Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012).
Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale.
Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA.
Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Intr-o lume din ce in ce mai scindata, in care xenofobia si anti-semitismul candideaza la presedintia Americii, in care teama de strain si terorismul au devenit locuri comune, avem nevoie tocmai de acesti marturisitori care se duc in tacere departe de noi.
Sa-i fie odihna usoara! :(
Nefericita gaselnita: SUA, tara unde Elie Wiesel s-a stabilit si a murit, este tara unde xenofobia si antisemitismul au invins.
Se poate spune, @ amanda 13, ca Elie Wiesel a murit la timp? sa nu mai treaca prin alt Holocaust?
Si-apoi, nu e prea mult sa-i faci pe Hilary si Trump xenofobi si antisemiti? este SUA chiar „un s(t)at fara cîini?”
Ma refeream strict la Trump, intruchiparea celor doua. Si nu, nu cred ca a murit „la timp,” dimpotriva, regretul meu este ca mor martorii care ar putea sa ne ajute sa nu retraim istoria. Cat despre USA ca sat fara caini, va spun ca cetatean american ca teama este mare. Vedem la toamna.
Elie Wiesel lasa amintirea unui mare umanist care a luptat impotriva urii ce distruge civilizatia noastra. Cu el, se stinge inca o flacara a sperantei ca omenirea s-ar putea salva. Ce putini mai sunt astazi cei din aceasta specie rara a oamenilor ce gasesc un sens in viata din convertirea durerii personale in picatura de speranta pentru colectivitate!
Laudat si binepomenit fie numele tau, Elie Wiesel, cel nascut in Romania, dar parca pentru a enunta, din departari, o speranta pentru Romania, atunci cand tara
se va insanatosi!
Dumnezeu sa il odihneasca! Toata admiratia pentru ce a facut pentru omenire si Romania!!!
Imi amintesc bine ce spunea Elie pe la inceputul anilor 90, cand venise in Romania. N-am sa uit niciodata cu cata amaraciune relata el episodul ridicarii lui impreuna cu familia si alti evrei din Sighet, cand niciunul dintre romanii care priveau de dupa perdelele de la ferestre nu a facut nici cel mai mic semn de compasiune pentru ceea ce se intampla. Si avea tot dreptul sa se simta revoltat, chiar sa lanseze avertismente ca asa ceva nu se va mai intampla vreodata.
Erata
„Si a tratat tot ce înseamnă român si românesc cu o singura masura, aceea a amăraciunii si frustrarii sale din anii ’90,”
A se citi din anii razboliului si in anii ’90.
Si ma rog ce ar fi putut face acei români atunci, in momentele acelea din WW2 când nici ei nu stiau ce îi asteapta?
Despre Ellie Wiesel recunosc ca nu stiu mare lucru. De aceea sunt dispus sa cred ce mentioneaza istoria despre el.
Insa nu pot sa uit aitudinea mizerabila a fundatiei cu acelasi nume care a facut tot ce tinea de ea sa amane/interzica/trimita in anonimat filmul „Portretul luptatorului la tinerete” , un veritabil film despre rezistenta anticomunista armata din muntii Romaniei. Pentru ca vezi domle era cu „legionari” acel film.
Din aceasta cazua pentru mine personal cand aud acest nume nu ma pot gandi decat la falangele peste timp ale comunistilor care ne-au nenorocit tara timp de 50 de ani.
Dumnezeul iertarii, al milei si al iubirii, sa-i ierte si lui Elie Wiesel , greselile si pacatele, cele stiute si nestiute, cele cu gindul, cu vorba si cu fapta si sa-ii daruiasca odihna.
“Istoria nu ne ignora (…) este ea o problema de imaginar si inconstient? De pulsiune de moarte si dorinta? – HHH, august 2012
La multi ani domnule profesor!
Odihnească-se în pace. Poate cineva totuși să ofere niște lămuriri legate de episodul Grüner Miklos – Lazar Wiesel ?
si eu as vrea :)
http://www.counterpunch.org/2014/10/21/truth-and-fiction-in-elie-wiesels-night/