Rosturi

Născut în 1817 la Salonta, socotit a fi unul dintre cei mai reprezentativi poeți clasici maghiari, Arany János s-a făcut cunoscut în întreaga Europă și nu numai, mai cu seamă datorită celor 40 de balade. Care au fost traduse în aproximativ 50 de limbi. Dintre cele 40 de texte, multe dintre ele celebre, Balász Attila, în rol de regizor, și Tar Mónika în chip de interpretă, au selectat o parte, le-au căutat și imprimat un principiu de coerență, derivat în principal din convergența temelor, au elaborat un scenariu menit să reprezinte suportul dramaturgic al spectacolului Sora Soarelui, Lumina Stelelor. Primul din seria premierelor pe care, indubitabil, binecunoscuta și merituoasa instituție de spectacole le va oferi publicului sub generoasa egidă  a Timișoarei-Capitală Culturală Europeană.

Desigur, nu întâmplător premiera a coincis cu Ziua limbii materne. Neîndoielnic, atât regizorul cât și interpreta și-au dorit în primul rând punerea în valoare a versurilor, intenționând însă deopotrivă ca spectacolul să însemne mai mult decât un bun și mai cu seamă util recital de poezie. Creatorii lui și-au dorit să îi imprime nimbul teatralității. Să exploateze sincretismul artelor.

Sora Soarelui, lumina Stelelor este un spectacol bun mai întâi datorită capacităților artistice ale actriței, de atâtea ori probate în importante spectacole de teatru, multe dintre ele de mare anvergură. Este un spectacol utill fiindcă, fără doar și poate, mai toate generațiile de public au nevoie să se întoarcă periodic la perenele valori ale culturii. Iar cum Sora Soarelui, lumina Stelelor beneficiază, ca de obicei, de supratitrare în limba română, socotesc că și spectatorii necunoscători de maghiară nu ar face deloc rău dacă ar merge să îl vadă. Se vor bucura de performanța artistică remarcabilă a interpretei care recită, cântă, dansează, beneficiind de sprijinul scenografiei  semnate de Albert Alpár, al coregrafiei datorate lui Szekrényes László, de inspirata muzică creată de Balázs Márk, de animația realizată de Bálint Hunor, de efectele vizuale ce foarte adesea sunt inspirate din explozia culorilor și transformările naturii, inventate de Sorin Mocan și, desigur, de contribuția integratoare a regiei. Una cumpănită, defel  egolatră ori agresivă, asigurată de Balász Attila.

Pe lângă toate astea, aceiași spectatori de limbă română, alături de concetățenii lor timișoreni de etnie maghiară, vor avea parte și de o mare surpriză. O voi dezvălui ceva mai încolo. Mă mulțumesc pentru moment să spun că ea probează circulația temelor și motivelor în literatura europeană.

Firește, pentru ca surpriza să fi fost completă s-ar fi impus și o nouă traducere în românește a baladelor lui Arany János. Operațiunea e mai mult decât dificilă, textele clasice, mai ales poezia, presupunând înzestrări aparte. Or, așa după cum am mai observat și cu alte ocazii, în mod absolut inexplicabil, dispunem de foarte puțini traducători din maghiară în română și încă de și mai puțini abilitați în tălmăcirea versurilor. Ar fi oare prea mult dacă în cadrele reprezentate de Timișoara- Capitală culturală europeană s-ar institui și un atelier de traduceri?

Înveșmântată în negru, Tar Mónika apare dintr-un colț al scenei. Rostește primele versuri care exaltă începutul unei zile noi, reînceputul ciclic al vieții, florile scăldate în roua dimineții, victoria Soarelui asupra nopții, a Soarelui. Acesta fiind înțeles ca un dar al lui Dumnezeu. Ni se vor spune mai departe o serie întreagă de povești. Cu nunți, cu mirese, cu iubiri fie împlinite, fie înșelate, ori cu altele sfârșite tragic, cu dușmănii și răzbunări, cu fete bune silite să se ducă-n ceruri, cu moartea ce se opune vieții. Marile teme ale spectacolului fiind viața și moartea. Fragilitatea frontierelor dintre ele. “Cine nu vrea să trăiască aici/Să se ducă să trăiască-n rai/ Să construiască o casă în cer/acolo nu-l ajunge tristețea/Să construiască pe marginea cerului/Acolo unde nu-l ajunge nimic/Să construiasă o casă/n cer/acolo nu-l ajunge tristețea”.

Și apropo de construcție și de miturile sale. Una dintre primele surprize ale scenariului dramatic constă în faptul că în gramatica acestuia se regăsește o baladă a lui Arany János care nu are cum să nu frapeze deoarece în ea se află povestea construcției ce nu vrea să reziste în absența sacrificării unei vieți umane. Aici Manole se cheamă Kelemen, iar toată povestea se petrece pentru a fi plătit prețul în vederea ridicării Cetății Devei. Iar cea de-a doua mare surpriză e că din condeiul și mintea aceluiași poet s-a zămislit și povestea unui păcurar frumos, care are  o mie de miei și nenumărate oi, păcurar alb ce cade victimă invidiei unor ticăloși. “Dacă-mi luați capul, îngropați-mă/La poarta oilor mele, la ieslea oilor mele/Faceți un sicriu din flautul meu  mai mare/Puneți-mi micul flaut la cap/Când vântul bate dedesubt, lasă-l să urle/Când vântul bate deasupra lui, lasă-l să sune!”.

Cred că unul dintre rosturile acestor capitale culturale europene înfrățite este și acela de a arăta, de a ne reaminti tuturor ce ne unește. Iar o etapă în vederea îndeplinirii acestei misiunii s-a consumat grație spectacolului Sora Soarelui, lumina stelelor  de la Teatrul Maghiar Csiky Gergely din Timișoara.  

 Teatrul Maghiar de Stat CSIKY GERGELY din TIMIȘOARA

SORA SOARELUI, LUMINA STELELOR- spectacol după versurile lui Arany János

Regia: Balász Attila

Scenografia: Albert Alpár

Coregrafia: Szekrényes László

Muzica: Balázs Márk

Animație: Bálint Hunor

Visuals: Sorin Mocan

Interpretează: Tar Mónika