luni, octombrie 7, 2024

Rusia și Turcia: drumul de la dragoste la ură trece prin Siria

La 24 noiembrie 2015 s-a încheiat lunga lună de miere dintre Rusia și Turcia, lună care a durat mai bine de un deceniu. Ea s-a terminat în momentul în care pilotul turc de pe un avion de vânătoare F 16 a luat la țintă bombardierul rusesc de atac SU – 24 M și a tras o rachetă cu rază scurtă, AIM – 9 Sidewinder[i]<. Aparatul a fost lovit în plin. Pilotul, lt.col. Oleg Peșkov, și trăgătorul cpt. Konstantin Murahtin, s-au catapultat într-o zonă muntoasă, împădurită, pe teritoriul sirian, în apropierea graniței cu Turciei. Această regiune de graniță din nordul Latakiei este locuită compact de turcomani sirieni. Rebelii au tras asupra piloților, ucigându-l pe Peșkov, al cărui trup a fost recuperat de armata turcă care l-a trimis la Moscova. A fost înmormânat cu onoruri în cimitirul din Lipețk, la 2 decembrie.

Ce a împins Turcia să dea jos un bombardier rusesc? Răspunsul este ținta aviației ruse, grupările rebele turcomane din nordul Latakiei. Turcomanii sirieni vorbesc un dialect turcesc, folosesc alfabetul turcesc și sunt considerați oficial de Ankara drept etnici turci care trebuie apărați de amenințări externe. Sprijiniți activ de Turcia, turcomanii sirieni au curățat nordul muntos al provinciei Latakia de reprezentanții regimului Assad. În ultimele săptămâni, împotriva lor a început o ofensivă a trupelor alawite loiale lui Assad, milițiilor libaneze șiite ale Hezbollah și aviației rusești, ceea ce a dus la pierderea unor poziții strategice. A crescut riscul epurării etnice a turcomanilor care în cazul ruperii frontului ar fi trebuit să fugă în Turcia. O asemenea evoluție ar fi inflamat opinia publică din Turcia. De unde hotărârea liderului de la Ankara ca să blocheze acest scenariu. Cum? Prin mijloace diplomatice, mai întâi. Încă înainte de implicarea Rusiei în Siria, Turcia a încercat să obțină recunoașterea unei zone tampon, în apropierea granițelor. Americanii au refuzat. Evoluția a devenit dramatică odată cu apariția bazei aeriene rusești de la Hmeymim, aflată nu departe de teritoriile locuite de turcomani în nordul Latakiei. Ankara a atenționat în mai multe rânduri Moscova să-i lase în pace pe turcomanii care luptă atât împotrica lui Assad cât și împotriva ISIS. La 20 noiembrie, ambasadorul Andrei Karlov a fost chemat la ministerul turc de Externe unde i s-a cerut ferm ca aviația rusă să înceteze bombardamentele și toate operațiunile din aproapierea granței cu Turcia[ii]<. Patru zile mai târziu, bombardierul rusesc SU – 24 M era doborât cu o rachetă de un F 16 turcesc.

Comentând tragicul incident în timpul vizitei președintelui francez Hollande la Moscova, Vladimir Putin l-a calificat drept „un cuțit înfipt în spate” și a asigurat Turcia că va plăti pentru asta. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat întreruperea oricărei colaborări cu Ankara iar premierul Dmitri Medvedev a promis sancțiuni economice. Încă din seara zilei de 24 noiembrie, mulțimea furioasă a atacat cu pietre, roșii, ouă și vopsea Ambasada Turciei la Moscova și Consulatul General al Turciei la Novorossiisk. Ministerul rus de Externe a anunțat anularea regimului de călătorie fără vize de la 1 ianuarie, iar Duma de Stat a pus pe ordinea de zi un proiect de lege care prevede pedepsirea celor care neagă genocidul împotriva armenilor din Imperiul otoman, din 1915. Președintele Dumei, Serghei Narîșkin, a mers mai departe afirmând că Rusia ar putea răspunde militar. Iar ultranaționalistul Vladimir Jirinovski a amenințat Turcia la postul public de radio, „Govorit Moskva”, cu bomba atomică care ar putea să radă Istanbulul de pe fața pământului.

Cu doar câteva luni în urmă, prietenia dintre Moscova și Ankara părea de nezdruncinat. Din toate încercările ultimele deceniu relația bilaterală a ieșit întărită. Ankara nu doar că n-a condamnat agresiunea rusă din Caucaz în contextul războiului ruso-georgian din august 2008 ci chiar a întârziat intrarea navelor americane în Marea Neagră. După ocuparea și anexarea Crimeei de către Rusia, Turcia nu doar că n-a sprijinit sancțiunile UE împotriva Rusiei ci a extins relațiile economice și comerciale bilaterale, ceea ce a permis Moscovei să slăbească impactul acestora.

Această apropiere are baze mult mai solide decât simpla asemănare dintre cei doi lideri, Putin și Recep Tayyip Erdoğan, pe care o subliniază majoritatea comentatorilor. Sunt două regimuri semi-autocratice în care sistemele politice, economice formează un mixt de practici autoritare cu imitarea instituțiilor democratice, golite de conținut. Au loc regulat alegeri, ființează mai multe partide, există un oarecare pluralism în media, dar totodată puterea este excesiv centralizată, opoziția politică și societatea civilă se află sub o presiune teribilă iar nivelul de corupție este ridicat. Chiar dacă sistemul politic din Turcia este ceva mai liberal (în Rusia ar fi de neimaginat ca partidul pro-prezidențial să obțină doar 41% din voturi, cum s-a întâmplat la Ankara la 7 iunie, rezultat corectat la anticipatele de la 1 noiembrie, când Partidul Dreptății și Justiției al lui Erdoğan – care guvernează Turcia din noiembrie 2002 – a recâștigat majoritatea) cele două regimuri au metode asemănătoare: retorică agresivă populistă, adesea fără nici o legătură cu realitatea obiectivă, cu accente naționaliste și patriotarde; controlul mass media, încât nimeni nu-i contrazice pe Putin și Erdoğan; propagandă excesivă; provocarea de tensiuni și de conflicte militare cu vecinii; exagerarea unor situații extraordinare și amenințări teroriste cu scopul consolidării laturii autoritare a regimului. Acest „negoț cu amenințări” a devenit un instrument de bază al politicii interne din Rusia și Turcia. E multă manipulare, se inventează dușmani pe bandă rulantă pentru a ține strâns unit poporul în jurul conducătorului, se generează emoție publică, totul se supune unor complicate strategii de comunicare, menite să crească încrederea în unii politicieni și să-i scoată definitiv pe alții din joc.

Un alt element comun este retorica anti-occidentală, mai ales anti-americană, în ciuda faptului că Turcia este membră NATO. Și guvernul de la Ankara, ca și cel de la Moscova, luptă împotriva „agenților străini˝ ascunși în ong-urile finanțate din străinătate. Când aud de drepturile omului cele două regimuri autoritare intră în fibrilație, acuzând comploturi mondiale împotriva celor doi lideri supremi. Astfel, legislația adoptată în Turcia nu se deosebește prea mult de cea din Rusia, consolidând un regim semi-autoritar și limitând libertățile politice și activismul civic. Având societăți profund divizate, establishment-uri anesteziate, ambele țări sunt amenințate în 2016 de dramatice crize politice interne care ar putea nu doar să pună capăt celor două regimuri ci și să modifice radical traiectoria istorică a celor două națiuni.

Revenind, nu sunt doar asemănări ci și diferențe importante între cele două țări. Economia Turciei, bazată pe turism, industrie ușoară, comerț (mai ales cu produse agricole) este într-o situație cu mult mai bună decât cea a Rusiei dependentă de prețul mondial al petrolului și lovită de sancțiunile economice. Schema lui Hendrix, profesor american de relații internaționale, care a studiat comportamentul din politica externă al țărilor exportatoare de petrol, a stabilit la 77 $ USA barilul ca limitată de la care statul devine agresiv și la 33 $ barilul, când statele exportatoare de petrol devin pașnice, chiar mai pașnice decât cele care n-au resurse de hidrocarburi, cum e cazul Turciei. Recent, prețul barilului a coborât sub 40 $, apropiindu-se de limita inferioară. Încă o deosebire importantă dintre cele două țări: structura demografică este favorabilă Turciei, ponderea tinerilor fiind mult mai mare. De altfel, piramida demografică a Turciei este adecvată unei politici de expansiune. O altă diferență ține de rolul religiei în cele două societăți. Diferit este în și rolul armatei. Spre deosebire de Turcia, în Rusia armata nu este un factor politic autonom, dar serviciile secrete sunt. Influența pe care astăzi o exercită serviciile secrete în Rusia e chiar mai mare decât cea jucată de armata turcă în trecut. Diferența majoră între cele două țări este că Turcia fiind membră a NATO, Erdoğan are o plajă mai limitată de acțiuni, spre deosebire de Putin, care n-are nici o constrângere.

Practic Rusia se confruntă pentru prima dată cu o țară cu un sistem politic asemănător cu al ei. După ce-și exersase ani de zile metodele de acțiune împotriva celor pe care cu ironie îi numea „partenerii noștri occidentali”, Kremlinul se vede pus în situația să apeleze tocmai la instrumentele acestora, să impună sancțiuni economice.

Aici situația este foarte complicată și trebuie să ne uităm peste cifre pentru a o înțelege. Nu mai puțin de 10% din totalul importurilor turcești provin din Rusia, pe când doar 4 % din exporturile rusești sunt îndreptate către Turcia, al cincilea partener comercial al Rusiei după China, Germania, Olanda și Italia. Valoarea totală a schimburilor comerciale, dacă adăugăm și serviciile se ridică pentru 2014 la un total de 44 de miliarde $ SUA. Peste 40% din piața rusească de fructe și legume este aprovizionată din Turcia iar ponderea lor creșterea în condițiile sancțiunilor UE impuse Rusiei. La rândul ei, Moscova livra mari cantități de cereale, în special grâu, pe piața turcească, în 2014 nu mai puțin de 70% din importul de grâu provenind din Rusia. De mai mulți ani, Turcia era principala destinație a turiștilor ruși, cu peste 4,5 milioane în 2014, Rusia situându-se pe locul doi, după Germania cu 5,4 milioane de turiști[iii]<. Rusia este un investitor important în economia turcă. Grupul „Gaz” al oligarhului Oleg Deripaska se pregătea să producă 10.000 de automobile pe an în Turcia. Gigantul metalurgic Magnitogorsk a construit o uzină de peste 2 miliarde $ SUA, care abia începuse să producă. În domeniul financiar, Sberbank cumpărase în 2012, pentru 3,5 miliarde $, Deniz Bank, una dintre primele zece bănci turcești, cu peste 600 de filiale în Turcia și alte 75 în străinătate și cu peste 5,5 milioane de clienți. RosAtom încheiase în 2010 un contract pentru construirea unei centrale atomice în valoare de 20 miliarde $ SUA, centrală cu patru reactoare nucleare, primul urmând să fie dat în folosință în 2022[iv]<.

Și totuși, Rusia exportă în primul rând resurse naturale, gaz, petrol, cărbune, minereuri concentrate, metale rare. Gazprom a livrat Ankarei anul trecut 27,4 miliarde m3 de gaz, 67% din totalul gazului importat de Turcia. Gazul rusesc ajunge pe două rute în Turcia, prin Blue Stream (gazoductul are 1213 km, din care 400 pe fundul Mării Negre, cu o capacitate de 16 miliarde m3 pe an) a cărui construcție s-a decis în 1997, printr-un acord guvernamental, și prin Coridorul vestic, gazoductul tranzitând Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria. După Germania, Turcia este al doilea mare consumator de gaz rusesc[v]<. Restul de gaz necesar este importat din Iran (10 miliarde m3 în 2014), însă relația a fost tot mai dificilă din cauza tensiunilor dintre Ankara și Teheran pe fondul crizei siriene. Turcia mai importă și gaz lichefiat din Alger, Nigeria, Qatar, Norvegia, Egipt, Olanda (13 % din necesar). Însă are doar două terminale, unul pe malul Mării Marmara, aparținând Botaș, cu o capacitate de 7,9 miliarde m3, al doilea lângă Izmir, proprietate Ege Gaz, cu 5,9 miliarde m3. Din cauza absenței unor depozite de stocare și a capacității reduse a terminalelor pentru gaz lichefiat, Turcia este dependentă de importurile de gaze din Rusia. Proiectul Turk Stream, menit să înlocuiască South Stream, lansat în decembrie 2014, cu ocazia vizitei lui Putin la Ankara a fost blocat de criza generată de doborârea bombardierului rusesc. Capacitatea anunțată inițial pentru Turk Stream era de 63 miliarde m3 pe an, din care doar 14 miliarde pentru consumatorii turci, restul în tranzit spre vest, ceea ce ar fi transformat Turcia în cel mai important distribuitor de gaz rusesc în Europa și ar fi înmormântat definitiv gazoductul care traversează Ucraina, Republica Moldova, România și Bulgaria, moștenit din perioada sovietică[vi]<. Însă, în vara 2015, s-a anunțat reducerea la jumătate a capacității de gazoductului. Discuțiile privind prețul la gaz ce făceau obiectul acordului interguvernamental s-au blocat după începerea campaniei militare rusești în Siria. Până la sfârșitul lunii septembrie, Moscova privea Ankara ca pe un partener pe termen lung, discutându-se chiar despre aderarea Turciei la Uniunea Economică Euro-Asiatică[vii]<.

După destrămarea URSS, relațiile ruso-turce erau de caracterizate de suspiciune și neîncredere. Moscova era deranjată de interesul mare al Ankarei pentru populațiile turcice din Caucaz, de Georgia și mai ales de Azerbaidjan, și de fostele republici sovietice din Asia Centrală. În vremea celor două războaie cecene, mai mulți înalți oficiali ruși au acuzat serviciile secrete turcești că au depășit linia roșie, implicându-se activ în sprijinirea rebelilor nord-caucazieni. Erau și motive reală de suspiciune, văduva primului președinte cecen, Alla Dudaeva, a locuit multă vreme la Istanbul, aflându-se sub protecția statului turc, și mulți comandanți ceceni răniți erau internați în spitalele din Turcia. Abia după venirea la putere, în noiembrie 2002, a Partidului Dreptății și Justiției a lui Erdoğan, relațiile bilaterale s-au încălzit, iar colaborarea i-a luat locul neîncrederii istorice. Răcirea bunelor relații ruso-turce a survenit târziu, în momentul în care Rusia a declanșat o campanie militară cu obiectivul declarat de a distruge ISIS, dar în fapt de a sprijini regimul aliat de la Damasc, al lui Bashar al-Assad. Președintele Erdoğan, care n-a ripostat în fața tentativelor lui Putin de a-și consolida prin forță militară sfera de influență în fostul spațiu sovietic, de această dată nu vrea ca liderul de la Kremlin să folosească Siria ca o platformă pentru revenirea Rusiei la statutul de mare putere mondială. Prea târziu, însă, Putin e deja acolo, în costa Turciei construindu-și mai multe baze militare și desfășurând o umbrelă anti-acces și de interdicție regională (sisteme A2/AD) în estul Mediteranei. De vreme ce peste 80% din bombardamentele turcești s-au concentrat asupra kurzilor, cei mai eficienți luptători împotriva islamiștilor, și a invadat nordul Irakului, puternica armata turcească este departe de a fi un aliat de nădejde al coaliției anti-ISIS. În fond, prioritară pentru Erdoğan este blocarea oricărei tentative de formare și consolidare a unui stat kurd la granița estică și sud-estică a Turciei care ar putea fi un magnet pentru minoritatea kurdă din Turcia. Cartea kurdă a fost jucată și anterior în relațiile dintre Ankara și Damasc. Pe lângă problemele teritoriale care au generat periodic conflicte legate de apa din Eufrat. Relațiile bilaterale s-au încălzit doar după ce autoritățile de la Damasc l-au obligat pe liderul PKK, Abdullah Öcalan, în 1998 să părăsească Siria, fiind capturat un am mai târziu în Kenya. Afacerea Öcalan a deschis o etapă de intensă colaborare între armatele și serviciile secrete din cele două țări, în bună parte împotriva kurzilor, perioadă care s-a încheiat abia odată cu izbucnirea Primăverii Arabe.

Și în locul așteptatei vizite a lui Erdoğan la Moscova, prevăzută pentru luna decembrie, ocazie cu care urmau să se semneze acorduri importante, printre care și cel privind crearea unei zone de liber schimb în sfera serviciilor și investițiilor, Putin mută crucișătorul Moskva lângă coastele Latakiei, dislocă rachete S-400 în apropierea bazei rusești de la Hmeymim, întărește contingentul de avioane de vânătoare care vor însoți bombardierele în toate misiunile și așteaptă ocazia ca să „egaleze scorul”, după cum afirmă analiștii militari ruși, adică să doboare un avion turcesc. Ceea ce ar putea duce la o nouă escaladare a conflictului ruso-turc. Cu precizarea că, în cazul în care tensiunile degenerează într-un conflict local, capacitățile militare ale Turciei pot pune în dificultate Rusia. Sigur că Moscova poate să forțeze Strâmtorile, poate să creeze emoție în Istanbul din cauza unor soldați de pe navele militare care trec prin Bosfor și care iau la țintă orașul, însă Turcia poate anula S-400 cu sistemele radio-electronice Koral, care au fost deja dislocate la granița de sud. La baza aeriană de la Hmeymim sunt SU – 30 SM și SU – 27 SM, câte patru aparate din fiecare model, deci doar 8 avioane de vănâtoare. Pentru comparație, de partea cealaltă a graniței, turcii au 179 de F – 16 C (de un loc) și 57 aparate F – 16 D (două locuri), ambele modele modernizate. Diferența poate fi anulată de bombardierele strategice rusești, ceea ce însă deschide un scenariu de coșmar, al loviturilor nucleare. De o parte, Putin rămâne imprevizibil, sunt însă semne că prețul scăzut al petrolului începe să-l trezească la realitate. De cealaltă parte, nici Ankara nu e atât de permeabilă la sfaturile și sugestiile alianților, amintirea invadării nordului Ciprului, în 1974, în ciuda presiunilor uriașe al Washington-ului fiind încă prezentă în memoria Pentagonului și la Cartierul General al NATO.

  • Versiunea extinsa a unui articol aparut in Revista 22

NOTE

[i]< Racheta cea mai utilizată în vest și una dintre cele mai ieftine. Are la activ aproape 300 de avioane doborâte.

[ii]< Pavel Fel’gengauer, Как вытащить <<турецкий нож>> из спины?, http://echo:msk.rublogstatya/166070-echo/ (accesat la 5 decembrie 2015)

[iii]< Vezi și analiza Stratfor, How Russia could use trade against Turkey, November 26, 2015.

[iv]< Pentru mai multe detalii vezi http://www.rbc.ru/economics/24/11/2015/565491679a79431607274ef (accesat la 25 noiembrie 2015).

[v]< Cele două piețe ale gazului sunt asemănătoare, cea rusească fiind dominată de Gazprom iar cea turcească de Botaș, companie de stat, care controlează 80% din piață. În 2001, la Ankara s-a adoptat o lege de liberalizare a pieței gazului din Turcia, Botaș urmând să fie spart în mai multe companii, însă reforma a fost blocată. Liberalizarea pieței turcești s-a făcut doar în sectorul importului de gaze, o parte din contracte fiind vândute unor companii private. De această liberalizare a beneficiat Gazprom care a cumpărat 71% din acțiunile Bosphorus Gaz, companie ce controlează 5% din piața gazului importat.

[vi]< https:slon:ru/posts/60422 (accesat la 6 decembrie 2015)

[vii]< După 2009, când Turcia a început să întoarcă spatele Occidentului, orientându-se spre lumea musulmană, iar colaborarea cu Rusia și China trecuseră pe primul plan, la Ankara se vorbea de aderarea Turciei la Grupul de la Shanghai. Dragoș C. Mateescu, Turcia lui Erdoğan între UE și Orient, https://www.contributors.ro/global-europa/turcia-lui-erdogan-intre-ue-și-orient/ (accesat la 7 decembrie 2015).

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. De unde ati scos dvs. (sau Turcia?) ca turkmenii lupta impotriva lui Assad SI impotriva ISIS?
    Rusii erau acuzati, tocmai, ca bombardeaza militiile turkmene, aflate la sute de km. de teritoriul controlat de ISIS.
    Turkmenii lupta doar impotriva lui Assad si a aliatilor lui.//
    „Practic Rusia se confruntă pentru prima dată cu o țară cu un sistem politic asemănător cu al ei. După ce-și exersase ani de zile metodele de acțiune împotriva celor pe care cu ironie îi numea „partenerii noștri occidentali”- e eronat.
    Rusia s-a confruntat doar cu tari cu regimuri autoritare, asemanatoare cu al sau: Georgia, Ucraina. Nu foloseste nici un fel de metode impotriva tarilor occidentale. Din contra, acestea sunt ostile fata de Rusia: ex. Biden si-a adus ieri aminte ca „Crimea apartine Ucrainei”.

  2. Spune domnul Armand Gosu in articolul intitulat „Rusia si Turcia,drumul de la dragoste la ura trece prin Siria.”:…Aici situatia este foarte complicata si trebuie sa ne uitam peste cateva cifre pentru a o intelege.NU MAI PUTIN DE 10% DIN TOTALUL IMPORTURILOR TURCESTI PROVIN DIN RUSIA,PE CAND DOAR 4% DIN EXPORTURILE RUSESTI SUNT INDREPTATE CATRE TURCIA.Asa o fi ,insa ori una ori alta.

    • Si una si alta, procentele se aplica unor valori diferite: valoarea totala a importurilor Turciei si respectiv valoarea totala a exporturilor Rusiei. Singura situatie in care cele doua ar putea fi egale ar fi daca ar fi singurele doua tari din lume sau doar ele ar face schimburi economice in lume.

  3. Un articol foarte bine fundamentat, fin nuantat si cu o deschidere larga asupra politici regionale in orientul mijlociu. Nu sunt concluzii pentru ca este greu de tras, actorii fiind imprevizibili. Cred ca totusi una din consecintele doboririi bombardierului rusesc va fi limpezirea situatia in Siria. Turcia nu va mai participa la lupte si se va abtine sa protejeze jihadistii daesh. Si totusi care sunt interesele Rusiei pe termen lung? Merita sacrificarea afacerilor ruso turce pentru consolidarea bazelor militare in Siria? Nu este pretul prea mare? Sau afacerile vor continua dupa ce turcii vor intelege cine este seful? Turcia nu este in relatii apropiate nici cu Israelul, nici cu Egipul si nici cu Grecia. Si totul din cauza grandomaniei lui Erdogan.

  4. bun si complet articol, afli multe lucruri care altfel cereau timp pentru documentare. Esenta ramine cercetarea profesorului hendrix, iar cum petrolul se apropie de 30$/baril, exista posibilitatea ca putin sa se potoleasca. Pe de alta parte, hitler, aflat in aceeasi situatie cu a lui putin in prezent, adica cu o economie aflata in pragul colapsului dar calata pentru razboi, nu s-a linistit, ci dimpotriva. Dictatorii absoluti sint plini de orgoliu si incredere in fortele proprii.

  5. Corectie! Ma îndoiesc ca Turkmenii din Siria luptau împotriva ISIS când ISIS avea centre de recrutare in buricul Istanbului! Si apropo, petrolul de la ISIS poate fi vândut doar prin Turcia!
    După atentatul din Paris, turcii l-au arestat pe cel care făcuse recunoașterea locațiilor unde s-au desfășurat atacurile. Cum puteau știi turcii ca respectivul a făcut chestia respectiva, si de ce se afla respectivul in Turcia la momentul arestării?

  6. Ceata este groasa:Aici situația este foarte complicată și trebuie să ne uităm peste cifre pentru a o înțelege. Nu mai puțin de 10% din totalul importurilor turcești provin din Rusia, pe când doar 4 % din exporturile rusești sunt îndreptate către Turcia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Armand Gosu
Armand Gosu
Armand Goșu predă Istoria politică și diplomatică a Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București din 2004. A fost consilier al mininistrului Teodor Baconschi pentru spatiul ex-sovietic (2010-2012). Coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004) și cercetător la Institutul de istorie “N. Iorga” al Academiei Române (1991-2001). A fost redactor șef adjunct (2005-2010) și redactor șef (2012-2014) la Revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. A fost corespondent la Moscova pentru Radio BBC (1995-1998 și 1999-2000). A publicat Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială, Editura Polirom, 2023; Putin, obsesia imperiului, Editura Polirom, 2022; Rusia, o ecuație complicată, ediția a II-a, Editura Polirom, 2022; ediția I-a, Polirom, 2021; Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Polirom, 2022; Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic, prefață Teodor Baconschi, desene Dan Perjovschi, Editura Curtea Veche, 2016. Între Napoleon și Alexandru I. Principatele dunărene la începutul secolului al XIX-lea, Editura Academiei Române, 2008; La troisième coalition antinapoléonienne et la Sublime Porte - 1805, avec un préface de Mihai Maxim, Les Editions ISIS, Istanbul, 2003. A coordonat și/sau editat volumele: Democrația sub asediu. România în context regional, volum coordonat de Armand Goșu și Alexandru Gussi, Editura Corint, 2019; Politică externă comunistă şi exil anticomunist. Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, vol. II, 2003, Editura Polirom, Iaşi, 2004; Şcoala Memoriei 2003. Prelegeri şi discuţii de la a VI-a ediţie a Şcolii de Vară de la Sighet, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2003; Despre Holocaust şi Comunism. Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, vol. I, 2002, Editura Polirom, Iaşi, 2003; Bukovski la Sighet, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2002 (editor și traducător). A editat volumele de documente: Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975), editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Editura Polirom, 2016; Istoria comunismului din România. Vol. I. Documente. Nicolae Ceaușescu (1965-1971), editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Editura Polirom, 2012; Istoria comunismului din România. Vol. I. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-1965), volum editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Editura Humanitas, 2009.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro