vineri, martie 29, 2024

Romantismul anti-capitalist reloaded

Utopia comunistă clasică şi-a pierdut nimbul de-odinioară, dar proiectele colectiviste cu pretenţii escatologice nu au dispărut. Chavismul, cu a sa mitologie ce-si zice „socialism bolivarian”, este unul dintre acestea. Acţiunile unui Alexis Tsipras fac parte din aceeaşi tradiţie a anti-capitalismului şi anti-liberalismului. Este vorba despre romantismul anti-capitalist reloaded. Se resping valorile modernitătii burgheze, capitalismul este stigmatizat drept triumf al celui mai cras egoism, se exaltă ceea ce ganditorul venezuelean Carlos Rangel numea „traditia bunului salbatic”. Fostul premier belgian Guy Verhofstadt avea perfectă dreptate să-i spuna lui Tsipras: „Cum vrei să fi tinut minte? Ca un accident electoral care si-a facut poporul si mai sărac? Ori ca un reformator revolutionar autentic? Evită sa cazi in capcana PASOK. Nu-ti trăda poporul. Deoarece 80 la suta vor să rămană in zona euro. Arată că esti un lider real, nu un profet.” Marea provocare pentru lumea de azi este, mi-e teamă, absenta liderilor de anvergura si revenirea, pe varii meridiane, a profetilor. Revine stilul oracular in politica, se proclama enormitati si se inchid ochii in fata unor scandaloase actiuni ale noilor „tribuni”.

Politologul Stephen Sestanovich scria in anii 90 un articol in „The National Interest” cu titlul „The Hour of the Demagogue” (Ora demagogului). Cineva m-ar putea intreba cum se combina ceea ce, intr-un articol publicat aici zilele trecute, numeam cinismul ludic, un sindrom propriu radicalismului de stanga de azi (diferita de cvel al anilor 20 sau chiar 60), cu acest neo-romantism colectivist si autoritarist care febriciteaza, este tot mai evident, pe plan global? Raspunsul tine poate de ceea ce un profesor al meu care preda istoria sociologiei obisnuia sa spuna: „Orice cinic se pretinde romantic si orice romantic se deghizeaza in cinic”…

Drepturile omului par sa fi intrat intr-o alarmanta desuetudine. Ne indignam selectiv si, de-obicei, in raport cu societatea deschisă si cu valorile democratiei liberale. La două decenii dupa genocidul de la Srebrenica, veto-ul Rusiei putiniste impiedică o rezolutie ONU care să spuna lucrurilor pe nume. Stanga radicala l-a uitat de multa vreme pe Slobo the Great, e prea ocupată cu demonizarea Angelei Merkel. Tsipras a crescut in universul mitocratic al arhetipurilor revolutionare stangiste, de la Nikos Beloyannis la Che Guevara. Ii repugnă, asemeni lui Guevara, tot ce inseamna concurentă, piată libera, risc.

Imediat dupa revolutiile din 1989, ganditorul politic Bruce Ackerman, profesor la Universitatea Yale, a publicat o carte intitulata „The Future of the Liberal Revolution”. Astazi, iata, ar putea apare una cu titlul „The Future of the Anti-Liberal Revolution”. Neo-romanticii anticapitalisti stiu să distrugă, nu să cladească. Capitalul financiar este condamnat apocaliptic, as zice wagnerian, drept „domnia cametei”. Se reiau fixatiile unor Proudhon, Bakunin si Marx legate de rolul malefic al banilor. Dihotomii ce parea definitiv compromise renasc sub ochii nostri. Maniheisme obosite isi traiesc a doua viata. Neo-romanticii stiu să nege, nu să afirme. Stiu să suprime contracte asumate, nu să le onoreze. Impreună cu Marius Stan, am publicat, in decembrie 2014, un eseu in apărarea valorilor burgheze. Credem că la acest ceas este de o ardentă actualitate.

https://www.contributors.ro/cultura/secret-arzator-elogiu-burgheziei-un-articol-de-marius-stan-%C8%99i-vladimir-tismaneanu/

Discut aceste teme in interviul luat de de Melania Cincea si aparut in revista timisoreană „Timpolis”:

http://timpolis.ro/vladimir-tismaneanu-romantismul-anti-capitalist-reloaded/

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Subscriu 100%:intr-adevar, discursuri ce păreau compromise de o istorie relativ recentă ce le-a demonstrat falsitatea, ipocrizia sau chiar periculozitatea, sunt resuscitate si azvarlite catre zidurile de apărare ale principiilor liberal democratice căutând puncte slabe si urmarind cu îndârjire compromiterea lor.

  2. Poate gresesc. Dar capitalismul ca definitie nu mai corespunde deloc realitatii actuale, mult mai complexe si mai evoluate. Parerea mea. Bineinteles, recunosc razboaiele reci dintre capitalism si comunism, dintre capitalism si feudalism. Sunt realitati istorice incontestabile, pe orizontala si verticala istorica.

    Dar capitalismul, ca terminologie, a lasat locul democratiei, ca noua inventie sociala teribila. Si mai nou, se impune statul de drept, care bineinteles nu exista decat in societatile democratice. Cumva, statul de drept este noua infatisare a progresului social, si include democratia.

    Nu mi-as permite sa va impun vreo terminologie domnule profesor. Va rog sa-mi spuneti in ce masura ati analizat si poate v-ati apropiat de structura mecanismelui progresului social, asa cum incerc eu sa-l decelez. Ca pe o evolutie exponentiala capitalism – democratie – stat de drept. Nu istoria terminologiei ma intereseaza neaparat, ci structura progresului in evolutia sa naturala. Ma rog, ceva nu-mi place nici in terminologia „mea”. Evolutia societatii este prin definitie omeneasca, adica artificiala, nicidecum naturala. Calificativul „natural” incearca sa surprinda absenta unei viziuni globale, constiente si controlate a progresului. Viitorul evolueaza natural in ce directie „vrea” el, alegand cele mai usoare si mai simple cai, greu de prezis. Cred ca am plictisit deja. Scuze.

    Considerati curiozitatea mea legitima stiintific?

    • Părerea mea (plagiată :) ) e că societatea se umană se îndreaptă în mod natural spre socialism, din cauza evoluției tehnologice.

      Pe vremuri, un lucrător nemulțumit al unui fierar putea să înceapă oricând să fabrice singur potcoave și fiare de plug, deci putea să încaseze direct contravaloarea muncii sale de la client. În zilele noastre, angajații de la o fabrică de avioane sau de la un șantier naval nu pot începe să fabrice avioane sau nave pe cont propriu, așa că nu pot avea acces direct la banii plătiți de către client.

      Așa apare ”lupta de clasă”, pentru a-și îmbunătăți plata și condițiile de muncă ei sunt nevoiți să se implice în conflicte cu patronatul. Ca urmare, statul trebuie să intervină și să reglementeze salarizarea și condițiile de muncă, așa că în acest moment socialismul deja există și funcționează din plin. Iar asta nu se poate schimba: oricât am încuraja IMM-urile și activitățile individuale independente, nu putem fabrica garnituri TGV și aeronave de pasageri bazându-ne pe IMM-uri.

      • confundati sindicatele – entitatile alea comuniste care se lupta pentru salariati (buni sau rai = puturosi sau harnici, deopotriva) cu statul :)

        daca nu mai sunt buni la proiectat avioane, se pot apuca de proiectat masinute rosii zburatoare pe baza de idei positive – dar asta ar insemna sa intre in competitive, in economia reala, sa devina intreprinzator – adica sa manance EXACT cat produce … prin opozitie salariul fix si constant platit de stat/compania monopol vine cu „mici neajunsuri”

  3. Domnule profesor,
    Von Hayek spunea ca puterea politica (se referea acolo la statul-natiune) a intervenit in functionarea unora dintre instrumentele esentiale ale civilizatiei > moneda si dreptul, astfel ca acestea au incetat a fi ezultatul evolutiei spontane ci sunt transformate/produse de catre ideologiile politice (care sunt fundamentul oricarei politici).

    Atat au in disputa propagandistica aceste ideologii occidentale: moneda si dreptul.
    Felul in care sunt concepute cele doua instrumente este, in esenta, acelasi: Prin autoritate.
    Autoritatea, la randul ei, este data, zice-se, de catre cetateni (acesti sclavi moderni) in baza unui mecanism gandit de catre aceeasi putere politica si asupra caruia cetatenii rar/aparent sunt chemati sa se pronunte.

    In ceea ce priveste ordinea juridica, diferentele sunt narative: Avem, pe de o parte, statul de drept – oglindire a ideologiei liberale, conform careia bogatia ce este deja distribuita este in siguranta, iar de cealalta parte se vorbeste despre distribuirea „echitabila„ a bogatiei (gandirea socialista), care presupune intotdeauna uzurpare.

    In fond, vorbesc despre acelasi lucru: Bogatie, care se traduce, dupa „esecul„ primei faze a Bretton Woods, prin moneda liber-convertibila. Deoarece etalonul-aur nu mai este de actualitate au intrat in joc si marile corporatii care, la randul lor, au propria ideologie aplatizanta ca si capitalul.

    Rezultatul este o lume globalizata in care politica nu mai este apanajul statului-natiune, din contra: Dani Rodrik scrie ca nu pot coexista globalizarea, statul-natiune si democratia ci doar doua dintre acestea, in oricare combinatie posibila. Ii dau dreptate.
    Parerea mea este ca avem si alte fronturi.
    Va multumesc.

    • Nu am inteles cum ati interpretat autoritatea de stat, cauza, efect sau complementaritate a finantelor si juridicului. Relatia, oricum o intelegeti dumneavoastra, mi se pare fortata.

      Autoritatea este o functie a statului. Pe masura ce-si pierde autoritatea, statul se dilueaza, eventual pana la disparitie. Ceea ce se si intimpla in realitatea istorica sau cea contemporana. Vezi recent Somalia, Siria, Libia, etc. Deci stat fara autoritate nu exista, sau cel putin, este pe cale de disparitie iminenta. Cum ar putea exista un stat fara autoritate??!! Iar cetatenii intaresc prin credinta autoritatea statului (cei care au aceasta credinta), dar cei mai multi erodeaza permanent autoritatea de orice tip (statala, parentala, institutionala, etc.), constient sau nu. In cazul fiecarei surse de autoritate, aceasta trebuie permanent gestionata, innoita, intarita. Cetatenii pot confirma sau tolera autoritatea statului, dar statul este primul responsabil de propria autoritate. Ca dealtfel oricare generator de autoritate.

      Daca-mi permiteti, tocmai datorita democratiei, statul natiune nu poate decat sa se subordoneze globalizarii. Deoarece globalizarea lucreaza la toate nivelurile, dintre care cel mai profund si mai puternic, este nivelul individual. Oricat ar pretui natiunea si statul-natiune, cetateanul nu se poate lipsi de progresul tehnologic si cultural global. Teroristii de exemplu, folosesc tehnologie moderna. Desi detesta cultura straina, teroristii nu ezita in a o folosi (si a o raspindi implicit), de la arme si electronica pana la internet, presa internationala, transporturile internationale, cultura imaginii publice, etc. Deci globalizarea ne cuprinde pe toti, indiferent cat ne-am opune ei, indiferent cat am iubi natiunea. Globalizarea copleseste orice individ si orice comunitate. E o forta de neoprit. Toate statisticile sociale, ale sanatatii, ale educatiei, ale progresului evolueaza pe termen lung in acelasi sens, in toate tarile. Si anume ascendent, chiar daca temporar apar sincope. Progresul global este inevitabil pe termen lung. Si este atat progres, cat si global. Cele doua nu pot fi separate. Atentie, sa nu confundam cresterea economica cu progresul! Cresterea economica e o notiune restransa, provizorie, mut mai saraca in semnificatii decat progresul, care include toata cultura omeneasca.

      Scuze pentru dizertatie. Comentariul dumneavoastra m-a inspirat.

      • Draga domnule,

        Haideti sa privim, impreuna, in vechime: Statul-natiune este o inventie a Occidentului medieval. Nu este ceva atemporal.

        Occidentul medieval este oblojit de doua Forte spirituale: Biserica Catolica (cea mai viteaza dintre toate uneltele acestei forme de dominatie, oricand si oriunde – parere personala) si de catre protestanti, plus una tehnologica: TIPARUL (acesta a creat viziunea moderna, de care fugim care-mai-de-care).

        Cat priveste viziunea Dvs. proprie asupra globalizarii, sunt absolut convins ca aceasta ar putea fi subiectul unei introspectii.

        Cu respect,

        • N-am nimic impotriva viziunii dumneavoastra, pertinenta si lecturata. Tot respectul. Asa cum poate sunteti de acord, ritmul progresului nu a fost constant. Zeci si sute de mii de ani de istorie omeneasca ofera indicii nule despre un progres probabil nul. Nu la fel se poate spune despre ultimii 12 mii de ani. Cat despre ultimii 20 de ani, explozia tehnologica depaseste cu mult ceea ce ne-am putut imagina vreodata. Iar progresul social trebuie sa tina pasul cu cel tehnologic.

          Asta nu inseamna ca analizele vechi ar fi gresite. Nicidecum. Datoram mult spiritului occidental, tiparului categoric, bisericii, grecilor si romanilor, si nu in ultimul rand, statului natiune. Acolo-s radacinile noastre.

          Chiar daca ne-am inteles bine radacinile, totusi nu exista vreo tradare in desuetitudinea tiparului, a statului-natiune sau a religiei, in general. Nimeni nu conduce eroziunea morala, ca sa-l putem acuza de tradare. Asa cum se erodeaza moral utilajele noastre, tot asa se erodeaza moral si institutiile stravechi, aparent imuabile, in contact cu realitatea tehnologico-sociala a ultimilor ani. Nevoia de biserica pare a fi tot mai mica. La fel nevoia de stat-national si de limba nationala. Importanta acestora scade. Ca si tiparul, multe par si probabil ca sunt in involutie. Evident creste masiv a doua limba universala si comunicarea. Repet, nu e nimeni vinovat pentru asta, nimeni nu a tradat nimic. Lumea se adapteaza tot mai rapid la schimbari tot mai rapide.

          Toate procesele recente si rapide, in decursul a doar cateva zeci de ani, s-au infasurat in globalizare, desi va displace prezentarea mea, prea putin originala. Ma rog, sunteti vag, puteati sa ma contraziceti mai viguros, asa cum poate am facut-o eu. Nu ma suparam.

          Toate cele bune va doresc.

          • Hihihi,

            Sunt convins ca v-ati dorit. Insa, doar atat m-a dus capul. Ca, doara, nu gandesc cu al altuia, exemplu Ilie Badescu.

            Draga prietene, daca vei dori vreodata sa citesti o carte sau mai multe care nu sunt si in bibliotecile noastre, nu ezita sa ma contactezi: naefixpix coadademaimuta yahoo punct com

  4. Domnule profesor:
    Critica facuta capitalului financiar nu este neaparat o forma de extremism. O citesc toata ziua in Financial Times. Este vorba de un sistem financiar care ne-a costat 3 mii de miliarde pana acum. Extrem de instabil si de prociclic. Din cauza dezastrului creat de el platim taxe mai mari. Iar argumentele aduse de Syriza sunt respectabile printre economisti liberali. LIberalismul are si o latura Keyensista, lucida si sociala, nu poate fi redus la neoliberalism.
    Cu respect,

  5. Dihotomiile acelea pareau definitiv compromise in sensul ca se mai ofilisera in constiinta oamenilor. A fost de ajuns o criza economica pentru ca ele sa revina in actualitate, cum vor reveni mereu, de fiecare data cand oamenii vor constata pe pielea lor ca capitalismul e bun pe vreme de abundenta si foarte rau pe vreme de penurie. In vremuri de restriste intrajutorarea permite supravietuirea tutror, cum o stie orice om de bun simt, nu competitia. Cand foamea cronica iti provoaca carente in tot organismul solutia e sa mananci, nu sa-ti faci operatie de reducere a stomacului.

    • Intr-ajutorarea e una simpla si clara in vremuri de restriste. Oamenii au nevoie imediata de apa, hrana, locuinta, servicii medicale. Si oamenii actioneaza instictiv, in virtutea pornirilor tribale, protejandu-se reciproc, ajutandu-se. Prioritatea este unica si straveche, supravietuirea colectivitatii. Nimic special in acest comportament, previzibil si instinctual, cam asa ne-am comporta toti in vremuri de restriste. Altfel nu s-ar fi perpetuat haitele si triburile speciei noastre.

      Dar intr-ajutorarea in vremuri de pace, e cu totul si cu totul altceva. Competitia oamenilor este absolut necesara, dar asta nu neaparat datorita egoismului si paleo-trecutului animalic. Separat fata de oameni, in cultura omeneasca se manifesta competitia ideilor. Cum aflam care idei conduc progresul mai repede decat alte idei? N-avem cum sa aflam rezultatul confruntarii ideilor decat prin competitia directa a ideilor de tot felul, stiintifice, tehnologice, sociale, etc. Intr-un final, dupa multe meandre si povesti, ideile castigatoare, cele mai simple si mai eficente, se impun. Desi competitia pare a fi fost intre oameni si colectivitati, de fapt o alta competitie alearga oleaca independent fata de noi, in plan cultural. Intotdeauna pe termen lung, castiga eficienta energetica si simplitatea, indiferent de calitatile taberelor combatante.

      Cea care ne-a indepartat de animalitate, nu a fost competitia oamenilor, cat competitia ideilor, cea pe care o intrezarim mai greu in plan secund. Caci in prim-plan, oamenii sunt doar vehicule provizorii si pacatoase ale unor idei. In contrapartida, competitia ideilor confera societatii omenesti darul progresului inevitabil si perpetuu. Asta bineinteles daca reusim sa supravietuim tuturor prostiilor noastre,

  6. ROMANTISM.Interesanta abordarea, dar evolutia in secolul XXI are complet alte orientari politice.In prezent societatea civila nu se mai confrunta cu terminologia stanga, dreapta, centru.Exista complet o alta evolutie a societatii civile.Care este de exemplu structura societatii in Rusia?Visam la o societate in care sa putem trai normal, fara excese distrugatoare.Dar care este calea pentru a o crea?Este clar ca directia actuala, daca nu ne trezim si nu luam masurile de protectie adecvate, va genera mari dificultati populatiilor expuse.Era o speranta modelul Suedez, dar din nefericire prin schimbarile actuale datorate diverselor influente, are si acesta carente.Fiind inginer,speranta este legata de implementarea rapida a evolutiilor tehnologice, pentru protectia sociala, economica,a mediului, a resurselor naturale, a reciclarii deseurilor, departe de distrugerile de orice fel.Totul depinde de noi!

  7. Unii spun ca se urmareste, de fapt, „construirea unor spații interstatale eliberate de servituțiile legitimității naționale și populare„ (Jacques Rancière – „Ura împotriva democraţiei”). Qui prodest?

    Cu asta se lupta lumea si asta deranjeaza, nu ideologiile. Dumneavoastra nu sunteti banuit prea des de a conduce subiectul in alta directie. E vorba despre ce lasam copiilor, ca empatici suntem cu totii.

    Popoarele aleg nedreptatea mai degraba decat dreptatea pentru ca este, in zilele noastre, cea mai confortabila viziune. Nu te mai bat „aia„ la cap si-ti dau papa. Ai cu ce-i creste! (Totusi! Cate suflete crestem? Banuiesc impertinenta de care as fi acuzat daca v-as intreba cati copii aveti. Intamplator, am trei copii, sa-mi traiasca).

    Antagonismul/maniheismul poate fi privit ca fiind manipulator daca il folositi prea des.

    Personal, am trait 39 de ani pe acesta lume. Mai am inca 55 de la bunicul meu, cel care a fost omul de la care am aflat despre ce este aceasta lume si care, la randul sau, avea inca aprox. 40 de la tatal sau. Am trait, asadar, destul de mult incat sa spun ca nu ma mai uit la rusi (acolo unde ‘ICU a stat, cazut in prizonierat, patru lungi ani) ca la niste dusmani. E vorba despre succesiunile coexistente – vedeti Tudorel Postolache (da, stiu, l-a balacarit Cornel Ban in cartea sa tradusa la Tact, e posibil sa o fi comis academicianul, insa cu altceva, cu Pactul de la Snagov).
    Inchei aici.

  8. Problema e ca sentimentele ‘anti-capitaliste’ mentionate nu sunt nici romantism revolutionar si nici gandire colectivista. Aceste sentimente pleaca dupa cum stim cu totii de la tzeapa globala data de niste smecherashi din sistemul financiar care au mituit si au lucrat mana in mana cu politicieni corupti si agentii de influenta neconcurentiala a pietei.

    Problema greceasca in mod specific este doar superficial in cheia grecii puturosi si comunisti contra nemtilor muncitori si capitalisti. De fapt programul de bailout este pentru bancile germane si franceze care aveau o expunere de vreo 100 miliarde euro la datoria greceasca. In loc sa fie pedepsite in pur stil capitalist pentru ca au dat bani garla unora care evident erau supra indatorati, gaura generata de lacomie a fost nationalizata si trecuta in galeata UE in pur stil colectivist. De altfel toti economistii monetaristi ‘de dreapta’ spuneau prin 2008-2009 ca bancile trebuie lasate sa moara cu orice risc pentru ca economia de piata sa functioneze. Nu a fost asa, au primit in SUA si UE vreo 2000 de miliarde ajutor de la stat. Asta e colectivism, asa putem sa fim toti bancheri daca investim cum ne place si riscurile sunt preluate in criza de catre stat, pe spinarea cetatenlor. Asta nu e capitalism si globalizare ci capusare globala de cstre grup organizat.

    Grecii sunt niste hoti de buzunare de la Dristor pe langa rechinii mari din sistemul bancar. Iar Tziparas e un baiat de comitet pe langa figurile sumbre ce au rasarit in prim planul politic pe fondul crizei economice. Sa nu cumva sa avem ghinionul unei Le Pen la putere in Franta, a unui Farge in UK samd. Extrema dreapta are solutii ‘extrem-burgheze’ la criza si s-ar putea sa nu ne placa mai mult decat astia de vor sa limiteze o criza sociala majora. Ei vin cu teorii puritaniste si masuri la propriu din topor. Nu cred ca vrem sa experimentam asa ceva.

    E absolut democratic faptul ca grecii ‘indraznesc’ sa aiba opinie si sa nu vrea un program de plata a datoriei care ii sugruma si ii duce evident intr-o spirala de indatorare si mai mare, fara sanse de revenire. Un program din care doar 10% a ajuns la greci iar restul inapoi la institutiile financiare din tarile ‘salvatoare’. Inclusiv la fonduri sacal speculative care in mod normal trebuiau sa ramana cu paguba. Nu spun eu asta, o spune acum inclusiv IMF si au spus-o cam toti economistii care conteaza. Numai nemtii se incapataneaza cu o austeritate punitiva, inutila si paguboasa asupra Greciei care va distruge euro si poate conduce la pulverizarea UE. Grecia aproape nici nu mai conteaza in ecuatiaa asta cu implicatii mult mai mari.

    Doar o parere, nu simpatizez Tziparas si nici nu am partizanate fundamentaliste pentru greci, nemti sau orice alta natie de aiurea. O parere rece, calculata, interesata si capitalista.

    • Nu pot decât să subscriu la un asemenea comentariu.

      Și ca o părere personală, nemții se încăpățânează să impună austeritatea ca soluție pentru că sunt cam prea mult implicați în modul cum au apărut problemele Greciei. Un singur exemplu: pe vremea lui Karamanlis, nemții au ”convins” Grecia să cumpere sute de tancuri germane second-hand, oferind și creditele necesare in the process. Așa a ajuns Grecia datoare la bănci germane și așa și-a promovat Germania vânzările produselor companiilor proprii. De aceea vor acum ca Grecia să plătească, fiindcă o înșelătorie nu e încununată de succes până nu se încasează integral și banii.

      • Deci, daca te conving sa te imprumut cu 100 lei ca sa-mi cumperi 10 kg de fier vechi,de care nu ai nevoie, eu sunt de vina ca tu esti :
        1. prost?
        2. corupt? – pentru ca bagi in buzunar 50 lei din 100!
        3. 1+2 ?
        :)

        • Nu, problema apare doar când cineva face apologia capitalismului, pornind de la o asemenea tranzacție. Capitalismul nu este despre a corupe demnitarii altei țări și nu este despre a oferi marfa și creditul pentru aceeași tranzacție obținută prin corupție.

          Știi că US și UK au legi împotriva propriilor companii care dau mită, oriunde pe planetă? Știi că Germania nu are astfel de legi și că firmele germane dau mită în neștire, peste tot? Ăsta e capitalismul la care i se face apologia în articol, un capitalism bazat pe ”șmecherul” neamț contra ”fraierului” grec?

        • Pai cam asa s-a intamplat si in Romania cu avioanele F16 second hand primite gratis dar a caror reabilitate a costat vreun miliard de euro.

          Sau cu fregatele Regele Ferdinand si regina Maria: fier vechi gratis pe care s-au platit niste sute de milioane reabilitarea.

          Nimic nou sub soare, doar scara la care se intampla e mai mica sau mai mare.

      • Nici nu stiu daca aici este locul pentru astfel de discutii. Deci spuneti ca cele 400 de miliarde datorie au la baza 10 tancuri si 2 submarine? Personal m-am convins ca, cel putin in Romania, Tsipras este eroul, dar parca nu este necesar sa spalati si aici haina profetului. Este clar, nemtii sunt vinovati :)

      • Multumesc pentru apreciere si la randu-mi subscriu la completare.

        as mai adauga un singur lucru la argumentatia de mai sus: masurile astea de austeritate otova lovesc excat in nucleul capitalismului, respectiv burghezia mai sus mentionata sau mai corect spus clasa mijlocie. Si prin modul in care a demolat economia greceasca, a lovit dur in intreprinzatori, motorul capitalismului. Un sfert din populatia apta de munca e somera, iar in randul tinerilor somajul e la 50%.
        In plus, este capitalist un program de ‘salvare’ care in acest moment este evident fara finalitate realista? Un plan care in 2010 promitea sa aduca economia greceasca la acelasi PIB precum in 2009 dar de fapt l-a redus cu vreo 30%, crescand nivelul de indatorare de la 140% la 170% din PIB?
        Capitalismul sau mai bine spus economia de piata are nuantele ei, nu este apriori si neconditionat un concept ideal. Dictaturile de extrema dreapta au fost si sunt pe principii indubitabil capitaliste. Numai ca nuantele sunt importante in succesul punerii in practica a modelului, respectiv modul in care economicul si politicul conlucreaza, gradul de respectare a drepturilor fundamentale a indivizilor samd.

        deci despre ce vorbim aici?
        cine sunt romanticii, care sunt capitalistii, sunteti siguri ca ii putem identifica fara echivoc?

    • Problema pare sa fi fost legata de faptul ca vreo 90 % din cele 2000 de miliarde de care vorbiti erau – de fapt – ( tot ) banii cetatenilor .
      Lasarea bancilor in faliment ar fi insemnat – de fapt – ca ( tot ) cetatenii pierdeau banii ( ireversibil ) .
      Banii dati de cetateni – prin intermediul guvernelor – ca ajutor bancilor au facut ca sistemul sa supravietuiasca , cu sansa de a conserva – cat de cat – banii deponentilor .
      Altfel , a fost un incredibil moment al adevarului , deoarece s-a vazut limpede ce inseamna – in Realitate – pentru bancheri / supraveghetori / reglementatori cateva notiuni fundamentale : prudentialitate , profesionalism , responsabilitate .

      • Corect, dar e important cum dai cele 2000 de miliarde.
        In principiu bancile sunt obligate la o anumita disciplina si o parte din bani sunt garntati in caz de faliment. Daca statul compensa restul si oamenii isi primeau direct banii inapoi iar bancile neperformante dadeau faliment asta avea rol educativ si viitroul ar fi fost mai putin speculativ.
        Cat timp statul plateste hotul pentru a proteja cetatenii, hotul ramane cetatean onorabil si va continua aceleasi practici.
        E precum ai rasplati un copil pentru obraznicie; sa nu te astepti ca metoda asta sa-l faca mai bun ci sa fii sigur ca va deveni din ce in ce mai obraznic.
        Economia de piata presupune ca piata regleaza in principal activitatile economice si financiare si nu interventia masiva a statului.
        Daca e sa aplicam modelul aplicat Greciei, atunci cele 2000 de miliarde trebuia imprumutate bancilor si nu date cadou. Sa fi fost si ele pedepsite precum sunt grecii ‘lenesi’ care au huzurit din imprumuturi. Zic eu.

        • Din cate stiu , in USA a fost – efectiv – un imprumut acordat de guvern celor mai mari banci – vreo 6 , cred .
          In primavara lui 2009 , cand a aparut anuntul ca ( cel putin ) una din banci a returnat imprumutul , io ma miram : ” la ce le-o fi trebuit sa ia imprumut pentru cateva luni , daca sunt capabili sa-l returneze in plina criza ? ”
          Am aflat apoi ca intr-o duminica din octombrie 2008 , secretarul de stat al Trezoreriei – Paulson , parca – i-a chemat pe sefii bancilor respective si i-a pus sa formuleze cereri pentru ajutor / imprumut , desi , asa cum s-a dovedit , unele din ele nu aveau nevoie de asa ceva .
          Cred ca explicatia vehiculata a fost ” Paulson a vrut sa evite criticile legate de ‘ hazardul moral ‘ al interventiei ” ; este tocmai problema abordata de dv. , care ar fi fost si mai evidenta daca ajuta doar cele 2-3 banci aflate in dificultate ( Paulson a simulat ca problema era a intregului sistem bancar si ca nu era vorba despre raspunderea punctuala a conducerilor unor banci ) .
          Din cate stiu , in GB banii au fost dati in schimbul unei parti din actiunile bancilor – s-a vorbit de ” nationalizarea ” bancilor – ceea ce ( in teorie ) inseamna ca la un moment dat statul poate recupera banii , prin rascumpararea actiunilor de catre banci .
          Teoretic , aveti deplina dreptate in ceea ce priveste rolul educativ pe care l-ar fi putut avea falimentul catorva mari banci ( dupa falimentul LB ) ; probabil ca guvernele au facut o evaluare cost – beneficii si au ales sa evite teribilul soc financiar / economic / social care ar fi urmat .
          Altfel , io ma tem ca – in Realitate – cei mai multi oameni au tendinta sa invete greu si sa uite usor .

          • Foarte frumoasa concluzia, subscriu. :)

            Altfel ajutorul financiar catre banci a fost mai nuantat, doar o parte din el a fost sub forma de infuzie de capital pe baza de imprumut in timp ce mare parte a sa a fost dat pein cumparare de active neperformante. Mai multe de ex la linkul de mai jos:
            http://www.investopedia.com/articles/economics/08/government-financial-bailout.asp

            Nu neg valoarea sociala a interventiei si e bine ca disciplina in sistemul bancar este sau va fi marita. Dar ajutoarele date prin cumpararea activelor neperformante trebuiesc si ele platite cumva, altfel este neducativ. Similar s-a intamplat in cazul Greciei in care bancile ce au imprumutat la risc imens au iesit bine merci si curate din poveste. Nu e educativ deloc precum bine spuneti.

  9. Imi place sa vad cum oamenii se desteapta. Pentru o critica interesanta, nu neaparat irefutabila, a liberalismului si a ideilor lui von Mises (ca exponent mai recent) de pe pozitii de stanga non-marxiste, recomand „Marea transformare” scrisa de Karl Polanyi imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. A fost tradusa si in Romania, la Tact, se gaseste si la liber, pe net, in engleza (de preferat).

    http://www.edituratact.ro/produs/marea-transformare-originile-politice-si-economice-ale-epocii-noastre/

    Nu e de luat ca Biblie, e de pus pe ganduri.

    • Domnule Lazaroiu,

      Cu scuze pentru raspunsul tardiv – am citit, am recitit si am „rumegat” – raman la Mises!
      Din pacate, cartea lui Polianyi are destule fracturi logice pentru a nu-mi permite sa o adopt ca model socio-politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro