Rusia lui Putin este capătul de drum barbar al istoriei statului rus însuşi. Între autocraţie şi reforme, între agresivitate şi adaptare, între izolare şi deschidere, alegerile Rusiei de astăzi sunt cât se poate de limpezi. Pentru cei ce conduc la Moscova, singurul tipar imaginabil este acela al personalizării puterii. Orice decor care evocă liberalismul constituţional este eliminat, în mod programatic. Rusia se află, în momentele războiului din Ucraina, la ceasul autocraţiei. O sinteză de ţarism şi de stalinism domină imperiul ce luptă spre a-şi menţine raţiunea de a fi : exploatarea propriilor supuşi şi extinderea posesiunilor sale coloniale, sub semnul delirului mesianic.
Patrimonialism şi autocraţie
Redat fundalului istoric al Rusiei moscovite Vladimir Putin încetează să mai fie un personaj de excentricitate patologică. Ideologia şi gesturile sale participă la efortul secular al autocraţiei din Rusia de a–şi legitima necesitatea. Putin împinge până la ultimele consecinţe raţionamentul care domină imaginarul politic rus reacţionar : singură autocraţia este în măsură să asigure integritatea şi măreţia unui imperiu destinat să îndeplinească un destin trasat de divinitate. Puterea trebuie să aparţină unui conducător neîngrădit de constituţie şi de legi. Statul şi supuşii sunt , în cele din urmă, proprietatea acestui stăpânitor.
Dincolo de avatarurile modernizării şi ale occidentalizării, spre a relua observaţiile fundamentale ale lui Richard Pipes, Rusia a rămas fidelă acestei viziuni ce exaltă autocraţia ca formă de guvernare ilimitată. Ridicarea Moscovei este, de la bun început, marcată de credinţa în excepţionalism: atacată de duşmani şi sortită să înfăptuiască o lucrare a divinităţii, Rusia este obligată să se încredinţeze voinţei celui ce o apără. Autocraţia este unica întruchipare dezirabilă a regimului politic din Rusia. Occidentalizarea de după reformele lui Petru cel Mare nu afectează acest bloc aparent inexpugnabil al unicităţii puterii.
Din zorii Moscovei până la abdicarea lui Nicolae al II-lea, centralitatea autocraţiei a fost cărămida pe care s-a ridicat edificiul rus. Conducătorii Rusiei şi-au privit oamenii şi pământurile ca pe un domeniu de care puteau dispune în mod arbitrar. În absenţa limitelor pe care, în Occident, legea şi creştinismul le impuneau conducătorilor, Rusia a fost definită de această continuitate a despotismului. Şi chiar atunci când o voinţă de modernizare a părut să anime imperiul, ţarii au refuzat să accepte constituţionalismul ca pe o alternativă viabilă.
Şi poate că această contradicţie dintre elanul modernizator şi rigiditatea imperială explică catastrofa din 1917. Autocraţia a rezistat cu indărătnicie încercărilor de constituire a unui cadru de reprezentare al naţiunii. Marile reforme ale lui Alexandru al II-lea ar fi putut fi ocazia de a deschide un alt drum, de domesticire al ţarismului: înainte de asasinarea sa, conducătorul Rusiei era pregătit să meargă un pas mai departe pe acest traseu al modernizării legale.
Filosofia autocratică a ţarismului a compromis şi şansele acomodării dintre 1905 şi 1917. Regimul semi-constituţional de după revoluţie ar fi putut fi în măsură să îndrume Rusia pe un făgaş non-revoluţionar şi non-despotic. Absenţa unui compromis rezonabil a subminat acest eşafodaj pseudo-constituţional. Nici măcar energia unor oameni de stat remarcabili precum Witte şi Stolîpin nu a putut contracara această derivă fatală a regimului politic.
Rigiditatea autocraţiei şi radicalizarea opoziţiei ridicate împotriva ei constituie fundalul tragediei Rusiei. Între scila imperială şi caribda revoluţionară un drum de mijloc s-a dovedit a fi imposibil. Disfuncţional şi ineficace, sistemul de după 1905 a lăsat loc prăbuşirii şi comunismului. Modernizarea şi domesticirea puterii imperiale s-au dovedit a fi ţinte iluzorii.
Iar autocraţia lasă ca moştenire ordinii sovietice însăşi ordinea concentrării autorităţii. La o scară incă şi mai teribilă , leninismul şi stalinismul rafinează această ipoteză fondatoare a Rusiei. Imperiul dialectic este domeniul personal al partidului- stat şi al Conducătorului său. Noul despotism consolidează, prin colectivizare şi muncă forţată, sclavia de stat.
Putin se află la confluenţa dintre aceste tradiţii. Altoind pe trunchi stalinist mentalitatea autocratică imperială, el face apel la nostalgie şi la resentiment. Asemeni despoţilor de dinaintea sa, el îşi legitimează puterea ilimitată prin argumentele măreţiei Rusiei. Epoca sa este o staţie terminus a domniei absolute. Anesteziată şi captivă, naţiunea rusă devine un complice al regimului criminal pe care îl acceptă, ca pe o fatalitate. Tirania sufocă libertatea, în numele gloriei imperiale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mda, trebuie acceptată teza autorului că Rusia a fost mare putere în vremuri de puternică și dură autocrație și a fost slabă în vremuri de cât de câtă deschidere democratică ( Gorbaciov, Elțin, etc). Iar Putin, știind asta, nu putea accepta nepăsător că un regim democratic va duce Rusia la cea de-a doua Implozie, după cea a lui Gorbaciov-Eltin. Pe undeva, Putin este rațional, el vrea să salveze Rusia și să-i redea statutul de mare putere. Iar războiul este unica soluție.
Problema cu Rusia este alta. Și anume ce va face Occidentul de data asta, respectiv va mai salva sau nu Rusia.
Nu
Dupa parerea mea, adevaratul scop al lui tov. putin este sa fie conducatorul rusiei pana la moarte, dupa care sa fie imbalsamat si expus intr-un mausoleu din aur, construit special doar pentru el. Daca e sa se poarte negocieri, pentru oprirea razboiului din Ucraina, oferta Ucrainei trebuie sa contina „goodies” pentru tov. putin, nu pentru rusia. Nu-i pasa lui putin de destinul rusiei, dupa disparitia lui.
Armata rusiei trebuie alungata din Ucraina, iar rusia condusa de tov putin trebuie lasata in bratele Chinei, dincolo de o noua „cortina de fier”, inalta pana la cer.
„Războiul este un loc în care tinerii, care nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid”.
Pierdera timpului nostru tine de alegerile facute Daca votezi conform intereselor tale, proprii, cel pe care il votezi va face legi conform intereselor sale, proprii.
Ne pierdem timpul in dezbateri si discursuri care nu merg niciidata la esenta si nu incep niciodata cu cea mai importanta si adevarata perspectiva: politicienii votati devin slujbasi ai statului, reprezinta statul, nu il conduc. I-am ales sa ne reprezinte, nu sa ne conduca! Atunci cand aceasta intelegere simpla va fi rostita de toti, vor disparea pur si simplu autocratii, indiferent de nivel si de constructie politica.
Rostiti cat mai des : ne reprezentati, nu ne conduceti!
Articolul este o documentată aducere la zi a previziunilor făcute de JJ Rousseau în lucrarea să Contractul Social (1762) asupra eșecului democratizării și occidentalizării Rusiei în ciuda reformelor modernizatoare impuse de Petru cel Mare, pe care-l acuza că are doar un “geniu imitativ “, care crează totul pornind de la nimic. Citez: “ El a văzut că poporul său era barbar dar nu a văzut câtuși de puțin că nu era copt pentru a fi civilizat; el a vrut să-l civilizeze în loc să îl călească . El a dorit să creeze germani și englezi în loc să fi început prin a crea ruși. El i-a împiedicat pe supușii săi să devină ceea ce ar fi putut să fie, convingându-i că erau ceea ce nu au fost niciodată.” Această subtilă observație de psihologie socială ne pune în situația de a reflecta mai serios asupra unor directive de integrare comunitară care sunt impuse ca niște tipare asupra unor națiuni care nu au ajuns încă la vârsta maturității pentru a se supune legilor. (vezi dificultățile prin care trec România și Bulgaria la 15 ani de la aderarea la UE).
Mai e de asteptat ca popoarele supuse sute de ani oamenilor, sa faca saltul evolutiv si sa se supuna legilor. Plus ca trebuie mare atentie la tehnoredactarea lor, dar se poate! Si cu Bulgaria, și cu România și până la urmă și cu Rusia!
Asa este, totul trebuie judecat prin prisma respectarii unui set de reguli unanim acceptate. Dreptul international este azi atacat de un grup de state autoritariste din aceeasi cauza care a declansat razboiul rece: incapacitatea economiilor supuse dictaturii de a concura cu economia libera. Parazitarea creativitatii economiei occidentale – tehnologie, organizarea pietei, valori sociale – de catre dictatori nesatiosi de putere (care transforma totul in arme si santaj pentru accesul la resurse) trebuie sa ia sfarsit pentru ca nu s-a transformat in prosperitate pentru popoarele respective ci in putere armata si manipulare resentimentara. S-a ajuns azi la punctul unde cele doua sisteme si-au dovedit incompatibilitatea si confruntarea directa nu mai poate fi evitata la scara globala. Modelul de globalizare de tip liberal a fost deturnat impotriva Occidentului, iar cea mai sigura si rapida solutie este liberalizarea economiei Chinei si separarea de modelul centralizat-dictatorial al Rusiei si de toxica sa “noua ordine mondiala”, o poleiala doar pentru involutie si haos razboinic.
Ne cam invirtim in cerc. Am citit zeci de articole unde se spune, pe drept, in ce fel e Putin si acolitii lui.
Problema insa e ce facem fetelor? Care e solutia? Sunt tot mai multi care propun o interventie militara a NATO, robusta. Stau si ma-ntreb ce sanse ar avea. Daca-mi amintesc bine multe tari NATO au luptat in Afganistan, o tara relativ mica si slab inarmata si ce au realizat?
As fi primul care ar saluta un plan cu cap si coada care sa traseze niste directii prin care ar fi pus Putin cu botul pe labe! Dar nu vad decit vorbe, care de care mai frumoase si mai elitare!
Evident, operatiunea speciala din Ucraina este o falsa problema. Cum nu exista problema, nu e nevoie nici de solutie. Ca si in cazul falsei urgente cu schimabarea climei. Cum sa vedem un plan cu cap si coada de la UE? Neomarxistii de la Bruxelles conspira cu democratii din US ca sa falimenteze UE cu Green Deal si zgandare fara rost pasnica Rusie ca sa abata atentia de la irosirea banilor pe proiecte fanteziste, cum convingator ai argumentat in sutele de comentarii din subsolul serialului tanarului si nelinistitului geofizicianului climato-cuantic al sitului.
Celavek judex, elucubrațiile tale sunt demne de sfera patologicului. Pui sub semnul întrebării schimbările climatice, vorbești de conspirații împotriva „pașnicei rusii”, de proiecte fanteziste? Alo, ai greșit canalul, vezi că există telegram (cum bine știi) unde orcile și semi-docții de toate tipurile, conspiraționiștii sau, pur și siumplu, imbecili brevetați, își dau cu părerea, spumegă și fac bale. Apropo tovarășe, câte clase ai, de curiozitate? Sfat: ia-ți cetățenie și du-te în pașnica rusie; ah, stai, acolo nu ai voie să spui toate aberațiile!
Siingura solutie pentru terminarea razboiului din Ucraina este o discutie intre Putin si Trump si se rezolva in 24 de ore.La fel si conspiratia cu schimbarea climei, unde @neamtutiganu, Trump si Cranganu arata clar lumii calea de urmat. Si vom avea o lume ca-n povesti.
PS
Nu am clase, nu am fost la scoala, am invatat tot ce am zis mai sus de la Profesorul de geopolitica climatica de pe situl asta. De ce intrebi?
Pai se vor intalni la inchisoare. Sa vorbeasca unul cu altul pentru ca vor avea timp. Unul scapa de gestionarea hotelelor turcesti de mana a 2-a si celalalt scapa de responsabilitatea conducerii unui imperiu de mana a 2-a. Telepatic sa vorbeasca, rusii sunt buni la asta.
@judex
Sa intelegem ca salvarea omenirii si a planetei vor veni de la Rasarit? De la China, de la India, de la Japonia? De la, va citez, „pasnica Rusie”, poate?
(Asta cu „pasnica” mi-a facut ziua, multumesc!)
…vezi putin mai sus explicatia completa.
Abia acum istoria Rusiei imperialiste este studiată cu meticulozitate. Apelând la baza de date, putem emite o judecată simpla: bacilul autocrației atroce nu a dispărut în Imperiul Raului. El sta de sute de ani in mobile, in odai, in pivnițe, in bunkere, in hârțoage și în mințile tulburi ale suveranilor Fetideratiei Ruse. Or, in Rusia barbara nu a existat vreodată democrație. Acolo, in abrutizata întinsoare, prostia este endemică, frica este suverană, libertatea este un tabu, iar tirania, o cutumă. Ai zice că peste Colosul cu picioare de lut tronează macabru Nesfanta Treime – baza autocratiei cronicizate. Rădăcinile autocrației merg până în sec. al XVI-lea, când ideea „țarulu, singurul pe toată lumea” se conturează in țicneala suveranului moskicesc. Astfel, Ivan al III-lea s-a autoproclamat „cezar”-ul Augustus, moștenitor al Imperiului Roman de la Rasarit. Ivan al IV-lea, invocandu-si originile „romane”, s-a autoproclamat, mituindu-l bine pe patriarhul Constantinopolului, „tar sfânt”. Petru cel Mare s-a autoproclamat „împărat”. Etc. „Prin demnitatea sa, el, țarul, este egal lui Dumnezeu, scria abatele Volokalamsk. Din acest motiv, puterea țarului este nelimitată”. De fapt, moscalii, in mare parte ignoranți și grosolani, sunt sortiți la un mileniu de populism, gargara, sclavie și Mucles. Oamenii normali vor să trăiască în democrație, in respect cu vecinii, numai că este o alta categorie de oameni neimblanziti, autointitulați „ruși”, care vor înapoi, in secolele XVII-XVI-XV, unde contau barbaria și „noaptea spiritului”. Azi vedem cat de mincinoasă și periculoasă este propaganda rusă. Azi constatăm, cu stupoare, că țarismul și primitivismul și-au dat mâna. Dintre toate gretoasele emanațiile despotice, Lucifericul autocrat Putin este una dintre cele care te scârbește cel mai mult. Vorbele ficțiunii creștine Putin suna ca niste jetoane, dar au curs; au un succes monstru la supusimea gregară. Este evident că avem de-a face cu un ghiuj irațional. Totul în el este subordonat unei singure pasiuni: Distrugerea. Va fi, până când nu vor matura cu el pe jos …
Aproape fiecare imperiu expansionist l-a pus pe Dumnezeu in slujba sa: otomanii cu al lor Allah, rusii cu a Treia Roma.
Din fericire pentru omenirea asta, Dumnezeu nu este nici arab nici rus.