luni, aprilie 22, 2024

S.O.S. Marcel Iancu

Întâmplarea face să fi trecut zilele acestea prin Piața Charles de Gaulle și să fi observat cu oroare lăsarea spre distrugere (deliberată ?) a uneia dintre clădirile cele mai remarcabile ale modernismului, semnată de Marcel Iancu, personalitatea care a introdus, cum bine recunoștea G. M. Cantacuzino într-un articol din ”Contimporanul”, acest stil la noi.

„Imobilul Bazaltin” era, pentru cei ce intrau în București dinspre Vila Minovici, fântâna Miorița și Arcul de Triumf, prima afirmare, prima voce cristalină a unei arhitecturi și mentalități cosmopolite ce vorbea limpede oricărui privitor despre vocația europeană a Bucureștilor (celalaltă elegantă opțiune arhitecturală a orașului anilor ’20-’30 fiind curentul numit mai târziu art-déco – un alt segment de patrimoniu obliterat și vandalizat constant de renovările brutale ale analfabeților îmbogățiți după ’89 ).

Înainte ca cilindrul agresiv amplasat acolo (nelegat, în regimul său de înălțime, de nicio construcție preexistentă, apăsând prin masivitate cam tot ce respira anterior în jur, de la Arcul de Triumf, la statuia Aviatorilor) construcția lui Iancu ne purta gândul spre toate acele depărtări civilizate, spre orașele Europei și Americii cu care acest mare stil ne înrudea. Acum, noua construcție (a cărei calitate estetică în sine e indubitabilă, locul e culpabil) ocupând masiv spațiul pieței, introducând peremptoriu vocabularul unui alt timp, ocupând primul plan și trimițând tot restul în plan secund, pentru necunoscători și pentru marele public uzează moral clădirile din jur, condamnarea lor la dispariție nemaifiind percepută în brutalitea ei, nemaifiind resimțită ca o pierdere.

Toate ferestrele sunt acum orbite prin scoaterea brutală a lemnăriei și a geamurilor, ”artiștii” de graffiti au murdărit fațada cu tot ce le-a trecut prin cap, gardul metalic din elemente geometrice este strâmbat, ne îngrozește gândul la ce devastări s-au întâmplat la interior. Or, arhitectura modernistă trăiește și prin păstrarea detaliilor sale fine, nu numai prin compoziția volumetrică (detaliile obliterate prin renovare fac irecognoscibilă gândirea plastică a lui Marcel Iancu la imobilele din str. Caimatei sau din str. Silvestru – ce să mai vorbim de masacrarea fațadei blocului Malaxa a lui Horia Creangă!).

Nu am putut investiga cine este proprietarul (Hotnews și Catiușa Ivanov au, de ani buni, grijă de București, poate investighează cazul, la fel și Asociația Salvați Bucureștiul) dar cunoaștem rețeta, și am văzut-o pusă în aplicare la casa din str. Visarion, aflată vizavi de casa lui Dinu Lipatti, dărâmată la ciocan în câteva ore, fără autorizație, deși fusese, ca prin miracol, perfect păstrată până în 2007 (în toate detaliile fine ale eclectismului european), deși pledase în favoarea ei, la emisiunea TVR ”Case care plâng”, Profesorul Andrei Pippidi!

Alois Riegl spunea că monumentele ne pun în prezența, în contactul imediat al unor energii istorice * ori noi să asistăm, iarăși neputincioși, la distrugerea marelui mesaj modernist, la aneantizarea uneia dintre valorile patrimoniului României, dar și ale celui internațional, vizavi de statura unui artist și arhitect precum Marcel Iancu? **

Problema salvgardării clădirilor de patrimoniu (noi nu avem un cuvânt precum ”heritage” care să sensibilizeze instantaneu publicul larg; în schimb, când un anglofon aude ”heritage” știe imediat că e vorba de ceva ce-i aparține și lui) de lăcomia patologică a rechinilor terenurilor, nezăgăzuită de nimic, ba chiar facilitată de corupția generalizată care domnește în primării, nu e numai slaba protecție legală (mai nou, justiția a început să înțeleagă importanța economică și socială a patrimoniului, Asociația Salvați Bucureștiul are adesea câștig de cauză în eforturile sale pentru cultura românească) ci constă poate în faptul că legea prevede mai mult aspecte punitive decât măsuri concrete de ajutor. Noul Cod Penal incriminează distrugerea (la art. 253, alin. 3 referindu-se explicit la patrimoniul cultural) dar au timp parchetele să se sesizeze din oficiu și față de infracțiunile ce ne lasă, efectiv, și din multe puncte de vedere, mai săraci?

Să pornim de la o altă ipoteză (probabilistic mai rară) și anume de la buna credință a proprietarului (care ni se pare cam îndepărtată în cazul acestui imobil scump la propriu și la figurat). El poate fi amendat (sau mai rău, conform alin. 3 din art. 253 NCP) chiar dacă nu lasă, cu intenție, să se ruineze un edificiu de patrimoniu, fenomenul apărând în acest caz (al bunei-credințe) din obișnuita lipsă a banilor. Or, păstrarea unui monument istoric cere bani și muncă pe măsură – activitatea de păstrare a patrimoniului fiind și o mare creatoare de locuri de muncă și, chiar și în România, de ceva prosperitate prin turism etc., un consumator de buget dar, la final, ca și educația, creator de buget. Cum pot eu, statul, să sancționez, fără să ofer nimic în schimb? Și nu vorbesc de ”facilități”, de paleative precum ”creditele” arătate de legea patrimoniului (nici măcar reducere la TVA la materialele de construcție nu există) ci de sume importante, care să rezolve aceste probleme efectiv.

Se pornește de la ideea (vizavi de Halele Obor, Calea Moșilor veche, am publicat mai demult părerea oficialilor din Primăria sectorului 2 etc.) că nu pot, ca autoritate publică, să-l ajut pe proprietar pentru că acesta este proprietar așadar lui îi incumbă toate responsabilitățile. Dar, în același timp, noțiunea de patrimoniu cultural implică și un fel de co-proprietate ”morală” sau spirituală  – este o moștenire, o valoare a întregii culturi a unui popor sau chiar a lumii ; de asemenea statul are drept de preemțiune în cazul monumentelor istorice scoase la vânzare și ar fi interesantă o statistică a ne/exercitării acestui drept în ultimele decenii. Atunci, de ce această piedică în a acorda finanțare pentru restaurare, această piedică a ”proprietarului unic”, care duce la ruina iminentă a puținului patrimoniu demn de acest nume rămas în București (unde ”Centrul istoric”, cum bine se știe, nu se reduce la singura idee răsărită în zeci de ani – ciupercăria de cârciumi mai mult sau mai puțin salubre)? Poate dreptul de preemțiune ar trebui însoțit de un rol mai activ al statului (să nu ne gândim la cine e, acum, statul, ci să fim optimiști) în cazul, de exemplu, al monumentelor de categoria A.

Poate ar trebui ca asociațiile ce militează pentru păstrarea arhitecturii pe plan european să se unească, să organizeze cineva la București un congres al acestora (nu Praga sau Budapesta au fost făcute una cu pământul în însăși miezul lor istoric la indicațiile celui dintâi analfabet al țării), există un AFCN, există companii mari care ar trebui sensibilizate la responsabilitatea lor socială (hiper prosperul și omniprezentul lanț Mega Image și-a deschis recent un mare magazin nou-nouț vizavi de prima casă de raport din București, Hanul Solacolu, datat 1859 și aflat în ruină avansată) etc. și să se ceară colectiv Parlamentului european o politică unitară, fonduri europene și pentru salvarea celei mai importante bogății a bătrânului continent – fonduri europene anuale și permanente pentru patrimoniu. Și ar mai trebui făcut ceva pentru statutul legal al clădirilor de patrimoniu, din punctul de vedere al împărțirii rezonabile a poverii, nu prin subminarea ideii de proprietate privată propriu-zisă … ci pornind de la ideea co-proprietății morale, spirituale. Statul, primăriile, ministerele sunt chiar mai responsabile pentru aceste clădiri și au și resursele necesare. Primăria capitalei, în loc să arunce sume exorbitante pe închirierea unor clădiri anodine ar fi putut opta pentru această construcție sau ar fi putut-o cumpăra pentru spații de lucru pentru U.A.U.I.M. de exemplu. Fondurile Fundației Elias, păstorite de Academia Română – al cărei bloc de pe str. Corbeni, devenit hotelul pentru parlamentari ”Monte Nelly”, este în prezent abandonat – ar putea fi și ele utilizate pentru clădirea lui Iancu etc.

Idei de a fructifica valorile de care vorbim nu lipsesc, precum se vede dintr-un admirabil articol semnat de Daria Ghiu, în AgendaLiterNet ***.

NOTE___________


* http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic822683.files/Riegl_The%20Modern%20Cult%20of%20Monuments_sm.pdf sau v. Cultul modern al monumentelor, esenţa şi geneza sa, Bucureşti, Ed. IMPRESS, 1999, traducerea, arh. Sergiu Nistor)

** pentru cei interesați și de activitatea lui de scenograf v. http://www.romanian-scene-designers.org/Marcel-Janco-s152.htm

*** http://agenda.liternet.ro/articol/7497/Daria-Ghiu/Marcel-Iancu-un-Bucuresti-invizibil.html sau, pentru excelenta activitate de promovare a patrimoniului, blog-ul

http://art-historia.blogspot.ro/2008/06/se-distrug-un-secol-i-o-identitate.html

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Mi-e foarte cunoscută clădirea a cărei soartă o deplângeți. Știți cumva cine a fost propietarul original ? Dacă nu mă înșel, la un moment dat a funcționat ca un fel de bloc dedicat personalului sovietic și familiilor lor- nu știu dacă erau strict persoane cu funcții consulare.
    Gorică Pirgu este anistoric, chiar dacă arhetipul lui e veșnic la români. E răspunsul local dat lui Ahasverus. Papugiul nu suferă decât ce este nou- orice adiere de istorie îl gâdilă neplăcut și îi insuflă în occiput trista amintire a condiției lui de hibrid. Și Ceaușeștii au fost mahalagii iar comportamentul lor față de istoria Bucureștiului este un simptom al acestei condiții.

  2. Pentru doamna autoare Luminita Batali: proprietarul cladirii este firma S.C. One United Properties S.R.L., detinuta de 2 baieti tineri, copii ai unor fosti securisti mari de dinainte de ’89. Parintii unuia dintre patronii firmei erau diplomati in cadrul Ambasadei Romane la Atena… Din pacate, cladirea superba din Piata Charles de Gaulle va fi demolata in totalitate, dupa cum gandesc acesti securisti doar in termeni de profit. Mai jos aveti toate legaturile:

    https://oneunited.ro/development/

    http://www.rcompanies.com/one-charles-de-gaulle-residence-sa-cui32316045/

    http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/166672/un-investitor-a-cumparat-apartamente-de-1-4-mil-euro-in-proiectul-rezidential-one-floreasca-lake.html

    http://www.businessmagazin.ro/lideri/o-idee-din-tara-lui-homer-4073864

  3. Mai sper ca o organizatie ca USB mai poate salva ceva din mostenirea (acesta este cuvantul = heritage) unei epoci prospere a Bucurestiului.

  4. Reteta e simpla si patentata la romani. Se ia o cladire intr-o zona und ene intereseaza terenul, lasam cladirea sa se degradeze, eventuasl dam o mana de ajutor platind niste aurolaci, apoi pe baza degradarii care pune in pericol populatia care circula in zona cerem demolarea. Urmeaza apoi sa facem ce vrea muschiul nostru acolo, mai precis, cladiri de birouri sau apartamente cu un milion de euro bucata…

  5. Exista o cale mai perfida de a distruge „patrimoniul” : absenta lucrarilor de consolidare. Casele micului Paris provin din migrarea stilurilor arhitectonice din zone neseismice catre cele bantuite de cutremure. Specialistii stiu ce inseamna aceasta: arhitectura „victoriana” migrata in California este reprezentata si astazi de cateva mii de cladiri subrede. Promovarea arhitecturii (neseismice) a lui Le Corbusier in Maghreb (Algeria si Maroc) s-a soldat cu mii de morti desi in tara de origine nu au fost probleme. Din nefericire asupra „valorii ” acestor case se discuta numai de catre persoane fara cunostinte in domeniul arhitecturii si constructiilor. Odata pentru totdeauna trebuie sa inteleaga toti locuitorii ca lista bulinelor rosii este o bomba in mijlocul orasului. Este evident ca multi dintre aparatorii harburilor nu doresc decat sa fie vazurti la televizor si eventual sa planga la niste parastase. Am fost preveniti de Richter (cel cu scara magnitudinilor) ca suntem cea mai mare aglomerare de populatie expusa cutremurului..Casele necalculate la cutremur din deceniul 1930-40 au suportat eroic cutremurele din 1940,1977 si 1986 si exista multe sanse ca unele dintre ele sa nu mai aiba resurse….Pacat de oamenii nevinovati care vor muri sau care vor ramane infirmi pe viata. Din nefericire prin „Salvati Bucurestiul” se intelege alteva…..

  6. Întrebare: cind a fost construită clădirea cu pricina respecta „regimul” de înălțime al clădirilor din jur? Cind au fost construite acele palate de pe calea Victoriei ele respectau regimul de înălțime al cociabelor din jur? Nu vi se pare ca in acest fel am fi avut toate orașele la nivelul parterului ( nu zic al bordelelor inițiale din localitățile noastre)? Ciudata optica, ce nu ne place noua desființăm. Ați fost vreodată in City-ul londonez.

  7. E clar ce se poate intampla daca nimeni nu face nimic. Aceasta este o cladire extrem de valoroasa pentru patrimoniul Romaniei, indiferent de ce sustin unii precum „Florian Oprea” din comentariul de mai sus. Intrebarea este ce facem ca sa evitam distrugerea ei. Unde protestam? Sunt sigur ca se gasesc destule persoane care sa sprijine aceasta cauza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Luminita Batali
Luminita Batalihttp://contributors
Luminița Batali, absolvent al Institutului ”Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Plastice, doctor în arte vizuale - Universitatea de Vest Timișoara, membru U.A.P., consilier între 1990 și 2001și consilier al ministrului culturii 1997-1999, licențiat în drept, ca director al Fundației Ileana pentru Arta Plastică Actuală și Arhitectură Modernă în România a organizat campanii de presă pentru restaurarea Fântânii Miorița, a casei Ștefan Luchian, masa rotundă ”Se distrug un secol și o identitate europeană”, campania pentru Halele Obor etc., a publicat și numeroase articole dedicate patrimoniului orașului București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro