joi, decembrie 2, 2021

Să amânăm o vreme arderea pe rug a Angelei Gheorghiu!

Am cumpărat cartea O viață pentru artă în care marea soprană Angela Gheorghiu își spune povestea, fiind stimulată de întrebările bine țintite ale lui Jon Tolansky, în ultima decadă a lunii septembrie a anului 2021. Așadar, la foarte puține zile după o lansare riguros pregătită, săvârșită în seara de 17 septembrie, sub cupola elegantă a Teatrului Odeon, clădire care anul acesta împlinește centenarul. 

Firește, nu mi-a scăpat detaliul că lansarea se consuma în plin Festival Enescu, însă nu sub egida acestuia. Oricât de naiv să fii și tot nu se putea să nu te duci cu gândul la celebra replică din Cântăreața cheală  a lui Ionesco “Ce bizar, ce ciudat și ce coincidență!”. Mai pe șleau spus, era vizibil de la o poștă că marea cântăreață a plănuit un fel de contramanifestație la adresa celui mai important eveniment cultural românesc din anul de grație 2021. Eveniment cu a cărui evoluție post-decembristă Angela Gheorghiu  are de reglat socoteli proprii. O bună parte dintre motivele acestor socoteli sunt, de altminteri, dezvăluite chiar în cartea cu pricina. Apărută în traducerea românească a  Ancăi Maria Pănoiu la editura bucureșteană Curtea veche. Util de menționat că atât pentru ediția în limba engleză apărută în anul 2018 cât și pentru cea recent editată în românește copyrightul îl deține în exclusivitate Angela Gheorghiu.

Cartea își aștepta frumușel rândul la citit, rând peste care am sărit stimulat fiind de „scandalul” prilejuit de apariția interviului acordat tot de Angela Gheorghiu site-ului contributors.ro.  Un scandal care m-a dus cu gândul la o celebră replică din D’ale carnavalului. Aici e vorba despre un scandal strict legat de ceea ce se cheamă strategii de marketing. Cu care se pare că nu ne-am obișnuit pe deplin nici după 30 de ani de așa-zisă piață liberă. Și uite așa s-a făcut că au apărut îndată tot felul de apărători mai mult sau mai puțin calificați ai memoriei lui Enescu, un compozitor despre care- s-o recunoaștem!- marea soprană produce cam multe afirmații și nedrepte, și neinformate. Ș-au manifestat public și apărătorii Mariei Tănase și –culmea!- chiar și cei ai Artei Florescu, fosta profesoară din Conservatorul bucureștean a protagonistei. Dinspre apărătoriii calificați era firesc să avem parte de punerile la punct altminteri mai mult decât necesare, în special în ceea ce privește valoarea internațională a compozitorului, dar și a violonistului Enescu. Cu atât mai mult cu cât nu era tocmai greu de demonstrat că acesta nici vorbă să fi cântat în America doar prin muzee, iar valoarea de necontestat a operei sale Oedipe a fost probată nu mai departe decât săptămânile acestea pe meleaguri pariziene. Mi se pare exemplară Scrisoarea deschisă adresată marii artiste de muzicologul Cătălin Sava, scrisoare publicată acum vreo zece zile în Suplimentul de cultură. O scrisoare care spune lucrurilor pe nume, dar o face elegant, cu ironie, cu inteligență. Domnește.

Cred că este obligatoriu de observat că unii dintre acei apărători cam din oficiu ai lui Enescu s-au înfierbântat mult peste marginile iertate, chiar peste limitele pe care le admite o controversă referitoare la unul dintre vârfurile componisticii secolului al XX lea. S-a ajuns până acolo încât s-a cerut – zor, nevoie mare! – retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat artistei de Universitatea de Muzică bucureșteană. Pe când și propunerea de ardere pe rug a doamnei Gheorghiu? Nu pot să nu observ că lumea mai mult sau mai puțin artistică românească a devenit în anii din urmă hiper-calificată în formularea cererilor de retragere. Se solicită de tot felul de persoane, personaje, băgători de seamă și ajutoarele lor,  unii dintre ei cu condicuță, o condicuță dobândită pe vremea în care slujeau conștiincios și chiar ca urmare a dorințelor proprii la construirea cultului personalități al lui Ceaușescu a recunoașterilor mai mult sau mai puțin simbolice primite de unii artiști sau critici, la un moment dat, din partea breslei. Adică tot felul de Saint-Just și de Danton își exersează condeiul bont fără a fi atenți la petele din biografia proprie. La micimea carierei și a caracterului. Pesemne, respectivii artiști și critici vor pe nepusă masă în cea mai consistentă parte dintre ei astăzi la pensie, asta după ce au evoluat Pe marea scenă a țării sau la Cenaclul Flacără  ori au adus elogii respectivelor manifestări de îndobitocire colectivă a populației să evolueze în ediții prescurtate și prost regizate ale unor spectacole cu Vrăjitoarele din Salem.

