De mai bine de un deceniu, din momentul în care a atentat, pentru prima oară, la integritatea teritorială a Ucrainei, Rusia duce un război a cărui miză este cu mult mai ambiţioasă decât simpla redesenare a graniţelor. Stat revizionist, Rusia caută să impună precedentul care, o dată acceptat, ar însemna sfârşitul unei întregi ordini internaţionale: consacrarea unui drept al statelor prădătoare de a dispune de soarta altor naţiuni, în deplină impunitate.
Căci războiul pornit în februarie 2022 nu ar fi fost de imaginat în absenţa acelei complicităţi promovate de naţiunile occidentale. Lipsa de vigoare a răspunsului dat Rusiei după anexarea Crimeeii a însemnat , pentru regimul de la Moscova, o invitaţie la creşterea apetitului său imperial. Iar astăzi, în 2024, situaţia de pe front nu face decât să dezvăluie capacitatea Rusiei de a merge mai departe pe acest drum al agresiunii, în pofida sancţiunilor internaţionale. Eşecul ofensivei ucrainene şi sprijinul limitat acordat de aliaţi deschid perspectivele unei victorii ruse.
Pacifism şi izolaţionism
Căci orice acord de pace care ar consfinţi amputarea teritorială a Ucrainei ar fi, în cele din urmă, un semn clar şi lipsit de echivoc al acestei victorii. Orice tratat care ar recompensa agresorul ar reprezenta nu doar o capitulare colectivă a naţiunilor noastre, ci şi primul act într-o nouă tragedie care ar debuta, în clipa unei alte invazii ruse. Orice tratat care ar porni de la prezumţia de bună- credinţă a Rusiei lui Putin nu ar fi decât armistiţiul ce ar pregăti o altă catastrofă.
Iată de ce, în pofida teribilelor costuri umane, războiul este preferabil păcii , în această clipă : încheierea sa ar putea inaugura un timp încă şi mai teribil decât acesta. Maşina de luptă a Rusiei, consolidată în pofida pierderilor sale, are nevoie de un inamic cu care să se confrunte. Economia de război a Rusiei serveşte interesele unui stat pentru care legalitatea internaţională nu mai are nici o semnificaţie. Agresivitatea este unicul drum pe care acest regim se poate îndrepta, în anii care urmează.
Rusia este, la un deceniu de război, un monolit totalitar, un stat primitiv şi represiv, in măsură să producă, în cantităţi impresionante, un armament distrugător. Rusia este, la un deceniu de război, un stat care a anihilat orice voce critică şi care îşi menţine supuşii în stare de sclavie: premeditarea unui carnagiu este strategia de luptă a statului lui Putin, mizând , ca şi în era sovietică, pe impactul valurilor umane. Un asemenea mecanism a descoperit în război raţiunea sa de a fi. Ordinea cazonă de acum duce mai departe înregimentarea din anii stalinismului.
A gândi că un asemenea tip de stat este, acum, un interlocutor credibil şi previzibil reprezintă o imensă eroare. Cedarea de teritorii, înscrisă într-un eventual acord, ar legitima ,intern şi internaţional, un regim întemeiat de despotism şi pe militarism. Subjugată de Putin, Rusia este dedicată în întregime unui ţel incompatibil cu minima decenţă în relaţiile internaţionale.
Pacea nedreaptă, iar nu războiul, este, aşadar, cea mai mare ameninţare a vremurilor noastre: un nou acord de partajare al unei naţiuni ar echivala cu repetarea anilor de dinainte de 1939. Orice comparaţie între armistiţiul coreean şi pacea de acum este eronată. Înţelegerea din peninsula Coreea consfinţea un echilibru strategic care s-a dovedit durabil. Pacea din Ucraina ar fi preludiul unei alte invazii.
La un deceniu de război, pacifismul orb şi izolaţionismul militant subminează capacitatea de îndiguire a Rusiei. Un avans pe front ar pune ţările noastre în situaţia, dramatică, de a fi vecine acestui imperiu: oricât de slăbită, Ucraina este o barieră în calea acestui avans. Retragerea prin ignorarea acestei realităţi este o formă de capitulare laşă. Izolaţionismul, de oriunde ar veni, este inseparabil de o miopie criminală. Anii de după 1920 sunt, pentru Statele Unite, o lecţie: dezangajarea lor permite naţiunilor tiranice să înflorească. Cât despre europeni, epoca iluziilor păcii eterne este deja istorie.
La un deceniu de război, calmul şi luciditatea trebuie să predomine, spre a lupta cu un nou şi insidios fatalism. Prin înarmare şi fermitate, victoria Rusiei poate fi prevenită. Libertatea naţiunilor merită efortul de o apăra, de vreme ce alternativa este dispariţia noastră sub jugul unui imperiu rus ce nu cunoaşte mila, ci doar setea de dominaţie sângeroasă.
sia : un deceniu de agresivitate imperială
Fiecare vede altceva .Vedem o mare putere economica numita UE aflata in fata dorintei de a-si organiza si de a arata lumii forta ei militara .Ceea ce ,pina la aparitia razboiului din Ucraina, parea doar o iluzie, acum se intimpla fara ca nimeni sa mai poate a ne condamna .Inarmarea Germaniei si Japoniei nu mai poate fi oprita de nimeni .Oare sa credem ca Putin nu stia asta ? Nici vorba . Razboiul dus prin asa numitii intermediari ne arata adevarul .Ucraina devine acum o natiune ceea ce cu doar doi ani in urma nimeni nu credea a fi posibil .In Orientul Mijlociu un alt conflict se duce tot prin intermediari . Practic totul este acum o confruntare a tehnologiilor .Rusia si China au crezut ca poseda o forta militar- tehnologica superioara Occidentului .Rusia a crezut ca poate ocupa Ucraina in citeva zile aratind Occidentului forta sa militara (rachetele ce sfideaza legile fizicii stau marturie sau doar asa credea Putin ).Si Putin si XI au fost pacaliti .Scriptele nu corespundeau fapticului .Deziluzia a fost atit de mare incit bucuria revansei s-a transformat in ura .Inca o data comunistii s-au lasat pacaliti chiar de ai lor .Decesele inexplicate si inexplicabile din Rusia si China stau marturie .Agresivitatea dublata de neputinta a distrus si Donbasul si Luganskul .Daca nu pot fi ale noastre nici ale voastre nu vor fi ne zice in fiecare zi Putin .Europa devine o mare putere militara .SUA pe masura ce nu mai poate politic si militar a ajuta Ucraina isi va axa intreaga forta militara catre Pacific .Intreg flancul de est al Europei devine o Cetate inexpugnabila pe masura ce fortele militare Occidentale se muta din vechea Europa capitalista catre est .Fortele nucleare vor face acelasi lucru .Trupele SUA nu vor pleca din Europa .Ele au devenit practic trupe europene aflate la a treia generatie .Tehnologia militara franco – germana a ajuns la un nivel extraordinar .Romania are si ea rolul ei .Noua baza militara si brigada de lupta franceza impreuna cu intrega forta NATO ce asigura intreg flancul de est de la nord la sud devine parte a unui concept militar cu mult mai amplu .Trupele Ucrainiene ce sunt antrenate in Occident (peste o suta de mii de militari ) impreuna cu trupele Ucrainei ce vor fi dizlocate de trupele NATO ce vor intra in Ucraina vor configura o forta militara ucraineana de cel putin 500 de mii de soldati echipati si antrenati de catre Occident .Rusia intelege foarte bine ca nu poate trece de granita cu Dombas .Nipru este o bariera ce nu poate fi trecuta .Sistemele de radar franco-germane ca si sistemele de lovire atasate nu permit echipamentelot sovietice cistigarea vreunei lupte .Sistemele de aparare Isreliene si cele ale SUA fac acelasi lucru .Concurenta este mare .Chiar azi am aflat cum Franta antreneaza piloti ucrainieni iar Serbia cumpara avioanele Rafale .Jocul este inchis .In primavara anului 2025 totul se termina .
Indiferent cum vor evolua lucrurile în războiul din Ucraina, marii perdanți vor fi Rusia și Europa de Vest. ” Prietenii” știu de ce….
Europa castiga prin faptul ca a vazut clar cat de periculoase pot fi dezindustrializarea, bazarea pe resurse energetice si minerale nesituate pe teritorul propriu, sau risipa cauzata de urmarea unor ideologii utopice nepractice. Nu a fost luata prin surprindere de un blitzkrieg major neasteptat. Avertizata, are la dispozitie timp sa ajusteze.
N-are!
Corb la corb nu-și scoate ochii.
Trădări? Un șir lung de trădări odioase au marcat istoria secolului al XX-lea. Vezi trădarea Cehoslovaciei în 1938, a Europei centrale și de Est la Yalta, trădarea pe rând a Moldovei, Georgiei și Ucrainei.
Trădări, trădări, trădări.
Domnilor, mi-e frică de TRĂDARE!
Tradarea presupune incalcarea unei promisiuni ferme facute anterior. Europa centrala si de Est nu a primit niciodata in secolul trecut promisiunea ca va fi aparata de invazia sovietica. Deci la Yalta, SUA si Marea Britanie nu au tradat nimic, pentru simplul motiv ca nu se angajasera anterior in niciun fel – prin vreun tratat oficial sau neoficial.
Idem Moldova, Georgia si Ucraina dupa destramarea URSS. Conventia de la Budapesta din 1994, unde Ucraina a comis marea greseala de a renunta benevol la arsenalul nuclear (probabil ca urmare a cumpararii liderilor de atunci de catre rusi) a constat in angajamentul SUA, UK si Rusiei ca nu vor incalca in niciun fel suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei. Nu se pomenea deloc obligatia vreunei parti de a interveni militar in apararea Kievului daca acesta va fi atacat in viitor de o alta tara. SUA si UK au respectat intocmai Tratatul, neatacand Ucraina. Cea care l-a incalcat a fost Rusia.
De șervețelul cu procentele dintre Churchill și Stalin ați auzit? Dar de garanțiile de securitate pentru Cehoslovacia, ați auzit? Fiindcă unii nu sunt „băieții buni” iar ceilalți „băieții răi”. Europa centrală și de Est a fost întotdeauna victima băieților răi din Vest și din Est. Pentru mine, Churchill este tot un criminal, ca și Hitler sau Stalin.
Degeaba in 1994 ucraina retinea armele nucleare caci codurile de lansare sunt la Moscova
Corect. In aprilie 2022 la Istanbul Ucraina și Rusia erau pe punctul de a semna un acord de pace, dar Vestul i-a spus lui Zelenski sa nu semneze că-l va ajuta sa câștige și apoi l-a ajutat doar sa reziste, nu sa câștige. Asta ce e?
@Maris Asta e un basm. Care este textul respectivului „tratat” de la Istanbul, sa vedem si noi ce contine exact? Aaa, el nu exista…
Domnule profesor, cu imensa parere de rau as spune ca noua/veche ipostaza a Rusiei nu este decat o alta ocazie pentru dv. si restul intelligentsiei de a broda alte narative nesfarsite despre ce si cum ar trebui facut. Cum ati facut si atunci cand cineva, un destept foarte titrat, a decretat, spre satisfactia auto proclamatelor ‘elite’ (evident. progresiste), acum vreo treizeci si ceva de ani, ca ‘gata cu istoria, a ajuns la sfarsit, haideti sa ne uitam la alte filme!’.
Drept care s-a dat liber la schimbarea de sex, la promovarea sexului non-binar, la daramarea statuilor Ducelui de Marlborough si a lui Mark Twain, si in general la tot ceea ce tine de civilizatia romana si atlantica, si la proclamarea matematicii drept o stiinta rasista si imperialista. America s-a facut ca nu observa Cecenia, Gruzia, educatia militarista a copiilor rusi, dar in schimb a facut o dezbatere nationala despre meritele toaletelor ‘unisex’. Ce se intampla acum este concretizarea pe campiile Ucrainei a deceniilor de subversiune ‘progresista’ culturala si ideologica a Americii si a Occidentului in general.
Cum vor iesi Occidentul si America din acest colt cultural si ideologic in care s-au lasat sugrumate de civilizatiile afro-asiatice? Eu unul nu stiu cum, nu stiu daca, dar ce cred ca stiu este ca vor iesi foarte prost.
Si in psihotica Rusie exista chimbarea de sex, sexul non-binar, pedofilia, promovarea la scara largă a mamelor-surogat etc. Ca urmare, vi-rusii atacă toate celule viețuitoarelor protejate cu strășnicie de Organizația Teroristă, Criminală, Fascista „V.V. Putin”. Nimic nou sub umbrela putinista. Lighioana a pus peste tot avortoni de fericire, care sa putea prin toate ungherele pământului, de nici nu mai poți respira. Atunci când nu mai poate sa secreteze mitologii proaste pentru public, Monstrul toxic de la Kremlin devine plicticos și se duce sa masacreze pe ruptelea. Asta este chinul lui, al acestui nebun devastat de ura, sa fie silit să furnizeze chef de cruzime. Rusia gulagovista este o plămadă toxica ce produce mutatii, că păianjenii din zona învecinată reactorului de la Cernobîl. Jihadul muscal, cel de toate zilele, de peste 400 de ani, băltește in „sufletul” mujicului. Azi putem spune răspicat că „rușii” șerbi deveniți sclavi au pierdut orice contact cu lumea civilizată. De fapt, democrația, in sensul francez ori englez, n-a existat acolo niciodată. Eurofobia manifestată încă în vremea lui Ivan cel Groaznic, aprofundată de succesori și de acest Urmaș al Vomei KGB-iste, belicosul Putin, este un microb ancestral al acestui „popor” fariseic și abrutizat, care n-a trecut prin Renaștere, prin reforme, prin revoluții. Singura țintă a muscalilor – o imensă turmă de sclavi -, când îi apucă damblalele, e sa se îngrașe în paguba ținuturilor vecine. Când bătrânelul Putin o(s)pune, în discursurile sale insolente, „vechimi”, continuitatea și superioritatea cumpliților moscali, el nu cere de la supusimea decât supunere la minciuni solide, asemenea unei maladii contagioase. Iar epidemiile nu încetează decât atunci când microbii sunt scârbiți de toxinele lor.
@Liviu Petre
Mi-e teamă că sunt auto-subversiune și auto-sugrumare.
Să nu căutăm, pernicios, externalizarea răspunderii. Decăderea civilizațiilor a fost favorizată și de factori externi, așa e. Dar decadența&derivele bizare de ordin intern le-au pecetluit soarta. Or fi și excepții, nu contest.
Respect!
Rusia: patru secole de agresivitate sub toate aspectele și niciun deceniu de tihna! Însă regretele tardive sunt inutile. Miopia a lovit ca o molima puterea actorilor politicii occidentali. Ii putem acuză pentru faptul că au fost prizonieri ai orizontului lor propriu. După anexarea Crimeei, miopia a fost singurul mod prin care au putut europenii să privească peste zidul înalt al Statului Terorist Rus. Și cât de nociva a fost și este aceasta orbire! Suntem în fața unei dovezi elocvente că Hoardă Nepereche pârjolește teritoriile ocupate în așa fel încât nici oamenii, nici câinii sa nu mai poată trăi. Pentru că avem de-a face cu un război terorist transformat în Jihad. Vorbăria europeană îl lasă rece pe Dictatorul Roșu. El își duce politică proiectului malefic „Barba-RoSSia” fara sa se sinchisească de tratate, acorduri, convenții, prietenii contradictorii. O dată in plus, Puțin constată că merită să fie odios, pentru că impunitatea lui, crede el în delirul sau, este de esența divina. De aceea, Putin pretinde insidios că războiul sau „sfânt” trebuie să meargă până la capăt și să nu ne bazam pe o clemență oarbă. Balcanii, Dardanele, Constantinopol, Ierusalim, Marea Britanie etc. constituie o prada îmbietoare. Obiceiul pe care l-a moștenit de a se identifica cu Salvatorul este suficient ca să-i convingă pe supușii stârniți la ura aprigă că acest Jihad ii place cerului cum ii place lui însuși. Pentru el – un maniac cu un geniu feroce – lumânarea și masacrul sunt cele două fete ale evlaviei. Niciodată această stare de lucruri nu se va schimba în Fatidica întinsoare Rusă! Ca și cei mai sangerosi tirani, sangerosul dictator nu da o copeică pe viața cetățenilor de rând. Plăcerea barbarului dictator de a se balaci în sânge este atât de mare încât, evident, atrocitățile sunt destinate sa scufunde curând lumea într-o lupta și mai hidoasa, despre care nu putem spune cum, când și unde se va termina…
Foarte bine scris Domnule Statomir; la obiect, fara cuvinte in plus.
E groasa, foarte groasa.
Cel mai grav e ca toate astea puteau fi anticipate de guvernanti. Si n-au fost. Ori au fost ignorate, DE EI.
Pesimistii romani care au cunoscut teroarea regimului comunist instaurat in tara sub protectia hoardelor sovietice au trait un moment de disperare in 19 aug 1991, cand kgb-istii au declansat puciul anti Gorbaciov. Destramarea ulterioara a imperiului sovietic si in special dobandirea independentei de catre Ucraina, a adus speranta unei ere democratice pentru Romania cea atat de hartuita. Experientele celor ce au suferit extrem in comunism, au determinat evitarea entuziasmului in favoarea unei neincrederi in aparenta unei paci eterne. Perceputa ca un scut impotriva eternei agresivitati asiatice, independenta Ucrainei a stat intotdeauna sub semnul spaimei si al asteptarii redesteptarii si vindecarii fiarei. Iata ca spaima tocmai se confirma. Cu exceptia naimitilor pe ruble, cititorii acestei publicatii sunt constienti ca Romania asa cum o stim, o acceptam si pentru care speram, va disparea odata cu infrangerea Ucrainei.
Dureros este faptul ca cetateanul de rand al Europei vestice si al USA, cel care gireaza prin votul sau politicile statelor respective, este indiferent la suferintele si aspiratiile poporului ucrainean, ca viitorul lor este legat de existenta statului ucrainean.
La aceasta pozitionare a cetateanului occidental se adauga cea a functionalului cetatean roman, aflat din belsug pe toate palierele societatii romanesti.
Ps D-lui Stanomir i s-a reprosat de multe ori ca este obsedat de tema Rusiei. Intr-o tara in care istoria este, cosmetizata, ignorata sau masluita, trebuie sa-i multumim pentru perseverenta, curaj si dragostea de adevar si o Romanie libera
Nu, eronat, gresit, si pe langa….
Nu e un deceniu.
Sunt 200 de ani, cel putin.
Intrebati-l pe Sergiu Iosipescu. Sau, pe Armand Gosu. Va vor explica mult mai bine decat mine.
Apreciez de regula tonul diplomat si corect politic. Dar rusii nu sunt sclavi, sunt niste slujbasi care inca nu simt foamea datorita altor sclavi, altor victime. Fiecare rus este responsabil de drumul pe care l-a apucat Putin.
Rusii sunt un neam pentru care corectitudinea, morala, valorile nu au contact niciodata in istorie, cu cateva exceptii individuale. Toate revolutiile lor au fost create de o mana de conducatori iar populatia s-a comportat ca o masa de manevra. Ei sunt principalii vinovati ca au lasat asemenea lideri sa ii conduca. Ei nu sunt captivi in societatea lor, ei sunt societatea lor si cat timp burtile le au pline nu vor iesi in numar critic in strada. Acest fapt eu cel putin il vad ca o vina, nu ca o impotenta.
In rest, tot respectul dle Stanomir!
@Ada
„Rusii sunt un neam pentru care corectitudinea, morala, valorile nu au contact niciodata in istorie, cu cateva exceptii individuale. […] Ei sunt principalii vinovati ca au lasat asemenea lideri sa ii conduca. Ei nu sunt captivi in societatea lor, ei sunt societatea lor […]” Să fim onești, aceste lucruri se pot spune și despre noi. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi ca un comentator maghiar să se exprime la modul ăsta despre noi ro.
Așa cum il văd eu, comentariul dvs.e prea pătimaș și fundamentat, mainly, pe o privire distorsionată de un antagonism funciar, dar de înțeles. Mi se pare, ca și la dl.Stanomir, doar anti-rusism.
Să nu cădem in greșeala de a pune semnul egalității între comunism și RUS.
Mulți argumentează că actualul război ar fi mânat de dorința de (rec)cucerire de noi/vechi teritorii/redesenare a granițelor…. Așa o fi.
Dar ptr.o corectă circumstanțiere a chestiunii trebuie să fim de acord că e un f.puternic imbold ptr.un stat/un popor ce revendică teritorii istorice.
Totuși avem exemplul nostru pe care îl sărbătorim de 1 Decembrie.
Ptr.a-si satisface aspirațiile naționale Ro.a negociat 2 ani intrarea in ww1 deși era neutră, nu o atacase nimeni, etc. Interesele/aspirațiile au contat mai mult decât slăbiciunea armatei și lipsa de pregatire/organizare caracteristice. Darmite o mare putere aflată într-o fază a revigorării in care simte/crede că interese vitale/fundamentale i-ar fi afectate prin avansul unor puteri rivale !?!
Complicate chestiuni.
@JB whataboutismul de care dati dovada este aceasi retorica vazuta la Kremlin atunci cand doresc sa isi acopere minciunile si crimele. Mi-as dori in astfel de comentarii sa vad mai multe greseli de limba romana, nu imi pot inchipui ca o persoana suficient de educata sa deschida un calculator sa aiba o asemenea interpretare a istoriei si in mod special a proprii istorii. In fine.
Merita mentionat ca de fiecare data in ultimii 300 de ani, cand Imperiul Rus a fost puternic, toate tarile din jur au avut de suferit, iar aceasta parte a lumii a fost lovita de genocid. La ce sa te astepti de la un popor ai caror conducatori si-au decimat propria-i populatie, 3 in ultima suta de ani (Lenin, Stalin, Putin).
Nu cred ca mai pune nimeni egalitate intre comunism si RUS in ultimii 20 de ani Egalitatea este intre fascism si RUS.
Complicata si perversa chestiune sa asemeni Rusia lui Putin, Stalin, Lenin cu Romania in timpul primului razboi mondial. Promovati acelasi mesaj rusesc care uita ca prima tara care a sfasiat teritoriu romanesc a fost URSS, si totodata uita ca la inceperea celui de-al doilea razboi mondial URSS au avut un pact de AGRESIUNE impreuna cu Hitler, doar ca l-au pornit cu 14 zile mai tarziu terminand Polonia, apoi Finlanda, Romania, Tarile baltice.
@Ada
whatabout-ismul de care faceti vorbire ca si cum ar fi, in sine, un lucru rau reprezinta, in speta, doar recursul la comparatii de situatii similare. Ok, poate e deranjant ceea ce am scris eu, dar e foarte relevant. Si asta indiferent de opinia dvs., respectabila de altfel/dealtfel (scris si in forma invechita conf.dex ptr.a va satisface cautarea greselilor gramaticale ce m-ar pune in randul utilizatorilor ocazionali ai lb.ro).
Sa stiti ca interpretarea istoriei este „la liber” nowadays, insa nu e cazul celor scrise de mine.
In situatia de speta astept argumente care sa arate eroarea exemplului meu din primul coment. Plasarea in aria ereziei sau in a „asa ceva nu se face” nu constituie un argument ci simpla lipsa a acestuia; regret sa constat.
Exemplul meu care a deranjat era/este menit sa puna in evidenta ca Interesul transgreseaza epocile si face ca statele sa aiba comportamente f.similare chiar daca sunt „botezate” patriotic drept Aspiratii legitime, Dorinte fierbinti de reintregire (cazul BG in privinta Cadrilaterului), repararea unei/unor nedreptati (coridorul polonez, zona Sudeta, Ardealul de Nord 1940, etc).
Nu doar in ultimii 300 ci si in ultimii 3000 de ani atunci cand X imperiu a fost puternic vecinii sai au trebuit sa „acomodeze” cumva, minimum, interesele de securitate ale imperiului. Vezi imperiul Atenian, Roman, etc, etc. E bine, e drept? Sigur NU, dar….e lumea in care traim.
Totusi trebuie sa amintim ca atunci cand Imp.Rus a fost puternic Kisselef (1829) a jucat un rol pozitiv in Ro., acelasi a sprijinit Unirea Principatelor …, la 1877 Independenta Ro.a fost un castig incontestabil in contextul razb.ruso-turc; and the last but not the least la 1916 cand…..am pornit la razboi in virtutea INTERESULUI national eram aliati cu Imp.Rus. Trimiterea tezaurului Ro.la Moscova este chiar o confirmare serioasa a relatiilor amicale/f.bune.
Este foarte adevarat ca URSS (nu RUS) a fost prima care a sfasiat un terit.Ro.in teribilul an ’40, dar mostenitoarea „de drept” a unei bune parti a terit.luat de la Ro.este, victima de astazi, UKR. Si dupa cate am observat eu nu doar ca NU are remuscari privitoare la aceste aspecte, dar le revendica drept Patria sfanta, etc, etc. Gresesc ?! Am comis o noua erezie?
„Nu cred ca mai pune nimeni egalitate intre comunism si RUS in ultimii 20 de ani”. Sa ma scuzati dar chiar dvs. procedati in sensul acesta. „La ce sa te astepti de la un popor ai caror conducatori si-au decimat propria-i populatie, 3 in ultima suta de ani”…. Lenin&Stalin NU sunt conducatori rusi ci niste comunisti internationalisti aflati la putere in spatiul fostului imperiu Rus.
Splendida demonstratie domnule Lavrov!
@ J B “e un f.puternic imbold ptr.un stat/un popor ce revendică teritorii istorice.”
“Este foarte adevarat ca URSS (nu RUS) a fost prima care a sfasiat un terit.Ro.in teribilul an ’40, dar mostenitoarea „de drept” a unei bune parti a terit.luat de la Ro.este, victima de astazi, UKR. Si dupa cate am observat eu nu doar ca NU are remuscari privitoare la aceste aspecte, dar le revendica drept Patria sfanta, etc, etc.”
Sub aparenta unei fundamentari neutre a dreptului de a declansa un razboi de cuceriri teritoriale, se mascheaza cu subtilitate cele doua mesaje esentiale: Rusia cea pasnica, prietenoasa si vesnic hartuita, si vinovatia parsiva a Ucrainei, beneficiara principal a rapturilor teritoriale. Cu asemenea mesaje tip picatura pic-pic, nici nu este de mirare ca la nivelul abonatilor tik tok si ai canalelor folcloriste de tv, se consolideaza tot mai mult idea unei Dacii extinse care a inclus odinioara chiar Odesa, fost pamant al Moldovei si taram calcat la pas de sfantul crestinator al daco getilor. Suficiente argumente pentru a-I urî si a dori repararea nedreptatilor istorice.
In opinia dv aceste nedreptati par a fi declansate exclusiv dupa 21 aug 1991. Evenimentele anterioare acestei date sunt necunoscute? Dintre revendicarile “justificate” de teritorii istorice se uita permanenta expansiune in toate cele 4 puncte cardinale. Incepand de la tinutul Usuri , trecand prin Asia centrala, Finlanda , Lituania si Moldova, pretutindeni au fost numai teritorii istorice.
Se uita insangeratele razboaie mari sau mici duse inca din sec VII. Rand pe rand teritoriile tataresti, caucaziene, lituaniene, baltice, poloneze, finlandeze, posesiunile suedeze, au fost acaparate in numele dreptului unic la reintregire.
Un aspect ocolit de pasionatii de istorie, este partea umbrita a personalitatii lui Dimitrie Cantemir, aliat al tarului Petru I in batalia de la Stanilesti din 1711. Cine si-a pus intrebarea ?: Care ar fi fost evolutia acestei parti de lume in cazul unei victorii rusesti? Partial raspunsul a fost dat in 1812 odata cu rapirea Basarabiei. Si aici au fost tot teritorii istorice? Daca Basarabia inca este bolnava dupa 150 de ani in imperiu cum ar fi fost dupa 200 de ani? Ar mai fi existat Romania ?
Faptul ca cu totul tangential teritoriile romanesti au avut si unele beneficii, nu se datoreaza bunei credinte rusesti, ci presiunilor si restrictiilor impuse de puterile vest europene precum si rezistentei Turciei, desfasurate in cadrul efortului de mentinere a a unui echilibru de putere European . Unirea principatelor si ulterior Romania Mare, s-au facut tocmai cu scopul blocarii tendintelor expansioniste ale Rusiei. Inalbirea constiintei politice a Rusiei prin transferarea comportamentului agresiv exclusiv spre Urss si tarism nu poate fi argumentata in nici un fel; intre Rusia si celelate forme istorice de existenta a ei este o identitate totala. Renuntarea la miturile unui conflict romanesc permanent, cu imperiul ottoman, cunosterea adevarului obiectiv dezbracat de patimi national -comuniste reziduale, ar putea sa ne reveleze faptul ca I Otoman a fost de fapt un protector al identitatii nationale. Romanii trebuie sa uite de antipatiile fata de vest si sa-si reconsidere cercul de prieteni. Aceasta schimbare este posibila numai printr-un program educativ intensive desfasurat cu maxima buna credinta intr-un cadru formal precum si in cel informal, asa cum este cazul acestor dezbateri.
Erata: in loc de …200 de ani,… 300 de ani…
Totuși, trebuie sa (vă) amintim că muscalii, plozii Hoardei Nepereche, nu știu decât să invadeze, sa jefuiască, să distrugă și să se îngrașe în paguba ținuturilor vecine. Totuși, trebuie sa spunem că Rusia toata, aflată în chinurile putrefacției, este o caverna morală. Totuși, trebuie să afirmăm cu tărie că războiul acesta puținist, fascist este urmarea unor veacuri de ura muscălească de cca 500 de ani. Or, Ucraina este Mecca civilizației ortodoxe. Imperialista MoscaUlus își arată coltii și ura viscerala seculară doar in fața popoarelor mici. Față de popoarele acestea, milă muscalului nu-și are rostul. Sunt datori să fie brutali, fiindcă au o idee fixă: barbaria asiatică, inrobirea popoarelor, sub conducerea mujicilor. Aceasta populație ciudata, nelimpezita de mârșăvie și cruzime seculară, nu a ieșit din fantasmagoria comunismului. Prostia și sclavia n-au limite in cea mai izolată și cea mai blestemată țară din lume. Sa fim clari. Rusia e o oroare criminală, o crimă împotriva umanității.
@Fathom
Bateti la usi deschise ! „Romanii trebuie sa uite de antipatiile fata de vest si sa-si reconsidere cercul de prieteni. Aceasta schimbare este posibila numai printr-un program educativ intensive desfasurat cu maxima buna credinta intr-un cadru formal precum si in cel informal, asa cum este cazul acestor dezbateri.” 100% de acord cu dvs.
Totusi cateva precizari. Si sper sa primiti cu aceeasi buna credinta, invocata in coment.dvs, unele comparatii, poate, deranjante.
„se uita permanenta expansiune in toate cele 4 puncte cardinale”. Asa e! Se uita si expansiunea, de mii de km., stramosilor tatarilor aparuti si stabiliti in Crimeea in conditiile in care zona era locuita si de secole bune. Si distrugerea Taratului Kievean la 1241 la fel. Nu?!?
Putem continua cu vecinii nostri Bg care, nu-i asa, poarta numele unui neam turcic, sau cu turcii otomani a caror expansiune in cele 4 pct.cardinale nu o putem escamota totusi.
Ok, dar afirmatia „cunoasterea adevarului obiectiv dezbracat de patimi national -comuniste reziduale, ar putea sa ne reveleze faptul ca I Otoman a fost de fapt un protector al identitatii nationale.”mi se pare cam prea/exagerat radicala. Pe bune!
„raspunsul a fost dat in 1812 odata cu rapirea Basarabiei”. Pe aceasta cale va reamintesc ca Basarabia&Bugeacul au fost cedate de „protectorul identitatii nationale”, mentionat de dvs., prin Pacea de la Bucuresti din 1812. Aceasta in cadrul competentelor de politica externa ce-i reveneau puterii suzerane „protector al identitatii nationale”…..
„Sub aparenta unei fundamentari neutre a dreptului de a declansa un razboi de cuceriri teritoriale”. Nu urmaresc sa „fundamentez”/sa justific nimic in sensul acesta. Doamne fereste!
Dar, pe fond, revendicarile teritoriale bazate pe dr.istorice chiar reprezinta un imbold serios ptr.popoare/state. Exemplul Ro.la 1916 este graitor; BG la 1940 Tratatul de la Craiova. BG in istoria sa vorbeste deschis despre politica imperialista a Ro., in epoca moderna, privitoare la Dobrogea&Cadrilater mai ales. Noi ro.suntem de acord cu asta?!? Dimpotriva!
RUS este o mare putere! Vedem in istorie, ever, mari puteri pasnice&prietenoase cu vecinii mai slabi sau mai puternici ?!? Nu ca asta ar fi bine. Nu!
Si chiar daca sustin politci „pasnice” tot d.p.d.v. al INTERESELOR le pun in practica. Daca ceilalti le percep ca pasnice e ok, daca nu…..asta e. Privilegiul de mare putere.
In acest sens si cu trimitere la programul educativ despre care amintiti dvs. recomand Razboiul peloponeziac – Thucydide. Obligatoriu de citit lungile introduceri, notele de subsol, etc. O carte fara de care geopolitica/afacerile internationale NU pot fi concepute.
„In opinia dv aceste nedreptati par a fi declansate exclusiv dupa 21 aug 1991.” Evident ca NU, dar nici nu putem sa nu observam ca ASTAZI beneficiarul este victima agresiunii RUS: UKR.
UKR, fie-mi iertat, dar are o asemenea asertivitate (ca sa nu o numesc altfel….) astazi, cand are nevoie disperata de aj.vecinilor si lumii intregi, incat nu pot exclude niste surprize uluitoare dupa razb.
Sa nu uitam cam ce spunea despre DE&FR la inceputul razboiului. Credeti ca sunt semne bune ptr.preocuparile Ro, Hu, Sk privitoare la dr.minoritatilor din UKR si alte chestiuni sensibile ?!? Sincer!
Ro.a avut un diferend important cu UKR, rezolvat la C.I.J.,referitor la platoul continental. Dar….., la acel moment, reactiile vocale la Kiev le-au depasit pe cele prezente din Duma moscovita referitoare la razboi.
Eu ma feresc de aprecieri transante, de exaltarea virtutilor victimei si demonizarea agresorului IN AFACERILE INTERNATIONALE ptr.ca lucrurile nu sunt niciodata simple.
De ex. nowadays la reconquista spaniola&portugheza este vazuta……ca un fel de razboi manat de xenofobie sau de cucerire a unor teritorii civilizate si vai f.diverse cultural si etnic de catre niste necivilizati, necizelati dar f.rai crestini spanioli si portughezi. Nimeni nu se intreaba ce cautau acolo maurii…..
Va asigur ca nu am tik-tok, fb, etc.
Excelent articol!
Va multumesc
Ce fel de oameni sunt cei care țin partea Rusiei?
Un stat totalitar, agresiv, hrăpăreț, care calcă în picioare drepturile propriei populații?
Un stat condus de servicii secrete, care amenință permanent omenirea cu război mondial și cu bomba nucleară?
Suveraniștii ăștia români cum pot sprijini un astfel de stat imperialist, represiv, antidemocratic?
Ce sper eu este ca nu sunt suveranisti, sunt doar fomisti, ratatii unei lumi libere, care se folosesc de acest mesaj pentru a atrage 10% din voturi, primi 2-3 mandate si a avea o batranete linistita. Apoi se calmeaza. Mai sunt unii ce deraiaza cand baga mai mult mana in borcan si ridica miza si se vor baza pe acel procent de idioti totali care exista cam in fiecare tara.
Dar poate la fel s-a gandit si despre Hitler, ca se calmeaza odata ce ajunge la putere si istoria ne-a aratat altceva.
Aceste lepre sunt la fel de suveraniste precum era Ana Pauker suveranista.
Destui
@ silvestru. Sunt de doua categorii: unii sunt animati de interese sau ura atavica impotriva binelui, iar altii sunt pur si simplu saraci cu duhul. Despre a doua categorie obisnuiam sa spunem ca sunt spalati pe creier. Mai nou li se spune analfabeti functionali si sunt majoritari. Sunt creatia celor 45 de ani de comunism + cei 35 de manele. Coborati in mijlocul poporului si va veti ingrozi de perceptia lor asupra istoriei si a prezentului si atunci veti fi bucurosi ca nu este mai rau. Izolarea in turnul de fildes a celor ce cunosc adevarul nu este o solutie, si de aceea trebuie asumat riscul aversiunilor din partea indivizilor animati de rea credinta.
Ar fi interesant de obtinut de la un profesor de drept constitutional un studiu comparativ despre principiile reflectate in constitutiile mai multor tari si modul in care sunt respectate in realitate. Alegeti Dvs tarile. Daca aveti si o opinie despre tendintele militariste ale imperiului tarist in secolul XIX si impactul acestora asupra Romaniei de astazi v-as fi mai mult decat recunoscator.
Un exemplu de imperiu pacifist ar fi interesant.
Imperiu pacifist e un oximoron. Imperiul nu se poate mentine decat prin razboi continuu si teroare interna. A se vedea imperiul roman, mongol, otoman, etc. Exemple de cazuri speciale au fost imperiile persan, macedonian si carolingian, care aveau o coeziune interna foarte mare, desi se bazau pe razboi. Insa erau destepti sa dea drepturi egale populatiilor invadate, spre deosebire de ceilalti.
Oximoron!
De ce tarile din UE ca de exemplu Germania nu produc drone de astea low-cost pentru Ucraina?
https://www.jpost.com/diaspora/article-796496
Pentru ca un portavion e mai ieftin Dom Durak
„Prin înarmare şi fermitate, victoria Rusiei poate fi prevenită.” Corect, doar ca aceasta inarmare ar fi trebuit sa se realizeze inca din 2014 (2008 chiar, dupa invazia Georgiei), atunci cand Rusia a anexat Crimeea si a declansat conflcitul de gherila din Donbass. De ce Ucraina n-a solicitat atunci arme si sisteme Patriot sau Himars? De ce tocmai acum Europa trebuie sa se inarmeze rapid, din moment ce a avut la dispozitie 8 ani s-o faca? Nu a fost suficient semnalul de alarma tras dupa anexarea Crimeei si n-a intuit nimeni faptul ca Rusia isi va continua „aventura” militara mai tarziu? Iata ca astazi apar noi conflicte si amenintari asupra partenerilor americani (Israel, Taiwan, Indo-Pacific, etc.) mult mai importante pentru Washington decat conflictul din Ucraina. Nimeni la Casa Alba nu va ezita sa apere Israelul cu toate fortele si resursele, daca ar fi necesar, fata de Ucraina care cade in plan secund si pentru apararea careia inca se tocmesc marile puteri.
Daca apararea Ucrainei ar fi fost temeinic pregatita inca din 2014, astazi situatia ar fi stat cu totul altfel, iar teritoriile ocupate ar fi fost eliberate si armata rusa impinsa inapoi in cazarmi. Acum ar putea fi prea tarziu.
De ce nu “s-a înarmat Europa” ? Răspuns : DE IDIOTI ! și asta în cel mai bun caz ! Probabil și datorită “MARII TRĂDĂRI” a unor înalți politicieni din “mașinăria politica europeana”, cu referire directa și fără greșeală, la Germania, unde “madam Merkel” a făcut cam tot ce se putea face, ajutată de o largă garnitura de politicieni “de vârf”, inclusiv o CANALIE, care fusese Kacelar al Germaniei, vânduți “pe arginti rusesti – dar schimbați pe US$” și care și-au trădat tara, dar ȘI EUROPA! Ce supărare în EU când Trump a cerut statelor europene să aloce 2 – două procente din PIB pentru înarmare ? Sau am uitat ! UE a fost infiltrata și IMBECILIZATA de “Coloana KGB a lui Puțin și a mers ca cireada de boi “la abatorul rusesc” !
@Mike
O confruntare directa intre marile puteri nucleare este exclusa (norul nu ocoleste pe nimeni). https://www.youtube.com/watch?v=-xthzy1PxTA
In concluzie, noua cursa a inarmarii se va incheia… la fel cum s-a incheiat si ultima. Cu stransete de mana, imbratisari, pupici, etc.
Yaremche , Myrhorod sunt actuamente, la vreme de razboi, doua localitati de „top” in sectorul sanitar ukraienian.
Cele doua localitati cu profil balneo-therapeutic au in patrimoniu clinici dotate cu aparatura la care au acces obisnuitii curelor propuse de elvetieni, respectiv ukraienienii care nu au parasit tara ( informaticieni, functionari de Stat…) dar si strainii cu dare de mana .
Pe mine m-a surprins placut aceasta informatie comunicata pe un sit european de analiza economico-financiara din care reiesea ca Ukraina performeaza in acest moment in domeniul IT ( informaticienii sunt mobilizati la locul de munca) , in domeniul sanatatii si al invatamantului superior.
Doua observatii. Noi romanii, pe timp de pace, carmuiti de intaiul dascal al țarii nu performam nici in domeniul Invatamantului, nici al Sanatatii.
Localitatea Yaremche aflata in ” țara huțuților” este situata pe malul Prutului si este supranumita Perla Carpatilor .
Huțuții sunt actuali etnici romani d ‘aceasi samanța cu strabunicii lor din Maramu’ urcati la munte in vremea in care Imperiul stelei in 5 colturi nu incalecase Tinuturile de Nord ale romanilor, ungurilor, polonezilor.
Patronimul Huțu il poarta inca numerosi romani.
Stanomir este patronim ucraienian.
Incep sa cred ca chiar s-ar justifica ridicarea stegului Romaniei in curtile romanilor.
Huțuți?! Unde? De când?
Cine gaseste o referinta in limba ucraieniana este binevenit.
Eu aflat-am despre huțuți de la profesorul meu de istorie , domnul Santimbreanu si peste ani, de la domnul cercetator dr.in electronica Vasile Huțu, de fel din Maramures.
O referinta o gasiti pe Wiki…
https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Houtsoulie.
huțuli nu huțuți
Un deceniu? Secole…
Agresivitate cu aere de imperialism ….
Unul dintre Fratii Jderi (martens in engleza) a venit pentru un schimb de experienta la faimosul spital Hadassah de la Ierusalim.
:))
Sarbatori pascale fericite sa avem.
https://www.ynetnews.com/environment/article/hkylcd6lc