Destinul lui Ronald Reagan s-a implinit, simbolic, în anii în care, ieşite din catastrofa războiului din Vietnam, Statele Unite păreau prizonierele stagnării economice şi eşecului în politica internaţională. Destinul lui Ronald Reagan a fost acela de a reînvăţa, cu entuziasm şi fermitate, o intreagă naţiune să redescopere drumul libertăţii. Destinul lui Ronald Reagan a însemnat puterea de a înfrunta ceea ce părea de neînfruntat, teribilul imperiu sovietic: nimeni până el şi nu mai avusese îndrăzneala de a imagina un viitor care să scoată naţiunile captive de sub jugul comunist.
Ronald Reagan nu a fost, asemeni predecesorilor săi iluştri, o statuie. Slăbiciunile şi ezitările sale fac parte din măreţia sa. Reagan s-a construit, vreme de decenii, pe sine, iar materia din care s-a alcătuit personalitatea sa a fost un aliaj de fermitate, de ironie, de umor şi de elan vizionar. Reagan a redat conservatorismului un sens care părea pierdut: împotriva statului ommnipotent, el a proclamat necesitatea guvernării limitate, apărând domeniul de autonomie de care oamenii nu pot fi deposedaţi decât fiind reduşi la sclavie.
Educaţia libertăţii
În politica internă, ca şi în cea externă, Reagan rămas fidel aceluiaşi simţ moral conservator. Singura cale de ieşire din marasm este aceea a libertăţii. Unica ordine ce poate încuraja dezvoltarea umană autentică este aceea a proprietăţii private. Democraţia se cere acompaniată de fermitate: ordinea şi siguranţa nu pot fi negociate, în cadrele guvernării limitate.
Ideologic şi temperamental, Reagan este întruchiparea vitalităţii liniei liberal-conservatoare americane. De la Părinţii Fondatori. Reagan învaţă delicata lecţie a echilibrelor constituţionale şi a limitării puterii: republica trebuie să navigheze evitând scila tiraniei şi caribda slăbiciunii demagogice. De la Hayek Reagan preia, asemeni lui Margaret Thatcher, viziunea unei societăţi care se cere emancipată de sub tutela statului: libertatea politică este de neimaginat în condiţii de planificare şi de etatism. De la cei care, precum Whitaker Chambers, au confruntat ispita comunistă Reagan împrumută crezul său anti-totalitar: compromisul cu imperiul răului se cere înlocuit de fermitatea unei alte politici externe.
Reagan refuzat, programatic, ura de sine care a hrănit stânga radicală postbelică. Reagan a fost, până la capăt, parte din acel vis american pe care radicalii îl denunţă şi îl demonizează: conservatorismul său nu a fost unul al fricii, ci unul al speranţei şi al energiei. Direct şi vizionar, conservatorismul reaganian a avut un ţel asumat făra ezitare: acela de a restaura misiunea unui stat limitat, redând oamenilor dreptul de a decide asupra propriului destin. Liberalismul său a fost inrădăcinat etic şi moral – proprietatea privată este condiţia însăşi a libertăţii. Asistenţa socială ipocrită ce încurajează dependenţa şi sărăcia endemică, iată ceea ce Reagan a criticat, cu fermitate. Conservatorisnul său nu a predicat egoismul, ci competiţia ce dă naştere ordinii spontane a actorilor automomi. Nefiind ideolog, detestând aroganţa utopizantă a intelectualilor, Reagan nu a dorit să creeze o cetate a visului: realismul său a fost încris în solul propriilor sale credinţe, iar această ancoră explică profilul unui întreg destin.
În politica externă, Reagan a afirmat ceea ce succesorii săi au părut să uite: doar puterea militară şi disponibilitatea de a o folosi pot pregăti vremea diplomaţiei. Anti-comunismul lui Reagan a fost dublat de pragmatismul care a permis negocierea: Uniunea Sovietică a fost confruntată, de această dată, nu cu îndiguirea sau destinderea, ci cu elanul unei ofensive întemeiate pe credinţa în libertate. Lupta lui Reagan cu imperiul răului este punctul cel mai înalt şi nobil al conservatorismului american. Simplitatea de granit a formulărilor oratorice reprezintă testamentul său. Utopia şi tirania sunt parte din acelaşi trunchi liberticid. Comunismul este imaginea terifiantă a celei mai cumplite sclavii.
Celor de azi, fascinaţi de inginerii sociale şi înspăimântaţi de apocalipse climatice, Reagan li se înfăţişează ca un reacţionar al trecutului odios. Ostilitatea implacabilă a radicalilor de ieri şi de azi este elogiul suprem ce se poate aduce destinului său. Între libertate şi despotism, între curaj şi laşitate, Reagan a ales, iar alegerile sale sunt cele pe care suntem chemaţi să le facem şi noi. În contra tiraniei şi a utopiei putem urma drumul trasat de el: firescul libertăţii ne poate inspira, spre a purta alte bătălii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Celor de azi, fascinaţi de inginerii sociale şi înspăimântaţi de apocalipse climatice
Frumos spus, se pare ca realegerea lui Trump a eliberat ceva energii si in mass media.
Reagan a fost o poveste frumoasă.
Și Biden a fost o poveste frumoasă.
Sunt poveștile frumoase ale Libertății, stabilite în Vechiul Testament și apoi devenite preceptele fundamentale ale capitalismului liberal.
Numai că…suntem acum într-o Nouă Lume… într-o altă paradigmă istorică… cauzată de o Nouă Revoluție Tehnologică care va schimba Lumea din temelii. Fiindcă, vai, TOATE Revoluțiile Industriale și Tehnologice au distrus vechea Lume și au creat o Lume Nouă.
Trump este rezultatul victoriei noii Revoluții Tehnologice. Este o victorie pentru Viitorul întregii Lumi. Iar America este, din nou, Lumea Nouă….
Libertatea? Grea întrebare, mai ales că nimeni nu se mai ocupă de ea. Fiindcă, vai, anarhia( informațională) nu înseamnă libertate, ba chiar există riscul să ducă la autoritarisme/totalitarisme.
O Lume Nouă apare, care mă îndoiesc că va fi liberă și frumoasă.
Carnavalul funest la care asistam acum, falimentul democratiei populare, daca e permis pleonasmul, e rezultatul – logic – al turnurii ´conservatoare´ americane din anii 60, de la Barry Goldwater la Donald Trump. R. Hofstadter a scris despre pseudo-conservatorismul lui Goldwater, atragand atentia asupra unor caracteristici. In cruciada lor fanatica si apocaliptica impotriva Comunismului – real, dar mai ales imaginar – noii conservatori americani, multi dintre ei recrutati din fosti comunisti, revolutionari, nu faceau decat sa-i imite pe inamicii lor – pe care ii urau si in acelasi timp ii invidiau si le admirau eficienta – , sa se organizeze in celule revolutionare, pe model militar, ´soldati politici´, cu o strategie ´gramsciana´ de razboaie culturale, ´bolsevismul de dreapta´, in vanatoarea lor de tradatori, spioni, ´coloana a cincea´, etc. Asa, ca F. Meyer, J. Burnham sau W. Chambers, a propos, fost comunist si spion sovietic el insusi ! A se re-citi, sper, ´Stilul paranoid in politica americana´, atat de actuala, Hofstadter era totusi optimist, nu credea ca acest ´stil´ va ajunge sa cucereasca America.
Populismul asa-zis ´conservator´ e o evocare a irationalului, are trasaturi evident anarhice, un dezmat obscen al celor mai gregare pulsiuni, e pornografic, la propriu, resentimentar, anti-intelectualist si anti-elitist, cu ´profetii´ sai lunatici, – paranoici, marginali, ca la noi, sub-cultura de asistati, tractoristi, taximetristi, tiristi si bandante, de oficina Rtl -, in fruntea carora stau totusi ´tehnolibertarienii´ de la Silicon Valley, prometeii instelati, cu ideologia lor demonica, supraomista si transumanista, cu visele lor de dominatie a Universului – o ´elita´ de supraoameni-cyborgi care sa manipuleze cibernetic ´gloatele´, vis aproape implinit. S-ar putea adauga la lista lui Hofstadter : in timp ce conservatorii lumii noi acuza ad nauseam ´utopismul´ si ´ideologia´ stangiste de mult epuizate, ( se prefac ca ) nu baga de seama propriul lor utopism, utopismul ´ordinii spontane´, sau n-au auzit ei de principiul al doilea al termodinamicii, entropia de zi cu zi ce ne macina oasele si sufletele ? Doar ea e ´spontana´.´Doctrinari´ inflexibili, cu noua limba de tabla, sunt totusi impotriva ideologiei, adica a ideologiei inamicului, se intelege. Impotriva revolutiei, predica totusi ´revolutia conservatoare´. In general, sunt ´anti-´, ´anti-´, se opun, se revolta, se zbat, din pricini externe dar mai ales interne.
Este adevarat ca neverosimila schimbare la fata a Americii a avut si cauze obiective, in general economice, ca si cauze ideologice, intr-adevar, excesele Stangii liberale americane, cu eco-feminismul etc., predicate de bienpensantii miliardari de la Hollywood. Dar e si mult mai mult, e efectul culturii populare totale propagate prin revolutia mediatica, al cyber-democratiei, a carei victima e chiar Statul de drept si insasi ideea de drept, de ordine si de autoritate legitima si rationala, orice lege si disciplina fiind resimtite ca asupritoare, o eliberare a instinctelor. E o evocare a strafundurilor subumane, bestiale, a prejudecatilor si atavismelor, atat de puternice, inca, in societatea americana ( si nu numai ) , ce isi cer dreptul la ´conservare´ si autoafirmare. Conservatorism populist, gregar, contradictia insasi ! Ca si national-socialismul, face apel la ´clasa muncitoare´, alba. Hierofantul -sef al acestei noi religii Maga-Qanon, John Birsch a vremurilor noastre, iesit parca din fantezia lui Stephen King, a anuntat ´epoca de aur´, Mileniul ! Daca la ei se poate, de ce nu s-ar putea si la noi ? Acum Psd-ul, ´partid´ structural populist, se poate alia liber cu puiul sau mai impertinent, de aur, ca asa e trendul. O reactie in lant a populismului globalizat, intunecare. Sange si circ.
S-a tot spus ca americanii conservatori vor limitarea guvernului, a taxelor, etc., unii au vazut in aceasta o de-politizare, acuzand-o dinspre dreapta si crezand ca Statul va deveni asistent sau managerial, in slujba fortrelor oarbe ale economiei si ´capitalului´, etc. Cand de fapt e o super-politizare, statul minimal devine unul ´carismatic´ si autoritar, arbitrar si decizional. Politica anti-intelectualista ( v. din nou Hofstadter ), ´anti-ideologica´ si voluntarista, personalizata.´Stilul´ , imaginarul si mentalul ´de dreapta´, voluntarist, masculinist, militaros, atat de straveziu si de previzibil … In utopismul lor nostalgic si alternativ nu ar fi pt. prima oara cand ar hrani bestii, Bephemotul, crezand ca e arhanghel. Intelectualii si estetii au, se stie, slabiciune, una de natura erotica, pt. oamenii mari, titani, napoleoni, strongmen.
Cum inspirat spunea un respectabil invitat la CNN, imi scapa numele : ´cand privesti mult timp in gloata ( crowd ), gloata ajunge sa priveasca si ea in tine´. Sufletul gloatei, Zeitgeistul.
Si oricine isi zice conservator si umbla cu ocolisuri si sofisme ii e complice. S-a tot spus, de la Hegel, ca civilizatiile se prabusesc din cauze in principal interne, acelea externe fiind ocazii. Dar nici macar nu e nevoie de acestea, dusmanii nu au de facut decat sa astepte. Si sa rada. Desi acest tip de politica paranoica si apocaliptica are intotdeauna nevoie, vitala, de dusman, unul absolut, catre sa coaguleze si mobilizeze masele, acesta nu mai e Rusia, e unul mai la indemana, Iranul, vocile ´regenerarii prin sange´ sunt din ce in ce mai puternice.
„Asistenţa socială ipocrită ce încurajează dependenţa şi sărăcia endemică, iată ceea ce Reagan a criticat, cu fermitate. Celor de azi, fascinaţi de inginerii sociale şi înspăimântaţi de apocalipse climatice, Reagan li se înfăţişează ca un reacţionar al trecutului odios.” Acestea sunt fix ideologiile dupa care se ghideaza stangistii, progresistii care nu cred in libertatea individuala si in capitalismul dinamic si inovator. Pentru ei libertatile sunt doar un moft. Numai acolo unde exista libertate, exista inovare si dezvoltare. Frica reprezinta unealta folosita pentru a subjuga, pentru a „adormi” sociatatile prin care se vor plimba in voie „monstri”, frica de apocalipse climatice si dusmani imaginari inoculata precum picatura chineazeasca in mintile needucate, frica este cea care ne traseaza noua viitorul. „Without liberty, life is a misery”. Eu as zice si altfel: Without courage, there is no liberty. Curajul de a schimba.
Libertatea nu poate fi decât individuală. Finanțarea libertății nu poate surveni decât din măsuri concurențiale. Stabilitatea și continuitatea oricărui sistem, mai ales a celui economic, se bazează pe sustenabilitatea sa. Cel ce ignoră aceste adevăruri, nu este progresist.
Progresiștii nu pot fi clasificați în bloc la stânga sau la dreapta, pentru că nu extremele sunt interesante pentru ei. Demarcația dintre progresiști și tradiționaliști constă în cu totul altă perspectivă asupra vieții: progresiștii cred ca circumstanțele, deci contextul se modifică continuu, oricât ar încerca unii să-l conserve, și ca urmare trebuie adaptate și regulile de conviețuire la noile provocări, în timp ce tradiționaliștii cred ca numai noile reguli determină modificările, exclusiv negative, din societate. Unde e aici dreapta și stanga? Din acest pdv Putin, care regreta deschis prăbușirea URSS și care condamnă vehement “deviațiile” sexuale, este conservator, iar Reagan, care a adoptat o conduită nouă în politica externă, e mai degrabă progresist. Da, e greu de acceptat acest paradox pentru cineva obișnuit să privească lumea din îngustimea ochelarilor de cal, dar realitatea este ca nu există nici progresist sau tradiționalist perfect. Fiecare om are și de unele și de altele, în funcție de cum îi dictează interesul de moment.
Iar incepi sa spui prostii (fara legatura cu comentariul) in siajul altor comentatori, insa ignoranta este cea mai putenica arma impotriva unora ca tine. Spalarea pe creier face parte din alegerea fiecaruia si este in functie de limitele fiecaruia (gandire proprie, capacitate de a observa lucrurile la scari diferite, educatie, etc). O anumita ideologie nu dispare din convingerile unora, decat poate in urma unor evenimente de tip „lebada neagra” sau revelatii pe care individul le are la un moment dat. Parazitismul social nu inseamna „progres”, inseamna regres.
Eu n-am făcut decât să sintetizez. Dacă nu ești de acord cu libertatea individuală, cu concurența economică si cu sustenabilitatea proceselor e chestiune de viziune personală, dar e incorect să spui ca ar fi prostii.
Ignoranța?! Ești sigur că asta voiai să spui? Te-a cam luat tastatura pe dinainte, dar doar in cazul asta e foarte probabil să ai dreptate fără să vrei. Sănătate!
in lumea lui Trump, Reagan nu lua cinci voturi
Reagan a fost providențial, fără discuție. Ca și acel Timing unic, să fii contemporan în acțiune cu Margret Thacher și papa Ioan-Paul al 2lea.
Trump se dorește la fel, dar temperamentul și intelectul nu-l avantajează. Ar fi prea frumos să poată mișca lucrurile în direcția dorită. Pentru asta are nevoie de o echipă de elită, dar prea puțini se pot păstra în preajma lui. Și în primul mandat Trump a pornit la drum cu o echipă bună, dar mai toți s-au despris de el pe parcurs.
Ronald Reagan a fost stindardul libertății popoarelor umilite de URSS-ul „eliberator” după Convenția de la Ialta.
Necazul e că România a fost singura națiune care și-a frânt aripile care-i fuseseră aplicate și ei de magnificul vizionar Reagan. A preferat ambiguitatea politică moștenită și perversitatea Securității, îmbinându-o cu nepregătirea totală a populației manipulată grosolan de conducători ieșiți din tenebrele PCR.
Și cu o clasă politică lamentabilă, nesătulă de înavuțire nu văd ce-ar mai fi de făcut. Pentru mine septuagenarul este „Ora închiderii, vă rog. Treceți pe la casă”. Pentru tineri și pentru copiii lor vin vremuri negre, teribile.
În România s-a luptat. Puțin, dar s-a luptat. Lipsa demnității, a caracterului și a curajului -care ne diferențiază de alte națiuni- ne ține în lâncezeala și apatia ce ne caracterizează de 35 de ani.
Luați-vă adio de democrație. Ea nu a existat decât în Timișoara pentru câteva zile. În București luaseră deja comanda tovarășii. Și au executat măcelul. Pentru care a plătit cineva!?
Reagan a fost un om providential, care a redat SUA demnitatea si locul I in lume.
Fara indoiala, masurile lui economice au fost salutare pentru SUA. Au scos-o din marasmul economic si cursa datoriilor bugetare infinite.
A avut un rol meritoriu in ridicarea armatei. A infruntat URSS, aratindu-i punctele slabe si declansand „Razboiul stelelor”.
Dar in ce priveste statele comuniste, sa nu uitam ca a fost si un Gorbaciov, si o tirguiala.
Nu exista panaceu universal, imediat.
Faptul ca a fost omul providential, este dovedit de cele 2 mandate castigate, urmat de Bush senior.
Ramane cel mai eficient presedinte american, dupa parerea mea.