luni, ianuarie 24, 2022

Romulus cel Mare- un La Rochefoucauld pe scenă

Nu știu dacă e riguros exactă informația potrivit căreia Sanda Manu ar fi fost regizoarea care a adus pe o scenă românească primul spectacol cu “comedia istorică, cu totul neistorică în patru acte” Romulus cel Mare. Am în vedere când spun asta montarea realizată în 1967 la Teatrul de Stat din Oradea, cu Gheorghe Musceleanu în rolul titular. Cert e numai faptul că respectatei artiste și exemplarei profesoare îi datorăm și cea mai bună, și cea mai longevivă versiune scenică dată uneia dintre primele piese ale dramaturgului elvețian Friedrich Dürrenmatt. Săvârșită pe scena Naționalului bucureștean în septembrie 1977 și care a rămas în repertoriul activ al sus-menționatului Teatru până în iunie 1990. Nu, în septembrie 1977 nu a fost vorba în nici un caz despre ceea ce astăzi se numește copy paste, primele argumente în favoarea originalității noii producții fiind folosirea unor traduceri diferite  ( varianta lui Aurel Buteanu și H.Radian la Oradea, cea a luui B.Elvin și F. Nicolau la București), lucru impus de faptul că dramaturgul însuși a revenit, pare-se chiar în câteva rânduri, asupra textului, și colaborarea cu scenografi cu personalități artistice diferite. Traian Nițescu, la prima variantă, I. Popescu-Udriște  la cea de-a doua.

Spectacolul din 1977 s-a situat decis în zona evenimentului, dovadă fiind  detaliatele cronici apărute în presa vremii. Analize exemplare ale spectacolului Sandei Manu, relevând îndeosebi marea creație a lui Radu Beligan căruia rolul titular îi venea mănușă,  producând doi dintre cei mai importanți critici teatrali din epocă. E vorba despre Mira Iosif în revista Teatrul, comentatoarea care, de altfel, a și avut inspirația de a-l compara pe Romulus lui Dürrenmatt cu La Rochefoucauld, amarul, cinicul moralist francez de la finele secolului al XVII lea (cronica se găsește antologată în cartea Teatrul nostru cel de toate serile) și despre Valentin Silvestru care a scris în România literară ( al cărui examen critic poate fi găsit reprodus în cartea Ora 19,30).

Subtitlul dat de Dürrenmatt scrierii sale ne previne că nu faptul istoric în sine, adică ceea ce s-a întâmplat aievea în zilele de 15-16 martie 476, înseamnă punctul de maxim interes al piesei. De aici și nenumăratele libertăți asumate, dintre care cea mai semnificativă și mai plină de consecințe și literare, și scenice e că avem de-a face cu un Romulus matur. Un Romulus și ironic, și tragic deopotrivă, care se simte mult mai bine în condiția nu de protagonist, ci în aceea de comentator al istoriei. Romulus din piesa dramaturgului elvețian își asumă la vedere și de bună voie condiția de bufon, fără a cădea nici un moment în bufonadă ieftină, ceea ce îi permite să mediteze asupra iminenței sfârșitului unor imperii. Romulus e conștient și nu face nici un secret din faptul că Imperiul Roman a ajuns la momentul socotelilor finale și că eroismul de odinioară nu îi mai servește la nimic. De aici și jocul cu găinile și cu statuile pe care și-l îngăduie în fața patricienilor cel care știe că nu îi mai rămâne decât soluția scoaterii la pensie și a proclamării sfârșitului fără glorie. Al său și al împărăției sale, epuizate, decalibrate și în discordanță cu logica politică și istorică a lumii. Romulus, așa cum e el zămislit de stiloul lui Dürrenmatt, privește cu imensa detașare conferită de condiția de înțelept filosof al istoriei pretinsele încercări de salvare a Imperiului. Încercări venite fie din partea patricienilor (care se dovedesc a fi simple și ridicole mașinării de vorbe), stopează sacrificiul fiicei sale Rhea, ce se declara gata să contracteze o căsătorie cu marele industriaș Caesar Rup. Totodată ultimul împărat al Romei, se dovedește insensibil și față de fanatismul pesemne autentic al lui Aemilianus. Romulus  așteaptă cu sufletul la gură sosirea germanilor, sosire  care, odată împlinită, furnizează adevărata lovitură de teatru a piesei. Pentru ca demitizarea să fie completă ( Dürrenmatt spunea că “mitizarea e apanajul tragediei, demitizarea,  al comediei”), învingătorul e aici cel ce se predă, de fapt, în fața învinsului. Și atunci de ce e mare Romulus? De ce e el onorat de Odoacru? Răspunsul ni-l dă Dürrenmatt însuși care spunea că ‘’Romulus e un erou viteaz…El e mare fiindcă vede clar răul și putreziciunea lumii care-l înconjoară”.

Cred că aici se află și ideea esențială a spectacolului  âmontat la Compania Harag György  a Teatrului de Nord din Satu Mare de binecunoscutul regizor Bocsáardi László. Care, ca și în alte ocazii, reușește performanța de a nu trăda defel partitura originală, asigurându-i însă un necesar, un binecuvenit cuantum de invenție și inovație regizorală. Are pentru asta câțiva aliați de nădejde. Mai întâi, decorul creat de fidelul lui colaborator Bartha József, care a pus la dispoziția montării un remarcabil construct scenic ce dispune de capacitatea de a sugera iminența finalului . Pe tot cuprinsul scenei sunt risipite semne ale mizeriei, ale cenușii, ale falimentului inevitabil. Se utilizează și specificități din arsenalul anacronismului. Am în vedere în primul rând recurgerea la o plasmă scoasă practic din funcțiune, adică neracordată la actualitate, indiciu limpede că Împăratul știe că ocupația germană poate interveni oricând, dintr-un moment în altul și că respectiva ocupație este, din punctul lui de vedere, una și așteptată, și izbăvitoare, și înscrisă în cursul firesc al vieții lumii.

Anacronismul combinat cu amestecul de epoci înseamnă și un atu al costumelor create de Cs. Kiss Zsuzsanna. Romulus este înveșmântat în togă, poartă pe cap coroana din care rupe mereu câte o frunză spre a-și plăti cât mai poate datoriile tot mai multe ajunse la scadență, patricienii și miniștrii au costume situate la limitele dintre epoci, marele industriaș Caesar Rupf poartă ochelari de soare asemenea căpeteniilor mafiote, lui  Achilles și lui Pyramus li s-au găsit veșmintele cele mai potrivite spre a sublinia și bătrânețea, și neputința personajelor. Aemilianus este- cum altfel?- îmbrăcat în negru, în fine Odoacru poartă un costum așa cum au diplomații zilelor noastre.

În ipostază de compozitor al muzicii de scenă, atât de talentatul și surprinzătorul Bocsárdi Magor s-a dovedit preocupat să asigure mai curând un percutant și foarte util sound design. El însuși și comentator, și crainic al dezastrului, al lumii ajunse la final de capitol

În fine, regizorul a avut de partea lui devotamentul necondiționat al distribuției. Din păcate însă nu toate evoluțiile actoricești sunt la fel de percutante. În opinia mea, ar fi fost necesar un mai puternic proces de individualizare a aparițiilor, îndeosebi  în cazul actorilor cărora le-au revenit rolurile miniștrilor și patricienilor. Mențiuni aparte merită Moldován Blanka ce surprinde energic ipocrizia și oportunismul Împărătesei Julia,  Kovács Nikolett (Achilles), Rappert-Vencz Stella (Pyramus), Dioszeggy Attila (Caesar Rupf). Budizsa Evelyn, în Rhea, e o prezență mai curând decorativă. O remarcabilă apariție semnează Méhes Kati căreia i-a revenit misiunea de a-l juca în travesti pe Odoacru. Sigur, s-ar putea glosa pe seama recursului la travesti, însă mă abțin, având în minte o glumă săvârșită pe seama criticilor mult prea însetați de găsirea unor dedesubturi, cu mai bine de 20 de ani în urmă de regretatul Vlad Mugur. Aplaud, în schimb, fără rezerve distribuirea în rolul lui Aemilianus a lui Bocsárdi Magor. Actor serios, puternic, în ciuda aparentei lui fragilității fizice care, prin felul în care își aduce și conduce fără greșală pe scenă personajul, confirmă cu brio bunele impresii avute pe seama calităților sale de histrion cu ocazia spectacolului cu Trei surori regizat la Teatrul din Gheorgheni de Albu István.

Cred că Bocsárdi László a fost inspirat atunci când l-a ales pe Nagy Csongor Zsolt pentru rolul Împăratului filosof al dezastrului.  Romulus este bufon, dar un bufon înzestrat cu luciditate și simț al măsurii, situat la antipozi față de cei ce îl înconjoară și pe care îi caracterizează ridicolul tragic. Romulus e ceea ce se cheamă un sceptic blajin, un realist, un rafinat analist al istoriei. Reușita este una incontestabilă. La fel cum e și aceea a spectacolului. O înfăptuire artistică serioasă ce se mai evidențiază și prin reușita efortului de realizare a scenelor de masă. Am în vedere când spun asta scena căsătoriei eșuate dintre Rhea și Caesar Rupf și secvența complotului și a pumnalelor, extrem de relevantă pentru derizoriul personajelor ce îl înconjoară pe Romulus cel Mare.

Teatrul de Nord din Satu Mare; Compania Harag György

ROMULUS CEL MARE de Friedrich Dürrenmatt

Regia: Bocsárdi László

Decorul: Bartha József

Costumele: Cs. Kiss Zsuzsanna

Compozitor: Bocsárdi Magor

Light design: Bányai Tamás

Distribuția:

Romulus Augustus –Nagy Csongor Zsolt

Julia, soția lui –Moldován Blanka

Rhea, fiica lui Budizsa Evelyn

Zenon Isaurioteanul, hazileu al Imperiului de Răsărit –Bodea Gál Tibor

Aemilianus, patrician roman- Bocsárdi Magor

Mares, ministru de război= Kovács Nikolett

Tullius, ministru- Gáal Gyula

Spurius Titus Mamma, prefectul cavaleriei- Szabó János Szilárd

Achilles –Kovács Nikolett

Pyramus- Rappert-Vencz Stella

Apollyon, negustor de antichități-Orbán Zsólt

Caesar Rupf, mare inustriaș- Diószegy Attila

Phylax, actor- Kovács Eva

Odoacru, căpetenia germanilor- Méhes Kati

Theodoric- Poszet Nándor

Phosphoridos- Frumen Gergö

Sulphurides- Varga Sándor

Bucătarul- Zákány Mihály

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro