizionala de o fiinta umana , NU de o „inteligenta artificiala”.
Recomandarile nu sunt din cele mai ok …. adica a lasa pe altii sa ia comision fara sa fie precizat in lege un 5% acolo ( si platit de administratie din taxa , nu de utilizator peste taxa ) … vom avea comisioane de 90% , asa cum firma lui Cocos administra parcarile si Primaria nu primea nimic …. Mai mult , un standard in aceste programe , care sa nu fie amestecate niciodata cu reclame care dintr-un clic sa te bage nu stiu pe unde … Sa nu mai zicem de TVA incasat ilegal la plata SMS … Asta doar pentru parcari , daca trecem la celebrul SPV care e defapt 2 site-uri , pe unu te inregistrezi sa depui si pe altul te inregistrezi ca sa primesti …. doar un cretin de it-ist ar accepta sa fie partas la un astfel de rahat , sau angajat la finante …..
Comentariile super interesante și completează tabloul articolului.
Da, pe de o parte avem o populație sfertodoctă în ce privește digitalizarea, și pe de altă parte avem o birocratură infestată de virusul ceaușismului – fiecare este un mic ceaușescu pe moșia lui birocratică, orice mișcare de date și informații trebuie aprobată și executată și pe hârtie, nu doar digital, și copiată/ștampilată în x exemplare pentru cele x dosare din cele x fișete.