 În ceea ce privește cuvintele mai mult decât contondente rostite în prima parte a cărții, cea dedicată copilăriei, adolescenței și anilor de studenție ai artistei, de fosta ei studentă la adresa Artei Florescu se cuvine reamintit că acestea nu sunt nicidecum noi. Încă înainte de 2018, anul apariției princeps a cărții, Angela Gheorghiu nu a făcut defel economie la vorbe grele atunci când s-a ivit ocazia să o picteze în negru pe cea ce i-a fost profesoară  la Conservatorul din București. Căreia nu doar că nu îi recunoaște nici cel mai mic merit pedagogic și îi relativizează drastic talentul solistic ( acum, fie vorba între noi, și marele Sergiu Celibidache nu a fost niciodată blând la adresa dirijorului George Georgescu și nimeni nu i-a cerut decapitarea pentru asta, chiar dacă unii nutresc opinii contrare), ci îi pune în cârcă și calificativele de mare comunistă și chiar de securistă. Desigur, există martori care confirmă atașamentul Artei Florescu față de ideologia comunistă, e mai mult ca sigur că în calitate de profesoară aceasta și-a obligat studenții să ia parte la tot felul de concerte omagiale (și oricât ar părea de curios aceștia, spre deosebire de soliștii deja cu diplomă, nu prea aveau nici un mijloc de scăpare așa că au cam băut cam fără voie agheasmă), însă  relația dintre cea care i-a împrumutat vocea ei în film Haricleei Darclée și Securitate mai rămâne să fie dovedită. Cu acte de la CNSAS și nu cu vorbe.  Și pe urmă nu aceste afirmații contează în chip esențial în economia cărții la fel cum nu contează nici ocările mai mult sau mai puțin voalate de care are parte Roberto Alagna.

Primele 3- 4 capitole ale volumului, cele în care sunt evocate copilăria fericită la Adjud, anii și de bucurii, dar și de privațiuni din vremea studiilor liceale, ani vegheați de profesori de excepție, așa cum au fost Mia Barbu și, mai apoi, Ion Fălculete, studenția consumată în cea mai sinistră parte a ultimului deceniu comunist, dar și momentul de grație al apariției în Seratele muzicale ale lui Iosif Sava (cel care i-a prezis viitoarei vedete împlinirea artistică pe marile scene ale Lumii) ori în emisiunile Vă place Opera? pe care numai bunul Dumnezeu știe cum regretata Luminița Constantinescu mai izbutea să le insereze pe ecranul tot mai cenușiu al TVR nu cred că mai interesează chiar foarte tare cititorul român. Însă, cred, că ele au avut un mai mare impact asupra lectorilor din străinătate. Care au/ au avut astfel ocazia de a intra în posesia unei mărturii în linii mari corecte despre ceea ce a însemnat cu adevărat România comunistă. Cititorul român va fi, desigur, mult mai interesat de cea de-a doua parte a volumului. Parte în care Angela Gheorghiu și Jon Tolansky refac parcursul unei cariere internaționale puțin spus de excepție. Miraculoase de-a dreptul. Dacă treci peste inerentele exagerări ori peste pasajele în care ni se spune, poate cu mult prea multă insistență, că ascultând-o pe Angela Gheorghiu toată lumea, de la coriști la mari dirijori și mari actori de film sau de teatru dramatic de pe întreg Mapamondul izbucneau imediat în lacrimi fie după o evoluție, fie numai dacă dădeau cu ochii de Angela Gheorghiu  (aceasta dacă nu cădeau de-a dreptul în genunchi în fața Divei, așa cum a făcut-o Meryl Streep) dobândești o recapitulare a marilor succese ale artistei. La Opera din Basel, la Covent Garden, la Opera de Stat din Viena (aici se cuvine iar făcut un salto ignorându-se atacurile la adresa la Ioan Holender), la Opera Bastille din Paris, la Metropolitan, la Opera Balșoi și în multe alte locuri. Cartea rememorează și marile victorii discografice ale artistei, și înregistrările video. Subliniind ideea că  „Viața trebuie să meargă mai departe, la fel și spectacolul”.

Așa că, tocmai în numele dreptului la viață și convins fiind că ceea ce a făcut bine Angela Gheorghiu este infinit mai important decât înșiruirea unor vorbe al căror rost este tocmai acela de a provoca reacții, v-aș propune să amânăm o vreme , totuși,  arderea pe rug a marii cântărețe.

Îl iau în sprijinul cererii mele pe Emil Hurezeanu care semnează o emoționantă prefață a cărții. O veritabilă bijuterie a genului.

Angela Gheorghiu- O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ;  Angela Gheorghiu în dialog cu Jon Tolansky; Traducerea din engleză : Anca-Maria Pănoiu; Editura Curtea Veche, București, 2021

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. pot fi contestati galileo, da vinci, watt, bell, edison si multi altii ? imposibil, de vreme ce minunile lor tehnice ne au desprins de animalitate. s au schimbat vremurile, luam azi la cunostinta de cel mai frumos barbat in viata, cel mai sexy posterior de femeie, cel mai bogat om din lume (top 100 milionari / miliardari), gheata de aur (care reuseste sa bage de cele mai multe ori mingea n plasa), cintarea cintarilor sau vocea romaniei etc etc.

  2. nu am stiut ca s-a propus arderea pe rug (sau in efigie?) a Angelei; insa atunci cand faci afirmatii scandaloase din categoria „fake news” (chiar daca motivul nedeclarat este unul de marketing) trebuie sa fii pregatit sa suporti consecintele, in special ca te adresezi unor cunoscatori, in special ca exista multe dovezi incontestabile care infirma afirmatiile neavenite. O scuza publica ar putea sa repare/stearga pata pusa pe diploma de Honoris causa
    PS – AG declara ca nu ar canta Traviata in blugi pentru ca nu se cade, insa incercarea de demolare a statuii lui Enescu (in contextul demolarii unor statui de stapani de sclavi inainte de pandemie? – o tempora!) nu „cadreaza”

    • Era vorba despre o ardere la modul metaforic. Totuși, nu mai suntem nici în Evul Mediu și nici pe vremea Inchiziției.

  3. N-am citit cartea, insa cred ca declaratiile Angelei Gheorghiu vin pe fondul unor frustrari si razbunari in acelasi timp fata de trecutul sau in Romania. Chiar daca George Enescu ar fi fost poate cel mai mare compozitor din toate timpurile, Angela Gheorghiu l-ar fi atacat oricum cu ceva. Se spune ca, Angela Gheorghiu a devenit cea mai mare soprana pentru ca nici o alta voce nu a mai aparut in perioada anilor 80 si 90. Poate daca ar fi existat o Maria Callas, Monserrat Caballe sau Joan Sutherland, Angela Gheorghiu ar fi fost eclipsata cu siguranta.

  4. …nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ascult Rapsodia ma gandesc la cum au trait si simtit urmasii dacilor si colonistilor romani pastrand si practicand obiceiurile celor ce le-au dat viata, i-au invatat cum sa-si asigure traiul, si sa se bucure de ce le ofera natura si de roadele muncii lor in modul cel mai sincer si curat.
    Simt ca toate astea sunt reflectate in schimbarile de tempo si intensitate, in eruptia surprinzatoare de armonii care oglindeste explozia verdelui primavara, ritmul vivace al bucuriei aduse de recolta si de cei dragi, stingerea lenta a sunetului care imita caderea si plumbul toamnei, miracolul de puritate copilareasca al zapezii care albeste o lume intreaga si arata copilului din noi ca exista miracolul transformarii peste noapte….
    Ei bine, doamnei AG care spune ca toate astea nu sunt decat o orchestrare de muzica populara (oare sentimentele pure ale altora sunt mai putin demne de pretuire?), ii spun si eu ca genul asta de ireverenta (sa nu zic ignoranta sau lipsa de feeling) il pot ierta doar daca Dna AG finanteaza un grup statuar in fata Ateneului care sa-l ilustreze pe Enescu in ipostazele de violonist, compozitor si dirijor…si mare iubitor de neam (cea fara de jmekeri)

  5. Pe scena internationala sopranele bune abunda, mult mai rare sunt mezzo sopranele; in plus, contra tenorii sunt excelenti, surclasand sopranele clasice.

  6. Pe baza informatiei din Wikipedia si dupa ce ati ascultat introducerea de la festivalul de la Montreux credeti ca aveti suficiente argumente de teorie muzicala ca sa il ajutati pe @Ruralis sa treaca mai departe de „calusarii”, „brasoveanca” si „sarba cu pupaturi”? ;)
    Ati dori sa incercati un acord de septima de dominanta?
    @Iosif Sava: Unde te invarti prin rai de nu vezi si nu dai semn? ;)
    Si acolo faci emisiuni minunate la care faci introduceri mult prea lungi?

  7. Si totusi… care sunt marile sali de concerte din lume in care Enescu a fost invitat? Salle Gaveau din Paris? Nu este o sala importanta.
    Cu exceptia unui singur concert la Carnegie Hall… nimic de prim rang.
    Cat de des se vorbeste in lume despre Enescu ca fiind un mare, urias compozitor sau un mare violonist? Deloc! Cati mari muzicieni il mentioneaza in lume? – nu ne referim la cei invitati la Festivalul de la Bucuresti si care contractual prezinta si o lucrare a lui Enescu si poate ca il mentioneaza in interviuri autohtone – Nici unul!
    O mica parenteza: Si la Londra s-a montat Oedipe-ul lui Enescu acum cativa ani, dar tot acolo au montat, cu cativa ani inainte, opera Anna Nicole a lui Mark-Anthony Turnage – da, o opera despre starleta Playboy Anna Nicole Smith. Oedipe nu se va relua cu siguranta in nici o alta stagiune de la Londra… in comparatie, Anna Nicole s-a reluat deja. Deci, “maretia” unui compozitor nu consta deloc in faptul ca, abia astazi, lucrarea i-a fost prezentata o singura data (sau poate de doua ori) pe o scena importanta.
    De ce nimeni nu ii mentioneaza sau nu ii onoreaza pe cei ignorati si amintiti in interviu, cu cariere mai importante la nivel mondial? Clara Haskil, de exemplu. Sau Ileana Cotrubas, mare soprana.
    Postarea Ambasadei RO in USA a fost exemplul perfect de fake news: un interviu pur imaginar cu Enescu (datat octombrie 2021), mentionate fiind cateva concerte in America, in sali nesemnificative pentru marii muzicieni si in unele orase cel putin bizare (St. Louis).
    Stranie, stranie Romanie!… cu toate acestea, in sfarsit un articol putin mai obiectiv in marea de noroi aruncat asupra marii soprane, care in Marea Britanie (unde locuiesc de peste 20 de ani) este divinizata, asa cum este de fapt in toata lumea… mai putin in Romania unde este mai putin cunoscuta.

  8. Un articol despre Enescu în The Guardian, „The Mozart we missed”: http://archive.today/ds0ZA
    Mai fac greșeli și vesticii.

    Mie mi-e de ajuns când ascult Hannu Lintu și Orchestra Filarmonică din Tampere dirijând și interpretând lucrările lui Enescu, n-am nevoie de Angela Gheorghiu să-mi spună ce e și ce nu e Enescu: https://www.amazon.de/s?k=Hannu+Lintu+Enescu&__mk_de_DE=%C3%85M%C3%85%C5%BD%C3%95%C3%91&ref=nb_sb_noss
    Spun cumva ochii lui Hannu Lintu că trebuie s-o luăm în serios pe marea soprană?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

Cât costă viața ta? Ar trebui statul să plătească despăgubiri pentru decedații de Covid?

După ce mor 4-500 de oameni pe zi în timp de pace, iar România este astăzi pe locul 10 la număr de...

O nouă mutare pe tabla de șah a spațiului post-sovietic: Organizația Statelor Turcice. Erdogan mută, Putin evaluează.

Rusia și Turcia promovează în prezent o relație tranzacționistă.             Perspectiva geoistorică a relațiilor ruso-turce evidențiază o dimensiune...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro