vineri, martie 29, 2024

Rusia la 1839 sau o privire spre viitor

Doi francezi aleg să călătorească  spre viitor  în  secolul al XIX-lea:  marchizul de Custine şi Alexis de Tocqueville. Le este dat să întrevadă,graţie extraordinarei lor  puteri de  pătrundere intelectuală, căile pe care umanitatea  le va urma în secolul XX : despotismul autarhic al Rusiei sovietice şi democraţia americană. Fiecare dintre cei doi este, în felul său, un cronicar al timpurilor care vor veni: paginile lor sunt adresate unor cititori care nu  s-au ivit, încă.

          Scrisorile din Rusia ale marhizului de Custine  vor fi citite, peste un secol, ca un ghid capabil să iniţieze în  tainele guvernării ce aspiră la hegemonia globală, stalinismul.  În era lui Putin şi a longevivei sale autocraţii, notaţiile lui de Custine îşi conservă neliniştitoarea  lor intuiţie vizionară.

Fortăreaţa şi statul

          Scrisorile marchizului, consemnând peregrinarea sa în imperiul rus, sunt, poate, cea mai  profundă lectură a despotismului rus. Confruntarea cu Rusia şi cu osificarea tiraniei face din  aristocratul legitimist un avocat al  guvernării reprezentative. Finalul paginilor sale intră în posteritate cu acest apel profetic: cei ce sunt nemulţumiţi de dezordinea societăţilor lor sunt invitaţi să  exploreze Rusia, spre a redescoperi valoarea libertăţii  ca temelie a comunităţii politice.

          Rusia în care de Custine pătrunde este o Rusie stranie. Pe de o parte, ea este Rusia oficială a Ţarului  Nicolae I, cel care  visează să protejeze  vastele sale domenii de orice pernicioasă influenţă occidentală. Pe de altă parte, este Rusia creatoare şi insurgentă,  în al cărei adânc se află deja  geniul ce înseamnă Puşkin, Lermonontov, Gogol, Bielinski, Herzen sau tânărul Dostoievski: un  teritoriu al cenzurii, dar şi al pasionatei, febrilei dezbateri de idei. Între cele două Rusii linia de demarcaţie este clară, căci statul rus este inamicul implacabil al celor ce aleg să gândească în afara dogmei impuse prin ucaz.

          Statul pe care de Custine îl analizează  este un mecanism a cărui unică misiune este de a asigura  suveranitatea ilimitată a unui singur stăpân: Împăratul. În Rusia, ca în nici o altă parte a lumii occidentale,  ( dar Rusia lui de  Custine nu este şi nu poate fi Occidentul) stăpânitorul  este în măsură să dispună de viaţa şi de moartea supuşilor săi. Autocraţia lui Nicolae I se fondează pe  dubla  supraveghere, a persoanelor şi a ideilor. Libertatea, independenţa, autonomia sunt imposibil de  imaginat în acest regat peste care domneşte  ordinea cazonă.

          Iar ceea ce Rusia lui Nicolae I lasă ca moştenire URSS şi  Rusiei lui Putin este această teribilă, continuă, perpepetuă suspiciune faţă de străinul ce intră în imperiu, spre a privi şi a scrie. Orice rând care are darul de a critica este  semnul unei potenţiale crime împotriva statului. De Custine este înfricoşat de perspectiva propriei sale dispariţii . În acest imperiu al secretului şi al suspiciunii oamenii pot pieri fără urmă.

          Simbolic, una dintre primele scene consemnate  în notaţiile sale este aceea a examinării navei sosite de către vameşii ruşi. În elaboratul ritual ce amestecă onctuozitatea cu  atenţia poliţienească se poate ghici natura  autorităţii ce face din  despotism  temelia edificiului ei. Întreg imperiul, cu acest aer gogolian de impersonalitate opresivă, este întruchipat de cei  îi întâmpină pe oaspeţi : nici o idee subversivă  nu se cuvine să treacă prin acest zid ermetic ridicat de ţar.

          Marchizul va avea  în vecinătatea sa, mereu, emblema Rusiei  suspicioase şi  poliţieneşti:  mai mult decât oricare personaj, spionul  se confundă cu acest climat de suspiciune pe care frica generalizată  îl naşte în societate, asemeni unei unde seismice. Delaţiunea este parte din cotidian, iar  cei care îndrăznesc să rostească adevărul în  cetatea duplicităţii şi a ipocrizie  pot  deveni fie nebuni, asemeni  ereticului Ceadaev, sau pot fi trimişi în teribilul cimitir al exilului siberian.

          Rusia vizitată de  marchiz este una peste care se aruncă umbra decembriştilor. La un deceniu şi jumătate de la revolta lor, decembriştii sunt, încă,  priviţi ca un semn al ameninţării revoluţionare.  Autocraţia  le invocă memoria spre a justifica represiunea şi barbaria. Ideologia oficială a  imperiului,  pe cale de a fi modelată acum, cu a sa familiară  triadă autocraţie/ naţionalitate/ ortodoxie, este alternativa  osificată şi  reacţionară la acest gust al  libertăţii. Spectrele lui Pestel, Rîleev şi ale colegilor lor  bântuie imaginarul rus. Radicalii de mai târziu se revendică de la ei, iar generaţia lui Herzen este prima în care o relaţie de filiaţie  intelectuală este asumată cu mândrie,  ca un semn al continuităţii.

          Statul de la 1839 este statul pe care  URSS şi Rusia lui Putin îl vor conserva, în liniile sale esenţiale. El este un amestec de omnipotenţă şi de arbitrar. Sub despot se află miile de mici despoţi ce pot interveni spre a umili, spre a strivi, spre a înspăimânta. Omul nu înseamnă nimic în faţa  statului care aspiră la grandoarea forţei militare.  Etalarea de regimente şi de nave la care asistă de Custine anunţă  ritualul paradelor sovietice. Statul stalinist este dominat de acelaşi instinct al majestăţii militare.

Statul pe care de Custine îl descoperă la 1839 este un  demiurg criminal ce  îşi priveşte supuşii ca pe materia din care edifică propriile sale monumente şi arme. El este  călăreţul de aramă al lui Puşkin ce îl striveşte pe Evgheni sub copitele sale. Iar primul  dintre aceşti autocraţi cu veleităţi de ziditori este  Petru cel Mare. Moştenirea sa este un oraş născut ca un simbol al măreţiei, Petersburg. Petersburg este chipul ireal şi neliniştitor al Imperiului  care posedă voinţa demiurgică a   despotismului creator.

Petru cel Mare  domneşte, suveran, peste  întinderea smulsă mlaştinilor. Oraş improbabil, oraş al ceţii, oraş al  geometriei reci, dar şi al tainei, iată acest  Petersburg ce intră în mitologia  literară ca un obiect iradiind  lumina sa crepusculară. De la Gogol , Dostoievski şi  Belîi la  Mandelştam şi Ahmatova, oraşul lui Petru durează ca o fantasmă  a Balticii, iar peisajul său pătrunde ca un ecou al  paşilor  pierduţi  în acest imperiu al umbrelor.

 Dincolo de decorul de eleganţă clasică se află ereditatea Moscovei înseşi: imperiul lui Nicolae I nu este un accident, ci punctul culminant al  drumului  istoric ce conduce la despotism.  Zidurile Kremlinului şi  Ţarul Ivan sunt  prezenţele ce domină  textul lui de Custine.  Teroarea militară a Rusiei lui Nicolae I îşi află rădăcinile în nebunia sângeroasă a celui care este despot şi călău.

Megalomania  criminală a lui Ivan ce Groaznic trece în structura de adâncime a statului rus, ca un  blestem al puterii.  Metamorfoza lui Petru  rafinează doar  barbaria,  îmbrăcând-o  în haina de gală a occidentalizării. Esenţa rămâne intactă, peste veacuri. Şi spre acest  Ivan se va întoarce şi Stalin, în clipa în care istoria rusă este recuperată, dialectic. Ivan este, pentru generalissim,dar nu şi pentru Eisenstein, un simbol al  forţei de care Rusia se serveşte, spre a triumfa: marxism- leninismul creşte pe solul   fecundat de sânge al delirului tiranic.   

Rusia de la 1839 a lui de Custine este un domeniu al glaciaţiunii despotice, un stat ai cărui supuşi sunt egali în faţa cnutului şi a puterii. Sclavia este condiţia pe care acest stat aspru le-o rezervă. Iar această sclavie este reinventată şi rafinată, dialectic, sub comunism, spre a dura soclul pe care se ridică statuia lui Stalin.  Putin este un alt avatar al acestei voinţe de dominaţie şi de control totalitar. Rusia   putinistă  este un ecou al celei de la 1839.

Tensiunea dintre stat şi cei care i se opun este parte din tragedia istoriei ruse. Tiranii şi despoţii au aspirat să   lichideze, să amuţească, să  înfricoşeze. Muţeniei sclavilor i-a răspuns, din vreme în vreme, vocea libertăţii. Statul rus este lespedea aşezată peste un întreg popor. Imperiul are ca unică menirea  organizarea birocratică a supunerii oarbe: crima de stat,suspiciunea, delaţiunea şi frica sunt cărămizile din care se  construieşte puterea Rusiei, sinteză  terifiantă de agresivitate şi de arbitrar statal.  

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Minunat text. Oare, oamenii politici din Occident au înțeles vreodată cu adevărat sufletul rus? Nu cred.
    Pe de altă parte, care va fi viitorul Rusiei? Se pare că Rusia a ales să se retragă din Europa și să se orienteze spre Asia( unde o pândește dragonul chinez…).
    Occidentul ar face bine să se împace cu pierderea Rusiei și să nu mai plângă după ea. Dacă Occidentul vrea Rusia, atunci trebuie mai întîi să o cucerească.

    • Societatile cccidentale sint in mare parte bazate pe incredere si colaborare (peste granite), plus pragmatism in afaceri. Nu cred ca Occidentul ,,si-a dorit” Rusia, ci doar a sperat in relatii din ce in ce mai normale cu ea. Cu totii eram obositi de ifosele de copil rasfatat si derbedeu ale Rusiei. N-a fost sa fie. Nici o paguba! Relatiile cu Rusia s-au aratat a fi relatiile cu un cadvru viu: n-ai ce sa scoti din ele.
      Cit despre intelegerea sufeltului, da, orice suflet merita sa fie inteles, pe cind o colectie de ifose periculoase, care nici de cum nu tin de suflet, ale unui popor, trebuie doar studiata ca sa poti s-o eviti sau in cel mai rau caz s-o bubui.
      Occidentul s-a inselat. Cei trei, Occidentul, Rusia si Ucraina si-au facut de data asta un serviciu reciproc. Atit Occidentul cit si Ucraina stiu cu cine au de-a face pe vecie. Rusiei i s-a facut serviciul sa stie ca nimeni nu-i mai cauta in coarne si nu mai tremura de frica amenintarilor ei. Asta nu inseamna ca Rusia nu va continua sa fie o problema, dar e macar o consolare ca toti stiu despre celalalt cu cine au de a face.

      • Adevarat ce spuneti. Poate ca, pana la urma vina nu apartine doar Germaniei pentru ca a incercat decenii intregi sa „hraneasca” regimul lui Putin pentru a-l tine intr-un loc caldut si pentru a impiedica orice posibil conflict. Occidentul a incercat sa atraga Rusia si s-o modernizeze, sa-i schimbe politicile si mentalitatile, insa a fost in zadar se pare.
        Sunt de acord si cu ideea ca „Atit Occidentul cit si Ucraina stiu cu cine au de-a face pe vecie.”, deoarece problema o reprezinta poporul rus, pe langa un regim teribil la Kremlin, un popor care nu se va schimba peste noapte si care va putea fi indreptat impotriva Occidentului oricand, daca la putere vine un „nou” Putin. Un popor „sensibil” la propaganda facuta pentru a evidentia „maretia” sa, precum si la dorinta de a cuceri oricand noi teritorii.

        • @mike
          Decenii multe, in occident, teoria DOMINANTĂ in rel.internationale, geopolitică, etc.era aceea ca relațiile economice cât mai strânse – țesătura cât mai deasă a schimburilor economice vor diminua tensiunile, vor nivela asperitățile și vor împiedica (in mare măsură) apariția conflictelor armate/amenințarile cu recurgerea la forță. Dacă la acel moment FR, NL, UE, etc dar mai ales DE ar fi refuzat să se plieze pe această teorie dominantă și prezentă chiar și azi in mediul academic ce s-ar fi spus?!? Sa ne imaginăm culpabilizarea pe invers. In sensul că occidentul încă trăiește in paradigma războiului, moștenirea fascistă, nazistă, etc.
          Acum dacă au achiesat la acea teorie tot e nașpa, dar rău, rău. Culmea e că acuzațiile vin exact din același mediu care până mai ieri, efectiv, spunea/susținea exact opusul.
          Dependența energetică, de exporturi, de materii prime era văzută ca o calitate. Ca un sine qua non al relațiilor pașnice, etc, etc.
          Nu mă credeți pe mine?!!? E ok. Căutați pe wiki despre teorii in rel.internationale și o să vă lămuriți.

          „Un popor „sensibil” la propaganda facuta pentru a evidentia „maretia” sa.” Chestiunile astea subzistă neschimbate încă de pe timpurile războiului peloponeziac la . Toate aceste argumente, toate „drepturile” , drepturi vs.putere, toate necesitățile și toate temerile strategice, calitățile și defectele imperiilor, ligitimitatea acțiunii preventive când o amenințare (reală sau nu) este percepută ca existențială au fost etalate, discutate și dezbatute acerb încă de pe la 430 i.e.n.
          Ce relevanță are că Atena se jura că nu reprezintă nicio amenințare ptr.alianta din jurul Spartei ?!?! De ce Sparta ar fi crezut-o când acțiunile ei spuneau, cam, altceva și când deja fuseseră înșelată teribil cu 30 de ani in urmă?!? Atena era un hegemon in expansiune.
          Ce relevanță are ptr.RUS că noi jurăm, cu cerul și pământul, că NU suntem o amenințare ptr.ea?!? RUS crede că suntem meșteri la smooth talking aburitor și că decenii întregi am dus-o cu preșul. Dar spoliind-o de resurse și dandu-i lecții de democrație.
          Ce credem noi românii, UE, NATO, US, Boris Johnson, Kamala Harris, etc poate că e important ptr.noi. Dar atât.
          Așa că…..

    • Nu exista suflet rus, exista doar suflet uman. muscalii au luat-o razna de multa vreme, cred ca sufletul lor e superior, iar asta, in 2022, e loz castigator pentru vizita Sf. Toma Hawk.
      Ei nu-l cunosc inca, dar el deja stie unde va ateriza.
      Multi muscali il vor pupa.

  2. Coperta primei ediții era mai sugestivă, un cnut încolăcit. Asta definește cel mai bine Rusia, un gîrbaci cu care ține oameni sub ascultare și cnutul trebuia să fie stema lor, nu cioara aia cu două capete.

    • Scuze pentru interventie, insa nu e cioara, si nu are doua capete, sunt doua acvile suprapuse, una privind spre rasarit, alta spre apus. Asta am invatat la istorie in occidentul putred. Care chiar este. Insa il prefer curateniei lagarului siberian.
      Mai nou, propaganda muscaleasca mi-a aratat ca nu am invatat chiar tot, ci ca masacrele perpetuate chipurile de muscali au fost perpetuate in realitate de khazari, care sunt…evrei.
      Si-apoi mai sunt si reptilienii…
      Si istoria care incepe cu rus la 1600… restul fiind inventia occidentului… putred…

      #delendaestmuscovia

      • @Cato De ce nu te duci sa te inrolezi in Ukraina. Ti-am urmarit toate comentariile esti foarte pornit impotriva Rusiei. Inroleaza-te, altfel e usor sa faci pe viteazul pe net. Vizavi de „cioara” ai invatat prost . Cioara sau vulturul cu doua capete simbolizeaza dubla autoritate civila si religioasa intrunite in persoana imparatului si a fost folosita si in Serbia, Turcia sau Imperiul Romano German.. Faza cu estul si vestul e o „interpretatio ” , o speculatie moderna.

        • What does the double-headed eagle symbol mean?

          In Byzantine heraldry and vexillology, the double-headed eagle (or double-eagle) is a charge associated with the concept of Empire – the heads represent the dual sovereignty of the emperor both in secular and religious matters and/or dominance over both East and West.

        • Maestre, nu omoara ucrainenii destui rusi, e nevoie si de aportul meu la aceasta nobila cauza ?
          Oare or mai ramane pentru o invazie in tara mea ?
          Ca abia astept sa aplic ce-am invatat ici-colo.
          Locuiesc langa o unitate militara, vor fi arme berechet maestre.
          Soldati rusi sa fie, ca de restul ma ocup eu.

  3. Cine nu isi aduce aminte de „ pelegrinarile” tarului Petru cel Mare prin Europa urmata de grabita sa intoarcere in Rusia impreuna cu cuferele pline de de tot ceea ce insemna , la acea vreme , tehnologia occidentala .Reformele ,de tot felul, aparute in Rusia lui Petru cel Mare , urmare a efectului „demiurgic ”de creator al unei noi Rusii (cea fara de barba ) a dus , cel putin in partea Europeana a Rusiei , la punerea in valoare a unei noi identitati sociale si culturale .Ceea ce a urmat stim cu totii .Apare o lunga perioada de „iluminism ” a Rusiei o perioada irepetabila in istoria acestei natiuni .Acum vedem cu totul altceva .Rusia nu mai accepta dominatia Occidentului .Costurile ,aparute in urma dorintei Rusiei de izolationism ca si costurile atasate cetatenilor Rusiei ce sunt priviti ca si paria intregii omeniri ,cu vina sau fara de vina ,devin pe zi ce trece uriase .Tirania revine in mod neasteptat in Rusia lui Putin .Valorile democratice nu mai exista in aceasta parte de lume .O Rusie ce are un singur gind se naste parca in ciuda tuturor dorintelor trecutului lui Petru cel Mare .Cuferele ,tarului Petru cel Mare, sunt aruncate acum ,definitiv,la„ groapa de gunoi ”a Istoriei .Ce rost are Istoria lumii daca Rusia nu mai poate fi in „capul mesei” ne spune ,cu un cinism demn de faptele lui Ivan cel Groaznic , conducerea actuala a Rusiei .„Daca voi nu ma vreti, eu va vreau.”, zicerile lui Alexandru Lapusneanu , par a fi si ele realitatea de moment. Miliarde de oameni tremura intelegind ,cu groaza,cum un singur ordin poate transforma Planeta Terra intr-un imens tinut nelocuit de oameni .Avem rachete suficiente ca sa distrugem tot ne zicea, fara cea mai mica umbra de indoiala , cineva .Cum ar fi ca imensitatea civilizatiei data de nemuritorii (sau asa credeam noi ) Gogol sau Dostoievski sa dispara o data cu nemuritoarele realizari ale lui Ludovic al XIV-lea Regele Soare .Rusia ,aflata in aceasta aventura militara si riscurile imense ce decurg din spusele decidentilor rusi ,trebuiesc cumva oprite . Inca nu vedem , in orizontul imediat temporal ,modalitatea de oprire a Rusiei .Dialogul ,ca singura solutie ce poate readuce legalitatea demersului politic , pare a nu mai fi posibil .Extinderea conflictului este grija cea mai mare si daca asta se intimpla omenirea(asa cum o cunostem noi ) nu mai are viitor .„Scapa cine poate ” devine cuvintul de ordine .Poate totusi exista o speranta si vocea ratiunii ne poate aduce linistea mult dorita .Daca nu …..?

  4. Marchizul de Custine suprinde profetic si actual si azi esenta statului si „sufletului” rus. Suflet rus care este unul chinuit, deprimat, intunecat. Nu prea au razbatut din Rusia de-a lungul istoriei bucuria de a trai, idei generoase, bunuri pentru oameni, umor, mari realizari stiintifice (prea putine), etc. Ce au venit din Rusia au fost aproape mereu lucruri negative, frica, ucidere, distrugeri, dementa, ocupatie, invazie, leninism, comunism, stalinism, putinism, si alte „-isme” sulfuroase. La 1800 ca si acum, Rusia traieste prin inrobirea oamenilor, si ai lor, si prin vecini. Si prin majestate militara (mai mult ipotetica de mucava, dupa cum se vede in Ucraina). Rarele genii literare sau stiintifice pe care le-au avut rusii erau totusi normale raportat la populatia si intinderea Rusiei. Daca este sa comparam pur statistic cultura franceza de exp sau cea engleza, cu cea ruseasca, aceasta din urma paleste in fata primelor doua, desi populatia Rusiei a fost in ultimele 2 secole mai mare decat cea a Frantei+Angliei combinate. Ce ne spune aceasta? ca potentialul Rusiei ar fi fost si mai mare, daca oamenii ar fi gandit liber si daca statul nu ar fi fost atat de represiv si inchistat. Sansele de schimbare ale Rusiei sunt minime spre zero in urmatorii 20-30 ani. Pt a face o schimbare trebuie sa existe o patura suficient de puternica de oameni cu gandire libera dispusi sa schimbe totul din temelii. Ori, in afara de un nr relativ mic de oameni cu studii si deschisi spre nou din marile orase, restul de 80-90% traiesc mental inca in epoca sovietica si/sau imbatati de ideea de imperiu tarist/sovietic.

    • potentialul Rusiei ar fi fost si mai mare, daca oamenii ar fi gandit liber si daca statul nu ar fi fost atat de represiv si inchistat

      Tocmai, o mana de oameni formeaza statul, si ceilalti sunt sclavii lor. Ultima lor dorinta, sa nu mai spun grija, este sa-i lase pe acei oameni sa gandeasca. De gandit, gandesc doar mafiotii, si inca doar ce le ordona serviciile. Gandesc ca un imperiu, ca acum 2000 de ani.

      De aceea singura solutie cam este anihilarea, fie ea si reciproca.

  5. Orice citesc din Rusia , literatura sau istorie, nu ma plictisesc. Am citit biografii occidentale, atat personaje pozitive gen Churchill , Roosevelt cat si negative , gen Hitler sau Napoleon , sunt atata de „boring „, viata de burghezi , confortabila sau nu . Cred ca in Rusia viata se traia la extrema extremei. Nuntile de pitici a lui Petru cel Mare, creioanele colorate ale lui Stalin sau amantii Ecaterinei m-au distrat la maximum. Nu mi-ar placea sa traiesc in Rusia dar cam tot ce citesc sau ascult imi place.

    • Reciteste-le. In spatiul rus nu ai fi putut scrie sau citi asa ceva, eventual te jupuiau de viu si scriau/citeau aristocratii de pe pielea ta.
      Burghezia aia boring este cea care iti permite astazi sa scrii ineptiile de mai sus.
      Ca sa-ti apere viata de plictisit inbtr-o lume boring de burghezi, armate intregi ti-au sarit in aparare.
      Cei amuzanti cu piticii pe creier rad orase cu artileria, scoli, spitale, nu iti place ? Dar discursurile lui cracanel, iti plac ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro